Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1872 (Anul 5, Nr. 73-142)

1872-09-27 / nr. 107

Anul V. lassi: Mercuri 27 Septemvrie 1872, p. 107. PREȚUL ABONAMENTULUI: lassi: Pe un an 20 lei noi. » șese luni 11 „ „ „ trei luni 6 „ .. Districte: Pe un an 24 lei noi. „ șese luni 13 „ „ „ trei luni 7 „ „ Austria: Pe șese luni 14 franci.­­Germania: Pe șese luni 18 franci. M­ANCIURI. Rândul sau locul seu 15 bani. Inserțiuni și reclame. Rândul 60 bani. Epistole nefrancate nu se primesc. _________________________________________________________________________________________II­II 1 ________mm­­ ~­| UM­ — III« I­I­II IHM II..................I­­II——»M—■—n—n——I—m­MMUMamw -J'CTtZtfista.tq Italia :­­ Belgia:­­ Pe șese luni­ 22 fr. Elveția:­­ Brânci n: Pe șese luni 26 franci. Manuscriptele nepublicate se vor arde. Exemplarul 20 de bani. mm m­i Apare de trei ori pe săptămănă: Duminică, Mercuri și Vineri. Redactiunea si Administratiunea in localul Tipo­litografiei Nationale. CALENDARUL SEPTEMANEI. Spitalul israelit. Primăria urbei noastre au numit o co­­misiune care să cerceteze modul cum se susține spitalul israelit din Iași și fon­durile ce ar fi trebuincioase pentru intre­ținerea sa. Țelul acestor cercetări este că Primăria să fie sub administrațiunea sa spitalul evreesc din urba noastră. Ideea de a lua asupră­ și sarcina admi­­nistrărei Spitalului israelit este de­sigur nimerită și aceasta atăt in interesul u­­nei bune administrațiuni comunale căt și in acel al Evreilor insăși. Pană a­­cuma întreținerea spitalului s’a făcut in modul următor. Se impuneau populației israelite de cătră autoritățile lor religi­oase diferite taxe asupra tăerii de vite, de păsări, și asupra intrărei de vase de vin cușer in oraș. Aceste taxe sunt adunate de cătră un fel de perceptori, și din productul lor rezultă suma de în­treținere destinată spitalului. Acesta se administrează de către epitropi aleși de populațiunea israelită intr’un mod foarte defectuos. Toate aceste urziri de organizație sunt cu totul neindestulătoare și nu infățoșază nici un fel de garanții pentru o bună și onestă conducere a afacerilor spitalului. In adevăr alegerea epitropilor se face de cătră un immer foarte restrins de Israeliți, seriile ce sunt ținuți să le dee nu sunt supuse nici unui control serios; administrațiunea spitalului este cu totul patriarhală. De sigur ănse că dacă po­porul israelit s’au putut mândri odată cu moravuri patriarhale, nu o mai poate face astăzi, cănd tocmai virtuțile acele principale ale unei asemene stări pri­mitive l’au părăsit cu totul prin lunga mânuire a banului in timp de atătea se­cole. De aceea și vedem că in admi­­nistrațiunea com­unităței israelite se co­mit cele mai mari abuzuri, care au dat naștere in timpurile din urmă la un pro­ces criminal intentat de vre căți­va ca­sapi Evrei contra Cahalului („șef al na­­țiunei Israelite“) și a epitropilor spi­talului. Taxele pe care le pricep epitropii spi­talului sunt destul de Însemnate: 8 pa­rale de oca de carne cușer, 4 lei de fie­care poloboc de vin cușer; 18 parale pentru tăerea unui puiu, 30 pentru o găi­nă, 36 pentru un boboc, 1 leu 2 pa­rale pentru a găsea și 2 lei 4 parale pen­tru un curcan. Dacă ne gândim la mul­țimea cea însemnată a populațiunei is­raelite din Iași și deci la consumațiu­­nea ce trebue să facă, apoi este îndes­tul de neînțeles de unde provin acele crise mari de bani in administrația spi­talului care dau naștere la impuneri de taxe arbitrare peste acele obicinuite, pre­cum a cercat ep tropia să o facă zilele trecute urcând taxa pentru oca­ de carne de la 8 la 32 de parale, ceea ce a dat naștere la conflictul din causa căruia o­­norabila Primărie au hotărit a se ocupa de această afacere. Aceste crise de bani care necesitează asemene urcări produc mari neorăndueli. Populația Evrească nu poate să mai plă­tească atăt de scump aca de carne, și nu mai cumpără; casapii prin urmare ce­­ vănd carnea au interes să se opună la asemene sporiri. Atunci epitropiă pen­tru a-i sili, nu le mai dă hahami care să le tăe vitele, fără care poporul Evreu­ nu se poate hotări ă mănca carne. AT­** tund­ ănse ce s’intemplă? Toate vitele trebuind după absurdul obiceiu de până astăzi să treacă prin cuțitul hahamului pentru ca să iee Evreii carnea cușer și apoi restul să ni’l lese noue, prin o ast­fel de neînțelegere in sinul populației israelite, se impedică aprovizionarea de carne pentru întreaga populațiune a ora­șului. De aici se vede că chestiunea t­erei vitelor și a cărnei cușer stă in strinsă legătură cu acea a spitalului. Intr’adever spitalul israelit se întreține din taxa asupra cărnei cușer și celelalte taxe; de aici se nasc șase neorăndueli care lovesc in interesul general al urbei și care sunt de competența Primăriei. Pentru a impedeca aceste neorăndueli, Primăria trebue să vegheze la o bună administrare a spitalului, ceea ce nu poate face decăt luăndu-o asupră-și. Pentru a face aceasta trebue să fie asupră-și per­ceperea taxelor, unde mai ales este ne­cesitate de o lucrare organizată. Căci taxele aceste fiind venitul cel mai serios al spitalului, care se asupra­ și întreține­rea acelui stabiliment, trebue să se asi­­gureze mai antei de perceperea venitu­rilor. Aici se ivește o mare greutate pe care onorabila Primărie trebue să o iie in cea mai de aproape cercetare. Anume: Va lua Primăria asupra-și și tăerea cărnei, des­ființând cuțitul hahamului care păstrează încă in timpurile de astăzi barbaria ve­chilor sacrificii in care victima acea moare bine care se sbate mai lung și mai du­reros in agonia morței? sau va lăsa de și sub privigherea sa ca să tae hahami carnea pentru Evrei, luând Primăria a­­supra’și numai perceperea taxelor și ad­ministrarea spitalului? Interesul general al comunei ar fi ca să dispară cuțitul hahamului cu totul, și Primăria ca autoritate are dreptul și în­datorirea de a pune o stavilă ori­cărei barbarii, esercite-se ca in numele religi­­unei sau sub ori­ce alt pretext. Nu nu­mai aceasta, dar este necesar a se or­ganiza odată și la noi tăerea vitelor ast­fel că să se poată face cu mai multă u­­m­anitate și tot odată in condiții mai bune de igienă decăt modul cum se face astăzi. Aceasta este ănse peste putință căt timp hahamii vor tăi vitele. Pentru ca Pri­măria să organiseze o tăere de vite pen­tru creștini de o parte și pentru Evrei de alta, nu se poate, căci se știe că toc­mai acea carne se dă creștinilor care nu esă cușer, și dacă vroiai să respectăm superstiția aceasta, atunci trebue numai decăt să permitem ca toate vitele să fie tăete de hahami pentru ca ei să aleagă carnea cușer de cen­truf. Dar să presupunem că onorabila Pri­mărie oprește cu desăvârșire superstiția cea barbară a Evreilor și organisază o tăere de vite pentru toată populația Ia­­șană. Atunci iată ce se va întâmpla, bigota populație israelită, in care super­stițiile și obice­iurile ridicole sunt mai singurele lucruri ce au pastrat din ve­chiul sentiment religios ce insufleția odată pe poporul Evreu, dar la care ei țin cu o putere pe care numai ignoranța lor a­­tăt de adâncă ca și fanatismul lor poate să o explice—populația israelită se va ab­ține a mănca vite tăete de creștini, și prin urmare partea cea mai însemnată din venitul spitalului va fi dată de greș, susținerea acestui stabiliment va fi peste putință, afară decăt dacă onorabila Pri­mărie va vroi a-l susține din casa sa, pe conta contribuabililor creștini, care nu au nevoe de acel spital și nu se ser­vesc de el. Yroește deci Primăria să desființeze cuțitul hahamului, atunci nu poate lua asupra’și administrația spitalului ne mai fiind sigură de veniturile din care acesta se susține, ceea ce ar fi echivalent cu des­ființarea spitalului israelit sau cu nevoia ele a’l întreținea din punga comunei, am­bele resultate de sigur nu acele la care vra să ajungă comuna. Introducerea unei ordine in admini­strația comunei, desființarea statului ce-l formează Israeliții in sinul comunei de Iași, îndepărtarea călcărei articolelor 108 —110 din constituțiune prin care ori­ce percepere de taxe, imposite etc. nu se poate face decăt de autoritățile consti­tuite și nu o formă anumită, înlăturarea pericolului de a lipsi populația Iașană de îndestularea cu carne sau necesitatea de a interveni in fie­care moment in­certele dintre epitropii, hahamii și populația is­raelită — toate aceste vor dispărea nu­mai cu prețul tolerărei de­o­cam­dată a barbariei t­erei vitelor de hahami. Fără această concesiune planul de organisme a comunei nu ne pare posibil de reali­sat, sau el va da naștere unor neorău­­­dueli și mai mari decăt acele de care sufere astăzi comuna noastră. Stil Stil «tî» • n ( I r­ i Răsăritul) Apusul I Stil Stil­l­l(>4 P­A­T­It ft IV IT­I, T­­i Il E 1 I Apusul I ve­chiu. nou. 1)10 A­ PATRONUL JI I­L­E I. Soarelui. | Soarelui. j vechiu. nou. J­ U.,A* I P­A­T­R­O­N­U­L 1? I­LE 1. j Soarelui. Soarelui.1 Septemvrie.T Octomvrie. Ore. m. Ore. m. Septemvrie. Octomvrie. ==c Ore. m. Ore. m. 24 6 Duminică. Sf. Mart. Th­ecla. 6 4 5 34 28 10 Joi. Cuv. Păr. Chariton.­­ 6 9 5 26 25 7 Luni. Cuv. Maica Eufrosina. 6 5 5 32 29 11 Vineri. Cuv. Păr. Chiriac Anach. 6 10 5 24 26 8 Marți. Mutarea Sf. Mart. loan Teol. 6 7 5 30 30 12 Sâmbătă. Sf. Ieroni.­­fr. Episcop Armeniei. 6 11 5 23 27 27 9 Mercuri. Sf. Mart. Calistrat.__________________6 8 5 28 Oct. 1 13 Duminică. Sf. Apost. Anania. 6 12 5 20 Sorii din Intru. Mercuri, 20 Septemvrie, toate trupele des­tinate a lua parte la marile manevre au fost întrunite pe cămpia de la Băneasa. De la orele 8 de dimineață, corpurile de armată, in mare ținută și equipate pentru campania formau un­ mare careu, in centrul căruia se ridicase o estradă acoperită de FOILETON. NU VĂ MAI ÎNSURAȚI, de loan Răducănescu. (Urmare.) — Să’m­i cei iertare? d-ta doamnă? nu, nu, nu vrau să știu nimic și dacă aceasta mărturisire nu-ți este de nici un folos----­— Bartă-me­d­ie, dar trebue chiar in in­teresul meu Să știi totul. — Atunci e cu totul altă ceva. Te ascult, doamnă. — Cunoști pe bărbatul meu, e un om bun, plin de onoare, de probitate și stimat de toți oameni de merite; e de un caracter glu­meți și de o umoare temperată. — Hum! hum!... cugetă Holteiescu, eată o cuvântare destul de pompoasă; ănse acum trebue să sosească și fatalul.. dar. — Mai cu samă, mă iubește!... aceasta e o afecțiune așa de adâncă, un devotament așa de adevărat. . . dar... — Eram sigur de asta. — Un defect grozav­­ întunecă toate ca­litățile cele bune, un defect de neiertat... e gelos! — Gelos!!! Holteiescu pronunțând acest cuvânt cu o emfasă comică, nu pută ascun­de un scris batjocoritor. — D-na Alexianu se turbura puțin; însă nu se opri de a continua. Da, domnule, n’am mai putut suferi această gelosie, ce mi-a torturat inima așa de crud. De­odată parcă’i conteni această boală funestă, dar pe urmă iarăși se ivi, sub cuvent că aș iu­bi... o rudenie. .. Ce poate me rog resulta de acolo cănd cine­va’și iubește o rudenie ? E unu lucru cu totul simplu. Am fost cres­cuți împreună și nimic mai mult... ^eacă de aceea il iubesc ca pe un frate. .. — Da, da, doamnă. — In fine ce să’ți mai prelungesc. De cinci­spre­zece zile mai cu samă D-nul­ Alexi­­anu­m­e pândește, sufere și nu cutează cel puțin să’mi vorbească, dar va isbucni odată, sunt prea sigură.. . Ei bine! d-le, vezendu’l așa de nenorocit, mi-a fost milă de dânsul. Vrau să’l vindice și de acea te-am ales pe d-ta să’mi ajuți la această operațiune grea. Ieri am scris această scrisoare ce conține numai aceste căte-va cuvinte: „Măne dimi­neață, d-nul Alexianu va eși; pe la 9 oare voiu fi la d-ta; vom ave o oară de libertate și de fericire.“ Această scrisoare era sub­semnată: Maria, și nu poartă nici o adresă... Ei bine, înțelegi acum ? — Încă nu bine. — Ce fel! nu înțelegi că am făcut să pi­ce acest bilet in mărele barbatului meu, care a eșit astă dimineață pe la opt oare și jumătate și s’a pus la o parte să me pân­dească, să me urmărească și să’mi afle a­­mantul! și fiind in mirare că nu m­e mai ve­de eșind, va intra in curând, va cerceta serva mea, care are ordin de a’l necăji puțin și pe urmă de a-i mărturisi că i se pare că sunt la d-ta! — Inchipueșteți d-le, ce scenă me așteap­tă. Mai antei me voi face că sunt desperată, pe urmă greșala mea se va descoperi și du­pă ce’mi voiu resbuna, numai intr’o zi, de cea ce m’a făcut să sufer atăta timp, apoi ei voiu descoperi șiriclicul nostru. Mâine il vei vedea, supus, părendu-i reu și nu va mai fi gelos. D-na Alexianu vorbi cu repegiune și Hol­teiescu, uimit, impetiu­, o privea fix pentru a-i surprinde sinceritatea in privirile ei. Cu toate acestea privirile uunei femei erau lim­pezi și curate. — D-nă, dar dacă bărbatul d-tale imi va cere o esplicație, ce-i voiu respunde? — Totul ce vrai, afară de adevăr. Vrau pentru două­zeci și patru oare să fie ne­norocit. — Fie voea ta... Anse e un păcat des­tul de mare ca dintr’un foc așa de bun, să nu me folosesc decăt cu fumul. — Cel puțin, zise zizând d-na Alexianu, vei avea conștiința că ai făcut o faptă bună și afară de asta ai stima și amiciția mea. Acum te părăsesc, vara a trecut și e destul timp pentru a’l confusa bine. Dacă, a in­trat... haidi­ me duc să incep comedia. — Sunt sigur că ai s’o scoți bine la capăt. — Vom vedea... Adio, te părăsesc. — Iată fericirea mea finită, nu te voiu mai revedea. — Numai pe căt timp nu va mai fi gelos. — Atunci aș dori ca să nu’l poți locul. — O! faci, te rog! și roagă-te mai bine să pot eși victorioasă. Holteiescu o conduse pănă la ușa antica­merei lui sărutăndu-i mana și ea scobori cu un pas ușor scările. El asculta cea mai de pe urmă atingere in treacăt a rochiei sale cu puțină emoțiune, pe urmă reintra in odae și se lăsa­se pice pe un fotoliu, murmurând: Drace­ lângă densa mi s’a deșteptat toate ilujiile de doue­zeci ani... și...

Next