Evenimentul Zilei, ianuarie 2014 (Anul 23, nr. 6995-7017)
2014-01-15 / nr. 7003
S2 I Misterul morții lui Eminescu Evenimentul zilei, miercuri, 15 ianuarie 200 „AUTOPSIA LUI MIHAI EMINESCU" Reproducem mai jos ample fragmente din documentul redactat de doctorul Alexandru Șuțu „La 8 iulie 1883, Mihail Eminescu a fost iubit într’un mod quasi subit și mai fără prodrom de o maladie mintală care a întristat și a surprins pe ambii și cunoscuții săi. Iritabil numai și muncit de o insomnie ținând cu câteva zile mai înainte, el se armă în sus zisa zi cu un revolver și amenință, fără motiv pe unul dintre cei mai devotați ai lui amici. Cu multă difficultate el fu stăpânit în agitațiunea sa și dus la Institutul medical „Caritatea“ din București. Acuitatea extremă a simptomelor nu permitea în primele momente un studiu amănunțit al diferitelor funcțiuni și facultăți. Aspectul maladiei era acella al unei manii acute caracterisată printr-un delir absolut incoherent, prin mișcări desordonate, prin illusiuni și hallucinațiuni sensoriale cari deveneau uneori terrifiante, în fine prin tendința a tot distruge prinprejurul său în paroxismul răului. Morfina nu-l mai calma Excitațiunea continuă a centrilor psychomotori și psyhosensoriali, era factorul unic al acelui delir, al acestei perturbațiuni, ale facultăților intellectuale și morale, cari se aflau libere de orice control al voluntării și ca niște instrumente passive ale unei cerebrațiuni neconștiente. Nimic nu-l putea calma din acea stare, nici morfina nici hidroterapia, nici tratamentul moral, nici tratamentul fizic, în timp de două luni, abea de trei ori el avu câteva momente de luciditate. Restul îl petrecea într’o aiurare, căreia politica, știința, litteratura îi ofereau elemente variate, combinându-se, amestecându-se, fără ca cugetările, frasele și chiar cuvintele să fie câtuși de puțin intelligibile, așa de puțină legătură logică exista între ele. La sfârșitul lunei a 3 - a, pe când se afla în convalescență, amicii săi în nerăbdarea lor de a-1 vedea cu o oră mai nainte vindecat, se hotărâră a-1 conduce afară din țară și a-1 așeza la o casă de sănătate din Viena. Nu putem cunoaște ultimile faze ale maladiei din 1883. Știm însă că, convalescența sa a fost adesea întreruptă de accese de agitațiune maniacă și că restabilirea fu anevoioasă și niciodată completă. După o ședere de câteva luni în casa din Viena, și după o călătorie de câteva săptămâni în mai multe localități din Europa, Eminescu reveni în 1884 la locul său natal unde a încercat a reîncepe să lucreze, însă el ducea o viață din care activitatea de odinioară era cu totul absentă!...) Steaua lui se întuneca Dupa maladia de la 1883, Eminescu scade și scade mereu, steaua se întunecă, cu tot focul ce încercă a se insuffla amicii și admiratorii săi. într’una din ultimile zille ale anului 1888, locuitorii Capitalei află cu o plăcută surprindere că Eminescu a revenit și că alipit ca redactor al unui ziar politic important are Băutura îl face violent să ofere publicului noui opere și noui lucrări. Dar vai! Foarte repede necuprinse decepțiunea căci se șoptea în unele cercuri că viața ce o ducea în București, dela întoarcerea sa, departe de a avea un scop nobil și util, deveni leneșă, vagabondă și aproape necuviincioasă. Tendințe diverse la care voința sa debilă nu putea să reziste attrăgeau activitatea sa și o purtare incorectă și quasi-vicioasă ocupa orele sale. Amicii săi observară la el o apatie morală, de desechilibrare mintală, o adevărată decadență intellectuală, ce desigur erau începutul unei grave cerebropatii care era menită a-1 conduce fatalmente la neant. La 3 Februarie 1888, Eminescu fu adus prin ordinul Poliției Capitalei la Institutul „Caritatea“ unde fu supus supravegherii și tratamentului medical, și motivele care au occazionat izolarea sa, au fost de un ordin cu totul moral. Caracterul său blând și destul de liniștit deveni sub acțiunea unor libațiuni recente, violent și irritabil, provocând certuri și scandaluri în public, onest și moderat în pornirile sale Eminescu deveni vicios, intra în localuri publice cerând a bea, apoi pleca fără a-și plăti consumațiunea; altă dată intra în birjă, se plimba fără a-și plăti cursa, atâtea fapte cari provocară măsuri administrative. La intrarea sa în Institut, Eminescu se prezintă ca un om gânditor și absorbit de grave cugetări, însă răspunsurile sale la întrebările ce i se fac, aruncă repede pe observatorul într-o tristă decepțiune. El vorbește clar, fără desitațiune, fără difficultate în limbagiu; dar el cere mâncare și băutură, căci nu mâncase, zicea el, nici nu băuse de 2 zile. Abea își dă cont de noua fază a stării sale: nici nu întreabă pentru ce a fost adus aci, nici nu discernă calitatea bolnavilor între care s’a găsit. Totuși el păstrează memoria locului și recunoaște după un interval de 6 ani multe persoane din personalul institutului. Memoria sa subsistă încă, însă raționamentul, acea facultate prin care comparăm faptele și ideile între elle și deducem noi idei și conclusiuni este cu totul abolit, ar zice cineva că stratul ideogen al cerebelului său este atrofiat sau iubit de degenerescență. O nouă dovadă a acestei desechilibrări intellectuale simt și citațiunile ce le face mereu fie din operile autorilor greci și latini, fie din acelte ale sanscriților, fie din propriile sale producțiuni de altă dată, fără șir, fără logică între ele. Puterea productivă îi lipsește cu totul, spiritul său este iubit de inerție. Ce are hârtie și condei, se pune a lucra, dar ceea ce așează pe hârtie sunt niște passagiuri trunchiate reamintite de ici de colo, niște idei incoherente ce le dă ca producțiuni de valoare și cu totul noi. Demența dar era din primele zile observată și stabilită complicându-se cu un sentiment de satisfacțiune care cu timpul și cu progressul malariei avea să se transforme într-un delir de grandoare și alonormitate. La acea epocă a malariei, simptomele somatice sunt încă rău desemnate și nu permit încă diagnosa varietății de demență de care era iubit. De constituție forte, de temperament sanguin, el are o musculatură bine desvoltată: pe corp nu se observă semne acquiste sau hereditare. Pe ambele gambe numai, se văd cicatrice urme unor ulcerațiuni cronice. Craniul pare la prima vedere mai voluminos ca în stare normală. Fruntea sa este mare, iar pe bazele parietale nu se observă inegalități sau proeminențe. Circumferința craniului este de 540 millimetri, iar diametrul biparietal de 220 millimetri. Figura’i este simetrică cu puțină expresiune; lobului urechei lipsește; dentura este puțin neregulată și nici strabism ocular, nici inegalitatea pupilară nu se observă. In rezumat nici craniul, nici figura nu prezintă stigmate pronunțate de vreo degenerescență hereditară sau congenitală. Examenul apparatului motor și sensitiv nu ne permite să constatăm la prima vedere, tulburări speciale. (...) Un robot cu numele Eminescu El ajunsese în ultimele săptămâni a fi o ființă automatică fără inițiativă, fără voință, dispărându-i totdeodată și instinctele superioare. El umbla toată ziua în curtea institutului umplând buzunarele cu hârtii, pietre și differite obiecte ce le considera că aveau mare valoare; el citea mereu și mecanicește un petec de ziar fără să i se nască în spirit vreo idee; el cerea să mănânce cu o bulimie ce nimica nu mulțămea; el nu mai avea nici o îngrijire de persoana sa, deveni murdar căpătând până la finit, tendința de a tot distruge scaune, veștminte și așternut. (...) Un accident însă de mică importanță a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea. Iată în ce a constat acel accident, într’o zi pe când se preumbla în ograda institutului, Eminescu primește în regiunea parietală stângă a capului o mică piatră cu care un bolnav se juca, învârtind-o legată de o sfoară. S-a infectat singur Aceasta i-a produs o plagă de câțiva millimetri care interassa numai pielea și care s’ar fi cicatrisat repede, dacă Eminescu, în obiceiurile sale de necurățenie, nu ar fi ridicat de mai multe ori pansamentul și nu și-ar fi frecat plaga cu differite substanțe murdare. Cicatricea totuși era aproape terminată când p erisipelă isbucni ocupând întâi pielea capului, apoi fața și în fine toracele până la apofisă și ifoidă. După un tratament apropriat și grație măsurilor hygenice și erysipela cedă și dispăru, însă debilitatea generală a organismului apăru însoțită de sincope repetate și într-o zi o nouă și mai puternică sincopă îl lăsă mort. Autopsia făcută 24 ore după moarte la amfiteatrul spitalului Brâncoveanu, de domnii profesorii Alexianu și Sutzu și în fața primului procuror [al] Trib. Ilfov, d-lui Inspector al Poliției, d-lui Secretar general al Ministerului Instrucțiunii publice, mai multor amici, ziariști, doctori și studenți a venit să confirme diagnosa făcută în timpul vieții, punând sub ochii asistenților toate sesiunile anatomo-patologice ale periencefalitei difuse cronice. Creier ca al lui Schiller Nu vom da un detaliu aceste sesiuni bine cunoscute; vom attrage numai attențiunea asupra unor puncte speciale. Greutatea encefalului a fost de 1.490 flis. C'AO', W/ y o Ls<f L -'Z*A. ■7 ^ ty A*f //> /Z ~*Cc j/, □ Eminescu la 38 de ani - 2 noiembrie 1887, Botoșani