Epoca, iunie 1931 (nr. 701-724)
1931-06-10 / nr. 707
He. 707 3 LB HHCm $1 ADIWISTIAKiA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la aderația ziarului și to toate agențiile de publicitate ThefM 362)10 Considerațiuni asupra noului parlament . In ziua de 15 Iunie se întrunește, în sesiune extraordinară, cel de întăi parlament ales sub domnia Regelui Carol II. Acest unic amănunt face ca noul parlament să se înfățișeze sub un cu totul alt aspect, decât cele de până acum. Cu prilejul înplinirei unui an de la suirea i pe tron a Majestăței Sale Regelui s’a subliniat de către toți, câți au vorbit sau au scris despre acest mare eveniment, că noua domnie înseamnă sub toate raporturile un început de eră nouă. Este evident că și parlamentul trebue să intre în noul ritm al vieței noastre publice. Fostul parlament național-țărănist nu putea îndeplini aceasta condițiune. El a reprezentat în,cea mai mare măsură toate scăderile și toate păcatele vechiului regim. Faptul că acest parlament a avut cinstea de a fi prdclaiat pe noul Rege al României, a făcut pe mulți să-șî închipuie că Suveranul ar fi contractat o obligațiune față de el. Ciudată concepțiuni e"despre "rosturile și menirea unui Rege/ Nimic mai greșit decât a crede că un rege poate avea obligațiuni față de cineva sau poate fi stânjenit în acțiunile sale de vr’un sentiment de recunoștință. Viața lui se desfășoară pe un alt plan decât a celorlalți muritori, el având o misiune de îndeplinit care depășește activitatea celorlați cetățeni. , Prin urmare nu asemenea Considerațiuni ci altele de ordin politic au determinat prelungirea existenței fostului parlament, până în luna Mai , anul acesta. O guvernare fără parlament fiu a intrat niciodată în vederile Suveranului. Numeroasele uăi , inzisteritele sale declarațini referitoare la această chestine, nu lasă nici o îndoială ura dorinței ferme a Regede a respecta cu strictețe regimul de guvernământ democratic. Această dorință regală și-a găsit realizarea ei pe de o parte în guvernul d-lui prof. N. Iorga iar pe de altă parte în felul cum a fost alcătuit noul parlament. Est suprinzător cum presa care reprezintă democrația integrală a primit atât guvernul ■•Iorga cât și noul parlament. Ne amintim de agitația furibundă a acestei prese care se silia să prezinte acest guvern ca un guvern de dictatură. Până și presa străină s’a emoționat de această pretinsă lovitură de stat ce s’ar fi produs în România și a reacționat în consecință. Negreșit că echivocul a fost lămurit și presa străină a făcut rectificările necesare. Aceiaș agitație o constatăm și acum după sfârșitul alegerilor. Presa democratică dacă recunoaște înfrângerea definitivă a partidului național-țărănesc, se grăbește să adauge imediat că și guvernul a suferit o asemenea înfrângere, înfrângerea s-ar datori faptului că guvernul nu a întrunit majorități compacte așa cum si obicinuia în trecut. In loc să constate un progres în sensul unei normalizări a regimului nostru parlamentar, presa democratică are motive de critică, deși ar trebui să se bucure de acest rezultat. In adevăr ce făcea până în prezent ca parlmentarismul nostru să însemne o ficțiune, decât tocmai existența acestor majorități făurite de administrație pentru a fi docile guvernului? In asemenea condițiuni nu se mai putea vorbi de un control al actelor de guvernământ, din partea unui parlament care nu-și datora existența decât numai guvernului. Ritm nou înseamnă și regim nou parlamentar, iar aceasta înseamnă sfârșitul acelor faimoase majorități parlatare, care pare că răpește sentimentele de regret ale presei democratice. Mărturisim sincer că nu mai pricepem nimic. Logica acestei prese este foarte curioasă. In loc să se bucure de ceea ce înseamnă un progres în sensul unei adevărate democrații, ea năzuește la menținerea unui regim care însemna tocmai negarea ei. De altă parte ni se pare curios cum de i se poate reproșa actualului guvern că nu a realizat astfel de majoritate. Oare guvernul d-lui Iorga nu se știe că nu reprezintă un guvern de partid? Atunci de unde pretențiunea de a-și făuri un parlament ca pe vremea guvernelor d-lor Brătianu, Averescu și Maniu? Tot ceea ce i se putea cere este să-și fi constituit un parlament cu care să poată guverna. Orice om de bună credință va trebui să recunoască adevărul că aceasta a fost realizat în chipul cel mai mulțumitor posibil. Negreșit că cu majoritățile de care dispune guvernul nu va putea începe o guvernare a bunului plac. Nu putem decât să aplaudăm că așa ceva nu se mai poate repeta. Ne miră însă faptul că presa democratică nu este dispusă să recunoască acest adevăr atât de evident. Așadar nu vom mai asista la votarea unor legi cu totul nestudiate, aduse în ultimul moment și votate sub presiunea băncei ministeriale. Noul parlament va fi prea mândru și prea independent pentru a juca rolul umilitor al unui simplu biurou de înregistrare al legilor depuse de miniștrii. Legile vor fi cercetate cu amănunțime și numai după un studiu minuțios și serios ele vor fi votate. Prin aceasta , furia de legiferare care cuprinsese pe fostele parlamente și care culminase în ultima lună de existență a decedatului parlament, nu se va mai putea manifesta. Vom avea prin urmare legi mai puține și mai bune. Unde vede presa democratică un inconvenient la această? Firește că un asemenea parlament nu va fi tocmai comod. Miniștrii cari ar vor să să recurgă la vechile procedee se vor isbi de la început de rezistența acestui parlament. Este oare un neajuns faptul că guvernul nu va mai putea face tot ce-i trece prin cap? Prin urmare oricum am privi rostul noului parlament noi nu-1 putem vedea decât ca un însemnat progres față de trecut. Pe zi ce trece „ritmul nou“ prinde conzistența și se afirmă ca o realitate vie. Negreșit că „strigoii trecutului* ‘nu se vor putea înpăca cu această nouă situațiune. Dar ce importanță poate avea aceasta? E. Otetelișanu Țepi Moțtoi Stere amenință.... Amenință țara Cu desființarea! Dar de i se -ntoarce Lui, amenințarea ?! L(Ziarele| G. GRUIA Miercuri 10 Iunie 1931 Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Pertinax și André Gerautzis și Pertinaxști. Știrile cele mai fanteziste a are o deosebită solicitudine pentru România. Nu este săptămână <eia Dumnezeu în care țara noastră să nu facă obiectul unui articol al său în „L’Echo de Paris”. Citind aceste articole in zici: „Iată un campion al revizuirii tratatelor”. Și totuși Pertinax nu este revizionist. Din contră el reprezintă naționalismul integral. Metoda d-sale politică constitue însă o inovație. El crede, că trăinicia legăturilor de prietenie dintre două tari aliate, este un raport direct cu lipsa de amenitate reciprocă. Metoda nu se deosebește mult de acea a marchizului de Sade. Așadar d. André Geraut s’a specializat în chestiile românedar sub iscălitura d-sale. Ce nu crede lumea când e vorba de o țară situată la peste două mii de kilometri de Paris, în direcția orientului. Faptele dezmint cu o precizie matematică tot ce anunță Pertinax. Nimic nu-i descurajează însă: „I s’a zis!” Cine este acest „S’a”? In ce parte a lumei o li rătăcind el? Pe la Dinard mister și iar mister. „S’a” este un personagiu tot atât de misterios ca „Junius” care ani dearândul a scris biletul său zilnic in „Echo de Paris” fără ca cineva să-i fi putut stabili identitatea. D. André Geraut nu este coruptibil ca atâtia gazetari de marcă. El are insă simpatii și antipatii bine marcate. Urile sale se îndreaptă aproape întotdeauna împotriva celor mai buni amici ai țării sale. Franța a avut în timpul războiului doi prieteni incercați pe Regele Alfons XIII și pe Myron Herick ambasadorul Statelor Unite. Verva lui Pertinax s-a îndreptat bine înțeles in primul rând împotriva acestor doi oameni. Am ținut să prezentăm publicului românesc pe d. André Geraut ca lumea să nu-și închipue la noi că d-sa întruchipează Franța. D-sa este un original și originalii există pretutindeni. In nici un caz legăturile dintre două state amice nu trebue să fie influențate de originalitatea Pertinaxilor. * După alegeri întors din Vâlcea, după campania electorală cea mai liberă și — în ce privește cel puțin propaganda candidaților „Uniunei Naționale", alături de cari am avut cinstea să lupt — îndrăznesc să adaug cea mai civilizată pe care acest județ a cunoscut-o de la război încoace, îmi reiau scrisul la acest ziar cu convingerea că un pas mare s’a făcut pe drumul de înnoire totală, fără care nu este scăpare pentru acest stat românesc. Și când zic „cea mai liberă și cea mai civilizată“ nu evit un moment,— superese „Dreptatea", „Adevărul" și „Lupta’’, — să fac comparația cu alegerile generale din 1928, sub guvernarea Maniu. Mai întâi, lucru semnificativ, au votat în toată țara cu câteva sute de mii de alegători mai mult decât în 1928. Nimic n’a fost mai comic, în această privință, decât farsa pe care nu știu cine a jucat-o ziarelor democrației integrale, li s’a comunicat, în toiul alegerilor pentru Cameră, că se înregistrează un mare număr de abțineri. Atât a fost de ajuns pentru ca, plecând de la această informație inexactă, ele să se năpustească cu elanul tuturor coloanelor lor împotriva acestui guvern de dictatură, care împiedică lumea de la vot sau, mai grav, o condamnă la inerție și rezistență pasivă prin dezgustul cetățenesc ce-i provoacă. Iată, se face dovada matematică că, fără o blagoslovită guvernare de partid, votul devenia o Parodie, nu mai are nimic care să animeze o luptă politică, melsul electoral se închidea în găoacea lui, îmbufnat ca un Alexandru Vaida oarecare. Abstenționizmul alegătorilor era condamnarea acestei cârmuiri apolitice. El, dar, s’a întâmplat inversul. După calculate oficiale și definitive, aceste alegeri au dus la vot cel mai mare număr de alegători pe cari l-am înregistrat vreodată. Credeți că un așa mic lucru poate pune în încurcătură o argumentare democratică, mai cu seamă când e integrală? Niai când deschise. ★ de cum. Ce înseamnă această ci și porțile prăpădului pot fi priff*/r cirj*nr,in9/iffYrflijy‘t jln nĭnctn I j___ fră surprinzătoare" de alegători? ,iur și simplu că țara înțelege să aibă parlament, că toată propaganda ce s’a făcut, în ultimii doi ani, contra parlamentarizmului n’a avut nici un ecou, că alegătorii au rămas credincioși Constituției și sistemului de guvernare preconizat de ea" (Adevărul din 7 iunie 1931). Și totuși, adevărul este altul. Adevărul, pe care l-am văzut relevat și de Pamfil Șeicaru în „Curentul" și pe care-l poate mărturisi oricine a cutrierat satele în timpul acestei campanii cu o preocupare ceva mai lungă decât aceia de a aduna voturi, e că, cu tot marele număr de alegători, se simte o nesfârșită oboseală și o tăcută și mustrătoare îndoială în gnassele electorale. In m știu ce comună un țăran isteț mi-a spus-o pe șleau, în aprobarea tuturor celorlalți: „Dacă ne-au înșelat ai noștri, cari-și zicem și ni se arătau și după vorbă și după port frați, — în cine să mai avem încredere?" Au mai mers încă odată, nu mai încercat ODATA, ca jucătorul nefericit care mai aruncă pe masa verde, intr’o cioară, ultima hârtie albastră, dar care nu mai crede, ci pipăie deja, în buzunarul hainei, oțelul armei reparatorii. Soluția acestei stări de deprimare, pe care în adevăr o socotim primejdioasă, dar pe care ziarele demtocmției integrale o neagă, cum neagă și disprețuiesc toate marile suferinți obștești când nu aduc vre-un folos politic ,ailor noștri" — soluția nu pate fi decât una: guvernarea actuală să nu fie o nouă deziluzie. " Să se dezmeticească pentru o clipă toți oamenii politici, oricât de pătimași; să-și bage bine în cap toate partidele că dacă această guvernare nu aduce măcar în parte o îndreptare, că dacă nu se apleacă deasupra sufletelor necăjite, în lipsa unui belșug care nu se poate întoarce nici într’o lună, nici într’un an, măcar ceva omenie și dreptate, mințile sunt gata de întunecare ! Costin G. Sturdza In afară de marele număr de votanți și de însemnătatea procentelor obținute de toate grupările politice, până la cele cari niciodată până acum nu reușiseră să obție cota de 2 la sută, libertatea alegerilor actuale în comparație cu cele precedente se poate dovedi, pentru fiecare județ in parte, de toți cei cari și-au dat osteneala să cerceteze, in localitățile unde au candidat, dosarele din 1928. O voi face-o pentru județul Vâlcea și se va vedea un lucru pe care mulți l-au ignorat până acum: că guvernarea Meniu, care s’a impus la centru printr’un act de siluire a voinții factorului constituțional de pe vremuri și care timp de doi ani a fost pentru țară, până în cele mai depărtate unghere, o cârmuire de jaf, de risipă și de exploatare arendășească, o nouă și lungă ocupație străină — și a obținut impunătoarele majorități din 1928 decât prin ascendentul regretabil dar firesc pe care derbedeii gălăgioși, violenți și fără scrupule îl capătă atât de des asupra oamenilor așezați și de ispravă. In această privință rezultatele alegerilor actuale la Senat, unde nu votează decât oamenii de la 40 de ani în sus și fruntașii satelor constituiți în consilii comunale și județene, sunt concludente : dacă național-țărăniștii au mai putut obține 15 la sută din voturile tineretului zvăpăiat, care cred încă că tot ce zboară se mănâncă, partea matură și chibzuită a satelor și orașelor noastre, alcătuiește pătura sănătoasă care temelia statului acestuia, s’a rostit hotârît împotriva oricărei aventuri demagogice. Doar vie fi o impietate față de democrație Să spun că țăranul nu-i matur politicește înainte de 40 de ani, când întregul nostru corp electoral a judecat fără apel că d-nii Vaida și Madgearu nu sunt maturi nici după această vârstă, Tic, scuipa lira, puterea mea de irnca și paterea mea de Sbefc. Nicolae Imossen Raporturile româno-maghiare Pentru realizarea proectatei Camere de comerț româno-ungare De partea noastră, a României, nu a fost glas autorizat, care, având a se exprima asupra viitorului relațiunilor noastre cu Ungaria, să nu fi preconizat, în interesul ambelor națiuni — și, în principal, a economiei lor — necesitatea unor raporturi de reală și cordială apropiere. Runele noastre intențiuni nu au găsit însă întotdeauna, acel ecou favorabil pe care am fi fost îndreptățiți a’l aștepta, în Ungaria. Căci, la anotimpuri, aproape regulate, răsunau, pe piețele publice ale orașelor și târgurilor vecinilor noștri, acel cor măestrit sincronizat de anumite oficine al căror rol este de a ține vie mișcarea iredentă, pentru revizuirea tratatelor de pace. Este, aceasta, un subiect și un teren pe care, nici România și nici unul din aliații ei, nu înțelege și nici nu va putea înțelege vreodată, în viitor, posibilitatea unei discuțiuni cu vecinii noștrii maghiari, sau cu alți. In schimb, am fost întotdeauna îndemnați, în mod firesc și real, să discutăm, cu Ungaria ca și cu oricare din statele Europei centrale sau orientale, modalitățile practice susceptibile de a realiza o apropiere economică serioasă, deopotrivă defavorabilă ambelor părți contractante. In păturile largi ale maghiarimei, din Ungaria ca și de la noi, ideia aceasta a unei reale apropieri româno-ungre, a fost adeseori ventilată cu toată împotrivirea curentelor — vădit artificiale și tendențios inspirate de anumite interese foarte puțin patriotice — pro-revizioniste și antantofobe. * Poporul maghiar dorește, ca și poporul nostru, pacea, pacea generatoare de ameliorări economice și nu un răsboi, care, după cum s’a văzut astăzi, nu aduce nici chiar învingătorilor o bună stare superioară aceleia a învinșilor. . . . . Fără intențiuni și veleități de profețire, suntem totuși în situațiunea de a putea afirma ca tin România ar fi acela care a păgubi mai mult în eventualitatea — pentru noi sincer nedorită — a unui conflict armat cu vecinii noștri de peste Tisa. Se pare că lucrul acesta a sfârșit prin a fi înțeles și a se impune atențiunei cercurilor cu răspundere din Ungaria. Primirea pe care vecinii noștrii au făcut-o, cu prilejul recentului său voiaj la Budapesta, fratelui Regelui României, cordialitatea sinceră și omagiul neprefăcut cu care a fost întâmpinat pe tot întinsul Ungariei, principele Nicolae, a găsi un răsunet cald în inimile noastre. Poporul ungar ca și oficialitatea maghiară au mărturisit, prin această semnificativă manifestație, intențiuni și sentimente ce au găsit un larg și prietenesc ecou în România. Un fapt nou vine să ne confirme aceste speranțe. Asociația manufacturiștilor unguri din Budapesta, întrunită sub prezidenția fostului ministru de externe al Ungariei, d. dr. Gustav Gratz, a hotărât, cu unanimitate de voturi, urgenta necesitate a înființărei unei camere de comerț româno-ungare, la Budapesta și la București. Inițiativa, care, plecând de la Budapesta spre București, va întâmpina, la noi, cea mai favorabilă și reală primire. D. Mihail Manoilescu, ministrul Industriei , al Comerțului, a avut prilejul cu ocaziunea călătoriei pe care a făcut-o anul trecut la Budapesta — să arate, vecinilor noștrii, adevăratele sentimente ce nutrim pentru ei. Ele sunt de cea mai reală esență. Vestea care ne sosește acum de la Budapesta, ne dovedește că aceste sentimente ale noastre au fost, așa cum trebuiau, înțelese acolo. Ceea ce nu poate fi decât în avantajul nostru reciproc. Crearea unei ambianțe economice prielnice între România și Ungaria, va duce, pe nesimțite și în mod fatal, la o reală apropiere, pe toate terenurile — inclusiv cel politic — între ambele state. Acest lucru, noi îl dorim în mod real. ■?* S’ar părea că și în Ungaria, asemenea sentimente și tendințe încep a putea fi exprimate. Este un semn îmbucurător și de bun augur pentru unii ca și pentru ceilalți. In lumina aceasta îl salutăm și interpretăm noi, gestul noilor noștri prieteni de la Budapesta. 1. Palleologu * Un an Un an de când, din văzduh a coborât măiastră pasăre, aducându-ne pe cel dorit de inimile noastre. Din acea clipă a renăscut în sufletele românești speranța, și, încrederea hotărâtă în steaua norocoasă a neamului. Momentele grele al primului an de domnie pe care Regele Carol, a trebuit să le trăiască îl consacră de Erou. Simbol prețios pentru năzuințele unui popor! Hrană utilă pentru o națiune tânără, și în plină evoluție. Legământul dintre rege și popor îl cimentează simtimintele statornice, principiilor de dragoste și devotament pentru Coroană. Regele Carol II-lea, a găsit în inimile femeiei românce, nu numai acele sentimente, dar a făcut să vibreze pe cel mai covârșitor dintre toate... acela al mamei care-și regăsește copilul perdut și atunci își revarsă mai puternic, ca orcând, întreaga ei iubire. Cu acele dominii nelimitate pentru ajungerea spre culmele supreme, pe care mamele făuresc în mintea lor: femeia româncă face zid puternic în jurul tronului, gata pentru devotament și jertfă până la ultima picătură de sânge. MarSetfa Ä. Manissalian D-neie Tudosca și Ecaterina ale lui Vasile Lupu XXXI de C. CANE Că acest voevod ținea pe lângă el 6 secertari pentru corespondențe în diferite limbi, că nu numai cronicile noastre, dar și sferălmii îl arată ca pe un om extraordinar de înzestrat „di caratere rizolato e di spirito franco, capace di realizzare grandi -impress”, n’ar fi poate o dovadă îndestulătoare (Tanovi Oeanu) îi tratează de Domn rău și de trădător „ cu o nevrednică purtare”. Că in lunga lui domnie au fost oameni care nu iau iubit, este firesc, și s’a omorât în 20 de ani 40.000 de oameni — toți hoți —, este iarăși adevărat. Unde nu mai sunt vremurile , acelea! Insă că a fost un mare voevod, iubitor al dreptății, o dovedește felul cum își ținea divanul, în fiecare zi, și un ori de două ori pe zi, dimineața și după amiază. Dinaintea lui se înfățișau întâi cei mici slabi, și pe urmă cei mari și puși ternici, —altă dreptate decât cea împărțită de Radu Mihnea. Oricine se putea tângui împotriva oricui, chiar împotriva fraților lui Vodă. Gheorghe și Gavril frații lui după mamă au stat zile la închisoare pentru o vină , dovedită din pâra unui străin, căci, zicea Vasile Vodă „nu-mi pasă de frate, de fiu și de fiică, ci dreptatea este una și singură pentru toți. Eul mu socot omul, ci dreptatea, nu lucrul, ci legea (cea introdusă de el, de altfel). Dacă iar fi ca jumătate din Moldova să fie rea, să piară, numai să rămâie cea bună”.Nenorocirea a fost că acest mare voevod a avut două cusururi care l-au dus la pierderea domniei. Una, ura lui împotriva lui Matei Basarab, a doua nepotolită ambiție care, fără mijloace de realizare, nu poate niciodată, duce la bun sfârșit. După abia 3 ani de acea pașnică domnie arătată mai sus, Vasile Vodă începu să se agite. In 1638, ■ fiul său Ion avea vre-o 16-17 ani, vrâstă — socotea el, bună de domnie. Pe de altă parte, la vechile resentimente împotriva lui, Vodă Matei (dușmănia din tinerețe și trădarea planurile sale față de Miron Bamovsky) se adăogise unul nou. Pe când era el în Constantinopol umblând după domnie, cheltuise multe pungi de bani pentru a curma zilele lui Curt Gelebt, sprijinitorul Grecilor și dușmanul neîmpăcat atât al lui Vasile Lupu cât și al lui Matei Basarab. Duppă ce ajunge Domn, el ceruse vecinului său restituirea jumătății acestor suine,dar Matei refuzase, sub cuvânt că nu el îndemnase pe Vasile la acest omor, de care se leapădă, și, ca Pilat din Pont, se spală pe mâini. Toate aceste resentimente întrunite și hrănite în ascuns, izbucniră într’o bună zi în sufletul Domnului Moldovei cu o violență nemaipomenită. El începu să lucreze pentru a scoate domnia țării Românești lui Matei Basarab și a o da minorului său fiu, Ion. Acesta „slab și desnodat și de mâini și de picioare” cum zice cronicarul ,era încă una din marele griji ale Doamnei Tudoscăi. Pe fetele ei, frumoase și vrednice, le-o fi iubit culm se iubesc copii de viiitorul cărora nu-ți este grijă. Dar pe acest singur băiat slăbănog și infirm îl răsfățase maicăsa cu o deosebită dragoste, și nu i-ai fi plăcut să-l vadă obosindu-se a fi Domn. Noua ambiție a lui Vodă o puse în toate halurile. Dar Vasile Lupu nu cerea sfaturi, el poruncea. Pregătindu-și terenul politic și adunându-și întâi pov oștile, pomi asupra Domnului Munteniei, încercarea lui nu izbuti, după cum este cunoscut. Câțiva alți anii de noi pregătiri, de uneltiri, denivelări de teren, de pungi de galbeni aruncate cu nemiluita nană într-o zi, toate că reiau atât de bine pregătite, încât Vasile Lupu, își trimise fiul la Pașa din Silistra pentru a fi întronat de acesta în scaunul țării vecine, Matei Vodă însă, în Târgoviștea lui,nu dormea. Cunoscând toate mișcările aprigului său dușman, uneltise la rândul lui și-și secase tezaurul pentru a hotărî Poarta să nu deia ascultare intrigilor vevodului Moldovei. Pașa din Siliștea primi poruncă de la Vizir să pună mâna pe Ion, fiul lui Vasile și să-l trimită legat la Stambul Din fericire trimisul lui Vodă, postelnicul Enachi Catargi, sosise la Pașă înainte de fiul stăpânului său ,și prinsese de veste despre cele ce se puneau la cale. El triimise pe dată răspuns boerilor care se aflau într’un sat lângă Durostor să oprească pe fiul lui Vasile Lupu de-a veni la Siliștea și „îndată s’au întors Ion Vodă, cam cu fuga, de grija Pașei” zice Mirean Costin, care mai adogă: „Și -aga au eșit și a doua ispită pentru domnia țării Muntenești”. Vasile Vodă își mușcă pumnii de mecaz, dar nu era om să se lase învins. Pe de o parte mai unse, foarte gras, toate roțile carului Stambulului, iar pe de alta strânse oști numeroase, pedestri de artilerie și porni cu război împoșitriva lui Matei Vodă, în scaunul țârii, cu boeri, cu ispravnici, cu domnie deplină, „zic leptopiseții, iar în Muntenia, se opri la Ojogeni (Prahova),unde aștepta să pipăe forțele și intențiile Domnului Munteniei. Nu întârzia a le cunoaște, căci acesta îi sosi în grabă într’o întâmpinare, și din lupta care a avu loc, se alese Vasile Lupu cu o bătaie, care-i puse toată armata pe fugă. Foarte pitoresc zic aceleași letopiseți, scrise doar de un Moldovean, că oștile lui Vasile Vodă, mai multe gătite la fugă au stătut, decât la război. Bietul Domn, necăjit, fugi la Brăila, unde nădăjduia să-și strângă oștile risipite, însă, aflând acolo, prin nepotul său (1) Stamatie Hadanul, că a trimis Pașa să-l prindă, ele la masă cum stătea s’a sculat, și sărind peste gardul grădinii s’a ascuns la un vecin până i s’a adus calul, cu care o luă apoi în goană până la Galați. Sosit în țară,el găsi pe fiul său Ion lepădat de domnie, strânsese boem și le spusese El își că slaba lui sănătate nu-i îngădue a fi Domn. De altfel,avusese dreptate, după cum vom vedea. Vasile Lupu, după multe alte hărțuieli și nesfârșite uneltiri făcu însfârșit pace cu Matei Basarab, abia în 1645, și în semn de 1) De vară primăvară. (Continuare in pag. II-a j, TMOM yjETJ DE DOAMNE r