Cuventul, ianuarie 1931 (Anul 7, nr. 2046-2075)
1931-01-01 / nr. 2046
ANUL AL VIMea.-Wo.ao46. " REDACŢIA §1 ADMINISTRAŢIA Bucureşti. Sir Const. Miile (Sărindar), 14 Etajul III. AUT. , T/.v I 17S/10 REDACŢIA ZELEVOE ( 37s/9 ADMINISTRAŢIA Fondator TITUS ENACOVICI Director NAE IONESCU ANUNCIURNE $1 PUBLICAŢIILE ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ ŞÎ prin toate agențiile de publicitate SE PRIMESC LA NtISPICTIVEIE D-LUI DUCA Poate să mă înşel, dar am impresia că d. Duca este mai puţin bucuros astăzi de «şefia» care i-a căzut oarecum neaşteptat pe umeri, ca un dar din traista unui moş Crăciun răutăcios, decât atunci când aştepta această şefie, la umbra caldă şi protectoare a şefilor autentici. Căci, în această privinţă, duca a fost victima unei iluzii. Excelent element în subordine, potrivit pentru anumite însărcinări de caracter circumscris, d-sa a manevrat cu multă îndemânare şi cu oarecare succes sub aripa ocrotitoare a lui Ion I. C. Bratianu. Asta l-a făcut să creadă că e «şef» indicat. Cu atât mai mult, cu cât nu se vedea nicăeri, în jur, marea personalitate creatoare care să-i ţie piept. I). Duca nu a vrut să vadă însă că acţiunea d-sale poate avea succes numai atâta vreme cât există altceva care pe deoparte să-l gireze, pe de alta să ţină strâns laolaltă partidul. Lucruri pe care abia astăzi le înţelege, când se vede silit a-şi pune problema: ce are de făcut. Ce are de făcuţ? Din nefericire pentru d-sa, nu prea mult. Căci drumurile îi sunt cu stricteţă indicate de situaţia de fapt, strâns aşa cum e între viitor (George Brătianu) şi trecut (capitalismul industrialo-bancar), d-sa nereprezentând nimic nici personal, nici prin grup. In primul rând d-sa ar putea să se retragă dinviaţa politică, lăsând în prezenţă cele două grupe reale şi încurajând prin aceasta procesu de clarificare în partid. Ar fi atitudinea cea mai logică, care este evident totuş că nu va fi adoptată. Ar putea, mai departe, să încerce o refacere a unităţii partidului, aducând din afară un şef prestigios şi de autoritate, cum de pildă ar fi d. Titulescu. Soluţie mediocră totuş, pentru că pe deo parte nu se ştie dacă în adevăr d. Titulescu ar reuşi să refacă partidul, iar pe de alta, chiar dacă ar isbuti, consistenţa partidului ar fi numai factice, aşa cum era de pildă înainte de 6 iunie. Şefia d-lui Titulescu ar ţine în loc deci procesul de lichidare şi de clarificare al vieţii publice, ceea ce ar fi o pagubă. In asemenea condiţiuni, d-lui Duca nu-i mai rămâne decât o cale de urmat: să încerce a rezorbi unul din cele două grupe real existente, al vechilor liberali sau al d-lui George Brătianu. Ca să nu ocolim realităţile, trebue să spunem că pe acesta din urmă nu-l va putea în nici uncaz absorbi. Replica dată de «Mişcarea» a doua zi după moartea lui Vintilă Brătianu trebue considerată ca definitivă. E zadarnic să mai insistăm, — lucrurile acestea le înţelege astăzi. Duca cel puţin tot aşa de bine ca noi. Ii rămâne, aşa fiind, calea cealaltă, a strânsei colaborări cu vechii liberali. Pentru început lucrurile vor merge, dar numai pentru început. Căci pe deo parte este exclus ca vechii liberali să-l accepte pe d. Duca drept șef dacă acesta nu consimte a fi efectiv exponentul lor, — iar pe de alta este exclus ca d. Duca să accepte această situaţie, care ar echivala cu renunţarea la orice veleitate de înoire a partidului. Deci, blocat înspre liberalismul politic de către d. George Brătianu, noul şef al vechiului partid liberal va fi forţat să se substitue «vintuismului» prin găsirea unei noui formule economice; cu alte cuvinte d. Duca va aduce în partid pe d. Madgearu. Să recunoaştem că formula nu e rea. D. Madgearu are în orice caz mai multe afinităţi cu liberalismul decât cu ţărănismul. Aderenţele d-sale în acest din urmă partid sunt din ce în ce mai reduse, şi ele au tendinţa să se mai reducă încă, pe măsură ce ţărănismul se precizează, — şi va trebui să se precizeze — ca o demonstraţie agrară, formulă pentru care actualul ministru de agricultură nu are nici un fel de înţelegere prin chiar structura lui spirituală. O grupare politică Duca- Madgearu are însă toate şansele să scoată din circulaţie actuala reprezentanţă industrialo-bancară a vechiului partid, constituind cu timpul — nu prea târziu de altfel! — cel de al doilea partid liberal. O asemenea formaţiune îşi are însă şi desavantagiile ei. Tovărăşia Duca-Madgearu ar sta sub aceleaşi impedimente politice sub care stătea Vintilă Brătianu — cu atât mai mult cu cât d. Maniu va căuta fatalmente în ea sprijinul de care i-a lipsit moartea lui Vintilă Brătianu. Aceste impedimente, însă, d. Duca e dator să le evite cu orice preţ şi suntem siguri că ova face. Pe de altă parte, prezenţa în partid a d-lui Madgearu va forţa pe ochii liberali la o contraofensivă. Şi se poate afirma de pe acum, vor găsi şi ei un exponent al neoliberalismului pe care să-l opună d-lui Madgearu şi încă — cine ştie? — poate chiar pe unul cu mai mare valoare de circulaţie decât eventualul tovarăş al d-lui Duca. Vedeţi, dară, perspectivele d-lui Duca sunt mai degrabă incerte. In lucru e sigur însă: vechiul partid liberal a trăit, Nae lonescu oooxooo----- km- Georgice şi filipice agricole E proaspătă în mintea tuturor celor interesaţi această nouă încercare de trambulinadă a d-lui Vergii Majepru: conferinţa grâului. Cu însuşirile-i shmiesli, fratele mort întru Domnul, Vergii, văzând că fratelii italiani duseseră o «bătălie a grâului», prea fricos ca să anunțe o bătălie, imitând a ticluit acest simu lacru al conferinței grâului. Dar, ca întotdeauna, socoteala de acasă, dela domeniile sale, nu s'au potrivit cu ce s'a întâmplat în târg, — la academia comercială. Căci, dacă nu ar fi fost cuvântarea Suveranului — calmă şi hotărâtă, in care respira o grijă frăţească, de frate mai mare, asupra muncii plugarului, precum şi rechizitorul politicei agricole româneşti de după răsboiu, făcut de d. I. Cămărăşescu, conferinţa grâului nu ar fi avut nici un sens. Iar d. Vergil ar fi trebuit să tragă consecinţele neprevederii sale, de a fi ticluit georgice în toiul iernii. Căci exposeul d-lui Ionescu-Siseşti, clar şi ordonat, arătând planul de aplicat pentru soluţionarea problemei hisămânţâilor, foarte interesant, nu a avut pretenţia să însemne altceva dccât o stutplit conferinţă», neîndreptăţind faimoasa Conferinţă cu o mare pe care ne-o pregătise, ca şi în vederea unui «mare discurs» d. Vergil. Iar discuţia şi anemică şi neserioasă, a programului expus nu a îndreptăţit nici ea această deranjare a oamenilor serioşi, de la treburile lor. Norocul a fost, însă, de filipica pe care a rostit-o d. Ion Cămărăşescu, înţelegător al crudei realităţi preşedintele Uniunei Camerelor agricole, a ţinut să o rupă cu demagogia poltică prin care a fost privită, ca orice activitate economică, agricultura şi fără deosebire de partid ori concepţie politică, d-sa a indicat vitregia în care a fost şi este ţinută. Până acum agricultura a servit de pretext, unora şi altora, de denigrări reciprocă şi de autoglorificare. Fără a face vinovat vreun partid, ci pe toate în bloc, de această vitregie, d. Ion Cămărăşescu a cerut cu hotărâre ca sistemul de privire al agriculturei), să se schimbe într'un punct de vedere vivificator şi atent la toate chestiunile. Din înălţimea (nu râdeţi) a Georgicei roze a lui Vergil, d. I. Camărăşescu a readus problema la realitatea filipicei, la dureroasa şi intolerabila abandonare de care se bucură din partea tuturor. D. Cămărăşescu, care e recunoscut ca un om fin şi orator distins, a ţinut să vorbească de astădată ritos, ţărăneşte, în faţa lui Vodă şi a oamenilor. Suveranul, răspunsese anticipat, prin cuvântarea-i realistă şi plină de hotărâre. Așa că bietului domn Vergil nu-i mai revine nici un merit. Dar, în definitiv, de meritele acestui domnișor ne arde nouă? P. S. ANCHETE POLITICE Partidul liberal georgist continuă lupta Solidaritatea partidului. Declaraţiile d-lui Gh. Brătianu şi ale fruntaşilor partidului. Acuzaţiile d-lui Gh. Brătianu Ieri a avut loc o şedinţă a comitetului executiv al partidului liberal de sub preşedinţia d-lui Gheorghe Brătianu. Cu acest prilej s-a dovedit că svonurile cari au circulat asupra dezagregărei acestui partid prin plecarea a trei fruntaşi, au fost false. Cu toate propunerile ademenitoare făcute de echipa d-lui Duca fruntaşilor georgişti, partidul condus de d- Gh. Brătianu a rămas compact. Nu s’a înregistrat nici o coefecţiune, deşi cercurile daciste anunţau ca sigură trecerea în tabăra vechiului partid a tuturor acelora care a doua zi după 8 iunie au părăsit steagul purtat de defunctul Vintilă Brătianu. Solidaritatea de care au dat dovadă partizanii d-lui Gh. Brătianu este o puternică mărturisire că mişcarea sa are rădăcini mai adânci, şi că partidul vechiu liberal poate să aibă încă multe surprize Declaraţiile d-lui Gh. Brătianu şi ale fruntaşilor partidului D. Gh. Brătianu a declarat că moartea lui Vintilă Brătianu nu poate să însemne o oprire a acţiunei partidului său, fiindcă nu a urmărit înlocuirea unui om ci schimbarea unui sistem. A arătat apoi că partidul său are un program precis şi o ţintă diferită decât cel condus astăzi de d. I. G. Duca. Declaraţiile d-lui Gh. „ Brătianu au fost complectată de ceilalţi fruntaşi ai partidului, cami cu toţii, de perfect acord, au arătat că acţiunea partidului trebue continuată, fiindcă alegerea d-lui I. G. Duca n'a reparat şi chimbcat nimic din programul liberal. Această manifestare de solidaritate, şi continuitatea a doua şi după alegerea d-lui Duci în unanimitate ca şef al partidui liberal» ~~ cum i-a plicut să afirme, — este semnificativă. Acuzaţiile d-lui Gh. Brătianu 1). Gh. Brătianu a formulat următoarele acuzaţii împotriva partidului vechiu liberal-«NU ÎMPOTRIVA UNUI OM NE-AM RIDICAT IN ZILELE DE ÎNSUFLETIRE ŞI DE AVANT DELA ÎNCEPUTUL LUI IUNIE, AM RIDICAT STEAGUL ŞI AM DUS LUPTA ÎMPOTRIVA UNEI ATITUDINI ŞI A UNOR CONCEPITI CE N’AU ÎNCETAT DE ATUNCI A SE MANIFESTA FIE FATIŞ, FIE PRIN UNELTIRI PIEZIŞE ÎMPOTRIVA INTERESELOR TARII ŞI ALE REGELUI». Ele nu pot să rămână fără răspuns din partea d-lui Duca. B. •— - -•— ---------------. Recensământul S’a înrădăcinat atât de mult în massele româneşti ideia că Statul este un vrăjmaş de care trebuie să te fereşti ca de foc şi ale cărui iniţiative trebuiesc întâmpinate cu o îndreptăţită bănuială, încât de îndată ce s’a anunţat intenţiunea d-lui ministru Emil Haţiegan de a proceda la numărătoarea populaţiunii României, au început spaimele:— «Aoleo, ce-or mai fi vrând? Biruri noi? De ce vor să ştie câte odăi locuim, O iuţii, nu pomeni de odaia de baie!... Dincu ne-a pus să facem closet cu apă curgătoare? Suete Mariţo în pod, să nu vază că avem servitoare!... Mai ales când sau văzut afişele cu personagii alegorice lipite pe toate zidurile, s’au auzit zilnic la radio injoncţiunilir şi apelurile, s’au citit în ziare articolele de propagandă, acelaşi exclamaţie a ţâşnit pe toate buzele: — «Ne-a luat dracul... Astfel că a fost nevoie de o întreagă campanie liniştitoare, de o nouă serie de explicaţiuni oficiale pentru ca să se poată ajunge la înţelegerea importantei operaţiuni întreprinse de ministrul muncii şi ocrotirii sociale. Intr’adevăr, inventarierea populaţiunii unui stat este cea dintâi şi mai necesară obligaţiune pentru factorii meniţi să păşească la organizarea naţiunii pe temelii reale. Nimic nu se poate întreprinde cu folos, dacă nu cunoşti numărul exact al populaţiunii, pe sexe ,pe vârste, pe confesiuni, pe starea sanitară, pe categorii sociale. Statisticele oricât de îngrijit întocmite, prezintă situaţiuni fragmentare, totalizări incomplecte. Ele nu îmbrăţişează decât anumite categorii, acelea cari solicită mai cu deosebire atenţiunea forurilor de specialitate. De obicei, ele enunţă quantumul probabil al unor elemente asupra cărora urmează să se exercite asistenţa socială: şomeuri, tuberculoşi, etc... Dar este massa cetăţenească, cea care înfăţişează componenţa activă şi concretă a României şi care se impune să fie catagrafiată. Asupra numărului populaunei regatului întregit, aprecierile se învârtesc împrejurul cifrei de optsprezece milioane de locuitori, lupă unele afirmaţiuifl am fi două-eei de milioane, după altele mai pu in. Cifra globală a vost obţinută utilizându-se date pre tematice, statistici alcătuite cu ar înainte de război în vechiul regî , 1« cari s’au adăugat, pentru provinciile alipite, cele găsite prin : părăsite de rosieit* autunuiff ningiiîaiv" austriaco, rusești. Ori, dacă în ce priveşte România veche, coeficientul românesc a fost stabilit cu sinceritate, deşi prin procedee imperfecte, apoi în Ardeal, Banat, Bucovina şi Basarabia, stăpânirea străină a falsificat realitatea naţională, a întocmit tablouri deficitare ale elementului autochipu predominant, şi dintre toate armele puse înainte pentru a refuta revendicările de ordin politic şi spiritual ale majorităţilor româneşti din teritoriile subjugate, recensămintele măsluite au fost cele mai des şi mai cu folos utilizate. Ce icoană valabilă pentru adevărata stare de lucruri, pentru proporţia dintre noi şi minoritari putea înfăţişa numărătoarea sub biciu şi baionetă? Pe o serie de calcule falsificate se putea oare întreprinde o operă certă de restabilire a Romănismului în drepturile şi datoriile lui de naţiune dominantă? Dar şi azi există teritorii asupra cărora iridenţa maghiară înalţă ostenitele şi ostenitoarele ei revendicări. Geneva, Parisul, Roma, Londra sânt inundate de statistici colorate în toate nuanţele curcubeului. Nu era timpul ca să opunem veleităţilor unora riposta eloquentă a adevărului matematic? In componenţa spirituală a unei naţiuni există categorii largi de cetăţeni diferenţiaţi prin limbă, credinţă. Tuturor acestora trebuie să li se asigure condiţiuni de desvoltare armonioasă prin şcoli, biserici, temple, cărora statul le datorează concursul său în proporţie cu numărul, importanţa grupărilor constitutive. După cum din punct de vedere social, sânt categorii de cetăţeni a căror economie trupească, a căror posibilitate materială de a colabora la bunul mers general prezintă forme defectuoase. Asanarea acestor elemente, nu se poate întreprinde pe baze serioase, decât cunoscându-se componenţa lor, gradul de deficit naţional şi social pe care îl însumează. In prea multe direcţiuni am făcut figură de moştenitori aiuriţi, cari am primit în bloc‘succesiunea lăsată nouă de cei opt sute de mii de repauzaţi pe toate fronturile de luptă, fără să-i cunoaştem cantitatea şi calitatea, fără să ne întrebăm dacă o luare în posesiune pripită nu viciază situaţiunea noastră de definitivi şi juşti proprietari. Şi mai este o problemă, pe care numai un recensământ ca acesta, strict, ştiinţific, obiectiv, o poate lămuri. Aceia a infiltraţiunii de elemente eterogene în sistemul românesc. Ne plângem că fruntariile nu sânt invadate de elemente străine, că valuri de indezirabili năvălesc în apele naţionale, că asistăm impasibili la o alterare treptată a fiinţei noastre etnice, la introducerea în casa noastră, prin fraudă, a unor viitoare instrumente de dissoluţie socială, de concurare acerbă a muncii, iniţiativei autochtone. In ce măsură fenomenul este exact şi la ce proporţii poate ajunge primejdia ? Evaluări superficiale pe care se grefează imediat un alarmism nejustificat? Tabelele de recensământ ne vor edifica şi în această privinţă. Dacă pericol există, să fie sugrumat în fașă. Foarte incomplect am subliniat aci binefacerile unei opere, cari sânt profunde și eficace. Ceea ce trebuia să se întreprindă acum zece ani, s'a mai încercat odată, dar pe temeiuri neserioase. De rândul acesta să sperăm că apelurile adresate opiniei româneşti, pentru a colabora cu sinceritate, cu dragoste la întocmirea celui dintâi recensământ al populaţiei României Mari, au găsit ascultarea, aprobarea şi însufleţirea necesare. Alexandru Kiriţescu inamim lumini proaspete despre Medelei tin tari Mulţi din cei care, ca mine, se află des cu treburi în Basarabia, sunt necăjiţi văzând că grija de lucrul românesc este destul de slabă, ba că uneori este privit peste umăr şi cu nepăsare. De aceia, veniţi în Basarabia cu gânduri de frăţie, de muncă culturală, de străbatere românească, vedem că lucrul merge greu, că mulţi din foştii cetăţeni ai unei mari împărăţii păstrează încă cu mulţumire gândul că au făcut parte dintr’un stat cât un continent, că nu se desfac uşor ’ ■ chipurile lui de viaţă şi par’că -iar fi prea încântaţi că au trebuit să schimbe o ţară de mii de kilometri în sus şi în jos cu alta mai mică. Se înţelege, nu e aceasta starea tuturor. O alipire sufletească către România a fost şi înainte de unire. Preotul Malcevici cu duioşie se îndeletnicea în ogorul limbii româneşti şi, dacă ar trăi azi, fără îndoială că ar fi un organ de seamă pentru răzbaterea duhului românesc în ţinutul său. Studentul de odinioară de la universitatea din Iaşi d. Cobolteanu, care nu este altul decât ministrul de azi d. Halipa, încă din vremea studenţiei sale se rostea la Iaşi, prin 1912—13, despre nădejdile pe care trebue să le avem cu privire la Basarabia. Cu toate acestea nu e vorba de unii, ei de şivoiul vieţii de peste Prut, care însă nu se mişcă în albie simţit românească. Atâta vreme cât astfel de gânduri le mărturiseam regăţeni ca noi, eram priviţi cu prepus chiar de către regăţeni de ai noştri. Li se părea că prea vrem să facem lucrurile cu furca, că suntem neîngăduitori şi fără înţelegere pentru sufletul unui ţinut în care vreme de 100 de ani a lucrat un duh străin. Părerea răspândită era că noi greşim faţă de Basarabia şi de multe ori, dacă încercam să punem gânduri ale noastre în scris, găseai redacţii de ziare care nu erau în vederile tale, care priveau lucrurile teoretice, după idealuri de cultură şi libertate în înţeles apusean, şi nu credeau uşor că tu ai văzut mai bine lucrurile la faţa locului. Eu în asemenea materii am scris, am dus şi lupte. Din pricină însă că n’au ieşit la lumină în foi zilnice, ele se ştiu mai puţin. Mai mult le-am scris în foaia săptămânală Cultura Poporului din Bucureşti. Mi-am atras însă urgia basarabeană. Au fost societăţi de profesori şi de preoţi care au protestat împotriva mea. Deşi eu nu am dezarmat de loc, pentru că eram prea întemeiat în ce scriam, totuşi erau graiuri de regăţean, lucruri care nu erau crezute uşor, fapte de imperialism al capitalei asupra ţinuturilor pe care ea nu le înţelege. Aşa judecam şi eu până a nu fi profesor în Chişinău şi eram totdeauna mânat de idealuri de frăţie şi unire, împotriva măsurilor care se luau de la noi faţă de unele aşezăminte din Basarabia. In congrese preoţeşti, am fost cu totul de partea Bisericii şi preoţimii basarabene. Aceiaşi preoţi apoi au ridicat însă glasul împotriva mea, pentrucă, fiind la Chişinău, nu mă mai puteam învoi cu tot ce vedeam şi care iarăşi nu se potriveau cu idealurile de cultură şi muncă cu care păşisem acolo. Lucrul de care m’am plâns eu înainte de toate, a fost nebăgarea în seamă a limbii româneşti. Trebue să se ştie că limba de frunte în viaţa orăşănească a Basarabiei nu este cea românească, ci cea rusească. Oriunde păşeşti, de cum te dai jos în gara Ghişinăului, aceasta îţi sună în urechi. In toate slujbele, în aşezămintele obşteşti, cum intri, nu eşti întrebat pe româneşte, ei pe ruseşte. Eu odată m’ara certat în tramvai pentru asta şi încasatoarea mi-a spus ţanţoş că limba românească se vorbeşte în regat. Pentru mintea ei, Basarabia nu făcea parte din regat. Lucrul merge astfel zi cu zi fără schimbare. In iutila scrisului meu din Ciciura Poporului, mi-a scris un brăilean, întărind întocmai ce scriam eu, că s’a dus la telegraf în Chişinău şi funcţionara i-a răspuns «îndată», adică să mai aştepte puţin Dar i-a spus aceasta pe ruseşte, «ş’ceas», încât românul meu din Brăila a înţeles că peste un ceas şi, în adevăr, a venit peste un ceas. Iată, când limba românească nu e limba de frunte a Basarabiei. Câtă vreme însă astfel de lucruri le spuneam noi, regăţenii, stârneam vrajbă, din partea celor care erau doritori de croiala rusească a vieţii. Iată însă acum o mare noutate. !Citiți continuarea în pagina 11-a).! DISCUȚII Pentru organizarea satului Ce se petrece în adâncurile vieţei săteşti ? Probabil impresiile de cari va fi vorba aici, deşi sunt sugerate în Basarabia, nu sunt specific basarabene, ei într’o măsură oarecare sunt tipice pentru întreaga ţară. Un director al unei bănci mici, moşier, un om care a trecut printr-o şcoală crudă a vieţei şi s'a ridicat la situaţia de azi prin munca şi energia sa proprie, îmi povesteşte situaţia satului în cuvinte hotărâte şi impresionante. A devenit comună afirmaţia că satul suferă din cauza datoriilor şi a preţurilor scăzute ale produselor agricole. In acelaş timp lumea ştie că sătenii au cel puţin asigurata pâinea. In realitate a venit timpul să pierdem dreptul la această mângâiere. Eliminând chestiunea datoriilor, satul sărăceşte şi graţie următoarelor două cauze: In primul rând, săteanul are unele trebuinţe absolute de mărfuri industriale, fără de cari nu poate trăi. El cumpără petrolul, cule, sare, chibrituri etc. şi plăteşte acestea cu o cantitate enormă de cereale. Ţăranul simte cum cerealele se strecoară din gospodăria lui tot mai mult şi mai mult. In acelaş timp, datorită preţului redus al cerealelor, el s’a deprins a le socoti puţin rentabile, deci nu le mai preţuieşte îndeajuns. In gospodăria sa, ţăranul cheltueşte cerealele în mod risipitor. Le mănâncă porcii, găinele, etc., din vânzarea cărora însă, ţăranul primeşte prea puţini bani. Ca rezultat, putem aştepta că cel mai târziu la finele lunei iunie, ţăranul va rămâne fără pâine. Inchipuiţi-vă că, în caz nefericit, anul viitor vom avea secetă şi ţăranul nu va putea avea din nou posibilitatea să cheltuiască pâinea tot aşa de larg ca la anii întwedeuţi. Toată cantitatea cerealelor nu va putea fi consumată în ţară şi nici ţăranul nu le va avea încurcat cu datorii şi săracul va pierde complect capacitatea de rezistenţă. Se poate deci presupune fără nici un fel de exagerare, că o întâmplare nenorocoasă, care în genere nu depinde de voinţa omenească, ci de natură, adică, o secetă serioasă, ar avea o înrâurire gravă asupra întregei gospodării a ţarei şi poate deveni pentru noi o adevărată catastrofă. Unde este ieşirea ? Ce să întreprindem ? Convorbitorul meu mi-a dat următorul răspuns : «Eu înţeleg foarte bine pe unii basarabeni cari, pentru locuirea satului, se orientează înspre gospodăriile sovietice colectiviste. Comuniştii tăgăduesc pe deplin principiul proprietăţii individuale. In orice caz, trebue ca satul să fie întrucâtva organizat gospodăreşte». Am auzit aceasta dela regăţean, de la un gospodar de treabă şi serios. Cei apropiaţi de sat văd nevoile lui şi cântărindu-le, simt că în însăşi adâncurile lui, în însăşi structura lui, se produce o oarecare frântură cardinală. Satul nu mai poate trăi aşa cum a trăit până acuma. De aici, naşte necesitatea unei examinări aprofundate a nevoilor satului şi a unei prevederi a posibilităţilor triste. Ideia organizărei satului şi-a cucerit acum mulţi adepţi. D-nii Argetoianu, Iviriţescu-Arva şi Costăchescu, o găsesc necesară. Cu toate deosebirile inevitabile în privinţa tipului şi caracterului organizaţiei, oameni ai diferitelor convingeri politico-sociale, încep a se uni într-o constatare : că se impune luarea de măsuri serioase pentru organizarea satului. Camera de agricultură din Chişinău a început desbaterea acestei teme. Trebue să notăm, spre regret, că chestiunea datoriilor agricole şi a unui împrumut, care într’un timp oarecare a atras atenţia publicului, a părăsit acum paginile presei zilnice, ca şi cum ea ar fi fost soluţionată şi nu s’ar mai cere o deliberare sau chiar şi unele hotărâri în jurul ei. Satul este mult răbdător. Cu greu el se pricepe la ideia dependenţei între cauze şi consecinţe economice, mai ales la legătura lor cu economia internaţională. El le lasă toate acestea în sarcina oraşului*. Insă satul începe să vorbească atunci când el se află în faţa unei imposibilităţi de a trăi, a unei nenorociri neînlăturabile şi a unei convingeri ferme că nu are de pierdut nimic — şi atunci vorbeşte brusc. Deci, ar fi preferabilsă discutăm această chestiune noi, orăşenii, prsa orăşenească, somând la hotărât organele în drept şi îndemnându-i la soluţii grabnice, pentru ca astfel să prevenim în viitor o dispută neplăcută între satul desperat și orașul incapabil, A. Boldui* ------ooo——— • I IA • Suntem o ţară în care cetăţenii n’au stare civilă precisă. Deci, este lesne tie înţeles. Formalităţile sunt extrem de simple dar ele se complică din pricina aparatului biuroucralic defeduos. Zilele trecute un cetăţean mi se plângea. — Vreau să-mihilf* da idmătitute de la primărie şi stau de câteva zile fără să isbutesc, îmi pierd treburile. Nu pot lipsi de la biuroul unde lucrez, pentru că în aceste vremuri trebue să-ţi ţii slujba cu dinţii şi să faci din propria ta iniţiativă ore suplimentare şi mi-e frică să nu plătesc amendă pentru că nu mi-am scos biletul de indentitate. Un alt cetăţean ne vorbia de tribulaţiile lui până să-şi poată plăti impozitele. Micii perceptori sunt dictatori în cartierul lor şi înţeleg să lucreze după bunul lor plac, mai ales când cetăţeanul e timid şi posibil «să se fotografieze». Mai sunt apoi în ţară câteva zeci de mii de evrei născuţi şi crescuţi in ţară din părinţi născuţi şi crescuţi în ţară, care n’au îndeplinit formele de cetăţenie. Pentru toate aceste plângeri simple şi îndreptăţite ar trebui să se găsească remedii. Ei s'ar putea găsi cu uşurinţă. De pildă : Carnetele de indentitate să se elibereze şi în zilele de sărbători, când funcţionarii de stat şi particulari sunt liberi şi se pot ocupa de aceasta. Dacă nu sunt destui funcţionari însărcinaţi cu această misiune să mai fie detaşaţi câţiva funcţionari de pe la alte servicii. D. Mihai Popovici care s’a dovedit un ministru omenos să dea o decizie prin care să oblige pe perceptori să nu mai facă şicane cetăţenilor. In felul acesta prevederile bugetare vor putea fi îndeplinite. D. ministru de finanţe cunoaşte desigur proporţiile evasiunii fiscale, împotriva căreia nu se poate lupta prin lege. Faptul că un cetăţean este urmărit nu înseamnă că-şi va plăti impozitele. Cel mai bun lucru ar fi ca să se dea o amnistie fiscală complectă pe trecut, dând astfel posibilitate celor ce s-au strecurat să facă declaraţii oneste şi să-şi achite pe viitor datoria către ţară. In ce priveşte pe evrei care au drepturi de cetăţeni şi nu sunt formali — deşi d- Iunian lucra la o lege prin care să se facă dreptate şi acestor oameni — pl. ministru Mihalache, în calitatea sa de şef al resortului administrativ ar putea da o deciziune prin care să se acorde tuturor celor îndreptăţiţi certificatele de cetăţenie respective. N’ar mai fi nevoe să complicăm lucrurile cu legi întortochiede şi să se piardă timp. Pentru aceasta ar trebui ca miniştrii să fie conştienţi de misiunea lor şi să ştie că ei nu sunt birocraţi, ci oameni care trebue să aplice legile pentru a facilita interesele cetățenilor. Noi nădăjduim că aceste simple plângeri al căror ecou, ne-am făcut, vor fi auzite acolo unde trebue. ..