Ecoul Moldovei, 1906-1907 (Anul 16, nr. 1-25)
1907-01-14 / nr. 12
ANUL XVI No. 12. IAȘIDUMINICA 14 IANUAR 1901-ABONAMENTUL Pe un an . . . Lei noi 6 * 6 luni ... „ „ 3, 50 Pentru străinatate se ailaogă portul 10«. 1 CATIOINA I.ISI APARE IN FIECARE DUMINICA DIRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MANOLIU --------— •e'vgx©»---------REDACTIA şi ADMINISTRAŢIA Strada DRAGHICI No. 1, ANUNCIURILE Rîndul in pagina a IlI-a bani 50 , a IV-a , 25 Inserţii şi reclame 1 leu linia Un număr vechi 50 Bani IMI BU E foarte caracteristică purtaria banilor faţă de popoarele ce i-au ploşit la sinul lor şi pe cari mai pot, isbutind a le prinde în mrede exploatărei, caută în sfârşit să îşi domineze. Mai întăi ei au ca normă de a nega totdeauna adevărul, când ste vorba de tendinţele ce urmăresc şi de mijloacele de care izază ca să şi le realizeze ; ceva mai mult, îşi impun ca o datorie a protesta contra dovezilor e să aduc despre intenţiile lor ele, şi merg pănă acolo, că înalţă a rangul de virtute minciuna prin care ar scapa de răspundere, aunci chiar când sunt prinşi asupra faptului. Pentru dânşii orice mijloc, cât de josnic, s’au cât de vinovat, e bun de întrebuinţat, numai să le scape situaţia şi să e înlesnească calea de a ajunge a ţelul ce urmăresc; iar dacă îsintesc să’şi pregătească terenul printre lesne crezătorii ori mai bine zis printre umanitarişti, se pot socoti ca şi triumfători, căci ochii acestora trecând drept victima are aceleaşi pretinsă şi veşinică persecuţiune, pornită din ură de rasă şi de religie, îi av la unelte inconsciente pentru dăămarea tuturor stavelilor ce litau în drum. Jidovii cari s’au oploşit la noi, acei cari după ce s’au făcut loc n mijlocul nostru şi au mai adus ncă după dînşii mii şi mii din neamul lor de prin Rusia şi Austria, unde existenţa le devenisă barte anevoiaşă, nu numai că asăzi au ajuns o povoară pentru noi, dar sunt şi o pacoste căzută asupra capului nostru, fiindcă exploatările de tot feliul, cu care se îndeletnicesc, şi li-au întins acuma o ţară pe o scară de o sută de ori mai mare ca la oraşe, iar atitudinea ce o iau zi cu zi prin presa or din ţară şi străinătate, tonul semeţ ce’l ţin în diverse ocazii aţă de noi, populaţie băştinaşă şi stăpână pe acest pămînt, dovedeşte că să încumetează să ne dispute acest drept de stăpînire, dovedeşte că se cred destul de puternici ca să’şi pue piciorul în prag şi să ne silească, numai de a le deschide porţile cetăţeniei în larg, dar să ne impune tăcere asupra tuturor faptelor revoltătoare, ce le sevărşesc cu un cinism uimitor. Spre acest sfârşit lozinca între dînşii e de a ridiculiza pe acei cari ar avea curajul să le deie în veleag faptele, de a spulbera prin ridicul invenubrile de cari să fac pasibili şi a restrînge proporţiile vinovăţiei într’atîta, în cât să pară că s’a făcut şi să face prea mare larmă pentru a nimica toată, şi din care să rezulte în cele din urmă evidenţa unei porniri pătimaşe, ideia persecuţiei pornită tot din ură de rasă ori religie! Ca să nu amintim de cât un singur caz, din mulţimea celor cari au indignat adevarata opinia publică românească, luăm pe acela al lui Ignat Rapaport, care pentru faptul că s’a bătut joc de 14 fete de pe moşia Călineşti, presa jidovască îl tratează de galant, iar pentru bietele fete necinstite de jidov n’are cuvinte mai pline de sarcasm şi mai batjocoritoare, pe cari să li arunce în obraz lor şi tuturor bieţilor ţarani, daţi exploatărei jidovilor de proprietarii moşiilor cu o nepăsare din cele mai condamnabile. Când însă este vorba de interesele ce privesc jidovimea şi propaganda ideilor de stat, în stat, când este vorba de resistenţa ce să încearcă pe ici colea a se opune acăpărărei întregei vieţi economice din ţară, prin care să ajungă apoi la acapararea celei politice, presa jidovască asurzeşte lumea cu vaetele ei, cu strigătele de desperare şi apelurile la umanitate, ce le adresază urbi ei orbi, iar încriminările, insultele şi ponegririle, la adresa poporului român, abundă în acea presă, care spre ruşinea ţărei şi sfruntarea neamului nostru zi cu zi devine mai îndrăzneaţă, mai plină de invective, mai asomantă. E o tactică mizerabilă, aceasta de a te îndesi când sub nămolul injuriilor, a calomniilor, a discreditului valorei şi moralităţei poporului care te-a oploşit la sinui, când a întrebuinţa ridiculul şi cele mai infame mijloace în contra lui, cu încredinţarea că prin aceasta ţ’ai acoperi crimile ce le săvîrşeşti asupră-i, ori macar a ţi le atenua până într’atâta, încât să nu mai merite nici o luare în samă.—Totuşi jidovimea de aseminea arme să serveşte; acestea sunt mijloacele inherente neamului pribeag a lui Israel ca să-şi facă loc larg printre popoarele lumei, să le copleşască şi să le subjuge economiceşte.—Ca pretutindeni aşadar de aceleaşi arme să servesc şi la noi. Dar până când? ---------------------------------- O măsuţă imperios minaţi Prin lege se prevede că la legalizările de vindere-cumparare, cum şi la autentificările contractelor de arendări, judecătorii sunt obligaţi nu numai să examineze natura obiectului vândut ori arendat, dar şi calitatea părţilor. Ziarul „Agrarul” răzămat pe acest text de lege, să adresază d-lui ministru al Justiţiei şi spune că în conformitate acestei dispoziţiuni a legei, ar face un act cu adevărat legal, dând un ordin circular tuturor autorităţilor judecătoreşti ca la autentificarea actelor de vânzări şi arendări să pretindă cumpărătorilor şi arendaşilor să aducă dovadă că sunt de naționalitate română, că au obținut prealabila învoire de a se stabili în sate. Mai departe zice citatul ziar. Potrivit acestei măsuri, s’ar pune stavilă la vânzările nelegale şi s’ar împedeca streinii de a lua în arendă moşii şi cu modul acesta a se stabili la sate. Judecătorii ar controla cu această ocazie şi autorităţile comunale, cari de midie ori trec peste prevederile legei comunale şi tolerează pe străini de a se stabili la sate, fără o învoire prealabilă. Ţărănimea ar fi şi ea pusă la adăpostul înşelătoriilor atâtor străini cari se strecoară azi la sate, li iau avutul şi li necinstesc familiile. lată o operă mare, care poate fi realizată printr’o simplă dispoziţiune ministerială. Iar ministrul care va săvârşi această operă, va dobândi dreptul la recunoştinţa tuturor bunilor români, în special la recunoştinţa ţăranilor pe cari i-ar scăpa de pericolul ce-i ameninţă, necontenita invazie a străinilor la sate. Nici că se poate o mai dreaptă cerere şi în acelaş timp nici că se poate o datorie mai bine îndeplinită, de la ministru până la cel din urmă judecător, prin aplicarea strictă a unei aseminea măsuri legale, căria nu-i se opune nici o controversă, căria nu-i lipseşte nimic din înţălesul dlar decât doar buna-voinţă acelora chemaţi ca s’o aplice cu toată sinceritatea şi în deplină consciinţă că’şi fac datoria. Ne unim şi noi cu valorosul organ al agrarienilor şi cerem ca macar actualul ministru al justiţiei să ţie socoteală, că există o lege care opreşte stabilirea străinilor la sate, că în ajutorul acestei legi este şi acea a autentificărilor şi că un judecător conscient de chemarea lui, nu va dânui un moment de a o aplica cu toată rigoarea ei. Dar... de când există această lege nu ne amintim să se fi făcut vreodată uz de ea, şi de aceea greu ne vine a crede că se va ţinea socoteală de insistenţa noastră, fiindcă e dovedit că sunt raţiuni mult mai puternice, cari au făcut să lese o asemenea dispoziţie legală să cadă în desuetudine de la început chiar şi sâ primeze asupra consciinţei judecătorilor. Sâ poate însă ca un ministru al jussâ se pue mai presus de orice consideraţii altele, şi ca un păzitor strict al legelor sâ dispue aplicarea acestei legi cu toată sinceritatea şi pentru care să bine-meriteze de la ţară. Fi-va acel ministru dl. Dim. Greceanu, ori macar vre-un urmaş al seu? ---------------------------------------- Buletin Politic După cum merg lucrurile la centru tot cam aşa să arată şi prin judeţe. Partidul conservator de la cârmă, blocul cum i se spunea odinioară, e spart şi dacă i se mai găsesc încă bucăţile la un loc, aceasta să datoreşte cercului, ce să numeşte putere, care însă dintr’o zi în alta ameninţă să pocnească şi el şi astfeliu, bucăţile să se risipeasca. In Iaşi efectele sparturei blocului să simte tot aşa de bine ca şi la Bucureşti, ba poate ceva mai mult chiar, din cauză că aici să prea fâcuse mult sgomot în jurul indesolubilităţei formaţiunei întrupată prin cei 400 de membri ai clubului de deasupra berăriei Azuga, şi despre care într’o bună dimineaţă auzirăm că s’a frînt şi el în două, urmând o parte căpitenia ce reprezintă zisul democratism, iar alta conservatorismul prin tradiţie. Era fatal sâ ajungă la aceasta, fiindcă nu să putea nici aici, după cum nu se putea nici la Bucuresci, sâ meargă îndelung braţ la braţi elemente ce nu au nici aceaşi pornire, nici aceaşi direcţie, şi nici nu urmăresc acelaş principiu, dacă admitem că ar mai fi principiile cari călăuzesc formaţiunile de soiul aceştia, ce se mai găseşte încă azi la guvern.— Era fatal să se întîmple ruptura ce a dat de câtva timp în un spectacol aşa de trist această formaţiune, şi fatal e că deacuma repulziunea să tot crească,intre aceste elemente şi se le facă a nu se mai întâlni nici o dată înpreună la călina ţărei. Câpiteniile lor, şi mai cu samă şeful, dl. G. Cantacuzino, sub mâna căruia îşi mai reţin încă patimile, de nu isbucnesc prea mult ca să înnece barca guvernamentală, încearcă mereu tot felul de combinaţii ca s’o mai poată susţinea deasupra valurilor, dar toate par zădărnicite, toate par că să isbesc de stânca numită imposibilul, de acel imposibil inexorabil născut din cerbicia unora şi nătângia altora. Tratativele cu ramura conservatoare, de sub şefia d-lui P. P. Carp, ar fi putut ajunge la un rezultat bun în alte înprejurări şi cu alte condiţiuni din partea ramurei