Cuventul, septembrie 1933 (Anul 9, nr. 3000-3029)
1933-09-01 / nr. 3000
103 ANUL AL IX-lea. — 3000. nedacja şi AummlffKia BUCDlîfSîl, Cfilea Vscîoriei 48, etajul l (Intrarea prin Pasagiul Imobiliara) 312/45 Direcjia 378/10 Redacţia 378/09 Administraţia - Fondator: Director: TITUS ENACOVICI NAE IONESCU AMUMCItli&IlE Şl P4IBL1CAIIUE 6etrimese la ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI" *• şi prin toate agenţiile de publicitate Taxa de francare plătită în numarar confor aplantai Dir. Gen P. T. T. Ro. 69.196/932 . Skoda ne mustră şi ne iartă... Ceea ce prevedeam noi într’un articol scris a doua zi după sentinţa răcoritoare, se întâmplă cu o indiscreţie şi cu o lipsă de eleganţă cari, dacă nu surprind, desgustă: uzinele Skoda se leapădă azi de omul lorin inserţii aninate ieri administrativ de coloanele ziarelor, Skoda elimină din grijite-i morale ispăşirile grele pe cari le îndură Seletzski în numele ei şi pentru ea, afirmând că n’o preocupă decât «bunele raporturi cu România». Sentinţa consiliului de răsboiu al corpului II de armată e nulă şi neavenită pentru Skoda. Din dispreţ pentru Seletzski sau şi pentru justiţia noastră , — nu ne lămureşte. Ceia ce vor generoasele uzine de la Pilsen e doar să salveze «bunul nume al României în străinătate». Am citat exact cuvintele Skodei. Ele sunt, desigur, o capodoperă sau de ironie bestială sau de neruşinare neintimidată. Skoda se propune, deci, pavăză, pentru «bunul nume al României în străinătate», în urma sentinţei care le-a compromis. Sunt, evident, în direcţia acestor întreprinderi de jecmăneală şi de conrupţie nu numai cei mai îndrăsneţi scamatori de armament dar şi cei mai nebănuiţi humorişti. In definitiv, au dreptate: procesul Skoda Seletzski, denunţând întregii lumi mijloacele tătăreşti ale celei mai infame negusterii deslănţuite în vr’o ţară, a compromis deodată şi demnitatea, foarte fragilă, « acestui Stat al nostru,o marfă ieftină în bâlciul ascuns al haiduciei financiare internationale. A suferit «bunul nume» al României A fost monstruos terfelit de scormonirea publică a dosarelor lui Seletziski. Fiindcă sa văzut deacolo, din / • n ■‡. 1 ¦ ■* • › • - -ar unlU cxiix r Lii Palaelibus, Romiman, Cauciuc, etccu ce... material prim, cumpărat pe piaţa patriotismului românesc, făurea Skoda aliajul şubred al turnării tunurilor ei aşa de scumpe şi ca delicate. Compromis «bunul nume» al României mai ales prin înspăimântătoarea defilare de generali români, chemaţi de necesităţile procesului şi de «patriotismul» fratelui lor, Seletzski, să spună ceia ce au spus... Rănit, ca niciodată, «bunul nume» al României prin sentinţa care nu condamna numai Uzinele din Pilsen şi pe omul lor, dar — printr’un feroce corolar juridic şi moral — pe toţi «fraţii» de patriotism românesc al osânditului. Skoda are, prin urmare, dreptate. Niciodată această nefericită Românie n’a părut mai putredă şi mai dezonorată «în străinătate» ca după urma procesului care a demonstrat necinstea negustorească şi crima politică a unor întreprinderi pretinse cehoslovace şi prietene. Trebuia pentru a ne salva obrazul, să tăcem şi să cocoloşim murdăria.. Era între România şi Skoda o solidaritate de ticăloşie pe care trebuia s’o respectăm, — pentru «bunul nume» al ţării... Cam acesta e înţelesul subtilului comunicat publicat ieri în ziare de direcţia Uzinelor condamnate. Justiţia militară însă, a vrut să se dedea la o ispravă de Samson , cu riscul de a dărâma tot templul de băligar al «prestigiului» autorităţii ucigaşe, justiţia aceasta a îngropat, sub scârboasele ruine, şi pe arendaşii de Palaelibuşi, Romimani şi Cauciuci, autorizaţi cu veneraţie publică şi ierarhică, să asigure sinuciderea «înarmată» a României şi onoarea soldaţilor noştri de a se mai bate, încă odată, fără arme. Pentru pigmentarea atmosferei cu un surâs, se cade să nu lăsăm nerelerată şi următoarea copioasă frază din comunicatul înfioratelor Uzine: «Din aceste declaraţii a reeşit clar pentru fiecare om imparţial, că pentru obţinerea de comenzi în România întreprinderile Skoda n’au avut necesitatea de a uza de mijloace extraordinare». Patronii lui Seletzski găsesc că mijloacele întrebuinţate n’au fost «extraordinare». Adică n’au depăşit cheltuielile normale ale unor asemenea afaceri- Se pare că bietele uzine erau pornite pe sacrificii şi mai mari... Ne-am speriat doar noi, profanii, de moftul acela de 300 milioane, înscrise — cu o discreţie, foarte indiscretă prin obstinaţia ei — în catalogul cu pseudonime al fortului din str. Batiştei, singurul fort bine apărat de armele Skodek 300 de milioane nu sunt, în preţuirea risipitoarelor întreprinderi, «mijloace extraordinare»... Spre ştiinţă celor în drept! Mai ales că Skoda ne încunoştiinţează cu seninătate despre dispoziţia ei de a continua «bunele raporturi» cu România. Pe care o mustră dar o iartă. Dem. Theodorescu 003 Economiştii ca şi filantropii economici vorbesc — cam de multă vreme — despre o dramă a gospodăriei rurale. Nu interesează cauzele cari au deslănţuit criza şi au adus ruina, precum nu interesează nici discursurile pesimiste cari nu pot remedia nimic. Interesează însă începuturile de reorganizare ale gospodăriei rurale• De la masa de scris, de la biroul din Bucureşti, aceste începuturi nu se văd■ Se exagerează în bine sau în rău, niciodată, nu se fac juste constatări. D. prof. Onice■icu a arătat, în coloanele noastre câte iluzii îşi fac acei cari cred că puterea de cumpărare a ţărănimii a crescut. Ţăranii nu-şi plătesc datoriile şi, de bine de rău, le rămâne ceva bani. Cu care, caută să se îmbrace şi să se aprovizioneze cu marfa de la târg. Din clipa însă, când economia generală ar funcţiona iar normal, după clasicele ei legi, ţărănimea ar fi obligată să onoreze poliţele Ia, scadenţă, să-şi achite impozitele şi câştigurile s’ar spulbera. Se petrece totuşi un fenomen, mai cu seamă, în marile gospodării rurale, care merită remarcat. Agricultorul mijlociu — fiindcă de un mare agricultor nu se mai poate vorbi astăzi — îşi caută altă ieşire decât acea a producţiei agricole propriu zise. Întâi, încearcă să-şi comercializeze el însuşi produsele fără a mai face apel la intermediar; apoi, încearcă să-şi organizeze în aşa fel gospodăria, ca să nu se mai facă risipă. La multe gospodării rurale, din apropierea Capitalei, s’a intensificat creşterea păsărilor precum şi creşterea gândacilor de mătase. Este adevărat că aceste culturi extrem de delicate cer răbdare, atenţie. Dar, ne explică o gospodină, la creşterea gândacilor de mătase, ea a realizat un câştig de 7000 lei, în şase săptămâni, crescând, nu mai mult ca douăzeci şi cinci de mii de gândaci! La creşterea păsărilor, câştigul este mult mai mare. Sunt crescătorii şi îngrăşătorii pe lângă Arad, ei ne au îmbogăţit pe crescători. Pilda aceasta este urmată, deocamdată, de agricultorii mijlocii, cari încearcă să comercializeze păsările lor ca şi cele colectate prin judeţ. Sunt crescătorii de aceste, în judeţul Dâmboviţa, care aduc la Bucureşti, cam 200 capete de pasări pe zi... Micul agricultor r.are posibilitatea să urmeze pe cel mijlociu■ Nici nu este educat în acest sens, nici ientabilitatea n'ar fi prea mare pentru dânsul- Dar, preţul produsului tău va spori pe măsură ce se vor înmulţi crescătoriile de păsări. Gospodăria rurală mijlocie caută precum se vede, a se orienta pe urmele latifundiei antebelice. Depinde de reuşita câtorva proprietari, ca alţii să imite pilda. Un început se face totuşi, pentru reorganizarea gospodărieirurale. Şi acest început, oricât de modest, merită subliniat şi dat ca pildă. i. Cg. Vremea reintroiflrii marelui, polemicului, istoricului partid D. I. G. Duca luând, alaltăieri, cuvântul în adunarea de la Hurezi a spus că e perfect încredinţat că «ceasul» istoricului partid se apropie «Orice ar face naţional-ţărăniştic — a spus d. Duca — nu pot prelungi agonia lor. ia- m-b1-« reclamă, cu hotărâre tot mai evidentă, venirea la putere a partidului naţional-liberal. Ţara are conştiinţa că, precum în trecut partidul naţional liberal a salvat-o, în toate împrejurările grele, tot astfel şi acum scăparea nu poate veni decât tot de la acest mare, puternice și istoric partid». In vremea în care d. I. G. Duca vorbea astfel la Hurezi, la București d. G. Brătianu primea pe d- Vasile Sassu care, în numele d-lui Duca venea să propună fiului lui Ion Brătianu reintrarea, împreună cu toti prietenii săi, în partidul liberal de sub șefia d-lui Duca, asigurându-l pe d. G. Brătianu că va fi reprimit cu toate onorurile şi va avea act locul de cinste pe care-l merită. Intervenţia aceasta a d lui Duca era motivată prin faptul că «atmosfera din partidul condus de d Duca este foarte prielnică unei reîntregiri». Răspunsul dat de d. G. Brătianu, în ciuda aparenţelor, dovedeşte că şefa, şi partid liberal - rea cu tot dinadinsul, reîntregirea. D. Brătianu, se ’nţelege, şi-a mărturisit nemulţumirea faţă de invitaţia de a intra în partid, ca un conducător, oarecare, de dizidentă. D. Brătianu pretinde că, in două alegeri generale, a făcut, strălucit dovada că este șeful unui partid destul de puternic. A răspuns, apoi, că deși nu are cu d. Duca nici o socoteală personală de încheiat, nu poate să nu observe că reîntregirea partidului liberal nu se poate face sub «actuala conducere», care a dovedit că misiunea încredinţată e prea grea pentru linierii ei slabi. Fii ui condus de d- DuCa, partidul v •u orice prilej, dovada lipse IA e otărâre în actele sale. ___ încolo, credo fată este peun mare răspânti; ceasta narUdn sj» facă mărturia forţei sale, D. Brătianu crede că «partidul liberal trebue să dea ţării un guvern unitar, puternic şi în măsură a reprezenta ideia de autoritate. Şi crede «că momentul este oportun pentru reîntregirea partidului». La Hurezi, d. I. G. Duca a pomenit de «marele, puternicul, istoricul partid». Dar care-i, astăzi, acest mare şi puternic partid? Partidul de sub şefia d-lui Duca? După marea spărtură şi după împoncişările, de astăzi din lăuntrul lui? Partidul liberal, atâta vreme cât va rămână rupt în doua, nu va puttafi nici puternic şi nici mare. Istorie? Dar ce însemnează asta astăzi? Istoric, într’un fel, este şi «partidul» d-lui Grigură N. Filipescu. Partidul liberal nu se va putea mândri cu tăria şi cu măreţia lui, atâta vreme cât va sta neîntregit. Iar vremea acestei reîntregiri a treţuit. Ţara are nevoe de instrumente serioase, de guvernare. Un partid liberal reîntregit, da, ar putea fi un instrument de guvernare. Țara nu poate decât să dorească această reîntregire. Pe ea n’o interesează persoanele sub care se va face rereîntregire. Pe ea n’o interesează faptul reîntregirii.Aleagă-și istoricul partid orice șef, sau opreascăşi pe cel de astăzi, — treaba lui. Numai unirea să se facă. Odată reîntregit şi neînţelegerile lăuntrice stinse, partidul liberal va putea pretinde conducerea ţării. Fiindcă va fi un partid mare, puternic. Se înţelege că astăzi chemarea la conducere este în funcţie şi de soluţiile precise pe care partidul ie are pentru relele ce pătimeşte ţara. Soluţii pe care nu noi Ie vom cântări. Dar mai întâi este nevoe ca partidul ce prezintă soluţii să fie puternic, stăpân pe sine. Iată de ce ţara — dezinteresându- se de persoane — nu va putea decât să aplaude isbânda încercărilor de reîntregire a partidului national liberal, a marelui, puternicului istoricului partid national liberal, G. Racoveanu de o a Misterul Piramidei Kheops de ION MARGINEANU îndată ce s’a ajuns la concluzia că pământul e rotund şi izolat în spaţiu, ca ori care din planetele cunoscute până atunci, savanţilor li s’a impus atât prin curiozitate, cât şi prin forţa împrejurărilor ştiinţifice, să-i determine dimeniunile- Cum se determină aceste dimensiuni ? Prin călătorii în jurul pământului ? Nu. Dacă pământul e rotund, e suficient să calculăm lungimea unui arc de meridian de un grad. Fiindcă cercul are 360 de grade, o simplă înmulţire cu 360 ne va da lungimea meridianului, deci raza pământească cu toate corolarele ei. Adică, suprafaţa, volumul şi greutatea lui. Cum să se măsoare lungimea unui arc de un grad, şi de unde ştie cineva că a parcurs exact un grad pe unul oarecare din meridianele pământeşti ? S’a observat încă de mult timp, că cu cât ne apropiem de polul pământesc, cu atât steaua polară se ridică deasupra orizontului, şi s’a stabilit că dacă cineva parcurge pe un meridian un număr oarecare de grade, dela equator către pol, steaua polară se ridică şi ea deasupra orizontului cu acelaş număr de grade. Voiu merge deci pe meridian, dela equator către pol, atâta timp, până voia observa că steaua polară sa ridicat deasupra orizontului cu un grad. Lungimea arcului de meridian de un grad, va soluţiona prin urmare chestia dimensiunilor pământului. Acest lucru e extrem de uşor în teorie, dar tot pe atât de greu din punct de vedere practic, încă înainte de era creştină, Eratostone prin o metodă simplă, şi măreaţă cu toate acestea a încercat să determine lungimea meridianului pământesc, ajungând la un rezultat destul de apropiat, ce face cinste memoriei sale (40.500 km.). Cu un mileniu mai târziu, măsurările făcute în câmpiile Mesopotamiei au dat un rezultat mult mai aproximativ decât a lui Eratostone (42-500). Târziu de tot ,în secolul al 16-lea, Fernel — un medic francez — preocupat de aceaşi chestiune, află, măsurând distanţa de la Paris la Amiens prin numărul de învârtiri a roţilor trăsurei sale, că lungimea unui arc de meridian de un grad de 57.070 toaze, ceea ce echivalează cu 111532,43 metri. Un rezultat destul de apropiat. Problema a început să devină deja o adevărată obsesie pentru lumea ştiinţifică. Măsurări multiple de toată linia. Rezultatele însă, erau cu atât mai decepţionante, cu cât erau departe de a coincide. însuşi marele geometru francez, abatele Picard, nu află un rezultat decât cu 10 teaze diferenţă faţă de a lui Fernal. Mai târziu însă, geodezienii au obsevat un fapt curios, că numărul de oscilaţii pe unitate de timp, al unui pendul oarecare, diferă de la equator la pol. Şi, cum gravitatea este acea care cauzează oscilaţiile pendulare, înseamnă că dacă numărul oscilaţiilor depinde de faptul că suntem mai epxoape de equator sau de pol, gravitatea nu este aceeaşi ca intensitate, pentru oricare loc depe suprafaţa globului, ci variază şi ea. S’a constatat că e mai mare la pol şi mai mică la equator. Dar de aici rezultă consecinţa extraordinar de importantă, că polul pământesc e mai aproape de centrul pământului decât un punct oarecare de pe equator. Deci pământul e turtit. Prin urmare, încă o dificultate în calea determinării dimerisiunilor pământului, aceea a cunoaşterii gradului său de turtire. Prin multe dificultăţi şi peripeţii au trecut savanţii, până s’a stabilit, abia în secolul al 20-lea că turtirea pământului e cuprinsă între 1/2 97 şi 1/2 98. Revoluţia franceză, a impus între altele, schimbarea unităţii de măsură, pretinzând Academiei de ştiinţe din Paris, să stabilească o unitate de măsură care să se bazeze pe ceva invariabil. Academia după laborioase cercetări şi eforturi, a stabilit ca unitatea de măsură, a zecea milioana parte din sfertul meridianului pământesc, numit metru. Prin urmare, să se ţină în minte, că la sfârşitul secolului al 18-lea se credea că meridianul e invariabil. Cea mai mare decepţie. Nu după mult timp s’a constatat că metrul e cu 2 zecimi de milimetru mai mic, şi că fiecare meridian are forma sa specială, nici chiar equatorul neavând o formă regulată. Şi fiindcă toate meridianele diferă unul de altul (după teoriile recente a lui Wegener chiar acelaş meridian e variabil, ceea ce e veri(Citiţi continuare în pag. 11 a). In pagina VII l-a: Unitatea liberale se poate reface numai cu sacrificarea şefiei d-lui Duca Premiile inflaţiei In America VEDEM DIN JAM Pe marginea unui lac dn judeţul Dorohoi DISCUŢII In Cuvântul de la 26 August, Părintele Al. N. Constantinescu denunţă asociaţia creştină ortodoxă «Oastea Domnului» ca o mare primejdie pentru Biserica noastră, căreia i-ar fi «schimbând învăţătura şi aşezămintele», întrebuinţând metode sectare şi ducând, natural, către secte. O largă argumentare face Sf. Sa împotriva «ştirbirii autorităţii episcopale», prin «infiltrarea într’o parohie a unei asociaţii religioase... ortodoxe... condusă de alt ierarh», întrebându-se îngrijorat: «cum mai păzeşte preotul turma încredinţată lui, când peste capul episcopului său,trebuie să asculte de oastea (!) organizată în satul lui, fără voia lui, de un alt episcop!» Subliniind că «religia creştină nu cuprinde numai morală ci şi dreaptă credinţă». Sf. Sa atacă de front «Oastea Domnului» în tot ce arată ea ca legitimare (adică faptele), acuzând-o că «pustieşte satele, desbinându-le sufleteşte şi trupeşte» şi cerând chiar Statului să ia «măsurile impuse de gravitatea situaţiei». Ca unul ce cunosc bine asociaţia incriminată, fiind de cinci ani un asiduu membru al ei, să mi se îngăduie a da cetitorilor câteva lămuriri întru apărarea acestei asociaţii, atât de nedreptăţită tocmai de cei cari ar trebui să se bucure şi să se folosească mai mult de ea, în îndeplinirea sfintei lor chemări. Oastea Domnului Isus s’a născut acum 10 ani, din mila de oameni a unui preot cucernic, care conducea buna foaie pentru popor Lumina Satelor, din Sibiu, întristat de felul cum creştinii noştri prăznuesc cele mai mari sărbători prin beţii turbate, sudalme şi orgii, Părintele Iosif Trifa a pus întrebarea: oare nu bttUf ~Xj-aAl.{Jfl XJ. L»i auitLirCÎci cu hotărâri de vrednici creştini, cu prilejul înnoirii anului ? Şi a îndemnat pe cetitori să ia,în numele lui Hristos şi sub puterea Lui, hotărârea să se lase de beţie şi sudălmi. Acest îndemn a prins. Noi vedem în aceasta puterea Duhului Sfânt. Curând au început a curge scrisori de mulţumire către redacţie pentru bunul sfat. Scrisorile s’au publicat şi astfel în scurt timp cetitorii, întărindu-se unii prin hotărârea altora, au început a îngroşa numărul aderenţilor. Apoi s’a adăugat şi hotărârea lăsatului de fumat. Iar în anul următor aderenţii au vrut sa se întâlnească într-o adunare pentru a întări asociaţia hotărându-i scopul precis: de a lupta împotriva tuturor patimilor din ei înşişi (ce le strică Si botez primit) şi a urzitorului de păcate, a vrăjmaşului diavol, ţinându-se lipiţi de Biserica creştină ortodoxă, îndrumătoare pe căile lui Hristos. Aceasta este origina şi aceasta este şi până azi, neabătută şi nedesminţită, atitudinea Oastei Domnulu Isus, crescută şi întărită prin predica şi jertfa sănătăţii Pr. Iosif Trifa, ocrotită şi supravegheată, dintru început şi până astăzi, de I. P S. Sa Mitropolitul Nicolae al Ardealului. Asociaţia are azi, în fruntea sa, încă pe PP. SS. Episcopi ai Oradiei şi Aradului, pe PP. CD. Arhim. Scriban şi Monisca şi un covârşitor număr de preoţi teologi şi seminarişti de pe tot cuprinsul României Mari. Cei vreo 70.000 membri reprezintă cea mai puternică temelie a unirii de DR. CONST. S. SAMSON aceia întru credinţa vie în Biserica creştină ortodoxă, a fraţilor din toate ţinuturile româneşti, — unire pe care n’o pot ataca nici «regionalismele», nici furia partidelor politice, aici încercările celor cari vor să puie noi hotare între fraţi: despărţămintele eparhiale şi parohia- Ie.„ Cum, deci ? Când aceşti «ostaşi» se ţiu nedeslipiţi de Biserica noastră, când o frecventează regulat, când îi caută sfintele Taine, (câţi «creştini» se mai mărturisesc şi se mai împărtăşesc azi?), când vădesc credinţa în faptele lor, curăţindu-şi inima de toate păcatele disolvante şi ucigătoare, când preoţii îi au în Biserica lor, sub ascultarea sfintelor învăţături, gata pentru orice bună ispravă creştină, plini de râvnă creştinilor primari, ■i poate să se plângă vreun preot de această năvală a sufletelor către Dumnezeu ? Cum ? «Preoţi bruscaţi şi jignii» de «ostaşii Domnului Isus» ? Să mi se aducă o singură dovadă autentică. Dar se simt desigur bruscaţi şi -00------- (Citiţi continuarea în pagina II a) Se spune că actualul Director al Teatrului Naţional, acceptând felurite sugestii dinafară, a hotărât traducerea complectă a lui Shakespeare, după textul original. S'a şi chibzuit formarea unui comitet care va alege traducătorii. E vorba de un comitet de scriitori şi critici; e vorba, de asemenea, ca traducerile să fie încredinţate unor oameni care ştiu bine englezeşte. Fireşte. 1 reh ..«•fr • •nglezeşte. Dar mai treb.iie să ştie şi româneşte. Asta e, cinat, esenţial. Nu vă amintiţi traducerile, atât de bicrate, ale d-lui Adolphe Stern? Tot din Shakespeare er au şi acelea. Dar nu se puteau înţelege decât cu textul englezesc în faţă. Trebuia să ştii foarte bine englezeşte, să cunoşti adânc limba lui Shakespeare — ca să poţi urmări traducerea d-lui Stern. Problema traducerilor din Shakespeare, se dezbate la noi de multă vreme. A intervenit odată şi d. Iorga, scriind un vticol în «Flacăra», şi arătând ce departe de original este tălmăcirea d-lui Topărceanu din «Visul unei nopţi de vară». Cât a durat, apoi, polemica Botez-Stern- Barbu-Lăzăreanu, pe marginea aceluiaş text Stern, Dumnezeu ştie; noi n’am mai putut-o urmări. Mi se pare că şi cineva din familia d-lui Mihail Dragomirescu a tradus şi publicat câteva piese shakespeariene. Am răsfoit una din ele, detestabilă. Şi parcă văd că Laura sau Mihail Dragomirescu vor fi chemaţi să traducă pe Shakespeare, D-le Director al Teatrului Naţional, dacă e adevărat ce se aude cu traducerile acestea, cercetaţi întâi bine ca traducătorii să ştie româneşte, să ştie scrie şi vorbi româneşte. Nu ne interesează un text exact, dar sec, tradus ca la un seminar de limba engleză. Trebuie să fie turnat din nou in româneşte, să violenteze cadrele limbii române aşa cum Shakespeare a violentat cadrele limbii engleze a timpului său. E inutil să mai repetăm aici truismele asupra traducerilor din clasici. Dar, când se găseşte un Tudor Arghezi pentru a recreta pe Moliére în româneşte, trebuie să se găsească şi pentru Shakespeare bărbaţi potriviţi staturei lui. Din fragmentele publicate în Istoria Literaturilor Romanice, d. Iorga ne-a obişnuit cu gândul că ar putea traduce de minune o piesă din Shakespeare. Limba d-sale are putere, savoare, curaj. Mai ştim, de asemenea, că d. Ion Marin Sadoveanu are gata versiunea românească a lui «Richard al IlI-lea». Dacă mai adăugăm şi pe d. Dragoş Protopopescu, erudit şi scriitor de limbă românească, aproape că am terminat lista acelora care ne-ar putea da un Shakespeare viu. Căci pentru unul mort, uscat, presat şi comentat — se găsesc destui har nici. Nci nu ne dăm seama ce importanţă e hotărârea Teatrului Naţional. Este o verificare a pliabilităţii şi valenţelor limbii româneşti. De acum vom şti şi noi până la ce altitudine de pasiune şi gând ne putem înălţa cu graiul nostru, păstrându-l viu şi nealterat. Să vedem! Mircea Eliade