Cuvântul Libertății, septembrie 2018 (Anul 30, nr. 8727-8747)
2018-09-18 / nr. 8739
marți, 18 septembrie 2018 cultură La Craiova se desfășoară, zilele acestea, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu", ai cărui promotori sunt Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Academia Internațională „Mihai Eminescu” și Fundația Europeană „Mihai Eminescu”. Deschiderea festivă a avut loc, ieri, la Muzeul de Artă - Palatul „Jean Mihail”, în prezența participanților veniți din peste 30 de țări, între care Franța, Spania, Lituania, Ungaria, Serbia, Mexic, Argentina, India, Columbia, Chile ș.a. în acest cadru au fost acordate premiile anuale ale Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, care au răsplătit activitatea profesională a 10 reprezentanți din diferite domenii de activitate. Laureații, ca și toți ceilalți invitați, au primit un salut de bun venit și felicitări și din partea autorităților locale și județene. Festivalul Mondial de Poezie ..Mihai Eminescu’" are loc în perioada 1>- 21 septembrie 2018, această a VI-a ediție fiind dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918. «Ne bucurăm să vă avem alături într-un context cu totul special, pentru că această a VI- a ediție a festivalului ce îl omagiază pe poetul nepereche, cel care scria „Unirea României e visul meu de fier”, este așezată tocmai sub egida Centenarului Marii Uniri din 1918, cea mai mare împlinire istorică a națiunii noastre. Este momentul, mai mult decât oricând, să privim mai profund către ceea ce ne apropie și ne unește, către valori precum solidaritatea și empatia, iar miracolul poeziei, pe care ni-l aduceți, exact acest lucru îl face, ne ajută să ne redescoperim și creează între noi punți de legătură, indiferent de obstacole, diferențe sau frontiere», le-a spus oaspeților, ieri, la festivitatea de deschidere, Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj. Un cuvânt de salut din partea administrației locale a adresat invitaților Stelian Bărăgan viceprimar al municipiului Craiova: «Este o sărbătoare de suflet pe care noi, craiovenii, suntem mândri că o găzduim, aici, intr-un veritabil centru al marilor valori culturale și științifice. Oraș al unor mari personalități precum Constantin Brâncuși, Theodor Aman, Nicolae Titulescu sau Marin Sorescu. Craiova a renăscut in ultimii ani și datorită unor evenimente reper precum acesta — Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu». Pe parcursul acestor zile, oaspeții din peste 30 de țări susțin recitaluri poetice, participă la lansări de cărți și concerte, la discuții cu elevii despre rolul culturii în epoca tehnologiilor de azi și de mâine, precum și la alte evenimente. Așa sunt lansările unor volume de Lulzim Tafa itila", Vlara Miragli -Robere di Miele ", Dmytro Tchystiak,, Teme-letic memorie ", Jeton Kelmendi,, Rănile uraniului ”, Slavco Almajánihi pește a sărit din acvariu ” (astăzi, ora 10.00, Biblioteca Județeană „Alexandru și Anstia Aman "), un recital poetic urmat de un concert de muzică populară susținut de Ansamblul Folcloric., Mana Tănase”( astăzi, ora 18.00, Teatrul de Vară din Parcul ..Nicolae Romanescu’ ) și alte două recitaluri poetice, mâine, 19 septembrie, la Inspectoratul Județean de Poliție Dolj (ora 10.00) și Colegiul Național „Elena Cuza " (ora 18.00). Joi, 20 septembrie, programul evenimentelor se va muta la Calafat. La ora 12 00. la Muzeul de Artă, va avea loc un intermezzo muzical al Grupului vocal „Amadeus”, condus de prof. Dan Vană, iar la ora 14.00, ceremonia de dezvelire a husiilluluu Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Rodion Gheorghița, in parcul care ii va purta numele Tal aici se va desfășura festivitatea de acordare a Marelui Premiu și Premiului Special ale Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu’". «Este o mare bucurie că poeți din atâtea țări vin la Craiova, marea majoritate pentru prima oară, câțiva pentru a doua oară. Sunt oameni care își cheltuiesc o grămadă de bani și de energie pentru a ajunge aici. S-a dus vestea că la Craiova oamenii sunt foarte calzi, că sunt bine primiți, că poezia lor este apreciată. Dar, mai mult decât atât, aici se fac proiecte. Festivalul nu înseamnă câteva recitaluri și atât, ci se publică lucrări, traduceri, sunt reciprocități editoriale. Spre exemplu, a apărut „Craiova, mon amour", o antologie de poezii dedicate Craiovei, anul acesta am tipărit și un volum cu impresii din presa locală, națională și internațională despre festival, adică articole din China, Noua Zeelandă, Brazilia etc. Ceea ce demonstrează că acest eveniment se bucură de reputație, de interes», a declarat prof Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu" Paging rgglizatg dg MAQPA ßRAW S-au acordat premiile anuale ale Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” Muzeul Olteniei deschide Salonul Național de Restaurare Laboratorul de Restaurare și Conservare din cadrul Muzeului Olteniei, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează, in perioada 19-21 septembrie 2018, a XIV-a ediție a Salonului National de Restaurare - cea mai mare și complexă reprezentare de acest gen din țară. Deschiderea oficială va avea loc mâine, 19 septembrie, ora 11.00, la Secția de Istorie-Arheologie (strada „Madona Dudu” nr. 14). Expoziția temporară deschisă cu acest prilej va reuni peste 100 de piese aparținând patrimoniului cultural național, ce provin din colecțiile, depozitele și expozițiile a 27 de instituții muzeale, religioase sau colecții particulare din țară. „Așa cum este obișnuit, publicul craiovean va putea admira obiecte de patrimoniu de o valoare deosebită din ceramică, porțelan, metal, lemn, dar și picturi, textile, cărți vechi și diverse documente aparținând patrimoniului cultural național, circuitul expozițional fiind gândit astfel încât să reprezinte o incursiune valorică în vastul patrimoniu cultural național Piesele figurează în expoziție alături de o bogată documentație fotografică și de informații legate de procesul de restaurare”, se precizează intr-un comunicat de presă al muzeului: în cadrul Salonului Național de Restaurare va avea loc și o masă rotundă pe tema analizării legăturii indisolubile dintre investigație și intervenție în domeniul restaurării și conservării. Vor fi prezentate studii de caz pe toate tipurile de suport utilizând aparatura ultramodernă deținută de Laboratorul de Restaurare și Conservare al Muzeului Olteniei Ca și în anii trecuți, în cadrul..lidei Restaurării Românești", cei mai buni specialiști vor primi plachete in semn de recunoaștere a competențelor și abilităților profesionale, piesele de patrimoniu expuse urmând a fi jurizate de specialiști în domeniul restaurării. cuvântul libertății / 5 Premiile Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” 2018: • Premiul pentru Medicină: Dan Anușca (Craiova) • Premiul pentru Excelență în Management Performant: Ian Pearson (Marea Britanie) • Premiul pentru Cultivarea Culturii Creștine: IPS acador Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (Craiova) • Premiul pentru Științe Istorice: Anatol Petrencu (Republica Moldova) • Premiul pentru Performanțe Mondiale în Neurochirurgie: Gabriel C Tender (Craiova) • Premiul pentru Poezie: Radomir Andric (Serbia) • Premiul pentru Management Cultural și Creativitate Artistică: Antoniu Zamfir (Opera Română Craiova) • Premiul pentru Traducere: Adam Puslojic (Serbia) • Premiul pentru Promovarea Internațională a Drepturilor Femeii: Aurora Martin (București) • Premiul pentru Strategii de Dezvoltare Economică: Mihai Savin (București) Echipajul Palatului Copiilor Craiova, premiat la Concursul național de proiecte antidrog „împreună” în perioada 4-9 septembrie 2018 s-a desfă Naționale. în urma probelor susținute, echipajurat la Eforie Sud cea de-a XV-a ediție a Consul județului Dolj -alcătuit din Pavel Fluerașu, cursului național de proiecte antiilro" „ înt- Laura Grecu, Anamaria Râdulescu, Ciprian Drăpreanu”, organizat de Ministerul Educației guț și prof. Alina-Mihaela Mălăiescu-Udrea, reprezentanți ai Palatului Copiilor Craiova - s-a clasat pe un merituos loc III. Probele de concurs au constat în participare la ateliere (jocuri cu apă, autocunoaștere, antidrog, dans, dezvoltare personală, dans medieval, lumea ca o poveste, artă plastică, întreceri medievale, orientare sportivă, managementul furiei, teatru, artizanat sfoară, origami, jocuri sportive, apicultură), prezentarea proiectului cu care s-a câștigat etapa județeană, realizarea posterului taberei cu tema.. România KH", traseu aplicativ și Treasure Hunt. La Concursul național de proiecte antidrog „împreună" au participat echipaje formate din câte un profesor și patru elevi din Brăila: Bistrița, Mehedinți, Brașov, Timișoara, Teleorman, Bihor, Suceava, Călărași, Covasna, Neamț, Satu Mare, Vâlcea, Constanța, Dolj, Sibiu, Alba, Sălaj, Olt, Iași, Bistrița Năsăud, Buzău, Ilfov, Maramureș, Argeș, Bacău, Hunedoara, Prahova, Vrancea, Arad, Cluj, Giurgiu, Bihor, Vâlcea, Suceava.