Dimineaţa, octombrie 1920 (Anul 17, nr. 5101-5125)
1920-10-14 / nr. 5112
t X Petrolul nostru Suntem cu toții mândri de bogăția petroliferă a pământului nostru. A pătruns în spiritul nostru al tuturor că ea este o comoară mare, între multele comori pe cari natura le-a dăruit țărei. Și grija celor cari se ocupă de bunul mers al trebilor ei, a fost totdeauna ca să nu risipim această comoară, ca să tragem din ea toate foloasele posibile pentru prosperitatea României, a poporului român. Comoara aceasta nu e însă lesne de scos la iveală. Siliți am fost și sintem deci să recurgem la capitaluri străine, pentru a putea exploata petrolul. Din prima zi însă când am recurs la acest ajutor, nu credem să fi fost român care să gândească altfel, decât că politica ce trebue urmată, este cea care asigură un viitor muncei și capitalului românesc, stăpânirea asupra petrolului. Au putut să fie în aparență deosebiri de vederi asupra acestei politici, în fond nimeni nu s’a îndoit asupra justeții principiului. Numai asupra mijloacelor prin care și timpului în care poate și trebue să fie realizat, au fost divergențe de opinii. Și cum putea fi altfel, când naționalizarea industriei petrolului, era pe linia de dezvoltare naturală a acesteia ? Se pare că facem acum pași hotărâți spre realizarea ei. Societatea „Steaua Română“, cea mai veche și una din cele mai îniari îmitropili.Aferi de petrol ce avem, a suferit o reorganizare în sensul că majoritatea capitalului și a conducerei sale se găsesc de aci încolo, în mâini românești. Exemplul va găsi cu atât mai mulți imitatori, cu cât întreprinderea reorganizată va merge mai bine și va face dovada utilităței reformei. Dacă schimbarea aceasta la care asistăm e îmbucurătoare, dacă însemnătatea petrolului pentru economia noastră națională în special, pentru cea mondială în general, este evidentă, ni se pare că politica ce trebue urmată față de industria petrolului, pentru a-i asigura o existență întemeiată și o dezvoltare progresivă este și ea evidenta. Prima țintă a acestei politici trebue să fie sporirea producțiunei. Tot ce înlesnește creșterea ei, trebue să apară util, tot ce o împiedică păgubitor. Petrolul e o comoară, dar comorile nu ne sunt utile decât după ce le găsim. Dacă găsite, scoase la iveală, nu trebue să le risipim, trebue însă să le avem în mână, chiar și pentru a le cheltui cu judecată. Petrolul ne trebue înăuntrul țării pentru că el ne dă combustibilul, forța principală de încăzire și punere în mișcare a fabricilor, trenurilor și vapoarelor. Petrolul ne mai trebue în afară, pentru că el este unul din prea puținele articole ce nie stau după război la dispoziție, pentru ca să avem in mână o forță cumpărătoare cel puțin egală monetei celei mai căutate și mai scumpe de pe piețele sumeii dolarului. Or, cu politica de până acum, foarte puțini o știu, am ajuns să nu avem petrol destul nici pentru trebuințele interne, cu atât mai puțin pentru cel e din afară. Intr’o vreme când în toată lumea specialiștii strigă : sporiți producția, noi am făcut o politică, de voie sau nevoie, — aceasta-i o scuză, dar nu o mângâiere — care a dus la o constantă scădere a p roducției. A sosit momentul să ne depărtăm dela dânsa. Altfel mergem înăuntru spre o criză gravă, iar în afară pierdem terenul. Concurența ne ia locul până și pe piețele din vecinătatea noastră. Ce căi avem însă pentru a spori producțiunea . Până acum, dela armistițiu încoace, statul a practicat un intervenționism constant în industria de petrol, dar un intervenționism care s’a sinchisit prea puțin de producția însăși, ci, care pândea numai produsul, pentru a dispune de el, în ce privește desfacerea și prețul lui. Evident că în ce privește prețul în țară, statul nu putea lăsa ca cota lui să atingă paritatea prețului mondial, fără ca să se producă, din cauza valutei noastre slabe, o scumpire excesivă a produselor de petrol. Pe de altă parte însă industria nu putea să lucreze, nu intensiv, dar măcar normal, fara prețul mondial, deoarece materialele, mașinile, uneltele de care avea nevoie, trebuind să fie aduse din străinătate, revin, tot din cauza valutei atât de scump, încât întrec chiar diferența valutară. Dacă însă pe de o parte se impun și trebue să se impue pentru consumația internă prețuri sub cele de pe piețele străine, mondiale, iar pe de alta materialul, mașinile, uneltele, trebuesc aduse de pe aceste piețe, — evident că o soluție nu este posibilă decât dacă industria se despăgubește prin export asupra prețurilor mondiale, de diferențele ce suportă pe piața internă. Dar și aci a intervenit până acum statul. Iarăși nu cercetăm dacă de voie sau nevoie. Admitem chiar că de nevoie. Dar aceasta nu schimbă faptul în sine, că intervenționismul acesta, care punea mâna și pe produsele exportabile, pentru a-și asigura valuta ce ar aduce sau alte beneficii provenite din tranzacții de compensațiune cu străinătatea, — a trebuit să se manifesteze ca o piedică a sporitei producției, deci ca o cătușă pusă dezvoltării industriei de petrol, cum dovedesc în mod elocvent cifrele. Aceasta arată, că oricâte motive de justificare ar avea politica urmată până acum față de industria de petrol, ea nu mai poate fi continuată, pentru simplul cuvânt că riscă să se reducă singură la absurd, să râmâne fără obiect. Ce politică însă trebue pusă în locul ei ? In general cea menită să refacă producția, în amănunt una pe care vom încerca s’o examinăm într’un viitor articol. B« Brănișteanu TELEFON Centrala ziarelor 6/67 Publicitatea 11/84 Direcția 10/66 Cinci la sută Chestia păinei intră la noi într'o fază, care amintește asestimintele nonare ale Romei in decădere. Pe vremea împăraților, când descompunerea societății romane ajunsese fără remediu, Statul s'a văzut silit să împartă populației mai mici grâu și apoi pâine gata coaptă și să-i dea spectacole gratuite de circ _ e umilitorul panem et circenses al lui Juvenal. Situația noastră economică s'a agravat din zi cn zi, iar azi se pare că am ajuns in halul în care se găsea Roma în dospire. Guvernul nu va tărât ca Statul să suporte deocamdată numai jumătate din costul oolinei muncitorilor. Pornit pe această cale, nu știm dacă Guvernul nu va fi nevoit să deschidă în curând gratuit și porțile circurilor. Asemănarea de situații e aproape identică. La Romani banul se rărise până ce a dispărut în cele din urmă, și Statul a fost silit să dea gratuit ceea ce el încasa ca dări in natură; la noi frecventa banului i-a scăzut in așa măsură puterea de cumpărare, încât a ajuns o absurditate tipărită, a ajuns ca și inexistent. Faptul semi gratuității pâinei a trecut la noi aproape nebăgat în seamă, deși el constitue un simptom grav al descompunerei sociale. Dar noul regulament al pâinei conține o altă dispoziție, ce-i dreptul de amănunt, dar care caracterizează întreaga noastră mentalitate. S'a decis să se macine o făină integrală, din care să se fabrice un tip unic de pâine, așadar o egalizare democratică, de natură să impresioneze bine spiritele firește agitate. S'a prevăzut însă un cinci la sută — a douăzecea parte — pentru făină de lux, necesară cofeturilor și franzelăriilor — și aici stă buba. Cele cinci la sută vor deveni elastice, se va vinde în București, pe fată sau pe sub mână depinde de severitatea guvernului — jimbre albe, iar albeața lor va fi sustrasă celor 95 la sută din care se va fabrica o pâine ca de lemn. Doar nu cunoaștem Stara ii ne cunoaștem oamenii. S’a lăsat speculei o porciță mică, dar sigura și pe portița aceasta vor trece care, vagoane, șlepuri întregi de făină albă, iar pâinea de tip unic va avea așa înfățișarea încât guvernul n'o va putea împărți nici gratuit lucrătorilor — se va vedea silit să dea fiecărui muncitor câte un bilet de circ, ca s-o primească. Și atunci vom fi realizat anticul panem et circenses ca o dovadă autentică a obârșiei noastre latine. T. P, Politica Antantei fată de Austria care a denunțat in Parlament pretinsul complot al Franței contra Austriei, DEPUTATUL AUSTRIAC ADLER Greva generală Consiliul general al partidului socialist și al mișcării sindicale a dat guvernului un ultimatum-Partidul socialist se ridică împotriva regimului de teroare și de tăgadă a libertăților, cu toată ridicareaa aparentă a stărei de asediu și a cenzurei. Ultimatumul repune în toată gravitatea lor persecuțiunile muncitorești din fabricile statului, evidențiază încurajarea elementelor turbulente din partea direcțiunilor acestor instituții și amintește promisiunile date pentru aplanarea revendicărilor muncitorești, rămase neîndeplinite din partea guvernului. Se cere suprimarea efectivă a stărei de asediu și a cenzurei; desființarea curților marțiale, cari în contrazicere cu Constituia țărei continuă opera lor de răzbunare și aiitare ; oprirea ordinelor de expulzare cerute de guvernul Horthy, împotriva unor anumiți locuitori din teritoriile alipite și judecarea imediată a muncitorilor schingiuiți zadarnici implicați în comploturi inexistente. Consiliul partidului socialist mai cere guvernului să respecte dreptul de asociație și recunoașterea delegaților și consiliilor muncitorești in toate întreprinderile ; retragerea armatei din fabrici, uzine și ateliere, interzicerea amestecului direcțiilor din întreprinderile statului in organizațiile muncitorești; suspendarea aplicărei legei pentru regulamentarea conflictelor colective de muncă; încetarea expulzărilor și evacuărilor forțate și redarea autonomiei caselor cercuale din Ardeal și Banat. Rezoluția partidului socialist prezentată guvernului printr'o delegațiune, arată problema grea muncitorească ca ajunsă la punctul cel mai adânc al răbdărei și având caracterul unui ultimatum pune guvernului concluzia hotărâtoare și-l face responsabil de consecințele dezastruoase în cazul unei ezitări sau tărăgăncii. E vorba de o grevă generală. DACIAN ‘Hor P atfăi? Cercuri politice bine informate dau ca sigură știrea că guvernul are intenția să extrădeze patruzeci de ziariști unguri, refugiați in Ardeal. Aceasta spre a fi pe placul amiralului ungur Horthy. Delegatiunea care a vizitat redacția noastră, între alte amănunte cu privire la soarta lor, ne arată că justiția ungurească dându-și seama că o extrădare pentru o cauză politică va fi refuzată de guvernul român, a prezentat pe ziariștii unguri, aflați acum pe teritoriul românesc, ca vinovați pentru crime ordinare. Demersuri analoage au fost făcute în numele amiralului Horthy și guvernului austriac și cehoslovac, dar fără nici un rezultat favorabil, căci ambele aceste guverne au înțeles că a preda pe ziariștii unguri pe mâna lui Horthy înseamnă a-l trimite la o moarte sigură. Toți acești ziariști, pe cari politica șovinistă ungurească ti reclamă, au sprijinit acțiunea noastră in timpul ocupațiunei românești și a-I preda lui Horthy ar fi, pa lângă o criminală nerecunoștința dar și in contrazicere cu renumele nostru de țară ospitalieră. Legile noastre, cari opresc extrădările politice, in concordanță de altfel cu dreptul ginților, nu pot fi călcate, cu atât mai mult cu cât a vorba de Horthy, a căruia acțiune este destul de cunoscută la noi. Vroim să sperăm că această știre de o gravitate aproape de necrezut nu va fi confirmată, căci guvernul român a procedat întotdeauna, cu aceiași prudență și același tact legal, ori de câte ori a fost vorba de extrădări politice. Extrădarea ziariștilor unguri nu trebue să aibe loc, oricât de meșteșugită ar fi cererea lui Horthy —ea constituind o gravă abatere de la demnitatea unei țări care ține să-și respecte legile și tradiția neclintită. V. Sc. OGLINDĂ ZILEI __Tată, de ce la crucea asta frumoasă nu cresc mărgăritarei . Fiindcă aici e mormântul unui bogătaș, care a avut mărgăritare toată viața. ___________ ElBulittMIft convorbire cu un fruntaș ardelian. Greva generală se va declara la 20 octombrie în legătură cu hotărârea partidului socialist român de a începe o vie campanie pentru desființarea tuturor măsurilor excepționale din tot cuprinsul țării ca: stare de asediu, cenzură, intervenția armatei în stabilimentele industriale, legea Trancu-Iași, etc etc., mergând pentru impunerea acestor diziderate chiar până la greva generală, am căutat să avem o convorbire cu unul din conducătorii socialiști din teritoriile alipite spre a vedea care e punctul de vedere al lor în această gravă chestiune și dacă e o unitate de vederi în desfășurarea tacticei. SITUAȚIA M ARDEAL Un fruntaș socialist bine cunoscut ne-a declarat următoarele: — Hotărârile luate în conferința pe care am ținut-o la Club Duminecă și Luni au avut unanimitatea tuturor delegaților din regatul vechi și din provinciile noul. Starea de până acum nu mai poate să dureze căci răbdarea muncitorilor a luat sfârșit. Mai cu seamă acum în apropierea iernei muncitorii dela noi din Ardeal și Banat sunt în primejdie de a muri de foame căci din cauză că contractele colective vor expira multe întreprinderi au să concedieze pe lucrători pe cuvânt că afacerile nu merg din cauza crizei generale și ele trebuesc ca atare să-și micșoreze producția. Astfel stă cazul minerilor de la Buda cari din 3000 câți sunt vor fi concediați 2000 și ceva. Noi nu putem să luăm apărarea acestor muncitori deoarece legea grevelor interzice organelor sindicale să facă parte din comisiunile de tratative și arbitraj. REGIMUL MILITAR Noi nu mai putem de asemenea să suferim amestecul armatei în administrație și în industrie căci abuzurile domnilor militari au avut darul să aducă la disperare populația și să facă cel mai mare rău ideea de unire. Muncitorii în special au avut să sufere și mai mult de pe urma guvernatorilor militari cari au interzis dreptul de asociație și au arestat pe cei cari reprezintă interesele lor. ARDELENII FAȚA DE ATITUDINEA D-LUI GRIGOROVICI In deosebire de tovarășul bucovinean Grigorovici noi credem că spiritul extremist care se observă în masse tot mai mult nu e opera unor agitatori ci a regimului care prin felul cum guvernează transformă și pe cei mai pașnici oameni în extremiști. Bătăile și Curțile Marțiale nu puteau avea alt rezultat. Noi știm că acum un an sau doi nimeni din muncitorii de peste munți nu vroia să audă de bolșevism și erau cei mai moderați. De când situația generală s-a înrăutățit și de când, abuzurile au devenit tot mai dese în Ardeal și Banat, muncitorii s’au schimbat evoluând spre stânga. GREVA GENERALA Vrem să se întroneze ordinea legală în țară, să se pedepsească abuzurile și jafurile. Altminteri noi suntem hotărâți să luptăm cu orice mijloace și chiar cu prețul vieței pentru drepturile poporului. Nu știu ce va răspunde onoratul guvern dar noi am fixat ziua de 20 Octombrie pentru începutul luptei. Atunci se va declara greva generală în tot cuprinsul țării. REP. Starea pravă a ex-cepției Greciei Lyon. 12. — După știrile primite din Atena, starea sănătăței ex-regelui Alexandru s-a agravat, dar se crede că puternica constituție și tinerețea suveranului vor triumfa de boala sa. Se așteaptă sosirea profesorului Widal de la facultatea de medicină din Paris. NUVELELE DIMINEȚII Pat După patruzeci de ani de negustorie, domnul Ispas, se hotăra, după îndemnul unuia și altuia, să predea prăvălia. De ce? nici el singur nu o știa, îi venise așa. Cârciuma era în colț de stradă pe dealul Spirei, vad vechi, mușterii buni, care de care mai băutori, și abea de scoase vorba și gata au fost doi greci tovarăși, cari cu două sute de mii de lei au intrat în stăpânirea cârciumei la „Mihai Viteazu“. Două săptămâni, d. Ispas ca un funcționara și în concediu, cât era ziua ce mare, bătătorea străzile Bucureștiului, plimbându-se, să-și «coată par că din capete vremea trecutu’ui la care de dimineață până «ea una ce C. Ardelean» rănu tșia altceva decât să se învârtească în jurul tejghelei, să șteargă mesele de udătura vinului, să-și certe băeții că nu umblă destul de repede. Când mușterii îl năpădeau, și se lăsa în ușa cârciumei, netezindu-și fața albă cu latul palmei, când soarele trecea pe după cină, răspunzând la bună ziua vecinilor și uitându-se lung pe urma trecătorilor necunoscuți în mahala. Și tot așa sorotind, mereu, descoperea noi străzi și noi ziduri de case pe locuri știute de el altădată puștii, str. Cișmigiul, și el se făcu altfel, și doară e la inima orașului, — de unde îl știa tăiat la mijloc cu șoseaua largă ce se oprea în fundul de ruină al cascadei de pe vremuri, din spatele Bisericei Schitu Măgureanu, acum era numai flori ei se minuna dispas de atâtea frumuseți ca și când se găsea omul într’o călătorie prin țâri depărtate și luminate. A mai aflat de Ispas la Capul Podului, un muzeu în care toate lighioanele pământului înpăiate, erau închise în colivii de sticlă. Și-a făcut cruce de așa minunății. In vremea lui știa muzeul unde se afla cloșca cu pui, șeaua lui Mihai Viteazul,, pietre scoase de prin pământ, mortul adus din Erusalim, dar de muzeul ăsta, nici pomeneală. Zăduful veni, — că în vară predase prăvălia, — îl obosi pe d. Ispas, și apoi tot răscolind orașul până și în mahalaua Tăbâcarilor, începu să simtă plictiseala timpului pierdut. Și atunci cum nu-i rămăsese nimic altceva să mai facă, se trezi dimineața când obloanele de fier huruind se ridicau deschizând prăvălia, că pășea pragul cârciumei. Și în loc de „bună dimineața” făcând observație băeților, că încă nu măturase și nu stropise bine sau îndeajuns pe jos. Și tot nas, uitânduse ba în dreapta, ba în stânga, picioarele îl duse pe după tejghea. Când se ridică noul stăpân după scaun, căscă ochii și abia atunci își adusese aminte că nu el și altul era mai mare, întinse mâna și se retrase șezând pe un scaun la o masă. Din ziua aceea, toate în șir câte îi urma”â, d. Ispas de cum se deschidea prăvălia până seara când obloanele huruind se coborau cu pleoape grele de somn peste ferestrele prăvăliei. Aci veneau prieteni, cunoscuți vechi, mușterii cu tapeturi învechite, pe cari, d. Ispas le privea cu acela interes și voe bună cu care se uită un părinte, mulțumit în suflet de odrasle. Și cum nu-i răbda inima văzând trândăvia băeților, mai la tot Pasul măgărea și dobitocea băeții că O» «tiu să vadă de negoț, până ce— câte nițel — a ajuns să facă observație nouilor stăpâni de prăvălie, tovarășilor greci, cărora le-a spus într’o bună zi că mai bine se făceau simigii, să taie plăcintă și să vândă covrigi, decât să dea vin oamenilor la masă. In acelaș timp începu să vadă, cum vechi mușterii ocoleau prăvălia, și I durea în suflet pe d. Ispas, cum unul câte unul se depărtau, oameni cu cari prilej avea să schimbe câte un cuvânt, să-și aducă aminte de alte vremuri — legate de vinuri, de țuică și de drojdie, __ până ce într’o bună zi întrebă pe vre-o câțiva de ce-a« Schimbat prăvălia. — Păi, să vezi d-ta, d-le Ispas, vinul acuma e zece lei și ca să vin la grecii ăștia să beau oțet, mai bne trec dincolo, la Pandele. — Ce să le fac domnule Gheorghiță, m’am luat de gânduri, le spui și degeaba le spui.... și când mă uit la prăvălioara mea, că se pustiește, pare că A se citi urmarea in pag. II%