Curentul, iunie 1929 (Anul 2, nr. 490-519)

1929-06-10 / nr. 499

ANUL I­I No. 499 .­ PAGINI ^ LEI Luni IQ lunie 1920 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Direcţia şi Redacţia 364/39 Secretariatul şi provincia 312/29 Adiţia şi Mica Pub­licitate375/28 Abonamente: Lei 700 pe an, Lei 350 pe 6 luni, Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bănci, Instituturi şi Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni. Popas duminical Congresul agricol ne-a oaspeţi din cincizeci de ţări cunse în toate cotloanele mapa­mondului .Şedinţele şi praznicile ci­nematografiate, vor sluji efectiv elevilor în preziua examenelor ca filme educative, învăţându-i prin imagini animate să deosibească rasele tuturor continentelor, cu toate variantele metise, încrucişări de sânge, specii degenerate şi re­generate, strănepoţi ai mumiilor egiptene, crescători de lame din munţii Americei sudice şi cultiva­tori de orez din mlaştinile Chi­nei, plantatori cu faţa arămie din arhipelagul Antilelor şi bălani vi­­kingi din peninsula scandinavă. Această babilonie de graiuri nu putea fi aiurea mai bine adăpostită ca în incinta predestinată a Ca­merei româneşti din Dealul Mitro­poliei. Fiecare chinez, malsez ori patagon, copt ori afgan, s’au sim­ţit îndată ca la dânşii acasă. Lip­seau numai d. Vintilă Brătianu şi generalul Moşoiu, ca să fie repre­­zintate toate eşantioanele mai mult sau mai puţin vorbitoare, ale planetei. E drept că incinta Camerei ro­mâneşti se mai afla şi altfel cu atmosfera pregătită pentru un ase­menea congres al plugarilor şi al crescătorilor de vite. In glorioa­sele noastre şedinţe, reprezintanţii poporului românesc, (eminamente agricol), n’au pierdut niciodată prilej să invoace elemente în Sânt două mijloace sigure, ca preotul să se facă antipatic în paro­­hie: politica şi întreprinderile econo­mice. Am atras necontenit atenţia, a­­supra acestor lucruri de natură să r' ' ' ească intru totul acţiunea duhovnicească pentru care e chemat preotul. Şi va trebui încă multă vre­me până să se i­ iţeleagă acest ade­văr elementar. Multă vreme şi încă multe incidente. De acestea se petrec mereu, între preoţi şi enoriaşi. Alegerile generale din toamnă au înregistrat o serie de bătăi suferite de preoţi d­intre dânşii un vicar e­piscopal,­­ de la adversari politici. Singur P. S. Rome­o Ciorogariu a înţeles acest dureros avertisment şi a luat măsuri de interzicere a ames­strânsă legătură cu îndeletnicirile,­tecului preoţilor in politică, Nădăj­­natieî. Invitaţiile amabile ca: „La duim Că nu nult va trece până când i­...egul St. Sin. se va convinge că pare! Du-te opt şi cu al brânzei nouă! Scot târâtele din tine! Lo­­vi-te-ar tignafesul!” — au răsunat măcar de zece ori câte zece dă­ţi, în şedinţele furtunoase ale unei singure sesiuni parlamentare, de­altfel, ca şi gingaşele epitete zoo­­technice: „Boule! Porc bătrân ! Catâr! Coada vacei! Bivol nesim­ţit!” şi alte graţiozităţi care deo­camdată ne scapă. Incinta Camerei de zece ani s’a impregnat astfel de asemenea at­mosferă rurală, agricolă şî pasto­rală, înadins parcă pentru această ultimă destinaţie, de a adăposti cultivatorii de pământ şi crescă­torii de animale domestice de pe tot globul­ Acum, poate veni po­topul, ploaia de cenuşă şi de pu­cioasă, orice cataclism care să şteargă palatul din Dealul Mitro­poliei de pe scoarţa pământului. El şi-a îndeplinit raţiunea de exis­tenţă până la sfârşit, într’un ciclu complect, încheiat cu un moment culminant al carierei. Lăsând însă la o parte aceste consideraţiuni frivole, trebuie să recunoaştem că lucrările congre­sului şi primirea oaspeţilor au fost pregătite cu minunată şi ageră prevedere, încă odată confirmând faima noastră de popor ospitalier până la exces. Publicaţiile ocazio­nale, au depăşit caracterul im­provizaţiilor. Ne-am prezintat, aparent, ca o ţară care într’ade­­văr e pătrunsă de destinul său plugăresc, în economia Europei. Dar vai! numai aparent, numai pe hârtie, numai în cărţile de propa­gandă şi în cuvântările şi comu­nicările specialiştilor. Imprudenţa a făcut ca pe aceşti oaspeţi să-l plimbăm, cu automobilele şi cu trenurile, afară, la câmp. Ce-au văzut şi ce-au gândit văzând, ne îngrozeşte. In ogoarele noastre sgârîate cu plug de lemn, în lanu­rile cu pecinginea golurilor arse Nichifor Crainic adus de ger, în porumburile chircite, în as-­ grâiele năpădite de răpită sălba­tecă, în turmele de vite costelive, în cirezile de vaci, care arată toate, ca cele şapte vaci slabe din biblica profeţie a Egipetului. Mai bine îi ţineam de vorbă, la ban­chete şi ne mărgineam să-i infor­măm cu poze, abil retuşate, această „stare ideală” — cum a nu­­mit însu­ş in ultima se­-­ne — va trebui să devină o realitate. Mult mai mult timp, credem, va necesita înţelegerea că amestecul p­­iilor îl­­ prinde economi­ce şi financiare in­teamnă o nenoro­cită deviaţie de la misiunea prep­­­erzcS. Fiindcă ştim cât de înrădă­cinată e ideea că numai după ce vom ridica poporul la o bună­stare mate­rială putem să ne ocupăm de bună­starea lui morală şi religioasă. E o idee moştenită de la Haret care făcu­se din preoţi contabili la băncile po­pulare şi conducători de cooperative, de e o idee antievanghelica. E o idee care contrazice flagrant porunca Mântuitorului: „Căutaţi mai intâiu împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă!“ Că nu prin bănci şi cooperative, nu prin întreprinderi economice şi financiare se ajunge la împărăţia ce­rurilor e un lucru de la sine înţeles. Că iarăşi ridicarea morală a popo­rului nu atârnă de ridicarea materia­lă prin bănci şi cooperative este ia­răşi un lucru de la sine înţeles. Sânt ia­răşi in Stat destui factori obligaţi să se o­cli­­­de bună­starea materială a poporului ca să mai fie nevoia de preoţi­­ astfel d­e întreprindeţi. Preoţii au o singură misiune, aceea de a sa ocupa de bunăstarea reli­gioasă şi morală a poporului. Când ei deviază dela această sfântă me­nire, se crează imediat conflicte între păstor şi păstoriţi. Aceste conflicte te ţin lanţ şi sânt c­omparabil mai numeroase decât cele semnalate în ziare. A le evita e o datorie ce se impune înalţilor chi­­riarhi cari au răspunderea acestor stări de lucruri. Cezar Petrescu Zisa lomnului Liberalii şi „Creditul agricol“ Intre zvonurile de la Paris şi interesle partidului In lumea financiară te urmă­resc cu o desosebită atenţie, sforţă­rile ce depune d. I. Lugoşanu la Paris, pentru a reuşi să convingă grupurile franco-engleze de bănci să cointereseze în capitalul cu care urm­ează a fi înfiinţat „Creditul Agricol” şi, mai cu seamă, în an­gajamentul de a plasa scrisurile funciare, asigurăndu-le cur­sul. Unele ştiri răspândite zilele acestea anunţă că acele grupuri şovăesc în a se hotărî. In această formă ştirile nu sunt exacte. Când se ştie că d. Lugo­şanu a plecat în urma sfaturilor d-lui Charles Rist, şovăirea ban­cherilor (dacă în adevăr există) e mai mult o rezrvă, dictată de unele piedici ce rămân a fi evitate şi pen­tru cari d. Lugoşanu şi a amânat plecarea. CONCEPŢIA ŞI DORINŢA LIBE­RALILOR Până la acest rezultat, liberalii sunt încântaţi. Pentru ei, un insucces al guvernului. Înseamnă perpetuarea „Creditului Funciar” şi, în acelaş timp, trecerea unui mare hop, acela ca o instituţie de importanţa „Credi­tului Agricol­’ să nu fie înfiinţată — deci şi condusă — de un alt partid. De altfel liberalii au şi altă con­cepţie in ce priveşte inut­ţarea unui „Credit Agricol’’­ După ei — faptul mi - a an­m­at, ieri, o personaltate, care a ocupat un mare post în finan­ţe — a cere cointeresarea finanţei străine la „Creditul Agricol" în con­­diţiunile în cari s a anunţat, nu în­seamnă altceva, decât hipotecarea pământului ţării in mâinile străine. Ar trebui să se înfiinţeze ,,Creditul Agricol’’ cu capitaluri româneşti, ur­mând ca realizarea mijloacelor finan­ciare de care are nevoe instituţia, să o facă statul, printr’un împrumut de stat. După cum se vede, e vechiul cântec debitat de caterinca „prin noi înşi­ne’’ sub altă formă. In realitate, nu forma, ci fondul îi interesează pe ei. Nu cum să se în­fiinţeze „Creditul Agricol", ci ca să nu se înfiinţeze. Şi, în acest scop, au pornit două atacuri. Primul le-a reu­şit: „Dresdner-Bank’’, care se oferise să ia asupra sa participarea capitalu­rilor străine, a devenit bancă inter­naţională, sub preşedinţia d­in­ C. Ar­getoianu- Le va reuşi şi al doilea pe piaţa Parisului? BAROMETRUL ÎNŞELĂTOR Informaţiunile primite de d. Vin­­tilă Brătianu din partea d-lui C. Diam­andi, reprezentantul partidu­lui în capitala Franţei, arătau, până alaltăeri, „beau fix­’ pe ca­dranul barometrului, interselor li­berale. Cum, însă, d. I. Lugoşanu a refuzat sa plece pe un astfel de timp frumos, e probabil că până la sfârşitul săptămânii viitoare , dată când se întoarce subscertarul de stat de la preşidenţie — barome­­trul va indica „variable”, pentru a trece la „tempere”. Parcă-l vedem pe d. Vintilă Bră­tianu cu barba-i m­ărăciniş, articu­lând în cea mai perfectă a sa gra­matică: vinovaţi este d. Rist, că se amestecă şi în altă treabă, decol nu aceia pentru car au fost chemat. Ion Bid­olla Ironiile involuntare ale „Viitorului“ „Viitorul” nu este numai ziarul celor mai ciudate transformări de apreciere asupra oamenilor poli­tici: în el, d. C. Argetoianu „ami­cul escrocului Schuller” cum îl eti­chetase ani de zile, a devenit „dis­­tinsul fruntaș“ de azi. La fel au su­ferit o radicală schimbare de apre­ciere d. N. Lupu, generalul Ave­rescu­, d. Octavian Goga etc. — dar şi al ironiilor involuntare la a­­dresa sacrei doctrine economice a d-lui Vintilă Brătianu. Fără nici o îndoială că ironiile sunt involun­tare, ştiută fiind disciplina de ca­zarmă ce domneşte în rândurile partidului şi permanenta supra­veghere pe care o exercită d. Vin­­tilă Brătianu la oficiosul partidului „Viitorul”. Tot ce apare capătă prestigiu de afirmaţie dogmatică, ce nu suferă nici o contrazicere, trebuind să fie acceptată în între­gime. Dacă în „Viitorul“ ar apărea întro zi de Iulie ştirea anunţând brusca scădere a temperaturii sub zero grade, d. Vintilă Brătianu îşi va îmbrăca blana chiar dacă asfaltul s’a făcut moale ca o mămăligă pri­pită. Căci aşa este şeful partidului liberal, complect lipsit de orice simţ critic. De aici şi politica de continuitate în absurd, pe care ar vrea s’o impună tuturor ca legen­darul Procust unitatea lui de mă­sură, îmi imaginez capul pe care îl va fi făcut d. Vintilă Brătianu citind în „Viitorul” pe pagina I următoa­rea informaţie: D. Herriot şi agri­cultura. Cu prilejul unui congres al şcolilor de agricultură ţinut la Vormas în Franţa, d. Herriot fost preşedinte al consiliului de miniş­tri, vorbind despre importanţa în­văţământului tehnic al agriculturii a spus: „Asistăm la o agonie de producţie a Angliei pentru că încă de când au fost descoperite imen­sele sale mine de cărbuni, guver­nanţii au procedat sistematic la sacrificarea agriculturii Cum acea­stă ţară era stăpânitoarea mărilor îşi închipuia că poate să trăiască numai graţie industriei sale. Dar astăzi concurenţa Statelor­ U­nite şi a propriilor colonii engleze a sporit şomajul în Marea Britanie de la 1.500.000 la 1.800.000 de oa­meni Anglia este ameninţată a­­cum aşa precum a fost odinioară Veneţia sau Cartagina. Să păstrăm Franţei caracterul ei agricol!”. Evident că această informaţie nu o întovărăşeşte de nici un comen­­tar. Atât ar mai fi trebuit, dar cum ironia „Viitorului” are savoarea in­voluntarului, cu atât va fi mai pu­­­­ternic­ă impresia ce o va produce­­ asupra d-lui Vin­ila Brătianu. Să tălmăcim noi sensul ironic al­­Informaţiei apărute în oficiosul cu­getării politico-economice a şefului­­ partidului liberal De la răsboiu încoace, ţara a fost mereu străbătută de frenezia între­prinderilor industriale. O adevărată invazie de improvizaţii ce răsă­reau la tot pasul. Dacă ai fi întrebat pe orice locui­tor târgoveţ al României mari ce face, îţi spunea cu aere inspirate: „Pregătesc o industrie. Nu mai merge să fim mereu tributari străi­nătăţii. Banii să rămână in ţară, totul trebue să fie absolut naţional, altfel ne copleşesc străinii cu pro­dusele lor. Şi mai ne plângem că valuta noastră e aşa de anemică încât trage să moară! De altfel am şi aranjat cu un consorţiu de capi­talişti străini, dar numai­ capitalul va fi străin, încolo consiliul de ad­ministraţie, toaleta afacerii va fi absolut naţională. Industria este mântuirea ţării”. Nu recunoaşteţi frazeologia in­dustriei naţionale? Cu rost sau fără nici un rost, potrivite sau nepotri­vite cu absolutul caracter agrar al ţării noastre, pasiunea industrială a dotat ţara cu o serie de între­prinderi, care mai de care mai ine­dite, mai fanteziste! Cura este nor­mal toată această improvizaţie in­dustrială a făcut apel la tariful va­mal protecţionist. Consumatorul român era supus la un bir deghi­zat, iar întreaga politică economică a ţării a fost complect subordonată menţinerii unei ambianţe prielnice acestor plăpânde întreprinderi, ce pe bună dreptate cereau timp spre a se putea inzdrăvea. Dar tariful protecţionist nu era suficient, atunci s’a creiat „Credi­tul Industrial”. Dacă acest credit nu a folosit cum trebuia industriei este că acolo a fost instalat cel mai prost cirac al vintilismului: Ghiţă Cocoşatul. Dar proasta func­ţionare (formalităţi birocratice şi considerente politice) a „Creditului Industrial” nu infirmă politica pro­­tecţionismului industrial Intre timp ţara agricolă, adică 85 la sută din populaţia muncitoare a acestei ţări, a fost complect lă­sată la o parte. Nimeni nu s’a gân­dit să sprijine intr’u­n fel sau altul refacerea gospodăriilor rurale de­vastate de răsboiu, nimeni nu s’a preocupat de noii Împroprietăriţi, fără nici un Inventar agricol, de acei care işi asumau răspunderea producţiei principale a ţării. In loc să se premeargă reforma agrară cu o organizare a creditului ţără­nesc, s’a lăsat întreaga agricultură a ţării la discreţia celei mai deşăn­ţate cămătării. Nu este sat in care să n’auzi etern acelaş plânset: „2 Iei la pol pe lună ne-a sărăcit”, a­­dică 120 la sută dobândă pe an. Când s’a afirmat necesitatea cre­ditului agricol, cine l’a combătut cu mai multă îndărătnicie decât d. Vintilă Brătianu prin „Viitorul”? Cum vreţi să luăm reproducerea făcută de „Viitorul” după declara­ţiile lui Herriot decât ca o crân­cenă ironie la adresa şefului parti­dului liberal? „Asistăm la o agonie de produc­ţie a Angliei pentru că încă de când au fost descoperite imensele sale mine de cărbuni, guvernanţii au procedat sistematic la sacrifica­rea agriculturii”. Şi Herriot con­chide: „Să păstrăm Franţei carac­terul ei agricol”. Nu este oare o condamnare a întregei politici liberale din aceşti zece ani de la reforma agrară? Şi când te gândeşti că d. Vintilă Brătianu citeşte „Viitorul” ca pe o carte de revelaţii divine! Delicioasă ironie involuntară... Pamfil Şeicaru PRIMUL CETĂŢEAN (într’o tribună a Camerei, în a cărei incintă se fine Congresul Agricol Internaţional)i la te uită, Ifiul trebuia să-l pună pe banca ministerială I»­m­ă, şi ofernezi!... — AL DOUILEA CETĂŢEAN s Pe =S* Soarta anteproectului de reformă administrativă Este desigur o întrebare ce ne-o­­cită şi trainică a administraţiei punem cu toţii: ce soartă va noastre. Aceasta este credinţa nu avea anteproectul de reformă administrativă? Din toate indiciile pe care le putem deduce dintr’o se­rie de împrejurări, sar părea că a fost supus la o transformare ra­dicală, ceeace însemnează pur şi simplu c’a fost înlăturat­ Aproape toate forurile competente ce au fost consultate au evidenţiat lacu­nele mari ale acestui anteproect şi nu s’ar putea să se treacă peste ele. Reforma administrativă apare ca o operă prea însemnată pentru a putea fi soluţionată şi legiferată într’un decurs de timp prea scurt De aceea aprobăm în totul această inovaţie în viaţa noastră politică de a fi dat publicităţii anteproectul unei legi de care atârna bunul mers şi evoluţia întregului nostru aparat administrativ. Fie că acest anteproect a avut asentimentul ta­cit ori nu al guvernului, el a dat pu­tinţa marelui public să cerceteze mai de aproape însemnatele capi­tole care fac parte dintr’o reformă administrativă. Este de dorit însă ca acest anteproect păşind la for­ma de proect oficial al guvernului să fie din nou dat publicităţii şi lăsat lber criticelor celor care do­resc ca Ţara noastră să fie înzes­trată cu aşezăminte administrative solide. Fireşte că proectul ar urma să fie adus în Parlament abia după ce mai întâiu ar fi trecut un oarecare timp de la darea lui publi­cităţii. Cu acest procedeu care asigură o Colaborare directă sau indirectă a tuturor competinţelor, am ajunge poate la elaborarea unor legi mai bune, mai potrivite necesităţilor colectivităţilor publice. Prin publicitatea anteproectului de reformă administrativă, s’a dat putinţa să se arate cât de greşite strat multe din dispoziţiile lui. Căci punând la o parte problema cons­tituţionalităţii sau oportunităţii re­­giunei la noi, anteproectul cuprinde încă multe articole care nu ca­drează cu textele Constituţiei. Prin urmare anteproectul trebuie supus unui nou examen riguros, pentru a fi adaptat îln cadrul strict al Pactului nostru fundamental. Acest examen — cum am văzut-o In unele articole precedente — duce la o transformare complectă a anteproectului­ In afară de aceasta, din examenul pe care l-am făcut, mai rezultă că acest ante­rimai a noastră, ci şi a tuturor care au aprofundat mai mult pro­blemele ridicate de neajunsurile administraţiei noastre. Spre binele acestei administra-*­ţii nu putem formula decât un­ singur deziderat şi anume: ca soarta acestui anteproect sa fiel acela care pare a se adeveri din zi în zi mai mulţi Jean H. Vermeulen S’a pierdut Alain Gerbault? Nimeni nu mai ştie nimic despre­ soarta lui Alain Gerbault... Ziarele franceze coeite in ultimul timp dau despre indrăsneţul argo­naut al Oceanului cele mai contra­dictorii și mai neliniștitoare veștii un pachebot l-ar fi întâlnit luptdnd­ cu furtuna la largul portului Brest... Pe ce valuri o mai fi dan­sând in clipa aceasta micul „Fire­­crest”, — iachtul minunat și svelt^ __ spre ce liman l-o fi mdndnd neo­bositul lui pilot ! La Brest, la Cziet­­bourg, la Havre, şalupele explo-' rează zadarnic zarea, — hidroavioa­'­nele scrutează in zadar imensită­ţ­­ile transparente, Alain Der­boul nu se zăreşte nicăeri... Mai extrai­dinar chiar: cargobotul „yvoni vesteşte că la 26 Mai iachtul ,,Fire­­crest” a fost zărit intre capul Finit*­tire si promotorine, de Apus alf Spaniei. & ' Alain Gerbault a dispărut. Nimeni nu mai ştie nimic 'despre., el,__­ţi totuşi nimeni nu-l va crede vreodată pierdut in furtună. Cum­ ar putea muri Alain Gerbault tn valuri f înfrăţirea lui cu marea, visată de mic copil şi realizata in Iunie 1921, este cea mai minunată poveste de aventuri şi de hotărâre trăită vreodată de un om. Pe un iacht lung de abea H metri, tt­­otcă, aproape, — singur cu văsiu­, hui şi cu singurătăţile străvezii,­ fă-­ stul aviator şi campion de tennie pornea să realizeze isprava citită odată, Intr’un volum al lui Jack London: traversarea Atlanticului In* tr'o barcă minusculă, înfruntarea, vijeliilor pe o punte de 2 metri... i „Pe la ceasurile zece, vântul a­­tinsese forța uraganului'’, — scrie, . ... . ,­­Alain Gerbault in cartea sa de bord _1________, ______j, _„j»l „Seul a travers l Atlantique , — po­vestind chinurile zilei de 20 August în care era să fie înghiţit de­­va­cu alte legi, cum ar fi de pildă noua lege a comercializării. Ast­fel, arătam că autorul anteproec­tului a reprodus tale­­m­ale un ca­pitol din proectul Argetoianu din 1921 intitulat: „Despre societăţi”, ignorând că acum două, trei luni de zile s’a votat şi promulgat noua lege a comercializării! Este o imposibilitate ca legiuitorul de mâine, care este chemat să fău­rească această reformă, să nege toate acestea. De altfel va fi de datoria Consiliului nostru Legisla­tiv, cercetând proectul de reformă administrativă care-i va fi supus, să vadă 1) dacă toate dispozițiile lui sunt constituționale; 2) dacă legea este pusă în concordanță cu textele altor legi speciale. Deo­camdată constatăm, desbrăcân­­du-ne de orice considerent de or­din politic, că acest anteproect m­ tare înfăţişarea sa actuală este departe de a asigura o reorganizare feri­luri. „Deodată, dinspre orizont, văd sosind un val enorm, a cărui crea­stă mugea, apropiindu-se de mine, cu un vuet de trăsnet. Barca dis­păru sub tone întregi de apă, apoi se desmetici. Uraganul sufla atât de tare încât eram nevoit să mă târăsc pe punte, ca să nu fiu smuls de furtună”. Rezultat al răsboiului, — şi acea­stă frenezie de înfruntare gratuită a morţii, — fanatismul acesta al primejdiei acceptate de bună voie, din dorinţa de a-ţi simţi hotarele puterniciei. Şi totuşi, cu cât era mai impresionant curajul luptăto­rilor din tranşee! Era o accept a jertfei care servea la ceva* N. Pârvu lault •aorj­entf*

Next