Dobrogea Nouă, ianuarie 1957 (Anul 10, nr. 2628-2652)
1957-01-03 / nr. 2628
1 pasasa 2 .DOBROOBA NODA Nr. 262# (Urmare în pag. a 3-a) Raportul tovarășului Gh. Gheorghiu-Dej (Urmare din pag. 1-a) In perioada de experimentare, sindicatele și ministerele economice trebuie să organizeze în comun o consultare largă a muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor din principialele întreprinderi în scopul găsirii soluțiilor celor mai diferite pentru a stimula creșterea productivității muncii în întreprinderea respectivă, ridicarea producției, reducerea prețului de cost, economisirea de materie primă și alte materiale, îmbunătățirea calității produselor. Trebuie să arătăm limpede muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor că de ei depinde, îin primul rîind, creșterea continuă a cîștigurilor lor și a salariului real. Sîntem pe deplin convinși că oamenii muncii din întreprinderi vor ajuta cu propuneri concrete partidul și guvernul la definitivarea măsurilor de îmbunătățire a sistemului de salarizare și normare. Sporirea salariilor și ridicarea continuă a nivelului de trai al oamenilor muncii pot avea loc numai în condițiile creșterii producției, ale creșterii productivității muncii și reducerii prețului de cost. Aceasta cere o luptă hotărâtă din partea oamenilor muncii din industrie și agricultură pentru descoperirea și folosirea resurselor interne, pentru folosirea cît mai productivă a timpului de lucru și înfăptuirea unui regim strict de economii, pentru realizarea și depășirea sarcinilor planului de stat. Măsuri de îmbunătățire a planificării economiei. Bugetul de Stat Tovarăși. In elaborarea planului pe anul 1957 s-a făcut un pas înainte în direcția îmbunătățirii metodelor de planificare și de conducere a economiei naționale. Numărul indicatorilor a fost simțitor redus, ceea ce ușurează îndeplinirea de către întreprinderi a sarcinilor de plan, dîndu-le mai multă inițiativă. In domeniul aprovizionării s-au lărgit drepturile întreprinderilor, trecîndu-se repartiția a 2.500 produse din competența ministerelor și direcțiilor generale în competența întreprinderilor. Sarcina principială în domeniul aprovizionării tehnico-mmateriale este asigurarea regularității aprovizionării fabricilor cu materii prime și materiale auxiliare. In acest scop s-a prevăzut în plan sporirea stocurilor tehnice și a rezervelor în întreprinderi și pe șantiere. Planul luarea și gospodărirea fondului de salarii au fost lăsate în mai mare măsură în răspunderea directă a ministerelor și întreprinderilor, planul de stat stabilind numai fondul total de salarii la dispoziția ministerelor, iar de la ministere în jos la dispoziția întreprinderilor pentru îndeplinirea producției planificate. In planificarea investițiilor se stabilește numai volumul total pe minister și listele principalelor obiecte, cu sarcinile de dare în funcțiune, lăsîndu-se ministerelor dreptul de a stabili volumul lucrărilor pe fiecare șantier. Nu se mai planifică central recrutarea și calificarea forțelor de muncă, precum și pregătirea cadrelor medii și superioare; fiecare întreprindere va trebui să se îngrijească de angajarea și calificaarea cadrelor ce-i sunt necesare și să colaboreze cu instituțiile de specialitate în ceea ce privește pregătirea cadrelor medii și superioare. Pentru realizarea planului de stat pe 1957 și înlăturarea greutăților ce ne vor sta în care este necesară mobilizarea tuturor forțelor Clasei muncitoare, a poporului muncitor pentru a îmbunătăți organizarea activității economice și pentru a stimula inițiativa creatoare a oamenilor muncii din țara noastră. Metoda principală pentru a putea realiza cu succes hotăririle și Directivele Congresului al Il-i lea al P.M.R. și ale plenarelor C.C. din 1956 este ridicarea nivelului conducerii economice și culturale, pe baza participării tot mai largi, tot mai mari a oamenilor muncii la rezolvarea problemelor obștești. 4 . Tovarăși. In această plenară a C.C. al P.M.R. urmează să examinăm și proiectul bugetului de stat pe anul 1957, care a fost elaborat pe baza indicatorilor proiectului planului economic pe 1957 și a rezultatelor executării bugetului pe 11 luni ale anului 1956. Bugetul este excedentar. Trăsătura sa principală este efortul sporit ce se cere bugetului în acest an pentru realizarea acțiunilor de ridicare a nivelului de trai al muncitorilor și țăranilor. Majoritatea covârșitoare a veniturilor bugetare pe 1957 — aproape 90% din total — provine din sectorul socialist al economiei și urmează a se realiza în principal sub forma impozitului pe circulația mărfurilor și a cotelor părți de beneficii. Volumul cheltuielior pe anul 1957 este sporit față de anul anterior, această creștere reflectînd în principal îmbunătățirea salarizării, sporirea alocațiilor pentru copii, îmbunătățirea pensiilor ș.a., precum și finanțarea relațiilor de schimb cu gospodăriile țărănești. O importanță deosebită au măsurile menite să îmbunătățească activitatea financiară a înteprinderilor, pe linia cointeresării muncitorilor și tehnicienilor. In sensul lărgirii drepturilor comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale, se propune ca începând din anul 1957 să se creeze la dispoziția acestora fonduri de rezervă, , constituite din economii bugetare, din care sfaturile populare să poată acoperi unele acțiuni și sarcini noi, ivite în cursul anului și care nu au putut fi prevăzute cu ocazia întocmirii planului economic și a bugetului local. Pentru ca sfaturile populare să poată face față plăților prevăzute în buget în unele perioade ale anului cînd, din diferite motive, veniturile nu s-ar realiza la nivelul corespunzător nevoilor de plăți, se propune crearea de solduri de rezervă din bugetul republican la dispoziția comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale. Din acest fond se vor putea acorda împrumuri rambursabile bugetelor raionale, orașelor și comunelor. Beneficiile întreprinderilor comunale și locale se lasă acestora și vor constitui una din sursele lor de venituri. Ele își vor alcătui bugetul — și numai ceea ce depășește posibilitățile locale se va da de la centru. Organizația de construcții trebuie să fie subordonată comitetului executiv al sfatului popular de oraș. Aceasta va face ca acolo să fie proiectanți și organizații de construcții care-și vor justifica existența în măsura în care vor lucra și se vor specializa. Numai în măsura în care se vor dezvolta organizațiile de construcții proprii, în care vor crea baze proprii de aprovizioniare cu materiale de construcții numai în acea măsură va crește și fondul de locuințe și se va îmbunătăți și spațiul locativ actual. Trebuie să se aducă îmbunătățiri legii spațiului locativ, eliminîndu-se anomaliile existente, în așa fel, încît să rezulte mai buna întreținere a spațiului locativ. Proiectul de buget care este prezentat astăzi plenarei C.C. al P.M.R. reflectă aceste probleme și dă soluțiile financiare corespunzătoare, reprezentând un însemnat pas înainte față de bugetele anilor anteriori, aitîțt în ce privește metodele finanțării economiei naționale, cîit și în privința asigurării îmbunătățirii nivelului de trai al oamenilor muncii, înlocuirea sistemului de cote obligatorii prin dezvoltarea contractărilor și achizițiilor Tovarăși. Plenara Comitetului Central al partidului va dezbate problema înlocuirii actualului sistem de cote obligatorii la majoritatea produselor agricole prin organizarea schimbului între oraș și sat pe baze comerciale. Propunerile supuse discuției plenarei prezintă deosebită însemnătate pentru dezvoltarea agriculturii în cadrul dezvoltării generale a economiei naționale, pentru întărirea bazei economice a alianței muncitorești-țărănești și îmbunătățirea continuă a traiului populației muncitoare. După cum a arătat analiza făcută la Congresul al II-lea al partidului, cu toate că în anii puterii populare în agricultură s-au realizat progrese însemnate, producția agricolă a rămas încă mult în urma dezvoltării industriei, în urma cerințelor crescânde provenite din sporirea continuă a consumului oamenilor muncii de la orașe și sate. In țara noastră are loc un proces de creștere a populației, care a ajuns, potrivit datelor recensământului din 1956, la 17.489.794 oameni. Datorită industrializării socialiste a țării, crește îndeosebi populația muncitoare din orașe și centre industriale, populație consumatoare de produse agricole, între 1938 și 1956 populația orașelor a crescut cu cca. 2.000.000 locuitori. In același timp a crescut masiv consumul în rândurile populației muncitoare de la sate. Ca urmare, în fața statului demolarați-popular stă sarcina de a asigura aprovizionarea unei populații mai numeroase și la un nivel de trai mai ridicat decît înainte. Stocurile de produse agricole intrate în fondul central al statului și cantitățile puse în vinzare de țărani pe piața liberă au asigurat, în anii cu recoltă bună, consumul intern de produse agro-alimentare și unele stocuri pentru export. In anii cu recoltă slabă, statul a fost nevoit să importe cantități de cereale și alte produse agricole,pentru a face față nevoilor alimentare ale populației și de materii prime pentru industria ușoară. Rămânerea în urmă a producției agricole-marfă creează greutăți în dezvoltarea celorlalte ramuri ale economiei naționale și constituie o frână în calea îmbunătățirii continue a traiului populației. Congresul al II-lea a pus în centrul atenției partidului lupta pentru dezvoltarea agriculturii, pentru creșterea producției agricole-filarfă și, în primul rînd, a producției-marfă provenite din sectorul socialist al agriculturii. Țara noastră are condiții favorabile pentru un avânt al producției agricole. Pământul nostru fertil, hărnicia și priceperea oamenilor muncii din agricultură, sprijinul material-tehnic acordat agriculturii de către industria socialistă pot să contribuie an după an la obținerea unor recolte bogate, care să asigure satisfacerea cerințelor populației și un surplus pentru export. Realizarea acestui obiectiv principal în agricultură depinde în măsură hotărîtoare de aplicarea consecventă a principiului cointeresării materiale a țăranilor muncitori în creșterea poducției agricole și în sporirea cantităților de produse agricole puse în vînzare, de intensificarea muncii politico-organizatorice pentru trecerea țărănimii muncitoare cu gospodărie individuală la marea gospodărie agricolă socialistă, capabilă să folosească pe deplin agrotehnica înaintată, utilajul tehnic modern și să dea o mare cantitate de cereale-marfă. In condițiile construirii bazei economice a socialismului, dezvoltarea schimbului de mărfuri între oraș și sat duce la întărirea alianței între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare. Această alianță este puternică pentru că la baza ei stau interesele economice fundamentale ale arisei muncitoare și ale maselor largi țărănești, interesele colaborării economice între oraș și sat, ale legăturii între industria socialistă și agricultură. In condițiile existenței mai multor sectoare social-economice în cadrul economiei naționale, pe terenul schimbului de mărfuri, în jurul problemelor de aprovizionare a populației și de stabilire a prețurilor de vînzare se împletesc și se ciocnesc interesele diferitelor clase și categorii sociale. In această luptă, politica partidului în problemele schimbului de mărfuri, ale comerțului trebuie să asigure îmbinarea intereselor clasei muncitoare cu alte țărănimii muncitoare, îngrădirea elemente <•itorești, capitalete, consolidarea regimului democrat-popular. Tovarăși. In cadrul schimbului de mărfuri între oraș și sat din V noastră, un loc deosebit de important l-a avut, încapînd din anul 1948, sistemul de cote obligatorii de produse agrexe. Acest sistem a reprezentat cea mai importantă resursă vidului central al statului la produse agricole, mai ales:■: ai . iu. Cantitățile de produse agricole intrate în fondul central au înlesnit statului să asigure aprovizionarea populației orășenești, să influențeze prețurile pe piață urmînd acțiunea elementelor speculative, să aprovizioneze industria cu materii prime agricole și să constituie în anii cu recoltă bună, rezerve de stat și stocuri destinate exportului. Sistemul cotelor obligatorii reprezintă, în cadrul legăturilor economice între oraș și sat, o îmbinare a formei de schimb comercial cu forma de impozit în produse agricole. Țărănimea muncitoare a înțeles că predarea cotelor este o datorie patriotică și că este în propriul ei interes să contribuie la dezvoltarea industriei, să răspundă, prin îndeplinirea obligațiilor către stat, eforturilor pe care clasa muncitoare le face pentru a asigura condițiile progresului tehnic al agriculturii și bunăstării țărănimii. Sistemul de constituire a fondului central al statului pe calea cotelor obligatorii, care a corespuns unei anumite faze a dezvoltării economiei naționale, a început, în ultimii ani, să îngreuneze dezvoltarea agriculturii. Predarea obligatorie de cote și nivelul prețurilor de colectare nu au constituit un stimulent suficient pentru țărănime de a se preocupa, cu stăruință, de sporirea producției agricole, de extinderea suprafețelor însămințate cu culturile supuse regimului de colectări, în special cu grîu și cu celelalte păioase. Comitetul Central al partidului a luat, încă din 1953, cursul spre schimbul de mărfuri între oraș și șart pe baze economice care să lărgească inițiativva producătorilor agricoli, să-i cointereseze materialicește la mărirea producției agricole și a producției de cereale-marfă. Plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din august 1953 a criticat greșelile săvârșite în aplicarea politicii de stimulare materială a țărănimii și a luat o serie de măsuri care reprezentau o trecere treptată de la sistemul cotelor la sistemul de contractare și achiziții. Au fost reduse cotele la carne și treptat s-a redus numărul produselor supuse cotelor obligatorii. In același timp s-a dat o mare extindere contra atăriilor și achizițiilor de animale și produse animale, contractărilor de plante tehnice și industriale, de legume și fructe, de struguri ș.a. Este semnificativ, din acest punct de vedere, că în formarea fondului central de stat, începând din anul 1954 are loc o scădere continuă a participării cotelor obligatorii și o creștere a participării achizițiilor și contractărilor. Astfel, în anul 1955 cotele obligatorii au reprezentat, în fondul central al statului, doar 44% din intrările de grîu, 29% la porumb, 32% la carne, 40% la intrările de lapte de vacă. Aceasta arată că s-au dezvoltat posibilitățile statului de a asigura formarea fondului central pe alte baze decît prin sistemul de cote obligatorii. In lumina sarcinii trasate de Congresul al II-lea al partidului de a concentra forțele spre dezvoltarea agriculturii, de a înlătura tot ceea ce frînează creșterea producției de cereale-marfă, considerăm necesară și justificată înlocuirea sistemului de alcătuire a fondului central pe calea cotelor obligatorii la majoritatea produselor agricole prin sistemul de contracte și achiziții, astfel ca începînd de la 1 ianuarie 1957 să se înlăture cotele obligatorii ale gospodăriilor cooperatist-socialiste și ale gospodăriilor individuale pentru produsele vegetale: griu secară, porumb, floareasoarelui, alte boabe, cartofi, fin, precum și pentru laptele de vacă și râie. Aplicînd politica partidului de avantajare a sectorului socialistcooperatist și a țăranilor muncitori cu gospodărie mică, propunem ca, începînd încă de la 1 ianuarie 1957, gospodăriile agricole colective, cooperativele agricole de producție, întovărășirile zootehnice, precum și țăranii muncitori care posedă o suprafață agricolă sub un hectar, iar principalele lor venituri nu provin din creșterea și comercializarea animalelor, să fie scutiți de cote obligatorii de carne. Pentru celelalte gospodării agricole să se mențină cotele obligatorii la carne și lână, până când, pe măsura realizării, prin contractări, a necesităților fondului central, se va trece la desființarea cotelor și la aceste produse. Ca o primă fază propunem să se mărească prețurile la cotele de carne, iar în vederea stimulării contractărilor să se acorde reduceri însemnate la cotele de carne gospodăriilor agricole care încheie cu statui contracte de creștere, îngrășare și livrare de animale către stat. Predarea linei să se facă mai departe ,pe baza cotelor și prețurilor actuale. Pentru a stimula contractările și a înlesni producătorilor agricoli valorificarea mai avantajoasă a întregii producții de lină, pe calea contractelor propunemi să fie scutite de cotă gospodăriile agricole din sectorul socialist-cooperatist și din sectorul individual care încheie cu statul contracte de livrare de lună. Producătorii agricolii care mai au de predat restanțe de cote ,provenite din obligațiile pe anul 1956 pentru produse vegetale, carne, lapte și lînă, sînt datori să le predea în anul 1957 la prețurile vechi de cotă, pînă la complecta lichidare a acestor restanțe. înlocuirea sistemului de cote aduce mari schimbări în relațiile de schimb între oraș și sat. Statul își va asigura constituirea fondului central pe baza cumpărării produselor agricole la preț de înțelegere cu producătorii agricoli, pe cale de achiziții și contractare. Din relațiile de schimb se elimină partea obligatorie, partea cu caracter de impozit, astfel că între industrie și agricultură, între clasa muncitoare și țărănime vor fi relații de schimb, de comerț. Așezarea legăturilor între Industrie și agricultură pe baze comerciale lărgește cointeresarea materială a gospodăriilor țărănești în creșterea producției agricole și a cerealelor-marfă, mărește interesul și inițiativa în producție a țărănimii. Aceasta reprezintă un sprijin puternic pe care țărănimea muncitoare îl primește din partea clasei muncitoare, din partea startului democratipopiular. Țărănimea va răspunde la acest nou sprijin aducând pe piață mărfuri mai multe și vînzînd cooperativelor și organizațiilor comerciale autorizate de stat surplusul de produse agricole, în propriul interes material al țărănimii și în interesul statului. Ne exprimăm convingerea că înlocuirea sistemului de cote obligatorii va fi bine primită, că ea va duce la mărirea producției agricole și intensificarea schimbului între oraș și sat, la îmbunătățirea aprovizionării populației, la consolidarea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și întărirea mai departe a regimului democrat Tovarăși, înlocuirea sistemului de cote obligatorii pune sarcina cconstituirii pe baze noi a fondului central al statului. Izvoarele principale pentru acoperirea fondului central de produse agricole sînt contractările și achizițiile de produse agricole din sectorul socialist-cooperatist și din sectorul individual al agriculturii, precum și resursele proprii ale statului (gospodării agricole de stat, încasări pentru muncile SM.T. ș.a.). înlocuirea sistemului de cote obligatorii cu contractări și achiziții trebuie însoțită de sporirea cantităților de mărfuri industriale destinate satelor și de un ansamblu de măsuri organizatorice, care să asigure intensificarea activității de achizițonare și contractare de produse agricole de către cooperative și organele comerciale autorizate de stat. Rolul cel mai important în organizarea activității de achiziționare și contractare de produse agricole revine starturilor populare regionale, raionale și comunale. Sarcina și întreaga răspundere pentru realizarea planului de contractări și achiziții la produse agricole revin comitetelor executive ale sfaturilor populare. Organizarea pe baze comerciale a schimbului de mărfuri între oraș și sat cere îmbunătățirea radicală a activității cooperației de consum, pentru a realiza o cotitură hotărîtoare în valorificarea produselor țărănești. Cooperativele de consum au primit din partea industriei socialiste cantități mereu sporite de mărfuri industriale pe care le-au vîndut țărănimii. Dar cooperativele nu folosesc satisfăcător mărfurile industriale ca un mijloc de stimulare a interesului producătorului agricol de a vinde cooperativei produse agricole și, în primul rînd, cereale. Valorificările de produse agricole au crescut în mod nesatisfăcător. Cooperativele de consum sunt organizațiile cameratele celle mai apropiate de masele țărăneștii, ele au cele mai mari posibilități de a cumpăra surplusul pus în vânzare de țărani. Sarcinile cooperativelor în domeniul valorificării produselor agricole devin acum și mai mari; ele vor putea fi îndeplinite cu condiția unei schimbări radicale a metodelor de muncă ale cooperativelor de consum de sus pînă jos. Cooperativele de consum sunt organizații de masă și trebuie să activeze ca organizații de masă ale țărănimii, nu ca simple magazine comerciale. Consiliilor de conducere ale cooperativelor li se cere să aibă o activitate permanentă, să atragă în activitatea cooperativei pe toți membrii cooperatori. Pentru a întări legăturile comerciale ale cooperației de consum și ale organizațiilor autorizate de stat cu masele țărănești și pentru a stimula achizițiile și contractările este necesar să fie îmbunătățită aprovizionarea cu mărfuri a cooperativelor. Trebuie să avem în vedere că datorită desființării cotelor obligatorii și înlocuirii lor cu vânzarea liberă a produselor agricole, veniturile gospodăriilor țărănești vor crește. In interesul dezvoltării schimbului de mărfuri între oraș și sat trebuie să sporim cantitățile de mărfuri industriale trimise la sate. Ministerele tutelare ale industriilor producătoare de mărfuri pentru sate trebuie să depună eforturi sporite pentru a da cantități mai mari, sortimente mai variate, cerute de masele țărănești. Ministerul Comerțului Interior și Gentrocorp-ul să trimită la sate mărfuri mai multe, corespunzătoare cerințelor de sezon și de tradiție locală a satelor. Veniturile sporite ale țărănimii creează condiții pentru a se Întreprinde, cu contribuția țărănimii, lucrări de îndiguire și asanări de interes local și de construcții locale cu caracter culturalisanitair, măsuri pentru combaterea epizotiiilor în sate, organizarea stațiunilor de montă ș.a. Măsurile pe care le preconizăm pentru intensificarea comerțului de produse agricole pe baza vînzărilor libere dau posibilitate producătorilor agricoli să vîndă direct pe piață sau sâ vîndă cooperativelor sau statului surplusul lor de produse. Organele de partid, sfaturile populare trebuie să vegheze ca nici un fel de piedici administrative să nu fie puse în calea desfacerii de către producători a produselor lor. Fără îndoială, vor fi încercări din partea elementelor chiaburești și a altor elemente capitaliste speculative, de a trage foloase pe spinarea oamenilor muncii de la orașe și sate. Sfaturile populare, oamenii muncii de la orașe și sate, trebuie să lupte împotriva speculei, să facă cu neputință cumpărarea cerealelor în scopul revînzării lor de către negustorii particulari; comercializarea pentru revînzare o fac numai cooperativele și oganiziațiile comerciale autorizate de stat. Este în interesul maselor muncitoare de la orașe și sate să sprijine statul în lupta împotriva speculei. Sporirea producției agricole, întărirea și lărgirea sectorului socialist al agriculturii Tovarăși. Este neîndoioscă înlocuirea sistemului de cote obligatorii prin sistemul de alcătuire a fondului central pe cale de contractări și achiziții va avea influență pozitivă asupra ansamblului economiei naționale. Rezultatele pozitive se vor resimți treptat, dar nu vor veni de la sine. Ele cer din partea oamenilor muncii din industrie și agricultură, din partea întregului partid și a apar«tulul de stat să se îndrepte cu toată hotărîrea spre realizare» sarcinii trasate de Congresul al II-lea al partidului cu privire la dezvoltarea agriculturii. Putem și trebuie să obținem, pînă la începutul celui de-al treilea plan cincinal, o producție anuală de 15 milioane tone de cereale și sporuri însemnate de producție la celelalte culturi. Condiția hotărîtoare pentru avîntul tuturor ramurilor producției agricole, în special al creșterii animalelor, o constituie dezvoltarea producției principalelor cereale, porumb și grâu. O atenție cu totul deosebită trebuie să acordăm dezvoltării culturii porumbului și sporirii producției de porumb la hectar. Datorită calităților sale, porumbul își găsește o largă întrebuințare în alimentația unei mari părți a populației noastre rurale și este folosit ca materie primă în unele ramuri importante ale industriei alimentare, ca industria amidonului, glucozei, spirtului, ș..a. Ceea ce face să crească considerabil însemnătatea porumbului este faptul că el constituie unul din furajele concentrate de bază pentru creșterea și îngroșarea animalelor, îndeosebi a animalelor producătoare de carine, lapte și ouă. Pentru satisfacerea nevoilor gospodărești ale producătorilor agricoli și alle economiei naționale, trebuie ca pînă în anul 1960 să ajungem la cultivarea unei suprafețe de 4 milioane hectare porumb. Intr-un număr de ani trebuie să ajungem ca aproape întreaga suprafață cultivată cu porumb să fie însămînțată cu hibrid de înaltă productivitate. Noul Institut de cercetări pentru cultura porumbului va trebui să contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea culturii acestei plante în țara noastră și la creșterea și răspândirea în producție a unor hibrizi de mare productivitate. Dacă calculăm că vom obține o producție medie de 2.000 kg. porumb-boabe la hectar, vom avea o producție totală pe țara de 8 milioane tone porumb. Dar în condițiile favorabile de climă și sol este cu putință să realizăm și o medie de 3.000 kg, porumb-bombe la hectar, ceea ce ar da o producție totală pe țară de 12 milioane tone porumb. Dacă am folosi pentru satisfacerea nevoilor interne și mai ales pentru creșterea de animale și sporirea productivității lor o cantitate de 6 milioane tone porumb, ceea ce înseamnă cu aproape 1.500.000 tone mai mult decât astăzi, ar rămâne disponibil pentru export, la o producție medie de 2.000 kg. la hectar, o cantitate de 2 milioane tone, iar la o producție medie de 3.000 kg. la hectar ar ramine disponibil pentru export o cantitate de 6 milioane tone. Ne putem imagina ușor ce bogăție pentru economia națională, ce posibilități de ridicare a nivelului de trai al populației, ce venituri putem avea în balanța de plăți externe prin sporirea la 4 milioane hectare a suprafeței cultivate cu porumb și prin însămînțarea cu porumb hibrid a acestei suprafețe, în decursul anilor viitori! Putem să obținem asemenea recolte de porumb ? Fără îndoială că putem cu condiția să aplicăm metodele agrotehnice corespunzătoare în funcție de climă și sol și să asigurăm agriculturii mijloacele materiale necesare, în primul rînd mașinile și utilajul agricol modern, îngrășămintele chimice și naturale și cadrele de specialitate de înaltă calificare. In acțiunea de extindere a culturii porumbului hibrid pe suprafețe cît mai mari și de aplicare a îngrășămintelor chimice este necesar să asigurăm mai întîi necesitățile gospodăriilor agricole de stat, apoi ale gospodăriilor collective, cooperativelor de producție și întovărășirilor agricole, iar pe măsura acoperirii nevoilor sectorului socialist, vom asigura cerințele sectorului individual din agricultură. Trebuie să atragem atenția oamenilor muncii din agricultură asupra importanței pe care o are folosirea complexă a porumbului pentru producția de boabe și coceni și pentru producția de siloz în scopul creșterii animalelor. Dacă un producător agricol obține 3.000 kg. boabe la hectar și se folosește pentru creșterea animalelor el poate obține, de pe un singur hectar, 632 kg. carne de porc, iar din cocenii folosiți ca furaj 1.800 litri lapte. Avantajele porumbului folosit ca siloz sunt și mai mari. De pe un hectar porumb cultivat pentru siloz se poate realiza o producție de 50.000 kg, cu care, prin furajarea vacilor de lapte, se poate obține cantitaitea de 12.000 litri lapte; dacă porumbul siloz este folosit în combinație cu alte furaje, un hectar porumb poate asigura o producție de 20.000 litri lapte sau 800—1.000 kg. unt. Este de așteptat ca producătorii agricolii, odată cu noile posibilități de valorificare a produselor agricole să se îndrepte în mai mare măsură spre creșterea animalelor. Să încurajăm acest lucru și să le arătăm limpede ce avantaje materiale vor avea prin folosirea porumbului în hranirea amitmafleilor. La grîu, care este principiala noastră cereală panificabilă, trebuie să ajungem pînă în 1960 la suprafața de cca. 3.500.000 ha. (inclusiv secara). , In condițiile țării noastre mijlocul principal pentru sporirea producției este sporirea producției la hectar. Obținerea unor recolte bogate depinde de o bună lucrare a pământului, de aplicarea rațională a îngrășămintelor organice și minerale, de îngrijirea culturilor și cultivarea unor soiuri de mare productivitate. Trebuie să combatem tendința existentă la nai în țară de a se semăna tîrziu. Recolte bogate pot fi obținute numai prin semănături mai timpurii, preferabile în luna septembrie, care să asigure o bună înfrățire a plantelor pînă la venirea iernii. Să introducem în cultură soiuri mai productive, mai rezistente, la cădere, mai rezistente la ger și secetă, la boli și dăunători. Va trebui să dăm o dezvoltare deosebită mecanizării culturii griului de toamnă, perfecționând mereu mașinile necesare acelei culturi, pentru a le putea ridica randamentul în lucru. Sunt unele țări care au condiții naturale mai puțin favorabile decît țara noastră, dar care prin folosirea îngrășămintei loiț chimice, cultivarea unor soiuri de mare productivitate și prin mecanizarea lucrărilor obțin recolte medii de 3—4.000 kg. grîu la hectar. Fără îndoială că în țara noastră, cu soluri mai fertile, este în puterea noastră ca, prin folosirea îngrășămintelor, a solurilor productive și prin mecanizarea agriculturii să realizăm an după an recolte mari la grîu-secară. Tovarăși. In condițiile noii așezări a relațiilor de schimb cu țărănimea pe baza comerțului, crește foarte mult importanța sectorului socialist din agricultură pentru constituirea fondului central al statului. Rezultatele pozitive ale noului sistem de constituire a fondului central, sporirea producției agricole-marfă depind, în măsură hotărîtoare, de succesul operei de transformare socialistă a agriculturii. Trebuie să ajungem ca în timp scurt sectorul socialist să furnizeze cea mai mare parte din cantitățile de produse agricole necesare fondului central. O atenție deosebită trebuie acordată consolidării economico- organizatorice a gospodăriilor colective, cooperativelor de producție și întovărășirilor agricole, lărgirii lor și creării de noi unități socialist-cooperatiste. Relațiile de schimb între oraș și sat pe baze comerciale creează țărănimii cooperativizate noi condiții favorabile de dezvoltare a mai multor ramuri economice, aducătoare de venituri ca, de pildă, creșterea animalelor și altele mai ales ca urmare a cultivării porumbului. Prin înlăturarea cotelor obligatorii, întregul surplus al producției agricole rămîne la dispoziția gospodăriei colective, a cooperativei de producție sau a întovărășirii, astfel că poate fi valorificat în comun, pe prețuri de înțelegere cu statul. Aceasta va aduce mari venituri țărănimii co-sperativizate și va constitui un îndemn pentru țăranii muncitori individuali să pășească și ei pe calea cooperativizării.