Dimineaţa, noiembrie 1930 (Anul 26, nr. 8572-8601)
1930-11-01 / nr. 8572
Sâmbătă 1 Noembrie»BIMI MEATA« PMIMA EA Richard Straus la Paris, ínip5© convorbire cu directorul teatrului des Champs Elisées 99FATA URSULUI Teatrul românesc se îmbogăţeşte cu o piesă ce are deosebită însemnătate, atât prin frumuseţea subiectului cât şi printr’un dramatism original, făurit într’o puternică limbă românească. E o piesă ce a suferit multe amânări, o piesă ce a lăsat să treacă înainte cu aproape doi ani un întreg repertor în mare parte mediocru — şi căruia acum se pare că îi va veni totuşi rândul să fie reprezentată. Intr’un decor de munţi sălbatici, în adâncul Carpaţilor unde legenda îşi mai păstrează vie toată vraja poetică, se întâmplă una din acele tragedii misterioase, pe care numai patima le explică — şi sentimentul de dragoste crescut sălbatic, asemeni torenţilor de munte, brazilor uriaşi, vulturilor şi puilor de căprioară. Acolo mai trăiesc ţăranii frumoşi D. V. VOIGUIESCU ca în tablourile lui Grigorescu — necrezut de frumoşi. Acolo talăngile se îngână cu un caval ce nu cunoaşte iazul, acolo noaptea sub cerul scânteind puzderii de argint — vine ursul şi mai fură din turmă şi chiar din neamul omenesc. Teatrul românesc nu cunoaşte decât puţine piese din viaţa ţăranilor. Alecsandri în „Sinzeana şi Pepelea“ a dus viaţa satului din operetă spre feerie. Marele Caragiale l-a văzut într’o lumină de melodramă rusă cu conflicte de crimă şi pedeapsă. Mort vitejeşte, Mihail Săulescu a izbutit să scrie un singur act de mister ,acea „Săptămână luminată“ care pentru public e poate prea neagră, prea tristă, dar incontestabil o operă de artă. Muşcata din fereastră ne-a adus duioşie din viaţa preoţilor şi a învăţătorilor — şi succesul duioasei întâmplări era în totul justificat — pentru toată valoarea de gingaşe poezie a piesei lui Victor Popa, dar „Fata ursului“ îşi înalţă zbuciumul patetic din pieptul alb al unei fete sărace de plugar şi din blana însângerată a unei namite de urs. Nu am văzut de mult acţiune cu atâta măestrie încordată. Replici care sar ca din praştie, dureri ce se afundă ca un cuţit în piept. Toate rolurile crescute până la acea intensitate pe care a cunoscut-o numai cel mai bun clasicism. Iată opera pe care teatrul românesc o aştepta — iată piesa care îşi aşteaptă reprezentarea. Am credinţa că sub marea regie a d-lui Gusti, şi cu acel ultim mănunchi de talente ce numără pe Nottara bătrânul şi pe Marioara Zimniceanu asemuitoare în frăgezie florilor de munte, piesa lui V. Voiculescu va putea primi interpretarea meritată. Am însă și convingerea că „Fata ursului“ va fi mai mult decât un succes de scenă — și va însemna drumul suitor al teatrului românesc. ADRIAN MANIU 66 U: m Ce se joacă la Paris Ce se joacă la Paris? In primul rând piese de bulevard — ca de obibicei. Teatrele de la bulevard deţin primul rang. Piese uşoare, amuzante, ingenioase, bine construite — dar pe care Ie uiţi de a doua zi. Marcel Pagnol este, mereu autorul cel mai jucat, Marius, la Theâtre de Paris şi Topaze la Varieté, fac mereu săli pline, pentru a patra, a cincea, a şaptea sută oară. La Châtelet, teatrul cu spectacole „spectaculoase“: Malikoko, rege al Negrilor. (Ce este se poate bănui după titlu). O piesă destul de ciudată, La Atelier: Fiul lui Don Quichotte de Pierre Frondaie. La Ambasadeurs, Claude Anet reprezintă Mayerling, celebra dramă amoroasă al cărei erou a fost arhiducele Rudolf prinţul moştenitor al Austriei, şi care pe vremuri a pasionat întreaga Europă. La Gymnase : Félix de Henri Bernstein. La Antoine o piesă sensaţională de Alfred Savoir , Caterina cea mică, în care Caterina II-a a Rusiei este redată într’un chip nou şi original, care dacă nu respectă prea put artegĂFHi istoriei, este menit totuş să pasioneze publicul. Aşadar, sensaţionalul este căutat la Paris şi gustat, ca oriunde dealtfel. Un număr de atracţie: Sexul slab, la chodiere, de Edouard Bourdet, torul îndrăzneţ al „Prizonierei“ Miau I PREKIlEREşi CONCERTE 11 Noembrie 1930: Concert Tito S chip a. 18 Noembrie 1930: Concert Milstein. 21 Noembrie 1930: Concert Thibaud-Cortot. S Decembrie 1930: Concert Hub ermann. 16 Decembrie 1930: Concert Dohnany. 15 Ianuarie 1931: Concert Guglielmatti. 16 Februarie 1931: Trio Hindemith. S Martie 1931: Concert Union Valiin. 25 Martie 1931: Concert Prokopieff. 7 Aprilie, 1931: Concert Marie Darré. 20 Mel 1931: Göncei* Gigli. ., MUZEE MUZEUL SIMU Stradă D. A. Sturdza No. 8 Artă veche şi modernă: Daumier, Manet, Monet, Sisley, Bouin, Bourdelles, etc. Deschis Duminica între orele 9—ÎS. MUZEUL TEODOR AMAN Strada D. A. Rosetti No. 8 Pictură. Deschis: Duminică, Marţi şi Joi, — între orele 9—13 şi 15—17. MUZEUL TOMA STELIAN Şoseaua Kisseleff No. 8 Pictură, sculptură, artă religioasă. Deschis: Joi, Duminică şi în orice zi de sărbătoare, între orele 10—13 şi 16—18. MUZEUL MUNICIPAL Calea Victoriei Urbanistică, artă decorativă, etc. Deschis Duminica. PINACOTECA STATULUI Ateneul Român Artă românească modernă. Deschis: Marţi, Joi şi Duminică Intre orele 9—13 şi 15—17. MUZEUL NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI La Univeristate Arta scitică, egipteană, greacă, română, — artă veche germană, artă religioasă română. Deschis: Joi şi Duminică intre orele 11—15. COLECŢIA ACADEMIEI ROMANE Calea Victoriei 121—123 Estampe, manuscrise, medalii, colecţii numismatice, etc. Deschis în fiecare zi afară de sărbători. COLECŢIA ARHIVELOR STATULUI Str. Arhivelor No. 4 Documente, estampe, manuscrise, etc. Deschis: Duminica şi în orice zi de sărbătoare de la orele 10—13. MUZEUL KALINDERU Str. Dr. Sion No. 2 Renaşterea italiană şi flamandă. Deschis: Marţi, Joi şi Duminica între orele 10—12 şi 11—16. îlîniiea în jurul Verdunului da mult In sufletele celor în viaţă. Armata de morţi a lui Chlumberg recunoaşte că nu s’a schimbat nimic pe lume şi că jertfa lor a fost deci zadarnică. In lungi şiruri soldaţii germani şi francezi se înapoiază la Verdun. Îşi reintegrează mormintele căci numai acolo se găseşte adevărata camaraderie şi pace. La repetiţii, tânărul autor, care a căpătat în 1926 premiul Kleist, căzând pe scenă a suferit leziuni grave, de pe urma cărora a sucombat într’un spital din Lipsea, câteva zile după preamintirea victimelor de război a pierit miera, ce a repurtat un mare succes. Premiera acestei piese a scriitorului austriac Hans Chlumberg a avut loc la Lipsea. E o uriaşă, acuzare împotriva omenirei, pentru care oştirea de milioane prăpădită in războiul mondial a devenit doar o frază tendenţioasă. Morţii din război apar in piesa lui Chlumberg ca o viziune. Poetul arată, cât de rău ar primi omenirea învierea celor 11 milioane de ostaşi morţi, cât de puţin au de a face monumentele pompoase ale eroilor necunoscuţi cu adevăratul sentiment de pietate şi că DE TOATE MOŞTENIREA LUI JOHAN STRAUSS. In timp ce operetele lui Johann Strauss, — „Dunărea Albastră“, ,Liliacul“, etc. — redobândesc, în toată lumea, o vogă, nebănuită, moştenitorii lui Strauss, conform legilor austriace şi germane, sunt îndepărtaţi de la drepturile de autor. Ei au cerut, totuşi, o prelungire. Dar editorii cari au profitat de această cădere în domeniul public ca să înmulţească ediţiile din operele lui Strauss, nu vor, fireşte, să admită acest lucru. Şi e foarte puţin probabil ca moştenitorii acestui rege al valsului să primească vreo satisfacţie. Presa din acele ţări se întreabă însă dacă acest lucru e drept, cari sunt temeiurile în virtutea cărora moştenirea operilor spiritului să fie mai prost tratată ca moştenirea unei băcănii de pildă. ★ CHARLIE CHAPLIN ŞI FILMUL VORBITOR: Intr’un interview acordat de Chariot acesta a spus următoarele: — Filmele vorbitoare au silit pe producători să aducă pentru diversele versiuni actori străini la Hollywood, — şi această obligaţie sporeşte considerabil cheltuelile. O versiune pe de-a -ntregul nouă pentru francezi, una pentru germani, o alta pentru italieni, etc... e teribil! In lumea întreagă, cea mai mare parte a filmelor mute erau lesne înţelese. O scenă pentru versiunea americană era bună pretutindeni. In plus, filmele vorbitoare erau făcute, până acum mai ales, după piese de teatru. După părerea mea, un bun film vorbitor, adaptat după o piesă de teatru e inferior originalului în timp ce, un film mutii e superior» TAGORE E BOLNAV : Rabindranath Tagore, sosind în America pentru o serie de conferinţe, a căzut, la pat, bolnav. Medicii i-au interzis orice efort. Din această pricină poetul indian a anulat toate angajamentele şi se va întoarce în India când starea sănătăţii îi va îngădui să facă această călătorie. ★ UN PREMIU PENTRU UN ROMAN DE AVENTURĂ: în Franţa există un premiu pentru un roman de aventură scris în franceză. Acest premiu se va decerna în cursul anului viitor ,—in luna iunie. Din juriu fac parte: René Bizet, Frederic Boutet, Gus. Boza, Francis Carco, Joseph Kessel, Pierre Mac-Orlan, Emile Zaine. UN ALT PREMIU: De data aceasta e vorba de un premiu pentru o carte cu cuprins politic. El ne poate interesa și pe noi, — dar pentru anul viitor, întrucât condiţia e ca lucrarea să fie în franceză sau tradusă in această limbă. Premiul e de zece mii de franci, instituit de revista „l‘Europe Nouvelle“ şi a fost fondat încă din 1918. El se decerne anual „celei mai bune cărţi despre politica contimporană“. Anul acesta juriul a fost alcătuit din d-nii: André Tardieu, Avenol, ajutor de secretar general la Societatea Națiunilor, Philippe Berthelot, Léon Stein, Georges Bonnet, Charlety, rectorul universităţii din Paris, d-ra Louise Weiss, directoarea revistei, etc. ★ „ASASINUL SAVINKOFF“: Boris Savinkoff s‘a sinucis, într’adevăr aruncându-se de pe fereastră? Mai trăeşte el, ascuns în Caucaz, — cum glăsuia o telegramă din Septembrie 1925? Un scriitor francez, amator de senzaţional, — Henry Danjou, — evocă azi uimitoarea viaţă de aventură a acestui terorist care fusese de două ori condamnat la moarte şi care a scris, sub numele de Fropkine, aceste două romane: ,Ceea ce nu a fost“ şi „Calul alb“. Guillaume Apollinaire, care cunoscuse pe Savinkoff, îl numia astfel: „Prietenul meu, asasinul“. Tot sub acest nume Boris Savinkoff iu prezentat lui Anatole France. Domnul Bergeret aflându-se într’o zi în casa unui gazetar, observă pe acest tânăr tăcut, cu fruntea lată și privirea aspră: — E „prietenul meu, asasinul", răspunse gazetarul la întrebarea Iui France. — Dar pe cine ai ucis? întrebă Anatole France. Și Savinkoff răspunse foarte politicos: — Pe d. de Pîehve și pe marele duce Sergiu. Iată ce s’ar numi un bun vânat — răspunse Anatole France, surprins oarecum. * PREMII MUZICALE IN UNGARIA Ministru! cultelor şi al instrucţiune! din Budapesta a hotărât decernarea a şase premii muzicale care se vor acorda alternativ în fiecare an, în aşa fel încât suma totală a premiilor să fie de 20.000 pengő pe an, circa 600.000 lei. Premiile sunt următoarele: Premiul Franz Liszt de 10.000 pengő pentru cea mai bună compoziţie simfonică; Premiul Sfintei Elisabeta a Ungariei de 10.000 pengő pentru cea mai bună operă muzicală bisericească. Premiul Franz Erkel de 15.000 pengő pentru cea mai bună operă. Premiul Thereza. Brunsnik (după prietena maghiară a lui Beethoven) 5030 pengő pentru un lied unguresc. Premiul Karl Gold Mark 5000 pengő pentru bucăţi de muzică de cameră. Premiul Franz Liszt de pian resp. Iosif Ioachim vioară de 5090 pengő pentru compoziţii de pian sau vioară. La teatrul de la Madeleine s-a reluat spirituala comedie a lui Saşa Guitry „Gelozie” cu Ivonne Printemps şi autorul în rolurile principale. Ca „lever de râdeau” se joacă la acest spectacol tot o repriză „Articolul 330” de George CourtelinSi -----—•* TEATRU FRANCEZ LA BERLIN La Lessingtheater din Berlin se joacă „Elisabeta a Angliei” dramaticul spectacol al lui Lendinand, cu admirabila Lucie Höflich în rolul titular. Publicul a făcut o călduroasă manifestaţie de simpatie interpreţilor şi autorului chemat de nenumărate ori la rampă. In schimb presa de dreapta, naţionalistă La extrem a făcut o critică aspră piesei, mustrând direcţia teatrului german, că reprezintă piese „slabe” ale autorilor francezi. ELVIRA DE POPESCU ARTISTA OPERETA? Ziarul „Intransigeant” publică această ştire ce e drept sub formă de întrebare. Cotidianul parizian anunţă însă, că compozitorul Cuviilier scrie partitura unei operete pe un libretto de Jean le Leyeux, scris anume pentru frumoasa şi talentata noastră compatriot», aşa că se prea poate că vom ceti despre succesele Elvirei şi în operetă. PLATA IN NATURĂ „Krasnaia Gazeta" care parvine şi la Paris, anunţă că in unele cinematografe sovietice, la Leningrad şi Moscova, spectatorii sunt autorizaţi să-şi plătească locul şi în natură. Casierul primeşte galoşi, haine, saci cu cartofi, făină, porumb, lapte. „Krasnaia Gazeta” uită să adaoge dacă se dă cumva şi restul când e de pildă o plată mai mare ca preţul locului In cazul ăsta s’ar putea ca un spectator ce aduce un viţel să primească înapoi două găini şi un coş cu ouă. * La Alhambra-Theatre din San-Francisco, s’a descoperit o bombă conţinând dinamită pentru a asvârli în aer tot imobilul. Se crede că bomba în chestiune a fost pusă de fanatacii doritori a se răzbuna pe proprietar care instalase o orchestră mecanică, dând afară pe muzicanți. La teatru! Pigalle a avut loc premiera piesei Donogge de Jules Romains, în trei părți, un prolog și un epilog. Muzica de scenă e datorită lui Jacques Ibert. ★ O piesa de teatru oprită din Lordul Chamberlain a oprit reprezentarea piesei „The green Pastures“ de Marc Connelly pentru toată Anglia. Piesa care a avut un mare succes în teatrele americane a fost respinsă la cenzură, deoarece aduce pe D-zeu pe scenă. Autorul redă concepţia unui negru incult asupra cerului Spre a da publicului posibilitatea de a judeca piesa, ziarul „Evening Standard” va publica textul. Cărţi-Reviste In Gazeta Medicală” No. 44, se află un articol foarte interesant relativ la orele care trebuesc prevăzute pentru copilaşii, intre 7-10 ani, în ce priveşte freqventarea claselor primare. Titlul articolului este: Higiena mintală şi orarul copiilor de şcoală şi este scris de distinsul medic de boale nervoase, dr. A. Radovici, conferenţiar universitar. Această chestiune interesează mai cu seamă pe toţi părinţii micilor elevi şi trebue citit cu multă atenţiune. IUBITA BĂUTULUI JACK DIAMOND Miss Marion Strasmick, artistă, prietina faimosului bandit american Diamond, care a fost arestată casasinarea lui. ----------- lo vuiujiaw iu ESTE FRANŢA APĂRATĂ? Cum se lucrează Se evaluează menit efectivul la 10.000 de oaarmatei de muncitori cari lucrează actualmente, la făurirea lanţului de apărare a frontierei franceze. N’a fost o treabă uşoară să mobilizezi aceasta armată, s’o întreţii şi s’o menţii pe picior de activitate. Prima mare problemă: procurarea mânii de lucru necesară. Deci ,obligaţia de a recurge la mâna de lucru străină, căci trebue remarcat — şi asta constitue forţa Franţei —, toate regiunile noastre au astăzi echilibru social şi economic. Nicăeri şomeuri. Din cei 10.000 de oameni, de cari avem nevoe, cel puţin 8.000 adică 80 %, trebuesc importaţi din afară. A doua gravă problemă: să nu-ţi procuri această mână de lucru pe un preţ ridicat, pentru a nu aduce prejudicii vieţei economice şi industriale a regiunii, prin comparaţii supărătoare ! S’a isbutit să se realizeze aceasta, aproape pretutindeni. Salariul mijlociu de 3,75 franci pe oră, n’a provocat până acum nici un incident, nici un fel de dificultate. A treia importantă problemă: respectarea legislaţiei franceze a muncii, chiar în ceea ce adesea are incomprehensibil pentru muncitorii străini. E mai puţin uşor cum s’ar crede. De exemplu în multe şantiere unde au fost întrebuinţaţi cehoslovaci, aceştia s’au supărat, când li s’a pretins să nu lucreze de cât opt ore. — „Noi n’am venit aici, spuneau oamenii, să stăm cu braţele încrucişate: noi am venit să muncim cât mai mult, pentru a câştiga cât mai mult... înaintea celorlalţi! spuneau ei, întreaga regiune e de altfel încadrată şi comandată de ofiţerii noştri de geniu. Cred că aproape toţi ofiţerii de geniu din Franţa, sunt actualmente în Vosges, pe Rhin şi în Alpi. Sunt unii cari stau săptămâni întregi pe şantiere, în instalaţiuni provizorii, pentru a supraveghia lucrările. Alţi muncesc zi şi noapte, ca să rezolve întreaga gamă a dificultăţilor, ce se produc — ca să spunem aşa — la fiece oră: achiziţii de terenuri, exproprieri, contracte, litigii, reclamaţiuni, etc. CETAŢIUVRIERE S’a căutat şi s’a isbutit pretutindeni, să se dea muncitorilor maximul de comoditate. Chiar pe şantier, se află ,o cantină, unde oamenii pot să se alimenteze eftin şi să se odihnească în orele de repaus. Am vizitat câteva: erau de o curăţenie ireproşabilă, bine aerisite, bine încălzite. Preţurile de cooperativă. Mi s-a spus că se caută mijlocul pentru a mai fi scăzute, graţie unei prime alocată de Ministerul de Răsboi, ceea ce va da acestei instituţii dreptul să controleze cantitatea şi calitatea hranei. Cât despre locuinţe, in majoritatea cazurilor oamenii au trebuit să şi le asigure ei înşişi. Se caută acum posibilitatea ca ei să fie găzduiţi în apropiere, in căzărmi disponibile, sau în instalaţiuni provizorii, construite pe loc. Ideea generală — împotriva căreia nimeni nu poate ridica oble©ţiimi — este să se reducă la minimum cheltuelile lucrătorului, pentru a i se permite să realizeze economii, pentru cei de acasă. Lângă marile construcţîuni in curs, se văd apărând astfel — la Hochwald de pildă — adevărate cetăţi cuvriere. Unele sunt drăguţe sub proaspăta lor culoar©. In special una m’a mişcat. Era plasată pe podişul Aumetz, în regiunea Rochenviller. Ne aflam la intrarea Ruhr-ului francez, adică la intrarea imensului basin, furnicar de uzine şi mine, care se desfăşoară dela Louxembourg la Mosella. La orizont nu vedeam profilându-se decât fumaturi uriaşe şi elevatoare enorme. Ori, alături oceanul acesta de uzine, altele creşteau din pământ, lângă mine, acestea erau uzinele militare, uzine cari vor scormoni şi ele pentru un alt scop — pământul. Şi toate uzinele se atingeau, se apropiau până la confundare. Şi aceste mici cetăți ale muncitorilor răsboiului, veneau să se juxtapună lângă micile cetăți al© muncitorilor păcei. Atât e de adevărat că, lucrând în vedea răsboiului nu faci decât să lucrezi în favoarea păcii. Stéphane Lausanne (Copyright Agence Litéraire Internationale Paris V, Exclusivitatea viarului „Dimineaţa“ ). Adăposturile muncitorilor cari lucrează la fortificaţii BRAJELE UTILIZATE Legiunea străină a lucrătorilor, cuprinde pe reprezentanţii unui număr variat de naţiuni: cehoslovaci, polonezi ,italieni ,sârbi, greci, arabi, ruşi, portughezi, afară de germani. S’au primit oferte din partea acestora din urmă, dar în comisia lucrărilor de forificaţii, prezidată de însuş ministrul de război, s’a ridicat un glas, enunţând interdicţia absolută: — Germani, nu! a spus generalul Weygand. Chestie de siguranţă. Chestiune mai ales de ordin moral. După părerea tuturor, cehoslovacii sunt cei mai buni: robuşti şi conştiincioşi, ei reuşesc minunat delicata operaţiune a turnării betonului in tipare, operaţie care trebue făcută fără întrerupere, odată începută. Se pare însă că polonejii sunt săpători incomparabili şi că italienii sunt inimitabili în arta de a netezi peretele de beton, odată acesta terminat. Portughezii, vorba cântecului, sunt veseli, dacă ar fi să credem pe antreprenori, chiar prea veseli. Amănunt mişcător: în Alsacia de Jos, mulţi muncitori agricoli alsacieni şi-au părăsit ogoarele, prezentându-se conducătorilor sau supraveghetorilor lucrărilor din acea regiune, cerând — socotind că-i un drept ce li se cuvine, — să fie angajaţi. — Trebue să se ţie seama de noi Centenarul morţii lui Dinicu Golescu Timpul Îşi urmează cursul nestingherit, şi iată că s’a împlinit un secol de când a trecut în lumea cea fără de sfârşit, Constantin Radovici din Goleşti, cunoscut mai ales sub numele de Dinicu Golescu. A văzut lumina zilei la 7 Februarie 1777 şi e coborâtor din neamul Craiovenilor. A luat parte activă alături de Gh. Lazar, Ion Heliade Rădulescu şi Gh. Asachi, la ridicarea culturii naţionale, şi a încurajat orice curent şi mişcare sănătoasă, el Însuşi fiind ctitor de şcoli şi biserici. Lui Dinicu Golescu îi datorăm apariţia primelor ziare româneşti „Fama Lipsei“ apărută la Lipsea în 1828 şi „Curierul românesc“ al lui L H. Rădulescu al cărui prim număr a eşit de sub teascurile tiparului la 8 Aug. 1829. In 1802 a fost trimis la Paris spre a interveni la generalul Bonaparte — pe atunci prim consul — în favoarea Principatelor Româneşti. La 1821, în urma revoluţiei din Principate se refugiază la Braşov şi de aici călătoreşte prin Ardeal, Banat, Ungaria şi Europa, călătorie pe care o descrie în ale sale: „însemnări a călătoriei mele făcută in anul 1824 1825, 1826“, demne de a fi citite şi azi pentru frumoasele pagini ce cuprind. In publicistică apare cu volumul „Adunare de folositoare învăţături“ apărute la 1826 şi care cuprinde trei părţi. In prima găsim o culegere de maxime religioase şi morale, în a doua scurte fabule iar în a treia anecdote istorice, în genere tot concluziuni morale. In acelaş an dă la iveală „Adunare de tratate“ In care a cules tratatele, privitoare la români, încheiate intre ruşi şi turci, începând cu pacea de la Cuciuc-Kainargi şi terminând cu cea dela Akerman. Pentru elevii şcolii din Goleşti traduce opera lui Neofit Vamva „Elemente de filozofie morală“ apărută la 1827. Dragostea către neamul din care descindea şi-a arătat-o mai ales în măreţul act, de a-l hotâră pe Eliada de a jura ducerea la bun sfârşit a planului său: „Colegiul complet Sf. Sava", „Teatrul Naţional“, „Societatea Filarmonică“ etc. Şi Eliade şi-a ţinuit jurământul iar în clipa când Dinicu a adormit somnul de veci, Eliade a rostit la mormântul acestuia un discurs funebru, al cărui sfârşit îl reproducem ca un ultim omagiu celui ce a fost Dinicu Golescu până la 5 Oct. 1830: „Te înalţi, pieri dintre noi, dar pomenirea ta nu va pieri, scrierile tale vor sta de faţă şi aici şi înaintea judecăţii cei înfricoşate. Numele tău va fi drag învăţăturii şi celor ce se adapă de dânsa“. *' '•“' ia î iii I iiMirntrihin'''ymr-■■■*?■'•,a EUROPA ÎNTREAGA I Pag. 1 docismentări și lămuriri politice de C. STERE se găsesc de vânzare la toate librăriile și la biroul de vânzare al Editurii „Adevărul”,—: str. Const. Miile, No. 7—11.