Drum Nou, mai 1972 (Anul 29, nr. 8495-8519)
1972-05-14 / nr. 8505
Nr. 8505 A In dezbatere: TEZELE CONFERINŢEI NAŢIONALE A SCRIITORILOR Document de mare importanţă socială, care se înscrie în programul de educaţie comunistă elaborat de partid, Tezele Conferinţei Naţionale a scriitorilor, apărute în presa literară cu două luni în urmă, au constituit obiectul a numeroase dezbateri între scriitori și cititori, luări de atitudine pline de responsabilitate, manifestate fie prin intermediul cuvîntului tipărit, fie cu ocazia diverselor întîlniri ale creatorilor cu publicul larg. Dialogul amintit, aducînd în dezbatere idei ce vizează cel mai adesea însăşi esenţa fenomenului literar contemporan, constituie o dovadă elocventă, nu numai a modului in care este privită literătura contemporană, dar, cu DAN TARCHILA: „Se impune a reliefa, dintru început că valoarea Tezelor Conferinţei Naţionale a scriitorilor constă în aceea că ele sunt pătrunse de spiritul şi dezideratele majore puse în faţa oamenilor de literatură şi artă de documentele Plenarei din 3-5 noiembrie 1971, a C.C. al P.C.R., pe linia activităţii multilaterale de educaţie culturală şi ideologică, în cadrul căreia literatura, spre cinstea ei, este chemata să-şi aducă un substanţial aport. De pe această poziţie se cere să judecăm fenomenul literar contemporan, luînd în dezbatere acele neajunsuri care trenează, pe alocuri, mergerea înainte, să subliniem obligaţiile pe care scriitorul le are dintotdeauna faţă de popor, obligaţii cu atît mai imperative în societatea noastră socialistă, şi care în ultimă analiză îl determină pe scriitor să se exprime intr-un fel şi nu în altul". VOICU BUGARIU: „Şi din acest punct de vedere, pentru a intra direct în interiorul problematicii la care ne referim, este bine să fixăm rolul criticii. Critica astăzi nu mai poate fi doar una de interpretare estetică, ci, în primul rînd, una care visează nucleul ideologic al operei. Este necesar, desigur, să se discute formele literaturii, dar tot atît de necesară este evaluarea ideilor literaturii contemporane. Numai astfel criticul se manifestă, cu adevărat, în cadrul fenomenului literar, impulsionîndu-l şi pregătind apariţia operei de valoare, reprezentativă. Apoi, ne apare, într-o lumină cu totul nouă, ipostaza scriitorului societăţii noastre, care tinde să fie tot mai des dublat de un spirit autocritic pronunţat şi al cărui obiect devine propria-i creaţie. Aceasta pentru că scriitorul, aşa cum îl înţelegem noi, este, înainte de orice, o conştiinţă a epocii sale. Scriitorul nu se opune cosmosului şi lumii ca persoană singulară, ci este un reprezentant al idealurilor nobile ale epocii, pe care le afirmă prin opera sa. Faptul determină un fenomen interesant şi din punctul de vedere al sociologiei literaturii: dispariţia scriitorului de tipul „talent vinos", cum se spune, şi manifestat fără a se raporta la cerinţele de ordin estetic şi social, pe care orice epocă le-a pus şi le va pune în faţa literaturii şi artei, şi apariţia scriitorului co, om de cultură, înzestrat cu o pregătire ideologică şi filosofică de înaltă ţinută, şi care-l obligă să se exprime în consecinţă". DAN TARCHILA : „Cele spuse de tovarăşul Voicu Bugariu sînt cu atît mai adevărate cu cit unui scriitor nu i se cere, şi nu i s-a cerut niciodată, să se apropie de realitate ca un fotograf. Literatura trebuie să fie o consecinţă a reconsiderării realităţii, a re-creării ei în substanţa artistică, căreia i se subordonează elementele din realitate, scopul esenţial al operei fiind acela de a influenţa conştiinţa oamenilor”. VERONA BRATEŞ: „O precizare necesară. Deşi încă în propunerile prezentate Comitetului Central al P.C.R., în iulie 1971, de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-a formulat acest deziderat, totuşi ne întîlnim cu apariţii mai puţin semnificative. Am chiar la mine o broşurică dintr-o serie aşa-numită „ştiinţifico-fantastică" care poartă titlul „Substratul unei crime perfecte". Cred că înţelegeţi la ce mă refer dacă avem în vedere că cititorii unor astfel de apariţii sunt, în marea majoritate a cazurilor, tineri sub 18 ani. Iată şi în acest caz un domeniu în care trebuie să se manifeste responsabilitatea scriitorului şi acea cenzură critică şi autocritică la care se referea tovarășul Voicu Bugariu". EMIL POENARU : „Din acest motiv este bine să ne referim la ceea ce aș numi responsabilitatea scriitorului, responsabilitate care mi se pare a fi cu totul diferită de aceea a medicului, juristului etc. In cazul acesta cuvîntul responsabilitate este, metaforic vorbind, o oglindă ce reflectă însăşi existenţa noastră". GEORGE BOITOR: „Dar a rămîne numai la o discuţie despre responsabilitatea sau nonresponsabilitatea unui autor, mi se pare a risca să ne aşezăm intr-un perimetru limitat. Că într-o colecţie, fie ea şi ştiinţifico-fantastică, poate apărea un accident .(personal împărtăşesc părerea că şi romanele de aventuri scrise cu talent şi cu bună-credinţă pot exercita un rol educativ, nu neglijabil), nu are nici o semnificaţie, dacă ne gîndim, de pildă, că la ora actuală România este una din ţările cu cea mai bună poezie din lume. Aşadar, a vorbi de responsabilitate, numai, înseamnă o îngustare de optică, pentru că responsabilitatea este unul din atributele fiecărei profesii şi în cazul nostru ea trebuie subordonată conştiinţei artistice a scriitorului, profesiunii sale de credinţă. Scriitorul, la rîndul său, aşa cum s-a subliniat, nu poate fi, dacă vrea să dea ceva durabil, decit o conştiinţă a epocii sale. Pentru aceasta însă, trebuie să creăm un cadru cit mai corespunzător, pentru ca literatura să-şi îndeplinească rolul ei educativ. Şi ca să mă refer şi la un aspect concret, consider că la Braşov, unde nu apare decit o singură revistă şi aceasta fără a avea un profil literar, deşi publică literatură, suntem datori cu toţii să facem mult mai mult pentru propagarea literaturii de calitate, pentru creşterea în continuu a nivelului calitativ la care se exprimă scriitorul ce trăieşte în Braşov. Cred că un sprijin substanţial, pe această linie, ne poate veni atît din partea ziarului „Drum nou", cit şi din partea Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă. Desigur, rămîne ca un deziderat permanent obligaţia scriitorului de a da creaţii izvorîte cu adevărat din realităţile noastre, care să se integreze armonios fiinţei spirituale a poporului român". HORST SCHULLER ANGER: „Şi ca o dovadă că literatura noastră, prin ceea ce are ea mai reprezentativ, răspunde acestui imperativ major, aş cita şi aportul literaturilor naţionalităţilor conlocuitoare. Ceea ce s-a obţinut constituie expresia cea mai de seamă a modului în care de aceeaşi realitate unică , a României socialiste ne putem apropia nu numai printr-o diversitate stilistică, dar chiar printr-o exprimare în limbi diferite. Cred însă că este necesar ca în anii următori să se facă şi mai susţinute eforturi pentru o mai bună cunoaştere reciprocă a scriitorilor români şi de celelalte naţionalităţi. Spunînd aceasta, vizez în mod direct problema traducerilor". ŞTEFAN STATESCU : „Aş dori să completez cu afirmaţia că scriitorul este chemat să servească în primul rînd adevărul, să-şi înţeleagă contextul uman şi să-l exprime. Iată ceea ce ne apropie pe toţi, indiferent de mijloacele şi formele pe care le găsim în a ne exprima. O cerinţă care se impune în activitatea noastră, a scriitorilor braşoveni (trăim într-unul din cele mai mari oraşe industriale ale ţării), este aceea de a ne apropia cu şi mai multă forţă şi putere de pătrundere faţă de realităţile muncitorului. Pentru că scriitorul nu poate fi rupt nicicum de lumea în care trăieşte, literatura pe care o scrie căpătând certificat de viabilitate doar atunci cînd este o construcţie deschisă spre lume". MIHAI NADIN: „Scriitorul, vrînd nevrînd, este obligat să participe el însuşi ca o fiinţă complexă la procesul de interdeterminare ce se manifestă între conştiinţă şi societate. în aceasta constă condiţia socială a scriitorului, condiţie ce nu trebuie mitizată, cum se încearcă uneori. Scriitorul nu este decât un membru al societăţii în care se naşte, în care îşi desfăşoară activitatea sa specifică cu nimic mai presus de a celorlalţi oameni, dar pentru care are evidente calităţi şi care il obligă în cel mai înalt grad faţă de societate. El se exprimă public, deschis, cinstit şi firesc este ca opera sa să fie discutată la fel. Numai înţelegînd astfel rostul scriitorului înţelegem şi de ce anume literatura trebuie să fie un univers receptiv la tot ceea ce se întîmplă în realitate, numai astfel înţelegem de ce anume ne interesează mai puţin experienţele literare pe care, la un moment dat, le asimilează un scriitor şi mai mult rezultatul concret al scrisului său. Pentru că Eminescu, chiar dacă a avut o formaţie care trece şi prin literatura şi filosofia germană, rămîne cel mai reprezentativ poet român, şi aceasta nu numai pentru că a dat limbii strămoşeşti mare expresivitate poetică. MIHAI COLEFF, preşedintele Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă. „Important mi se pare faptul că scriitorul nu poate fi plasat în afara lumii căreia îi a perriins. Cît priveşte responsabilitatea, aceasta trebuie să fie privită, aşa cum s-a şi accentuat în funcţie de mesaj şi de condiţia estetică a operei. Este necesar ca literatura să devină, de la acest nivel, cît mai prezentă în realitate şi mă alătur acelora care susţin că presa braşoveană, instituţiile de artă din Braşov, Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă pot face şi mai mult în această privinţă. Sunt, de asemenea, necesare mult mai dese confruntările dintre scriitori şi cititori şi chiar asemenea discuţii, care nu e bine să le organizăm numai în funcţie de un eveniment sau altul. Activitatea cultural-educativă este, aşa cum s-a precizat şi în documentele de partid, o activitate complexă cu caracter continuu". Desigur, discuţiile au avut o arie de cuprindere mult mai largă. Ar mai trebui reţinute opiniile scriitorilor EVA LENDVAY şi APATHY GEZA, cu privire la colaborarea care se cere extinsă dintre scriitori şi publicaţiile braşovene şi din ţară, precizările făcute de CONSTANTIN CUZA, în legătură cu unele nuanţe ale umanismului socialist, precum şi ideea susţinută de I. D. TOPOLOG, referitoare la necesitatea înfiinţării unui cenaclu literar sub patronajul Asociaţiei scriitorilor şi al revistei „Astra" Toate acestea însă nu au fost decit nuanţe ale uneia şi aceleiaşi idei, potrivit căreia literatura bună nu poate fi decit un univers cu toate ferestrele deschise spre contemporaneitate. Dezbatere consemnată de Nicolae STOE osebire, prestigiul de care se bucură scriitorul zilelor noastre în rîndul cititorilor săi, ceea ce, pe alt plan, impune o semnificaţie care se cere subliniată acum în preajma unui eveniment scriitoricesc care prin importanţa sa (şi în special prin aceea că literatura şi artele, la noi, sînt un bun al întregului popor), depăşeşte barierele interesului profesional. Constituie şi acesta un mobil al faptului în virtutea căruia reproducem mai jos cîteva dintre opiniile unor scriitori braşoveni în legătură cu relaţia cititorscriitor şi destinul literaturii contemporane, opinii formulate în cadrul unor dezbateri iniţiate de Asociaţia scriitorilor din Braşov şi Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă. LITERATURA - o lume cu toate ferestrele spre contemporaneitate MILDNER MÜLLER „Vizita" (I. L. Caragiale) l Întîlnire cu cititorii In săptămîna can s-a scurs, Dan Tărchilă, Emil Poenari și Nicolae Stoe s-au întîlnit cu cititorii din Bod. întîlnirea a avut loc la clubul intelectualilor, avînd ca subiect „Literatura şi contemporaneitatea“. Vitrina „Cartea românească1" In întîmpinarea Conferinţei Naţionale a scriitorilor, C.L.D.C. Braşov a asigurat în librării un număr sporit de cărţi aparţinînd scriitorilor români. Săptămîna viitoare, în cadrul librăriei „Şt. O. Iosif“ din Braşov, va fi organizată o vitrină de carte românească. DRUM NOU Publicistica — o hrană de fiecare zi Fără îndoială că tezele Uniunii Scriitorilor constituie, prin ele însele, un generos prilej de dezbatere publică. Ecoul pe care l-au avut pînă acum pledează convingător pentru o reuşită a Conferinţei, moment menit să marcheze o mai profundă ancorare a scrisului românesc în problematica impusă de programul elaborat de partid pentru educaţia socialistă, a maselor, pentru formarea conştiinţei socialiste a întregului popor. într-un recent editorial, George Macovescu opina pentru o literatură de o largă accesibilitate, o literatură realistă, înţeleasă ca o „necesitate de masă a spiritului omenesc". Metafora, memorabilă, impune unele consideraţii. Pentru ca o literatură să fie accesibilă unui larg public cititor, ea trebuie (convenind asupra unei necesare valori intrinsece) să uzeze întotdeauna de cele mai eficiente şi sigure mijloace de propagare. Iată de ce perspectiva literaturii în publicistica diurnă — mi se pare a răspunde în bună măsură acestui deziderat. Ziarul, prin natura şi specificitatea mijloacelor sale de expresie, constituie cadrul propice manifestării acelor factori care ar putea concura la apropierea literaturii de mase. Este suficient, pentru a dovedi importanța acestui fapt, să amintesc interesul cu care e urmărită în „Scînteia", tableta „Picătura de cerneală" — adevărată cronică vie a „momentului" zilei, aceasta înscriindu-se, alături de alte rubrici prestigioase, în cadrul aceloraşi permanenţe din care „Scînteia" şi-a făcut o adevărată tradiţie. De altfel, tezele Uniunii Scriitorilor acordă o importanţă aparte orientării periodicelor spre menţinerea unui contact strîns cu publicul cititor, prin abordarea unor forme publicistice variate şi atractive. Intre acestea, reportajul literar, ca expresie a autenticului, inspirat nemijlocit din realitatea imediată, cu largi implicaţii ideologice şi sociale, constituie genul accesibil unor foarte diverse categorii de cititori. In sfîrşit, paginile literare ale publicaţiilor braşovene, echilibrate, cu o informare promptă asupra ultimelor apariţii editoriale, acordînd mai mult spaţiu de afirmare pentru literatura tînără, pagini deschise dialogului permanent cu cititorii, ar fi în consens cu „literatura realistă şi militantă", literatură a cărei însemnătate este pe larg subliniată şi în Tezele Uniunii Scriitorilor. Adrian TEACĂ, student la Facultatea de tehnologia construcţiilor de maşini. Pag. 3 Nu numai să constate, ci să şi transforme realitatea Deşi privesc în primul rînd pe scriitori, Tezele publicate de presa literară în întîmpinarea Conferinţei pe ţară a scriitorilor m-au interesat şi pe mine ca cititor, căutînd să aflu şi să înţeleg preocupările obştei scriitoriceşti. Se spune deseori că literatura trebuie să oglindească viaţa nouă, realităţile noastre socialiste. Din cite am înţeles, toată lumea — şi scriitori, şi cititori, şi critici — este de acord cu acest lucru. Eu consid că a-i cere literaturii să „oglindească“ pur şi simplu realitatea înseamnă a-i cere prea puţin. Astăzi, ştiinţei i se impune nu numai să descopere legi şi adevăruri neştiute, dar să şi contribuie la transformarea lumii, la îmbogăţirea spirituală şi materială a omului. De ce oare literaturii sau artei i-am cere să arate cum e lumea, adică să o descrie în chip naturalist, static. După părerea mea, literatura trebuie să facă mult mai mult decât să descrie. Ea trebuie să-i dezvăluie omului dinamica vieţii noastre noi, ca şi partea invizibilă a lucrurilor, acele aspecte ale vieţii sale pe care el, dintr-un motiv sau altul, nu le-a observat sau nu le-a cunoscut la adevăratele lor dimensiuni şi semnificaţii. Am citit în ultimii ani multe cărţi şi am văzut şi piese de teatru care corespund — într-o măsură mai mare sau mai mică — acestei necesităţi. Mă gîndesc la romanele lui Marin Preda şi Eugen Barbu, la piesele lui D. R. Popescu, la versurile lui Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu şi alţii. Pe scena teatrului din Braşov am aplaudat cu multă căldură piesa scriitorului Dan Tărchilă, intitulată „Unchiul nostru din Jamaica“. îmi plac aceste scrieri nu pentru că ar spune niscaiva lucruri cumplite, nemaiauzite, întîmplările şi ideile pe care sînt brodate le găsim în viaţa de toate zilele. Uneori trecem însă pe lingă ele fără să le băgăm în seamă, fără să cugetăm prea mult la ele. Şi iată, vine fratele nostru, scriitorul, şi trece raza de lumină a reflectorului său peste viaţa noastră, peste faptele noastre şi ne întreabă: ce faci omule cu viaţa ta? Aici cred eu că este punctul fierbinte in care se topeşte metalul acesta scump, minereul acesta preţios, scos cu trudă de scriitor din sterilul atîtor experienţe literare. Ce faci omule cu viaţa ta? Este o întrebare pe care ar trebui să o descifrăm mai des şi mai nuanţat în literatura noastră. Mă uit la mine şi mă uit în jurul meu. Se întîmplă atît de multe lucruri interesante! Nu mă gîndesc la cine ştie ce aventuri formidabile, deşi faptul formidabil a avut, are şi va avea iubitorii săi pasionaţi la toate vîrstele. Mă refer însă la faptul cotidian care ascunde atîtea lucruri semnificative. Mă gîndesc, de asemenea, la conflictele existente în viaţa oamenilor, a colectivităţilor şi chiar a societăţii noastre. Cînd a mai fost poporul nostru atît de total angajat într-o luptă declarată, făţişă, împotriva rămăşiţelor moravurilor lumii vechi (necinstea, laşitatea, spiritul de căpătuială, favoritismul), pentru afirmarea valorilor morale ale omului nou — spiritul de dreptate şi justiţie, de echitate socialistă, spiritul de abnegaţie şi dăruire faţă de cauza fericirii celor ce muncesc?! Oare acest război văzut şi nevăzut al conştiinţelor nu ar merita propriul său jurnal de front? Simion BERA, trezor la sculăria uzinei „Rulmentul“ BUCUR BALAŞ „Lanul Soarelui* firit a fi frumosul şi iubirea in interesultor Transformările revoluţionare care au avut loc în ţara noastră au creat condiţiile declanşării energiilor creatoare ale întregului popor, ale integrării constructive a tuturor forţelor în procesul măreţ de edificare a României socialiste. Noului imperativ al momentului istoric cei mai mulţi dintre scriitorii noştri i-au răspuns prin fundamentarea unei literaturi militante, puternic ancorată în realitate, o literatură creatoare, mărturie a atitudinii pline de responsabilitate faţă de societate, pe care scriitorii sunt chemaţi să o slujească şi pe care prin munca lor o dezvoltă. Iată de ce îndemnul adresat scriitorilor de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi pe care l-am reprodus in titlul acestui articol, apare încărcat de profunde semnificaţii, în epoca pe care o trăim, cititorul reclamă opere vii, durabile, creaţii de autentică valoare, in care esenţa umană să se îmbine armonios cu cea istorică şi care să ateste plenitudinea participării deschise şi conştiente la zidirea lumii noi. Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 1971 vin să confirme o dată în plus faptul că în primul rînd condeierii de notorietate veghează la înfăptuirea unei literaturi umanist-socialiste care să dea măsura valorilor spirituale prezente și viitoare ale poporului nostru. Valorificînd pe o treaptă superioară tot ceea ce s-a moştenit de la înaintaşi, scriitorii noştri realizează opere de prestigiu, care se înscriu la loc de cinste în circuitul valorilor universale. ,,Marele singuratic“ de Marin Preda, „Şi eu am fost în Arcadia“ de Horia Kovinescu, ,,Jurnal ieşean“ de George Ivaşcu, „Prinţul de aur“ de meret Constantin Cuza, „Privelişti şi sentimente“ de Geo Bogza sînt prieteni de care te desparţi cu greu. Nu se poate concepe însă o realitate fără tineret. De aceea, ar fi necesară o literatură a tineretului, care să exprime frământările tinerei generaţii, o literatură a prezentului, dar şi a viitorului, o literatură — oglindă a epocii cu problemele sale. Elevului, tînărului zilelor noastre ii este absolut necesară cultura umanistă, indiferent de profesia spre care se orientează, pentru că el trebuie să se formeze ca o personalitate armonioasă, multilateral dezvoltată, capabilă să înţeleagă şi să simtă frumosul, cu toate noile valenţe dobîndite în contextul istoric contemporan. Iată de ce scriitorii nu trebuie să uite că prin creaţiile lor formează generaţia de miine. Tineretul trebuie să beneficieze neapărat de o anumită literatură care să-l sensibilizeze, să-i împlinească şi să-i dezvolte setea de vis, de ideal, aspiraţia mereu nouă spre frumos şi spre iubire in accepţiunea lor măreaţă. Inspirate din trecutul glorios de luptă al poporului nostru, din realitatea contemporană, aceste cărţi vor sădi în sufletul tînărului sentimentul de responsabilitate, de dragoste faţă de patrie, partid şi popor. în acest sens au devenit idee-program cuvintele rostite de secretarul general al partidului la Conferinţa Organizaţiei Pionierilor, prin care artiştii sunt chemaţi să creeze mai multe opere cu „Feţi Frumoşi comunişti“. Este un deziderat la care tînăra generaţie subscrie cu toată convingerea. Adriana BOLOGA,profesoara t,1