Evenimentul, aprilie-iunie 1902 (Anul 10, nr. 51-121)
1902-06-25 / nr. 117
Redagția și Administrația JASISTRADĂ LAPUȘNEANU, 44. Apare în toate zilele de lucru Un număr acoiau 30 bani. Ju pani—Seria II. Anii X, Io. 117 MARȚI 25 IUNIE 1902 E VENIMENTULm m W MmM Iii elf Jli rfldl m m* Jm JmM Z iax co^a.sex'vsotor Abonamentul Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei. In străinătate pe un an 30 lei ■----**---ANUNCIURI INSERȚII ȘI RECLAME 50 bani findul. A CONGRESUL Un colaborator al nostru a denumit, cu drept cuvînt, congres ref este congresul junimist de la București. Faptele adeveresc fericita denumire. Domnul S. Mehedinți s’a ridicat cu tărie în contra registrelor. Intr’adevăr, junimiștii ne-au dovedit cu prisos că nu sunt tari în ținerea socotelilor. Așa, luați Adevărul de azi și cetiți lista oficială a delegațiunei junimiste eșane, iar, ceva mai departe, cetiți la corespondența din Iași pe cei, care au plecat către București. Veți vedea o adevărată minune de contabilitate: au ajuns în capitală mai mulți decît au plecat din Iași. Asupra punctului că nu știu să țină contabilitate în regulă, sîntem deci de acord. Alt exemplu. La delegații din Galați, ne care e pus de două ori pentru ca numărul să pară mai ochios. Dar, ne va răspunde d. Mehedinți, noi nu vrem să fim mulți, nu vrem „partid cu ocazia.“ îmi veți permite să găsesc declarația veselă, cînd te întrunești în congres pentru a hotărî participarea la alegerile comunale și pentru a dovedi că ai cadre complecte de partid. Dar să vedem dacă măcar calitatea celor debitate sînt la înălțimea pretențiilor, cari, trebue să o mărturisim, sînt foarte mari. Așa, dînșii pretind că sînt în contra reclamei, dar găsiți-mi un act politic, care să se fi bucurat de o reclamă mai desanuiată? Chiar la Congres oratorii nu s’au sfiit să imite frazele cele mai sforăitoare ale lui Barnum: „noi sîntem creerul țarei; cu noi e viitorul, cu noi sînt Hohenzollernii; d. Care e omul la modă, e omul istoric, e omul politic cu adevărat patriot; ceilalți oameni numai cu pîntece, fără cap, fără patriotism etc.“ Nu credeți că exagerez, rezum foarte fidel discursul d-lui S. Mehedinți. Spuneți-mi dacă un asemenea prospect comercial a fost întrecut până acum de imaginația celui mai fecund „donumenteur“? Și aceasta nu e numai din partea d-lui Mehedinți. Gîndul, care a presidat la organizarea acestui congres, gîndul regisorului, e tot de aceeași nuanță dar- i numească: în ziua întâi nu i au vorbit decît profesori universitari. De ce ? De ce acest suveran dispreț pentru restul aderenților, cari nu i s’au suit pe catedra universitară? Oare din rîndurile juriste și ale noilor raliați nu se află un om, care să poată exprima decent un gînd? Oare z ca să vorbești trebue să ai numai decît ștampila universitară,—aceasta să o creas dă serios organizatorii congresului, amicii domnilor G. Scorțescu etc? Nu. Dar toată, punerea în scenă a fost făcută cu scop, numai ca să a permită d-lui Mehedinți să o lanseze fraza-i sonoră pe cît C' de seacă: „creerul țărei e cu a noi.“ o. Spațiul nu ne permite aa analiza cele debitate, ceea ce d ne rezervăm a face într’un a număr viitor. u RECLAMA Ne vom opri numai, o clipă, asupra șefului grupului eșan, asupra discursului d-lui M. B. Cantacuzino. D-sa și-a dat în totul alurile unui apostol, luînd la lettre cuvîntul d-lui Carp: „luați crucea și mă urmați/" De aceea tot discursul său ține într’o frază, de-o excesivă originalitate: „să sămănăm sămînța cea bună// Preferim cealaltă fațetă a talentului d-lui Cantacuzino, acea cu melancolia senină a lașului—și ne permitem a-1 întreba, cu d. Panu, cînd debutează definitiv? Dar nu am sfîrșit. .---------------*0000000*--------------Mijloacele nepermise Din Capitală ni se scrie ca toate apelurile adresate pentru pregătirea congresului junimist erau iscălite cu numele partidului nostru. Despre aceasta Conservatorul zice ■ .Observați iscălitura: „Comitetul partidului conservator“ pur și simplu fără nici un nume care sa se arate că invitațiunea e făcută de gruparea mandestă. Denunțind această escrocherie la întrunirea „ Cercului conservator din culoarea de galben d. general Lahovary a insierat-o energic in mijlocul indignărei generale a asistenților, și desigur că tot așa va face și opiniunea publică.“ Alt ziar spune : „Junimiștii se dedau la o noua escrocherie, in scopul de a putea umplea marea sală a teatrului Liric, in zilele congresului. Comitetul lor organizator a trimis bilete de intrare, la toți alegătorii mai cunoscuți din Capitală, fără distincțiune. Cărțile cu eticheta partidului conservator au fost primite și de mulți amici ai noștri, cari au rămas surprinși și indignați de atita îndrăzneala. Pentru ca lumea să nu fie indusă in eroare, facem din nou atenți pe amicii noștri că partidul conservator, al căruia șef stimat și iubit este d. G. Gr. * Cantacuzino, nu a convocat nici un congres, pentru zilele de 23 și 24 Iunie, întrunirea care se ține mine, la teatrul Liric, este convocată de persoane, cari nu fac parte și nu sunt nici intr’o legătură cu partidul conservator“. Suntem, perfect de acord cu ziaristul citat și ne mirăm numai cum] un partid, care, după declarațiile] chiar din congres, e in contra minciunei a putut să se servească de mijloace reprobate pe calea civili? ). Filipescu a susținut legea numelui in Parlament; nu crede d-sa că ceea ce a făcut grupul carpist < o derogare de la principiul susținut atunci cu atîta ardoare? D. Nicu Catargi, delegatul asanator al Sucevei, are cuviatul. - ----------------*QOOCOOO*5---------------. Priar. liei de odinioară, se pierdu ’n sus... și spărgîndu-se de zidul nemărginirei înstelate, se ’ntoarse ’napoi pe un arzător reflex de suspine !.. Rîdeam !—și văile și munții îmi răspundeau altă dată—în clipa despărțire!, însă, ecoul hohotelor mele fu de lacrimî !... Iți va fi părînd ciudat fenomenul acesta sufletesc,—’explicarea lui o vei găsi în altul—mai complex acesta— ce mă sguduia și ce înmulțau aproape cu cel de ’ntăî . Erau, în decadentul tău, doi, par’că : Unul, rigid, cu mască de gheață pe suflet și figură, care părea înainte, împins de un riguros îndemn spre luptă, spre realitate;— și de înfățoșarea acestuia, celalt cel de-al doilea, vechiul meu „eu“, se temea, voia să fugă, însă sinteza lor alcătuindu’mî „personalitatea“ de care nu mă puteam mîntui, mă svîrcoleam par’că într’un spasm de groază, pornită de la „cel de-al doilea“ la cel ,,de ’tităi“, care răspundea cu u n imens reflex de milă pentru ,,cel doilea“. Iată pentru ce în măsura în de al care al doilea rîdea ca să scape de groaza care ’1 chinuia, plîngea întâiul de mila rîsului celuilalt. Ca să mai variem și pentru că te știu obișnuit să gîndești în imagini, închipuește-țî pe decadent asemenea figurilor acelor cari plîng c’un ochiu și zid cu celalt. .. și vei ride—o, rîsul acela îl aud și te văd cînd țin pleoapele închise, par’că, și e un soi de bromură pentru sermanii mei nervi, figura ta liniștită și cuminte de Jupiter... non tonans. In tot cursul drumului, afară de neliniștea de ’năuntru, nici o neplăcere. Am avut norocul să fiu singur cu un care venea din Roman spre Mare și englez care tot drumul m’a nutrit cu pesmețî și ceai rece, și, excelent tovarăș..., a tăcut toată vremea. Părea un om de spirit și cu oarecare cultură literară/ singurele vorbe pe cari le-am schimbat cu el au fost o ușoară discuție asupra lui Byron, despre care— trebuie să știi că omul meu e un antreprenor de mașini agricole — avea părerea că era o „mașină de spieen“ de care, cînd te apropii îți faci sufletul de culoarea cerului din țara veșnicelor neguri. Ajuns, am fost întimpinat la gară de cumnatul meu, un baiat foarte bun și drăguț, care m’a condus la el, unde sunt înconjurat de atențiile tuturora, în special, copilașii sorei mele îmi mai discrețesc din cînd în cînd fruntea și, o notă veselă încă, doica. Auzise că eram așteptat și că sunt un curios exemplu de om, veșnic cu ochii spre stele, un soi de cîntăreț din Moldova, de poet,—despre rari avea mare admirație îi cunoștea după niște cîntece dintr’un „Dorul inimei“, și mă privește c’o fanatică adorare, ca pe sfinți, ceia ce mă plictisește și mă distrează în acelaș timp. Și-acum,... e cineva în vecinătatea mea care mă frămîntă și se frămîntă, care -și schimbă fețele mai repede decît chiar sufletul meu pornirile, cineva mai aproape de nemărginire decît visul, cineva care e de o labii realitate și vis, liniște și furtună, blîndeță și minte, adine și suprafață, formă și fond,—cineva despre care trebue să vorbești cu respect și să’ți alegi cuvintele , dar, în clipa asta mă simt prea obosit ca să ’ndrăsnesc să ți-o redau așa cum am văzut-o . Marea. Pontul Euxin 22 din Iunie 1902 Nirvana. ---------------*0«IGN £& 0»|--------------- Canturii Amicului Lorenzaccio. Nu știu ce energie sălbatică m’a indeminat, în ultimile timpuri, să mă despart brusc de tot ce mai rămăsese pentru mine în întunericul vieței atrăgător și, cum [UNK] sufletul împietrit de-o aparență și amăgitoare nepăsare, să’mi iau cu avîntul adolescenței, drumul spre Necunoscut, eu, iostenitul și aproape învinsul în lupta pieței I... Ce stranie ’acordare de nervi fu aceia 1 sare, la gară, m-a făcut să răspund cu zîmb >ete, rînd pe rînd, prieteneștelor strîngerî la mină, atunci cînd credeam că ani după 7 mi vor trece, fără să mai găsesc binevoitoarele și pline de indulgențe privirii pentru excentricul și veșnic schimbătorul topil fricos de realitate și incorigibil amant al visului, al amăgirei !... Ci ’mî-am răsplătit scump, foarte scump,ilipa de nepăsare de la despărțire, căci, amestecîndu-se cu șuerăturile stridente ale sperei de fier, pe măsură ce aceasta sedepărta ca fulgerul, sgomotosul rîs, ne mai găsind în cale zidurile și colinele oașului natal, de care să’șî lovească mira- 'ul ca să’mi revie îndărăt pe ecoul vese l D. Nicu Gane Socot că nici conspirațiile, constatate de presa din nici demersurile d-lui Capitală și Văsescu, trimis ca să-i ofere o compensație, adică să-i dea a înțelege că vacul său la prefectura de județ s’a sfirșit, nu au putut să jicnească mai adine pe d. Gane de cum a făcut-o „apararea“, pe care ziarul oficios din localitate a ținut să i-o facă. Nu putea fi o mai crudă ironie, in contra unui om, ce, prin poziția lui, nu poate să se apere, nu poate să riposteze, să rupă cu dinții avînd aerul fățarnic al apărătorului, ce-ți sare într’ajutor. Și să nu ni se spue că nu leam cerut să fie expliciți. De cite ori întrebam sau, mai bine, îi somam să ne răspundă, dacă nu e nimic adevărat cu privire la mazilirea d-lui Gane, să ne spue că d-sa va rămînea in capul județului! Domnii de la Liberalul au răspuns că cuvintele de laudă la adresa d-lui Gane,—cuvinte curtenitoare și drepte, la om care coboară clina vieței,—sînt înjurii; ne-au înjurat ca la ușa cortului, dar in ceea ce privește declarația cerută nu au spus un cuvînt. Ba, pentru cine e în curent cu cele ce se pregătesc în culise. Și-au maidat ușoara ironie de a întreba: „cine e nemulțumit cu adminisrația d-lui Gane ?“ . Trist vac a ajuns d. Gane dacă, acum la bătrînețe, toți ciracii săi de odineoarea îl insultă astfel,—nepedepsiți! ---------------**-o&o-**—--------- Ic MItardal. Mitima oră DIN LOCALITATE jurate.— Ora 4 p. m. — JL/ avocat Gh. Mihail, avînd o cg ‘discuțiune vorbită cu clientul sau săteanul V. Moga din com. Cliniceni, d. procuror de curte Leonescu, care tocmai în acel moment se afla în sală, a intervenit. D. Gh.Mihail, simțindu-se ofensat de această intervenție, a trimis martori d-lui procuror Leonescu, pe d-nii M. Liteanu și d. locotenent Negruzzi. Vom reveni. IimaÎlrnul evreu regea La parchetul din Iași.— Zugravul Ușer Colugher.— Plecarea în Grecia.— Ușer milionar.— Moartea unui meseriaș.— Evreu îngropat cu preot elin.— Familia așteptînd moștenirea.— Suprisa familiei.— Un cufăr plin cu bonuri.— Consternarea familiei.— încurcata cu îngroparea.— Desnădejdea familiei.— Amănunte. Parchetul din localitate, în unire cu legațiunea română din Athena, a desvăluit zilele aceste: următoarea afacere curioasă, care netăgăduit, va face mare senzație, în deosebi in cercurile israelite bigote din țară. In anul 1882, zugravul Ușer Galigher, lucrînd în casa unui bogataș grec din Iași, după cum afacerile nu-i prea mergeau bine, a fost cu ușurința încredințat, că dacă ar pleca în Grecia, cu multă înlesnire ș’ar putea agonisi traiul zilnic. Ușer Caligher, in cursul lunei Martie a aceluiaș an, își ia drumul spre Grecia,—și prin ce întimplare, nu se știe, el se instalează, în comuna Megara.* In dimineața zilei de 5 Februarie, anul acesta d. I. Ornas substitutul Tribunalului, și d. grefier Gh. V. Constandiolys sunt înștiințați să se transporte într’o comună a comunei Megara, unde decedase meseriașul Anton Galiș. De urgență, întreg avutul ramas pe urma decedatului elin Anton Galiș, a fost sigilat. Repauzatul Anton Galiș, care după nume, era get-beget elin, răstrănepot a lui Licurg, a fost înmormintat de doi preoți cu toată pompa cu devenită unui creștin, care ce-i dreptul prin cinstea și hărnicia lui să făcuse iubit de intreg satul, înhumarea rămășițelor pămintești ale adormitului intru Domnul s’a făcut în cimitirul satului. Obștia cătunii, ca un prinos de recunoștință pentru fostul ei prieten ca cinstit meșteșugar, i-a tocmit o cruce frumoasa, așezîndu-i-o la căpătâi. După cîteva săptămîni, judecătoria de pace, din jurisdicțiunea căreia face parte comuna Megara, procede la înventariarea averei. In odăița, unde se adăpostise decedatul se afla un cufăr de lemn, vopsit cu cărămiziu. Rupindu se sigiliele printre alte mici lucruri, se găsește un obiect cu baza cubică, înfășurat în niște curele subțiri și acest obiect pus într’o altă cutie. Obiectul după cele ce se văd consemnate in procesul-verbal „era de un uz necunoscut nouă“. Se mai găsesc de aseminea 6 cărți mici, dintre care una scrisă într’o limbă necunoscută nouă, spune judecătorul; pe o alta dintre cărți s’a putut ceti cuvîntul „Dovana“. Judele mai cercetînd sartarul unei mese, dete peste o hirtie groasă uzată. Care nu-i fu mirarea, cînd deschizând această hîrtie, care nu era altă ceva decit un pașaport, ceti, în loc de Anton Galiș, Ușer Goligher, de naționalitate israelit, da religiune mosaică, de loc din „Iassy Roumanie“. Bietul creștin Anton Galiș, nu era altul decît israelitul Ușer Goligher, zugravul cunoscut în destul de bine multora dintre ieșanii noștri. >1« Astăzi la ora 10 s’a prezentat la grefa parchetului nostru, un domn, care după ce s’a recomandat Buim Floare, domiciliat în str. Anastasie Panu, a scos din buzunar o carte poștală, pe care a înaintat’o d-lui Gavriliu, secretarul parchetului. * D. B. Floare, e vărul bietului Ușer Coliger. Cartea poștală ii era adresată de fratele lui U. Goligher, d. F. Coligher comerciant de lipscanii din Capitală. D. F. Goligher, scrisă vărului său, „că a cetit in Adevărul că a murit in comuna Megara (Grecia) cetățeanul Anton Gallis de loc din România, lăsînd pe urma sa, o avere considerabilă. Să se ducă la parchet și să cerceteze ce-i.* D. secretar Gavriliu, care știe din ce consistă această considerabilă avere a comunicat d-lui din chestiune, că această considerabilă avere se reduce la cîteva cărți și „Cornul și talălu pentru rugăciune". De asemenea i-a comunicat cu nenorocitul Ușer Colygher, care era cunoscut de cetățenii din Megara ca elin, sub numele de Anton Gallis, a fost înmormintat cu 2 preoți și cu o deosebită pompa, în cimitirul creștin unde prietenii i-au așezat o frumoasă cruce. Vă puteți acum închipui starea sufletească încercată de din chestiune, la auzul amănuntelor pe care, le-a adus la cunoștință de secretar al parchetului! D. R. Floare, după ce s’a revenit în fire, cu ochii in lacrimi, au spus funcționarilor de față : Moștenirea ea ca moștenirea, dacă n’a fost, n’a fost, dar cum bietul Ușer a fost făcut creștin fără ca să știe macar ceva despre aceasta!» St Bujor. In numărul nostru de la 1l ^Martie scriam următoarele cu privire la situația d-lui Iulian Dumitriu, comandantul de sergenți: Afirmăm cu siguranță că ziua de 1 iulie nu-l va surprinde de d. Iulian Dumitriu cu titlul de comandant al sergenților de oraș. D-sa s’a făcut imposibil și va pleca la începutul lunei iunie în concediu pentru a nu se mai reîntoarce și a fi înlocuit. Dacă relevăm astăzi acest lucru nu facem pentru a scoate in relief faptul că am fost atât de bine informați, ci mai ales voim să scoatem la iveală că această afirmațiune a noastră a fost categoric dezmințită de Liberalul in stilul propriu scribilor de la acel ziar; înțelegem prea bine ca cei de la Liberalul să nu știe nimic din cele ce se pregătesc la club, dar tupeul de a dezminți, or ce nu ești în stare să afli, trebuie să aibă și el o margine. Oare dezmințirile în chestia inlocuirei d-lui Gane nu vor avea același soartă ? DiN LUMEA LARGA — Serviciu telegrafic special — Cutremur Viena, 24 Iunie.—„Neue Freie Presse“ află din Salonic că un cutremur foarte violent a fost simțit iii pe la orele 4.20 p. m. după anează. Acest cutremur a provocat o nare panică. Mai multe case au fost stricate și s int mai multe victime. Uragan puternic MTadrid 24 Iunie.Un ura J ** * *gan puternic a batuit la j îiguera de la Serena, provincia Balajos (Spania). Fulgerul a omorît doi țărani. Toată recolta provinciei i fost distrusă. Sunt perderi de un nision de pesetar. Patriarhul armean Constantinopol, 24 iunie.—Patriarhul armean Ormanian neînoit pe lingă Sublima Poartă demersurile sale cu privire la aboliția măsurilor excepționale în contra arienilor. Monsegniorul Ormanian a declarat ca dacă aceste măsuri nu sunt abate el nu-și va mai putea continua cincțiile. c Mitropolitul Firmilian -------1------------------------ C Constantinopol, 24 iunie.—Moncsegniorul Firmilian, noul mitopolit sârb, a sosit la Uescub și a fost primit solemn. t Starea regelui Angliei Gondra, 24 Iunie.—Buletinul og 15*“"ficial. Progresele constatate intarea regelui continuă a fi satisfăatoare, din toate punctele de vedere PRINȚUL Istorie adevărată j Lola scoborîse treptele scărilor palatului, cînd prințul Matei sosi. Era un bărbat destul de elegant, cu o înfățișare cavalerească, bine făcut și cu o privire ce’ți făcea impresia că e a g unui om fericit. Și, deși prințul Matei, cum îl numeau unii, n’avea nici un drept pentru a purta acest titlu, doar că era descendent dintr’o familie domnitoare, se lăna și zîmbea cu mulțumire ș i auzindu-și porecla... Lola, o biată fată sărmană, rămasă orfană de mică, dacă nu și-a găîsit norocul în casa prințului Matei, totuși destul de deșteaptă a putut eși t din acest palat prințiar cu o sumă de bogate și folositoare amănunte, pe care prințul în lunga sa ședere la țara și le putuse da pe față. Prințul Matei moștenise de la tatăl luu o avere destul de bunicică, căci boerii cei mari și bătrîni de 1 mai înainte știau să păstreze bine banul. Matei, copil Încă, cheltuitor din fire, cum sunt mai toți feciorii de bani gata, cind ajunse stăpin pe moștenirea lăsată de tatăl său, căci era unicul copil, începuse să ducă o viață din cele mai destrăbălate, uitind măcar să respecte numele său, cinstit și onorat. Nu trecură cîțiva ani și din averea pe care o moștenise cu atîta ușurință, nu-i rămăsese mai nimic. Doar singura moștenire, care nu se poate vinde ori și cu pe preț, o că nu-și lepădase titlul atit de căutat de... prinț și coroana ce cu grabă și-a pus-o pe cărțile de vizită. Rămăsese din partea banilor, cum rămâne puiul de vrabie, părăsit de ai săi, afară de mica moșioara pentru care și începuse tratările cu un bogat țaran spre a o vinde. Și aproape ruinat, prințul Matei, sărac dar mîndru, voia să treacă in lume drept om cu mare putere și cavaler distins. Biata Lola, fată din poporul de jos, însă de o deșteptăciune rară, iși vedea stăpînul în fiecare zi, ii examina starea sufletească, văzind cum bourului atit de slăvit odinioară, nu-i rămăsese acuma decit acel neprețuit titlu, cu care se mai putea îngrifa. Și ca și cum un înger păzitor o împingea să facă o faptă bună, dinsa iși pusese in gînd, cum va putea să șteargă pericolul. Dar, o ultimă nenorocire trebuia să închee romanul prințului Matei. Perduse la cărți,jucind pe cel de pe urmă al său ban, existența sa, moșioara. Se întorcea plouat pentru a-și lua rămas bun de la pamintul, care odinioară era puțin observat și care în urmă ii devenise atât de scump. Vieței sale, voise să se poarte mereu așa cum i se credea.“ Era perdut, perdut pentru totdeauna ; nu-i mai rămăsese nemic și nici că s’ar fi apucat să-și caute vre-o meserie, o existență. Titlul său pentru dînsul atit de slăvit, nu-i permitea aceasta. Trecuse multă vreme și moșioara prințului care nu era deprinsă să fie cultivată, acum părea că și-a găsit stăpînul. Arendașul țăran știa cut prețuește locul, cunoștea dinsul bine că boerii, și mai cu samă cei grași la pungă nu vor să cunoască că din acest pămint se hrănește o lume întreagă. Și cînd, mai tirziu, Prințul se ghidi, constrins de nevoi, se ia pe Lola, fiica bogatului țaran, acesta îi răspunse : — Nu. — De ce ? — Fiindcă Lola—cum ii spuneau la Curte — va fi prințesă și văd că acest titlu e fără de noroc. Prințul Matei căzuse visător. In noaptea atit de dureroasă și chinuioare, în groaznicul vis, prințul veea fel de fel de imagini, fel de fel de lucruri necurate. Iși aducea aminte de gabrioleteJe sale, de echipajele, de caii săi, de... mîndria, sa dar nu-și putea închipui că o astfel de lovitură va avea puterea să-i șteargă până și coroana, acest semn princiar, această demnitate ereditară. Și bietul om cugeta mereu la trecutul său, făr’ doar cu toate acestea sa și creadă că steaua i-a apus...KOOOOOO* Rudo.