Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 1-50)
1876-06-03 / nr. 43
mei, iar nu al națiunei de care îi deslipește cosmopolitismul. Cosmopoliții nu voesc, sau nu vor a vede macara, câ din nenorocire tocmai astăzi în secolulu al 19-le, în timpulu civilizațiunei, chiar în România, germanii vor se fie totu germani, jidovii totu jidovi, și ceilalți tot așa. Ei formază între dânșii o sistemă națională, o sistemă de comunitate deosebită de noi, și apoi este forte dureros a vede ca numai Românii, nu vor se fie români în propria lor patrie, și numai ei sunt cosmopoliți pe când streinii de la noi (afară de câțiva jidovi) nu voesc a ști de acesta frumosă dar înșelătorre maximă « om și om. ” Ba ce’i mai mult că ei față cu românii sunt cei mai esclusiviști. La noi de câte ori sau redicatu vr’o cestiune de interesu, de profite pentru streini, cosmopoliții au fost totdeauna cei ântei care au susținut’o, și din contra ei au fost cei de pe urmă care sau aratat când au fost vorba, de un interes național, de o desvoltare a economiilor naționale. Se ne ferescá D-leu de vreun resbel spre a nu le atribui proverbul «la resboi în cada, și la fugă în frunte”. Cred ca nu se vor supără despre acesta. Atunci vor fi în concordanță cu pretinsa maximă umanitară pe care o profeseza «unde’i bine, acolo’i Patria”. Cosmopolitismul mai acreditând o eresie funestă, ca în cestiunele economice, și în alte ramuri, să nu se facă politică am ajuns precum au alis un autoru român, un stat fără politică, lăsând streinilor se facă politică în interesele țerei nóstre; politica din afară strigă unia îndată ce un minister se schimbă, politica din afară cere,fieu alții, ca să nu se facă cutare interes de viață în țară, și politica streină în sine au ajuns se fie mai în tote ramurile organisațiunei nóstre. (Va urma.) CURIERUL CRONICA INTERNA D. Ion Bălăceanu, fostu ministru alu afacerilor străine, s’a numitu agentu diplomaticu alu României la Viena in locul D-lui G. Costaforu, a cărui demisiune s’a primit. Scrrile ce primimu de prin districte suntu de acordu pentru a recunosce că partidul național-liberal va ave un triumfu strălucit în alegerile generale de deputați. Beizade Dimitrie Ghica declară prin „Timpul“ că refuză de a’și pune candidatura în vreun colegiu electoral de deputați. Se vede că beizadoua s’a încredințării că de astă dată nu vor fi nicăierea bande de bătăuși, și fără bande nu’i șansă... Raportul d-lui ministru de externe, cu Nr. 5184 din 20 Main 1876, elură consiliul de miniștri. Domnilor miniștri, Domnul Agent diplomatic alu Imperiului Austro-Ungar, prin nota sa din 12 (24) Main anul curent, m’a informat că Corpurile Legiuitóre ale Monarhiei imperiale și regesca au aprobata Convențiunea de comerciu, închiriată de plenipotențiarii Austro-Ungariei și ai României, în 22 Iunie 1875, și că acesta Convențiune a fostu ratificată după plenipotența ce Majestatea Sa Imperială și Regescă a acordat Escelenței Sale Comitelui Andrassy, ministrul sau al afacerilor străine. Prin urmare, Baronul de Calicer mi comunică că a primit instrumentul respectiv cu instrucțiunile cuvenite spre a proceda la schimbarea ratificațiunilor în timpul celu mai scurta. Domnul Agent diplomatic al Austro-Ungariei motivă cererea sa pe împregiurarea că Convențiunea în cestiune trebuind să se pună în lucrare, o lună după schimbarea ratificațiunilor, este neapărat ca acestu actu internațional să fie aplicatu înainte de 1 Iulie st. v. dată la care după comunicațiunea ce am făcutu tuturor representaților Sfaturilor străine prin nota mea din 4 (16) maiu Nr. 4,554, urmezu a se aplica noul nostru tarif vamal. Tot odată, d. Baron de Calice mi-a datu copiă după patenta imperială cu data din 7 maiu (st. n.) prin care Majestatea Sa Imperială și Regescă a împuternicirii pe ministrul Seu de esterne, Cornițele Andrassy, de a ratifica, în numele Seu,lisa Convențiune. Cercetând, d-lor miniștri, lucrările cari se află în cancelaria ministerului nostru de esterne, privitóre la acesta Convențiune, amu constatata că guvernul se află în fața unui actu internațional definitiv. In adevăr, acesta Convențiune este închiată de plenipotențiarii Majestăței Sale Imperatorele Austriei și Rege al Ungariei și al Alteței Sale Domnul Românilor sub singura reserv d a aprobării Corpurilor Legiuitóre. Acesta aprobare s’a și datu de puterile legiuitóre, din Viena, din Pesta și Bucuresci. Prin urmare, precum amu mai lisu, aparține Cabinetului din 27 aprilie numai de a supune acesta actu internațional Domnului spre ratificare și din partea României și de a opera preschimbarea exemplarelor ratificate. Sunt însă datorate aduce la cunoscință o particularitate care s’a petrecutu tot în timpul predecesorilor noștri la putere. In luna Ianuarie trecut,ziarele străine au menționații că în parlamentul din Viena, și anume în sînul comitetului economic, însărcinatu de a examina Convențiunea de comerciu mai sus numită, unu număr de deputați aru fi emisu strania pretențiune, că, prin închiarea Convențiunii cu România, înțelegea că Austria tot își păstra drepturile (?) ce ar ave în privința României, în puterea tractatelor de comerciu închiriate între Monarhia Austro- Ungară și între Turcia (?) și că comitele de Chlumecky, ministru de comercia cislathanian, ar fi aderat la acea stranie teorie. D. Ministru din afară alu României, prin depeșa sa cu data din 29 ianuarie, de îndată a și invitării pe agentul nostru din Viena, onorabilul d. G. Costa-Foru, plenipotențiarul român, care a negociat și subscris acesta Convențiune în numele mătimei Sale Domnului României, de a cere explicațiune guvernului austriac în privința declarațiunei comitelui de Chlumecky și de a face reservele nóstre.Agentul nostru, prin depeșa sa din 13 (25) februarie, a răspuns ministerului că, potrivit ordinelor primite, a declaratu Escelenței sale Comitelui Andrassy, care a negociatii și a subscris lisa Convențiune, în numele Majestății Sale Imperatorului-Rege că, dacă declarațiunea ministerului de comerciu este exactǎ și se susține de guvernul austro-maghiar Convențiunea nu se va ratifica de câtre guvernul român. Prin nota sa din 12 (24) Februarie, d-na Costa-Foru comunică ministerului nostru de externe că demarșele sale au fost încoronate cu deplin succes, căci Escelența sa, ministru de externe al Austro-Ungariei i-a declarat în modu categoric că Convențiunea va fi ratificată fără cea mai mica modificare, și că România nu este și nu póte fi legată decât prin ceea ce a subscris. Spre mai buna dv. lămurire, amânarea a va pune sub ochi însăși acesta notă a agintelui nostru cu data din 12 (24) Februarie No. 126. In fața unei asemenea declarațiuni categorice . In fața dreptului străvechiu al României —dreptu de care țera nostră a făcutu întrebuințare chiar în timpurile cele mai critice —acela de a’și regula singură afacerile sale comerciale și vamale. In fața autonomiei României, a libertății sale de comerciu și a dreptului ei de a legifera în materii de comerciu, ce ’i suntu garantate prin vecinele nóstre tratate cu Inalta Portă, câtu și prin tratatul din Paris ; In fața dreptului nostru, întrebuințatu în tute lilele, de a regula afacerile și interesele nóstre internaționale prin convențiuni închiriate cu Statele străine ; In fața recunoscerii din partea imperiilor Austro-Ungariei, Germaniei și Rusiei, al dreptului României în special de a închiria convențiuni comerciale. Sub-scrisul afirm încă odată, sus și tare că în afacerile ei materiale, în regularea relațiunilor sale materiale și vamale cu puterile străine, România nu recunoșce de lucrătare și îndatoritore pentru sine decât legile și tarifele vamale votate de Corpurile sale Legiuitare și sancționate de Domnul Ierei, că orice modificare la acesta nu se póte face și impune comerciului nostru, decât prin convențiunile și asetimintele închiriate de noi înșine, și că prin urmare tratatele străine, închiriate de state străine, nu au și nu potu ave nici caracter îndatoritor, nici putere în cuprinsul țerei nóstre. Că așa fiind, intre Statul Austro-Ungar și Statul Român, nici unu altu tratatu, nici unu altu aședămênt din ziua ratificării nu póte ave caracter îndatoritor și lucrare decât Convențiunea închiriată între plenipotențiarii ambelor Staturi, cu data din 10 (22) iunie 1875, Convențiune pe care România o va esecuta în mod leal și sincer în tot timtimpul duratei sale. Așa fiind, ve rog, d-lor miniștri să fie autorizați ca, dobândind sancțiunea Domnescu, să potu procede la săvârșirea actelor trebuitore pentru schimbarea ratificațiunii acestei Convențiuni și promulgarea ei în România. Prin referat deosebit, mĕ păstrez de ave supune un șir de măsuri a cărora aplicare se reclamă prin acestu act internațional. Ministrul afacerilor străine, M. Cogălnicenu, Astăzi, Joi 20 Maiu 1876, consiliul, luând în privire referatul d-lui ministru de externe, No. 5,184; Considerând că Convențiunea închiriată la 10 (22) iunie 1875 între Imperiul Austro- Maghiar și între România a devenit un faptu îndeplinit, fiind-că ea a fost închiriată între plenipotențiarii arabilor Domnitori, numai sub reserva aprobării Corpurilor Legiuitore ; că acesta aprobare s’a dat de parlamentele din Viena, Pesta și Bucuresci. Că ratificarea din partea Imperatului Austro-Ungariei este deja făcută la 7 Maiu, adică înaintea constituirei ministerului actual; Considerând că România nu pate să fie obligată decâtu la ceea ce a subscris; Considerând că declarațiunile făcute, atât d in sânul comitetului economic, cât și în parlamentele din Viena și Pesta, în de afară de cele stipulate în Convențiune, nu sunt și nu pot fi obligatorie pentru România, precum nici cele declarate de miniștrii României în parlamentul din Bucureșci, nu pot fi obligatorie pentru Austro-Ungaria. Că în contra celor fise de Miniștrii Austro- Ungari, la parlamentele din Viena și Pesta, guvernul român, prin agentul seu la Viena, a protestat și a declarat că nu le póte privi ca îndatoritore pentru România. Că ministrul afacerilor de afară al Imperiului Austro-Ungar, Escelența Sa Contele Andrassy, a recunoscutu acest adevăr, că România nu pate să fie obligată decât la ceea ce a sub-scris, precum acesta resultă din depeșa agentului român, cu data din 12 (24) Februarie 1876, consiliul proclamând și el din partea i acestu principiu de drept international, decide: D. Ministru de externe, cerând și obținând aprobarea Măriei Sale Domnitorului, va procede la schimbarea ratificațiunii instrumentelor Convențiunii mai sus citată. Totiădată de ministru de externe, prin agentul sef din Viena, va reînoi protestul guvernului românu, în contra declarațiunilor ministerului Austro- Maghiar, mai sus citate, cari, în dreptu și în fapt, nu au și nu pot ave unu caracter îndatoritor pentru România. D. ministru de finance, declarând că va lua măsuri energice pentru a se aplica neapărat noul tarif vamal la 1 iulie 1876, consiliul ia actu de acestă declarațiune și otărăsce neapărata aplicare a acestui tarif la sus arătata li. Acest proces-verbal se va aduce la îndeplinire de cătră d. ministru de externe, după ce mai întăiu va dobândi aprobarea Măriei Sale. (Semnați) : M. Kostaki, M. Cogalniceanu, I. Brătianu, Slăniceanu, G. Vernescu, G. Chițu, M. Ferichide. Circulara d-lui ministru de interne către d-nii primari de la reședințele județeloru, sub No. 8421, din 27 Mai 1876. Domnule primaru. Avendu în vedere necuviințele comise mai în tóte alegerile trecute din causa neînțelegerii legei electorale, și mai cu semă a diferitelor procedări pentru punerea sea în lucrare, ve învitu d-nile primaru, se bine-voiți a lua disposițiunile următore spre a face se dispară ori ce bănueli de parțialitate sau influență in alegeri, spre a pune capétu odată pentru totdeauna confusiei și altercațiilor ce se producu în modu statornicu între alegători și autoritatea municipală la deschiderea colegiilor electorale : a) . Spre a se evita ori-ce conflictu, veți ave grije, d-le primaru, canasele destinate pentru alegeri se nu fiu deschise de câtu fixu la ora 9 arătatá în legea electorală. b) . Totu în acestu scopu veți afișa spre știința tuturor cetățenilor că numai alegătorilor din colegiul chiămatu a se pronuncia le este permisu a întră în sala alegerii când se formulă biuroul provisoriu, explicându-le că cei ce s’ar introduce în sală nefiind alegători în acesu colegiu, voru fi conforțiți legei, trimiși înaintea justiției ca unii ce, fără drept, au luat parte la instalarea biuroului provisoriu. Acesta explicațiă, d-le primaru, o veți da și eu viu graiu, în momentul deschiderii colegiului, celor ce se vor găsi în sala alegerilor. °) Veți bine-voi asemenea, d-le primarui, ca, în privința colegielor împărțite pentru vot, în mai multe secții, se indicați prin afișe mai dinainte secțiile și pe alegătorii ce au se alegă în fiecare dintr ensele, având totdeauna în vedere ca localurile sé fia cât se póte mai in centrum, și sub nici un pretextu localuri polițienești. d) . De la deschiderea colegiului electoralu (deschiderea fiind făcută sau de d-vóstrá in persóná, sau prin delegații d-vóstrá) și până ce alegétorii vor instala biuroul provisoriu, veți sta, d-le primaru, în sala alegerei, menținând în acestu timp ordinea ce va este încredințată. e) . îndată ce biuroul provisoriu va fi instalatu, dv., d-le primaru, veți părăsi sala declarând biuroului provisoriu că pentru menținerea ordinei cu care este însărcinatu având la disposiția sea, în virtutea legei, forța publică, va putea să se adreseze, în casa de trebuință, sau la autoritatea administrativă, sau la cea militară, care în comunu acordu, au instalatu pentru acesta, postul.... în loculu..... f) înainte de jiua alegerei, veți combina, d-le primaru, împreună cu autoritatea administrativă și militară a fiecăruia districtu, atâtu distanța dintre localul alegerei și postul în care se fiă instalată puterea armată, distanță care nici într’unu casu, și pentru nici unu cuvêntu, nu va fi mai mică de patru sute metri, câtu și locul anume unde înființară fiecare post. Primiți, d-le primaru, încredințarea deosebitei mele considerațiuni. Ministru, G. Vernescu. Circulara d-lui ministru al Justiției catră d-nii procurori-generali ai Curților de apel: Domnule procuror-general, Cunosceți înalta autoritate ce sunteți chiamați a esercita. Ordinea publică și acțiunea justiției criminale ve suntu personal încredințate de către lege; pacea și liniștea cetățenilor suntufundate pe curagiul și lealitatea d-vóstru. Cunosceți că codul de procedură criminală vă prescrie că, sau din oficiu sau după ordinul ministerului de justiția, să însărcinați cu urmărirea delictelor pe represintanții ministerului publicu de pe lângă tribunal (art. 307), să primiți denunțările și plângerile ce ve suntu adresate d’a dreptul séu de către Curtea de apel seu de către vre-unu funcționar publicu, sau chiar de unu simplu cetățan (art. 30S). In tota întinderea ocolului Curții aveți dreptul a esercita acestă nobilă misiune. Atunci când spiritul de justiție și egalitate e departe de a domni în direcțiunea generală a administrațiunei, rolul ministerului publicu e cu totul înjositu; dar o dată reintrați într’o ordine legală și constituțională acestu rolu ’și redobândesce importanța ce de către lege T s’a datu. Prin înțelepciune, nepărtinire și severitate în același timpu veți ajunge la îndeplinirea misiunei dv. De la buna saureua direcțiune ce veți da acțiunei ce legea era încredințat, depinde în mare parte stîrpirea răului sociale ce ne bântue, lipsa de încredere în justiție și lipsa simțimăntului legalităței. Pe lângă menținerea bunei ordine și a finescei publice ce trebuesce să domnească in tota întinderea ocolului Curței, și despre care nu mă îndoiesc că veți avea o neadormită priveghere, conformdisposițiunilor legilor represive, și împrejurărilor escepționale ale momentului, atrag cu deosebire atenuțiunea dv. asupra acelor fapte ce au de obiect a împedica liberul esercițiu alu dreptului de a vota, celu mai de căpetenia dreptu alu cetățănului. Intre atentatele ce se potu aduce esercițiului dreptului politicu, sau mai bine între faptele imorale cari constitue delictele politice, prevăzute și pedepsite de codicele penale (art. 95—98), recomănd seriosei d-vóstre atențiuni ultima disposițiune care sună astfelu : »ori cine va cumpăra sau va vinde unu votu într’o alegere, se va pedepsi cu închisarea de la trei luni până la unu anu și va pută fi osânditu și la interdicțiunea pe timpu märginitu.« Contra acelui care a compromisu demnitatea caracterului prin profanarea celui mai scumpu dreptu alu seu, veți esercita o grabnică urmărire, stăruind ca justiția să se pronunțe într’unu modu severu și potriviru cu gravitatea cașului. O tristă experiență ne silesce, d-le procuror general, să ne preocupămu de o serie de fapte cari au adusu în trecutu cea mai gravă lovire instituțiunilor nóstre constituționale , vorbescu de amestecul agenților puterei publice în luptele electorale. Cu nici unu chipu nu trebue toleratu ca magistrații, de ori-ce trăptă, și mai cu sămă aceia, cari au în mână puterea acțiunei publice, uitând că ei suntu preoți ai legei, să asculte de povețele asiunilor politice ale partidelor și ce compromită emnitatea caracterului lor In invălmășala luptei. In alte timpuri s’au văzutu intrebuințându-ne amenințări, promisiuni, mandate cu nume deschis, urmăriri pentru trebuința causei. Sperăm, că manoperile de felul acesta nu se vor mai repeta; nu totu cașul suntem deciși a deferi justiției pe oricine s’ar încerca să reînvieze aceste triste obiceiuri. Vă rog, d-le procuror general, ca cu totu dinadinsul să nu cruțați nici una din faptele de asemenea natură, de s’aru produce în ocolul curții pe lângă care funcționați, vă rogu se recomandați procurorilor și judecătorilor de instrucțiune, puși suptu autoritatea d-vóstru, precum și celor l’alți agenți ai politiei judiciare, respectul întru tote a libertății dreptului de votu înde obște, și în special pășirea cea mai scrupulasă a disposițiunii legii electorale, care garantăză acestu drept primordial. Să amintiți tuturor, că președintele biuroului singuru are poliția înăuntrul sălei de alegeri, că singur elu, la casu de neorânduială, póte cere ajutorul forței publice, care până la o asemenea chrămare, este într’unu modu absolutu și fără escepțiă oprită a păși peste pragul sălei de alegeri. Amu crezutu de cuviință a insista asupra acestor împrejurări, pentru ca agenții judiciari, cari ve suntu subordonați, să cunosca atitudinea ce trebue s’o păstreze cu ocasiunea viitórelor alegeri de deputați și senatori. Mă voiu simți fericitu când voi vedea că veți ajunge să’i convingeți că ei sunt datori a se mărgini într’o complectă și absolută neutralitate în lupta electorală; că rolul lor este numai d’a asigura tuturor cetățenilor drepturile ce de lege li s’au garantatu. Suntem hotăriți dar a iubi cu tótu asprimia legii pe ori-ce magistratu aru eși din sfera drepturilor și datorielor séle pentru a protege seu asupri pe vr’o partită; și vă invita, d-le procuror general, ca la rândul d-vostră să lisați de aceași energie în contra acelor cari arui voi se adusese de autoritatea lor legală, atentând la libertatea alegerilor, violând astfelu spiritul Constituțiunii și falsificându in esența sea guvernul nostru represintativ idei de pace și de fraternitate, nu predicau decât resbel și esterminare. Ei sc iau fórte bine ca numai sub un rege absolut, cu ororile spânzurătorei, cu torturile incursițiunii, cu martirisările inventate de infern, putea reuși a fonda tronul fanatismului pe mormântul libertății. Astfel când resuna într’uă monastire din Bilbao pentru prima ora numele ucis j étor a lui Carol , tóte celelalte monastiri se transformară în atâte cluburi de conspiratori frenetici. Călugării, acești omeni cari se’mpodobiau cu numele de religioși, și a căror fapte și cuvinte n’ar fi trebuit se respire decât blândeța evangelică, nu se mulțumiau de a împinge la resbel prin mijljlocul imenselor lor averi... acei cari n’aveu curagiul sé se servesca cu pumnalul omucid cu mâna infamă care purta cădelniță sacră, insuflau spiritul de resburare în tote inimile, din înălțimea amvonului și de pe scaunul duhovnicesc, unde lovirile inimicilor lor nu’i puteu atinge. Alții alergau la câmpul măcelului cu crucea ’n mână, ațițând focul urei unor Spanioli contra altor Spanioli și veselindu-se de a vede sângele compatrioților lor curgând în șire. Ce mai trebue?... dacă în acésta luptă de șapte ani s’au comis acte îngrozitore; dacă s’au ve<jut cruzimi ne mai audite care fac să se cutremure omenirea ’ntrega, dacă învingătorii esasperați măcelareu pe cei învinși după ce-i mutilau, după ce li scoteu ochii și limba... dacă femeile erau desonorate, dacă li se tău sinul... dacă copii li erau înjunghiați pe genunchii lor... dacă câmpiele erau pustiate și sate ’ntregi incendiate... era rar ca aceste crime grozave se nu fie prezidate de unul din acei călugări blestemați! De câte ori se ved cu încă pete de sânge nevinovat pe aceleși mâni care puțin mai ’nainte țin cu sacra comunicătură pe altarile Mântuitorului! Călugării, dar, nu mai sunt compatibili cu civilisațiunea și libertatea poparelor.. Acest adevĕr, cunoscut de tota lumea, ar fi trebuit se fie cunoscut și de guvern. Uă ordonanță regală înțeleptă, conformu cu cerințele secolului, ar fi înlăturat sfirșitul lamentabil ce ordinele religiose au suferit in Spania. Dar, mărginindu-ne la evenimentele din Madrid, trebue se spunem ca asasinii, încuragiați de impunitate, profitară de predisposițiunea funestă a mulțimei indignate pentru a o face se crede ca norocirea lor n’avea altă causă decât otrăvirea apei și a substanțelor alimentare, și atribuiră, cu necredință, acesta crimă grozavă comunităților religiose. Pentru a da putere acestei calomnii atroce, ei asasinară fâră milă pe lângă diferite fântâni din Madrid pe câțiva nenorociți purtători de apă, care-și așteptau cu liniște rândul spre a umple sacalele lor, presupunând ca acești nenorociți erau instrumentele călugărilor și complicii crimei ce li se atribuia. Un strigăt grozav de morte călugărilor fu repetat de câtre o mulțime neîmblânzită, care, la vederea căruților încărcate peste măsura cu cadavre trântite unele peste altele, ce se încrucișau pe strade, devenia pe tot momentul mai amenințătoare. Bandele de turbați se mișcară, și în același minut, colegiul imperial și monastirile St-Toma, Merced și Marele Sânt-Prancisc fură năvălire, și nenorociții lor locuitori asasinați în mod laș, far’ca acei cari comiseră acesta profanare sângerosa se găsescă în acele locuri sânte cea mai mică împotrivire. Printre aceste borde îngrozitore, n’ar fi putut cineva găsi un singură figură care se n’arunce scânteile ’asplimêntatore a unei turbări frenetice. Acoperiți de pulbere și de sudare, aceste desgustatóre nu deschid cu gura decât pentru a scote blasfeme pline de urgie. Ldrențele pătate de sânge cu care erau îmbrăcați făcea încă mai respingătare aspectul acestor scene grozave. Nenorocitele victime erau măcelărite acolo gemetele murindilor la piciorele altarelor, și se confundau cu urletele asasinilor, cari, vârând mânele lor în sângele nevinovat pe care’l versase și vedend fumul ce eșia din el, își manifestau sălbateca mulțumire printr’un zâmbet satanic. Nu... o! nu se nu se plică ca nișce asasini atât de lași erau fiii Madridului. Erau furii infernale, acea drojdie a depravațiunei și a crimei ce nu aparține nici unei societăți, și care n’are nimic comun cu poporul virtuos al Madridului, pururea eroic și brav... Căci un popor brav nu măcelăresce nici-vă-dată zmeții fără apărare, și nu profaneze nici-vă-dată palatele lui D-leu. Dar acea profanare fară exemplu fu întrecută încă prin serbările grozave care o solemnisară, bacanale desgustătore, unde femei perdute, îmbrăcând veștmintele sacre, se preumblau pe strade, urlând cuvinte nerușinate, oprindu-se prin taverne, și bând în vasele altarului vinul desfrânării!!! Se aruncăm un vél funebru asupra unor scene atât de respingătore, și care nu putură avea loc, o repetăm eră și, decât pentru, ca în Spania, guvernul nu guverneze mai nici vădată... In Spania, se rîvnesce fotoliul de ministru pentru a se ține națiunea in lanț, pentru a o vinde străinilor, pentru a se înavuți și a se arunca apoi crimele personajelor celor înalte asupra poporului, care, după cum a spus-o un orator în sinul corteselor, sufere și plătesce totdeauna. Le fugim deci de aceste scene înjositore, opere a unor asasini infami ajutați de cea mai crudă dintre calamități și tolerați de un guvern nedestoinic și culpabil. Se descriem mai bine trăsături de virtute eroică care fac mai simțitore deosebirea ce există între bandele de vagabonzi jăfuitori și adevăratul popor, pururea onest, pururea virtuos, pururea liberal și laborios, dar și... pururea sărac și apăsatu. Miliția urbană din Madrid, departe de a lua parte la nisce atentate atât de lașe, presinta coregidorului, cu data de 19, un raport respectuos adresat Majestății Sale, pentru a-i mărturisi ororea ce-i inspirase crimele atroce din acea zi nenorocită, și a cere uă pedepsa răpede și exemplară care se deie satisfacțiune legilor, ultragiate de câtre uă bandă de asasini infami. Onorabilul contrast ce presintâ conduita ținută în acea zi fatală de câtre miliția urbană în genere și acea a bandelor este cea mai frumosă laudă ce se pote face acestei brave garde cetățănesci. Dar dacă procedeurile miliției întregi sunt demne de laude și de venerațiune, există un număr nesfirșit de facte isolate a câtorva din membrii sei, căzuți din întâmplare printre bandele frenetice, care probeze amorul lor pentru ordine, ura lor contra oricărui fel de exces, și utilitatea necontestabilă a acestei instituțiuni în orice țară care nu’i sub autoritatea degrădătorre a săbiei. Pentru a face onore acestor bravi soldați ai legei civile, am pute nara un mare număr de fapte eroice, dar pentru a dauă ideie negrii la descrierea unui singur din cele vommărmai remarcabile. După câteva lovituri de pușcă date în zidurile Marelui Sânt Francisc, hoții intrară cu grămada și asasinară fură milă pe toți călugării cari căzură sub mânele lor. De-uă-dată un brav grenadir, îmbrăcat în uniforma găin Zei urbane, se prezintă înainte le: (Va urma).