Dreptatea, septembrie 1933 (Anul 7, nr. 1783-1808)

1933-09-15 / nr. 1795

Tancred Constantinescu Iarăşi plânge „tragedia funcţionarilor“... Adevărat, no or-care In patru-cinci ani de funcţiune poate fi proclamat „regele spertarilor“. V SI SI ANUL VII NO. 1795 Vineri 15 septemttrie 1930 PAGINI Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9. — Telefon Redacţia 2171Q4­, Ai­ţia 220­25 CONSILIUL Călimănești de la Consiliul de miniştri se va întruni azi în şedinţă la Călimăneşti. Cu toată burzuluiala opoziţiei care ex­ploatează cu patimă câteva episoade furtunoase — fluctuat nec­mergituri — inerente unei guvernări în toiul unei crize mondiale de proporţii ne­obişnuite, d. Alexandru Vaida-Voe­­vod îşi face liniştit cura cu apă termală la Călimăneşti, fumân­­du şi pipa pe sub brazii cu ozon tare ai Olteniei. „ Consiliul de miniştri, întrunit la Călimăneşti, se va ocupa de progra­mul de muncă pe care guvernul îl va prezenta Corpurilor Legiuitoare în viitoarea seziune parlamentară. Caravana merge spre ţelul pro­pus: o bună ocârmuire a ţării în ani grei, legi bune pentru o epocă unde adaptarea organismului de Stat şi a economiei naţionale la nouile realităţi est© o supremă ne­cesitate. Apa de ploaie a opoziţiei şi a cârtitorilor poate cădea oricât de multă. Lemnul navei și acoperă, mântui sunt clădite din material solid. Pe valurile furioase, vasul se poate legăna, dar nu se scufundă.»­­­* In sezi­unea parlamentară trecută, guvernul Alexandru Vaida-Voevod a adus câteva legi de o deosebită importanță. Conversiunea a fost piatra din capul unghiului. Activi­tatea financiară a domnului Virgil Madgearu, cu aprobarea constitu­ţională a Parlamentului, a îngăduit ca greşelile «ritmului nou» iorghis­­to argetoianist să nu se mai repete. Aparatul de Stat a fost plătit la Ump şi nu s’a mai repetat fenome­nul straniu şi scandalos, ca minis­trul de finanţe să asaneze cu mi­liarde bănci falimentare în timp ce slujbaşii şi ofiţerii să nu fie plătiţi cu lunile. Greaua moştenire a gu­vernării trecute a căzut pe umerii guvernării partidului nostru. Des­­organizarea administrativă a tre­buit să fie stăvilită şi aparatul biu­­rocratic să fie pus la punct. Tot deodată s’a prices la o întinerire a lui. Ne întrebăm ce s’ar fi întâmplat, de pildă, dacă ar fi venit un gu­­vern liberal.­­ In aceşti ani de degringoladă la preţurile productelor agricole, libe­ralii bancari şi industriaşi ar fi a­­runcat urmările grave ale crizei ex­clusiv în spinarea păturei ţărăneşti. .Rezultatul ar fi fost o efervescen­ţă fără seamân în rândurile ei. Datorită înţelepciunii guvernului Vaida şi acţiunei de valorificare a cerealelor — acţiune eminamente, ţărănistă — plugărimea româneas­că a fost protejată şi s’a evitat o intensificare a sărăciei ei, sărăcie moştenită dela guvernările liberale şi liberal­­i de. Reducerile impozitului pe ha în­făptuite de d. Madgearu a turnat untdelemn terifiant peste rănile a­­griculturii noastre, care cu timpul să nădăjduim că se va însănătoşi. Ş­ La consiliul de la Călimăneşti, pre­liminare viitoarei sesiuni parla­mentare, guvernul va hotărâ moda­litatea continuării acestor salutare măsuri. In afară de programul economic şi financiar, guvernul Vaida, va trece prin Cameră şi Senat, sub o­­blăduirea ministrului de resort­­e Mihai Popovici codurile unificata ale României Mari. In acest fel, de numele seziunei viitoare se va lega amintirea celui mai de seamă moment legislativ al ţării noastre de după Unire. Codurile unificate vor avea şi semnificaţia unificării provinciilor alipite la patria mumă într’un Stat unitar. Unirea politică se leagă de numele partidului naţional-ţărănesc. In a­­cest instrument excelent de gu­vernare, ca în niciun alt partid, sunt strânşi reprezentanţi din toa­te provinciile. El­­este singurul par­tid regnicolar, cum spun fraţii noş­­trii ardeleni. Această înfrăţire este de-acum înainte indestructibilă. Cât a con­tribuit d. Al. Vaida la această con­solidare a Unirii, vor aprecia ge­neraţiile viitoare. D. Vaida şi-a convocat Statul ma­jor de colaboratori la Călimăneşti pentru a se consfătui asupra hotă­rârilor pe care le vor lua în preaj­ma muncii noui. Această muncă este în folosul ţării. Guvernul Vaida Voevod îşi va în­deplini cu conştiinciozitate şi cu hărnicia dovedită greaua misiune asumată. In pofida tuturor atacurilor opo­ziţioniste, d. Vaida Voevod conduce nava guvernării. In Germania.» D. HITLER O serioasă sciziune pare să se fi produs între cancelarul Reich­­ului și... Fapte diverse Liberalii — şi datoria Partidul d-lui Buca se consolează prin «manşete» la Viitorul. In aceia de eri ne asigură, că «partidul naţional-liberal, pătruns de toată gravitatea situaţiunei, va şti să-şi facă datoria în scopul salv­gardări marilor interese naţiona­le». Am văzut cum d. Duca şi ai săi ştiu să-şi facă datoria către ţară, ple­dând contra intereselor ţârei şi în folosul intereselor străine. Denun­ţând interesele ţârei, crezănd­ că-şi face mână bună pe lângă interesele străine. Partidul «pârei la Sultan», cum a spus d. George Brătianu. Ţara nu poate să-și pună încre­derea într’un asemenea partid felon și venal. CHESTIA ZILEI O biată victimă Victima, de data aceasta, este d. dr. Lupu. Oricât de neverosimilă ar fi această postură, atunci când e vor­ba de energumenul, care ne-a obicinuit, în ultima vreme mai a­­les, cu o atitudine de permanentă și trivială agresivitate și ale cărui furtu­noase atacuri determină uneori, prin calomniile ce împroaşcă asupra unor persoane nevinovate şi în neputinţă de a se apăra, acte tragice, drame sân­geroase. De astă dată însă d. dr. Lupu e — repetăm — victimă. Recunoaştem, însă, că d-sa se declară ca atare şi se plânge opiniei publice de toate neno­rocirile, ce i se întâmplă, printr’un in­terview înserat în Dimineaţa de ori. Şi ce i se întâmplă anume d-lui dr. Lupu, de a ajuns să se vaiete, aşa, în public? E prădat. E prădat constant şi sistematic, i se fună mereu ideile, în special cele de politică financiară şi e­­conomică. D-sa afirmă foarte serios a­­cest lucru şi are chiar aerul să se lau­de cu furtişagul, căruia i se pare că a căzut iar victimă. D. dr. Lupu face o confuzie. Nu e prima a d-sale şi nici cea mai gravă. Confuzia aceasta face parte dintr’o serie intreagă de erori, care stau la baza întregii d-sale activităţi în viaţa publică, de vre­ o 6—7 ani încoace. D-sa confundă politica serioasă, constructi­vă, care studiază situaţiile şi elabo­rează soluţiile, găsind fiecărui prin­cipiu formulele de aplicaţie practică, — cu agitaţia de răspântie a unor dis­peraţi, cari caută să încingă cfectul alegătorilor, neîndestul de luminaţi a­­supra unor probleme atât de gingaşe şi complexe ca problemele financiare şi economice de azi, cu propagandă besmietică de adevărată instigafie la anarhie. Intr’un asemenea cadru buimac, se plasează — ca să zicem aşa — ideolo­gia lupistă, rezervoriu inepuizabil, în­­tr-adevăr, de lozinci demagogice, pur­tate cu dezarmantă inconştientă, pe toate dealurile şi văile ţării. A com­para asemenea teme de aiurită agita­ţie electorală cu soluţiile vaste şi com­­plecte, asupra cărora se fixează, după multă ch­ibzuință, oamenii de guvernă­mânt, este o grotescă temeritate, care nu poate avea decât un succes de ila­ritate. Probabil că nici d. dr. Lupu, ale cărui giumbușlucuri sunt atât de a­­preciate de către amatorii de circ po­litic, nici n a urmărit alt rezultat. Iar dacă s'a supărat serios, n’are dreptate. Fiindcă presupunem că d-sa îşi socoate soluţiile folositoare inte­reselor obşteşti. Bine­înţeles însă că o soluţie nu poate da roade, decât apli­cată. Şi dacă nimeni nu se ocupă de soluţiile d-lui dr. Lupu, apoi, d-sa sin­gur, nu va avea niciodată prilejul să le aplice. „BLOCURILE“OPOZIŢIEI Disperarea opoziţiei începe să ia forme neprevăzute şi din ce în ce mai fanteziste. Deunăzi, vorbeam de dorinţa d-lui Duca de a reauza un fel de «bloc al opoziţiei», care să servească partidului d sale în lupta infructuoasă, şi din ce în ce mai la­mentabilă, pe care o duce contra guvernului. Acum, avem de înregis­trat un nou «aranjament» pe care încearcă să-l realizeze grupările de extremă dreaptă, care, lipsite de simţ politic, speră că vor juca to­­tuş un rol în viaţa poetică a ţarei. * Astfel, fără ştiinţa şi asentimen­tul d-lui A. C. Cuza, un grup de fruntaşi cuzişti duc de câteva zile tratative cu reprezentanţii «Gărzii de Fier» pentru o fuziune — even­tual simplă... colaborare — a celor două grupări. Şi pentru ca «forţa» să fie şi mai mare, un ridicol per­sonagiu gogist, şef de culoare la Negru, şi-a făcut şi el un punct de onoare de a aduce în balanţa aces­tei fuziuni o altă greutate: parti­­dul gogist. Deci, în ultimele zile se desemnează două sforţări, de­opo­trivă de ridicole şi imposibile ale opoziţiei: un bloc iniţiat de d. Du­ca, în care să intre lupiştii şi ave­­rtscanii — şi un alt bloc gardis­­to-cuzisto-gogist. Este desigur timpul să te întrebi, ce soartă pot avea toate aceste tato­nări de apropiere între grupări a­­tăt de disparate şi colorate divers şi violent. Şi-apoi pe baza cărui program de guvernământ cer d-nii aceştia să se solidarizeze în speran­ţa îndoelnicului «venim». Am asistat de atâţia ani la caraghioasele şi de­sele manifestaţii de tribună sau presă ale nenumăratelor partide, grupuri, fracţiuni. Nici unul nu a adus la nevoile de azi , o cât de mică soluţie, nu a schiţat măcar un început de program. Azi, ca şi eri, aceste grupări sau pretinse partide se găsesc în acelaş haos. Chiar o ga­zetă de opoziţie «Neamul Românesc» ridica ori acest bilanţ înfiorător al halului de desagregare şi incurie în care se află opoziţia: «partidele de opoziţie nu ştiu ce vor şi ce vor fa­ce. Programe netede, precise, pline de curaj nu se văd şi nu se arată- o confuzie groaznică». Atunci când opoziţia este aşa cum ne-o arată chiar opozanţii, nu este natural să surâzi când auzi de com­binaţiile opoziţiei­­ de faimoase «blocuri» şi «colaborări», dintre par­tide fără programe şi cu ideologii ce se bat cap în cap. Iată de ce lumea surâde auzind că «la cutare mani­festaţie a gărzii de fier din Capita­lă, gogiştii şi au trimis reprezen­tanţi», — sau că ’d. Duca va lua con­tact cu emisarii mareşalului». Blo­curi ! — Da, blocul «confuziei groaz­nice» cum spunea gazeta opoziţio­nistă. * Linişte şi ordine In­tari Potrivit obiceiului bun inaugurat de către guvernele naţional-ţărăniste de a ţine contact regulat, pentru in­formarea şi orientarea precisă a po­­liticei de Stat, cu organele adminis­trative de conducere­ s-a întrunit ori la ministerul de interne o conferin­ţă a prefecţilor. Este mijlocul cel mai eficace pen­tru a se pipăi pulsul vieţii poporu­­lui şi a se găsi soluţiile potrivite împrejurărilor de moment şi proble­­melor iminente ale vieţii locale. Prefecţii au raportat amănunţit despre situaţia economică, politică şi socială care domneşte în respec­tivele judeţe din ţară. S-a putut constata că populaţia este perfect liniştită şi satisfăcută de activitatea şi înfăptuirile guver­nării naţional-ţărăniste, incontesta­bil cea mai rodnică guvernare de la războiu încoace. Legile importante votate de par­­lament sunt în curs de aplicare nor­mală. Peste tot domneşte cea mai depli­nă linişte şi încredere. Acţiunea pen­­tru valorificarea cerealelor e în curs şi roadele ei sunt mulţumitoare. Adversarii guvernului au în schimb toate motivele să fie neliniştiţi şi chiar alarmaţi de această situaţie, care în nici o ipoteză nu le poate fi prielnică scopurilor urmărite şi mij­loacelor de realizare. Intr’o atmosfe­ră de încredere şi calm, de linişte socială internă şi de muncă paşni­că, e greu, e imposibil să prindă a­­gitaţiile neverosimile ale opoziţiei­­suficient de dezorientate pentru a putea reuşi să atragă lumea pe ca­lea intereselor ei. încă odată deci, această conferin­ţă prefectorială pune în lumină ne­temeinicia tuturor sfruntatelor nea­devăruri puse în li circulaţie de intri­­ganţii cluburilor pi opoziţioniste, a că­ror nerăbdare creşte cu atât mai mult cu cât această binefăcătoare atmosferă de calm social şi politic se menţine pe tot cuprinsul ţării. S’a încercat difuzarea unor ştiri alarmante şi fanteziste pe seama gu­vernului şi partidului naţional-ţără­­nesc pentru a se crea curente de o­­pinie duşmane­lor. S’a încercat tot ce o minte torturată de aşteptările momentului poate crea pentru a ză­dărnici măsurile inteligente luate în interesul ţării. S’a ncercat chiar asmuţarea strai­­nilor, împotriva guvernului care a crezut că e mai patriotic şi omenesc a plăti salarii, solde şi pensii decât a face plăţi devenite imposibile pes­te graniţă, din cauză de forţă ma­­joră. Totul s’a încercat de către o opo­ziţie nervoasă şi fără scrupule. Ei bine, după toate aceste dispe­rate şi machiavelice atacuri, nu pu­­tem să spunem acestei opoziţii de­cât un singur lucru- care evident e de natură a spori şi mai mult a­­ceastă idioată enervare:­in ţară e linişte! Linişte ! Se vorbește tot mai insistent în presa din occident de o gravă sci­ziune pe cale de a izbucni între conducătorii de astăzi ai Germa­niei. Dacă svonurile înregistrate de presă s’ar adeveri, incontestabil că regimul hitlerist ar suferi o foarte grea lovitură. Se afirmă și se dau numeroase preciziuni în această privinţă, că ne-am afla în preziua unei rupturi publice dintre cancelarul Hitler şi ministrul-preşedinte al Prusiei d. Goer­ing. Cauza conflictului 1 Succesiunea mareşalului Hindenburg la prezi­denţia Reichului­In adevăr, bătrânul mareşal, ale cărei forţe sunt tot mai slăbite, ar dori să se retragă înainte de expi­rarea mandatului său, chiar dacă sănătatea l-ar ajuta să ajungă, cum ar putea, până la capătul lui. Mareşalul ar mai dori această re­tragere anticipată, spre a putea de­termina prin marea autoritate mo­rală de care dispune, alegerea suc­cesorului său. Se atribue preşedintelui Hinden­burg o aversiune netă contra even­tualei alegeri a lui Hitler ca preşe­dinte. Or este sigur, că dacă mâine ar fi o vacanţă preşidenţială, Hitler s’ar face ales numaidecât, cumu­lând în mâinele sale funcţiuni dic­tatoriale pentru conducerea statu­lui. Anturajul preşedintelui s-a gândit atunci să opue pe Goering, şeful guvernului prusiac, lui Hitler. Maşinaţiunea aceasta a fost cu­noscută de cancelar. Şi sentimen­tele lui faţă de primul său colabo­rator au devenit aşa de rele, încât acum vreo trei săptămâni s’ar fi gândit chiar să ordone arestarea ministrului preşedinte al Prusiei. Semnarea de către mareşalul Hin­denburg al unui decret prin care căpitanul Goering este avansat din­­tr'odată general de infanterie, adi­că cel mai înalt şi prestigios grad din armata germană, a dat şi mai multă consistenţă ştirilor despre pregătirea lui Goering pentru dem­nitatea de preşedinte al Reichului. Pe de altă parte svonul despre că­sătoria ministrului-preşedinte al Prusiei cu fiica miliardarului ger­man Thyssen, regele metalurgiei din Rhili, ar învederea concursul categoric pe care magnaţii oţelului l-ar da înălţărei lui Goering la pre­­şidenţia Reichului. Toate acestea par a-l fi exasperat pe Hitler, care a refuzat în diverse rânduri aprobarea sa unor decrete şi măsuri propuse de ministrul-pre­şedinte al Prusiei. Bineînțeles, înregistrăm toate a­­cestea sub titlu documentar, dar este de netăgăduit că realizarea lor ar aduce o adâncă transformare în stăpânirea hitleristă de azi din Ger­mania. BULETIN EXTERN O gravă sciziune hitlerista? __________ * IN PAG. IV-as Plata salariilor și pensiilor ...hitlerista ...fostul său aghiotant. De această sciziune hitleristă, ne ocupăm azi în «Buletinul Extern» NOTE Cariera politică Mihai Sado­veanui Bucuriile literare — nu totdeau­na perfect împărtăşite de toată lu­mea __ nu par a fi îndestulătoare pentru academicianul Mihai Sado­­veanu, al cărui nume rămâne înto­vărăşit de clasificarea «marele nos­tru prozator». Ca şi pe d. Nicolae Iorga, demo­nul politicei îl ispiteşte necontenit pe fostul preşedinte al Senatului. Dealtminteri se pare că un ins­tinct particular îl călăuzeşte pe d. Mihai Sadoveanu. Autorul «moarei de pe Siret» recapătă veleităţile sale politice, numai când i se pare că ar bate vântul unor schimbări. Şi a­­tunci se duce la uşa celora, de care­­şi închipue, că le va veni apa la moară. Cariera politică a d-lui Mihai Sa­doveanu este plină de pitoresc. D. Octavian Goga este acela care în 1926 s’a dus să-l scoată, din bâr­log, oferindu-i pe lângă alte comi­tete şi comiţii cu tantieme şi diur­ne­ direcţia unei publicaţii săptă­mânale «pentru popor», care se ti­părea la Monitorul Oficial. N’a ci­tit-o nimeni, dar a costat câteva mi­lioane... De­­ D. Goga a făcut şi el ce a putut... După căderea «cărămizei» în 1927 şi dispariţia averescanilor de pe firmamentul puterei, d. Sa­doveanu a dispărut şi dânsul, — dar nu lângă d. Goga-II vedem reapărând în 1931 cu guvernul Iorga—Argetoianu... Pre­şedinte al Senatului ! D. Sadovea­nu nu se pune în serviciul patriei — şi al guvernelor — de florile mă­rului.­. Când «cărămida» a căzut şi pe capul tehnicienilor, d. Mihai Sado­veanu care n’avusese decât să se fe­licite de cohabitarea guvernamenta­lă în care trăise, iar ’a retras în bibliotecă. Și nici d. Iorga și nici d Argetoianu n’au mai auzit de dânsul.... Iată că acum d. Sadoveanu rea­pare pentru a treia oară în poli­tică... De altădată însă a crezut, că tre­­bue să facă un stagiu şi în opoziţie- fixându-se dinainte. De­oarece sportul de a «alerga în ajutorul vic­timei», practicat până acum cu suc­ces, a devenit foarte aleatoriu... Astfel cu o veselă surpriză am a­­flat, că d. Mihai Sadoveanu s’a în­scris la­, nu, nu la Goga, nici ca Iorga, nici la Argetoianu... ci la Georgişti... Eclectic în politică «marele nos­tru prozator!» Vrea să-i încerce pe toţi.. E chestie de văzut, dacă şi de data asta îl va ajuta... instinctul.. .­. Duca să ia aminte l­ a d-l­u ASPECTELE SOCIETĂŢII BONJINEŞTI Civilizaţia modernă are printre multiplele şi interesantele ei aspec­te, un formidabil instrument de in­formaţie şi educare a masselor — radio-dif­uzi­unea. Rolul pe care-l joacă, în complexitatea vieţii so­ciale, este de o eficacitate practică incontestabilă. Majoritatea statelor moderne, nu precupeţesc nici­ un sacrificiu pen­tru a imprima o cât mai amplă des­­voltare şi utilizare, a undelor invi­­zibile , dar cu o misiune din cele mai nobile. Culturalizarea şi luminarea mas­selor, iată un postulat al vieţii mo­derne, şi care devine pentru noi, o problemă de viaţă şi de moarte. In această direcţie trebue să se concentreze toate energiile şi să se frângă toate rezistenţele pentru a realiza acel maximum de conştiinţă cetăţenească, de cunoaştere a bogă­ţiilor care zac în stare latentă în sufletul bântuit de secetă morală a neamului românesc, încât totul este de făcut în privinţa aceasta. Pen­tru a corespunde acestui ideal de valorificare maximă a comorilor unei naţii biciuită de vânturile tu­turor intemperiilor istorice, postul nostru de Radio-difuziune din Bu­cureşti — a iniţiat ca punct nou în programul său o rubrică ale cărei subiecte vor analiza din «Aspectele şi formele generale ale României». Comitetul de direcţie, va consa­cra săptămânal, o seară unei emi­siuni, care să informeze străinăta­tea despre viaţa şi aspectele socie­tăţii româneşti» Prin urmare, odată pe franţuzeş­te, altădată pe nemţeşte, se va pre­­zenta auditoriului străin, câte o latură, a ceea ce constitue realita­tea vie românească. Diferitele do­menii de manifestare a vieţii socia­le, vor fi înfăţişate de conferenţiari specialişti , care vor anunţa străi­nătăţii în chipul cel mai complect contribuţia noastră în civilizaţia şi cultura universală. D. Savel Rădulescu, subsecretar de stat la externe, a rostit, cu cuvânt de deschidere, subliniind într’o con­ferinţă de o frumoasă ţinută inte­lectuală, interesul pe care-l poate prezenta pentru străinătate, cunoaş­terea unei ţări printr-o «informaţie directă, vie şi variată». Domnia-Sa, a evocat cu această ocazie, acele pagini de istorie ro­mânească, unde se poate citi mai bine ca oriunde suflul de înaltă mă­reţie morală şi îndârjită resistenţă naţională care au permis acestui popor o existenţă necurmată dea­­lungul veacurilor. Diversitatea conferinţelor, va asi­gura radiofoniştilor străini o cât mai fidelă reprezentare, a trecutu­lui nostru istoric precum şi o des­cripţie vie a realităţii prezente. Rezultatul acestor conferinţe: pre­zentarea României în cadrul ei o­­biectiv­­ nefalsificat. Se va efec­tua o contrapondere propagandei străine interesate, care prin campa­nii abil întreţinute, nu creiază o atmosferă defavorabilă peste hota­re. Menirea, actualului ciclu de con­ferinţe, va avea marele merit de a restabili în mod clar şi convingâtor, unele situaţiuni de natură a solu­­ţiona definitiv, multe probleme de ansamblu care au întunecat vizi­unea netedă a cercurilor străine. Pe de altă parte, va fi încă un pas înainte pentru colaborarea Interna­ţională, ale cărei baze nu pot re­­zida decât într’o cunoaştere mai lar­gă şi o mai justă comprehensiune a realităţilor istorice. (Citiţi continuarea în pag. II­ al. RECENZII R.F. A.HILLARD: Pactul dela Paris de TRAIAN HERSENI Ştiinţele sociale s’au desvoltat la nale. După războiu lucrurile sau noi după războiu mai mult şi mai fecund decât in întreaga perioadă anterioară. Faptul are desigur o explicaţie. Ştiinţele sociale ascultă şi ele de o lege utilitară cel puţin în apariţia şi desvoltarea lor. Fră­mântările sociale atrag după de schimbat cu desăvârşire, structura socială a ţării e cu mult mai com­plexă, iar în afară se găseşte legată printro strictă interdependenţă e­­conomică şi politică. Interesele noa­stre s’au lărgit şi s’au adâncit. Fap­­tul acesta a atras după sine p­ro­ştiinţele cari să le lămurească, să le faiă transformare­a ştiinţelor socia­­descurce, să le orienteze. Ştiinţele ie şi le-a impus un ritm viu şi vi­­rtusesc rar­ să fie strict teoretice. A­­tens. Nouile generaţii ştiinţifice ceasta e nota lor deosebitoare faţă prinse în noua formaţie, s’au eon­­de filosofic, înainte de războiu­lo-jformat ,norilor necesităţi. Din ace­­mâ­nia n’ajunsese înlăuntru la a­leaşi nevoi, datorită aceloraşi îm­­formaţie socială prea înaintată, iar a prejurări, s’au desvoltat şi studiile în afară, interesele ei se reduceau în1 de drept internaţional. Remarcăm în esenţă la problema întregirii naţio-* această privinţă activitatea susţinu­tă şi metodică a lui Richard F. A­­Hillard. După «Noua organizare a Imperiului Britanic» (1928) şi «Po­­litica externă a României şi proble­ma Uniunei europene» (1932). Hil­lard publică lucrarea asupra căreia ne oprim: «Pactul de la Paris Bri­an­d-Kellogg» (144 pg. 1933). Hillard se remarcă prin două în­suşiri ştiinţifice: spiritul de metodă şi o documentaţie riguroasă. Nu la­să fără o cercetare minuţioasă nici o latură a problemei pe care o ata­că Astfel cartea despre pactul de la Paris ne înfăţişează rând pe rând pactul în cadrul Istoriei Diploma­­tice (Partea I), în cadrul Sociologie­i Politice (partea II), în cadrul Drep­­tului Internaţional (partea III) şi în cadrul Politicei Internaţionale (partea IV). La sfârşit cititorul este pe deplin lămurit cu problema. In ce priveşte documentaţia, Hillard cunoaşte şi întrebuinţează mai toate izvoarele privitoare la pactul stu­­­diat, ne oferă în privinţa aceasta mânuirea sigură a celor trei limbi principale în materie de ştiinţe so­ciale: franceza, engleza şi germana Bibliografia de la sfârşit este pe de­plin edificatoare. La noi se scriu cărţi pe temeiul cunoaşterii unei singure limbi, cea franceză­ e uşor de închipuit gravitatea lacunelor de informaţie pe cari le putem surprin­de. Hillard este între puţinii în ma­terie cari nu intră în regula aceasta. Iată cum prezintă autorul însuşi importanţa pactului de care se ocu­pă: «Discutat în privinţa valoarei sale juridice, atacat în valoarea sa politică, Pactul de la Paris rămâne totuşi unul din cele mai importante tratate internaţionale. Dispoziţiile sale sunt invocate în toate conflic­tele ce s'au ivit în ultimii trei ani, principiile sale sunt statornic şi u­­niversal invocate pentru a regre­­menta relaţiunile de bună înţelege-­ re internaţională. Pactul de la Paris, deşi încheiat în afara instituţiunei de la Geneva, reprezintă totuşi — prin quasi-universalitatea sa şi prin angajamentul de renunţare la răz­boiu — încoronarea întregii activi­tăţi de organizare a Păcii, iniţiată prin­ pactul Societăţii Naţiunilor. Prin principiile novatoare în mate­ria soluţionării conflictelor interna­ţionale, Pactul de la Paris este cel mai înaintat document al dreptului internaţional contimporan». Aşa stând lucrurile, lipsa unui studiu despre acest Pact constituia fără în­doială o lacună în literatura noas­­tră de specialitate, lacună pe care Hillard a încercat să o înlăture şi credem că a izbutit pe deplin. Spicuim câteva date şi observaţii in legătură cu acest Pact. «In ziua de 6 Aprilie 1926, Aristide Briand­­ministrul de Externe al Franţei, în­­tr’o declaraţie făcută presei, exprn­

Next