Cuvântul Nou, octombrie 1998 (Anul 9, nr. 2282-2308)

1998-10-01 / nr. 2282

Pagina 2 TOTUL DESPRE VIITOAREA LEGEA PENSIILOR (IX) NOUA FORMULA DF RECORELARE A PEIl Sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale va fi organizat ca un sistem unic, garantat de stat, pe principiul redistribuirii. Noul sistem public de pensii, asa cum va fi configurat de noua lege a pensiilor, va integra toate sistemele actuale de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (de stat, pensie suplimentară, al agricultorilor, alte sisteme independente, integrate până în prezent în sistemul de stat), cu excepţia sistemului de pensii şi alte drepturi pentru militari, caz în care se prevede elaborarea unei legi speciale. Noul sistem de pensii, pe lângă foarte numeroasele inovaţii pe care le propune, instituie şi o nouă formulă de calcul a pensiilor, formulă ce nu va mai lua în calcul numai contribuţia plătită în cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate, ca în prezent, ci contribuţia plătită pe toată perioada de activitate. Conform noii formule de calcul a pensiilor, contribuţia plătită în fiecare an de activitate va fi transformată într-un număr de puncte calculat ca raport între salariul mediu lunar brut pe anul respectiv al persoanei asigurate şi salariul mediu brut pe economie, la nivelul aceluiaşi an. La ieşirea la pensie, punctele realizate în fiecare an sunt cumulate pentru întreaga perioadă de activitate, obţinându-se un punctaj to­tal care va permite determinarea cuantumului pensiei, fără influenţa negativă a inflaţiei acumulată pe termen lung. în Anexa nr.6 a noii legi privind sistemul public de pensii sunt prezentate câştigurile salariale medii anuale, atât cele brute cât şi cele nete, începând din anul 1938 şi până în prezent, câştiguri în­ ­---------------------------------------------------­ funcţie de care, pe baza veniturilor salariale medii ale asiguraţilor, se va stabili numărul de puncte aferent fiecărui an de contribuţie. Punctajul anual pentru fiecare an de contribuţie nu poate fi mai mare de 2,5 puncte. în cazul în care în carnetul de muncă au fost înregistrate salarii orare, zile lucrate lunar sau anual, salariile lunare se stabilesc, după caz, pe baza numărului de ore lucrate, respectiv numărului mediu de zile lucrătoare corespunzătoare unei luni, astfel: a) 25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978; b) 24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978 -1 martie 1990; c) 23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990 - 30 septembrie 1990; d) 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990 - 1 februarie 1997; e) 21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru perioadele ulterioare datei de 1 februarie 1997, în condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. în caz contrar drepturile salariale luate în calcul se consideră egale cu salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă. Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cele care se integrează în sistemul public, la intrarea în vigoare a prezentei legi, la determinarea punctajului se iau în calcul, după caz, salariul minim pe țară, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi înregistrate în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la intrarea în vigoare a Legii nr.57/ 1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii; b) salariile nete, de la intrarea în vigoare a Legii nr.57/1974 până la intrarea în vigoare a Legii nr.32/1991 privind impozitul pe salarii; c) salariile brute, de la intrarea în vigoare a Legii nr.32/1991. Având în vedere că pensia suplimentară va fi înglobată în noul sistem de pensii nemaifiind evidenţiată separat, asiguraţii care au contribuit la fondul pentru pensia suplimentară cu 2% respectiv 3% beneficiază de un supliment, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele anuale realizate în aceste perioade, astfel: a) 16% pentru perioada 01.01.1967 - 01.01.1973; b) 13% pentru perioada 01.01.1973 - 01.01.1978; c) 14% pentru perioada 01.01.1978 - 30.06.1986; d) 21% pentru perioada 30.06.1986 -01.11.1990; e) 14% pentru perioada 01.11.1990 -01.04.1992; f) după 01.04­. 1992: - 9% pentru grupa a I-a de muncă; - 11% pentru grupa a II-a de muncă; - 13% pentru grupa a IlI-a de muncă. Asiguraţii care au contribuit cu 4% la fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de un supliment, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele anuale realizate în aceste perioade astfel: a) 32% pentru perioada 01.01.1967 -01.01.1973; b) 26% pentru perioada 01.01.1973 - 01.01.1978; c) 28% pentru perioada 01.01.1978 - 30.06.1986. Punctajul anual stabilit poate depăşi 2,5 puncte numai în condiţiile adăugării procentelor pentru pensia suplimentară. Vom reveni cu alte detalii şi exemple privind noua formulă de calcul a pensiilor. Vă reamintesc numerele de telefon la care pot fi contactat: - telefon mobil: 092/208.160; - telefon/fax Camera Deputaţilor: 01/ 314.68.69; - telefon/fax Biroul Parlamentar: 01/ 313.53.75. VALENTIN ADRIAN ILIESCU Deputat P.U.N.R. de Bucureşti. Preşedintele comisiei pentru muncă şi protecție socială a Camerei Deputaţilor Astăzi, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului sărbătoreşte Un an de existenţă .­­ Anul trecut, chiar în 1 octombrie, în cadrul Consiliului Judeţean Covasna lua fiinţă Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului Covasna, o instituţie menită să vină în sprijinul copiilor neajutoraţi, abandonaţi. Aşa cum bine se ştie, tot mai multe mame îşi abandonează copiii nou-născuţi în maternităţi sau îi încredinţează leagănelor de copii. Cauza principală: situaţia materială dificilă. Personalul acestei direcţii, prin calificarea sa, încearcă să ofere acestor copii orfani sau abandonaţi un cămin fericit în care să beneficieze de dragoste părintească şi de o educaţie familială corespunzătoare. De fapt, în acestă zi deosebit de semnificativă, personalul direcţiei sărbătoreşte şi împlinirea a trei luni de la încheierea protocolului de preluare a instituţiilor de ocrotire a copiilor, în cadrul festivităţii, ce se va desfăşura în această dimineaţă, vor participa atât personalul direcţiei, cât şi dl. Orbán Árpád, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, şi Köményes József, secretarul consiliului, Daniela ANDREI­ ­ . Peste 88 la sută din numărul şomerilor sunt muncitori La Oficiul forţă de muncă şi şomaj, din cadrul D.G.M.P.S., sunt luaţi în evidenţă 8.895 de şomeri, din care, 3.021 de persoane sunt în căutarea unui loc de muncă, fără ca acestea să beneficieze de drepturi băneşti potrivit prevederilor Legii nr. 1 din anul 1991. Din numărul total al şomerilor aflaţi în plată, 2.639 de persoane primesc ajutor de şomaj, 408 tineri beneficiază de ajutor de integrare profesională şi 2.827 de persoane primesc alocaţie de sprijin, în ceea ce priveşte pregătirea profesională a şomerilor se constată că marea majoritate sunt muncitori, reprezentând astfel peste 88 la sută din numărul şomerilor care beneficiază de drepturi băneşti, iar şomerii cu studii superioare sunt în număr de 63 de persoane. Femeile deţin şi ele o pondere însemnată în rândul şomerilor aflaţi în plată, numărul acestora, fiind de 2.724 de persoane, totodată, încă 1.547 de femei se află în căutarea unui loc de muncă, fără a beneficia de drepturi băneşti. (V.CIOBANU)____________ t $ * * Concursul automobilistic de viteză pe traseu montan, “Bálványos - Monte Carlo ’98" (Urmare din pagina 1) - Va fi duminică, 4 octombrie pe acelaşi traseu. La 9,00 se închide din nou circulaţia, între orele 12,30 şi 14,00 are loc întrecerea propriu-zisă- La 14,15 se redechide circulaţia pentru public, iar la 16:30 începe festivitatea de premiere la Hotelul “Carpaţi”.­­ Valoarea premiilor? - Nu mare, având în vedere costul maşinilor, efortul şi riscul piloţilor. Să nu uităm însă că ne aflăm în tranziţie şi este greu pentru toată lumea. Noroc cu sponsorii, câteva societăţi şi firme generoase, care ne-au ajutat foarte mult.­­ Să le amitim, măcar din punct de vedere moral să-i recompensăm într-un fel pe manageri...­­ Vă mulţumesc pentru această oportunitate. Dintre sponsorii locali evidenţiem de firmele “Secuiana” şi “Primex” din Târgu Secuiesc, cele două complexe hoteliere “Carpaţi” şi “Cetate”, la care se adaugă, fireşte, pe un plan mai larg vestita firmă “Monte Carlo” şi Fabrica de bere “Ciuc” din F­arghita. O, dacă ar fi sponsori mai mulţi, ce bine ar fi...­­ La ora când apare acest interviu sunt încheiate, aşadar, toate pregătirile?­­ Da. Ţinând cont că anul trecut a fost o reuşită, sperăm ca şi în acest week-end să bucurăm atât concurenţii, cât şi spectatorii­­ pe care îi invităm în număr cât mai mare pe traseu­­ la un festival al sportului cu motor. CUVÂNYui. won Deficitul comercial în primele şapte luni a fost de peste 1,6 miliarde dolari Deficitul comercial FOB/CIF în primele şapte luni ale acestui an a fost de 1658,6 milioane dolari, comparativ cu 1356,8 milioane dolari în perioada similară de anul trecut, informează Comisia Naţională pentru Statistică, în luna iulie, deficitul comercial s-a cifrat la 215,9 milioane dolari, faţă de 283,3 milioane dolari în iulie 1997. Exporturile realizate în iulie s-au cifrat la 719,5 milioane dolari, fiind în scădere cu 2,2% faţă de luna anterioară şi cu 8,9% raportat la luna iulie a anului precedent. Valoarea cumulată a exporturilor din primele şapte luni ale anului este de 4836,1 milioane dolari, cu 2,1 % mai redusă faţă de cea realizată în perioada corespunzătoare din 1997. între principalele mărfuri exportate se află materiile textile şi articole din acestea (25,9% din total exporturi), urmate de produsele metalurgice (20,9%), de maşini, aparate şi echipamente electrice (8,9%), precum şi de articole de încălţăminte (7,3%). Exporturile către statele UE au crescut, în primele şapte luni, cu 10,2%, iar cele către statele CEFTA­­ cu 13,3%. Principalele state de destinaţie a exporturilor au fost Italia (22,3% din totalul exporturilor), Germania (19,5%), Franţa (5,8%), SUA (4,1%) şi Marea Britanie (3,7%). Importurile lunii iulie au însumat 935,4 milioane dolari, în scădere cu 10,7% faţă de iunie 1998 şi cu 12,8% faţă de iulie 1997. Pe primele şapte luni ale anului, importurile au totalizat 6494,7 milioane dolari, în creştere cu 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut. în structura importurilor, cea mai mare pondere au deţinut maşinile, aparatele şi echipamentele electrice (21,2%), urmate de produsele minerale (16,3%), materii textile şi articole din acestea (16,2%), de produse ale­ industriei chimice (8,8%), şi de produsele­ metalurgice (6,5%).­­ Importurile provenite din statele CEFTA au crescut cu 89,2%, cele din ţările AELS, cu 15,9%, iar cele din UE, cu 14,6%. în ierarhia statelor partenere, pe primul loc­ se află Italia (cu 17,9% din totalul importurilor), urmată de Germania (17,5%), Federaţia Rusă (9,4%), Franţa (6,6%) şi Ungaria (4,3%). Băutura şi ceasul rău Nu de puţine ori consumul de alcool peste măsură are ca urmări un deznodământ tragic, după cum viaţa ne-a demonstrat-o mereu. Un asemenea caz s-a petrecut în ziua de 28 septembrie a.c., noaptea, când Postul de poliţie din Chichiş a sunat la Poliţia Transporturi Feroviare din Sfântu Gheorghe pentru a anunţa că a avut loc un eveniment de circulaţie pe calea ferată. Era vorba de un cetăţean pe nume Gheorghe Terza, de 25 de ani, din satul Lunca Ozunului, care după ce s-a “cinstit” la barul “Creator” din localitate a intenţionat să traverseze linia ferată la autoturismul ARO ce-l aştepta. Numai că a avut neşansa ca exact în acel moment să treacă acceleratul nr. 1643, care circula în direcţia Braşov - Sfântu Gheorghe, fiind accidentat mortal. Nu sunt suspiciuni privind împrejurările în care a avut loc decesul. (H.C.D.) în atenţia­­ organizaţiilor neguvernamentale de tineret Direcţia judeţeană pentru tineret şi sport invită reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de tineret, apolitice, la sediul său din str. Banki Donath nr. 25 în ziua de vineri, 2 octombrie, ora 10 în vederea discutării programelor de activitate pentru tineret în cursul trimestrului IV 1998. Anul IX Nr. 2282 1 octombrie - Ziua Mondială a persoanelor de vârsta a treia Ca urmare a hotărârii popoarelor din întreaga lume, ziua de 1 octombrie a fost consacrată ca Zi Mondială a persoanelor de vârsta a treia. Zi de pios omagiu adus celor care, în decursul activităţii, au contribuit substanţial la crearea de bunuri materiale de orice fel, la edificarea sub toate aspectele a vieţii, în general, a societăţii în care trăiesc aceste persoane. Pretutindeni în lume, strădania de a-i ocroti pe bătrâni, de a le asigura o existenţă liniştită şi un trai decent, a depăşit dimensiunile vieţii politice şi a intrat în conştiinţa naţională, guvernele multor ţări acordând prioritate problemelor vârstei a treia şi îmbunătăţirii sub toate aspectele a condiţiilor de viaţă ale pensionarilor. Din păcate, în România, în ciuda multitudinii de probleme cu care se confruntă vârstnicii, a faptului că prin complexitatea şi gravitatea lor, aceste probleme cer imperios rezolvări favorabile imediate şi concrete, toate forurile decizionale, Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul României, manifestă o totală indiferenţă faţă de soluţionarea acestora. Lucrul cel mai grav este că situaţia pensionarilor se deteriorează cu fiecare zi, căpătând în milioane de cazuri, accente dramatice, pensionarii fiind astăzi, puşi în situaţia de a organiza şi desfăşura mitinguri şi marşuri de protest. Ce poate fi mai umilitor, mai inuman, mai grotesc şi mai semnificativ pentru mocirla morală a acestor vremuri decât să vezi bătrâni obligaţi să organizeze manifestări de protest? Din spirit de solidaritate cu generaţiile vârstei a treia, mă alătur acţiunilor de protest ce se vor desfăşura astăzi la Bucureşti solicitând soluționarea neântărziată a următoarelor probleme: - recorelarea pensiilor pentru limită de vârstă și vechime integrală, cel mai târziu cu data de 1 octombrie 1998, Ziua Mondială a persoanelor în vârsta a treia, prin hotărâre a Guvernului României, dar nu după formula prevăzută de actuala lege a pensiilor, care va produce majorări insignifiante ale pensiilor în plată ci după o formulă nouă, sugerată de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, respectiv multiplicarea pensiei echivalente la nivelul lunii octombrie 1990, nu cu factorul de multiplicare 270 respectiv cu creşterea pensiei medii în perioada octombrie 1990 - octombrie 1998, ci cu indicele mediu de creştere a preţurilor şi tarifelor la produse şi servicii în această perioadă. Astfel, recorelarea pensiilor, măsură în care cei peste 1.600.000 de pensionari pentru limită de vârstă şi vechime integrală şi-au pus mari speranţe, discriminaţi de prevederile legii în vigoare, Legea nr.3/1977, vor beneficia de majorări foarte mici (pensia de 472.879 lei va creşte cu 1,5% deci cu 6.911 lei, pensia în plată de 508.153 lei va crește cu 9,2% deci cu 46.967 lei, iar pensia de 763.385 lei va crește cu 41%, deci cu 316.615 lei); - blocarea hotărârii de guvern de majorare a noilor tarife la energie electrică, energie termică, gaz metan pentru consumatorii casnici până la finalizarea restructurării tuturor regiilor de specialitate şi numai după o analiză aprofundată asupra calculului şi componentelor preţurilor la aceste tarife; - declanşarea unei campanii naţionale privind revizuirea şi garantarea stabilirii corecte a preţurilor la produsele şi serviciile de bază (alimente, energie electrică şi termică, carburanţi, gaz metan, medicamente); - modificarea până la 1 octombrie 1998 a H.G.R. nr.206/1998 privind asistenţa cu medicamente compensate, un adevărat genocid îndreptat împotriva majorităţii pensionarilor prin noul mod de compensare şi prin faptul că numărul medicamentelor compensate s-a diminuat drastic, preţurile medicamentelor parţial compensate au crescut extrem de mult, în condiţiile în care marea majoritate a farmaciilor nu mai acordă medicamente compensate; - includerea în noua lege a pensiilor, aflată în discuţie la Parlament, în sensul recalculării tuturor pensiilor de asigurări sociale în funcţie de salariile medii corespunzătoare practicate şi recalcularea pensiilor ţăranilor agricultori astfel încât acestea să reprezinte jumătate din salariul minim pe economie; - modificarea rapidă a legii asigurărilor sociale de sănătate, respectiv a prevederii ca începând cu data de 1 ianuarie 1999, toţi pensionarii să plătească o contribuţie la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Conform acestei act de necesare modificări, contribuţiile se vor plăti din bugetul asigurărilor sociale de stat şi nu vor determina o diminuare a pensiilor în plată, în­ situaţia în care toate aceste revendicări nu vor fi soluţionate, propun următoarele măsuri: - revenirea salariilor tuturor demnitarilor (Preşedinte, Prim-ministru, miniştri, secretari de stat, deputaţi şi senatori) la nivelul celor avute înainte de promulgarea Legii nr. 154/1998, ca sancţiune pentru incapacitate, indiferența, incompetența sau imoralitatea politică în soluţionrea, de o lungă perioadă de timp,­a unor probleme extrem de grave ce afectează viaţa a 5,5 milioane de pensionari, adică un sfert din populaţia României; - depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva­ Cabinetului Radu Vasile pe tema situaţiei pensionarilor din România. Valentin Adrian ILIESCU Don Quijote, Sancho Panza şi Rosinanta... (Urmare din pagina 1) teritoriul României aflându-se, a desfăşurat activităţi care încalcă prevederile Constituţiei ţării. Dar d-na Barki a fost bună prietenă cu Adrian Severin, Sancho Panza în versiune mioritică. Nu credinciosul slujitor al preşedintelui a fost cel care i-a ridicat stimatei doamne restricţiile de “persona non grata” cu care o gratulase fostul premier Nicolae Văcăroiu?! Ba chiar el. Iată cum celebrul trio intrat în istoria literaturii mondiale datorită spaniolului Cervantes îşi găseşte, peste ani, un ceva mai palid, dar fidel corespondent pe meleaguri transilvane. Sigur, asemănările nu sunt perfecte şi ele se termină la un moment dat, mai exact la episodul alungării Rosinantei - Barki de către Don Quijote - Emil. Asta Cervantes n-a gândit şi n-a scris, în schimb Emil a făcut-o, lăsându-l veşnic nemângâiat pe Sancho - Severin. Dar, nu-i aşa, trebuie să contribuim şi noi cu ceva la istoria literară... ........ ...........................................................................................­\ f “Washington Post” Irakul are echipamente de implozie pentru patru bombe nucleare Inspectorii ONU au informat Washingtonul, în 1996 și 1997, că Irakul a construit patru “echipamente de implozie”, pentru care nu i-ar mai lipsi decît uraniu îmbogăţit ca acestea să devină bombe nucleare, afirmă, miercuri, ziarul “Washington Post”, citat de AFP. Existenţa acestor echipamente a fost evocată de către fostul inspector al ONU Scott Ritter, în timpul audierilor sale din Congres din 4 şi 15 septembrie. Guvernul a afirmat atunci că nu a fost informat de existenţa unor astfel de echipamente. Surse oficiale americane şi din cadrul ONU au declarat cotidianului citat că Ritter informase în două rînduri serviciul din cadrul CIA care se ocupa de neproliferarea nucleară - verbal, în 1996, şi apoi în scris, în mai 1997. Totuşi, nu există nici o dovadă că Irakul şi-a putut procura uraniul îmbogăţit necesar ,pentru fabricarea bombelor, afirmă ziarul.

Next