Epoca, octombrie 1930 (nr. 501-527)
1930-10-14 / nr. 512
Ne. 5123 lei Marti 14 Octombrie 1330 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAI» BUCUREȘTI: «M.« VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la adtrația ziarului și la fest« agenții!» <ie publicitate Telefon 36211 e FONDAT IN ANUL 1335 DENICUAE KSIPESCU - Director: Gr N. RLIPESCU se, scumpătara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae rotpescu Cuvinte regale . Pentru prima oară Carol II, Regele nostru, a avut ocaziunea să exprime convingeri ale Lui, nu ca de obicei către sau prin dregătorii țărei, ci direct către popor, făcând adică act nu de „factor constituțional“ în sensul strâmt și ipocrit pe care îl afișează politicianii interesați, ci act de Domn al țarei în sensul mai larg și sănătos pe care poporul nostru (nu e el autorul constituției?) l-a dat totdeauna capului statului adică: conducător suprem în război și în pace. Regele nu a vorbit țăranilor din Suceava ca unor delegați ai unui singur județ, ci ca unor delegați ai întregului popor, căci lozinca „muncă și economie“ e generală, ba încă ele recomandat și mai mult altor clase sociale decât celei țărănești. Cuvintele regale au fost purtate de presă, în toate colțurile țarei și desigur ele au ajuns azi la cunoștința oricărui cetățean. Maiestoasa lor rezonanță trebue să fie însă nu numai de suprafață, ci și de adâncime. Ele nu trebuesc lăsate să plutească numai în aer, să devină apoi simplu ecou, și să dispară, ceia ce din nenorocire e cu putință. In adevăr, „muncă și economie“ sunt cuvinte severe, care pot inspira respect într’o societate în care există cât de puțin pudoarea cinstei, dar care nu sunt primite cu căldură, pentru motivul că ele însemnează o concomitentă neplăcere dacă nu chiar suferință. Cine zice muncă zice eforturi fizice sau cerebrale, cine zice economie zice abținere fiziologică. Oamenii fug în general de asemenea situațiuni, iar pentru oamenii de astăzi în special, ele apar ca insuportabile de vreme ce sunt pur și simplu ignorate. Oamenii de astăzi — înțeleg cei de zece ani încoace — vor să-și câștige pâinea, ba chiar toate bunătățile, oricum altfel clar nu cui sudoarea frunții. O explicație ar fi: după regimul forțat de privațiune de atâtea bunuri pământești în timpul destul de lung al războiului, a urmat — printr’o cunoscută lege de reacțiune psihofiziologică, — o destindere a organismului uman, adică o alergare după acele bunuri, ca și cum omul ar fi voit nu numai să revină imediat la regimul normal al vieței, dar și să recupereze ce perduse. Exemplul profitorilor de război a fost apoi fatal: în exercitarea generală fiecare și-a zis că ce s’a putut la unul e posibil și la el. Și alergarea după procopseală — după una mare — a devenit curând goană: fiecare — individ și stat — a fost convins că poate face ceva din... nimic. S-au împrumutat deci, cu convingerea că vor câștiga așa, încât să plătească datoria și să rămână și cu câștig! O socoteală nebunească, mai ales dată fiind nesiguranța valutei. Logica lucrurilor, inflexibilă a adus scadența fatală. Și astăzi, istoviți de goană și sub panica dezastrului la care au ajuns, stau cu toții pe marginea abisului. Cuvintele Regelui nu sunt acum decât un mântuitor: înapoi înapoi spre ceia ce trebuia să facă cetățeanul de a doua zi după încheierea păcei, și adică, dându-și seama — se vedea doar cu ochii — că războiul a nimicit atâtea bunuri, să se resemneze ca în fața oricărei forțe majore, și să-și ducă mai departe viața pe baza numai a celor rămase, singure valori neimaginare. Inchipuiți-vă un gospodar căruia focul i-a distrus trei din cele cinci camere ale casei. Ce va face dacă e om înțelept? Se va strânge în cele două, rămase, și treptat, din economiile muncii lui, acum intensificată, va reface ce a ars. Nu se va repezi la un împrumut pentru a reface imediat, fiindcă știe bine că economiile lui mi ajung să plătească capital și dobânzi în timpul relativ scurt al scadenței unui împrumut (căci dacă scadența, e mai lungă dobânzile înghit singure toate economiile). Și încă, în ipoteza mea e vorba de o cheltuială necesară, cât sunt însă ele vinovați aceia cari au făcut cheltuelî pentru îmbogățire! Și acum tocmai ăștia simt mai mult greutatea de a plăti și au cinismul de a cere să se anuleze dobânzile! condamnat și această Revele ație cu care politicianii aleraîncepuseră să contamineze și țărănimea. Așa ar fi trebuit făcut. Nouă însă ne-a lipsit simțul privațiunii. Și iată, acistă cauza, primă ori ultimă, a crizei, de astăzi. Criză, nu numai generală, dar și integrală, căci nu e numai economică, ci e și morală, ce însemnează în adevăr, lipsa de debandadă în ordine până la viața publică de astăzi, decât abuzul de libertate, în loc de autolimitarea necesară unei sănătoase activități sociale și care până la un punct e natural o privațiune de libertate. De altfel istoria știe de mult că orice problemă socială e o problemă morală. Iar problema morală de astăzi este tocmai aceasta:simțul privațiunii nu funcționează. De aceia este o deplorabilă mistificare de însuși, de a căuta soluția crizei în savante combinațiuni politice, întervențiuni de stat, tratate internaționale etc. Toate astea sunt soluțiuni mecanice, care ating numai suprafața vieței și pot avea efecte numai trecătoare. Răul trebue istovit de la rădăcină, iar rădăcina e înfiptă în sufletul omenesc: individul om trebue să înțeleagă că viața lui — dacă nu-l interesează și a urmașilor — are suișuri și coborâșuri — bucurii și suferințe — în material ca și în spirințe — immaterial ca și în spicum e alternarea luminei și a întunericului, căreia trebuie să se supună.. Trebue deci făcută educația simțului privațiunii. Nu e vorba să se creieze ceva nou, căci toată istoria culturei nu e decât descrierea străduințelor de trecere de la omul biologic, care nu vrea să știe de nici o privațiune, la homo sapiens care e numit așa tocmai pentru că înțelege să se priveze de unele bunuri, pentru a obține altele mai mari. Dar omul are recăderi, și azi e mai mult biologic decât înțelept. Cine să-i facă educația simțului privațiunii, cine să deschidă ochii poporului? S-ar crede că aceia cari prin funcțiunea lor obicinuită sunt indicați: preoții și învățătorii de toate gradele, și nu numai prin discursuri, ci mai ales prin exemplul vieții lor personale. Dar vai, cei mai mulți au ei înșiși nevoie de asemenea educație! Peste tot domnește brutal ori inconștient biologicul... O singură speranță rămâne, ca de acolo de unde au pornit cuvintele înțelepte, să pornească și ordinul de executare. Și va porni, pentru că nu există altă eșire nici pentru noi nici pentru. EI, Vaporul- Cl. A. SPULBER Dumpingul sovietic și Romania O scrisoare o «miritor c niipescN Sub acest titlu, „Figaro“ cu data de 9 Octombrie publică următoarea scrisoare a d-lui Grigore Filipescu: Sănătoasa campanie pe care o duce „Figaro“ contra anarhiei economice creiată de Rusia și întreținută de Europa, mă îndeamnă să profit de ospitalitatea atât de largă a d-voastră, trimițându-vă aceste câteva rânduri. Aparțin unei țări, care a făcut războiul, al cărei teritoriu și a cărei populație, au mai mult decât dublate, fost dar care, ca atâtea altele, nu și-a regăsit încă așezarea sa economică. Moneda noastră a căzut la a treizecea parte din valoarea sa dinainte de război. Pentru a stabiliza „leul“ său România a avut nevoe de sprijinul țărilor, a căror monedă a fost însănătoșită. Pretutindeni î s-a răspuns: „Nu vom trata cu voi, decât după ce veți fi aranjat datoriile dinainte de război, dar nu în lei, ci in monedă forte“. și România a făcut înconjurul pământului, pentru a revaloriza datoriile sale, înainte de a proceda la stabilizare. Fiind dintre aceia cari au propovăduit respectul angajamentelor, nu pot să strig contra punctului de vedere aspru, dar legitim, al creditorilor noștri. Dar ce se poate spune despre morala „lumii“, când doi ani după această dureroasă operație, ne vedem asfixiați de ofensiva economică a Sovietelor, cari inundă cu produsele lor atâtea țări ale Europei, și de peste Atlantic, după ce au declarat cu cinism, că nu recunosc nici unul din angajamentele Rusiei?! Această morală poate fi temelia Europei, care se visează la Geneva? Reacțiunea contra dumpingului rus trebue să se producă, deoarece, el va lovi mai curând sau mai târziu, nu numai lumea capitalistă, dar toată clasa muncitoare. • Aparținând unei țări agricole, care a suferit primele efecte ale dumpingului sovietic — căruia ar fi copilăresc să se creadă că-i vor scăpa țările industriale, nu pot decât să mă bucur de primele măsuri luate de guvernul francez. Să sperăm că și alte țări vor vedea pericolul atât cât este încă timp! GRIGORE FILIPESCU Casația și inovațiile d-lui Madgearu Sprei ,sfântul lunii Mai c., într’un articol în care mă ocupam de legea Regiei monopolului gazului metan, arătam pentru ce această lege nu va putea trăi, iar, acum, prin decizia înaltei Curți de Casație, toți cei cari am luat atitudine contra inovațiilor de legiuitor sovietic ale d-lui Madgeam, am căpătat dreptate. Cu toate însă că înalta Curte a declarat ca neconstituționale articolele 6 și 24 din sus pomenita lege, se mai găsesc totuși naivi cari să afirme că Statul n’a pierdut procesul întrucât fondul legii a rămas neatins. Nu știui dacă trebuie să-i socotim pe toți aceștia de naivi sau de îndrăsneți, dar fapt cert e ca hotărârea Curții nu mai poate fi schimbată, iar motivele ei se vor cunoaște cu de amănuntul îndată ce va fi redactată. " Nu numai că fondul legii nu a rămas intact dar, îndrăsnesc să afirm, că toată legea nu mai face doi bani prin desființarea art. 6 în care se stabileau drepturile de acaparare ale Statului asupra averii întreprinderilor de gaz metan existente. Vreți să știți motivele pe cari se sprijinea d. Madgearu în hotărârea ce luase de a da în sarcina Statului exploatarea zăcămintelor de gaz metan ? Le puteți găsi în expunerea de motive : „exploatarea particulară s’a dovedit păgubitoare pentru Stat, prea oneroasă pentru consumatori și prădalnică în ce privește folosința, zăcămintelor“. Dar lucru curios. Pentru ce Statul a recurs numai decât la această lege de jefuială a avutului unei societăți, când concesionarii exploatării obținuseră concesiunea în virtutea legii comercializării și erau ținuți să respecte anumite prevederi ? Statul avea deci posibilitatea să impue concesionarilor respectarea condițiunilor sub cari li s’a dat exploatarea, iar în caz contrariu să se fi adresat Justiției. Nu s’a făcut așa pentru că, s’a căutat să se ia pe cale administrativă, cu forța,, o avere pe care în mod judecătoresc n’ar fi putut niciodată s’o capete, societatea Sona Metan respectând cerințele concesiunii. Prin decizia Curții de Casație se dă un semios avertisment acelora dintre miniștrii cari caută sa facă legi pentru a lovi pe la spate pe cei cari nu le sunt simpatici, anunțându-i din vreme că în țara românească sunt judecători. Pentru străinătate de asemenea hotărârea Curții va dovedi siguranță pentru capitalurile străine, arătând că o convențiune odată încheiată și respectată nu poate fi dărâmată pe calea bunului plac, iar în cazul neîndeplinirii clauzelor contractuale, justiția va avea să-și spue cuvântul și numai ea. GEORGE BUDIȘTEANU Violentă furtună la Veneția Paris. 12. (Rador). — O furtună extrem de violentă sa abătut eri asupra Veneției Apa din lagune a fost împinsă până la piața San Marco, care a fost complet inundată. S-au trimis ajutoare pentru salvarea unui mare număr de vase in primejdie. Vor fi In stare si priceapă ? Orice s-ar spune, Parlamentul a primit o mare încurajare. Regele a ținut să se știe că actualul guvern este cel dintâi guvern eșit din rândurile parlamentului, este exponentul lui, întrucât, până acum odată cu demisionarea guvernului se dizolva automat și parlamentul respectiv-Așadar, cei cu demisia în alb, au aflat ,și ei, că d. Maniu depindea de parlament sau nu viceversa și au mai învățat încă un lucru că, dacă vor fi oameni de treabă, muncitori și cu scaun la cap, apoi, atunci mai pot schimba și alte guverne. Se pune însă întrebarea: dacă deputații și senatorii vor fi la înălțimea la care s-a urcat regele, dacă își vor da seama de prestigiul atribuit și mai ales dacă vor căuta să menție și ei parlamentul la nivelul ridicat .De această mare problemă depinde grozav de mult viitoarea viață politică. Dacă ambele adunări vor înțelege și vor da cuvenita însemnătate parlamentului, atunci se vor schimba multe lucruri în țara noastră și se vor schimba în bine și spre folosul obștesc. Dimpotrivă, dacă, trimișii națiunii se vor mărgini numai să încaseze diurnele, pentru oficiul de mașină devotat cum a funcționat până acum, atunci desigur că oricât ne-ar pretinde Constituția, o atare instituție, țara o va găsi anacronică și păgubitoare căutând să se dispenseze de serviciile ei. Căci să ne închipuim un lucru: ce-ar fi, de exemplu, dacă la refacerea legilor găsite defectuoase, parlamentul s'ar arăta sever cu ele, la reducerea budgetului mai strâns decât guvernul, iar la refacerea generală a țării mai atent și mai dispus decât oricare altul? Aici, în parlament, rezidă întreaga problemă, începutul s'a făcut. El a fost înălțat pe un piedestal de unde poate să domine toată situația ori să cază, prăbușindu-se pentru totdeauna. Vor fi în stare să priceapă, și gestul și menirea lor? A C. Războiul de mâine de Lt. C-dor N. CONSTANȚINESCU (Claps) Răsboiul s'a născut pe pământ odată cu viața, și pare a fi un imperativ categoric al ei. El este unesta, de care se servește na’ima pentru a selecționa, și perfecționa, viețuitoarele care trăesc în sânul ei. ...Se întâlnesc doi cerbi, pe o cărare de munte, sau doi cocoși pe un drum. Din senin, și fără o cauză aparentă, se încinge între ei o luptă aprigă, ca între doi vrășmași seculari. Și iau rar ori învinsul rămâne mort, pe când învingătorul, e acceptat cu voluptate de femelă, adesea martoră oculară și impasibilă a luptei.în aceste conții tiuni, răsboiul fiind o necesitate de perfecțiune a speciei, el devine un imperativ categoric, o lege sine qua non, a vie ei. Dacă pășim mai sus, pe scara zoologică, observăm că legea persistă integrală, cu deosebire că în loc de o cauză unică apar o complecsitate de cauze. Dacă nevoia perfecționăm speciei, justifică adesea conflictele între indivizi, ea nu mai poate justifica conflictele între colectivități de indivizi , popoare. Cauzele răsboaelor intre neamuri, au fost și sunt într'o continuă evoluție. Exceptând cazurile izolate, care au aspecte de mituri: răsboiul pentru frumoasa Elenă a lui Meneldos, răpirea Sabinelor, etc. mai toate luptele celor vechi au avut de scop faptul: egoiste,și lacome, popoarele se băteau ca să se jefuiască. Dar dacă scopul acestor răsboaie era inevitabil, felul și mijloacele cu care se duceau, aveau o aparență, de o nobleță care strângea mai totdeauna admirația. Nici azi după aproape 200 de ani nu ne putem sustrage acestei admirații, când privim de exemplu pe Columna lui Traiant, o hartă angajată intre un soldat Roman și unul Dac. Ei, par doi semizei, șlefuiți din granit, cu pietpuri masive de tauri, și mușchi de oțel» purtând platoșa tot dreapta și «curai în stânga... Lupta atunci era frumoasă pentru că era egală și dreaptă. Din ea eșea victorios numai cel mai tare și mai isteț. Dar asta a durat , numai până la călugărul german Schwartz, care pisând la un loc, silitră, pucioasă și cărbune a descoperit praful de pușcă. Din acest moment Goliat a putut fi răpus, nu numai de David, ci de orice nevolnic care purta o armă, și care pândea ascuns în dosul unui copac, sau în fundul unei tranșee. De la această dată armele răsboiului au devenit din ce în ce mai lașe. ■și aceasă lașitate a atins culminanții, nu răsboiul cu gaze,O fi o simplă coincidență, sau ceva drăcesc, în faptul că atât pulberea cât și gazele au pornit dela Germani ? ? ...Și lupta de mâine nu va mai fi frumoasă, pentru că nu va mai fi nici egală, nici dreaptă. Va fi pur și simplu un asasinat în massă, un măcel sălbatic, desgustător, nedemn și rușinos, care va scobori pe civilizatul secolului al 20-lea pe treapta omului primitiv, căci, ce deosebire mai poți face între luptătorii Africei Centrale care își mănâncă prizonierii, și aviatorii de mâine, care vor ucide femeile, copiii și moșnegii asfixiindu-i cu gaze? Un luptător din Evul Mediu, — pe care civilizații de azi îl numesc Evul întunericului — ar fi fost linșat de proprii lui tovarăși, dacă ar fi îndrăznit să atace un copil sau o femee. * Dar să revenim la cauzele răsboiului modern. Ele s'ar putea reduce la următoarele : : a) Dezvoltarea anormală a mașinismului. b) Cerințele copleșitoare ale unui trai rafinat, derivând din civilizație specifică, a secolului 20-lea. c) Tranzacția prea bruscă de la religie la ateism provocată prin progresul prea accelerat al Științei. Caracteristica veacului al 20-lea, este o desvoltare anormală a mașinismului. Creerul oamenilor vechi, era preocupat cu căutarea adevărului și frumoasului. Pictura, sculptura, arhitectura, filozofia, știința dreptului, erau câmpuri, care absorbeau activitatea oamenilor din trecut. Părăsind aceste îndeletniciri, preocuparea aproaemică a omului din secolul al 20-lea este mașina, sau mai bine zis, tendința de... a înlocui omul prin mașină. Și cum o mașină puternică lucrează cât 1000 de oameni (un singur elevator e capabil să încarce într'un vapor, 1000 de vagoane de cărbuni în 24 ore) ea a isgonit pe oameni de la lucru și a provocat supraproducția. Și astfel mașina, născocirea omului, s-a întors contra lui, producând șomajul și mizeria, care comitîn în ele germenul războiului. Apoi cerințele omului din veacul al 20—lea au ajuns absurde : omul modern și-a complicat amarnic viața. De deosebire între el și sobrul filozof din vechime- Diogene, care văzând cum un vis bea apă din pumni, și-a spart — considerând-o inutilă — cana de apă, care constituia unicul mobilier al apartamentului său? Și după cum se știe, apartamentul lui lui Diogene, nu era pretențios ca ca cele de azi : salon, sufreigerie,bucătărie, beac, sală de radio etc... El era un smplu butoi ! Și pentru a face față acestor cerințe multiple și adesea inutile, omul modern face eforturi supra, umane, din care cauză a ajuns :• surmenat, neurastenic, irascibil și revolutst; stări sufletești care nu numai că justifică răsboiul, dar îl doresc, cu ardoare, considerând-1 salvator. Urmare în pagina 11 l-a Presa engleză despre guvernul Mironescu LONDRA 12 (Rador). — Presa engleză comentează favorabil guvernul prezidat de dl. Mironescu. Ziarul „Times“ relevă discursul de plecare a d-lui Iuliu Maniu, prin care a cerut partidului să se poarte real față de noul guvern. ,,Manchester Guardian“. atribuie djud ministru Bancilescu planuri importante pentru dezvoltarea economică a țărei. „Traven Sunday Referee“, relevă optimismul provocat de noul guvern și aduce elogii M. S ale Regelui pentru tactul și inteligența,dg Nu ura, tra tactul și înțelepciunea de bărbat de Stat, cu care a salvat noui alegeri, și a inaugurat țara, de la o nouă eră economică. Dl. prim ministru Mironescu, va netezi raporturile dintre partide, iar opinia generală e că noua situație va întări mâna M. S. Regelui, in marea sa operă de reformă. m Opt ani In America de D. CUCLIN II Fui trezit de un fenomen brutal, a legilor inexorabile, fizice. O durere acută la brațul drept. Părea ca o mână invizibilă mă apucase de braț. Mâna nu era invizibilă decât doar din cauza intunerecului profund ce ee lăsase. Nouri, dușmani, ne interziseră razele stelelor, ochii, cerului, pentru ca Providența să nu ne mai vadă, și nu mai știe ele,noi, să nu ne mai uimează luciri inspiratoare ale realității și adevărului. Durerea provenea dela o vaccinare la care fuseserăm supuși. Curioasă, greoae, mai e și stăpânirea, care tot din grevaefire, a rămas stăpânire, oricât ar vrea să se facă mamă ! Sântem zilnic martori la câtă vreme și câtă trudă și luptă trebue să se speardă până când ooialitățile respective să poată fi convinse a se pune la curent cu progresele spiritului filozofic, științific, artistic și chiar politic, tot așa trebue să se fi întâmplat și cu introducerea vaccinelor „de stat“. Pasteur și Pasteur și celorlalte ramuri de activitate intelectuală au urmărit, binele omenirii. Dar când, în urmărirea acestui bine, devenit simpla platformă, se descoperă o sursă de alimentare a nesațiului de profituri, toți Pasteurii pot strigă: Opriți, am greșit ! Iscusiții, cu firma învățăturii, cu scutul legilor, îi vor trimete la spânzurătoare. Căci în loc de o mamă luminată și devotată, avem, în toată lumea, o stăpânire grea nesi curioasă. In zadar, în America, cel puțin, după cât a avui ,să constat în urmă, rațiunea a început dii: vaccinul e o salvare momentană. El însă ucide lumea. El devitalizează globulele sângelui, încetați cu această murdărie corozivă! Rasa omenească e în pericol de degenerare, grație lui! Nu! Când e vorba de câștiguri, ce poate chiar și minunea de a se prefera o mortalitate generală unei mortalități parțiale. In zadar se demonstrează metode de combatere a posibilității tuturor relelor fizice prin mijloace proprii a intensifica și prelungi vitalitatea și puterea de rezistență a organizmului! La eșafod cu sufletul lui Pasteur ! Noi, să î ridicăm statui încununate cu străluciri de glorie! Și vaccinul, filozofic, științific, artistic și chiar politic, s’a generalizat. Mâna care mă prinsese de braț era a fiinfii care se încercase cu partea cea mai bună a sufletului meu — ca să mi-l prezerve și să mi-i întoarcă la nevoe; înțeleseră m atunci că întunerecul de rafală era neputincios ; că Providența nu mai avea nevoe de ochii cerului ca să ne vază și de razele stelelor ca să ne călăuzească ; căci ea se sălășluise întru nod.Urmă despărțirea, înfundarea prin cabine, amețeala largilor oscilațiuni ale vaporului, grija singurătății, vîslitul insomnii- Mă urmărește și acuma huruitul ritmic, lipsit de viață psihică proprie, al mașinelor, contrapunctat de scârțîitul leneș și îndărătnic al lemnării vaporului, decrepit, îmi aduc bine aminte. In momentele acelea trăiam evenimentul dezastrului care avea să lovească nenorocitul vas peste vreo cinci—șase ani. Minune că nu s’a întâmplat chiar atunci ! Marea părea ca da a se cam gudura cu noi , marea Neagră ! Pontus nu tocmai Euxi 1111« ! ■ [UNK] O frică făcu să mi se perindeze prin minte multe din pățaniile de dinainte. E drept că fusesem obiectul multor solicitudini . In iarna precedentă " mă îmbolnăvisem. Maestatea - Sa Regina Maria," auzind,"îmi trimise lemne, bani, compoturi americane, americănești, și o mașină de făcut ononim casă. Mai în primăvară, elevii mei din Conservator sacrificară fiecare ce putut, strânseră o sumă însemnată cu care, să am putința a merge undeva, pentru refacere. Mi se propusese, desigur fără intenție specială, localitatea Pângărați ,de unde nimeni nu se mai întoarce. Aceasta fu poate și cauza că, fără să știu lucrurile, fără să vreau, când mi se aduse banii, îmi păru că mi-i destinaseră pentru înmormântare. Eu însă, mai târziu, m’am însurat eu; ei Petrecui primăvara la Brașov, unde scrisei vreo două din suitele mele pentru vioară solo, apoi, vara, la Săcel, unde avui însărcinarea oficială de a aduna cântece populare. Strânsei puține vreo sută douăzeci de cântece și fragmente. In schimb terminat orchestrația operei mele Agamemnon, întors în București, spre toamnă, dificultățile materiale se agravară. Nu mă mai putui opri, de a decide să plec Undeva, pentru a-mi salva viața și opera. Primii indemnuri, — indemnuri numai, de a nu pleca. Intre timp, schimbam studiul gramaticelor străine, după cum îmi schimbam locul unde să plec : Germania, Franța, Italia, Anglia. Insfârșit, cu rememorări de cuvinte englezești proaspăt învățate adormit în zori, ne văzurăm ancorați in fața mărețului Constantinopol. Era frumos, dar măreț, probabil mai mult prin sugerările fantasticelor istorii din trecut. Admirarăm cât puturăm prinde din detaliile atât de mult descrise șicântate. Departe, spre N. W., se făceau, în, imaginația noastră, Coarnele de Aur. Câțiva turiști, colectori de cadavre geografice și istorice, se lăudau mult că le vizitaseră, acele faimoase minunății. Și ne priveau camele sus. Știau ei ce văzuseră ?. Doar lucrul și-i reținuseră numele. Dar unde era sufletul care atașase numele de lucru Nu eram noi mult mai bogați că prin sugestiva magie a numelui căutăm sa explorăm adevărata realitate, realitatea vitală, a imaginații, poarta spiritului, inovarul simtmlor nesecate nesupuse ?, ;/