Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1873 (Anul 6, Nr. 81-146)

1873-09-16 / nr. 107

înainte effectele ce are să producă această generoasă donațiune in viitor,—cănd ne vom representa realitatea aceea ca generațiuni preste generațiuni de juni și de barbați, părăsind vieața de petreceri deșerte, au să se pună pre lucru spre a căpăta premiere fondate de generosul donator—cănd ne vom pune in perspectivă că in fie­care an Româ­nia are să serbeze încoronarea unei opere literarie cu premiul Năsturel,—cănd vom considera că inavațiunea literaturei române va avea de resultat cultura intelectuală a unor generațiuni întregi in stare de a pro­duce și a forma atăta soldați de civilliațiune in fruntea popoarelor orientale,—cănd ne vom închipui toate acestea,—cade-se, domnilor, să afirmăm că viitorul națiunii noastre nu este de desperat. In di șert pessimiștii se vor lamenta de turpitudinile isolate ale so­cietății de astăzi, virtutea română, inoculată in vinele gintei noastre și manifestată prin atâtea fapte de care istoria noastră este cu mândrie plină, va germina fără indoeală cu neincetare pre solul patriei și va produce mereu patrioți ca Năsturel, demni die gloria strămoșască: „Da, domnilor, România nu va fi nici­o­­dată lipsită de patrioți adevarați, probă sur­prinderea ce ne face astăzi venerabilul ge­neral Năsturel Iterescu. „Dar voacea mea, talentul meu, sunt prea debili, poate, spre a face elogiul unei fapte atăt de românești. Să ne placă a crede că nobilii strămoși ai lui Năsturel, și cu ose­bire nemuritorul Udriștea Năsturel, carele sub domnia cumnatului său Mateiu V. Bas­­sarab, traduse și tipări cele mai ănteiu cărți românești, in d­ar cu toți acei ce după se­­coli au făcut sacrificie pre altarul patriei, astăzi, in momentul acesta, de sus din ce­ruri bine­cuvinteazâ nobila inspirațiune cu­­care vine a contribui la pregătirea elemen­telor de regenerare a națiunii noastre. „Nu ne remăne astăzi nouă, cari ne cer­căm a păstră tabernacolul in care se pune acest sacru deposit al sacrificiului național, de căt a ’l primi cu respect și ven-rațiune profundă. „Tot­o­dată 'mi permit a pro­ un Socie­tății Academice: „l Ca alăturea în bust­urile primilor do­sa­­tori, fericiții Ev. Zappa și Alexandru loan I, să se așeze și bustul generalului Const. Năsturel Iierescu, sculptat n marmoră din fondurile Societății­ ,2. Conform cu art. 9 din statele Socie­tății Academice, să proclamăm pre­f. ge­neral C. Năsturel Herescu de membru do­nator: „Implinindu-ne această sacră datorie, nu mă indeesc domnilor col­egi, că vő veți uni cu mine a saluta cu recunoștință această nobilă figură, și a zice: „să trăească gene­ral Const. Năsturel Herescu! " (Popor.) S­A­M­I­R­I. Măria Sa Domnitorul cu ocasiunea zilei de 6 Septem­vrie in virtutea prerogativei acordată Măriei Sale prin art. Ü3 alin. V din Constituțiune, a bine-voit a­grada de restul inchisorei pe următorii condamnați: Cos­­tachi G. Șerbănescu, loan Neculai Brutariu, Angh­el M. Cârcimaru, George Kirilă, Alecu Spătariu, Soare R. Colțeanu, Vasile Grecu, George Neculau, Vasile Apostoloéii, Tudor Rusu, Hie Stanciu, loan al Ilin­­căi, loan Ciubuccescu, Mihail Sechelari, Maria A­­dam, Stati Ionescu, loan Ene, Dumitru Neculau sau Dinu, George loan Olteanu, George Badea, Du­mitru Duță, Costachi D. Ssărdău, Const. Drăgh­ici. Asemene, se reduce din osânda condamnaților acestora și anume: Petre Bagăgila, 5 luni din osânda de 6 luni; George Sekel, 6 luni din 2 ani și 2 luni; Cos­­tachtin Ghimpețeanu, 6 luni din 1 an; Voinea Badea, 6 luni din 4 ani; George Froscu, 6 luni din 1 an; Ilie Crețu, 6 luni din 11­­ an; Take Niță Nedeleaia, 1 an din 11 ani; Zaharia Stancovici, 5 ani din 25 ani; Costachi Stef. Birjaru, 5 ani din 21 ani, ase­mene­a comutat osânda de pe viață condamnaților acestora și anume: Stanciu Bungheru, la 18 ani de la data condamnațiunii; loan Ilie Feducu, la 25 de ani de la data condamnați­mii; loan Biskeru, la 25 de ani de la data condamnațiunii; Vasile Nedelcu, la 20 de­­ ani de la data condamnațiunii; Nică Du­­mitrache, idem; Gh­iță Mandricel, idem; Niță George, idem; loan Straton, idem loan Mandroca, idem. CURIERUL DE IAȘI. ȘTIRI DIN AFARĂ. FRÂNȚI­A. „Lo Loli“ publică asupra stărei actuale a fusiunii, un buletin care nu va contribui mai mult decât precedentele informări, spre a explica nestrămutata încredere ce capii acestei intrigi au in­succesul ei. Respunzând la demarșele făcute pe lăngă el, a delega­ților dreptei și a centrului drept spre a pune capăt nesiguranțelor opiniei publice asupra condițiilor cu care ar consimți să primească corona Franției, șeful casei de Bourbon ar fi declarat că înainte de a-i cere angajamente, Adunarea din Versailles ar trebui mai ăntăi să recunoască dreptul seu, și că in urmă el va face toate conce­siunile ce ar putea fi justificate. El ar fi dat incă a înțelege, tot după „le Soir“ că îndată ce se va sui pe tron, el va abdica in favoarea contelui de Paris. Fără a pu­tea garanta adevărul acestor informări,­­ un lucru pare aproape sigur. Guvernul, dacă înca nu a renunțat la toate șansele unei res­taurații monarhice se desinteresază din ce in ce mai mult spre a se consacra exclusiv la consolidarea ordinei morale și a propriei sale situații, in vreme ce credincioșii sei din centrul drept, nerăbdători și umiliți de situația făcută partidei lor și Franției, prin tărguirea la Froshdorf a libertăților sale viitoare, au fixat amicilor pretendentului le­gitimist un termin, după care ei vor fi li­beri de a da sprijinul lor soluțiunii celei mai simple și mai ușoare a unei prelungiri a puterilor mareșalului Mac-Mahon, și a unei organizări provizorie a republicei. Se crede in cercurile parlamentare că acest termin este foarte scurt, și că un rezultat va tre­bui să fie dobândit înainte de viitoarea în­trunire a comisiei de permanență. Jurnalul „la France“ zice că noutățile ce-i vin din Viena confirmă neizbănda silin­țelor făcute pe lăngă contele de Chambord spre a-l aduce la un compromis constitu­țional și la concesiuni asupra cestiunii stea­gului Henric V ar fi declarat încă odată formal că manifestul seu din 1871 trebue să fie considerat ca unica programă com­patibilă cu sentimentul demnităței sale și inspirațiile conștiinței. GERMANIA. Arh­iepiscopul de Posen vroește hot­­ă­­ror a impinge lucrurile până la estremizate și a sili pe guvern a nu-l mai cruța ca pănă acum. El a declarat oficial guberna­­torului provinciei că, nevroind a se supune prescripțiilor legei nici a se expune la as­primile ce i-ar atrage abaterile, a hotărât ca seminarul episcopal să fie inchis. „Gazeta de Spener“ asigură că guvernul german a recunoscut oficial pe d. Reinkens, episcop ales a vechilor catolici, in calitate de episcop, posedând față cu statul aceleași titluri și drepturi ca și c­elalți episcopi ca­tolici. Decretul regesc a num­irei sale ii va fi încredințat, când va depune juramentul pretezat de lege. După „Post“ generalul Manteuffel, la so­sirea sa in Berlin, a primit brevetul de feld­­mareșal. „Gazeta de Spener“ din 18 Septemvrie, anunță că un conflict amenință de a se pro­duce intre guvernul bavarez și arhiepisco­pul de Bamberg. Inspecțiunea micului se­minar episcopal, ordonată de stat, descope­rind mari abuzuri, guvernul a cerut ca ele să înceteze, dar arhiepiscopul a respins ca ne­legal ori­ce amestec a statului. „Suntem curioși, adauge „Gazeta de Spener“ de a vedea dacă ministrul, d. de Lutz, va avea energia de a face să se închidă seminarul“. AUSTRO-UNGARIA. Regele Italiei a avut la 18 Sept. o con­­ferență privată cu d-nii Mingh­etti și Vis­­ conti Venosta. El a primit pe contele Ro­­billant și a intors vizita arhiducilor pre­­ senți in Viena. In urmă regele a făcut o primblare in trăsură in Ringstrasse și a asistat la deschiderea esposiției de cai. Lara a asistat la o representație de operă, ITALIA. Papa a reînceput recepțiunile sale publice. Duetul despre călătoria prințului Humbert la Paris și la Londra este desmințit. O depeșă din Roma, 20 Septemb, anunță că populația a celebrat ziua aceasta, ani­versarea intrărei trupelor italiene, cu nu­meroase demonstrații. „Opinione“ anunță că notificările făcute de corporațiile religioase comisiei insărci­­n­ate cu lichidarea bunurilor eclesiastice se ridică la mai mult de 60. STATURILE­ UNITE. O criză financiară foarte gravă a izbucnit in New York. Deja mai multe case de bancă au suspendat plățile; „Clearing Office“ a trebuit să oprească operațiile sale și bursa să se inchidă din ordinul guvernului, spre a permite celor interesați să stabilească ei insuși socotelile lor. Panica publicului n’a putut fi conturată, după cum se sperase la început, cererile de rembursare se grămă“ dese la bance și amenință existența celor mai solide. Ministrul de finanțe s-a pus in­­ raport cu președintele spre a căuta să ate­nueze criza. Deja el a dat ordin agenților sei de a cum­para pentru 10 milioane do­nuri in cursurile de mijloc. Dacă această măsură nu e de ajuns spre a liniști agita­rea, el va avea recurs la o emisiune de bi­­­lete pănă la concurența de 44 de miilioane. Pănă acum casele din Anglia și din Ger­mania care au relații cu Staturile Unite nu sunt compromise, dar la Francfort neliniștea pentru viitor incepe a se simți. ȘTIRI LOCALE. *** (Apel.) In numerul foiei noastre din 2 a curentei am publicat apelul co­mitetului incendiaților din orașele Huși și Fălciu, la care cu durere vedem că a respins foarte puțini, atăt din com­patrioții noștrii cat și din cei străini, de aceia dată redacțiunea acestei foi în­demnată de simțul umanitar face din nou apel la caritatea și buna-voință a tutu­ror oamenilor de bine fără distincțiune de religie și naționalitate a veni in aju­torul incendiaților cu ceia ce le va sta prin putință, amintinduși fie­care că nu este reu a ajuta pe cei picați in neno­rociri, căci in asemene triste ocasii nu trebue se ne abținem, ci se căutăm a da tot concursul nostru material pentru alinarea durerilor celor picați in aseme­nea dureroasă și sfâșietoare nenorocire. Totodată persoanele care vor bine voi a­­ sub­scrie in lista originală a incendiați­lor se pot adresa la redacțiunea acestei foi in toate zilele de lucru. ..** (Antreprenorii pavajului.) Vedem că pănă in present n’a făcut alt­ceva decăt câteva trotuare iară mijloa­cele stradelor sunt numai începute, pen­tru ce li se perm­te oare a strica altele pănă a nu găti pe cele începute, s’au vroesc d-nii antreprenori se ne­iese cu stradele stricate tocmai acuma in tim­pul toamnei și a iernei? *** (Sergentul asasinat), relativ la moartea sergentului Danii Neculai Ri­­su, sa constatat prin visum et Repostum că el a murit asasinat. Ideia de sinuci­dere trebue să dispară. Bănuelele con­tra d-lui locotenent Negoescu sunt gra­ve. Instrucția au trimis actele auditoru­lui militar. *** (Necurățenia s­t­r­a­d­e­l­o­r.) de un timp in­coace, d. antreprenor, pentru curățirea stradelor es­te de o mare ne­­glijență astfel in­căt necurățănia dom­nește, mai in toate stradele, aviz locu­lui competent. *** (Fântână descoperită.) In stradula Universităței cu ocazia facerei stradelei, a rămas o fântână desgrădită chiar in trotuară, fiind ghisdelele mai asemene cu trotuara; avisăm aceasta lo­cului competent, pentru a regula cele cuvenite, spre înlăturarea pericolului ce s’ar putea întâmpla. *** (Abuz.) Cu o­cazia facerii tro­tuarelor asfaltate, mai mulți proprietari profită de locul liber lasat intre trotuare și gardurile lor, spre a impinge aceste garduri mai înspre uliți. Așa se întâm­plă in stradela Universităței, față cu ca­sele Bălănescu, cumpărate de Sf. Spiri­don. Proprietarul iși strică taplazul seu, mutăndul cu câteva palme, mai înspre uliță. Atragem atenția onorabilului Con­siliu Comunal asupra acestui abuz, și cerem grabnica lui îndreptare. Inserțiuni și Reclame*). Domnule Redactare! Permiteți’mi a apela la ospitalitatea zia­rului ce refigiați, pentru următoarele rânduri. Sunt patru luni de cănd in jurnalul „Noul Curier Romăn“ sub rubrica Cronica zilei, a apărut un articol, conținând laude mai mult sau mai puțin exagerate pentru D. Far­macist Otto Seiter. Aceste laude nu m’ar interesa după specia lor, dacă ele n’ar fi fost provocate de un incident, in care am fost silit se joc și eu un rol, rolul calomniato­rului. Gestiunea fiind poate uitată, sunt dator a reveni asupra ei, arătând in scurt peripeți­ile ce au urmat și mijloacele ce au între­buințat d. Seiter, pentru a posa inaintea pu­blicului in victima calomniilor făcute de mine. Doi copii ai d-nei Dreiter s’au bolnăvit de anghina difterica. Medicamentele ordinare au fost preparate in Farmacia d-lui Selten și hasardul a voit ca unul dintre acesti se sucombe. Familia desolată și in necunoștința violenței acestei teribile boale, presupuse medicamentele reu preparate, și a venit la mine cu un șip deșert pentru a me pronunța asupra conținutului lui. Nu era cu putință a se pronunța asupra conținut­ului neexistănd acela, și respunsul meu a fost consecvent. Căt de ma­re a fost insă mirarea mea cănd am văzut că d. Selten sau d. Redactor al ziarului „Noul Curier Romăn“ esploatănd acest incident cu totul ino­cent fulgere in contra me că sunt calomniatore. *) Responsabilitatea articolelor publicate sub a­­ceastă rubrică privește numai pe autor. Point de réves dorés au coeur d’un jeune amant Plus gracieux que ton sourire ; Non, la nuit au milieu d’un bois silencieux. Quant l’âme se complait â la mélancolie, La voix de philoméle offre moins d’harmomc Que ta voix qui s’épancke en flots mólodieux.— Les accords incertains d’une harpe sonore Qu’effleure de son aile un papillon d’azur, Le murmure étouffé d’un ruisseau lent et pur Qui se méle aux soupirs du pale sycomore, Le doux frémissement de la feuille de bois, Le bruit voluptueux dos baisers du délyre, La voix de l’espérance au sein d’un long martyre, Son moins doux, moins touchants, moins divius que toi. Cănd sfărșitu de a căuta, văzuiu că se deschidea o fereastră, la rândul ăntăiu a u­­nei case inprijmării... . o femeie se arătă in balcon, cu o ghitară in mână, și intuuă rugăciunea cea vestită a Normei patru lu­nă... Glasul ei nu’m­i era necunoscut, dulci­­rava ruladelor sale iscă in mine un prepus. Mă sculăm­ iute, și mă apropiem­ de fereas­tra unde auzisem acel glas ; tocmai atuncea razele lunei se aruncară in plin pe fața ne­cunoscutei. „Cecilia!“ strigăiu in delirul meu, și pi­­căiu jos inundat in singe. O umbră neagră trecuse pe lăngă mine, și îmi înfipse stile­tul seu iîn peptumi. Cănd deschiseiu ochii, mă găsimu— o no­rocire ! in brațele Ceciliei... Ea auzise ge­metele mele, și trimisese slugile, care gă­­sindu mă intins ca un mort pe pământ mă adusăse in odaea ei; slabăciunea in care picasem prin perderea singelui, și mai ales comoția electrică ce siroțiiu, văzindu mă lân­gă sinul Ceciliei, mă aruncară incă odată iu­manele morții; eară cănd mă trezimu de a doua oară, intrămu intr’o desnădăjduire cum­plită, căci mă văzuiu in odaia mea.—In za­dar căutau să’mi aduc aminte de toate cele ce se întâmplase; nu puteam înțelege pen­tru ce Sinor Allar­ se uita la mine cu ochii plini de lacrimi; și pentru ce doftorul îmi pipăea măna, cănd de­odată simții o dure­re groznică iu peptu’mi. Mă uităiu împre­jurul meu, așternutul ămi era plin de sânge. Atunce ămi adusăiu aminte de toate în­tâmplările... Cea ăntăiu întrebare care făcuiu, au fost despre Cecilia... „Unde’i, ziceam, unde’i, să o văd încă odată, șapoi se mor?“—Nimene nu’mi respundea... și toți se uita la mine cu milă și cu frică. Sdrobit de durerile ca­re mă muncea, și desnădăjduit prin tăcerea și misterul celor ce era pe lăngă mine, so­­cotiiu că Cecilias murise. Toate simțirile mi se turbură la o idee atăt de crudă,— și ne mai putând suferi viața, ămi smulsă iu de pe rană legăturile ce-mi pusese spre a opri curgerea sângelui; dar cănd ridică cu măna ca să îe arunc departe de mine, nu­deva și pică pe genunchi mi. Ăl deschisăiu indată, și cetiiu aceste cuvinte scrise de măna Ce­­ciliei.­ 11 știu de rost: „Un tiran care mă prigonește din copilă­ria mea, mă silește să mă pornesc in cea­sul acesta din Florența, căci au aflat dra­gostea mea pentru tine. Nu știu in care parte a lumei are de gând să mă ascundă, insa mare este Dumnezeu... Ne vom intălui poate vre o dată, și atunce... Ceciliea— Acest ravaș mă pătrunsă ca un trăsnit, și mă adusă intr’o nebunie cumplită. Trei luni de zile, vieața mea a fost in brațele morții. Am aflat pe urmă, că in vremea a­ceasta, mă sculam cate odată, săream prin casă, rădeam imbrățoșam toată lumea și spu­neam niștecăruia că Ciefliea mă iubea, că e­­ram cel mai norocit da pe pământ, și pa urmă începeam a plânge, a’mi smulge părul și a blă­­stăma ceasul in care m’am născut, și soarta care, ca unui om însetat căruea ii prezenta un pahar cu apă, și’lai trage de la gură cănd ar vroi se bec, m’au făcut să cunosc dragostea Cicelei tocmai cănd ea au fost silită să se depărteze de mine. In sfârșit după șase luni, mă ridicăiu de pe boală ; și cum fuseiu in stare de a eși afară din casă, mă duseiu la Sinora Iulia, ca se o întreb de nu cunoaște locul unde se găsa prietina ei.— Sinora lulia era singură intr’o odae ele­gantă, și pe o canape de catife roșie. Ii ce­­rui­ertare de indrăsneala ce luasem a mă înfățoșa dinainte și fără a avea cinste ai fi cunoscut. Ea inse îmi răspunse zimbind că mă înșelam foarte mult, căci mă cunoș­tea prea bine. (Va urma).

Next