Dimineaţa, ianuarie 1908 (Anul 5, nr. 1395-1421)

1908-01-14 / nr. 1404

4 T~ r wm DIRECTOR CONST. MILLE. Rbonamente eu premrT: Vs n . ....... h«i so f Inni.................................,11 t Inal............................... * TELEFOWt Direcțiunea No. 14,39 Capitală . 14|10 Provincie și Străinătate No. 19f40 Itr.J 34 Janisak íi-d«! Anul V.—i­o. íítu'i ■~*d PUBLICITATCAI 60NCE DAT­A EXCLUSIV HgoniIet da Publicitata , CAROL SCHULDER . Coi BUG­BEȘTI Bírj Batateorgerici 18—Teleim »[« Birourile ziarului:­ 1­1­7 —­­ Str. Sărindar No. 11 COOKOCXOCOieCCCÄCCCOWOCCOOCCCOAPARE ZILNIC CU CELE DIN URMA ȘTIRI ALE NOPȚEI occokccoccccccck^^ MARE ROMAN = = DE ACTUALITATE «3» pjrtsa. ssivssiLțâa. Pe un cal voinic, într’o noapte întune­coasă de Octombrie, călărea un tînăr printr'o pădure din munții Rodope. ( — Acum, acum trebue să zăresc moa­ra, șopti m­­ărul a cărui față era ascunsă sub o glugă groasă pentru a fi apă­rată de vîntul rece al nopții. — Da, văd lumină printre copaci, îna­inte băete, nu mai e departe pînă la ținta noastră ! Ca și cînd calul ar fi înțeles aceste Cuvinte, tșî iuți goana, și ca purtat de forțe misterioase trecea cu călărețul său printre copacii înalți, pe lîngă Stlicile negre acoperite de mușchi­­. Pașii calului răsunară sinistru p­a un podeț de lemn, apoi în goană urcă voinicul armăsar o colină pietroasă, oprindu-se de­odată lingă o moară ve­che a cărui siluetă se deslușea fantas­tică pe fondul Întunecos al codrului de brad. Călărețul ridicindu-se ta scările șelei bătu cu cravașa într’un mic geam de unde răzbea o rază de lumnă. — Anușa, dulcea mea Afiușo des­chide! — Boris! Oh, Sfîntă Născătoare tu­rci? exclamă un glas tremurător de ta­tă și imediat se deschise mica fereas­­tră și o copilă cu părul negru, cu fața palida dar frumoasă apăru de după perdeaua de pînză roșie. — Dă-mi drumul drăguța mea, șopti tălărețul, am venit în goană turbată din Zernova pînă aci ca să te pot ve­­dea, să mă pot uita la ochii tăi ne­grii—să-ți desmierd părul buclat și mă­tăsos. Cine știe de te voi fi mai vedea, adă­­ogă el ln șoapte. — Leagă calul de un copac în dosul morii, șopti tata, apoi îți voiu arunca o frînghie ca să te poți urca sus. Călărețul legă calul după un tufiș ți găsind frlnghia la fereastră în două minute la sus. Două brațe calde îl cu­­prinseră pe după gri și cu glas duios îi șopti. — Boris, renunță la planul tău, de ce să-tî jertfești viața pentru alții ? Eu nu­mai pentru tine trăesc, renunță—ia-mă ne soție, să ne întoarcem în Sofia ,și Să trăim liniștiți. Nu se poate, mi-am dat dimisia în armată și am plecat fără a primi încuviințarea comandantului. Tu nu-țî dat seamă Anușo cut de înjosit! sînt frații noștri­ de turci și de greci—eu In robie nu voiu trăi ! Planuri mărețe Tînărul se desfăcu din brațele fetei, dîndu-șî cu o mișcare violentă gluga pe spate. La lumina micei lămpi îi se văzu fața energică, cu ochii mari posomoriți, a­­menințători. — Oh, Boris, calea pe care ai apu­cat nu te va duce la fericire. Dușmanii tăi sînt mulți și puternici, gîndește-te. — M’am gîndit destul—am văzut des­tule grozăvii. Mama a fost ucisă de turci, neamul meu întreg zace sub căl­­cîiul lor—nu mai pot răbda trebue să se găsească în Bulgaria un liberator— trebue să răsară în neamul meu un Garibaldi și acela voi­ fi eu! Tu mă vei însoți—mai tirziu cînd îmi voi­ aduna mai mulți tovarăși— cind Macedonia va putea fi ocrotită de mine. — Boris, te ascult și-mi pare că vi­sez, Maica Domnului să te ajute. Cînd te-am cunoscut în Sofia erai vesel, ne­păsător de griji, cu speranțe de viitor... — Și astăzi Anușa dragă am mari speranțe în viitor. Am un plan uriaș ce poate să-mi puc odată o coroană pe frunte—curaj trebue să am și voiü a­­vea, căci sunt bulgar și lupt pentru des­­robirea fraților mei. Dar n’am venit­ încoace pentru.... — Tăcere șopti fata speriată mi se pare că aud pași pe scară, vine tata. Haide iute în camera mea, să nu te vadă aci că mă omoară! Cu iuțeala fulgerului ei trecură în cămăruța Anușei unde era patul ei. O ușă se deschise scîrțiind, jos în moară și un mic om cocoșat e și ținînd în mînă un felinar pe care-l mișcă de trei ori peste capul sau. Era de­sigur un semnal, căci țipete ascuțite de bufnițe răsunară departe peste pîrîul ce-și mîna valurile cu sgo­­mot sinistru în liniștea nopței negre. După cîteva minute un tufiș se des­făcu în apropierea cocoșatului și un om înalt apăru. El era îmbrăcat într’o lungă manta arnăuțească.­­r­­ost! mai aproape vino! șopti mo­rarul. Ai băgat de seamă, nu te-a simțit vr'un cioban prin munți, căci de te-or fi văzînd trecînd cu oamenii tăi, vor da de veste prin sate și turcii or să-mi dărîme moara. — Taci m­oșnege, taci nu te speria de umbra ta, nu m’a văzut nimeni, vei fi mulțumit de mine. Străinul răspunse în grecește celui care-I vorbise în bulgărește, iar acesta îl înțelesese căci fără ai­ mai răspunde îi făcu semn să-l urmeze. Amîndoi dis­părură în moară. Boris ascuns în cămăruța Anușei a­­uzie pașii lor ce faceau să scîrție scara din față, iar Anușa îi șopti­ ved­e. Apoi se deschise ușa camerei — iubite, să stai liniștit, oh—nu-l cu­noști pe tata m’ar ucide de ar găsi un bărbat la mine... — Mi-am spus cînd te-am cunoscut la bîlciul din Sofia că acesta nu e tatăl tau și că el te-a găsit pe pragul morii învelită într’o plapumă de mătase. Anușa nu­ a putut răspunde, căci se auzi o voce aspră zicînd: — Iată banii moșnege, ți-am adus cît ai cerut, aci vom găzdui astă noapte sau poate mîine—bine nu știă, pe urmă ne vei arăta tu calea prin munți, spre Drama. Dacă punem mîna pe cine căutăm noi, să știi că veî avea în Thesalia o moară de zid cu trei pietre... Descoperirea zdrobitoare Boris din camera fete auzi deslușit aceste cuvinte rostite în grecește. Prin ochii săi mari treceau fulgere de mî­­nie, înțelese cine era cel care dădea bani bătrînului morar, înțelese pentru ce ve­nise străinul acolo în puterea nopții. Asta-i trădare, șopti el,—e șeful unei bande grecești care plătește bătrînului Siminov ca Să-l conducă la Drama— iar va curge sîngele bulgarilor acolo, iar vor arde satele și vor geme muri­bunzi. Simți cum tot sîngele’l năvăli la cap și abia de se putea stăpîni să nu răs­­punză cu o amenințare și un blestem. Se auziră apoi sunetele monedelor de aur; morarul își număra banii,pre­țul trădării sale. — Da mi-ai dat cît am cerut, dar te rog să nu afle cineva că v’am dat eu adăpost sau că v’am­ arătat eu cără­rile prin munți. — Nu te teme, avem oameni devo­tați—eu și cu altul acum am sosit din Grecia, cred că cunoști că nu sînt om de rînd... — Da,—cunosc ești de­sigur ofițer... — Să vezi, să auzi și să taci, asta’i datoria ta moșnege. In Drama cred că nu e de­cît un mic post de soldați—nu vom avea mult de luptă, ce zici? — Dar pe bulgari să nu-i ataci, șopti morarul cu glasul cam nesigur. Ofițerul grec nu răspunse iar nu că măruța Anușei tînărul Boris strîngea pumnii de mînie. De­odată în liniștea nopții răsunară cîteva împușcături pe lîngă moară. — Ah, ce-i asta, strigă ofițerul îngro­zit.—Tu, tu, bulgarule m’au trădat—oa­menii mei sînt înconjurați și uciși. — Taci pentru D-zeu, dacă vr’un bul­gar ar afla că te-am primit ași îi per­dul. Vino după mine să te ascund. — Unde, pe unde pot scăpa? — Aci în cămăruța fiicei mele, șopti Siminov deschizînd o ușă. Aci nu te va găsi nimeni!... Dar și Anușa avusese grijă să-și as­cundă iubitul. Tremurînd de frică de a nu fi descoperită de tatăl ei, îl rugase plîngînd pe Boris să se ascunză sub pa­tul ei. — Nu pot, înțelegi Anușa, trebue să mă întorc la tovarășii mei, trebue să iau măsuri, grecii au reușit a se apro­pia de noi,—trebue să le iau înainte altfel mulți frați de-ai noștri vor pieri. — Nu pleca—între pe mine ucide-mă, exclamase fata apucîndu-l de braț. Vrei să mă înjunghie fata aflînd că ai fost aci? Boris privise chipul eî scăldat în la­crimi, văzu­ndînca ei disperare și co­­prins de milă se ascunse sub patul mare de lemn ce era acoperit pînă jos cu o scoarță roșie de lină. Fata se așezase pe pat prefăcîndu-se că-șî displetește cozile groase. Atunci apăru tatăl ei cu străinul. — Anușa, zise el cu glasul tremură­tor de spaimă. Viața mea e în primej­die de va fi găsit omul acesta, la mine. Ascunde-1 aci la tine, aci nu-1 vor căuta turcii. — Tată—aci la mine, nu se poate să-l ascunzi, exclamă tînăra fată cu indig­nare. Cine­ a mai auzit—un bărbat as­cuns în camera unei femei. — Dă-te la o parte! strigă moral«!, apoi întorcîndu-se spre tînărul grec îi șopti să se ascundă sub pat. — Stricați ușa! se auzi atunci stri­­gînd un glas poruncitor. Aci vom găsi pe ghiaur! Deschide blestematule moșneag sau vom dărîma cocioaba ta. — Turcii!... șopti morarul înfiorîn­­du-se. Sub loviturile topoarelor ușa veche fu doborîtă. Un ofițer turc însoțit de doi subofițeri și câțiva soldați urcară scara spre locuința morarului. Tu­rela în moară blestemată Sus în capul scărei apăru morarul aproape desbrăcat, desculț, cu felinarul în mînă; se părea că atunci sărise din așternut. — Ce înseamnă asta effendi, de ce Intrați astfel în casa unui cinstit supus al padișahului? — Taci ghiaul ticălos, strică ofițerul. In casa ta e ascuns un șef de bandă— un grec venit din Thesalia cu oamenii lui. — La mine un șef de bandă? Dar nici n’am văzut pe nimeni azi cari să-mi spue de se află vr’un bandit prin apropiere. — Minți cîine băttrîn, dă-te la o parte sau te împușc ca pe o bestie. Ofițerul turc scosese un pistol din geanta de piele ce purta la șold. Mo­rarul scoțînd un țipăt de surit aruncă felinarul la pămînt. întunericul adînc îi învălui pe toți. Cînd doi soldați aprinseră facle, mora­rul dispăruse.­­ După mine copii, strigă ofițerul cu turbare, să dăm foc acestui cuib de trădători, grecul e negreșit aci. Va eși cînd va arde moara! Dar tot mai bine e să cercetăm întîi prin camere. Soldații năvăliră în clădirea veche. Ofițerul intră în camera unde morarul vorbise cu străinul ,cu cîteva minute înainte. El văzu pe dușumea strălucind o mo­nedă de aur. — E o monedă grecească ! strigă ofi­țerul, iată dovada că în casa asta se ascunde unul dintre cei cari ne tur­bură țara. Ah văd colo o ușă deschisă— poate că e acolo. A.t. o fată aci? "" ' 1 'r­r‘ ' — Sunt fiica morarului, răspunse A­­nușa cu glasul tremurător, vă conjur efîendi nu treceți pragul camerei mele. — îmi pare räü fetico, dar trebue să­­-! fac datoria de soldat al padișahu­­lui, trebue să-mi fac datoria, să caut pe trădători. Ah, ce văd lucind sub pat­­rn paloș—drace e un bandit aci! — Ba sunt doi, d-le căpitan, strigă un soldat. Am prtins doi bandiți în loc de unul. Căpitanul nu-și putu stăpîni un țipăt de spaimă cînd îl văzu pe Boris Sara­foff pe care-l cunoștea. — Boris Sarafoff, d-ta aci ? Te știam ofițer în armata bulgară! Ce cauți aci canalie cu grecul acesta? Te-am unit cu el pentru a-țî măcelări frații? — D-le căpitan, ascultă-mă, exclamă Boris cu grăbire. Nu mă învinui, nu sunt­ prietenul acestui om, nu sunt ce crezi d-ta! — D-le Sarafoff ,te-am cunoscut în Sofia fiind ofițer respectat de frații d-tale, n’așî fi crezut nici­odată că te vom­ regăsi în Macedonia In tovărășia unui bandit, căci numai încape nici o îndoială că omul acesta e un antant grec. — El e nevinovat, iar pe Maica Dom­nului, Boris Sarafofi nu e bandit, nu e unit cu grecii, zise Anușa căzînd în genunchi în fața ofițerului turc. Dar bătrînul ofițer nu fu înduioșat nici de lacrimile fetei, nici de spaima ce-l făcea pe Boris Sarafoff să stea ne­mișcat ca o statue. — Legați pe această fată cu mîinile la spate, ea e fiica morarului, trebue să știe ce s’a petrecut astă noapte la moara dracilor. Pe acest om să-l luați cu voi, adăugă căpitanul arătînd pe grecul a cărui pri­vire scînteietoare trăda furtuna din su­fletul sau. — D-le căpitan odată ce am căzut în puterea d-tale poți să mă impuști, să mă spînzurî, poți să mă îngropi de viu, dar îți jur pe legea mea că omul acesta nu mi-e prieten și că n’am ve­nit aci ca să mă înțeleg cu dînsul. Dușmani!! jisneros Boris Sarafoff tresărind îl privi ui­­­mit pe tînărul grec care rostise aceste cuvinte. — Mulțumesc, zise el, dușman îmi ești, dar ești cinstit, știu că nu vei fi crezut, dar eu nu voi­ uita că vorba cea bună a pus-o pentru mine, dușma­nul meu ! — Scoateți-l de aci, strigă, căpitanul, nu-i lăsați să se înțeleagă. Astă noapte am avut noroc, aceștia sunt doi șefi de bandă, vom arăta noi Europei cine sunt cel cari ne tulbură pacea. Soldații îl înconjurară pe Boris Sa­­rafo­i dar cînd voiră să-l apuce pentru­­ a-1 tîrî după eî, el strigă: — Nu mă atingeți sunt și eu ofițer! — Aci nu ești de­cât un răsvrătit d­!« Sarafoff și în fața judecătorilor te vei apăra. In numele majestăței sale padi­­șahului, ești arestat! Boris privi în jurul sau și se văzu­rat își plecă fruntea. Cei doi subofițeri îl luară de brat silindu-i a-l urma. Grecul fu legat în lanțuri și urcat pe un cal. Sarafoff fiind­că fusese odată prietenul căpitanului nu fu pus în lan­țuri, dar fu dezarmat și păzit de doi soldați cu pistoalele încărcate. — Adio Anușa—adio—tu știi bine că eu nu sunt trădătorul neamului meu, strigă Boris la plecare. — Boris!... Boris lasă-mă să mor cu tine! Ah! d-le căpitan împușcă-mă și pe mine! strigă tînăra fată. »— S-o luăm și pe muerea asta, ea va întărită pe bulgari spunînd cele ce s’au­ petrecut aci, zise căpitanul. Eu sunt... Bubuituri, împușcături răsunară fă­­cînd să vuiască ecoul văilor negre. Dușmanii! strigă turcul—au năvălit dușmanii asupra pichetului nostru! — Să-l înpușcăm pe grec! — Să-l ucidem pe bulgar! Strigătele aceste fură scoase de cei doi subofițeri și soldații cuprinși de fu­rie au mai așteptatt răspunsul căpita­nului. Două împușcături răsunată. Boris Sarafoff căzu la pămînt scăl­dat în sînge. IVmapea in „DIMέ­MISA'Ș'A44 de mii­ne. A se citi în pagina IV-a in eră filind­ Cititorii DIMINEȚEI merg azi aproape gratis La TEATRUL LYRIC și se vedea amănunte în corpul ziarului.

Next