Epoca, aprilie 1929 (nr. 49-71)

1929-04-03 / nr. 49

Organizarea serviciilor publice Conferința d-lui Cezar Partheniu In sala bibliotecii facultății de drept, d. profesor Cezar Partheniu a făcut o comunicare asupra diver­selor tipuri de organizare a servi­ciilor publice, deosebit de intere­santă, atât prin aceea că aborda pro­blema centrală a dreptului public modern (Serviciul public), cât și prin unghiul larg sub care a fost privită problema. Plecând de la observația faptului că doctrinarii sunt chemați să con­fecționeze legi, iar legiuitorii se si­lesc să formuleze definiții, adică să facă doctrină, conferențiarul își­­ propune să tragă precis linia de de­­marcațiune între rolul legiuitorului și al doctrinarilor în elaborarea legii. Doctrina are mai mari lacune; în dreptul public și mai ales în­ mate­ria serviciilor publice, doctrina o­­feră prea puțin legiuitorului. De pildă, recenta lege a comercializări­­l­or înșiră de repetate ori patru ex­­presiuni: întreprinderi, instituțiuni, exploatări și așezăminte publice. Doctrina, nici nu definește sensul, precis al fie­căreia, nici nu dă un termen generic, care să le incadreze pe toate. Trebue să distingem între două e­­laborări: teh­nică și genetică. Ela­borarea teh­nică face judecăți de existență, întocmește harta posibi­lităților, dă definițiuni, diviziuni, clasificări. Elaborarea teh­nică se Integrează în știință. genetică face judecăți de Elaborarea valoare: compară posibilitățile și manifestă o preferință pentru unele; se interne­­iază pe credințe. In elaborarea dreptului, contribu­ia doctrinei este dublă: teh­nică­­­ Si genetică. Este teh­nică în partea c care definește, divide, clasifică, descriind ce se poate face într’un­­ anumit domeniu. Este genetică în partea care relevă nevoile, studiază poziția și puterea fiecărui ideal de dreptate și confruntă textele de le­ge cu idealul dominant, arătând dogmatic ce trebue să se facă în domeniul considerat. Fiindcă juri­stul și doctrina nu au, cum cred u­­nii, un rol, pur formal. Dreptul nu e numai canalul care limitează și dirige un fluid. Dreptul cuprinde și fluidul de esență pur juridică care străbate canalul (legea poziti­vă); acest fluid este aspirația către dreptate. Trecând apoi la analiza noțiunei de serviciu public, d. Partheniu îi descoperă cinci elemente: a) o ac­tivitate (serviciu); b) un (servitor); c) un beneficiar agent (sef­vit); d) un scop și e) un motiv (ne­­voe). Arată că fiecare din aceste e­­lemente se întâlnesc și în instituțiu­­nile de drept privat, dar cu o colo­ratură diferită. Dreptul public și dreptul­ privat se diferențiază și se apropie în timp, în baza unei legi de evoluție pe care d. Partheniu o numește legea convergenței și di­vergenței alternative a dreptului public cu dreptul privat. Și d-sa i­­lustrează cu exemple istorice acea­stă lege, astăzi suntem într’o fază de convergență, întâlnim multe pă­trunderi ale dreptului privat în dreptul public (ex. domeniul pri­vat al statului, funcțiunea­ proprie­­tate etc.) și importante pătrunderi ale dreptului public in dreptul pri­vat (ex. proprietatea concepută ca o funcțiune). Se creiază o zonă in­termediară între dreptul public , dreptul privat în care se cuprind unele tipuri de organizare a servi­ciilor publice. Cercetând aceste tipuri, d. Par­­theniu întocmește o listă complectă: regia, regia autonomă, regia comer­cială, regia mixtă, regia cooperati­stă, societatea de economie mixtă, societatea de economie cooperatistă, concesiunea antrepriza și arendarea In ordinea înșiruirii, conferenția­rul arată că elementul de drept pu­blic scade dela regie până la aren­­dare și invers, elementul de drept privat crește dela regie către cele­lalte tipuri. D. Partheniu caracteri­zează regia prin preponderența au­torității publice în conducere. De acea societatea de economie mixtă în care statul participă, dar par­ticulari preponderează la conducere nu trebue confundată cu regia. D. Partheniu clasifică viciile publice după natura apoi ser­nevoi­lor servite: morale, intelectuale, și materiale (economice). D-sa arată că serviciile morale (cele care sa­tisfac nevoia de ordine) începând cu războiul uzează de constrângere. Serviciile economice­­ in calea de mijloc, de uzează și de convinge­re (procedeul de drept privat) și de constrângere (procedeul de drept public). D. Partheniu arată că regia este potrivită că servicile care asigură ordinea în care statul trebue să conducă. De acea regia comportă centralizare. Serviciile in­telectuale, care reclamă libertate, pot fi atașate la regiune, la județ, la comună, sub formă de descentra­lizării. In sfârșit serviciile cu ca­racter economic, sunt accesibile a­­mândouă formulele și în deosebi formulele mixte. Conferențiarul a fost ascultat cu­ mult interes și felicitat de d. prof. Paul Negulescu, care prezida ședin­ța și viu aplaudat. Concerte Duminici ?­­Aprilie, Ateneu: „Fi­larmonica“ cu Robert Mantzer. Duminică 14 Aprilie, Ateneu: „Fi­larmonica“ cu Gil Pleșoianu. Duminică 5 Mai: „Filarmonica“ Festival Debussy, dirijat de d. I. No­na Ottescu. Mărfi 3 Aprilie, Eforie: Concert simfonic polonez. Miercuri 4 Aprilie, Eforie: Al doi­lea concert simfonic polonez. Joi 5 Aprilie, Eforie: Al treilea con­cert simfonic polonez. Joi în Aprilie: Ateneu: Quartetul Rosé. Premiere Miercuri 3 Aprilie: Teatrul Națio­­nal „Nora“ piesă în 4 acte de Ibsen. Vineri, 5 Aprilie: Teatrul Național­ „Meșterul“ de Lucian Blaga. Congresul depozitarilor de pe­trol din Bom­ania Congresul General al Asociației De­pozitarilor de petrol și benzină din România Mare (Persoană juridică) va avea loc irevocabil în ziua de Dumi­nică 21 Aprilie 1929, ora 10 a. m. la sediul Asociației, București, str. Lip­scani No. 110 etaj 4. Depozitarii care nu au primt invitații sunt rugați a considera prezenta pu­blicație drept invitație sau a scrie imediat la sediul Asociației ca să pri­mească invitație specială. Conform art. 23 din statute, un membru poate da delegație scrisă u­­nui alt membru. Nimeni nu poate în­să reprezenta mai mult decât 5 man­date. EPOCA PAGINA DOUA Literatură - Știință - Teatru - Sport Ceramică și pictură Camera sindicală a Ceramicei și Sticlei a pus bazele unei socie­tăți al cărei scop va fi de a mări colecțiunile muzeelor și a face cât mai atrăgătoare școala na­țională superioară de Ceramică de la Sevres. Când aceste măsuri se iau în jurul ceramicei de Sévres care are totuși un nume mondial, la noi, unde dacă se poate vorbi de o artă națională apoi este numai picesa a olăriei, nimeni și mai a­­les Statul nu se gândește a lua o inițiativă. Loc. Troița care a dat câteva exemplare de adevărată artă (lu­crări culese și interpretate de Sion, Tonitza,­Steriade, etc.), nu a putut dăinui. Meritorii încercări într-un ca­dru mai restrâns din cauza lip­sei de capitul au făcut pictorița Nora Steriadi, pictor Pașcanu, pictorița Uica, etc., dar nefiind sprijiniți de nici un ministru al popilor (singurul care se crede că trebue să conducă departa­mentul artelor) toate încercările au rămas în vid. Vorbim și când credem că este ocazia, urlăm chiar, de elementul etnic al artei plastice când de o pictură româ­nească nu poate fi vorba decât de la Luchian încoace iar de sculptură, doar Adormirea fe­cioarei a lui Paciurea poate re­prezenta un început românesc. In schimb, olăria noastră înce­pând cu fragmentele găsite în di­feritele săpături și sfârșind cu blidele și ulcelele de la cel neînsemnat târg, prezintă o mar­namentație care cu adevărat ar­a­­parține acestei țări. Dar, se pre­feră o orientare artistică a cărei baze se găsesc în diferitele pu­blicații plastice franceze și ger­mane decât în ceramică unde existența unui aport personal, etnic, este indiscutabilă. Doi, trei din adevărații meșteri ai pensulei și-au plecat ochii peste această ramură de artă și au luat de acolo elemente pe cari sensibilitatea lor le-a amplificat apoi pe pânză. Dar nu despre legătura din­tre ceramică și pictură voim să vorbim ci de pericolul care ame­nință această artă. Când în apus se simte nevoia unei împingeri a ceramicei de reputație mondială, la noi nu se pot pune nici bazele unui fruc­tuos început din cauza indolen­ței și, mai ales, a necunoștinței în materie a celui ce deține in­gratul portofoliu al artelor. Medalioane Îndoliate lin talent care se duce Armand Pascal In preajma sărbătorilor, o știre tristă vine să ne tulbure liniștea. Armand­ Pascal a murit! Pentru prietenii de aici, pentru camarazii lui de odinioară cari au trăit clipa de entuziasm spontan a­­lături de colegul lor, pentru lumea care-l înconjura aici sau la Paris vestea această neașteptată, e zdro­bitoare. Prin talentul său generos, atât de frumos încadrat de inteligență spontană, vioaie, colorată, din în­sușirile sale excepționale, Armand Pascal ar fi putut face o carieră strălucim, rămânând în ța­ră. Dornic însă de laurii străinătății, bohem îndrăgostit de riscurile pri­begiei, Armand Pascal și-a luat în­­tr’o zi, toiagul din cui și încrezător, a plecat­ în lume. La Paris însă, nu reușesc tot­deauna acei ce au talent Pe lângă însușiri rare și bogate, trebue să mai ai un dram de noroc și o pungă cu bani. Altfel, riști să dormi sub podurile Senei și să mă­nânci prin cantinele comunale... Armand Pascal a cunoscut timpul celor 8—9 ani cât a stat a­in­colo, tot felul de lipsuri și neca­zuri. Mândra cum era, nu s’a gândit niciodată să facă Nu înțelegea — cum compromisuri, fac așa de mulți — să se ploconească pe la le­gații, consulate, sau case particu­lare (Vacărescu, Diamandi, Ventu­ra Elvira, etc.), unde să ceară po­meni pentru a-și asigura un codru de pâine, ca să-și poată continua studiile. Și anii grei treceau încet, Armand Pascal îndura tot felul de priva­țiuni morale și materiale, dar răs­plata nu întârzia să se arate. In Parisul mare și pretențios, Ar­mand Pascal, a reușit să se impună în lumea artistică, să joace alături de mari vedete franceze și să se fa­că stimat și iubit de toată lumea La vârsta de 27 ani, Armand Pas­cal, a reușit să realizeze un lucru pe care puțini dintre străini l-au putut realiza la Paris. A reușit să fie­­ actor cu resurse extraordinare, regizor valoros și îndrumător admirabil în teatrul francez. Numele lui Armand Pas­cal nu trecea neobservat în Paris. Ziarele vorbeau întotdeauna cu mult entuziasm despre el și despre creațile lui valoroase, își făcuse un nume, o carieră. Ar fi putut ajunge să stea cu cinste a­­lături de Ventura, Ionel, Elvira, etc. Dar ftizia, dușmanul aprig al ti­nerilor muncitori, și-a arătat colții. Lipsurile atâta vreme îndurate s’au răzbunat in cele din urmă. •. . .­­«•­­ * Armand Pascal, moare în preajma înjghebării unei cariere durabile și serioase. AIDA VERMONT *- »­ OpOZÎfu­ Ateneul Român : Expoziția de pic­tură a d-nei Lucie Rachenberg, pic­torul Vartam­an, a d-nei Ananescu și a sculptorului Călinescu, Căminul Artelor Regina Maria (Ca­lea Victoriei 83) expoziția pictorului Tonitza, expoziția de petură a d-rei Ttina Căpitănescu, expoziția d-rei A­­dina Paula Moscu. English (Calea Victoriei) . Expozi­ția d-rei Dib­iu și a pictorului B’Arg. Sala Basefer, str. Karagheorghevici 7. Expoziția d-nei Luki Galaction Zambra. Galeria Franklin, Expoziția Vis­­conte (Nocturne). Cartea Romanească. Expoziția de aquarele a d-nei Rodica Maniu- Mü­tzner. Salonul „Regele Mihai I", Banca Urbană : Expoziția pictorului M. Al. Georgescu. Str. Atena 29: Expoziția T. Theo­­dorescu-Siori. Artele Decorative: Expoziția­ de arta nouă : Marcel Iancu, Maxy, Corneliu Mihăilescu, Mattis Teutch. l-na Milița Petrașcu. O delegație comunista la Praga Praga, 2 (Rador) — Er a sosit la Praga o delegație a In­­­ternaționalei Sindicatelor Ro­șii, cuprinzând delegați ai par­tidelor comuniste din Franța, Belgia, Germania, Polonia și Bulgaria. Delegația va încerca să obțină împăcarea tendințe­lor divergente din partidul co­munist cehoslovac. «»- •­ Stagiunea viitoare a Naționalului Asupra modului cum va fi alcătuit repertoriul stagiunii viitoare a Națio­nalului, d. Liviu Rebreanu a făcut zia­rului „Rampa“ următoarele declara­ții: „Concomitent cu piesele românești și ca o complectam a repertoriului, se cot că Teatrul Națonal nu poate re­prezenta decât piese străine clasice. Prin reprezentarea clasicilor, pe de o parte cred că se face educația publi­cului, a actorilor și autorilor, iar pe de altă parte Teatrul Național este as­tăzi singurul teatru care are mijloace­le necesare pentru a înfățișa publicu­lui marile lucrări ale repertoriului u­­niversal. Tocmai de aceia nu-i îndrep­tățește nimic ca jucând opere curente străine să facă o concurență neloia­lă teatrelor particulare, care trebue să aibă posibilitatea de a trăi și a-și forma repertoriul pe gustul ma­de­relui public. Astfel procedând, Tea­trul Național își desfășoară activita­tea paralel cu teatrele particulare, complectându-se reciproc și dând o imagine a mișcării teatrale univer­sale. „Voi continua aplicarea acestui pro­gram și chiar în cursul lunei Aprilie voi avea răgaz să alcătuesc reperto­­riul stagiunii viitoare, conducându­­mă de aceleași norme“. Teatrul Miramitra D-RA VICTORIE SOIU in rolul Margot din „Viața e fru­moasă“ culege aplauze entusiaste. Miercuri 3 Aprilie 1929 Calde, proaspete „MISS EUROPA“ Din ziarele franceze aflăm că Miss Europa a manifestat foarte puțin interes pentru parlamentarii patriei sale. Foarte semnificativ e faptul care s’a petrecut imediat după reîntoar­cerea Miss­ei „Europa“ la Buda­pesta. Deputații Miss Europa, unguri, au invitat pe să apară la tribuna parlamentului din Budapesta. Cu emoție, cu nerăbdare, cu iz­bucniri de orgoliu nestăpânit par­lamentarii dornici de a sărbători frumusețea triumfătoare a Ungariei, o așteptau înfrigurați! Vai! „Frumusețea“ Ungariei, nu se a­­rătă tot atât de dornică și n’a venit la întâlnire. A părăsit Budapesta cu primul tren pentru a-și relua drumul spre căsuța părintească, explicând celor ce-o interogau, că e prea obosită ca să p­oată suporta o ședință parla­mentară fără interes pentru dânsa. Iată ce se numește demnitate și ce exemplu de modestie — adaogă confratele francez — dă celorlalți, „frumoasa Miss Europa“. MARIUS BUNESCU expune ultimele sale lucrări în a­­telierul său din badul Brătianu 37. Muzeul Simu. * MILIȚA PETRAȘCU va expune la 1 Aprilie în sala Ar­telor Decorative. * TEATRUL CARMEN­I SYLVA Premiera celebrei drame: „Intrigă și amor“, cinci acte de Friedrich von Schiller, a fost fixată, irevocabil, pentru ziua de Miercuri 3 Aprilie a. c. ota 9 precis. Repetițiile continuă cu asiduitate, sub direcția de scenă a maestrului Mime Mizu. Primele roluri vor fi interpretate de d-nele Lucia Crisenghy, Josefina Tecanția, Florentina Constantinescu etc., și d nii George Florescu, D­imi­trie Sí­nescn, Jean Del­ Vecchio, Nicolae Chi­­ril, Titu Gaspard, Ionescu Prahov etc., etc. Decorurile în stil, au fost executate, de d. Anghel Florescu de la Operă, iar costumele, din epocă, după schițe originale, de cassa „Ce­cilia“. O inovația demnă de toată lauda, o pune în aplicare, compania dra­matică Mima Mizu prin aceia, că toate spectacolele — începând de la premieri — se vor juca fără su­­fleur. OMAGIUL MĂRULUI Pictorii normanzi au dat salonu­lui lor forma unui omagiu al măru­lui. Fiecare, în felul său, glorifică fructul național. Dacă Othon Frierz Dufresne, Hódé sau Jean Dufy, face din măr centrul naturilor moarte, Jacques Wolf arată o femeiașcă romțăindu­-l, Suzanne Duchamp, E­­va oferind lui Adam fructul oprit iar Capon a pictat pur și simplu față bucălată și roșie ca un măr. La acest omagiu s’a asociat și An­dré Maurois scriind o prefață plină de fantezie. Cum în Franța pictorii normanzi s’au inspirat din măr, forma solidă a cidrului, la noi s’ar putea face un omagiu al prunei. REBEGA DE LA VALEA SOARELUI In literatura noastră, lucrările cari să înfățișeze viața copiilor sunt rare. D-na Elena Rădulescu-Pogo­­neanu în dorința de a împlini acest gol a ales romanul Rebeca de la Va­lea Soarelui al scriitoarei americane Kate Douglas Wiggin (Mrs. Riggs), lucrare în care tot interesul se con­centrează asupra desfășurărei unui încântător suflet de copil. Lucrarea aceasta a avut în țările de limbă engleză un deosebit răsu­net. A apărut în Noembrie 1903; până la sfârșitul aceluiași an, s’au tipărit încă trei ediții; până in 1907 s’au desfăcut peste 200.000 de volume. Traducerea aceasta făcută într-o desăvârșită formă literară, direct din englezește cu învoirea autoarei și editorilor a fost publicată în re­vista Convorbiri Literare (Februa­rie 1913 — Noembrie 1914). —■­9­m» Seriilor­­ noștri in strum­utalc Ultimul număr din „Revue mondial“ publică un act — cu continuare din piesa „Les masques du destin“ a d-nei Sarina Cassvan-Pas. Piesa în române­ște poartă titlul „Calvar“ și a fost pre­miată de „Asociația Criticilor Dramatici din București“. Traducerea piesei în limba franceză a fost făcută de însăși autoarea și re­văzută de scriitorul Guillot de Saix. Tot despre aceiași piesă și despre ce­lelalte lucrări ale distinsei scriitoare, se ocupă și L'ami du Lettrée pe anul 1929, într'o dare de seamă asupra li­­teraturii române. Azi NAȚIONAL : matineu, „Papagalii“ ; seara : Hamlet. OPERA : matineu, Traviata ; seara : Mignon. REGINA MARIA : matineu și seara : Aventura d-Iui Dórján, ALHAMBRA: matinén șl seara: Moritz al II-lea. CINEMATOGRAFE TRIANON : Paeadilly eu Ana May Wong. ODEON : Pasiunea Jeane­ d’Arc cu Falconet­­ LIPSCANI: Protejata jafului cu Lya de Putti. LUX : Dr. Balsams-Caliastro. SELECT : Crinul galben cu Ela­ie Dove. SCALA: Parada cea mare cu John Gilbert și revista Teoria chibri­­­tului. ELITE: Prințul Carnavalului cu Liedtke. M. VOICULESCU: Hoot Gibson in Campionul Cow-boylor și revista Băiat ori fată. Radio 396,3 m. BUCUREȘTI 0,12 kw. 223,9 m. P.T.T. (Herăstrău). 17— 18: Orchestra Leon: muncă u­­șoară­ . 18— 18.15. D. Paul Prodan: „Înco­tro merge teatrul“. 18.15— 19: Orchestra Leon. 21—21.55: Quartetul Capeleanu (d-na Marg. Capeleanu vioara I, d-rele Bela Sasover, vioara II, Hilda Vechsler vio­lă și Ana Vilic (cello); Haydn: Quar­tet No. 6 F. Mendelsohn: Quartet No. 3. 21.55—22.15. D. I. Sârbul de la Tea­­trul Național: Cântece oltenești cu lău­tari. 22.15— 22.45. Quartetul Capeleanu ; Debussy: Quartet. 22.45—23. Știri de presă. 23—24: Orchestra națională. BULEVARD­ FALACE cu Lon Chaney. Râzi palați Cunoscut prin numeroasele sale lu­­crări, ca un convins luptător pentru i­­deea de pace, de justiție și de concilia­­țiune internațională, nimeni nu era in­dicat să prezinte o­ mai judicioasă in­terpretare panamericanismului și o mai obiectivă analiză a lucrărilor celei de a șasea conferințe panamericane (ținută la Havana între 15 Ianuarie—20 Fe­bruarie 1928), ca delegatul Statului Chi­o, profesorul Al. Alvarez. Recenta sa lucrare prezintă o importanță deosebi­tă, dacă ne gândim la modul greșit cum este adeseori înțeles în Europa panamericanismul, și dacă ne amin­tim felul contradictoriu, puțin obiectiv și uneori pesimist, în care presa și unii filtrieni de știință (ex. Kuyssen, Paix par le Droit, al 38-lea an, pag. 120), au prezentat lucrările și eficacitatea recen­­tei conferințe. Autorul începe pap a fixă sensul ju­ridic a­l panamericanismului.. Contrar­ punctului de vedere admii chiar în tra­­­tatele reputate de drept internațional­­ public, el este o uniune morală care nu comportă un caracter politic propriu zis: rolul său este mai ales moral; tre­buie depărtată deasemeni orice atribu­ție cu caracter economic. Este o inter­pretare de asemeni deosebită de a unor delegați la conferință, de exemplu Pay­­nedon, care voia să îndrumeze lucrările spre domeniul strict economic, sau de a unor recente studii (exemplu Guilaine, L‘Amerique Latine, 1928), după care Uniunea panamericană ar fi ,,1‘amplifi­­cation continentale des Etats-Unis et constitue comme une federation des na­tions d’Amerique“. Cât privește obișnuita confuzie ce se face între panamericanism și doctrina lui Monroe, autorul caută s-o evidenție­ze, cum a făcut-o pe larg și în cunoscu­ta sa lucrare , Le Droit International Americaii. Fait», 1909, în care a relie­fat regalele de drept international speci­­fic­e continentului american - deci­se­­xistența unui drept international regio­nal, continental, — care ar merge până la un antagonism cu unele norme ale dreptului public european. In acest scop, Alvarez prezintă și o formulă a doctrinei lui Monroe: Iu­ accepțiunea sa originară, ea este o consecință logică „dbin sentiment de solidarity pour la defense commune de­sindépendance et de la liberté de ces Etats“. Nu este deci — cum s-a susținut — o politică de he­gemonie și imperialism a Statelor­ Uni­­te în lumea nouă, după Alvarez „cet impérialisme est en decroissance“. Iar Când el a existat „la triple politique d'influence, d'impérialisme et d'hegemo­nie de la grande Ilé publique du Nord... a retarde et entravé le grand élan­de so­­lidarité continentale américaine". Și cauza esențială a descreșterii acestui imperialism, este — după Alvarez — tocmai desvoltarea panamericanismului, care — în ultima analiză — reprezintă „la forme la plus avancée et la plus pratique de l‘idée de l'internationalis­­me“, și a forței opiniei publice. Odată stabilite aceste elemente, au­torul redă într-un obiectiv și substan­țial rezumat, esența lucrărilor celei de a VI-a Conferințe Panamericane, bine organizați de către experimentalul mem­bru al Curții Permanente de Justiție In­ternațională Bustamante Y Si­ven și preparată prin lucrările Adunării juriș­ti­lor de la Rio-de-Janeiro. Contrar infor­mațiilor date de presă pe care autorul le crede incomplete și puțin exacte, în America a VI Conferință a fost consi­derată ca un succes. Alvarez o aprecia­ză ca un „veritable succes“. Observă că toate Statele lumii noui au fost repre­zentate (21 de State) prin personalități de „premier plan“ uu „efacés“ cum s‘a redat de către presă; că această Adu­nare a statuat „sur de graves problè­­mes juridicpres concernant des rapports internationaux“. S‘a tratat astfel pro­­­blema codificării dreptului internațio­nal — atât de mult cerută de unii au­tori, combătută de alții, și de care se o­­cupă și Societatea Națiunilor. Poate es­te o lacună că problemele dominante în viața internațională referitoare la războiu, nu au format subiect de dis­cuție. Nu s-au preocupat nici de Socie­tatea Națiunilor, care numără mulți membri printre participanți. Și Alvarez regretă această situație „anormale et paradoxale“. Toate proiectele studiate la Havana fură „elaborés avec esprit de suit« et endishsement“, fiecare comisi­­une adoptând metoda de lucru cea mai potrivită. Actul final ne arată importanța ope­rei realizate: nouă convențiuni de drept internațional public, plus opt rezoluții. O convenție, în 437 de articole de drept internațional privat, la care Sta­­tele­ Unite s-au abținut. O foarte impor­tantă rezoluție asupra emigrației, con­trarie principiilor generale admise, ca­re de asemeni nu a avut sufragiul Sta­­telor­ Unite, aceeaș atitudine deci ca și cu ocazia discuției celebrului articol 21 din Pactul Societății Națiunilor, ca și cu respingerea amendamentului japo­­­nez referitor la egalitatea raselor. State­­le­ Unite au văzut și văd în controlul i­­migrației o chestiune pur internă. Tre­buie deasemeni de semnalat rezoluția pentru adoptarea unei monezi comune. Autorul semnalează faptul că „nulle part, F influence des philosophes n­ a été plus grande qu‘en Amérique“, de aci deduce că, în consecință, nu poate fi vorba de o Confederație a Statelor la­tine (încercarea făcută prin Congresul de la Panama nu a reușit), dar s-ar pu­tea realiza, între aceste popoare care nu cunosc ori ereditare, o adevărată „coo­­pération volontairement consentie et ă Fevantage de tous“, fără supra-Statul, care cere în primul rând desăvârșită încredere mutuală. Autorul insistă mai departe asupra punctelor de divergență dintre acțiu­­­nea Societății de la Geneva și aceea a Uniunii Panamericane: crede—contrar opiniei unor delegați— că este admisi­bilă intervențiunea Societății Națiuni­­­lor în virtutea art. 16 și 17 din Pact, cu condiția ca ea să fie colectivă. Pen­tru aceasta ar trebui —și autorul pro­pune — stabilirea în America a unui organism continental care să poată au­toriza jocul intervențiunii. Cât privește condamnarea războiului ofensiv — propusă și susținută de dele­gația mexicană — s-a adoptat formula: „toute agression est considérée illégale et par consequent prohibée. Dar Alva­rez ar admite un războiu „qu'entre­­prendrait une colonie pour obtenir­ion indépendance“. Este discutabilă însă menținerea, sau chiar desvoltarea no­țiunii de neutralitate, cum susține au­torul, când știm că noul regim al orga­nizației internaționale — a impus revi­zuirea acestui concept; un curent — în acest sens — a‘a manifestat cu putere, în ultimii ani, și în Statele­ Unite. De asemeni este discutabilă admiterea su­veranității aproape nelimitată, cum sus­ține Alvarez; chiar dacă se poate vorbi de­s,la susceptibilité des pays dAmgus­­que à l‘egard de leurs droits souverains, nu este mai puțin adevărat, că revizui­rea acestui concept este o tendință tot mai accentuată a noului drept interna­țional (N. Politis) și că — în realitate — el a și suferit numeroase restricți­­uni prin însăș desvoltarea relațiunilor internaționale. Autorul dorește să vadă stabilindu-se o colaborare, relațiuni, în­tre Uniune și Societatea Națiunilor care ar fi perfect compatibile cu statutele lor — și nu omite de a semnala trans­formarea operată la Havana, în condu­cerea Uniunii, la propunerea șefului de­legației mexicane, Savantul Garcia, pre­zidenția și vice-preșidenția, în loc de a aparține de drept Statelor­ Unite, vor fi în viitor^ efective. In general, recenta lucrare a d-lui Alvarez, plină de fapte, de sugestii și învățăminte, este un admirabil instru­ment pentru cunoașterea obiectivă a ce­lei de a VI Conferințe Panamericaine, și pentru înțelegerea curentelor de i­­dei, ce domină în acest moment con­tinentul Americii. Ea este o remarca­bilă contribuție la cunoașterea, în ace­laș timp, a ceea ce Alvarez numește dreptul international american.. GEORGE SOPRONIE cam și reviste AI. Alvarez: Pamemamsaiil I

Next