Epoca, septembrie 1934 (nr. 1682-1706)
1934-09-15 / nr. 1693
/ No. 1693 3 fei s REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 1 BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN i (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII de prințese la «strația ziarului și latente agențiile de publicitate Telefon: 3.82-11 Ut schm tara, potera mea de munca $i puterea mea de iubire. Nicolae JiUpescu Sâmbătă 15 Septembrie 1934 Ziar al partidului conservator,. Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPI8C0 Nevroza despre care vorbea d. Tătarascu se evidențiază. In primul rând este declinul de prestigiu al partidului liberal. După atâtea scăderi ale recentelor guvernări național-țărăniste, nu era nevoe de cine știe ce minuni pentru a face din guvernarea liberală piedestalul unei creșteri de autoritate a partidului d-lui Dinu Brătianu. Trebuia numai mai puțină demagogie și mână fermă în aplicarea unor măsuri cari nu se cereau descoperite de eforturile genialității, ci erau indicate elementar la cel dintâi contact al bunului simț cu realitatea. Partidul liberal, de la care mulți așteptau mult mai mult, nu ne-a putut da nici atât. Poate că glonțul care a curmat viața lui Ion Duca a curmat, în acelaș timp prin violența șocului, și posibilitățile de realizare ale partidului liberal. Sunt unele zguduiri de repercusiuni nebănuite la prima vedere. O primă nevroză, deci. Nu geme însă numai guvernul, geme și partidul. E o permanentă încrucișare de spade între d. Dinu Brătianu și d. Tătărăscu. Disensiunile sunt punctate în discursuri zgomotoase, cari încep totuși cu asigurarea celei mai perfecte armonii, și sfârșesc așișderea, pentru a da acestei nevroze liberale aspecte de ilaritate, cu protestul unui concurs întreg. La mijloc, schițând pretenții de dominare cari s’ar crede totuși satisfăcute cu un al doilea strapontin și cu un fotoliu în locul celui actual, tragicul grup „ha. ha. ha”. Aici nevroza e furibundă. D. Tătarascu are, așadar, dreptate. Motivele prelungirii stării excepționale există. Partidul, liberal însuși, inclusiv guvernul, înfățișează cea mai elocventă justificare a noului decret de ordine și de încătușare. Incident abia conturat în viata nației. Au mai fost atâtea la fel... Și nu trebue clocotul valurilor răzvrătite pentru a mătura mortăciunile. Ajunge unda înceată a răbdării și a neprețuirii. Dar incident de grele urmări pentru viata unui partid care își spunea cu mândrie al tradițiilor libertare. Lucrul se va vedea fără multă întârziere. Deocamdata ne vom război și mai departe cu o cenzură fatal și ca în nevroză. Când guvernul nu știe bine ce face, cum vreți să știe cenzura? Urmăriți ziarele numai în aceste ultime câteva zile, de când cu ședințele comitetului executiv național-țărănesc. Frînturile de declarații captate de reporterii chinuiți ai unei discrete betonate (era acolo d. D. R. și era și d. Mirto), au fost când admise, când suprimate de onorata cenzură. Și, ciudat, umbrele nopții diminuau subversitățile pentru a lăsa să apară dimineața grozăvii, mai clar vizibile apoi la lumina soarelui și în consecință suprimate în ziarele de la amiază. Mai departe, lucruri odată apărute, au fost suprimate în chiar comunicatul oficial al partidului național-țărănesc. De data aceasta în bătaia luminii electrice, Soarele răsărind subversivul se răsfață cu litere groase în toate ziarele. Clipoceală abia observată în eleșteul nevrozei cenzurate. Fiecare zi ne aduce surprizele ei, vinele de o veselie să înghețe de invidie însuși inepuizabilul Tănase. Ah, un antinevralgic eficace pentru țara Anastasia... Ar trebui un consult de somități medicale. Dar și acesta ar fi zadarnic. Alimentată de nevroza guvernului, chiar tâmpită de droguri tața Anastasia va sucomba tot nevricoasă. — Nevroză Holera era dalac... întâmplarea de la Constanța merită un comentariu. Un număr de soldați dintr-un regiment cantonat în apropiere prezintă grave simptome de intoxicație alimentară. Șase încetează din viață. Un fricos — se găsesc totdeauna în asemenea împrejurări — aruncă o bănuială: e holeră. Zvonul se răspândește ca fulgerul. Dar Constanța e port la mare. E presupus a avea un minimum de specialiști, laboratoare, mijloace de cunoaștere și de combatere a unui asemenea început de epidemie.Se fac prin urmare analize înfrigurate. Și se verifică holera! O domnișoară - medic, împrumutând la repezeală microscopul liceului Șoca, identifică nemoloelnic vibrioni. Servindu-se de un echian al școlii navale, alt medic îl confirmă. Pentru o ultimă antaliză viscerele se trimit și la Institutul Cantacuzino din București — dar, zi cose, prudent înnecate într’o soluție de formol, care face imposibilă analiza. (E ca și cum ai trimite coada unui câne, ca să se vadă dacă a murit de turbare). Se cer nu noi elemente și, în sfârșit, rezultatul: „holera” era rezultatul intoxicării trupei cu carne de la o vită bolnavă de dalac. "V *. ( % r9 kT r 'imp’ s. i. k afla •“ f sr /fi ■i* Putea să nu fie infectată de dalac! De unde a fost cumpărată vita bolnavă? Cine a verificat-o? __ Veterinarul regimentului sau veterinarul comunei? Sunt șanse să fi fost o vacă politică. Vreau să aib o vită impusă la vânzare de un agent electoral. Cunosc un oraș de unde veterinarul cere să fie mutat cu orice chip fiindcă, de câte ori găsește o vită bolnavă, primarul îi pune să-i dea drumul imla consumație : măcelarii sunt fruntea alegătorilor săi . Prin urmare, o organizație sanitară inexistentă în principalul port românesc și un serviciu veterinar dezorganizat La Constanța ca și în restul țării — iată concluziile nenorocirii întâmplate. Aceste concluzii impun în primul rând sancțiuni: pedepsirea exemplară, rapidă și publică a celor vinovați de moartea soldaților. In al doilea rând, întâmplarea de la Constanța se leagă de marea, de covîrșitoarea problemă, a sănătății publice din această țară. Oricând citești un buletin demografic românesc prima coloană — aceia a proporției nașterilor — te face să tres alți de bucurie: e semnul vigoarei și posibilităților de viitor a neamului nostru, dar a doua coloană — aceia mortalității — îți întuneacă orice entuziasm: oglindește toată ușurința nefastă a gospodăriei noastre. In prima coloană stăm in fruntea Europei, în a doua — stăm în coada Orientului. Româncele noastre nasc condamnați la moarte într’o proporție necunoscută celorlalte țări. In definitiv, mai bine ar fi fost holeră decât dalac. Holera vine din afară și o poți opri prin măsuri excepționale. La nevoie poți cere împotriva ș i ajutorul cenzurii. Dar ce să faci împotriva dalalacului, boală internă pe care o poate introduce în regimente, în internate, în căminari, în măcelăriile publice și autorizate,— orice vacă bolnavă dar privilegiată, orice vacă cu sporț sau cu trecere electorală? COSTIN G. STURDZA « * : »*<r t i 1 ‘u.c Hi'', >*. 3 * J .ii. i? sh : f\r »ț * f aK * * t t“* ' * v' •* ? f "-1 ț / dLJ . Ir.. 1.1 !t * V, . a* r* f , kA > Ghinionul d-lui Victor Iamandi Citim în „Universul” de azi, Ploești, 13 Septembrie Miercuri pe la ora 7 seara mașina nr. 409 B, în care se afla d. Victor Iamandi, subsecretar de stat la ministerul de interne, pe când se înapoia spre București, în comuna Puchenii-Moșneni a călcat pe copilul Ion State Ghiță în următoarele împrejurări : In timp ce mașina înainta cu viteză, in față, pe dreapta, mergea o căruță a unui sătean din com. Coadele (Ilfov), iar alături de ea, copilul său, în vârstă de 4 ani. Auzind daesonul automobilului copilul a trecut în urma căruței, rămânând puțin mai în urmă. Șoferul, care, după cum am spus, dăduse viteză mașinei, n’a mai avut timp nici să frâneze nici să facă virajul necesar, și a izbit pe copil cu aripa mașinei, svârlindu-l în șanț. Diamandi a oprit mașina, a pus doi jandarmi ce treceau întâmplător pe șosea să sue victima în altă mașină și să o transporte la spital la Ploești, dându-le patru sute lei de cheltuială și promițând că a doua zi va veni să se intereseze de starea copilului. Adus la spital, copilul a încetat din viață, după câteva ore de chinuri. Deși faptul s’a petrecut Miercu, seara, n’a fost cunoscut imediat, deoarece autoritățile au primit orbi să-l țină în secret”. Am subliniat în treacăt ulima frază. E normal să nu trîmbitezi o nenorocire. E normal ca. Victor Iamandi să simit speranța că nefericitul copil v scăpa cu viață. „Viitorul”, dacă partidul liberal ar fi în opoziție, și un minstru ar fi avut nenorocirea p care a avut-o diamandi, n’ar f lipsit să tipărească strident,e literele cele mai mari din tipografie: „un ministru asasin”. Noi nu vom face la fel. O victimă a nebuniei vitezei, mai puțin scuzabilă la un înalt demn tar decit la alții, și-atît. Desigur, d. lamandi regret profund nenorocirea, și nu a lipsi să ofere familiei victime din punga sa, toate satisfacțiile Voim numai să subliniem ghnionul d-lui lamandi. Eri uns azi alta. Grupul H. devine u grup tragic. Conferința Micii înțelegeri -U.. • . . . O ordine de zi foarte importantă GENEVA, 13 (Europa press). Azi după amiază la ora 5 a început în Hotel des Bergues, unde se afla reședința d-lui Titulescu, conferința consiliului permanent al Micei înțelegeri. Ședința a durat trei ore, și va continua mâine și poimâine. Astăzi s’a fixat ordinea de zi care cuprinde chestiuni foarte importante. In primul rând se va fixa atitudinea Micei față de propunerea înțelegeri poloneză pentru generalizarea regimului de protecție a minorităților etnice. Intrarea Rusiei Sovietice în Societatea Națiunilor. Problema Austriei și relațiile Micei înțelegeri cu Sta rile Micei Înțe legeri se declară că în mod principial Mica Înțelegere va susține propunerea poloneză pentru generalizarea regimului de protecție a minorităților etnice. In ce privește tratativele cu Italia pentru un pact de garanție a independenței austriace și de un pact de neamestec în treburile interne ale acestui stat. Mica înțelegere are o atitudine rezervată. Nici Italia și nici Austria nu au informat Mica înțelegere asupra detaliilor proectului italian. I*e cât se pare, nici cercurile franceze nu ar fi prea entusiasmate de acel proect, deoarece el ar spori influența Italiei în Austria. Suferințele d-lui Tătărăscu Consiliul de miniștri de 8zt.S8mistitiu națonal-tărănetc. Simplificarea Comunicatul dat după consiliul de miniștri de cri glay' sueste: ,.Jurnalul consiliului de miniștri pentru prelungirea stării de asediu și a cenzurei a fost aprobat fără discuție .Pentru a se arăta d-lui Dinu Brătianu că partidul nu este cu d-sa!). Pentru înlăturarea inconvenientelor constatate prin experiența trecutului, s’a hotărât exinderea regimului cenzurei asupra întregii țări”. Consiliul s’a ocupat apoi de decretul simplificării, rămânând ca discuțiile să fie continuate în consilul de miniștri care se va întruni Marți 18 Septembrie. Iată o celeritate în emoționantă- Luni de adevăr studii pentru a se ajunge la formularea unor măsuri salvatoare, și apoi alte luni pentru a se constata că aceste măsuri nu se pot aplica. va După consiliul de Marți se anunța, probabil, continuarea discuțiilor pentru cel de Sâmbătă, și așa mai departe, cu asemănări adormitoare între mâne și eri. In definitiv, de ce Guvernul Tătărăscu va grabă? avea destul timp și pentru acțiunile de eficacitate, căci se bucură de încredere întreagă și de neștirbit prestigiu. Dovadă, starea de asediu și cenzura! Ah, dacă sfânta cenzură ar putea avea măcar virtutea de a face dintr’un proect timp unul de însănătoșire financiară... In schimb cenzura are alte virtuți. Iată fragmentul din comunicatul comitetului executiv national-țarănesc, suprimat mai întâi, si îngăduit apoi. In ce privește metoda de guvernare, partidul național-țărănesc, consecvent cu declarațiile programatice și tactice, făcute de președintele său și aprobat de comitetul central executiv: a) Este și rămâne credincios regimului monarhic constituțional respectuos față de prerogativele regale ca și față de drepturile Națiunii și înțelege să înconjoare Coroana cu devotament și loialitate desăvârșită: b) Este adânc convins că o colaborare normală între Coroană și forțele politice reale, isvorâte din sânul națiunii, se poate asigura numai prin contactul direct și nemijlocit intre acești doi factori, fără interpunerea oricăror alte elemente lipsite de răspundere, cari ar putea tulbura funcționarea normală a mecanismului constituțional; c) înțelege să ferească complet Coroana de răspundere a actelor de guvernământ, stabilind pnecis responsabilitățile guvernului și asigurând executarea lor Partidul național-țărănesc înțelege să-și asume răspunderea guvernării numai in atari"condițiuni". De ce a suprimat cenzura aceste formulări? Ce anume era subversiv în el«? De ce le-a îngăduit apoi? • Nici chiar abilitatea d-lui Tătărăscu ajutată de finețea d-lui Inculeț n’»r putea ticlui un răspuns valabil. Nu vedeți cum, în acest continuu zigzag se cimentează prestigiul guvernului? * lată, adaos în treacăt, comentariu pe care-l face „Universul” asupra celor de mai sus: „Menținerea mai departe a infirmilor dela cenzură e o sfidare adresată tuturora, un atentat la adresa presei și un deserviciu permanent adus partidului liberal, deserviciu pe care opinia publică îl crezează pe răbojul activității d-lui Tătărăscu”. Iar asupra cenzurii însăși, după decretul de pretingire: „Consiliul de miniștri de ert a hotărît, după cum se anunțase de altfel, menținerea stării de asediu. Mai mult, ca o consecință a repetatelor declarațiuni ale șefului partidului liberal și desigur ca o dovadă de unitate de vederi ce există între șeful partidului și guvern, d. Tătărăscu, la cererea d-lui Brătianu de a suprima cu totul cenzura, a răspuns prin întinderea ei pe tot cuprinsul țării. Armonia, cum se vede, este desăvârșită. Rămâne, desigur, ca și d. Brătianu, în calitatea d-sale de șef, să o constate și să dea urmarea pe care o va crede utilă. Pentru opinia publică din toată țara, menținerea stării excepționale, prelungirea ei pe încă șase luni la adăpostul unui simplu decret-lege, lege, deși se promisese categoric parlamentului că ea nu va fi prelungită, este o dovadă de slăbiciune a guvernului, de nesiguranță în guvernare și de neîncredere în propria lui autoritate. Față de străinătate, menținerea stării excepționale, fară motiv evident, este o slăbire a creditului moral de care trebue să se bucure statul, o slăbire a încrederii ce trebue să rămână intactă peste graniță, atunci când e vorba de ordinea și siguranța statului și de disciplina politică, socială și morală a poporului. Din punct de vedere politic, guvernul liberal se pune, prin menținerea stării excepționale, intr’o situație din cele mai grele față de toate celelalte partide politice, cari s’au declarat categoric contra stării de asediu și a cenzurii și cari sunt gata să-și asume răspunderea guvernării fără a pretinde acest scut excepțional. Presa va avea desigur de suportat, ca și până acum, neajunsurile unei cenzuri absurde și abuzive — dar repetăm ceea ce am spus și ieri, neajunsurile mari le va avea de suportat mai ales guvernul. O guvernare sub stare de asediu și cenzură, fără nici un motiv serios, n’a folosit niciodată aceluia care a practicat-o. Excepția nu va începe cu d. Tătărăscu”. „ D. Guță Tătărăscu înghite și surâde. D-sa știe cât de greu este să guverneze! Și hotărât să îndure toate suferințele pentru a garanta ordinea și a asigura prosperitatea țării, ridicând ochii spre d. Dinu Brătianu, invocă: — Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac! * D. GH. TĂTĂRĂSCU —--- ■nRRi + mpnm — Presa franceză despre discursul d-lui Schuschnigg PARIS, 13 (Rador). — Ziarele primesc cu simpatie discursul rostit de cancelarul Austriei, d. Schuschnigg, în ședința de ieri după amiază a adunării Societății Națiunilor. Presa aprobă în special afirmarea din nou a necesității de a se menține independența austriacă. „Le Petit Parisien“ scrie: „Schuschnigg s-a dovedit a fi tenace și hotărît. Argumentele sale, prezentate cu eloquență și convingere au produs o profundă impresie asupra tuturor delegaților. Discursul este un act politic de mare importanță și constituie, chiar dacă ideia nu este explicit spusă, un apel la garanția internațională. „Chestiunile tehnice și politice sunt de o prea mare întindere pentru a putea fi rezolvate la Geneva, dar chestiunea este pusă pe tapet și ea va fi rezolvată între diferitele cancelarii, precum și în marile întrevederi diplomatice ce vor avea loc luna viitoare“. „L’Oeuvre“, comentând discursul cancelarului Schuschnigg, își manifestă deasemeni optimismul: „După sentimentul general al celor interesați și fără a se ascunde incidentele de tot felul care se pot produce în cursul negocierilor dintre Franța, Italia și Mica înțelegere, cercurile din Geneva au pentru prima data impresia că se va ajunge la rezultate“. De ce statul n’are bani? Sub acest titlu ziarul „Dimineața” de acum câteva zile a publicat un articol sub formă de reportaj prin care, după ce în urma unor date statistice furnizate de către d. Decusara, directorul statisticei judiciare din ministerul justiției, stabilește numărul total al funcționarilor publici la 320.000 și 110.000 la județe și comune, fără a face însă mențiune câți din aceștia aparțin corpurilor speciale și câți sunt funcționari administrativi, constata că, din acest număr, cel puțin 60.000 constituie contingentul profitorilor cari introduși în corpul salariaților publici, activează de așa manieră că pe deoparte își creiază averi fabuloase, iar pe de alta dau iama in visteria statului prin modul lor păgubitor de a administra. Prețioasele și destul de importantele relații ale merg mai departe și reportajului, evaluează chiar în mod pozitiv coeficientul abuziv pe ministere și regii autonome al acelora dintre cei profitori. Se fixează clar autoritățile unde se fură mai mult și astfel ni se afirmă că, cei mai mulți infractori sunt la ministerul de finanțe, inclusiv R. M. S. și vămile, adică se comit mai multe fraude acolo unde se mănuesc mai mulți bani publici. La ministerul de finanțe coeficientul furtului ar fi de 32 la sută. Urmează: Ministerul comunicațiilor inclusiv P. T. T. și C. F. R. și Casa Muncii cu 20 la sută, Ministerul de interne 18 la sută, Ministerul apărări naționale 12 la sută și celelalte autorități 18 la sută. Ca un fapt eșit din comun se mai citează cazul unui defraudator care, defraudând 4 milioane a fost menținut in serviciu ca să i se rețină treptat din leafă, suma cu care a păgubit Statul. Mai departe se afirmă că „acești indivizi — adevărați profesioniști — fac pe funcționarii modeli au furat numai in perioada de zi de timp, dintre 1924—1928 aproximativ 4 milarde lei”. Această cifră a fost stabilită luându-se în considerație numai cazurile ce au fost aduse în fața justiției. In treacăt fie zis interview-ul ar fi fost și mai interesant dacă statistica ne-ar fi indicat și câte miliarde s-au furat și dela 1928 până la 1934. Situația fiind destul de îngrijitoare probabil, că, toți acei ce au comis fraude, nu mai sunt în funcțiune Și deci ei nu mai pot prezenta nici un pericol astăzi. Ar fi desigur descurajator pentru instituțiile statului dacă în serviciul lui cu toate acestea se mențin asemenea specimene de profesioniști deferiți justiției. Dar oare numai fraudatorii dovediți constituiesc cauza „De ce statul n’are bani?” Nu. Statul nu are bani pentru că, cele mai remediabile fraude se comit cu forme în regulă, în plus acelea ce se comit și de care nimeni nu este făcut răspunzător. Puținii chemați a-și justifica averile, fac credem deplină dovadă asupra celor de mai sus. Dacă însă este adevărat că numai in 4 ani se vor fi comis fraude de 4 milioane, apoi am putea prin imaginația unei reguli de trei simple să ne întrebăm, câte miliarde s’au fraudat în cei 6 ani dela 1928 până azi ? Nu intenția de a rezolva această regulă de o urmărim, ci a complecta relatările de mai sus, asupra cauzelor cari au făcut și fac ca Statul să nu aibe bani azi. Dintre cei 60.000 profitori facem grația unui procent de 60 la sută cari descoperiți fiindcă vor fi fost traduși înaintea instanțelor de drept și atunci cum se face că restul de 26.000 din această categorie sunt menținuți și azi în funcție ? DE CE NU ARE STATUL BANI? Desigur că într'o apreciabilă măsură prevariațiunile produse de fraudatorii penalizați, lasă un gol în visteria statului, dar nu este mai puțin adevărat că pe lângă acest gol, acela provocat de furtul făcut sub aparentul scut al legii, provoacă un gol inzecit în raport cu acel al fraudatorilor. Cine nu-și aduce aminte de campania începută în Mai 1931 la venirea guvernului Iorga-Argetoianu relativă la tantiemele și jetoanele de zeci de milioane înghițite de un consiliu de administrație a unei regii autonome cum și cu salariul de 4.000.000 anual plătit directorului acelei regii autonome? A fost un zvon de sancțiuni dar în urmă totul s‘a liniștit ca și cum nu s‘ar fi întâmplat nimic. A uitat oare cineva panamaua spirtului negru? Care deja un venit normal de aprope 2.000.000.000 ...anual ajunsese la o încasare de a- i bea 200.000.000? Nu este oare vie în mintea tuturor lista titanozaurilor din consiliile de administrație ale Regiilor Autonome care au înghițit sute de milioane bani buni care trebuiau să tre in Cassa Statului? Să mai amintim oare de despăgubirile date „Stelelor Române“ naționalizate? Nu avem curentă chestiunea celor 56 milioane pe care Statul le plătește casei Stewart din cauza rezilierii contractului șoselelor? Dar un miliard 700 milioane — fondul de rezervă al Cassei Perușiilor — pensiile azi sunt în aer nu mai au nici o garanție — nu s-a voalatilizat — sub scutul legii desigur — și nu s‘a mai rambursat tezaurului casei pensiilor? Să mai vorbim oare despre fondul timbrului de aviație a cărui gestiune de încasări și plăți nu o cunoaște nimenea‘și el nu este trecut în bugetul general al Statului? Atunci, de ce n‘are statul bani? Pentru că: A bătut vântul de când e pământul Și va bate vântul cât va fi pământul, Cari vor fi acei care vor stăvili și respinge acest zefir cari prin adierea lui suflă și colbul din visteria Statului? St. N. Enescu Aviația civilă japoneză fuzionează cu cea militară ? Japonia își organizează de zor aviația. In cercurile militare se vorbește cu insistență despre o cât mai strânsă colaborare dintre avaiia civilă și militară. Ministrul de războiți Chalasi a avut o consfătuire cu ministrul transporturilor și circulației, Tokonamim și cu ministrul marinei Cosumini in vederea acestei organizări. E vorba ca aviația civilă să fie în așa fel organizată ca să constitue rezerva celei militare. Proectul va fi adus în discuția consiliului de miniștri spre a se hotărî definitiv asupra acestei chestiuni. La ministerul de războia se va înființa o secție specială care se va ocupa de bunul mers al aviației civile. Dela congresul femeilor române La congresul femeilor române, ce s’a ținut zilele acestea la Chișinău s’au distins două membre ale partidului conservator’ d-nele Atena Cotaky-Nicolau și Ionica Rădoi. Era și de așteptat ca distinsele noastre colaboratoare, cari au strălucit de atâtea ori la diferite manifestațiuni conservatoare, să fie și de data aceasta la Înălțime. D-na Atena Cotaky-Nicolau a ținut în fața unei săli selecte și arhipline interesanta sa conferință, tratând despre femeia intelectuală. Vorbind despre emanciparea femeii, d-sa aduce aminte de femeia egipteană, care putea fi medic, avocat, general și guvernator. In țara Faraonilor o scrimă devine la un moment dat general comandant, după ce urcă toate treptele în administrație. Conferențiara trece in revistă cuceririle femeii române. Începând de la 1900, când activitatea femenină din România impune unele drepturi sociale. Comportarea în aceste cuceriri ale elementului feminin a fost de așa natură încât cucerește simpatii pentru acordarea deplină și a tuturor drepturilor. D-sa încheie intersanta sa conferință, cerând auditoriului un minut de tăcere pentru aceea care a fost prototipul femeii intelectuale și care a adus nenumărate foloase științei și umanității, Maria Curie. Tot atât de interesantă a fost conferința d-nei Ionica Rădoi, care a vorbit despre „Femeia pentru pace”. D-sa spune între altele că de la începutul secolului al 20-lea toate puterile dinamice au fost puse în acțiune ca să ajungem la un progres civilizat. Mișcările sociale, intelectuale și artistice au fost influențate de descoperirile științifice. In 1914 izbucnește războiul mondial, care a schimbat în toate țările lumii mentalitatea popoarelor, toate descoperirile care se fac în tot timpul cât a ținut războiul în loc să caute binele omenirei sunt îndreptate înspre distrugerea ei. După răboi s-a produs în lumea întreagă o frământare socială, din care a rezultat o schimbare de valori, o lipsă de morală și de încredere care a zdruncinat viața economică și socială. Pentru a evita războiul trebuie să preparăm națiunile. Rolul femeii să fie de a forma cetățeni desăvârșiți, iar pentru pentru aceasta ar trebui ca femeile din toate țările să-și unească eforturile pentru pace, întreaga asitență a răsplătit cu aplauze furtunose pe conferențiare. Mihail A. Mereaczi