Epoca, martie 1923 (Anul 42, nr. 48-74)
1923-03-22 / nr. 66
ămi. xmn iso.aft In toată tara. 1 Leu Exemplarul ABONAMENTE: np»a Lei 3 ©0.— 6 Inai . 150 — Pentru străinătate lei șase sute Preoții, învățătorii și țăranii, vor plăti pe an 200 lei, pe ft luni 100 lei. 1/Pagini Joi 22 Martie 1928 In străinătate. 2 Lei Exemplarul Ani l) N € 1 Lei I. Se primesc la administrația ziarului șî — toate Agențiile de Publicitate — REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA CAMURA VICTORIEI No 70, Etajul 1 Telefon 703 Luarea în considerație a proedului constituției liberale a făcut în mod deschis dovada că în afară de slugile de casă ale familiei Brătianu, improvizate prin fraudă și furturi în camere legislative,întreaga țară este împotriva acestei brutale și odioase lovituri de stat. Intre opunerea unanimă și hotărâtă a țarei și voința Brătienilor. Regele, prizonier în mâinile camarilei, înclină încă de partea Brătienilor. Aceasta fiind situațiunea, țara va înțelege acum mai bine de ce întreaga opoziție, unită și neunită-,a luat grava deciziune să-și decline orice răspundere, lăsând toate consecințele în sarcina autorilor loviturei de stat După cum Constituția familiei Brătianu nu se poate înfăptui decât numai prin teroare și sub presiunea baionetelor tot astfel ea nu va putea fi impusă țarei decât tot prin teroare și tot prin baionete. Va fi România unica țară, care sfidând întreaga istorie a sumei, să se încumete a face dovada că viața temeinică de stat poate fi posibilă sub desfășurarea permanentă a baionetelor. Rămâne s’o vedem și pe aceasta, dar ne temem grozav că această experiență ne va costa mai scump decât ne așteptăm. Arestările Lan șî Marți, poliția din ordinal generalul Nicoleanu, carn parca a intrat și ei In patriotica asociație Weithouer Braddnn-Maitezeanu, au fost arestați peste două sute de cetățeni. Dintre aceștia vre-o cincizeci mai gemeau aseară în beciurile poliției. Arestarea acestora sa facut In disprețul oricărei legi, afară numai dacă In țara aceasta sub dinastia Brătianu, voința generalului de poliție a cărei singură bravură e să se plimbe călare pe trăsură la parăzi, nu constitue o lege. Cetățenii arestați n aveau altă vină decât aceea de a fi luat paris la una sau două întruniri pașnice sau de a fi manifestat liniștit în casa partidului lor împotriva fărădelegilor înfăptuite zi cu zi de guvernul loviturilor de stat. Aceasta însă nu poate constitui o vină. Dreptul de a se Întruni in săli închise este un drept care face parte dintre libertățile primordiale, — unul dintre cele mai incontestabile „drepturi ale omului", e un drept pe care toate Constituțiile, până și cele ale țărilor autocratismului celui mai sălbatic, până și noua Constituție a fraților Brătianu, il garantează în articolele ei din frunte. Totuși pentru exercitarea drepturilor lor Constiuționale, peste doua sute de cetățeni, — oameni liberi din România liberă, — au fost arestați și au fost schingiuiți de executanții colonelului Călrtorescu în beciurile palatului samavolniciei generalului Nicoleanu. Și aceasta fiindcă generalul Nicoleanu, prins In vărtejul banderizilor dela părțile sedentare. In vârtejul ospățurilor tuturor sărbătorilor dala cluburile de cărți de joc din Capitală și în acela al colindărilor dinspre ziuă în interes de serviciu desigur, prin efcan tanturî, n a mai avut vreme să învețe ce este aceea o Constituție, ne cum să mai citească măcar prime îe ei articole. Dar lucrurile nu mai pot merge așa nici chiar in România Mare, în anul 1923 sub dictatura pompierilor Brătianu. Libertățile publice nu pot fi lăsate la aprecierea unui general de poliție baehica. Generalul Nicoleanu să fie lăsat gardist al localurilor de petrecere, al tripurilor ori al caselor de rendez vous. Libertatea cetățeni vor cere garantelor cari sa fi citit măcar legea fundamentală a țării. Cetățenii fără de vină arestați, să fie imediat liberați, iar cei cu spații de abuz de putere să fie imediat trași la răspundere efectivă. Fiindcă nu-i mai trebue mult populației întarztate ca să reintroneze ea singură leglie călcate in picioare de cei pași să se execute. Ce spune Constituția lor ■” . ' ' ' " tejirii Ce fac ei ca să voteze ! Citim în noua Constituție (marcă Brătianu-Simulescu) la articolul 12, fost 13, următoarele: f „libertatea individuala ESTE GARANTATA. Nimeni nu poate fi urmărit în cazurile prevăzute de Ieși în formele prevăzute de ea. „Nimeni NU POATE FI OPRIT «Au ARESTAT.... DECÂT IN PUTEREA UNUI MANDAT JUDECĂTORESC MOTIVAT și care trebime să fie comunicat în momentul arestării...“ ! Ei bine, ca să voteze Constituția , care scrie aceasta, adică pentru a GARANTA libertatea individuală, guvernul d-lor Brătianu SUPRIMA cu totul această libertate. . .4 ^4 1 - Astfel : 'V'.^i'jEF ÎÎȘs ! Cetățenii n’au dreptul să treacă !Pe cale Victoriei, prin Piața Teatrului și pa străzile de prin prejur, iar negustorii de pe acesta străzi sunt obligați să tragă obloanele. Alți cetățeni sunt arestați, de orice Călăibrescu și sunt bătuți după bunul plac al Davidogilor. .j Diariștii in drum spre redacțiile , departe de locul pompelor de-a incendia, sunt de asemenea arestați și de asemenea fără nici o vină. Cetățenii din cartierele din jurul Palatului și clubului partidului național sunt sechestrați in case de 3 zile, orice comunicație cu restul Capitalei fiindu-le tăiată de cordoane militare mai strașnice decât cele pe cari le opunea Makensen furiei populare. Cetățenii din aceste cartiere nu pot nici măcar să-și procure alimentele necesare. Mai mult încă, libertatea, individuală e garantată (după noul vocabular liberal aceasta înseamnă , suprimată) până mir at&i in cât membrii partidelor de opoziție strânși la club, in casa lor pentru a discuta asupra situațiuoii, sunt sechestrați înăuntru și închiși fiind simt ținuți ore întregi sub bătaia apei pompate prin geamurile sparte de către pompele de incendiu. . .„Sunt simple constatări pe cari de altfel le-ar putea face și Regele. - Barbariile guvernului Capitala asistă de câteva zile la un spectacol macabru, spectacol fără seamă, In analele politicei, nici in vremurile de medievală instabilitate a libertăților. De trei zile drumurile, sunt barate cu piepturi de soldați și cu baionete manevrate de ordine stupide. Oameni fară nici o vină, fără să fi făcut vreun gest, sunt arestați și grămădiți în beciurile poliției cu capetele zdrobite de paturi de pușcă. Viața economică a Capitalei, pe porțiunea centrală, e întreruptă de zidurile vii, ridicate de mințile îndobitocite de îngâmfare încăpățânată. Ziariști în exercițiul funcțiunii lor, în slujba acestui public imens ajuns la saturație, reprezintând fiecare cel puțin o brigadă de cititori, au fost sechestrați, insultați și lăsați la bunul plac al unui jandarm oarecare plin de fireturi — ales desigur pe sprinceană — și pe a cărui rațiune nu se poate pune nici galonat de fruntaș. De trei zile guvernul experimentează pe pielea Capitalei, Constituția lui, neroada lui îmbtrarș de inepții gramaticale și juridice. Ați văzut rezultatul. Nu numai ca au fost suprimate libertatea individuală, libertatea de întrunire, libera exersare a profesiunei, dar cruzimea îndobitocită a mers până acolo Încât, manifestanții pașnici au fost asediați într’o clădire particulară și împroșcați cu apă și nisip de pompele de incendiu. Nici utilitățile publice nu au fost scutite de risipa lor. Să treacă oricine pe la clubul partidului național român, unde avea loc în liniște demonstrația opoziției unite și să vadă rezultatul barbariilor guvernului Pereții au fost dărâmați, geamurile sparte, mobilierul distrus, portretele familiei regale întinate de furia neputincioasa a atâtor generali cu concepții îmbâcsite. Cetățenii, cari au asistat la spectacolul degradant din seara zilei de 19 Martie, vor putea judecă ei singuri gradul de sănătate mintală al celor cari au putut da astfel de ordine, mai ales când scenele acestea nemaipomenite sau petrecut la doi pași de Palatul Regal. Nu ne mai gândim să înfierăm aceste acte demne de oblăduirea unui Neron. Cugetați numai dacă se mai poate găsi o țară în care să se aplice tratamentul pe care l’a aplicat guvernul liber al dieputaților adevărați ai norodului, foști prim-miniștri, foști miniștri, profesori universitari, medici, avocați, preoți, militari. Și nu a fost unul — erau sute inchși în localul clubului de urgia ministrului de interne naționaliizat de război. cn înfierări, fiindcă singura înfierare a acestor fapte ar fi aceea efectivă, cu floral roșu. Nu * înfimi^iu cu vorba fiindcă la lor«~ igc«tc ce guvern in ® ffiSntepSn»rndr.Tipoaie tétvsű- : tai an argument. .« Le trebue și acest argument. N vor avea. Cu noi e țara care cungetă, țara care dă armata. Cu ei ce armata in funcție azi de ordine, dar trează pentru ziua când I î va suna schimbarea frontului. I Și va suna și ziua aceea. m. La Cameră j Atmosfera liberala Dacă guvernul a vrut să înăbușe glasul întregei țări care protestează contra constituției panoului liberal, aducând armata să lupte <4 cetățeni și să paralizeze activitatea pe calea Victoriei două după amiezi consecutive. caii poate că vor avea urmări, ori la Cameră, sa văzut atmosfera la care guvernul vrea să treacă fin mod silnic constituția La un moment dat, un miros imposibil de hidrogen sulfurat a pătruns în incintă, răspândindu-se imediat pe întreaga clădire, in curte și de jur împrejur. Lumea fugea speriată. Opoziția a părăsit la moment parlamentul lăsând pe guvernamentali să respirt parfumul care ne amintește pe cel pomenit de oratori la întrunirea de Duminică de la Dacia, când se vorbea de camarilă. Tenorul Pepesinsky, baritonul Dănescu, pițigăiata primadonă Aslan ca și basul Simionescu Bârlad au amuțit. Li s’a găsit leacul tuturor acelora ca se întrerup fără sare și vociferează cu acelaș entuziasm cu care tac atunci când li se cere să vorbească S’a vorbit ori de cei 3 generali caii comandau cele două pompe ce asvârleau trombe de apă asupra clubului național. Trombele de apă de Luni au indignat publicul, hidrogenul sulfurat de ori a dat satisfacție tuturor oamenilor conștienți. în atmosfera pnîmoasă a constituției leberale, eri d. Bălănescu-Vlațca a sprijinit prin pestilențiala sa cuvântare, guvernul pompelor și al baionetelor. HYPOCITIT ET CO. *»•****#«.#».ut**«»**»*..»*« Răspunsul pe rarest dă d. larga interview.-ul.ii meu din Lupta 1 îmi reamintește o șceiîfi, petrecută într’un salon Imcureștin de acum câțiva ani. Un prieten al meu, care avea o perlă foarte frumoasă la acul de cravată, fu întâmpinat de o cunoștință amin termenii, următori,: „Nu găsești că perla aceasta are ceva parvenit Prietenul meu nu și pierde cum pasul și răspunde foarte natural■ [UNK]venit !,—față j» cuvânt d-md -meu, pe care' mii vu privikmț in față d-tah de doisprezece mi'',' Când d. larga mă acasă de megalomanie și când văd definiției și diagnosticul pe care Enciclopedia Larousse îl dă asupra acestei boli, îmi vine și mie să spui d-lui larga : „Megalomanie! — iată un cuvânt, d-l profesor, pe care n’am îndrăznit să-l pronunț încă în fața d-sale“. Grigore N. Filipescu. Apoli Un cetățean care nu face U că lămurea eri la Capsa . — Faptul că pompierii nau niciodată apa când e vorba de vreun incendiu, au avid totuși cu ce să inunde clubul partidului national, este o dovadă de câtă apă are la cap generalul Volitoranu. Guvernul ca să-și poată executa neîmpiedicat de nimeni tentativa de acaparare, a subsolului, a avut nevoe de pompele de incendiu. E un indiciu sigur că în curând va face apel pentru Comisia, și la pompele... funebre. La duhul partidului trifioHdl situația politică a fost sugestiv rezumată prin atârnarea la capătul Iniei prăjim a trei șobolani și a unei bucăți de cașcaval. • O delegație de Csitățeanu venit să protesteze împotriva, nu a faptului întreg, ci a faptului c’i s’a atârnat NUMAI o bucățică de cașcaval. Avea drept de: niciodată Bailienii mi s’au mulțumit d-o singură bucățică de cașcaval la toți trei. Ei obișnuesc fiecare câte un cașcaval întreg. * .'•er«»«»*'#«vig.»«*« can WWWMBI» prindla liHl-gi sai lil-air O fantezie economică ca oricare! ’’vire Din șoarece »’ajungi leu! Toți o știi», e foarte greu Din leu .?’ajungi șoricel, Fune atât de ușurel!! Am ’ntat în al cincilea an de la războia și nu, e zi să nu se vorbească despre leu. Românul n ftscat poci, ajunge economist sa a doctor veterinar, neputând să privească indiferent la inima atât de rostea zice ea în fie săptămână» apare «ftr © un doctor economist care o ia cu cercetările d’a capo! simt nostru e bolnav , de inflamatie, du neconvertire în aurde lipsă de import, de amenințarea bolșevicelor, de politica fiscală a guvernelor, de pojar, de guturaiu* etc. etc. "Foarte bine, acum după es cunoaștem itolile să revem la remedii : Echilibrați bugetele, consolidați împrumuturile flotante, faceți export intensiv, nu mai aduceți ciorapi de mătase, convertiți leul în aur. (dacă s’ar cumpăra aurul cu șoareci, «oii umple repede beciurile Băneii Naționali.:)» mâncați mai des fasole și câte alte rețete care mai de care mai bună. Nu de tüi am citit în :»Amîusv o nouă propunere care m’a îndemnat sa vin s’ eu cu alta. Un elvețian, care ținea să română ,anonim, socotește că pentru populația noastră sunt necesari ăl. de miliarde lei hârtie deci dorotnoli să facă iute rest de restul de cinci miliarde, findcă acum avem numai 15 în circulație. O nouă monedă care se va numi franc și care va fi garantată cu aur, va avea valoarea de 10 tei hârtie! __ Banca va da drumul la franc’ stomai dacă va retrage un număr He M corespunzător și astfel, «vor circula zeii și franci» până când cei din urmă vor înghiți pe cei dintâi! Strajnic stomach ! Propunerea e foarte ademenitoare dar are un cusur mic de altfel;trebueee cinci sute milioane îc* aur este să garanteze cu 25 lașină emisiunea de franci. Eu am una mai simplă care cred em o să facă ocolul pământului fiind ce mai genială și aplicabilă la toate țările, căci toate au nevoe de o rețetă universală. Garantarea leului cu aur este convențională ; ai putea :.ă-I gata citezi cu diamant, cu radium sau cu orice altă valoare reală Dar poate cineva; s^., conteste că a deschis o ÎL omul este ami puțin valoros decât aurul, diamantul sau orice alt mietel sau mineral ? Un om este o bogăție pentru o seară, el muncește, produce- inventează sau descoperă» pune în valoare bogății ascunse, cucerește aerul, face literatură, pictură» muscă, vindecă pe semenii «ăi (nu pe lei) de boli... în fine e tot ce poate fi mai prețios în natură- De aci se impune condiiia că ara care are populația, cea mai mare era mai bogată sau poate deveni, in orice caz nu cred că din no anul de economiști, de astăzi, să îndrăznească vreunul să încerce măcar să compare 20 napoleoni de aur cu un om. Cu 20 napoleoni de aur garantând a patra parte din emisiunea de hârtie, avem 1600 lei de cap de locuotr sau două miliarde patru sute de milioane pentru cei 15 milioane de locuitori ai României Max. Se va face deci o emisune nouă care va schimba pe cep veche în raportul de 2,4/15 și banul cel nou va reprezenta cu adevărat o valoare sprijinită pe 15 milioane de baionete sau de 30 milioane de brațe. Focare tavă făcând la fel, se rezolvă și unificarea monedei iar cu aurul ce s’a strâns sâ se facă unele capace de ceasornire sau să se dea tot Americei care a împrumutat pe toată lumea timpul războiului. Ce nu s’o ajunge să mai șteargă și ea cu buretele ca să sfârșim odată cu atâta socoteală încurcată ! Consider propunerea de mai sus, ca* cea mai indicată și am convingerea ca va bate toate teoriile emise până acum * I s’ar putea poate face o sin**gură obiecțiune: Omul-nm nu se prea aseamănă în toate părțile globului. ' Țara unde aumt puțin și deștepți va voi să urce valul» față de aceia care are mulți și proști La aceasta răspund că pentru 20 poli garanție nu mai poate fi vorba de clasificarea inteliegatelor și a talentelor. Vorba ovreiului de la Moși, daci?.. vrai pintră doi lei, »’auzi pe Carusso!! Boncediul ministrului rimai de la Budapesta K. Budapesta, 2â. (Radar). — D. Stârcea, ministrul României, a plecat din Budapesta. In timpul absenței sale, legațiunea română va fi condusa de d. Davidescu, secretar de legație, în calitate de însărcinat de afaceri. Ajutoare pentru sinâenfi la Budapesta Budapesta, 20. — la min turborarilor studențești, stă de subscripție pentru studenții săraci, iar d-nele din elită merg pe străzile Budapestei, s’adune bani. Cu această ocaziune, s’au adunat 5 milioane coroane. Ministrul cultelor Was Ioszef, a pus în caseta soției regentului Horty un cer de un milion coroane e conferință afiliatei internaționale M& Berlin 20. — (Radar). — EK a început la Franckfurt pe Main, conferința organizațiilor afiliate la Internaționala IlI-a din Moscov. i și armata Ceea ce se întâmplă în Capitală este o rușine fără margini. In setea lor de subsol, frații Brătianu nu se silesc să terfelească armata țării, impunându-i rușinea de a pune baioneta în pieptul celor cari se străduesc să apere drepturile țării. Guvernul face astfel din armata țării complice a nelegiuirilor lui fără să-i pese că în fruntea asetei armate este Regele, comandantul ei suprem. Baionetele cari au strălucit glorioase la Marașești sunt târâte acum în slujba mișeliei, a ambițiilor și a literelor personale a câtorva nemernici cari își bat joc de țară și de voința ei. E o crimă, de care cei vinovați nu vor întârzia să răspndă, de-a face din „scutul țării împotriva dușmanului", o pavăză la adăpostul căreia să se înfăptuiască toate ticăloșiile. Niciodată forța n a putut reglai, ta dreptului, — acesta să n’o uite d-nu Brătianu. Dar mai ales guvernul lor sfi nu uite că armata este a țării și că țara nu vrea Constituția liberală. In clipele acestea in mâna guvernului oștirea e o armă cu două tăișuri. Să se fereasefi și mai ales să ferească țara de cele ce se poate întâmpla. Știe doar că toată răspunderea e a lui Cititi in pagina ¥l*a ULTIMA OHA 1