Dimineaţa, iulie 1937 (Anul 33, nr. 10964-10994)

1937-07-01 / nr. 10964

­­ A 1. Reducerile Gospodăriile marilor întreprin­deri de Stat, au curiozităţile şi mi­sterele lor. Sau cel puţin aşa apar cetăţeanului neiniţiat, însă cu bun simţ, care rămâne interlocat la contradicţiile oferite de metodele în funcţie la administraţiile în che­stiune. Să luăm de exemplu căile ferate. Se ştie că o bună parte din eco­nomia generală—activitatea comer­cială, — e legată de capriciile ta­rifare ale acestei importante, vitale, instituţii. Scumpetea transportului influen­ţează traiul. Valul speculei năpus­tite asupra noastră, are — după spusa negustorilor — şi această pri­cină în declanşarea ei. Căile ferate, însă, nu numai că nu au înţeles să introducă un regim de oxtenire, dar, cum se ştie, au ve­nit nu de mult cu o sporire a tari­felor. Ce raţiuni practice au deter­minat acest lucru, al cărui efect e departe de a corespunde unui scop comercial, ignorăm. E un mister de gospodărie, care preferă în locul deverului intens, o reducere a acti­vităţii ! Să presupunem că suntem pro­fani, şi că nu înţelegem nimic. Bine... Iată însă imediat, contrazi­cerea. Administraţia căilor ferate refuzând să acorde reduceri indi­viduale — le acordă în schimb grupurilor. Congresiştii, excursio­niştii, se bucură de avantagii simţi­toare. Există apoi reducerile de se­zon. Făcând o soctoeală, găsim că destoinica administraţie e dispusă oricând să acorde concesiuni, pe care principiul nu le admite. Sun­tem siguri că socoteala „adusă şi din cifre“, ar arăta că administra­ţia în chestiune e în pierdere faţă de prevederile ei ideale, abstracte,­­ dar în câştig faţă de scopul real al unei întreprinderi publice. Cu alte cuvinte organizaţia s-a convins că numai estenind profită, dar e jenată să recunoască faptul simplu că trebuie să se folosească permanent de experienţa chipurile vremelnică. Ceea ce se acordă excepţional categoriilor pomenite mai sus, se­zonului, excursioniştilor, etc., ar trebui să revie tuturor cetăţenilor. Dacă s’ar­ repartiza reducerile pen­tru regimul în funcţie tot anul. — s’ar realiza sub toate raporturile, câştig. Ar spori procentul călători­lor, ar determina venituri constan­te .De ce nu se procedează astfel? ■Mister. E un fel de a fi ieftin la făi­nă şi scump la tărâţe“! Ivni ív. Foxr _ — ■ r—0 ’ 0 fetiţă de 13 ani se spânzură CAUZA: PERSECUŢIA MAMEI VI­­TREGE TI SEVERIN, 29. — Fetiţa Nicotină Băltăreţu, în etate de 13 ani, din comuna Covrigi, şi-a pus capăt zi­lelor ,spânzurându se cu o frânghie de craca unui copac. Din cercetările întreprinse, s’a pu­tut stabili că gestul disperat al co­pilei se datorește persecuției la care era supusă de mama ei vitregă. Raidul Ameliei Earhart LONDRA, 28 (Rador). — Avia­toare­a Amelie Earhart a sosit la ora 3 la Port Darwin (Australia), venind din Roepang. Un document asupra execuţiilor Marele ziar englez News Chro­nicle, a publicat un document de un interes primordial. Este vorba de memorand­um­­­­ul întocmit de Stalin cu prilejul exe­cuţiei generalului Tuchacevski şi a celorlalţi 7 generali ai armatei so­vietice. Stalin ar fi­ vrut în documentul de mai sus, să împrăştie îndoelile pri­vitoare la capacitatea de luptă a ar­matei sovietice şi să liniştească te­merile provocate de trădarea gene­ralilor. Cei 8 generali — spune Stalin — n‘au trădat în senzul vulgar al cu­vântului; ei n‘au livrat inamicului nici un secret de stat. Trădarea generalilor a constat din faptul că erau în legătură cu agenţii şi ofiţerii r­e­mâni, cu care discutau despre politica generală a U. R. S. S.-ului. Generalii tindeau să compromită relaţiile Sovietelor cu statele bur­gheze. Concluzia memorandum­ului este că execuţia celor opt ofițeri supe­riori, a întărit regimul sovietic şi nu a afectat întru nimic moralul arma­tei roșii. A intervenit Roosevelt Ziarul Pariser Tageszeitung scrie: Svonurile ziarelor străine după care Statele­ Unite ar fi intervenit la Berlin în favoarea unei atitudini mai puţin intransigente, sunt des­­mintite de Reich. Este însă neîndo­ios că preşedintele Roosevelt a adus la cunoştinţa guvernului hitlerist, în mod clar, că s’ar putea vedea con­strâns să considere Germania ca pu­tere provocătoare de război şi în consecinţă să aplice în defavoarea ei măsurile rezultând din legea neu­tralităţii. Altă casetă care conţine secretul dramei dela Meyerling Să ne dăm întâlnire peste 13 ani Ziarul „Vendemiaire” publică sub semnătura lui Claude Vivieres urmă­torul articol: Drama dela Meyerling n‘a fost încă lămurită. S’au scris o mulţime de cărţi, s’au susţinut o mulţime de teze, misterul care înconjoară moartea tragică a arhiducelui Rudolf şi a fe­meii pe care o iubea, Maria Vecsera, nu a fost încă complect, risipit. Du­blă sinucidere? Dublu asasinat? Si­nuciderea unuia dintre amanţi după ce l-a ucis pe celălalt? Numai fami­lia imperială a Austriei a cunoscut adevărul în această dureroasă enig­mă, dar s’a ferit să fie aflat de alţii. De patruzeci şi opt de­ ani încoace, opinia publică mondială este agitată ori de câte ori se pare că vălul va fi îndepărtat. S’a anunţat de curând că la Pala­tul de justiţie din Brno se află o casetă închisă cu­­ un triplu lacăt, depusă intr’o cassă de fier so­lidă şi conţinând probabil hârtiile menite să lumineze într’o zi dinainte stabilită tragedia dela Meyerling. Dar — există un „dar” — caseta a­­ceasta nu trebue să fie deschisă îna­inte de anul 1950, încă 13 ani de răbdare. Va fi oare ea răsplătită? MĂRTURIA UNUI ISTORIC Cum ştirea descoperirii acestei casete a fost primită cu neîncrede­re, un ziar vienez s-a adresat cu­noscutului istoric austriac d. Oswald v. Redlich,, preşedintele academiei de ştiinţe din Viena, care a decla­rat următoarele: Este vorba de o casetă de lemn lustruit, găsită de împăratul Fran­­cisc Iosif, într’un sertar secret al biroului soţiei sale, împărăteasa E-anarhistului Luccheni, in 1898, la Ge­neva. Francisc Iosif cu discreţia gentilomului desăvârşit nu a deschis caseta şi a remis-o marelui maestru de ceremonii, prinţului Rudolf Lich­tenstein, care se bucura de încrede­rea împărătesei. Este adevărat, cum s’a spus la în­­ceput, că prinţul a pus să se facă o casetă de metal, a închis în ea ca­seta de lemn şi a aruncat cheia în Dunăre. După aceea, caseta de me­tal ambalată, legată şi sigilată, a fost remisă in 1901 grefei tribuna­lului civil din Brno. La 1909 la moar­tea prinţului Lichtenstein în caste­lul său din Maerischkromau, execu­torul său testamentar, marele Scu­tier al curţii, von Slating, a rugat academia de ştiinţe din Viena să retragă depozitul în 1950 şi să des­chidă faimoasa casetă în prezenţa a 7 membri ai ei, sunt bănuite? Se va găsi scrisoarea de adio atribuită arhiducelui Ru­dolf, pe care acesta ar fi adresat-o mamei sale, împărăteasa Elisabe­­ta şi care începe cu cuvintele: „Nu mai am drept să trăesc; am ucis...”? Este o altă întrebare la care nici d. Redlich şi nici nimeni pe lume nu va putea răspunde înainte de 1950. Pe de altă parte există in Mora­via, în castelul Ellischau care a­­parţine conţilor de Taaffe, un do­sar secret de cea mai mare impor­tanţă în legătură cu drama de la Meyerling. Contele Eduard de Taaffe, preşedintele consiliului austriac din 1879 până în 1895, s’a bucurat într’adevăr în tot acest timp de în- Caseta de lemn lustruit conţineai crederea împăratului Francisc Io­­oate documente şi anume cele care ‘­sif şi a primit dela acesta în depo­„AM UCIS...” cit câteva scrisori ale arhiducelui Rudolf, datând din ultimele zile ale prinţului moştenitor. ALTA CASETA LA MÜNCHEN Până în prezent conţinutul a­­cestui dosar e necunoscut deoarece familia de Taaffe păstrează secre­tul. Este deasemeni necunoscut con­ţinutul unei alte casete pe care îm­­părătesa Elisabeta a depus-o la München in vara 1898, puţin înainte de atentatul care avea să o coste viaţa. In orice caz există un detaliu care va atrage atenţia chiar şi celor mai sceptici: caseta din München va trebui să fie deschisă in 1950 în acelaş timp cu caseta din Brno. Co­incidenţa ar fi prea izbitoare. Să ne dăm aşa­dar întâlnire peste 13 ani. Funcţionarii fiscali şi cazul Varveri Să se reprime fraudele, dar să se sporească Primim cu rugămintea de a pu­blica: In seara zilei de 28 iunie 1937, nu­meroşi funcţionari fiscali din toate gradele din Capitală, adunându-se spontan şi fără convocare sau direc­tiva cuiva, au discutat problemele de interes imediat în legătură cu mă­surile de reprimare a fraudelor luate lisabeta, după ce ea căzuse victimă în ultimul timp. Ca urmare a examinărilor făcute şi discuţiunilor urmate, funcţionarii fiscali exprimă următoarele consta­­tări­ desiderate, care aparţin tuturor funcţionarilor din finanţe, rugând cu toată stăruinţa organele în drept să le dea ascultarea cuvenită. Funcţionarii fiscali sunt în acord cu oricine este interesat pentru mo­ralitatea administrativă şi buna func­ţionare a serviciilor fiscale să se re­prime cu toată rigoarea orice comi­tere, încercare de fraudă, sau orice abatere gravă de natură a da naşteri la diminuarea ilegală a patrimoniului public. Ei nu sunt de acord însă cu măsu­rile disproporţionate de sancţiuni grave pentru vini insuficient stabilite şi mai ales pe calea unui regim dis­ciplinar care violează cel mai ele­mentar drept de apărare. Funcţionarii fiscali constată că reala cauză a fraudelor ce se săvâr­şesc în Administraţia Fiscală, nu este insuficienţa de control şi de severi­tăţi a regimului disciplinar şi cauzele fraudelor trebuesc căutate în salari­zarea mizerabilă a personalului fis­cal şi atmosfera deprimantă creiată de tratamentul ce se acordă acestui personal precum şi in lipsurile de organizare administrativă. De aceea înăsprirea­ regimului dis­ciplinar până la a lipsi de funcţio­nari de dreptul elementar de apărare nu este un remediu pentru evitarea fraudelor şi contra acestui regim extrem de riguros funcţionărimea fiscală protestează cu toată energia. Este necesar ca forurile superioare să cerceteze cu toată bunăvoinţa cau­zele reale ale acestora şi să se ia mă­­su­ri pentru suprimarea lor. Funcţionarii fiscali roagă pe cei în drept să studieze mijlocul de nor­mală salarizare a personalului, să îmbunătăţească tratamentul aplicat personalului şi să studieze şi să re­medieze organizarea serviciilor fis­cale, pentru că pe deo parte să se ob­ţină o asigurare cât mai serioasă a avutului Statului, iar pe de altă parte să se dea posibilitate funcţionarilor de a duce o viaţă cinstită şi ome­nească, punăndu-i în afară de orice ispită care să prejudicieze interesele Statului. Planul pat pentru bolnavi U­I­M I­n­c. A­I­A Atenţie Ziarul „le Populaire“ socoate si­tuaţia foarte serioasă şi scrie: Germania şi Italia s-au retras îm­preună, nu pentru că au încetat mă­car o clipă să intervină în favoarea lui Franco, ci pentru că vor să-şi asigure prin Franco avantagii cari ar tulbura echilibrul european. Vasele italiene şi germane mai navighează în apele spaniole. Ele caută un pretext favorabil. Trebuie să se facă tot posibilul ca acest pre­text să nu se ivească, şi orice pro­vocare să fie ocolită. Deci, atenţie! Să adunăm popoarele care vor face Ziarul „Intransigent“ publică sub semnătura lui Gallus următoarele: Incidentul Leipzig a provocat ma­re nelinişte. Astăzi însă a intervenit un oarecare calm sau cel puţin o destindere. Motivul este că Franţa şi Anglia au făcut un demers la Berlin cu cel mai mare sânge rece, fără teamă, dar şi fără sfidare. Se pare că naziştii — nu vrem să spu­nem diplomaţii germani, cari nu sunt întotdeauna cu ei—s-au aştep­tat ca la noi să fie nelinişti cu pri­lejul căderii cabinetului Blum şi re­zolvarea crizei ministeriale să fie multă vreme. In felul acesta acţiu­nea diplomatică a Franţei ar fi fost slăbită. Dar socoteala a fost gre­şită. In consecinţă Germania a de­venit mai raţională. De învăţătură pentru noi şi pen­tru Unire. Ea ne impune să căutăm o înţelegere internaţională pe bază cât mai largă. Să facem încercarea de a aduna în junii grupului fran­­co-englez toate naţiunile iubitoare de pace. Dar este de la sine înţeles că nu vom reuşi, dacă vom dezilu­ziona cu certurile noastre. Puternic incendiu la Cetatea­ Albă Au fost mistuite de flăcări mai multe prăvălii CETATEA ALBA, 28. — Astă seara la ora 7, a izbucnit un puternic in­cendiu în Piaţa a doua a oraşului nostru. Focul a luat naştere de la o maşină de benzină, ce ardea in magazinul de coloniale al comer­ciantului Sara Blechman şi care a făcut explozie. Focul s’a întins cu repeziciune la ceie cinci gherete ce se aflau în imediată apropiere, Incendiindu-le. Imediat au fost anunţaţi pompie­rii, cari au sosit la faţa locului, sub comanda d-luî locotenent Stroe. Au mai venit al locul sinistrului d-nii Emanoil Mănescu, primarul municipiului, Teodor Candea, prim procuror, Orest Gradetzki, prefec­tul judeţului, Eugen Romanowski, chestorul poliţiei, toţi comisarii şi întregul aparat poliţienesc, precum şi pichetul de incendiu al regimen­tului local. După aproape două ore de mun­că, focul a putut fi stins. Au ars în întregime gheretele co­mercianţilor Saia Blechman, colo­niale, Dania Ribalnic, mezeluri, Be­rich, Abramovici, fierărie şi maga­zinul de sicrie al Azilului obştesc. Pagubele sunt însemnate. Nici unul dintre comercianţi nu era asigurat. mm unt ar­eu. Pistolul intre crini N-aş vrea, doamna mea, să te în­fricoşezi. Sunt prea pătruns însă de spiritul timpului, ca să calc regulile jocului. Un bărbat, care ţine piept destinului cu mâna încleştată pe trăgaci, e obligat la atitudini nete. Să vorbim deschis. Tinerii vânjoşi cari şi-au făcut e­­ducaţia sentimentală în stadioane au depus, de mult, la rebut, armele învechite ale galanteriei. Ei ştiu să cucerească şi să men­ţină devotamentul femeii. Surâsul d-tale nu se păstrează cu gesturi ri­dicole de curtenie. Ştiu, că aşezi di­strată în glastrele verzi florile proaspete pe care ţi le trimit în fie­care dimineaţă, iar ochii d-tale ur­măresc paşii apăsaţi ai boxerului, care pleacă la antrenament. Fair play! Să dăm, deci, cărţile pe faţă! Un prieten m-a condus ori la un armurier discret, care îşi face negoţul la o casă elegantă de mode. Revolverele mici şi cochete erau aşezate în vitrine de cristal, între broşe de argint şi fantezii de toaletă. Am ales un pistol bătut în sidef, cu mânerul de platină albă. Am fost repede copleşit de un sentiment de siguranţă. Merg pe stradă cu aerul tare al învingătoru­lui. Inima d-tale, doamna mea, va zvâcni mai puternic în clipa în care, cu un gest degajat, voi vîrî mâna în buzunarul hainei. Voi privi cu o bu­curie sălbatecă paloarea din obrajii d-tale, înroşiţi cu cosmeticuri fine şi voi desluşi în ochii tulburaţi de groază toate păcatele nemărturisite. Eşti prizoniera mea. Iubirea e tre­cătoare şi capricioasă. N‘o să mă chinui cu reţete psihologice. N‘am să mai încerc să-ţi întreţin gelozia şi amorul propriu. N‘am să mai recurg la acele mici trucuri sentimentale, pe care cavalerii înmănuşaţi de altă dată, le foloseau teatral şi rece. Ar­ma din buzunarul hainei mele, ar­ma mică şi cochetă, bătută în sidef şi cu mânerul de platină albă, va întreţine, mai sigur emoţia d-tale pentru mine. Apropo, am văzut într-un ziar , care cultivă romantismul lipsit de „dinamica epocei“ o istorioară mo­rală, destinată lecturii fetel­or băt­­râne. Fiul unui mare bogătaş american s‘a îndrăgostit de o fată frumoasă şi zburdalnică, o adevărată fată a vremii noastre. Fata i-a declarat, deschis, dela obraz, că nu-1 va lua de bărbat. Jimy Brantley n‘a dezar­­mat. I-a trimis în fiecare dimineaţă un tradafir­­ galben, ca şi în vremea când pasiunea lui înflorea. Fata a surîs — şi a început să „facă“ viaţa. S‘a căsătorit, a divorţat, s‘a recăsă­torit, a rămas văduvă. Jimmy Brantley a rămas constant: îi tri­mite în fiecare dimineaţă trandafi­rul galben. Fata aşteaptă să fie ră­pită de aviator sau de un star de ci­nema. Jimmy Brantley e un cara­ghios. Metoda noastră românească­ are mai multă bărbăţie! Bagă de seamă, dacă uit revolve­rul pe noptieră, nu te juca cu dân­sul. S‘ar putea să n‘aibă piedica trasă. H. SOREANU MAHALAUA — Popeasca a născut o fată... ’ — De unde, că bărbatu-său e ple­­cat de doi ani... — Da, dar în fiecare zi vorbea d­e ea la telefon... Decorarea membrilor expediţiei polare Comunicaţia zilnică cu Polul Nord MOSCOVA, 28 (Rador). — Agen­ţia „Tass“ comunică: Comitetul executiv central a ho­­tărît să acorde titlul de „eroi ai Uniunii Sovietice“ şi să decoreze cu ordinul „Lenin“ pe participanţii la expediţia Polului Nord: Schmidt, Spi­­rina, Severev, Papanin, Alexiev, Ma­­zuruc, Golovin şi Babuşk­in. Deasemeni au fost decoraţi cu or­dinul „Lenin“ Vodopianov şi Molo­­kov. Numeroase alte persoane, cari au luat parte, fie la expediţie, fie la pregătirea ei, au­ fost decorate. Deasemenea au fost acordate par­ticipanţilor prime diferite în valoa­re de 5000 până la 25.000 ruble. Printre cei decoraţi se află şi doi corespondenţi ai ziarului „Isvestia", FURTUNA LA POLUL NORD MOSCOVA, 28 (Rador). _ Dl». staţiunea Polului Nord s’a primit o radiogramă în care Se anunţă c­ă acolo bântuie o furtună puternici şi că corturile sunt acoperite de zăpadă. Temperatura aerului este de 2 grade sub zero, iar cea din cor­­turi de plus 4-8 grade. Expediţia anunţă că va face co­municări regulate, cari vor putea fi captate de amatori, pe lungimi da, undă între 20 şi 40 metri, între or­­ele 22 pănă la 0.30 (ora Moscovei). Semnalul de apel va fi „Upol ­ ZIUA APELOR Conferinţa d-luî Dan general al Soc. In cadrul sărbătoririi apelor ro­mâneşti a vorbit Duminică seara la Radio d. Dan Sărăţeanu, directorul general al Societăţii de Radio-difu­­ziune. Dată fiind importanţa chesiunii şi forma cu totul interesantă în care a încadrat-o conferenţiarul, vom face câtea reflecţii în jurul prele­gerii, care a atins cardinale proble­me de ordin economic şi naţional. In prima parte a conferinţei, d. Dan Sărăţeanu a evocat drumul le­gendar al întâiului navigator Noe, care nu cunoştea nici roza vânturi­­, nici folosinţa velelor, nici secre- Sărăţeanu, directorul de Radiodifuziune tul simplu al ramelor. A arătat, a-a­poi, sfârşitul Evului­ Mediu când, odată cu marile descoperiri geogra­­fice pe întinsul apelor, cultura eu­ropeană a pătruns in cele două­ Americi şi apoi în Australia. Clima­­tul mediteranian şi-a radiat binefa­­cerile culturii şi civilizaţiei popoa­­relor prin corăbiile spaniole, portu­gheze, olandeze. Navigatorii au dus cu ei spiritul umanităţii creştine. Din această lu­me nouă, mai târziu, spre începutul secolului trecut, americanul Fulton vine în Europa şi prezentându-se­ lui Napoleon îi propune adaptarea maşinei cu aburi la corăbiile fran­ceze. Dacă în clipa aceia stăpâni­­torul uscatului european nu ar fi respins pe genialul american cu a­­cea formulă cunoscută că „apa cu focul nu se împacă”, Franţa ar fi a­vut o flotă modernă şi n’ar fi exi­stat Trafalgarul. D. Dan Sărăţeanu a arătat apoi importanţa apelor ca mijloc de apă­rare naţională. Referindu-se la Ro­­ânia — şi aici conferenţiarul e dat întreaga­ amploare cuvântării a arătat ne­cesitatea creării unei stări de spirit în massele cetăţeneşti care să re­leve importanţa arterelor navale cu care natura a înzestrat frumoasa noastră Ţară. Este în interesul na­­ţional- economic şi social al Ţării ca apele să fie exploatate şi puse în slujba bogăţiilor noastre naturale. In încheere, d. Dan Sărăţeanu a adus un respectuos omagiu M. S. Regelui ,preşedintele sprem al Ligii­ Navale, urându-i „să fie Suveranul unei puternice flote militare şi co­merciale pentru apărarea şi propă­­şirea Ţarii”. D. DAN SĂRĂŢEANU

Next