Dreptatea, iunie 1931 (Anul 5, nr. 1093-1117)

1931-06-10 / nr. 1100

ANDIV NO. 11006 PAGINI 3 Ltt TARA Un an ... . 1003 6 Iuni . . . * 500 1t Iuni .... 2SO O­N IN STRĂINĂTATE DUBLU­MENTE învăţători, Preoţi şi Săteni Un an . ................. . 750 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­­ STR. G. CLEMENCEAU, 9 TELEFON Direcţia 218/32 Redacţia 217/04 Ad­ţia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dra ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 l€i Jurământ«l ce l-am depus astă­zi in fata reprezentanţilor nafinali depăşeşte zidurile acestui locaş istoric şi pentru sub­etul meu define un legământ sfant intre Mine-Rege şi poporul Meu. (M. S. Regele la depunerea jurământului) Dela Duminica istorică a Rusaliilor din 1930 s’a im­­plinit un an. Un an din ziua când na­ţiunea română reintegra in drepturile Sale de legiuit continuator al glorioasei dinastii fondată în 1866 de Carol, străbunul înţelept şi mare, pe Acel trecut prin chinuitoare încercări. . Un an de când voinţa na­ţională ratifica într’un una­­nim avânt de entusiasm, gestul Celuia ce fusese vic­tima unei nedreptăţi. Un an de începuturi. De începuturi cu atât mai grele cu cât nedrep­tatea istorică odată ştear­să prin actul suveran al Adunării Naţionale, se punea noului cârmuitor nu o problemă de îndrumări radical schimbate, ci acea mult mai gingaşă a înodă­­rii unui fir rupt printr’o întâmplare nenorocită, a integrării­ vieţei noastre de stat, trecător scrântită, în ritmul tradiţional al număr hrei noastre constituţiona­le Să ne aducem aminte. In faţa imperativelor grele care se iveau în pragul nouei domnii, în demna sa bucurie de a-i fi fost rezer­vat de istorie de a răspun­de la un postulat unanim al­ conştiinţii naţionale, prin parlamentul restaura­tor care reprezintă de drept şi de fapt însăşi a­­cea conştiinţă naţională, partidul naţional-ţărănesc punea mai presus de orice grija de a uşura acele înce­puturi. Această grijă se mani­festa prin acele acte de o înaltă însemnătate şi învă­ţătură politică pe care d. Iuliu Maniu, ca şef de gu­vern, le făcea în două rân­duri — a doua zi după ur­carea pe Trim a Suveranu­lui, și mai apoi în toamnă — și pe care d. G. G. Miro­­nescu le repeta în primă­vara aceasta. Trebuia ne­tezită, cu orice sacrificii, calea in drumul nouei domnii. . Acestea sunt faptele po­litice proeminente ale pri­mului an scurs de la resta­urare. Dar, tocmai din cau­za timpului scurt, ele nu au căpătat încă acea pers­pectivă necesară pentru a fi judecate în efectele lor. De aceea, în pragul celui de al doilea an de domnie a M. S. Regelui Carol al I­I-lea, opiniunea publică românească se întoarce cu înduioşare la clipele feri­cite când Adunarea Naţio­nală proclama încetarea a u­nei nedreptăţi şi reintegra­rea Celui nedreptăţit în prerogativele Sale. Cu gândul la acele clipe înălţătoare, întreaga su­flare românească urează iubitului său Suveran ne­numărate reîntoarceri ale acestei aniversări, pentru ca să poată desăvârşi ope­ra a cărei îndeplinire o promitea, prestând în fața reprezentanţilor naţiunii jurământul Său solemn. Trăiască M. Sa Regele Carol al I­I-lea. Piscinele de Innot: un pericol social RAndori pentru amatorii de sport nautic de dr. M. MANOLIU Pentru a fi cât mai mult pe pla-­ cul tinerei populaţii sportive de­­ astăzi, marile oraşe sunt nevoite­­ să deschidă, în fiecare an, noui piscine sau bazine de scăldat. Din punct de vedere sportiv privite aceste bazine de înot pot fi un mijloc de desvoltare fizică a tine­relor generaţii, un pas înainte că­tre o generaţie de atleţi, o primă şcoală de selecţionare a şampioni­­lor noştri; din punct de vedere me­dical însă, aceste piscine constitue un pericol social. Căci propagarea boalelor prin apa murdară a băi­lor în comun este o chestiune în­deajuns cunoscută de toată lumea. In apa piscinilor populare se gă­seşte o adevărată «piurea» de bac­terii iar cercetările savanţilor ara­tă până la evidenţă că aceste pis­cine, cari conţin 40 mii de baccili coli şi alte 130 mii de bacterii pe centimetrul cub, sunt un mare, pe­ricol pentru salubritatea publică. Pielea corpului este destul de soli­dă ca să reziste injecţiei, însă ră­mân mucoasele ochilor, a nărilor şi a faringei, expuse atacului ger­menilor patogeni. In primul rând, mucoasa con­­jonctivală este eminamente accesi­bilă contagiune­, în cazul când în­­notătorul are obiceiul să «plonjeze» sau practică înnotul modern cu capul sub apă, numit «crawl», un înnot dificil, care se poate lucra în voe numai în piscine. Este lesne de înțeles ,că un astfel de sport nautic predispune con­junctivele ochilor şi sunt frecvente conjunctivitele banale de origină balneară. Este, însă, o afecţiune particula­ră piscinelor, aşa zisa conjonctivită foliculară acută, a cărei perioadă de incubaţie este de 6 până la 10 zile. Agentul patogen este un vi­rus ultrafiltrabil cu aspect clinic şi histologic al boalei, care amin­teşte trachomul. Conjonctivită foli­culară este departe de a fi o afec­ţiune gravă cu trachomul şi cu toate că poate dura câteva luni de zile este vindecabilă prin trata­ment. După cum am spus mai sus, şi mucoasa nasului și a faringei, poate fi injectată de apa murdară din piscine. Un medic francez, de la Combe, al cărui laborator este vecin cu o­­ piscină frecventată, a publicat o statistică de 90 de cazuri de otite, amigdalite, rinite, laringite, angine pseudo-membranoase, furuncule ale conductului auditiv, toate afecţiuni survenite la o zi sau două după o bae în bazin. Un altul, dr. Trufferi a observat în trei ani peste 10 otite la înnotătorii de crawi. Acest me­dic a mai descris o altă formă de otită, aceea a înnotătorilor «cu ca­pul sub apă», otită banală, care e­­voluiază progresiv către otita us­cată, şi care în cele din urmă ex­pune la surditate. Conjonctivitele şi otitele bazinelor sunt principale­le afecţiuni balneare, însă germe­nii unui mare număr de alte boale pot pătrunde în organism prin gură şi căile digestive. Dintre acestea cităm pe cele mai frecvente : febra tifoidă, paratiroi­­dele, dizenteria. Deasemeni tuberculoza se poate contracta, cu atât mai uşor în pis­cine unde puţini dintre înnotători se abţin să nu scuipe. O altă boală, leucemia, a fost semnalată la obiş­nuiţii bazinelor de înnot. Flora bacteriană a bazinelor de nataţie este de obiceiu adusă de sportivi. Insămânţarea microbilor este favorizată de instalaţia defec­tuoasă a pisciiilor şi de lipsa de disciplină a amatorilor de «sport nautic», care, în lipsă de sancţiuni, scuipă şi-şi fac toate nevoile în apă răspândind, astfel, în canti­tăţi masive coli­bacilii şi bacilul lui Elberth, agentul febrei tifoide. CE-I DE FĂCUT? Purificarea bazinelor de înnot constitue o problemă destul de com­plexă, care n’a putut fi rezolvată, în mod satisfăcător. E nevoe, mai întâi, să se filtreze apa de sport spre a o debarasa de toate materiile organice şi de bacte­riile pe care le conţine. Pe urmă ar trebui să se strecoare în apă un dezinfectant netoxic, fără gust şi fără miros, pe măsură ce microbii încep să se înmulţească. Toată această experienţă trebue însoţită de un control bacteriolo­gic sever. Verdonizaţia (înverzirea) apei pare, a priori, insuficientă. Deasemeni clorurarea ei poate să incomodeze pe înnotători, dacă se întrebuinţează cantităţi suficiente, de­oarece apa piseinilor conţine o mare cantitate de materii organi­ce, provenite din discuamarea pie­lei înnotătorilor. Aceste materii se depun la fundul bazinelor, sub for­ma unui înveliş cleios, înglobând trilioane de bacterii pe milimetrul cub.. Aceste pericole, aceste inconve­niente nu se întâlnesc în piscinele particulare bine întreţinute unde nu se scaldă decât oameni curaţi. CATEVA SFATURI PENTRU SPORTIVI Amatorii de sport nautic trebue ei singuri să instituie o disciplina printre colegii lor. Să intre cât se poate de curaţi în bazin şi să obli­ge pe toţi să treacă, pe la duş, mai înainte. Să interzică accesul în pis­(Cit­ifi continuarea hi pag. 2-a) Se caută o majoritate Se caută o majoritate guverna­mentală pentru Cameră. Prea mul­tă, pare-se, la Senat, deficitară dincolo. Trei! Numai trei — fatidică trei­me! — ar fi procentul majoritar al guvernului faţă de totalul reprezen­tanţilor celorlalte partide şi gru­puri. Oricât den «tehnicianistă», ar fi o asemenea majoritate —ipoteză gratuită — prea este puţintică. «Cele bune sânt trei”, fireşte, însă nu în ast­fel de materie. Căci până şi «Cei trei muşchetari» erau patru. In­deobşte în adunările parla­mentare opoziţia este asid­uă, iar majoritatea mai plimbăreaţă. Cu cât este mai redusă, cu atât trebue să fie mai prezentă. Ce te faci când se reazămă nu­mai pe trei! Ori când, într’o colec­tivitate de 193 de inşi trebuind să se adune zilnic la anumite ore, au să fie minimum trei nevoiţi să ab­senteze. Cu sau fără bilet de voe. Ce exis­tenţă pentru un guvern atârnat de un triunghi. Se afirmă că d. Pom­pei, distins profesor, ar fi desem­nat de către d. Iorga la preziden­ţia Camerei. Vai de savantul ma­tematician obligat să se chinuiască zilnic pentru o regulă de trei. •11 De altminteri guvernul însu­şi a­­larmat de tragedia shakespeariană, dar cu bogat element comic ce-l aş­teaptă, caută să se calmeze, înşe­­lându-se pe el: — Ce trei! Care trei! Cum trei! Fără eterogenii liberali dispunem de o „majoritate compactă”. La care eterogenii au răspuns : — Pardon! De trei ori pardon! Nu înţelegem aceasta «inadvertenţă stilistică». Nu sântem câtu­şi de puţin neutri. Noi ne luăm liberta­tea- de -acţiune! Iată dar că «neutrii» înţeleg a-şi recupera energia calomniată, de­clarând, că odată aleşi, socotesc des făcută «Uniunea naţională». Hotărându-şi atitudinea şi în spe­cial votul, după «actele guvernului» spun lămurit. — Or, guvernaţi după voia noas­tră sau... Şi încă pe un răstimp destul de limitat. Căci dilema e teribilă. Vechii liberali se vor găsi repede în,aceia, — de dilemă e vorba—fai­moasă a ţiganului. Tot ce guver­nul ar brodi în bine s’ar în­toarce numai in folosul lui ; tot ce are să fie rău — şi D-zeu ştie cât are să mai fie­ în defavoarea «neutrilor» ce l-ar sprijini. Lamen­tabil concubinaj din care foarte curând liberali s’ar constata sin­guri şi bătuţi şi uzaţi şi cu toate veleităţile de viitor perdute. Astfel guvernul nu poate nădăj­dui decât numai în lagărul lui. * Şi, uite, nul mai şicănăm, azi deo­camdată, asupra efectivului de ca­re dispune. Nu trei, nu cinci, nu cinci-ori-cinci este majoritatea lui. Mai numeroasă, fie. Dar ce elemen­te o compun! Nu ne gândim la per­soane în parte. Ci la analiza frac­ţiilor şi subfracţiilor ce o formează. Guvernul vorbeşte de majoritatea LUI, ca şi cum el, însuşi ar fi un tot omogen, cristalizat într’o unitate de cugetare , concepţie şi program,­­ iar nu însoţirea vremelnică a unor personalităţi disparate între care vor să se impună cele dispe­rate. In amalgamul care aspiră la ro­lul de «majoritate» vedem «iorghiş­­ti», fie dintre cei resuscitaţi de sub piatra funerară a partidului, fie dintre cei născuţi odată cu in­stalarea ministerului Iorga, «ar­­geteenişti», familiari, destul de ti­neri pentru a suporta avatarurile şefului sau prea bătrâni pentru a se mai oferi experienţei altora, u­­nele vestigii anacronice din par­tide dispărute şi diverse specime­ne de club aristocratic recompensa­te din budgetul reprezentărei na­ţionale de îndelungată «chibituială» a unei vieţi inutile; «ţepişti», for­maţiune hibridă, născocită pentru lozinca «Jos parlamentul!» şi adap­tată instantaneu magnetismului şi diurnelor parlamentare; «indepen­denţi» fie din categoria mercenară ce se oferă rând pe rând tuturor dispensatorilor de avantagii fie din mai proaspătă corescenţă a u­­nei legende necuviincioasă faţă de forul nobil şi sacru pe care -l invoacă mereu; iar printre toţi aceştia, colectaţi de la toate anti-podurile sociale, politice şi morale, treapta cea din urmă, sclavii gră­tarului. Naşul «fripturismului», ajuns acum Dascălul Friptură strângând oastea «regenerărei sufletului ro­mânesc« din clientela vorace a su­frageriei budgetare!.. Iată «majoritatea» inconsistentă şi incoherentă a Magnificului Inco­herent... Numericeşte numai formală. Din punct de vedere politic un paradox. Moralmente o exhibiţie bi­zară. La­ acest rezultat a ajuns într-o lună jumătate marea ofensivă îm­potriva partidelor­­ Său trăind sub autoritatea discreţionară a partidu­lui liberal Duca, sau prăbuşindu-se la cea dintâi încercare serioasă de viaţă proprie şi liberă. De acum naţia poate să respire liniştită. Soarta ei bună se află în mâini sigure. •­­ Un democrat Valorificarea cerealelor Cum o înţelege un „guvern de lucru“ -----poţi că Guvernul de «salvare naţională» pare să fi băgat de seamă că e ne­­voe să se facă ceva pentru înlesni­rea unei mai bune valorificări a ce­realelor. Aşa, cel puţin ar rezulta din comunicările făcute presei du­pă reunirea de tineri a delegaţiei economice. In act.'n şedinţă, compe­tenţele economiste ale guvernului au discutat chestiunea valorificării cerealelor şi au ajuns la hotărârea de mare importanţă că problema trebue să fie studiată. Iar pentru­­ca să nu se creadă că «guvernul de lucru» îşi pierde vreme cu vorbărie goală, s’a şi dat delegaţie ministe­rului de agricultură să examineze chestiunea şi să refere. Pentru epoca în care ne găsim şi în condiţiunile în care se prezintă chestiunea cerealelor, am fi fost to­­tuş îndreptăţiţi ca chiar şi «guvern de lucru» să dea dovadă de mai puţina indolenţă şi mai multă pri­cepere. Ce ar mai putea face guvernul de-acum încolo pentru organizarea valorificării cerealelor, după ce a înlăturat, cu obişnuitul său dispreţ legile în fiinţă şi după ce a lă­sat să treacă un timp atât de preţios în tratativele începute de guvernul trecut, pentru obţinerea unui tratament de preferinţă pen­­tru cerealele româneşti? Cu ce va înlocui guvernul meca­nismul — atât de potrivit împreju­rărilor de la noi — conceput şi pe punctul de a fi aplicat odată cu in­trarea în vigoare a legii pentru va­lorificarea produselor agricole? In pornirea sa pătimaşă împotri­va operei guvernului n­aţional-ţără­­nesc, trinitatea Iorga—Argetoianu- Manoilescu a crezut nimerit să în­lăture legea pentru valorificarea cerealelor, fără ca măcar să se preo­cupe de ce ar putea fi pus în loc pentru a veni în ajutorul agricul­turilor. Am fi înţeles, la rigoare, hotărâ­rea sa de a nu aplica această lege, dacă guvernul ar fi avut pregătit din vreme un program de măsuri imediate pentru combaterea crizei agricole. Ştim însă, din declaraţiile d-lui Iorga, că guvernul său nu are pro­gram — şi se mândreşte de această neprihănire doctrinară—iar d. Ar­­­getoianu a confirmat lipsa de pro­gram prin chiar expunerea sa pro­gramatică de la Craiova. Căci ni­meni nu va putea susţine că pasti­­şarea câtorva idei generale, cu ca­racter permanent din programul partidului naţional-ţărănesc poate suplini un plan de acţiune imedia­tă, care este reclamat de gravitatea codiţiunilor prin care trece econo­mia românească. Nu enunţând nevoia de a se ra­ţionaliza producţia agricolă si va fi precizat ceea ce este nimerit pen­tru remedierea grabnică a mizeriei agricultorilor. Aceştia reclamă pre­ţuri mai bune pentru prisosul re­coltei lor iar nu făgăduiala că prin introducerea maşinismului, a cul­turii raţionale şi a seminţelor se­lecţionate, le va fi cândva mai bine. De va putea sau nu guvernul ac­tual să urmărească înfăptuirea u­­nui asemenea program nu prezintă importanţă în momentul de faţă. Ceea ce trebue agriculturii româ­neşti este un regim de desfacere în interior şi la export care să asigure preţuri remuneratorii cultivatorilor. Acest scop îl urmăreşte legea pentru valorificarea produselor a­­gricole şi dacă ea ar fi fost apli­cată din primul moment al insta­lării noului guvern, alta ar fi fost acum situaţia agricultorilor. Sistemul preconizat în legea d-lui Madgearu este cel mai potrivit îm­prejurărilor din ţara noastră iar experienţa celorlalte ţări agricole arată că nici un guvern n’a lăsat fără sprijin, așa cum a făcut ac­tualul guvern român — pe agricul­(Citiți continuarea în pagina 11-a) CITIŢI IN PAG. V-a NELEGIUIRILE CRIMINALE DE LA ROMAN, BUZĂU, BRĂILA Candidaţii şi delegaţii naţional-ţărănişti atacaţi. Focuri de revolver. Alegeri în sânge „Profesorul“ între ai săi , Guvernul şi-a confecţionat majo­rităţi parlamentare prin mijloacele cunoscute de toată lumea, care n’au oferit aspectul unor alegeri civili­zate­ .Răspunderea, din nefericire, re­vine în primul rând d-lui Iorga. Ar vrea să se lepede de ea, dar nu se ţoate. Ca nişte fantome, îl ur­măresc fărădelegile săvârşite în numele său şi cu consimţimântul său. Omenia de care îi place să vor­bească atât de mult s’a dus dracu­lui, fiind lăsate la discreţia Mano­­leştilor Strunga, Chirculeştilor şi elţii. In tovărăşia agramaţilor şi bătăuşilor din partidul liberal, pro­fesorul se simte bine, par’că acesta era locul după care a umblat de mult. . ...­­ D. Iorga a început prin a fi în mijlocul unui­ grup­ de scriitori, care l’au părăsit pe­­rând când d-sa se socotea suficient pentru a’ se deda la acte dictatoriale. Părăsit de scriitorii «re talent, rămas cu ciurucurile de care cine vorbeşte azi, mai bine zis cine a vorbit vreo­dată î Intre ciurucuri se sim­ţea bine. Ii putea domina. Tot mai mult d. Iorga se îndrepta spre po­litică, îndepărtându-se de literatu­ră unde autoritatea sa a murit de acum douăzeci de ani. In politică, d. Iorga a fost încon­­­­jurat la început de o seamă de e­­lemente bune, pe care însă, tempe­ramentul său dominant le-a gonit. Şi astfel, foarte curând a rămas înconjurat la un număr de semi­docţi, care îi gâdilau vanitatea şi îi dădeau iluzia că are un partid. Intr’un partid politic în care nu­mărul intelectualilor e mare, d. Iorga nu se simte bine, fiindcă se simte umbrit. De la junimişti a fu­git pe vremuri de i-au scăpărat pălcâiele. Apropierea d-lui Iorga de liberali e naturală şi în logica faptelor. In­tre Chirculeşti, Strungi şi evacua­ţii din cluburi pentru a-i instala în parlament, d. Iorga se simte la largul său. Aceştia au o singură o­­bligaţie: să-l aclame şi să-l aplau­de, indiferent de ce-o spune. Pe contul statului, d. Iorga şi-a întocmit cotele care să-l aplaude şi pe care le va putea manevra în ori­ce direcţie manajerul său de la in­terne. De ce va fi acest parlament, gu­vernul începe să pregătească opi­nia publică. Ziarele oficioase scriu pe ziua de eri: «In afară de discuţiile la vali­dări când opoziţia respinsă de cor­pul electoral va veni cu inevitabi­lele proteste, încercând astfel să găsească scuze unui eşec firesc — discuţia la Mesajul Tronului va fi redusă». Informaţii complimentare spun că guvernul «nu va răspunde fap­telor prezentate de opoziţie, mărgi­­nindu-se să facă o scurtă declara­ţie la sfârşit. Sau: «va fi o sesiune scurtă, în care se vor vota câteva legi impor­tante, nefiind timp de discuţii şi controverse politice». Din aceste informaţii pornite din sursă guvernamentală reiese că gu­vernul s’a văzut nevoit împotriva credinţelor lui să aibă la îndemâ­nă un Parlament pe care să-l poa­tă exhiba în faţa străinătăţii, ca să poată zice că guvernează constitu­ţional. Dispreţul pentru instituţie a în­ceput să şi-l arate înainte de cons­tituirea Parlamentului. Căci ce alta însemnează suprimarea discuţiilor şi impunerea votării, pentru satis­facerea unor formalităţi de ordin constituţional ? Guvernul crede că va isbuti să anihileze viaţa parlamentară, ne­contând opoziţia. Or, opoziţia nu se va lăsa la capriciile nimănui şi nici nu va accepta să fie terorizată de cetele iorghisto-daciste, care de pe acum au anunţat că nu vor lăsa pe nici un opozant să vorbească. Noi credem, şi suntem convinşi, că, vor voi sau nu, domnii din gu­vern, în cap cu autorul moral al măsluirii urnelor d. Iorga, vor tre­bui să asculte rechizitoriile şi să răspundă ca nişte acuzaţi ce sunt, în faţa ţării. Viaţa parlamentară nu va putea fi suprimată pe căi lăturalnice, după cum­ intenţionează Iorga-Du­­ca. Nu va avea sp­rijinul nici unui partid I de opoziţie. D. Iorga va putea să o suprime direct; o dicta­tură deghizată nu i se va tolera. Guvernul are de ales între dicta­tură făţişă sau reîntoarcerea la constituţionalitate. Cu o dictatură deghizată, aşa cum a început şi-a pecetluit singur soarta. Lumea noastră e adversară hotărâtă a dic­taturii, aceasta ar trebui să o fi a­­flat profesorul de istorie, adică n ar fi trebuit să o uite în ziua în care a ajuns să ocupe locul pe care pe vremuri l-au ocupat unul din şe­fii aliaţilor săi de azi D. A. Sturza. Cinism criminal Am expus în alta parte a ziarului adevărul asupra nelegiuirilor criminale de la Roman, unde du­pă ce fruntaşii noştri au fost a­­tacati în plin centru al o­­raşului, d­rept represiune guvernul a arestat... pe cei atacaţi.- d. Gh. Manoliu, fost senator, dr. I. Popes­­cu, fost prefect şi O. Coz­­loschi, fost deputat. Aceasta nu a fost dea­­juns. Spre a-şi acoperi răspun­derea, guvernul face să se puiblice în ziarele sale o versiune de un cinism ne­­mai­pomenit. Anume se afirmă că «U­­mul din acoliţii d-lui Hoi­­sescu scoate revolverul şi trage» pentru că proprie­tarul unei cofetării ar fi făcut... o glumă. Asemenea afirmaţiuni sunt de o neruşinare, care dezonorează definitiv pe cei cari le fac. Poate să fie cineva aşa de nebun să tragă cu revol­­venţi, în plină stradă, pen­­tru o glumă, când de opt zile nu se ripostase cu ni­mic la atacuri şi bătăi? Toţi cetăţenii Romanului sunt martori de teroarea care a­ domnit opt zile in oraş şi judeţ. Ei au fost martori cum în plină zi sute de bătăuşi au dat ata­cul asupra grupului naţio­nal-ţărănesc. Guvernul să nu se ascun­dă după asemenea i­justifi­cări cinice.­­ El va fi tras la răspunde­re, împreună cu agenţii săi, pentru­ toate nelegiui­rile, şi justiţia îşi va face datoria.

Next