Era Nouă, 1892-1893 (Anul 4, nr. 158-210)

1892-10-11 / nr. 158

Acustica. Ei, cum îţi place noua noastră sală pentru concerte? întrebă un membru din Consiliul Comunal pe un cîntăreţ ce so­sise tocmai atunci in oraş şi acum vizita clădirea? — „Foarte bine! E cit se poate de frumoasă ! respunse cîntăreţul ; însă după­ cum observ, acustica e rea.— “ A­­custica ? grăi Consilierul, şi rădicînd na­sul în sus, adause : adevărat şi mie îmi miroase aşa ceva. FRUNZE VERZI Vorbito de bine... Dece n’aş plîngeo oare cînd ştiu c’a fost bătută De-a cerului urgie — femee fără sprijin ! — Or dac’alunecata pe povîrnişul cinstei, Să n’o pîîng barăm singur, cînd nimine n’o plînge? Să’i dau şi eu cu tifla atunci cînd toţi, iu coruri, In loc de mîngîîere huliri mereu i-aţ dat ? Să nu-i fi intins mina cînd o vedeam c’o cere ? Să nu-i fi zis femee, cînd voi căţea-i ziceaţi ? Pe scîndurile goale s’a dat suflarea’n zbucium, Precum în zbucium viaţa întreagă s’a tîrît. Şi eu i-am închis och­ii. Şi ochii sei stinşi, încă Voiau să zică, parcă, mînilor mele : „iartă !“ Ertare ! ce’i mai trebui ? cînd a ertato Domnul... Vorbiţo dar de bine... De nu puteţi, — uitaţo? Serutu’ntăi. Serutu’ntăi ce ţ’am furat Un suflet nou in piept mi-a dat; Şi de atunci simt că trăesc, Trai omenesc. Că de nu ţi l’aş fi furat In haos aş fi înotat; N’aş fi ştiut la ce trăesc, Şi ce doresc ? Serutu’ntăi ce ţ’am furat De tine’n veci m’a ferecat. Serut întăi, dumnezeesc, Te fericesc ! Omul. (Imitaţie). Pe-acest pămînt, trist călător E omu­, ’n veci rătăcitor; Necontenit slujind drept pradă Furtunilor ce vin gramadă, înşelător or înşelat, Persecutor, persecutat, S’asamănă cu orce boare Ce az se naşte h­az şi moare ! Ziceţi ... (După D-na * * *). Ziceţi soarelui ce-apune să mai stea pe cer o oară ; Spuneţi mîndrei ciocârlie să’ntrerupă cîntul ei . Ziceţi: „Nu bea apă dulce, sprintenică căprioară,“ Ş’unui fiu : „Întoarceţi cursul ! , orb, deschide ochii tei“! Trăsnetului care cade îi strigaţi să nu lovească ! Aurorei ce suride să-şi ascundă raza sa, Nopţei greu posomorite, pămîntul să nu’l umbrească, Ş’unui mort, dintre morminte ziceţi-i a renvia. ERA NOUA Şi precum nu-i cu putinţă : cursul linelor isvoare, Noaptea, orbul, ciocârlia, trăsnete ucigătoare, Aurora cum şi hoitul să restoarne-al lor destin ... Tot aşa nu-mi ziceţi mie să restorn a mea simţire ; Să nu mai privesc la ochi­i ce hrănesc întreagami fire, Să n’o mai iubesc pe dînsa, şi in braţumi să n’o ţin. Pătîrnichea. (După un cîntec grecesc). Pătîrnichea mea frumoasă De’n păduri tu zbori mereu, Laţuri mari îţ voi întinde Să te prind din zborul teu. Şi de’n laţul meu te-oi prinde, Atunci o să te hrănesc Numai cu zaharicale, Puica mea, chip îngeresc! Spune, ochii mei, ce suferi ? Zi-mi, lumina mea, ce vrei ? De ce griji inimaţi bate, Şi de ce moartea o cer ? Şi de sunt chear eu pricina, Spunemio, să mă omor, S’ă m’arunc in apa­ adîncă, Ca să vezi cit te ador ! Prunele. (După Alph. Daudet). Dacă voiţi că să ştiţi cum Noi ne iubirăm pentru prune, Incetinel­eu,vă voi spune, Dacă voiţi ca să ştiţi cum. Amoru’n somn îş face drum, Atît la bruni cit şi la brune ; In scurt vorbind, iată dar cum Noi ne iubirăm pentru prune , Livadă mare moşumi avea ; Şi eu aveam o verişoarâ... Noi ne iubeam făr’a visa ! Livadă mare moşumi avea Mii păsărele ’n ea se hrănea Cu flori şi muguri de primăvară ... Livadă mare moşumi avea, Şi eu, aveam o verişoară ! Desdimineaţă, eu mă primblam Cu Mariţica in cea livadă ; Rumeni, zburdalnici ambii eram ... Desdimineaţă eu mă primblam. Gineri, burateci îi ascultam Cum îngîn tainic­a lor baladă ... Desdimineaţă eu mă primblam Cu Mariţica in cea livadă. Din orce parte, d’ici, de colea, Pe crengi cîntau mii de păsărele In si bemol, în do, şi în la, Din orce parte, d’ici, de colea, Verdeaţa ’ntreagă serbătorea, Avînd pe frunte’i vii floricele ; Din orce parte, d’ici, de colea, Pe crengi cîntau mii de păsărele. Pe păru’i negru purta bonetă ; Era frumoasă, cum nu visai ! Far’a fi însă nicicum cochetă, — Pe păru-i negru purta bonetă Fugea, sărea chear ca o rachetă, Cînd ici, cind colo o tot zăreai ... Pe păru-i negru purta bonetă, Era frumoasă, cum nu visai ! Ajunşi în fundul unei mici lance, Dînsa zăreşte cîteva prune, Şi, pofticioasa ! vrea să mîniuce, Ajunşi in fundul unei mici lunce. Copacu’i jos, ea poate s’arunce Trei-patru poame destul de bune ... Ajunşi in fundul unei mici lunce Dînsa zăreşte cîteva prune. Ea gustă lacom o dulce prună, — Şi apoi „ţine-o !“ mie îmi zise : Vibra inimami ch­ear ca o strună!... Ea gustă lacom o dulce prună. Dar dinţii dînsei, ca o cunună Pe acea prună se’ntipărise ... Ea gustă lacom o dulce prună, Şi apoi „ţine-o!“ mie îmi zise. Atît fu totul.. dar fu destul ; Acest fruct singur mult, mult spunea ! (Cum nu știam, oh! în destul!) Atît fu totul, — dar fu destul. Mușcăi, cu frică, pe-acol p&tul Al buzei dinsei, ce’mi oferea; Atît fu totul — dar fu destul... Acest fruct singur mult, mult spunea Da, scumpe Doamne, eată dar cum Noi ne iubirăm pentru prune ! N'o înţelegeţi, vă rog, altcum. Da, scumpe Doamne, eată dar cum. Or, de cumva aţ vrea a spune C’o înţelegeţi cu tot’ altcum, Cu-atit mai reu, da !, căci eată cum Noi ne iubirăm pentru prune ! Ad mem­oriam. Pe cind in lumeam m­ai existat, Trăiam de viaţa ta adăpat ; Ş’az, cînd prăpăstii ne despărţesc Puterea, viaţa mă părăsesc. Totuş, cit încă voi mai clipi, Cut corpuri rece încă n’a fi, Cit nu ’ncetara a vieţei goană, Inc’amintirea ţi mi-a fi icoană. Buciumul Prin păduri, prin munţi, prin plai, Se aude resunînd A buciumului viu grai Fiii ţerii adunînd ! Tremură orce suflare La ast semn Îngrozitor, Şi romînul mic cu mare Cerul cheamă ’n ajutor! — Ce să fie tată dragă Glas de bucium de restină ? Nu e cîntec, nu e şagă. Toţi voinicii văd, s’adună. Oare ce sergentul spune La flăcăii toţi din sat ? Ce hîrtie’n mină ţine Ş’o ceteşte întristat V — Dragul tatei, e poruncă De-a pleca la bătălie ! Romînul, sătul de muncă, De greu jug şi gre robie, Domn sau slugă, fii de munte, Fii de cîmpuri, fii de şes, Toţ vitejii cei de frunte, Toţi sub steaguri grabnic­es. Tot plăeşi d’ei laţi în spate, Dorobanţi şi vinători, Veseli merg spre a se bate Cu duşmani asupritori. Buciumul le sună marşul, Fluerul diulă de dor, Şi’n cîntări tot ruminaşul Merge pas hotărîtor. 3

Next