Drapelul Roşu, septembrie 1983 (Anul 39, nr. 11998-12023)
1983-09-15 / nr. 12010
C2 + DRAPELUL ROȘU 12,010 Nouă și elocventă dovadă a transpunerii ferme în viață de către partid, la nivelul întregii societăți românești, a principiilor eticii și echității socialiste APLCAREA FORMEI DE RETRIBUIRE Din presa centrală opinia publică din țara noastră a luat cunoștință de prevederile Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind aplicarea, începînd cu 1 octombrie a.c., a formei de retribuire în acord global și a altor forme de retribuire specifice unor ramuri sau activități. Prin întregul lor conținut, prevederile noului act normativ ce va guverna, încă din acest an, sistemul de retribuire în complexul economiei naționale, urmăresc aplicarea mai fermă a principiului socialist profund echitabil, de repartiție în raport cu cantitatea și calitatea muncii depuse, legarea mai strînsă a veniturilor individuale ale cărui om al muncii de fierezultatele concrete obținute în realizarea planului de producție fizică (la toate sortimentele), a sarcinilor de producție pentru export, în reducerea consumurilor, creșterea productivității muncii, în ridicarea la parametrii competitivi pe plan mondial a calității produselor și a eficienței economice. Așa cum se stipulează din capul locului în decret, în cazul depășirii producției planificate veniturile cresc în mod corespunzător, nefiind plafonate, dar, lucru la fel de important, în situația nirii obligațiilor de neîndeplinini că retribuția se va diminua, de asemenea, corespunzător, fără a se asigura venit garantat-Aplicată generalizat, pe ansamblul economiei naționale, forma de retribuire în acord global vizează muncitorii, maiștrii, inginerii, tehnicienii și celelalte categorii de personal, inclusiv personalul de conducere din întreprinderi, secții, ateliere, brigăzi, șantiere, loturi, ferme, echipe, ea acționînd la nivelul fiecărei asemenea structuri organizatorice. Esențial de reținut este faptul că la contractul de acord global (încheiat de secții, ateliere, brigăzi, șantiere, loturi, ferme, formații de lucru, echipe de muncitori și altele asemenea) se vor prevedea atît realizarea producției fizice planificate, cît și condițiile in care trebuie executate sarcinile de plan. Astfel, pentru muncitori aceste condiții se referă la : încadrarea în normele de consum, realizarea structurii pe calități și îndeplinirea producției fizice pentru export. Pentru maiștri, pentru personalul tehnico-ingineresc, șefii de secții, ateliere, etc. condițiile stipulate în decret vizează : realizarea la termen și integral a producției fizice, la structura calitativă prevăzută, destinată exportului, încadrarea în cheltuielile materiale și în consumurile normate; în sfîrșit, personalului de conducere i se impun prin decret următoarele realizarea producției condiții fizice, a planului la export, a producției marfă vîndută și încasată, a producției nete, realizarea calității, a cheltuielilor la 1.000 lei producție și a producției la 1.000 lei fonduri fixe, încadrarea în normele de consum, de materii prime, materiale, combustibili și energie. Recompensa muncii tate, suma retribuțiilor prescurenite se va stabili în raport direct cu cantitatea de produse fizice realizate, fără a fi limitată nici la depășirea și nici la nerealizarea sarcinilor de plan. Pentru contribuțiile aduse la depășirea producției de export, cît și la realizarea de economii față de consumurilor normate, nivelul toate categoriile de personal vor primi, suplimentar, premii și stimulente, conform legii. Decretul prevede însă că, în cazul nerealizării condițiilor prevăzute în contractul de acord global, suma cuvenită corespunzător producției fizice realizate va fi diminuată, suplimentar, în raport cu gradul de nerealizare a condițiilor anterior prezentate, pînă la limita de 10 procente. ai în continuare, articolul 10 decretului stipulează : „în condițiile generalizării acordului global, maiștrii, inginerii și subinginerii vor participa nemijlocit în producție la executarea unor lucrări mai complexe, cu un înalt grad de tehnicitate, pentru a contribui efectiv la realizarea integrală, de calitate și intr-un timp cît mai scurt a sarcinilor contractate. Aceste persoane vor fi cuprinse în formația de lucru în acord global de la locurile de muncă unde au fost repartizate și vor fi retribuite în acord cu retribuția lor tarifară și timpul lucrat, precum și cu nivelul de realizare a sarcinilor contractate în acord global de formația respectivă", în ceea ce privește personalul din unitățile agricole de stat, inclusiv din consiliile unice personaluldustriale, cuprins în agroinacord global, în condițiile în care organul ierarhic superior și Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară constată că se prelimină realizarea unei producții agricole planificate mai mici decit proporția în care, potrivit legii, se acordă avansul lunar din retribuție, aesta se reduce în mod corespunzător, începînd din luna in care s-au făcut asemenea preliminări. La sfîrșitul anului retribuția va fi stabilită definitiv, în funcție de gradul de realizare a sarcinilor asumate prin contract. Capitolele 3 și 4 ale decretului se referă la aplicarea unor forme de retribuire specifice (cazul personalului de conducere și de execuție tehnic, al celui economic din unitățile comerciale cu amănuntul, cu ridicata, din cele de alimentație publică și turism, din uniunile județene și cooperativele de producție, achiziție și desfacere a mărfurilor), precum și la criteriile de acordare a retribuției tarifare lucrătorilor din adminstrația de stat, centralele industiale și alte unități necuprinse în acord global. Pentru perfecționarea continuă a metodelor de conducere și organizare se cere tuturor cadrelor din economie să cunoască cele mai noi principii privind conducerea și organizarea unui sistem industrial în ansamblu, dar și a subansamblelor și a părților componente in detaliu, în vederea asigurării eficienței activității productive, în cadrul proces complex, este acestui necesar ca metodele de cere și organizare a contreprinderilor să asigure întreutilizarea la parametrii optimi atît a mașinilor și utilajelor din dotare, cît și capacitățile umane. . Lucrarea Metode și tehnici moderne folosite în cerea și organizarea condruîntreprinderilor elaborată de Trandafir Cocârlă și Grigore Pocinog, (ed. Facla) pune la dispoziția specialiștilor și studenților, cele mai noi principii teoretice și aplicative, care stau la baza unei conduceri științifice a proceselor de fabricație. Se remarcă abordarea sistemică a metodelor de conducere și organizare, ceea ce a permis autorilor să analizeze, într-un mod concis, complexele probleme pe care le cuprinde activitatea unei întreprinderi, cu evidențierea interacțiunii și a interferenței tuturor factorilor participanți la procesul de producție. Pornind de la conceptul cibernetico-industrial al unui sistem de producție, autorii tratează problemele într-o viziune modernă, la un nivel științific ridicat, dar ușor abordabil de către cadrele din sistemul de conducere și organizare a unităților economice și de către cei care vor să-și însușească principiile moderne de conducere și organizare a întreprinderilor. Apreciind conținutul tuturor capitolelor lucrării, aș remarca în mod deosebit capitolele : Analiza valorii ca metodă de cercetare-proiectare sistemică a produselor, Metode și tehnici moderne folosite în teoria stocurilor, Folosirea metodelor de programare și control în rețea în conducerea producției. Se cunoaște că analiza valorii reprezintă o tehnică sintetică, deosebit de crentă, prin care se rezbca probleme importante cu privire la gîndire și creativitate, pentru realizarea proceselor de obținere a produselor în condiții tehnicoeconomice optime. Meritul deosebit al autorilor este că au reușit, pe baza bogatelor activități proprii de cercetare și consultarea unei vaste prin bibliografii de specialitate, să sintetizeze și să prezinte cele mai semnificative aspecte care trebuiesc cunoscute și luate în considerare la aplicarea principiilor moderne de conducere și organizare a întreprinderilor. Cartea se recomandă a fi consultată și studiată cu convingerea că satisface pe deplin cerințele unui material bibliografic interesoril și deosebit de folosit prof. emerit dr. inginer GHEORGHE SAVI In acord global Pe marginea Decretului Consiliului de Stat »TOrina cu carti •Turina cu cârti Metode și tehnici folosite in conducerea și organizarea întreprinderilor de Trandafir Cocărlă și Grigore Pocinog ln modern edificiu recent intrat în peisajul cultății de construcții universitar timișorean : clădirea sa(Foto: CONSTANTIN DUMA) *v\\\\\\\\\\v\\\\\\\\\\\\\\\v\\\\w Spre continua modernizare (Ormare din pag l) Uor necesare ridicării nivelului științific și practic al învățămîntului, lățirii metodelor și îmbinăprocedeelor de a lucra cu elevii în clasă, cabinet, laborator, atelier, pe lotul școlar, oriunde să hotărăște soarta producției și se poate învîr ța un mod de a acționa și lipta in spirit Toate unitățile revoluționar preșcolare și școlare au asigurate condiții optime pentru realizarea unui învățămînt de calitate la nivelul exigențelor înscrise în documentele de partid , măsurile adoptate de organele locale de partid și de stat au condus la asigurarea și pregătirea celor peste 3.000 de săli de clasă, 912 laboratoare și cabinete, 405 ateliere, 152 săli de sport, 250 biblioteci școlare necesare reluării activității instructiv-educative în cele mai bune condiții; zestrea școlilor noastre a sporit cu noi mijloace de învățămînt in valoare de peste 3 milioane lei. în an elevii din școlile de acest pe raza județului nostru vor beneficia de peste 12.000 locuri destinate efectuării experimentelor și 10.000 locuri de muncă în atelierele școlare. In județul Timiș, în învățămîntul preșcolar cuprindem peste 90 la sută din copiii de vîrstă preșcolară între 3-5 ani și peste 98 la sută din cei care au împlinit vîrsta de 5 ani. In învățămîntul primar, gimnazial și general de 10 ani au fost create condițiile școlarizării tuturor necesare copiilor de vîrstă școlară. Din acest an, în județul nostru funcționa, cu precădere vor în mediul rural, 53 de unități școlare cu clasele IX-X. Paleta profilurilor și ilor pentru care sînt meseripregătiți elevii în cadrul treptelor I și a II-a de liceu, al școlilor profesionale, asigură în cea mai mare parte forța de muncă necesară economiei județului nostru. Aplicînd neabătut politica înțeleaptă a partidului în rezolvarea problemei sale, ținînd seama de națiospecificul județului nostru și al fiecărei localități în parte, au fost create toate condițiile ca și cele 135 și secții preșcolare și unități școlare în care predarea se sace în limbile germană, maghiară, sîrbă etc, să-și poată îndeplini cu maximă exigență sarcinile ce le incumbă instruirea și educarea a peste 15.000 de copii Instruirea lor, ca de altfel a tuturor celor peste 100.000 copii cuprinși în grădinițe, școli și licee cu limba de predare română este asigurată de cele aproape 8.000 Exigență și formare din pag Ire, capabile să facă față exigențelor mereu crescînde ale societății românești în continuă ascensiune și transformare revoluționară. Unind experiența cu elanul novator, valorificînd plenar cadre didactice și maiștri instructori. Deschidem astăzi larg porțile școlilor și liceelor tuturor copiilor și tinerilor cu gîndul la sarcinile ce revin școlii în lumina cuvîntării tovarășului Nicolae Ceaușescu la Consfătuirea de lucru pe problemele muncii organizatorice și politiceeducative. Dorim ca noul an să fie mai bogat în fapte de muncă, să dovedim mai hărnicie atît în școală, multă cît și pe ogoare pentru strîngerea recoltei, să obținem rezultate mai bune la învățătură și să formăm cetățeni demni ai scumpei noastre patrii, Republica Socialistă România, răspundere posibilitățile materiale deosebite care s-au creat în anii socialismului, întregul potențial al Centrului universitar Timișoara — însumând 1500 de cadre didactice și peste 20 000 de studenți — va pune un accent mai mare pe optimizarea conținutului întregii activități de învățămînt, cercetare și producție dinid țarii specialiști capabili să ceze și să soluționeze altorsarcinile complexe ce le vor sta în față Ca urmare a grijii permanente a partidului și statului nostru, învățămîntul superior timișorean și-a dezvoltat continuu baza materială, condițiile de muncă și viață, în jur de 13.000 de studenți au asigurate locuri în cămine și cantine moderne, aproape 7.000 beneficiază de burse și alte ajutoare materiale. La Timișoara învață, în prezent, peste 2.500 de studenți de peste hotare veniți să se formeze la înalta cotă științifică a invățămîntului românesc. Numai în ultimii ani s-au dat în folosință o seamă de noi spații, la Institutul agronomic, Facultatea de mecanică, Facultatea de construcții, Facultatea de chimie ale Institutului politehnic „Traian Vuia" etc., astfel încît la ora actuală toate institutele beneficiază de edificii noi sau modernizate. Transpunînd în viață magistrala concepție a tovarășului Nicolae Ceaușescu privind integrarea învățămîntului cu cercetarea și producția, la nivelul universitar au fost centrului elaborate, în anul 1982-1983, 500 de teme de cercetare contractuală în valoare de peste 50 de milioane lei, la realizarea acestora și-au adus contribuția și peste 4.000 de studenți. Timișoara universitară se poate mîndri cu înfăptuirile în domeniul găsirii unor noi surse de energie, al introducerii, pe scară largă, a roboților triali, al creării unor indusnv soiuri de plante precum și în cel al perfecționării organizării producției și muncii în unitățile economice, creșterea gradului de sănătate a populației. La Timișoara își desfășoarăproape 100 de activitate înformații și cercuri artistice studențești în care sunt cuprinși peste 2.500 de studenți care au obținut, la recenta Festivalului național ediție atarea României“, 50 de „Cântiii în etapa republicană,pre