Contemporanul, 2020 (Anul 31, nr. 1-12)
2020-07-01 / nr. 7
Iulie 2020 Portrete în relief: Mircea Platon Maria Trandafir Conştiinţa naţională între iluzie şi realitate Pasiunea pe care a dovedit-o istoricul şi scriitorul Mircea Platon în susţinerea problemei conştiinţei naţionale a românilor (dobândită cu greu, ameninţată frecvent de-a lungul istoriei, neglijată din nepăsare, umilită din ce în ce mai des) s-a transformat în hotărârea de a urmări acest aspect de-a lungul timpului, dovadă fiind cărţile scrise pe această temă, dintre care trebuie amintite: Geografia şi conştiinţa naţională, Elitele şi conştiinţa naţională şi ultima, la care ne vom referi, Naţiune, modernizare şi elite româneşti, apărute la Editurile Contemporanul şi, respectiv, Ideea europeană. Mircea Platon este o voce puternică - să sperăm că nu este şi că nu va rămâne singulară - care trebuie ascultată, având în vedere problemele şi ideile deosebite pe care le-a urmărit într-o sumedenie de cărţi, discursuri, luări de cuvânt şi de poziţie (în timpul numeroaselor evenimente ce s-au succedat pe aceste meleaguri), articole, studii şi comentarii pe care le-a adus din trecut în actualitate. Cartea cuprinde, la rândul ei, 23 de studii, eseuri şi comentarii, încheindu-se cu un epilog dens în observaţii pertinente cu privire la elitele româneşti şi la conştiinţa naţională; cele 500 de pagini fac referiri la societatea Junimea şi la revista Convorbiri literare, la activitatea convorbiriştilor, la rolul Iaşiului în istorie, cu povara celor doi ani cât a fost capitală a ţării (sufocată de fugari, de mizerie şi de „forţele de ordine”), dar şi la scrierile unor „oameni” adevăraţi şi ale unor scriitori care au fost uitaţi, peste trudnica lor activitate în vederea păstrării conştiinţei naţionale, a demnităţii acestui neam românesc, s-a aşternut indiferenţa provenită din necunoaştere, aceasta, la rândul ei, derivând din refuzul de a şti de unde ne tragem, pentru ce-au luptat înaintaşii şi cine ne-a făurit istoria şi cultura. Aşadar, asupra acestor aspecte s-a oprit Mircea Platon cu osârdia dovedită de înaintaşii săi. Cartea se deschide cu un studiu intitulat (absolut inspirat!): Convorbiri literare - manual de construit o Ţară, în care autorul consideră că apariţia Convorbirilor literare în 1867 nu numai că a confirmat, dar a şi întărit faptul că „energiile naţionale erau destul de puternice pentru a face să intre în joc ideile şi, mai mult, instituţiile capabile să articuleze naţiunea română pe baza unui proiect coerent şi realist pentru „dezvoltare organică”. Prima generaţie de junimişti — convorbiriştii au abordat într-un mod „comprehensiv” şi „consecvent” problemele unei ţări abia formate (după Unirea Principatelor), având în vedere aspectele multiple ale vieţii sociale şi culturale: literatură şi folclor, economie politică şi agricultură, drept şi educaţie, istorie şi etnografie, întreaga activitate urmărea: dezvoltarea unui sistem naţional de economie simbolică ce ar fi putut permite consolidarea puternică a statului român în scopul unităţii şi înfloririi naţionale; cultura elementelor care dezvoltau individualitatea: limba, dreptul, moravurile, literatura (al cărei scop trebuia să fie şi patriotismul) şi artele frumoase; creşterea importanţei istoriei (prin care un popor îşi dovedea durata) şi a limbii (proba cea mai vie a existenţei poporului); înţelegerea corectă a valorii politice a istoriografiei Şcolii Ardelene în contextul secolului al XIX-lea, dar şi săvârşirea unei „opere naţionale” în condiţiile oferite de România Mică, sub domnia lui Carol I. Sunt citaţi, deseori, A.D. Xenopol şi G. Panu şi sunt comentate, cu atenţia cuvenită şi aplecare spre detalii semnificative, fragmente doveditoare ale adevărurilor evidenţiate de gândirea logică şi progresistă a celor doi. Junimiştii refuzau să bagatelizeze specificul naţional de dragul unui trecut mitic livresc, iar ambii istorici amintiţi căutau să-i desprindă pe români de mitul unui trecut mort, pentru a reda adevărul unui trecut viu, al unei vechimi care le-ar fi îngăduit să aibă un viitor. Precizând că junimiştii aveau în vedere un sincronism care să arate că românii nu sunt altfel decât marile naţiuni, contemporanul nostru, Mircea Platon, susţine, pe bună dreptate, că sincronismul junimiştilor a fost constructiv, programul acestora bazându-se pe o abordare antropologică a realităţilor româneşti, vizând: limba, viaţa domestică, obiceiurile, instituţiile. Pentru a ajunge la concluzia aceasta, Mircea Platon a cercetat ceea ce s-a publicat sau ce-au spus, în luările de Pasiunea pe care a dovedit-o istoricul şi scriitorul Mircea Platon în susţinerea problemei conştiinţei naţionale a românilor (dobândită cu greu, ameninţată frecvent de-a lungul istoriei, neglijată din nepăsare, umilită din ce în ce mai des) s-a transformat în hotărârea de a urmări acest aspect de-a lungul timpului cuvânt, oamenii timpului implicaţi în problema integrării europene, a promovării apartenenţei românilor la civilizaţia europeană (care a început, după cum se vede, cu mult înainte de 1990), exemplificând cu citate (din D. Petrino, Iacob Negruzzi, Ioan Strat, George Sion, A.D. Xenopol), privitoare la protecţionismul economic şi la protecţia socială, la dezvoltarea legislativă şi la învăţământ. E vorba de patriotism, care nu este „expresia unui gol de gândire”, ci de unul integrator al naţiunii atât pe orizontala unităţii naţionale, cât şi pe verticala independenţei naţionale, ca liberă afirmare şi cultivare a identităţii româneşti. La zece ani de la apariţie, în 1877, revista se consolidase, contribuind la întărirea independenţei naţionale şi apărând specificul românesc ca factor constitutiv, ca premisă majoră a modernizării organice a României. Mircea Platon îşi exprimă dezacordul cu afirmaţiile răuvoitoare care se auzeau în epocă, devenite un fel de pecete pusă pe fruntea românilor: spirit balcanic, având voluptatea ratării şi a improvizaţiei, inconsecvenţă şi misticism. Răul nu este pentru cei ce emit asemenea judecăţi, ci pentru românii care acceptă cu seninătate sau cu indiferenţă aceste acuze. Sigur că astfel de calificative nu pot fi luate în serios, dar n-ar fi rău dacă toţi cei care mai simt româneşte s-ar strădui să convingă „lumea” că adevărul este altul, doar că acesta trebuie etalat. Se impunea, de urgenţă, o aşezare a lucrurilor şi a ideilor în spiritul unui adevăr, nu fabricat în funcţie de ce voiau unii sau alţii, ci „adevărat”. Literatura (reprezentată de marii clasici, Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, dar şi de patruzecioptistul Alecsandri şi debutanţii Al. Vlahuţă şi Al. Davi- 11a), politica (junimiştii intraţi în politică erau T. Maiorescu, P.P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Al. Marghiloman) şi cultura (programul cultural junimist, aşa cum se desprindea din studiile maiorescene, sugera ruptura de ceea ce s-ar fi putut numi epigonism radical-apusean) marchează începutul perioadei în care modernizarea naţional-liberală începea să prindă contur. Mircea Platon, cunoscător incontestabil al activităţii Junimii şi a Convorbirilor literare, disociază între societate şi revistă. Convorbiri... n-a fost organul de presă al Junimii, nu a devenit „foaie” literar-politică implicată în campanii electorale. Negruzzi a fost primul care s-a opus unei asemenea direcţii, iar mulţi „convorbirişti” l-au susţinut, aşa că revista şi-a menţinut caracterul strict literar, păstrând o linie de continuitate şi o deschidere tematică, estetică şi intelectuală, care nu pot fi decât rezultatul urmăririi consecvente a unui „proiect de ţară” elaborat de-a lungul unor linii de forţă naţionale. Cel care a sintetizat orientarea revistei a fost tânărul Xenopol, care a stabilit trei linii directoare ale activităţii acesteia: încurajarea și la 1 21 Cu Nicolae Breban și Emil Brumaru CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ