Era Nouă, 1890-1891 (Anul 2, nr. 53-104)
1890-10-07 / nr. 53
T ERAVĂ Este cu neputinţă a avea raporturi amicale cu partidul liberal-conservator şi de a opera in acelaş timp concentrarea conservatoare. Teza dintâi inplică grupul Vernescu, teza din urmă îl eselude. In fine confraţii noştri nu şi-au pus chestia ce ar deveni în ambele ipoteze alianţa cu grupul constituţional ? Este deci un caz si mai ciudat decît cel relevat in ultimul nostru immer, că tot noi să fim acei ce trebue să luăm apararea bunelor intenţii ale d-lor Manu şi Lahovari in contra unora din amicii lor preabili. O facem bucuros, căci suntem convinşi că aceşti barbaţi de stat nu pot să fie preocupaţi de îndeplinirea unor ipoteze moralminte inposibile, de a uni la un loc electorve politice ce se esclud, şi tari pe această încredere, ne uităm mai mult la faptele lor decît la cea ce spun unii din amicii lor, in frunte cu confraţii de la L independance roumaine. Să nu se bucure deci La Liberté roumaine că este zizanie in partidul conservator. Nu pentru a surpa acest regim, ci pentru a-1 intări discutăm, și discutăm pe un teren necunoscut liberalilor. In partidul liberal o singură dată s’au intimplat asemenea lucruri, cînd a făcut sciziune bătrînul Ilosetti De atunci încoace a remas o turmă și năstor dil Ustina'Bogată și bine inzestrată. La Liberté roumaine nu poate uita cum se compuneau și se prefăceau ministerele sub d. I. Brăteanu. Umbrele apăreau şi dispăreau la un semn al Vornicului. Astăzi cînd vede in partidul conservator un spectacol nou—lupta pentru convingeri şi rivalitatea binelui adusă inaintea ţerei—, crede că ne-am luat la ceartă, şi se bucură in aşteptarea că partidul liberal va fi cel ce va cîştiga din această ceartă. O candidă naivitate. LEON C. NEGRUZZI, Leon Negruzzi, născut in laşi la 5 iuni 1840, ca cel dintâi fiu al lui Constantin Negruzzi, a incetat din viaţă in noaptea de 15 spre 10 Iuli 1890, la vrrsta de 50 de ani. învăţătura de carte a început să o primească in Academia Mihăileană din laşi sub direcţia lui Malgouverne, iar la 1852 a fost trimis inpreună cu fratele seu Iacob la Berlin, unde şi-a terminat studiile liceale. La Universitate voia să înveţe medicina, dar disecţiile anatomice fiindu-i prea antipatice, a trecut la filosofie şi la Drept, ascultind prelegeri în Berlin şi Viena, fără a dobindi vre-un titlu academic. Intorcîndu-se in ţară la 1804, a fost numit judecător la Tribunalul din Iaşi şi a înaintat succesiv până la Curtea de Apel ca membru şi ca Procuror general. Sub ministeriul Lascar Catargiu 1871-- 1870 a fost prefect al districtului Iaşi; a mai primit prefectura pe timpul ministeriului de Interne a lui Kogălniceanu in cabinetul I. Brăteanu , apoi a fost ales Primar al Iaşului şi Senator. Dela Mart 1888 a funcţionat earăş ca Prefect, şi in fine a fost,numit Epitrop la aşezămintele S-lui Spiridon. Activitatea publică a lui Leon Negruzzi sa îndreptat şi spre literatură, îndemnat de mişcarea produsă in Iaşi prin Societatea „Junimea“ şi prin revista ei „Convorbiri literare“, infiinţată de la 1 Martie 1807 sub redacţia fratelui seu, Leon a scris mai multe nuvele. Dacă este să judecăm lucrarea lui de om politic şi de scriitor cu nepărtenirea, ce se cuvine pentru prieteni ca şi pentru protivnici, trebue să recunoaştem, că nu a dat vreun rezultat mai durabil. Şi cu toate aceste moartea lui a lăsat un gol neînplinit in societatea ieşană şi a fost simţită cu cea mai sinceră părere de rea de toţi cîţi l’au cunoscut,—şi cine nu-l cunoştea f—fără,irte de partid şi de clasă socială. Căci Leon Negruzzi era figura cea mai populară din Iaşi, omul cel mai simpatic, unul din puţinii barbaţi pe lume, cari n’au avut duşmani, cu toată partea ce a luat-o la luptele politice ale timpului seu. Această situaţie escepţională se esplică prin escepţionala lui personalitate, şi pentru cei ce l'au cunoscut mai deaproape este ca o mingîere de a se gîndi la individualitatea lui şi a fixa în trăsături mai precize o scumpă amintire. Leon Negruzzi, înalt la statură, lat la faţă şi la piet, cu umbletul balansat ca al marinarilor, cu gestul larg şi cu rîsul sgomotos al temperamentului sanguinic, era mai intăi de toate un om bun la inimă, milos, cinstit şi vesel pănă la uşurinţă. Cu vecinicul seu optimism era dispus se privească toate intimplările din partea lor cea bună, şi niciodată ura, invidia, descurajarea nu a găsit loc in sufletul lui. Crescut in atmosfera culturei occidentale era destul de pătruns de resultatele ei pentru a înţelege şi cel puţin a simţi valoarea elementelor de civilisaţie. In ştiinţă, ca şi in politică şi in artă, dacă nu avea spiritul de iniţiativă, era insă foarte primitor pentru orce inpulsie sănătoasă şi era capabil să o judece, fiind înzestrat cu acel dar preţios, care intr’o generaţie ameţită de atîtea idei nemistuite şi de atîtea aspiraţii nehotărîte a devenit foarte rar, cu ceea ce numesc francezii bunul simţ. La aceste însuşiri personale ale amicului nostru trebue să adăogăm că era—cu bunul seu simţ şi cu inima sa cea bună—un soţ şi un tată iubitor şi iubit. Insă in cadrul,in care s’au restrins „Convorbirile literare“ de la înfiinţarea lor, nu putem insista mai mult asupra persoanei lui private şi nici asupra vieţei lui politice, ci trebue să ne dăm mai ales samă de lucrarea lui literară. Leon Negruzzi a publicat in revista noastră, pe lingă două poesii neînsemnate, următoarele şase novele: „Vîntul soartei“ („Conv.“ 15 Aug.— 15 Oct. 1807), „Evreica“ (15 Noem. 1808—15 Ian. 1809), „O resbunare“ (April 1874), „Ţiganca“ (Fevr. 1877), „Serghie Pavlovici“ (Mai 1881) şi „Osîndiţii“ (Dec. 1881, Ian. 1882). Novelele aceste nu se disting prin originalitate de concepţie sau de stil. După miile de romanuri şi de novele străine ce le-am cetit toţi şi le-a cetit şi Leon Negruzzi, figurile sale, vorbirea, simţimintele şi complicaţiile lor ne par cunoscute din alte scrieri, fără a putea spune, din care anume , probabil din mai multe deodată, nise numai din cele de felul romantic, nu de felul Balzac-Blaubert-Zola. Dealminteri limba, in care sunt scrise, este uşoară şi firească, ca şi in novelele lui Gane, de care însă autorul nostru se deosebeşte prin ceva mai mare tensiune a interesului. Critica mai severă, pe care subscrisul o crede îndreptăţită in privinţa operelor literare şi ştiinţifice, se află oarecum desarmată in faţa novelelor lui Leon Negruzzi. Causa nu este uşor de explicat, deşi o credem valabilă şi compatibilă cu toată rigoarea unei judecăţi estetice. Leon Negruzzi este şi el, in limitele talentului sfin, un adept al acelei şcoale literare din laşi, despre care mult s’a zis, dar puţin s’a inţeles, adecă a societăţei „Junimea“. „Junimea“ din laşi a fost —şi acum putem vorbi de ea ca de un lucru trecut—o adunare privată de iubitori ai literaturei şi ai ştiinţei, de iubitori sinceri. Din intimplare cei dintâi membri ai ei s'au găsit a fi înzestraţi cu cunoştinţe destul de felurite, fiecare după studiile şi după gusturile sale, incit să se poată completa unii pe alţii şi totodată să se poată înţelege. Discuţiile cele mai animate, vise fără nici un amestec de interese personale, i-au apropiat și i-au