Drapelul Roşu, noiembrie 1965 (Anul 21, nr. 6481-6494)
1965-11-06 / nr. 6481
Anul XXII, nr. 64S1 Sîmbătă, 6 noiembrie 1965 4 pagini, 25 bani După zece luni de întrecere Siderurgiștii din Reșița și-au îndeplinit inainte de termen planul pe 10 luni. Dintre cei care obțin rezultate superioare sunt de amintit jurnaliștii. <'Lună de lună, ei depășesc sarcinile planificate. Dacă în bilanțul celor trei trimestre s-a consemnat depășirea planului cu 6.455 tone, la sfîrșitul lunii octombrie sporul de fontă față de prevederi se ridică la 8.328 de tone. La baza depășirii indicatorilor de plan stau folosirea mai rațională a agregatelor, îmbunătățirea tehnologiei de elaborare a șarjelor, mărirea conținutului de aglomerat autofondant. Și în luna aceasta întrecerea pe platoul furnalelor se desfășoară cu spor. Așa cum ne informează tovarășa Elisabeta Pașa, de la biroul planificării al secției, pînă ieri au fost date în plus 405 tone sfontă. Cele mai bune rezultate se obțin echipele care deservesc furnalul nr. 1. ÎN CLIȘEU: un aspect de muncă de la acest furnal. LA TIMIȘOARA A început construirea unei noi fabrici de pîine La Timișoara au început lucrările de organizare a unui nou șantier. Aici se va înălța o mare și modernă fabrică de pîine, unul din obiectivele importante ale industriei alimentare din regiune. Noua unitate va avea o capacitate zilnică de 80 tone pîine. Fabrica va fi înzestrată cu mașini și utilaje de înaltă tehnicitate, realizate în țară. I I II Vizita conducătorilor de partid și de stat în regiunea Cluj Întîlnirea cu cadre didactice universitare După cum s-a anunțat în ziarele de ieri, în cursul după-amiezii de joi, tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Paul Niculescu- Mizil și Manea Mănescu, care fac o vizită de cîteva zile în regiunea Cluj, au fost oaspeții studenților și cadrelor didactice universitare din acest important centru cultural al României. La intrarea universității „Babeș- Bolyai“ studenți și profesori, în număr impresionant,,, veniți de la toate instituțiile de învățămînt superior din localitate, am făcut conducătorilor de partid și de stat o caldă și entuziastă primire. Urale și ovații puternice pentru partid și guvern, pentru România socialistă răsună minute în șir. Un grup de tineri și tinere, fruntași la învățătură, înconjoară cu dragoste pe înalții oaspeți, oferindu-le flori. însoțiți de cadre didactice ale facultăților clujene, oaspeții se îndreaptă spre sala consiliului profesoral printr-un adevărat culoar viu, alcătuit din studenți care au clamă puternic. într-un nestăvilit entuziasm tineresc, ei dau glas sentimentelor de recunoștință și profund atașament, față de partid, a cărui politică le-a asigurat lor, ca și întregului nostru tineret, o viață plina de înalte sensuri și frumusețe, în solemna sală a consiliului profesoral, la intrarea căreia se află tablourile unor iluștri oameni de știință și cărturari ardeleni, foști profesori ai Universității clujene, are loc o întîlnire a conducătorilor de partid cu rectori și profesori din învățămîntul superior din Cluj. Salutînd pe înalții oaspeți, acad C. Daicovîciu, rectorul Universității „Babeș-Bolyai“, a subliniat că prezența conducătorilor de partid și de stat constituie o nouă confirmare a înaltului interes, pe care partidul îl poartă învățamântului superior, promovării științei și culturii. Vorbind despre dezvoltarea universității, el a arătat că în momentul de față, aici își desfășc '"'J activitatea 8 facultăți, cursurile*4 la zi fiind urmate de peste S.OOC'.'de studenți — romtal, maghi și , alte naționalități. Universitatea dispune de 14 cămine modern înzestrate, aproape 70 la sută din numărul studenților sunt bursieri. Referindu-se la importanța unificării celor două universități clujene, înfăptuită cu mai mulți ani în urmă, vorbitorul a spus : Din aceasta nu am avut decît de cîștigat, atît din punct de vedere material și științific, cit și educativ și politic. Este hotărîrea unanimă a membrilor corpului didactic de a-și îndeplini misiunea lor cit mai bine, la un nivel cit mai înalt. Se muncește împreună, se fac excursii împreună, este o frăție care se verifică și se întărește pe zi ce trece, un rezultat cu care ne mîndrim cu adevărat. Și din acest punct de vedere ne îndreptăm cu recunoștință privirea către partid, care ne-a ajutat printr-o politică școlară la cel mai înalt nivel. Vorbitorul s-a referit apoi pe larg la înalta răspundere care revine cadrelor didactice universitare în asigurarea unei strînse împletiri a învățămîntului cu sarcinile concrete ale dezvoltării economiei și culturii, în formarea de tineri temeinic pregătiți profesional, cu o înaltă ținută morală, cetățeni demni ai României socialiste. A luat apoi cuvîntul acad. Aurel Moga, rectorul Institutului de medicină și farmacie, care a scos în evidență rezultatele pozitive obținute in pregătirea profesională a studenților, îndeosebi din ultimii ani, ca rezultat al unei îndrumări atente din partea cadrelor didactice și a unei activități practice, comune a studenților și profesorilor în clinicile orașului. El s-a referit apoi la necesitatea îmbunătățirii continue a metodelor de predare și formelor organizatorice in învățămîntul superior medical. Prof. Alexandru Domșa, rectorul Institutului politehnic, a arătat că institutul, deși tînăr, cuprinde în momentul de față circa 2.400 de studenți. Subliniind contribuția pe care cadrele didactice și studenții institutului au adus-o la rezolvarea unor probleme tehnice complexe ridicate de întreprinderi din localitate, el a arătat necesitatea unei r.s^țorii exacte a potențialului științific al regiunii, în vederea utilizării lui cu maximum de eficacitate, în cuvîntul său, prof. Emil Negruțiu, rectorul Institutului agronomic „Dr. Petru Groza“, a arătat că această instituție de învățămînt superior, care împlinește 100 de ani de existență, a pregătit în anii puterii populare mai mulți specialiști decît în 75 de ani sub regimul burghezo-moșieresc. Vorbind apoi despre importanța unei legături tot mai strînse a învățămîntului superior agricol cu cerințele practice ale producției, el a subliniat importanța stațiilor pilot, dotate cu utilaje moderne, fabricate în țară, în care viitorii ingineri agronomi să lucreze sub conducerea nemijlocită a profesorilor lor. A luat apoi cuvîntul prof. Daniel Popescu, rectorul Institutului de arte plastice „Ion Andreescu“. El a arătat că studierea organizată a documentelor celui de-al IX-lea Congres al partidului, ca și concluziile întîlnirii conducătorilor de partid și de stat cu oameni de cultură și artă, au avut un rol deosebit de important în munca de îndrumare a studenților, în promovarea unei arte și concepții artistice strîns legate de realitățile țării și poporului nostru. Vorbitorul a subliniat totodată necesitatea îmbogățirii materialelor documentare ale bibliotecilor universitare cu cele mai noi lucrări din domeniul artei. Prof. Liviu Comes, prorector al Conservatorului „Gheorghe Dima“, a vorbit oaspeților despre unele problemele privind legarea mai strînsă a procesului de învățămînt de cerințele artei din țara noastră. El s-a referit la crearea unui climat științific și în acest domeniu prin organizarea periodică a unor sesiuni științifice de specialitate și editarea unor noi lucrări de muzicologie. Referindu-se la colaborarea dintre cadrele didactice, dintre studenții de diferite naționalități — prof. Ioan Demeter, prorector al Universității „Babeș-Bolyai“, a arătat că datorită dorinței și strădaniei comune a tuturor cadrelor didactice și studenților clujeni — români, maghiari și de alte naționalități — care lucrează cot la cot, această colaborare se bazează pe o trainică și sinceră frăție. Vorbitorul a scos în evidență grija deosebită pe care partidul și statul o acordă asigurării deplinei egalități în drepturi a tuturor cetățenilor patriei noastre, adîncirii și dezvoltării continue a frăției dintre poporul român și naționalitățile conlocuitoare, fapt subliniat și cu prilejul întîlnirilor dintre conducătorii de partid și de stat și oameni de știință, cultură și artă, în documentele celui de-al IX-lea Congres al P.C.R., precum și în raportul prezentat cu privire la proiectul noii noastre Constituții. Despre dezvoltarea impetuoasă a activității de cercetare științifică și despre rezultatele obținute de oamenii de știință din Cluj în acest domeniu, a vorbit acad. Raluca Ripan, președintele Filialei Academiei Republicii Socialiste România. Vorbitoarea a scos in evidentă sprijinul permanent primit din partea parti(Continuare în pagina a lll-a) Din nou la „școala belșugului“ Pregătiri In vederea deschiderii Învățămîntului agrozootehnic in a doua jumătate a lunii noiembrie în regiunea noastră, ca și în întreaga țară, vor începe cursurile noului an de învățămint agrozootehnic. La această formă de îmbogățire a cunoștințelor profesionale participă aproape un milion de oameni ai muncii de pe ogoarele țării. Aplicînd cu chibzuință și pricepere cele însușite anul trecut la „școala belșugului“, lucrătorii gospodăriei agricole de stat din Semlac, raionul Arad, au obținut în acest an cite 6.090 kg porumb boabe la hectar în cultură neirigată, producții de peste 3.000 kg grîu la hectar au obținut cooperativele agricole de producție din Grabați, Lenauheim, Biled și altele, drept urmare a aplicării pe scară largă a regulilor agrotehnice. Cooperativa de producție din Șag (raionul Timișoara), va obține în acest an aproape 3.000 I lapte de fiecare vacă furajată fiindcă îngrijitorii-mulgători de aici aplică cu pricepere în practică cunoștințele însușite la învățămîntul agrozootehnic. Conștienți de faptul că dezvoltarea agriculturii, introducerea tehnicii noi și a metodelor avansate de lucru presupun îmbogățirea în permanență a cunoștințelor agrotehnice și zooveterinare, tovarășii de la consiliile agricole raionale și orășenești, conducătorii unităților agricole socialiste din regiunea noastră, sub directa îndrumare a organizațiilor de partid, au luat o serie de măsuri pentru deschiderea noului an de învățămînt. Pentru a generaliza experiența înaintată cîștigată pînă în prezent în acest domeniu, am cerut părerea unor lectori. Iată ce s-a întreprins în unitățile din care ei fac parte pentru ca învățămîntul agrozootehnic să se desfășoare în acest an la un înalt nivel calitativ. Tematică adecvată specificului producției Ing. POMPILIU GENNESCU, de la cooperativa agricolă din Cărpiniș : — Tn acest an la cooperativa agricolă de producție din Cărpiniș vor funcționa 8 cercuri de învățămînt agrozootehnic cu 131 de cursanți. Cele trei cercuri la care sînt încadrați oameni ce lucrează în sectorul zootehnic și-au început activitatea urmînd ca, pe măsura terminării lucrărilor din cîmp, să se deschidă și cele de la cultura mare. Ținînd seama de rolul deosebit de important pe care-1 are această formă de studiu în îmbogățirea cunoștințelor profesionale ale cooperatorilor, am căutat să axăm tematica pe probleme strîns legate de specificul producției, de condițiile concrete ale cooperativei noastre. Astfel, cîteva lecții ce vor fi ținute se ocupă de agrotehnica culturii porumbului, sfeclei de zahăr și cînepii — culturi care la noi ocupă suprafețe întinse. La primăvară, vom însămînța cu porumb 650 de hectare, cu sfeclă de zahăr și cînepă cite 150 hectare de fiecare. De aceea, în expunerea lecțiilor mă voi folosi de exemple concrete din unitatea noastră , voi vorbi atît despre rezultatele obținute pe loturile demonstrative, cit și despre cele din cultura mare. Pe lotul demonstrativ de porumb unde am folosit hibrizii dubli 311 și 306, aplicînd cantități suficiente de îngrășăminte și unde toate lucrările s-au făcut la un înalt nivel calitativ am obținut 12.000 kg porumb știuleți la hectar. De asemenea, pe un alt lot demonstrativ pe care am avut cultivată sfeclă de zahăr poliploidă, producția a fost de 45.000 kg/ha. Și la cultura mare, cooperativa noastră și-a depășit planul cu 700 kg la grîu, cu 1.100 kg la porumb și 6.000 kg la sfecla de zahăr, de fiecare hectar cultivat cu aceste plante. Aceasta pentru că cooperatori ca Tudor Buciuma,u Petru Țăran și alții s-au străduit să aplice în practică cele învățate la cursuri. Analizînd în amănunțime factorii care au in(Continuare în pagina a IlI-a) * spre patrie. întoarcerea din R.P.D. Coreeană a tovarășului Gheorghe Apostol Vineri seara s-a înapoiat în Capitală, venind de la Phenian, tovarășul Gheorghe Apostol, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România, care, la invitația guvernului Republicii Populare Democrate Coreene, a făcut o vizită în această țară. Prim-vicepreședintele Consiliului de Miniștri a fost însoțit de Eduard Mezincescu, adjunct al ministrului afacerilor externe. La sosire, pe aeroportul Băneasa, erau prezenți tovarășii Alexandru Bîrlădeanu, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, Gheorghe Rădulescu, Petre Blajovici și Gheorghe Gaston Marin, vicepreședinți ai Consiliului de Miniștri, George Macovescu, adjunct al ministrului, afacerilor externe, miniștri, conducători ai unor instituții centrale. De asemenea, au fost de față I.K. Jegalin, ambasadorul Uniunii Sovietice la București, Rim Gion Rion, însărcinat cu afaceri ad-interim al Republicii Populare Democrate Coreene la București, și membrii acestei ambasade a fluențat pozitiv creșterea producției, precum și pe cei care mai trag înapoi recolta, vom căuta să extindem câ mai mult experiența înaintată, să obținem asemenea recolte pe suprafețe tot mai mari, în încheiere, vreau să subliniez faptul că în cursul anului am cules o serie de date privind comportarea diferitelor plante, date pe care le voi folosi la predarea Consiliului de Miniștri al Republicii secțiilor, legîndu-le astfel de specii Socialiste România, care la invitalocul producției cooperativei noastri a Cabinetului de Miniștri al trei R.P.D. Coreene a făcut o vizită în ---------------------------------------------I țara prietenă, a plecat din Phenian ★ Vineri dimineața, tovarășul Gheorghe Apostol, prim-vicepreședinte al La aeroport, oaspetele român a fost condus de tovarășii Kim Cean Man, Kim Guan Hiop, vicepreședinți ai Cabinetului de Miniștri, Han San Du, ministrul finanțelor, Pak Sender, ministrul afacerilor externe, miniștri, conducători ai unor organizații obștești, șefi ai misiunilor diplomatice acreditați la Phenian, numeroși oameni ai muncii. Au fost de față Manole Bodnaraș, ambasadorul Republicii Socialiste România la Phenian, și membrii ambasadei, precum și Giăn Du Hoan, ambasadorul R.P.D. Coreene la București. ★ La 5 noiembrie, în drum spre patrie, tovarășul Gheorghe Apostol a sosit la Moscova, în La aeroportul Vnukovo au venit întîmpinare prim-vicepreședinte K. T. Mazurov, al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S., L.F. Iliciov, locțiitor al ministrului externe, și alte persoane afacerilor oficiale. Au fost de față, de asemenea, Nicolae Gumă, ambasadorul României în U.R.S.S., și membri ai ambasadelor Republicii Socialiste România și R.P.D. Coreene. K. T. Mazurov a oferit în cinstea oaspetelui român un prînz care s-a desfășurat intr-o atmosferă caldă, prietenească. în aceeași zi, tovarășul Gheorghe Apostol a plecat din Moscova spre București. Toamna de Atunci, la sfîrșitul lunii aprilie 1864, pe tînărul mecanic Ioan Cazan, l-am intîlnit in hala de reparații a Depoului de locomotive CFR Arad Era din cale-afară de vesel Mi-a întins un proces-verbal Citindu-l m-am dumirit. . . — Va să zică locomotiva brigăzii tale, nu va merge în reparație generală, cu toate că și-a îndeplinit norma ! — Așa-i. — Felicitări! Și ce aveți de gînd ? — Mecanicul Constantin Șerban și fochistul Viorel Fildan, sînt de părere ca în adunarea de partid să anunțăm angajamentul: 60.000 km peste reparația generală. — Nu-i cam mult ? Locomotiva numara voastră e doar din seria 131.000. Kilometrii se adună greu . . . Lunile au trecut pe neobservate. Parcă ieri a avut loc această discuție. Pe magistralele de fier ale regiunii, locomotiva cu nr. 131.033 continuă încă să circule fără reparație capitală Și cum toamna se numără . .. kilometrii, l-am așteptat în una din zilele trecute pe comunistul Ion Cazan la întoarcerea de la un drum, pentru a face o mică socoteală. — la spune-mi, cum stăm ? — 87 000 de kilometri, peste — Bine, dar parcă era vorba de 60.000 kilometrii — Ne-am depășit propriul angajament. Știi, pofta vine mîncînd. — Acesta-i un adevărat record pentru locomotivele din seria 131.000 ! Ca să parcurgi în plus o distanță egală cu de două ori ocolul Pămîntului pe la Ecuator, nu-i lucru de șagă ! Și acum încotro ? — Mai departe. Vrem să mai realizăm încă 1.000 de kilometri pînă la oprirea locomotivei. Tabloul frumosului succes realizat de brigada de mecanici de pe locomotiva nr. 131.033 ar fi poate incomplet dacă n-am aminti și alte cîteva amănunte. Trebuie să adăugăm că tot timpul locomotiva s-a comportat foarte bine din punct de vedere termotehnic. Brigada a economisit lunar circa 20 tone de combustibil convențional și a remorcat în medie 5 trenuri supratonate, iar pe parcurs n-a avut nici o defecțiune. Vorbind despre modul în care au ajuns să prelungească viața locomotivei, comunistul Ion Cazan ne-a spus : „ In general, nu se cer lucruri deosebite. Am întreținut locomotiva după prescripțiile tehnice, am făcut revizii amănunțite la plecare și la sosirea din drum, micile defecte au fost remediate pe loc, ungerea se face cu regularitate, pe traseu urmărim ținerea cazanului locomotivei într-o perfectă stare de curățenie Acestea sînt cîteva din metodele prin care noi am reușit să lungim viața locomotivei cu 81.000 de kilometri peste durata normală dintre două reparații generale. GHEORGHE TAUTAN cazangiu la Depoul de locomotive C.F.R. Arad Adunarea festivă din Capitală cu prilejul celei de-a 48-a aniversări a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie în sala Teatrului Consiliului Central al Sindicatelor din Capitală a avut loc vineri după-amiaza adunarea festivă consacrată celei de-a 48-a aniversări a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Pe fundalul scenei, unde se afla portretul lui Vladimir Ilici Lenin, încadrat de drapelele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și Republicii Socialiste România, erau înscrise datele festive „1917—1965“ și urarea : „Trăiască a 48-a aniversare a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie“. în prezidiul adunării au luat loc tovarășii Alexandru Bîrlădeanu, Florian Dănălache, Mihai Dalea, I. K. Jegalin, ambasadorul Uniunii Sovietice la București, Gheorghe Necula, prim-secretar al Comitetului regional București al P.C.R., Teodor Marinescu, președintele Comitetului de radiodifuziune și televiziune, Ion Pas, președintele Institutului român pentru relațiile culturale cu străinătatea, Ion Marinescu, ministrul industriei metalurgice, Dumitru Lazăr, șef adjunct de secție la C.C. al P.C.R., Gheorghe Pele, adjunct al ministrului afacerilor externe, Marin Florea Ionescu, vicepreședinte al Consiliului General A.R.L.U.S., Alexandru Bălăci, vicepreședinte al Comitetului de stat pentru Cultură și Artă, E. A. Vasiukova, conducătoarea delegației Asociației de prietenie sovieto-română, Eugenia Măndiță, secretar al Comitetului orășenesc București al U.T.C., și Florea Pătrașcu, secretar al Comitetului de partid , al Uzinelor „Republica", în sală se aflau membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat și ai guvernului, conducători ai organizațiilor obștești și instituțiilor centrale, oameni ai muncii din întreprinderile și instituțiile CapPalei, academicieni și alți oameni de știință și cultură, activiști de partid și de stat și ai organizațiilor obștești, generali și ofițeri superiori, ziariști români și străini. Era prezentă delegația Asociației de prietenie sovieto-română, care se află în țara noastră pentru a participa la manifestările prilejuite de cea de-a 48-a aniversare a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. La adunare au participat, de asemenea, șefii unor misiuni diplomatice acreditați la București și membrii Ambasadei Uniunii Sovietice. Au fost intonate imnurile de stat ale Republicii Socialiste România și Uniunii Sovietice. Despre cea de-a 48-a aniversare a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie a vorbit tovarășul Florian Dănălache, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului orășenesc București al P.C.R. A luat apoi cuvîntul ambasadorul extraordinar și plenipotențiar Uniunii Sovietice în Republica Soalialistă România, I. K. Jegalin, în încheiere a fost prezentat un program artistic. (Agerpres) Laboratorul de radiotehnică a Universității timișorene, înzestrat cu un bogat aparataj, oferă studenților posibilitatea aprofundării cunoștințelor teoretice. ÎN CLIȘEU e un aspect din timpul unei ore practice. (Foto: I. POPOVICI)