Cuvântul Poporului, 1926 (Anul 8, nr. 3-71)
1926-01-17 / nr. 3
Pag. 2 Principele Carol vorbeşte In ziua de 6 ianuarie a. c. fostul principe moştenitor Carol a făcut următoarele declaraţiuni reprezentantului la Roma al lui British United Press. „Am cea mai înaltă sfială pentru principesa Elena, care este o mamă şi o soţie exemplară. Sunt profund indignat de insinuările infame contra dânsei. Cât despre fiul meu îl ador. „Resping complect toate informaţiile publicate în privinţa viitorului meu. Voi continua să-mi iubesc şi servesc ţara, — şi ceea ce doresc este tăcerea. „Alt lucru care mi-e penibil e aluzia la un oarecare complot. Spuneţi că nu există absolut nici un motiv politic în actul meu. Am fost îndurerat citind „un expozeu al pregătirilor de revoltă contra monarhiei». Fidelitatea mea ca prinţ şi realitatea mea ca soldat sunt destule probe în favoarea mea, ca să fie inutil să resping asemenea absurdităţi. Atitudinea antimonarhică ce mi se atribue nu merită măcar o desmintire din parte-mi. Rămân un supus loial şi nu voi fi niciodată un obstacol pentru patria mea. «Renunţarea mea este un fapt şi este absolut exact că am procedat astfel pentru motive cu totul personale, care nu pot să intereseze publicul. Poziţia mea de prinţ nu justifică în nici un mod dorinţa acelora, care ar vrea să mă vază vorbind de fapte care n’au nimic politic. Prinţii au şi dânşii dreptul să dispue de sufletele lor». Principele arată apoi că scandalul aviaţiei nu-i poate întru nimic atinge, de a publica dupărelatările corespondenţilor din „România ştim în această, chestiuni, dl Tătărescu subsecretar de Stat a răspuns: „Luămmărfuri acolo unde putem şi vom aviza la fiecare caz în parte“. Sunt, îrsă, chiar ziare româneşti cari apar în oraşele din afara zonei stărei de asediu. Acestora nu li se poate aplica cenzura, fără ca mai întâi să se institue starea de asediu Rămâne de văzut deci, dacă guvernul înţelege, să întindă starea de asediu pe întreg teritoriul ţării. Cenzura La Bucureşti s-a instituit cenzura Presei, pentru ziarele cari au refuzat să-şi ia angajamentul că se vor abţine dela orice comentarii în legătură cu renunţarea fostului Principe Moştenitor. Întrebat asupra măsurilor ce s’ar lua împotriva ziarelor streine, cari nu pot fi împiedecate Conferinţele Asociaţiunei Cu bucurie aducem la cunoştinţa publicului din Sibiu, că ne-a reuşit a primi promisiunea unor distinşi conferenţiari, din Cluj şi Sibiu, pentru o serie de conferinţe din domeniul istoriei naţionale, al geologiei, al sociologiei, al fizicei, al istoriei literare. Simpatia cu care au fost primite manifestaţiile de până acum ne îndeamnă să credem că publicul nostru este conştiu de însemnătatea acestor clipe de reculegere sufletească, oferite din partea noastră, şi că ne va sprijini şi de aici înainte. vei statului din Transilvania, Ştefan Meteş: Situaţia Românilor în trecut, în legătură cu Saşii. 14 Martie. Prof. univ. AL Botez. De vorbă despre viaţa lungă. 21 Martie. Prof univ. V. Bogrea: Poporul român, ca factor de civilizaţie în Răsăritul Europei. 28 Martie. Prof. la Acad. teolog. Dr. Gr. Christescu: «Senzaţii spirituale din ţara sfântă“. (Cu proiecţiuni luminoase). Conferinţele se fin, toate, in sala cea mare a Prefecturii, la ora 6 p. m. Preţurile: Seria întreagă de conferinţe Locul 1 100 lei de pers. Locul 11 80 lei de pers. La cassa: la conferinţă 10 lei scaun (Locul 1), 5 lei (Locul 11), 3 lei (elevi şi eleve, loc de stat în picioare). Biletele sunt de vânzare la „Asociaţiune" — pe calea listelor şi la conferenţe la cassă. Comitetul desp. Sibiu al Asociaţiunii «Astra* Secţia Sibiu a Asoc- gen. a prof. sec. rom. Lista cea nouă de conferinţe, este aceasta: 17. Ianuarie 1926. Prof. univ. F. Ştefănescu• Goangă: Problema socială a femeii în lumina psihologiei. 24 Ian. Prof. univ. Dr. Silv. Dragomir: Un erou uitat. Ioan Buteanu (1848—49), 29, 30 şi 31 Ian. Inspector şef I. Bratu: «Radiofonia*, originea şi aplicaţiile ei. (Conferinţele acestea trei şi audiţiile muzicale cu radiofolul în sala de gimnastică a liceului «Gh. Lazar*). 7. Februarie, Prof. univ. N. Bănescu: Viaţa de familie în Bizanţ. 14. Febr. Prof. univ. G. Bogdan-Caipă: Analize literare dirt operele lui Mihail Sadoveanu. 21 Febr. Prof. univ. I. P. Voiteşti: Geologia şi legendele potoapelor. 28. Febr. Prof. univ. V. Stanciu: Bogăţiile miniere din Valea Oltului şi Carpaţi sudici. 7 Martie, directorul Artîf* FOIŞOARĂ Din jurnalul ...Sunt dureri prea grele adesea pentr’o inimă ’omenească Copleşită de durere şi înecată în şiroaele de lacrimi, — singurele mele tovarăşe nedespărţite, — te rechem zi şi noapte dulce mamă. De sus din ceruri nu se poate ca sufletul tău atât de nobil şi bun să nu privegheze asupra odraslelor tale, cărora le-ai dat viaţă, le-ai crescut, le-ai îngrijit, cum numai o mamă ştie, iar celei mai mici î-ai îndrumat paşii vieţii spre muncă desinteresată şi ideală, spre cărările dăscăliei, unei orfane Bună şi neuitată mamă! Deşi deja dureroasa despărţire a trecut mult timp, natura şi-a schimbat haina-i verde de vară, cu blana de hermină a iernii, chipul tău însă îl avem mereu înainte, glasul tău blajin ne sună mereu în urechi. De multe ori avem viziunea că te avem în mijlocul nostru şi în ceasurile de zbuciumare, aşteptăm sfatul tău călăuzitor spre bine, iar razimul care n-l întindea! în clipele şovăitoare aie vieţii îl simţim iubită mamă şi acuma cum ne ocroteşte. Cruda realitate aruncă umbra visurilor noastre, şi ne trezim aşa cum suntem: părăsite şi orfane. Dragă mamă, plângem pe mormântul tău veştejit de crivăţul iernii, căci prea a fost jalnică despărţirea noastră, prea neîndurerata a fost soartea cu noi, cu fiicele tale şi din sacul durerilor prea a dăruit celei care-ţi scrie aceste rânduri. Eu cea mai mică dintre odrasle, eu poate ţi-am procurat mai multă osteneală, o mai stăruitoare trudă în împlinirea dorinţii tale de-a învăţa carte. Gândurile tale de mamă iubitoare ştiu că erau mereu pe drumul ce ne despărţia şi — soartea crudă, — când am revenit gata cu învăţătura, când să-ţi pot fi şi eu de ajutor în amurgitul vieţii, te-ai dus de lângă mine, fără gând de-a te mai întoarce. Dragă mamă! Trăesc acele clipe sfâşietoare de inimi, când tu presimţindu-ţi sfârşitul, simţind suflul rece al morţii, ne-ai chemat la patul suferinţelor tale şi ne-ai dat binecuvântarea despărţirii părinteşti prin sfaturi, care ne vor fi porunci sfinte în drumul vieţii. Şi acum simţesc îmbrăţişarea ta din urmă, când mi-ai şoptit ultimele cuvinte: „să fii cuminte*. Asemenea ai făcut-o şi cu surioara, mulţumindu-i de grija ce ţi-a purtat. Şi apoi în acea dureroasă dimineaţă de Vineri, pe când natura se deştepta din somn, tu ai închis ochii lin, lin, ca pentru un somn de odihnă. Dar a fost somnul de vaci. Tu erai moartă, iar noi orfane. Ce a urmat după sfâşietoarea despărţire nu-mi mai dau seamă. «CUVÂNTUL POPORULUI» Iarăşi colecta naţională! Motto: Faţă de patrie, nu ţi-e îngăduit să ai convingeri , ci numai devotament! N. Iorga A zis-o «Universul» de 2 ori, alţii de mai multe ori, noi, odată şi acum revenim! In Franţa, într’un sat numit Courtomer, — în departamentul Orne, — cu vre’o 700 şi ceva de locuitori, s‘a subscris în câteva zile 10 000 de franci pentru ridicarea financiară a Franţei. — Intr'un sat e mult! E foarte mult!... Pentru francezi, nu!...; dar pentru noi, e enorm de mult, pentrucâ noi n’am fi niciodată în stare să facem lucruri de soiul acestuia. Dar ce vorbesc eu de noi? Mai bine mă întorc înapoi şi vă amintesc că în Franţa în 1870, s‘a ■ strâns 5 miliarde franci aur, — pentru acoperirea datoriei de răsboiu, — în scurt timp; şi ca în Italia acum câteva luni s‘a subscris cele 4 milioane de dolari la apelul dlui Mussolini, în mai puţin timp. Oare n‘ar fi cu putinţa sa-i imităm şi noi? Vă propusesem atunci o uşoara soluţie?!? Niciun răsunet n‘a avut!? Nici exemplul italienilor şi nici al francezilor nu va avea răsunet în sufletele noastre?!? Nu? E foarte explicabil! Iar îmi îndrept încâodatâ rugămintea mea către cetăţenii acestei ţări, — ruga’ce am făcut şi într'un număr trecut al foii, — de a darui patriei pe anul 1926 câte 1 dolar, trimiţându-i pe adresa «Liceul Laurian Botoşani» cu menţiunea «Pentru stângerea datoriei către America“. Ei au început-o, dar îmi închipui ca merge foarte greu, deoarece nu subscrie aproape nimeni. Oh! Fericiţi francezii cin satul Courtomer care au înscris şi pe copiii lor cu câte o mica suma, dar mai fericiţi am fi noi, dacă numai capii de familii, ne-am înscriu cu o mică suma, pentru stingerea datoriei «enorme» faţa de America. Iniţiativa laudabila a profesorilor Liceului «Laurian“ din Botoşani, sa dea Dumnezeu sa aibă succes!.. dar sa-mi fie ertat... sunt pesimist şi... nu cred!... Simplon. Nr. 3 Societatea sportivă roraâîna „Şoimii“ din Sibiu, aranjază obişnuitul Bal-mascat costumat în ziua de 23 Ianuarie 1926 în saloanele „Urania, prevăzut cu cele mai felurite distracţii. Intrarea numai cu invitaţie.