Curentul, iunie 1929 (Anul 2, nr. 490-519)
1929-06-10 / nr. 499
ANUL II No. 499 . PAGINI ^ LEI Luni IQ lunie 1920 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Direcţia şi Redacţia 364/39 Secretariatul şi provincia 312/29 Adiţia şi Mica Publicitate375/28 Abonamente: Lei 700 pe an, Lei 350 pe 6 luni, Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bănci, Instituturi şi Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni. Popas duminical Congresul agricol ne-a oaspeţi din cincizeci de ţări cunse în toate cotloanele mapamondului .Şedinţele şi praznicile cinematografiate, vor sluji efectiv elevilor în preziua examenelor ca filme educative, învăţându-i prin imagini animate să deosibească rasele tuturor continentelor, cu toate variantele metise, încrucişări de sânge, specii degenerate şi regenerate, strănepoţi ai mumiilor egiptene, crescători de lame din munţii Americei sudice şi cultivatori de orez din mlaştinile Chinei, plantatori cu faţa arămie din arhipelagul Antilelor şi bălani vikingi din peninsula scandinavă. Această babilonie de graiuri nu putea fi aiurea mai bine adăpostită ca în incinta predestinată a Camerei româneşti din Dealul Mitropoliei. Fiecare chinez, malsez ori patagon, copt ori afgan, s’au simţit îndată ca la dânşii acasă. Lipseau numai d. Vintilă Brătianu şi generalul Moşoiu, ca să fie reprezintate toate eşantioanele mai mult sau mai puţin vorbitoare, ale planetei. E drept că incinta Camerei româneşti se mai afla şi altfel cu atmosfera pregătită pentru un asemenea congres al plugarilor şi al crescătorilor de vite. In glorioasele noastre şedinţe, reprezintanţii poporului românesc, (eminamente agricol), n’au pierdut niciodată prilej să invoace elemente în Sânt două mijloace sigure, ca preotul să se facă antipatic în parohie: politica şi întreprinderile economice. Am atras necontenit atenţia, asupra acestor lucruri de natură să r' ' ' ească intru totul acţiunea duhovnicească pentru care e chemat preotul. Şi va trebui încă multă vreme până să se i iţeleagă acest adevăr elementar. Multă vreme şi încă multe incidente. De acestea se petrec mereu, între preoţi şi enoriaşi. Alegerile generale din toamnă au înregistrat o serie de bătăi suferite de preoţi dintre dânşii un vicar episcopal, de la adversari politici. Singur P. S. Romeo Ciorogariu a înţeles acest dureros avertisment şi a luat măsuri de interzicere a amesstrânsă legătură cu îndeletnicirile,tecului preoţilor in politică, Nădăjnatieî. Invitaţiile amabile ca: „La duim Că nu nult va trece până când i...egul St. Sin. se va convinge că pare! Du-te opt şi cu al brânzei nouă! Scot târâtele din tine! Lovi-te-ar tignafesul!” — au răsunat măcar de zece ori câte zece dăţi, în şedinţele furtunoase ale unei singure sesiuni parlamentare, dealtfel, ca şi gingaşele epitete zootechnice: „Boule! Porc bătrân ! Catâr! Coada vacei! Bivol nesimţit!” şi alte graţiozităţi care deocamdată ne scapă. Incinta Camerei de zece ani s’a impregnat astfel de asemenea atmosferă rurală, agricolă şî pastorală, înadins parcă pentru această ultimă destinaţie, de a adăposti cultivatorii de pământ şi crescătorii de animale domestice de pe tot globul Acum, poate veni potopul, ploaia de cenuşă şi de pucioasă, orice cataclism care să şteargă palatul din Dealul Mitropoliei de pe scoarţa pământului. El şi-a îndeplinit raţiunea de existenţă până la sfârşit, într’un ciclu complect, încheiat cu un moment culminant al carierei. Lăsând însă la o parte aceste consideraţiuni frivole, trebuie să recunoaştem că lucrările congresului şi primirea oaspeţilor au fost pregătite cu minunată şi ageră prevedere, încă odată confirmând faima noastră de popor ospitalier până la exces. Publicaţiile ocazionale, au depăşit caracterul improvizaţiilor. Ne-am prezintat, aparent, ca o ţară care într’adevăr e pătrunsă de destinul său plugăresc, în economia Europei. Dar vai! numai aparent, numai pe hârtie, numai în cărţile de propagandă şi în cuvântările şi comunicările specialiştilor. Imprudenţa a făcut ca pe aceşti oaspeţi să-l plimbăm, cu automobilele şi cu trenurile, afară, la câmp. Ce-au văzut şi ce-au gândit văzând, ne îngrozeşte. In ogoarele noastre sgârîate cu plug de lemn, în lanurile cu pecinginea golurilor arse Nichifor Crainic adus de ger, în porumburile chircite, în as- grâiele năpădite de răpită sălbatecă, în turmele de vite costelive, în cirezile de vaci, care arată toate, ca cele şapte vaci slabe din biblica profeţie a Egipetului. Mai bine îi ţineam de vorbă, la banchete şi ne mărgineam să-i informăm cu poze, abil retuşate, această „stare ideală” — cum a numit însuş in ultima se-ne — va trebui să devină o realitate. Mult mai mult timp, credem, va necesita înţelegerea că amestecul piilor îl prinde economice şi financiare inteamnă o nenorocită deviaţie de la misiunea preperzcS. Fiindcă ştim cât de înrădăcinată e ideea că numai după ce vom ridica poporul la o bunăstare materială putem să ne ocupăm de bunăstarea lui morală şi religioasă. E o idee moştenită de la Haret care făcuse din preoţi contabili la băncile populare şi conducători de cooperative, de e o idee antievanghelica. E o idee care contrazice flagrant porunca Mântuitorului: „Căutaţi mai intâiu împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă!“ Că nu prin bănci şi cooperative, nu prin întreprinderi economice şi financiare se ajunge la împărăţia cerurilor e un lucru de la sine înţeles. Că iarăşi ridicarea morală a poporului nu atârnă de ridicarea materială prin bănci şi cooperative este iarăşi un lucru de la sine înţeles. Sânt iarăşi in Stat destui factori obligaţi să se oclide bunăstarea materială a poporului ca să mai fie nevoia de preoţi astfel de întreprindeţi. Preoţii au o singură misiune, aceea de a sa ocupa de bunăstarea religioasă şi morală a poporului. Când ei deviază dela această sfântă menire, se crează imediat conflicte între păstor şi păstoriţi. Aceste conflicte te ţin lanţ şi sânt comparabil mai numeroase decât cele semnalate în ziare. A le evita e o datorie ce se impune înalţilor chiriarhi cari au răspunderea acestor stări de lucruri. Cezar Petrescu Zisa lomnului Liberalii şi „Creditul agricol“ Intre zvonurile de la Paris şi interesle partidului In lumea financiară te urmăresc cu o desosebită atenţie, sforţările ce depune d. I. Lugoşanu la Paris, pentru a reuşi să convingă grupurile franco-engleze de bănci să cointereseze în capitalul cu care urmează a fi înfiinţat „Creditul Agricol” şi, mai cu seamă, în angajamentul de a plasa scrisurile funciare, asigurăndu-le cursul. Unele ştiri răspândite zilele acestea anunţă că acele grupuri şovăesc în a se hotărî. In această formă ştirile nu sunt exacte. Când se ştie că d. Lugoşanu a plecat în urma sfaturilor d-lui Charles Rist, şovăirea bancherilor (dacă în adevăr există) e mai mult o rezrvă, dictată de unele piedici ce rămân a fi evitate şi pentru cari d. Lugoşanu şi a amânat plecarea. CONCEPŢIA ŞI DORINŢA LIBERALILOR Până la acest rezultat, liberalii sunt încântaţi. Pentru ei, un insucces al guvernului. Înseamnă perpetuarea „Creditului Funciar” şi, în acelaş timp, trecerea unui mare hop, acela ca o instituţie de importanţa „Creditului Agricol’ să nu fie înfiinţată — deci şi condusă — de un alt partid. De altfel liberalii au şi altă concepţie in ce priveşte inutţarea unui „Credit Agricol’’ După ei — faptul mi - a anmat, ieri, o personaltate, care a ocupat un mare post în finanţe — a cere cointeresarea finanţei străine la „Creditul Agricol" în condiţiunile în cari s a anunţat, nu înseamnă altceva, decât hipotecarea pământului ţării in mâinile străine. Ar trebui să se înfiinţeze ,,Creditul Agricol’’ cu capitaluri româneşti, urmând ca realizarea mijloacelor financiare de care are nevoe instituţia, să o facă statul, printr’un împrumut de stat. După cum se vede, e vechiul cântec debitat de caterinca „prin noi înşine’’ sub altă formă. In realitate, nu forma, ci fondul îi interesează pe ei. Nu cum să se înfiinţeze „Creditul Agricol", ci ca să nu se înfiinţeze. Şi, în acest scop, au pornit două atacuri. Primul le-a reuşit: „Dresdner-Bank’’, care se oferise să ia asupra sa participarea capitalurilor străine, a devenit bancă internaţională, sub preşedinţia din C. Argetoianu- Le va reuşi şi al doilea pe piaţa Parisului? BAROMETRUL ÎNŞELĂTOR Informaţiunile primite de d. Vintilă Brătianu din partea d-lui C. Diamandi, reprezentantul partidului în capitala Franţei, arătau, până alaltăeri, „beau fix’ pe cadranul barometrului, interselor liberale. Cum, însă, d. I. Lugoşanu a refuzat sa plece pe un astfel de timp frumos, e probabil că până la sfârşitul săptămânii viitoare , dată când se întoarce subscertarul de stat de la preşidenţie — barometrul va indica „variable”, pentru a trece la „tempere”. Parcă-l vedem pe d. Vintilă Brătianu cu barba-i mărăciniş, articulând în cea mai perfectă a sa gramatică: vinovaţi este d. Rist, că se amestecă şi în altă treabă, decol nu aceia pentru car au fost chemat. Ion Bidolla Ironiile involuntare ale „Viitorului“ „Viitorul” nu este numai ziarul celor mai ciudate transformări de apreciere asupra oamenilor politici: în el, d. C. Argetoianu „amicul escrocului Schuller” cum îl etichetase ani de zile, a devenit „distinsul fruntaș“ de azi. La fel au suferit o radicală schimbare de apreciere d. N. Lupu, generalul Averescu, d. Octavian Goga etc. — dar şi al ironiilor involuntare la adresa sacrei doctrine economice a d-lui Vintilă Brătianu. Fără nici o îndoială că ironiile sunt involuntare, ştiută fiind disciplina de cazarmă ce domneşte în rândurile partidului şi permanenta supraveghere pe care o exercită d. Vintilă Brătianu la oficiosul partidului „Viitorul”. Tot ce apare capătă prestigiu de afirmaţie dogmatică, ce nu suferă nici o contrazicere, trebuind să fie acceptată în întregime. Dacă în „Viitorul“ ar apărea întro zi de Iulie ştirea anunţând brusca scădere a temperaturii sub zero grade, d. Vintilă Brătianu îşi va îmbrăca blana chiar dacă asfaltul s’a făcut moale ca o mămăligă pripită. Căci aşa este şeful partidului liberal, complect lipsit de orice simţ critic. De aici şi politica de continuitate în absurd, pe care ar vrea s’o impună tuturor ca legendarul Procust unitatea lui de măsură, îmi imaginez capul pe care îl va fi făcut d. Vintilă Brătianu citind în „Viitorul” pe pagina I următoarea informaţie: D. Herriot şi agricultura. Cu prilejul unui congres al şcolilor de agricultură ţinut la Vormas în Franţa, d. Herriot fost preşedinte al consiliului de miniştri, vorbind despre importanţa învăţământului tehnic al agriculturii a spus: „Asistăm la o agonie de producţie a Angliei pentru că încă de când au fost descoperite imensele sale mine de cărbuni, guvernanţii au procedat sistematic la sacrificarea agriculturii Cum această ţară era stăpânitoarea mărilor îşi închipuia că poate să trăiască numai graţie industriei sale. Dar astăzi concurenţa Statelor Unite şi a propriilor colonii engleze a sporit şomajul în Marea Britanie de la 1.500.000 la 1.800.000 de oameni Anglia este ameninţată acum aşa precum a fost odinioară Veneţia sau Cartagina. Să păstrăm Franţei caracterul ei agricol!”. Evident că această informaţie nu o întovărăşeşte de nici un comentar. Atât ar mai fi trebuit, dar cum ironia „Viitorului” are savoarea involuntarului, cu atât va fi mai puternică impresia ce o va produce asupra d-lui Vinila Brătianu. Să tălmăcim noi sensul ironic alInformaţiei apărute în oficiosul cugetării politico-economice a şefului partidului liberal De la răsboiu încoace, ţara a fost mereu străbătută de frenezia întreprinderilor industriale. O adevărată invazie de improvizaţii ce răsăreau la tot pasul. Dacă ai fi întrebat pe orice locuitor târgoveţ al României mari ce face, îţi spunea cu aere inspirate: „Pregătesc o industrie. Nu mai merge să fim mereu tributari străinătăţii. Banii să rămână in ţară, totul trebue să fie absolut naţional, altfel ne copleşesc străinii cu produsele lor. Şi mai ne plângem că valuta noastră e aşa de anemică încât trage să moară! De altfel am şi aranjat cu un consorţiu de capitalişti străini, dar numai capitalul va fi străin, încolo consiliul de administraţie, toaleta afacerii va fi absolut naţională. Industria este mântuirea ţării”. Nu recunoaşteţi frazeologia industriei naţionale? Cu rost sau fără nici un rost, potrivite sau nepotrivite cu absolutul caracter agrar al ţării noastre, pasiunea industrială a dotat ţara cu o serie de întreprinderi, care mai de care mai inedite, mai fanteziste! Cura este normal toată această improvizaţie industrială a făcut apel la tariful vamal protecţionist. Consumatorul român era supus la un bir deghizat, iar întreaga politică economică a ţării a fost complect subordonată menţinerii unei ambianţe prielnice acestor plăpânde întreprinderi, ce pe bună dreptate cereau timp spre a se putea inzdrăvea. Dar tariful protecţionist nu era suficient, atunci s’a creiat „Creditul Industrial”. Dacă acest credit nu a folosit cum trebuia industriei este că acolo a fost instalat cel mai prost cirac al vintilismului: Ghiţă Cocoşatul. Dar proasta funcţionare (formalităţi birocratice şi considerente politice) a „Creditului Industrial” nu infirmă politica protecţionismului industrial Intre timp ţara agricolă, adică 85 la sută din populaţia muncitoare a acestei ţări, a fost complect lăsată la o parte. Nimeni nu s’a gândit să sprijine intr’un fel sau altul refacerea gospodăriilor rurale devastate de răsboiu, nimeni nu s’a preocupat de noii Împroprietăriţi, fără nici un Inventar agricol, de acei care işi asumau răspunderea producţiei principale a ţării. In loc să se premeargă reforma agrară cu o organizare a creditului ţărănesc, s’a lăsat întreaga agricultură a ţării la discreţia celei mai deşănţate cămătării. Nu este sat in care să n’auzi etern acelaş plânset: „2 Iei la pol pe lună ne-a sărăcit”, adică 120 la sută dobândă pe an. Când s’a afirmat necesitatea creditului agricol, cine l’a combătut cu mai multă îndărătnicie decât d. Vintilă Brătianu prin „Viitorul”? Cum vreţi să luăm reproducerea făcută de „Viitorul” după declaraţiile lui Herriot decât ca o crâncenă ironie la adresa şefului partidului liberal? „Asistăm la o agonie de producţie a Angliei pentru că încă de când au fost descoperite imensele sale mine de cărbuni, guvernanţii au procedat sistematic la sacrificarea agriculturii”. Şi Herriot conchide: „Să păstrăm Franţei caracterul ei agricol”. Nu este oare o condamnare a întregei politici liberale din aceşti zece ani de la reforma agrară? Şi când te gândeşti că d. Vintilă Brătianu citeşte „Viitorul” ca pe o carte de revelaţii divine! Delicioasă ironie involuntară... Pamfil Şeicaru PRIMUL CETĂŢEAN (într’o tribună a Camerei, în a cărei incintă se fine Congresul Agricol Internaţional)i la te uită, Ifiul trebuia să-l pună pe banca ministerială I»mă, şi ofernezi!... — AL DOUILEA CETĂŢEAN s Pe =S* Soarta anteproectului de reformă administrativă Este desigur o întrebare ce ne-ocită şi trainică a administraţiei punem cu toţii: ce soartă va noastre. Aceasta este credinţa nu avea anteproectul de reformă administrativă? Din toate indiciile pe care le putem deduce dintr’o serie de împrejurări, sar părea că a fost supus la o transformare radicală, ceeace însemnează pur şi simplu c’a fost înlăturat Aproape toate forurile competente ce au fost consultate au evidenţiat lacunele mari ale acestui anteproect şi nu s’ar putea să se treacă peste ele. Reforma administrativă apare ca o operă prea însemnată pentru a putea fi soluţionată şi legiferată într’un decurs de timp prea scurt De aceea aprobăm în totul această inovaţie în viaţa noastră politică de a fi dat publicităţii anteproectul unei legi de care atârna bunul mers şi evoluţia întregului nostru aparat administrativ. Fie că acest anteproect a avut asentimentul tacit ori nu al guvernului, el a dat putinţa marelui public să cerceteze mai de aproape însemnatele capitole care fac parte dintr’o reformă administrativă. Este de dorit însă ca acest anteproect păşind la forma de proect oficial al guvernului să fie din nou dat publicităţii şi lăsat lber criticelor celor care doresc ca Ţara noastră să fie înzestrată cu aşezăminte administrative solide. Fireşte că proectul ar urma să fie adus în Parlament abia după ce mai întâiu ar fi trecut un oarecare timp de la darea lui publicităţii. Cu acest procedeu care asigură o Colaborare directă sau indirectă a tuturor competinţelor, am ajunge poate la elaborarea unor legi mai bune, mai potrivite necesităţilor colectivităţilor publice. Prin publicitatea anteproectului de reformă administrativă, s’a dat putinţa să se arate cât de greşite strat multe din dispoziţiile lui. Căci punând la o parte problema constituţionalităţii sau oportunităţii regiunei la noi, anteproectul cuprinde încă multe articole care nu cadrează cu textele Constituţiei. Prin urmare anteproectul trebuie supus unui nou examen riguros, pentru a fi adaptat îln cadrul strict al Pactului nostru fundamental. Acest examen — cum am văzut-o In unele articole precedente — duce la o transformare complectă a anteproectului In afară de aceasta, din examenul pe care l-am făcut, mai rezultă că acest anterimai a noastră, ci şi a tuturor care au aprofundat mai mult problemele ridicate de neajunsurile administraţiei noastre. Spre binele acestei administra-*ţii nu putem formula decât un singur deziderat şi anume: ca soarta acestui anteproect sa fiel acela care pare a se adeveri din zi în zi mai mulţi Jean H. Vermeulen S’a pierdut Alain Gerbault? Nimeni nu mai ştie nimic despre soarta lui Alain Gerbault... Ziarele franceze coeite in ultimul timp dau despre indrăsneţul argonaut al Oceanului cele mai contradictorii și mai neliniștitoare veștii un pachebot l-ar fi întâlnit luptdnd cu furtuna la largul portului Brest... Pe ce valuri o mai fi dansând in clipa aceasta micul „Firecrest”, — iachtul minunat și svelt^ __ spre ce liman l-o fi mdndnd neobositul lui pilot ! La Brest, la Czietbourg, la Havre, şalupele explo-' rează zadarnic zarea, — hidroavioa'nele scrutează in zadar imensităţile transparente, Alain Derboul nu se zăreşte nicăeri... Mai extraidinar chiar: cargobotul „yvoni vesteşte că la 26 Mai iachtul ,,Firecrest” a fost zărit intre capul Finit*tire si promotorine, de Apus alf Spaniei. & ' Alain Gerbault a dispărut. Nimeni nu mai ştie nimic 'despre., el,__ţi totuşi nimeni nu-l va crede vreodată pierdut in furtună. Cum ar putea muri Alain Gerbault tn valuri f înfrăţirea lui cu marea, visată de mic copil şi realizata in Iunie 1921, este cea mai minunată poveste de aventuri şi de hotărâre trăită vreodată de un om. Pe un iacht lung de abea H metri, ttotcă, aproape, — singur cu văsiu, hui şi cu singurătăţile străvezii, fă- stul aviator şi campion de tennie pornea să realizeze isprava citită odată, Intr’un volum al lui Jack London: traversarea Atlanticului In* tr'o barcă minusculă, înfruntarea, vijeliilor pe o punte de 2 metri... i „Pe la ceasurile zece, vântul atinsese forța uraganului'’, — scrie, . ... . ,Alain Gerbault in cartea sa de bord _1________, ______j, _„j»l „Seul a travers l Atlantique , — povestind chinurile zilei de 20 August în care era să fie înghiţit devacu alte legi, cum ar fi de pildă noua lege a comercializării. Astfel, arătam că autorul anteproectului a reprodus talemale un capitol din proectul Argetoianu din 1921 intitulat: „Despre societăţi”, ignorând că acum două, trei luni de zile s’a votat şi promulgat noua lege a comercializării! Este o imposibilitate ca legiuitorul de mâine, care este chemat să făurească această reformă, să nege toate acestea. De altfel va fi de datoria Consiliului nostru Legislativ, cercetând proectul de reformă administrativă care-i va fi supus, să vadă 1) dacă toate dispozițiile lui sunt constituționale; 2) dacă legea este pusă în concordanță cu textele altor legi speciale. Deocamdată constatăm, desbrăcându-ne de orice considerent de ordin politic, că acest anteproect m tare înfăţişarea sa actuală este departe de a asigura o reorganizare feriluri. „Deodată, dinspre orizont, văd sosind un val enorm, a cărui creastă mugea, apropiindu-se de mine, cu un vuet de trăsnet. Barca dispăru sub tone întregi de apă, apoi se desmetici. Uraganul sufla atât de tare încât eram nevoit să mă târăsc pe punte, ca să nu fiu smuls de furtună”. Rezultat al răsboiului, — şi această frenezie de înfruntare gratuită a morţii, — fanatismul acesta al primejdiei acceptate de bună voie, din dorinţa de a-ţi simţi hotarele puterniciei. Şi totuşi, cu cât era mai impresionant curajul luptătorilor din tranşee! Era o accept a jertfei care servea la ceva* N. Pârvu lault •aorjentf*