Evenimentul, aprilie-iunie 1902 (Anul 10, nr. 51-121)

1902-06-25 / nr. 117

Redagția și Administrația J­A­S­I­STRADĂ LAPUȘNEANU, 44. Apare în toate zilele de lucru Un număr acoiau 30 bani. Ju pani—Seria II. Anii X, Io. 117 MARȚI 25 IUNIE 1902 E VENIMENTULm m W MmM Iii elf Jli rfldl m m* Jm JmM Z iax co^a.sex'vsotor Abonamentul Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei. In străinătate pe un an 30 lei ■----**---­ANUNCIURI INSERȚII ȘI RECLAME 50 bani findul. A CONGRESUL­ Un colaborator al nostru a denumit, cu drept cuvînt, con­gres ref­ este congresul juni­mist de la București. Faptele adeveresc fericita denumire. Domnul S. Mehedinți s’a ridicat cu tărie în contra re­gistrelor. Intr’ade­văr, junimiș­tii ne-au dovedit cu prisos că nu sunt tari în ținerea so­cotelilor. Așa, luați Adevărul de azi și cetiți lista oficială a delegațiunei junimiste eșane, iar, ceva mai departe, cetiți la corespondența din Iași pe cei, care au plecat către Bu­curești. Veți vedea o adevă­rată minune de contabilitate: au ajuns în capitală mai mulți decît au plecat din Iași. Asu­pra punctului că nu știu să țină contabilitate în regulă, sîntem deci de acord. Alt e­­xemplu. La delegații din Ga­lați, ne­ care e pus de două ori pentru ca numărul să pară mai ochios. Dar, ne va răspunde d. Me­hedinți, noi nu vrem să fim mulți, nu vrem „partid cu o­­cazia.“ îmi veți permite să gă­­sesc declarația veselă, cînd te întrunești în congres pentru a hotărî participarea la ale­gerile comunale și pentru a dovedi că ai cadre complecte de partid. Dar să vedem da­că măcar calitatea celor debi­tate sînt la înălțimea preten­țiilor, cari, trebue să o măr­turisim, sînt foarte mari. Așa, dînșii pretind că sînt în con­tra reclamei, dar găsiți-mi un act politic, care să se fi bu­curat de o reclamă mai de­­sanuiată? Chiar la Congres o­­ratorii nu s’au sfiit să imi­te frazele cele mai sforăitoa­re ale lui Barnum: „noi sîn­tem creerul țarei; cu noi e viitorul, cu noi sînt Hohen­­zollernii; d. Care e omul la modă, e omul istoric, e omul politic cu adevărat patriot; ceilalți­ oameni numai cu pîntece, fără cap, fără patrio­tism etc.“ Nu credeți că exa­gerez, rezum foarte fidel dis­cursul d-lui S. Mehedinți. Spuneți-mi dacă un aseme­nea prospect comercial a fost­­ întrecut până acum de ima­­­­ginația celui mai fecund „do­­­­numenteur“? Și aceasta nu e­­ numai din partea d-lui Me­hedinți. Gîndul, care a presi­­dat la organizarea acestui­­ congres, gîndul regisorului,­­ e tot de aceeași nuanță dar- i numească: în ziua întâi nu i au vorbit de­cît profesori universitari. De ce ? De ce­­ acest suveran dispreț pentru restul aderenților, cari nu i s’au suit pe catedra univer­sitară? Oare din rîndurile ju­­riste și ale noilor raliați nu se află un om, care să poată ex­prima decent un gînd? Oare z ca să vorbești trebue să ai­­ numai de­cît ștampila uni­­­­versitară,—aceasta să o crea­­s dă serios organizatorii con­­gresului, amicii domnilor G.­­ Scorțescu etc? Nu. Dar toată­­, punerea în scenă a fost fă­­­­cută cu scop, numai ca să a permită d-lui Mehedinți să o lanseze fraza-i sonoră pe cît­ C' de seacă: „creerul țărei e cu a noi.“ o. Spațiul nu ne permite aa analiza cele debitate, ceea ce d ne rezervăm a face într’un a număr viitor. u RECLAMA Ne vom opri numai, o cli­pă, asupra șefului grupului eșan, asupra discursului d-lui M. B. Cantacuzino. D-sa și-a dat în totul al­urile unui a­­postol, luînd­­ la lettre cuvîn­­tul d-lui Carp: „luați crucea și mă urmați/" De aceea tot discursul său ține într’o frază, de-o excesivă originalitate: „să sămănăm sămînța cea bu­nă// Preferim cealaltă fațetă a talentului d-lui Cantacuzi­no, acea cu melancolia seni­nă a lașului—și ne permitem a-1 întreba, cu d. Panu, cînd debutează definitiv? Dar nu am sfîrșit. .---------------*0000000*--------------­Mijloacele nepermise Din Capitală ni se scrie ca toate apelurile adresate pentru pregăti­rea congresului junimist erau is­călite cu numele partidului nostru. Despre aceasta Conservatorul zice ■ .Observați iscălitura: „Comitetul par­tidului conservator“ pur și simplu fără nici un nume care sa se arate că invitațiunea e făcută de grupa­rea mandestă. Denunțind această escrocherie la întrunirea „ Cercului conservator din culoarea de galben d. gene­ral Lah­ovary a insierat-o energic in mijlocul indignărei generale a a­­sistenților, și de­sigur că tot așa va face și opiniunea publică.“ Alt ziar spune : „Junimiștii se dedau la o noua escrocherie, in scopul de a putea umplea marea sală a teatrului Li­ric, in zilele congresului. Comitetul lor organizator a tri­mis bilete de intrare, la toți ale­gătorii mai cunoscuți din Capitală, fără distincțiune. Cărțile cu eticheta partidului conservator au fost pri­mite și de mulți amici ai noștri, cari au rămas surprinși și indig­nați de atita îndrăzneala. Pentru ca lumea să nu fie indusă in eroare, facem din nou atenți pe amicii noștri că partidul conserva­tor, al căruia șef stimat și iubit este d. G. Gr. * Cantacuzino, nu a convocat nici un congres, pentru zilele de 23 și 24 Iunie, întrunirea care se ține mine, la teatrul Liric, este convocată de per­soane, cari nu fac parte și nu sunt nici intr’o legătură cu partidul con­servator“. Suntem, perfect de acord cu zia­ristul citat și ne mirăm numai cum] un partid, care, după declarațiile] chiar din congres, e in contra min­­ciunei a putut să se servească de mijloace reprobate pe calea civili? ). Filipescu a susținut legea nu­m­elui in Parlament; nu crede d-sa­­ că ceea ce a făcut grupul carpist < o derogare de la principiul susți­­­­nut atunci cu atîta ardoare? D. Nicu Catargi, delegatul asa­­­nator al Sucevei, are cu­viatul. - ----------------*QOOCOOO*5---------------. Priar. liei de odinioară, se pierdu ’n sus... și spărg­îndu-se de zidul nemărginirei înste­late, se ’ntoarse ’napoi pe­ un arzător reflex de suspine !­.. Rîdeam !—și văile și munții îmi răspun­deau altă dată­—în clipa despărțire!, însă, ecoul hohotelor mele fu de lacrimî !... Iți va fi părînd ciudat fenomenul acesta sufletesc,—’explicarea lui o vei găsi în al­tul—mai complex acesta— ce mă sguduia și ce înmulțau aproape cu cel de ’ntăî . Erau, în decadentul tău, doi, par’că : Unul, rigid, cu mască de gheață pe suflet și figură, care părea înainte, împins de­ un riguros îndemn spre luptă, spre realitate;— și de înfățoșarea acestuia, celalt cel de-al doilea, vechiul meu „eu“, se temea, voia să fugă, însă sinteza lor alcătuindu’mî „personalitatea“ de care nu mă puteam mîntui, mă svîrcoleam par’că într’un spasm de groază, pornită de la „cel de-al doilea“ la cel ,,de ’tităi“, care răspundea cu u n imens reflex de milă pentru ,,cel doilea“. Iată pentru ce în măsura în de­ al care al doilea rîdea ca să scape de groaza care ’1 chinuia, plîngea întâiul de mila rîsului celui­lalt. Ca să mai variem și pentru că te știu obișnuit să gîndești în imagini, închipueș­­te-țî pe decadent asemenea figurilor ace­lor cari plîng c’un ochiu și zid cu celalt. .. și vei ride­—o, rîsul acela îl aud și te văd cînd țin pleoapele închise, par’că, și e un soi de bromură pentru sermanii mei nervi, figura ta liniștită și cuminte de Ju­piter... non tonans. In tot cursul drumului, afară de neliniș­tea de ’năuntru, nici o neplăcere. Am a­­vut norocul să fiu singur cu un care venea din Roman spre Mare și englez care tot drumul m’a nutrit cu pesmețî și ceai rece, și, excelent tovarăș..., a tăcut toată vremea. Părea un om de spirit și cu oare­care cultură literară/ singurele vorbe pe cari le-am schimbat cu el au fost o ușoa­ră discuție asupra lui Byron, despre care— trebuie să știi că omul meu e un antre­prenor de mașini agricole — avea păre­rea că era o „mașină de spieen“ de care, cînd te apropii îți faci sufletul de culoarea cerului din țara veșnicelor neguri. Ajuns, am fost întimpinat la gară de cumnatul meu, un baiat foarte bun și dră­guț, care m’a condus la el, unde sunt în­conjurat de atențiile tuturora, în special, copilașii sorei mele îmi mai discrețesc din cînd în cînd fruntea și, o notă veselă încă, doica. Auzise că eram așteptat și că sunt un curios exemplu de om, veșnic cu ochii spre stele, un soi de cîntăreț din Moldova, de poet,—despre rari avea mare admirație îi cunoștea după niște cîntece dintr’un „Dorul inimei“, și mă privește c’o fanati­că adorare, ca pe sfinți, ceia ce mă plic­tisește și mă distrează în acelaș timp. Și-acum,... e cine­va în vecinătatea mea care mă frămîntă și se frămîntă, care -și schimbă fețele mai repede de­cît ch­iar su­fletul meu pornirile, cine­va mai aproape de nemărginire de­cît visul, cine­va care e de o lab­ii realitate și vis, liniște și fur­tună, blîndeță și minte, adine și su­prafață, formă și fond,—­cine­va despre care trebue să vorbești cu respect și să’ți alegi cuvin­tele , dar, în clipa asta mă simt prea obo­sit ca să ’ndrăsnesc să ți-o redau așa cum am văzut-o . Marea. Pontul­ Eu­xin 22 din Iunie 1902 Nirvana. ---------------*0«IGN­ £& 0»|--------------- Cant­u­rii Amicului Lorenzaccio.­­ Nu știu ce energie sălbatică m’a indem­­i­nat, în ultimile timpuri, să mă despart brusc de tot ce mai rămăsese pentru mine în întunericul vieței atrăgător și, cu­m [UNK] sufletul împietrit de-o aparență și amăgi­­t­­oare nepăsare, să’mi i­au cu avîntul a­­dolescenței, drumul spre Necunoscut, eu, i­ostenitul și aproape învinsul în lupta­­ pieței I... Ce stranie ’acordare de nervi fu aceia 1 sare, la gară, m-a făcut să răspund cu zîm­­b >ete, rînd pe rînd, prieteneștelor strîngerî la mină, atunci cînd credeam că ani după 7 mi vor trece, fără să mai găsesc bine­voitoarele și pline de indulgențe priviri­i pentru excentricul și veșnic schimbătorul t­­opil fricos de realitate și incorigibil amant al visului, al amăgirei !... Ci ’mî-am răsplătit scump, foarte scump,­­­ilipa de nepăsare de la despărțire, căci, a­­mestecîndu-se cu șuerăturile stridente ale sperei de fier, pe măsură ce aceasta se­­­depărta ca fulgerul, sgomotosul rîs, ne mai găsind în cale zidurile și colinele o­­așului natal, de care să’șî lovească mira- '­ul ca să’mi revie în­dărăt pe ecoul vese­­ l D. Nicu Gane Socot că nici conspirațiile, con­­­­statate de presa din nici demersurile d-lui Capitală și Văsescu, trimis ca să-i ofere o compen­sație, adică să-i dea a înțelege că vacul său la prefectura de județ s’a sfirșit, nu au putut să jic­nească mai adine pe d. Gane de cum a făcut-o „apararea“, pe­­ care ziarul oficios din localitate a ținut să i-o facă. Nu putea fi o mai crudă ironie, in contra u­­nui om, ce, prin poziția lui, nu poate să se apere, nu poate să riposteze, să rupă cu dinții avînd aerul fățarnic al apărătorului, ce-ți sare într’ajutor. Și să nu ni se spue că nu le­­am cerut să fie expliciți. De cite ori întrebam sau, mai bine, îi somam să ne răspundă, dacă nu e nimic adevărat cu privire la mazilirea d-lui Gane, să ne spue că d-sa va rămînea in capul ju­dețului! Domnii de la Liberalul au răspuns că cuvintele de laudă la adresa d-lui Gane,—cuvinte curtenitoare și drepte, la om care coboară clina vieței,—sînt înjurii; ne-au înjurat ca la ușa cortului, dar in ceea ce privește declarația cerută nu au spus un cuvînt. Ba, pentru cine e în curent cu cele ce se pregătesc în culise. Și-au mai­dat ușoara ironie de a întreba: „cine e nemulțumit cu adminis­­rația d-lui Gane ?“ . Trist vac a ajuns d. Gane dacă, acum la bătrînețe, toți ci­racii săi de odineoarea îl insultă ast­fel,—nepedepsiți! ---------------**-o&o-**—---------­ I­­c MItard­al. Mitima oră DIN LOCALITATE jurate.— Ora 4 p. m­. — JL/ avocat Gh. Mihail, avînd o cg ‘discuțiune vorbită cu clien­tul sau săteanul V. Moga din com. Cliniceni, d. procuror de curte Leo­­nescu, care tocmai în acel moment se afla în sală, a intervenit. D. Gh.Mihail, simțindu-se ofensat de această intervenție, a trimis mar­tori d-lui procuror Leonescu, pe d-nii M. Liteanu și d. locotenent Negruzzi. Vom reveni. Iimaέlrnul evreu regea La parchetul din Iași.— Zugravul Ușer Colugher.— Plecarea în Grecia.— Ușer milionar.— Moartea unui meseriaș.— Evreu îngropat cu preot elin.— Fa­milia așteptînd moștenirea.— Suprisa familiei.— Un cufăr plin cu bonuri.— Consternarea familiei.— încurcata cu îngroparea.— Desnădejdea familiei.— Amănunte. Parchetul din localitate, în unire cu legați­unea română din Athena, a des­­văluit zilele aceste: următoarea a­­facere curioasă, care netăgăduit, va face mare senzație, în deosebi in cercurile israelite bigote din țară. In anul 1882, zugravul Ușer Ga­­ligher, lucrînd în casa unui bogataș grec din Iași, după cum afacerile nu-i prea mergeau bine, a fost cu ușu­rința încredințat, că dacă ar pleca în Grecia, cu multă înlesnire ș’ar putea agonisi tr­aiul zilnic. Ușer Caligher, in cursul lunei Mar­tie a aceluiaș an, își ia drumul spre Grecia,—și prin ce întimplare, nu se știe, el se instalează, în comuna Megara.* In dimineața zilei de 5 Februarie, anul acesta d. I. Ornas substitutul Tribunalului, și d. grefier Gh. V. Constandiolys sunt înștiințați să se transporte într’o comună a comunei Megara, unde decedase meseriașul Anton Galiș. De urgență, întreg avutul ramas pe urma decedatului elin Anton Galiș, a fost sigilat.­ Repauzatul Anton Galiș, care după­­ nume, era get-beget elin, răs­trăne­­pot a lui Licurg, a fost înmormintat de doi preoți cu toată pompa cu de­­venită unui creștin, care ce-i drep­tul prin cinstea și hărnicia lui să fă­cuse iubit de intreg satul, înhumarea rămășițelor pămintești ale adormitului intru Domnul s’a fă­cut în cimitirul satului. Obștia cătunii, ca un prinos de recunoștință pentru fostul ei prie­ten ca cinstit meșteșugar, i-a tocmit o cruce frumoasa, așezîndu-i-o la căpătâi.­ După cîte­va săptămîni, judecăto­ria de pace, din jurisdicțiunea căreia face parte comuna Megara, procede la înventariarea averei. In odăița, unde se adăpostise de­cedatul se afla un cufăr de lemn, vopsit cu cărămiziu. Rupindu se si­­giliele printre alte mici lucruri, se găsește un obiect cu baza cubică, în­fășurat în niște curele subțiri și a­­cest obiect pus într’o altă cutie. O­­biectul după cele ce se văd consem­nate in procesul-verbal „era de un uz necunoscut nouă“. Se mai găsesc de aseminea 6 cărți mici, dintre care una scrisă într’o limbă necunoscută nouă, spune ju­­­­decătorul; pe o alta dintre cărți s’a­­ putut ceti cuvîntul „Dovana“. Judele mai cercetînd sartarul unei mese, dete peste o hirtie groasă uzată. Care nu-i fu mirarea, cînd deschizând această h­îrtie, care nu era altă ceva de­cit un pașaport, ceti, în loc de Anton Galiș, Ușer Goligher, de naționalitate israelit, da religiune mosaică, de loc din „Iassy Roumanie“. Bietul creștin Anton Galiș, nu era altul de­cît israelitul Ușer Goli­gher, zugravul cunoscut în destul de bine multora dintre ieșanii noștri. >1« Astă­zi la ora 10 s’a prezentat la grefa parchetului nostru, un domn, care după ce s’a recomandat Buim Floare, domiciliat în str. Anastasie Panu, a scos din buzunar o carte poștală, pe care a înaintat’o d-lui Gavriliu, secretarul parchetului. * D. B. Floare, e vărul bietului Ușer Coliger. Cartea poștală ii era adresată de fratele lui U. Goligher, d. F. Coligher comerciant de lipscanii din Capitală. D. F. Goligher, scrisă vărului său, „că a cetit in Adevărul că a murit in comuna Megara (Grecia) cetățea­nul Anton Gallis de loc din România, lăsînd pe urma sa, o avere conside­rabilă. Să se ducă la parchet și să cerceteze ce-i.* D. secretar Gavriliu, care știe din ce consistă această considerabilă avere a comunicat d-lui din chestiune, că această considerabilă avere se reduce la cîte­va cărți și „Cornul și talălu pentru rugăciune". De asemenea i-a comunicat cu ne­norocitul Ușer Colygher, care era cu­­­noscut de cetățenii din Megara ca elin, sub numele de Anton Gallis, a fost înmormintat cu 2 preoți și cu o deosebită pompa, în cimitirul creștin unde prietenii i-au așezat o frumoasă cruce. Vă puteți acum închipui starea sufletească încercată de d­­in che­stiune, la auzul amănuntelor pe care, le-a adus la cunoștință de secretar al parchetului! D. R. Floare, după ce s’a revenit în fire, cu ochii in lacrimi, au spus funcționarilor de față : Moștenirea ea ca moștenirea, dacă n’a fost, n’a fost, dar cum bietul Ușer a fost făcut creștin fără ca să știe m­acar ceva despre aceasta!» St Bujor. In numărul nostru de la 1l ^Martie scriam următoarele cu privire la situația d-lui Iulian Dumi­­triu, comandantul de sergenți: Afirmăm cu siguranță că ziua de 1 iulie nu-l va sur­prinde de d. Iulian Dumitriu cu titlul de comandant al ser­genților de oraș. D-sa s’a făcut imposibil și va pleca la începutul lunei iunie în concediu pentru a nu se mai reîntoarce și a fi înlocuit. Dacă relevăm astă­zi acest lucru nu facem pentru a scoate in relief faptul că am fost atât de bine in­formați, ci mai ales voim să scoatem la iveală că această afirmațiune a noastră a fost categoric dezmințită de Liberalul in stilul propriu scribi­lor de la acel ziar; înțelegem prea bine ca cei de la Liberalul să nu știe nimic din cele ce se pregătesc la club, dar tupeul de a dezminți, or­ ce nu ești în stare să afli, trebuie să aibă și el o mar­gine. Oare dezmințirile în chestia inlo­­cuirei d-lui Gane nu vor avea ace­lași soartă ? DiN LUMEA LARGA — Serviciu telegrafic special — Cutremur V­iena, 24 Iunie.—„Neue Freie Presse“ află din Salonic că un cutremur foarte violent a fost simțit iii pe la orele 4.20 p. m. după a­­nează. Acest cutremur a provocat o nare panică. Mai multe case au fost stricate și s int mai multe victime. Uragan puternic M­Tadrid 24 Iunie.­Un ura­ J ** * *gan puternic a batuit la j îiguera de la Serena, provincia Ba­­lajos (Spania). Fulgerul a omorît doi țărani. Toată recolta provinciei­­ i fost distrusă. Sunt perderi de un nision de pesetar. Patriarhul armean C­­onstantinopol, 24 iunie.—Pa­­­triarhul armean Ormanian n­eînoit pe lingă Sublima Poartă de­­mersurile sale cu privire la aboliția m­ăsurilor excepționale în contra ar­­ienilor. Monsegniorul Ormanian a declarat c­a dacă aceste măsuri nu sunt aba­te el nu-și va mai putea continua c­incțiile. c Mitropolitul Firmilian -------1------------------------ C C­onstantinopol, 24 iunie.—Mon­­c­segniorul Firmilian, noul mi­­t­opolit sârb, a sosit la Uescub și a f­ost primit solemn. t Starea regelui Angliei Gondra, 24 Iunie.—Buletinul o­­g 15*“"ficial. Progresele constatate in­tarea regelui continuă a fi satisfă­­atoare, din toate punctele de vedere PRINȚUL Istorie adevărată j Lola scoborîse treptele scărilor pa­latului, cînd prințul Matei sosi. Era un­­ bărbat destul de elegant, cu o înfă­­­­țișare cavalerească, bine făcut și cu­­ o privire ce’ți făcea impresia că e a g unui om fericit. Și, de­și prințul Matei, cum îl nu­meau unii, n’avea nici un drept pen­­­­tru a purta acest titlu, doar că era­­­ descendent dintr’o familie domnitoa­­­­re, se lăn­a și zîmbea cu mulțumire ș i auzindu-și porecla... Lola, o biată fată sărmană, răma­să orfană de mică, dacă nu și-a gă­­î­sit norocul în casa prințului Matei, totuși destul de deșteaptă a putut eși t din acest palat prințiar cu o sumă de bogate și folositoare amănunte, pe care prințul în lunga sa ședere la țara și­ le putuse da pe­ față. Prințul Matei moștenise de la ta­tăl lu­u o avere destul de bunicică,­­ căci boerii cei mari și bătrîni de 1 mai înainte știau să păstreze bine­­ banul. Matei, copil Încă, cheltuitor­­ din fire, cum sunt mai toți feciorii­­ de bani gata, cind ajunse stăpin pe moștenirea lăsată de tatăl său, căci era unicul copil, începuse să ducă o viață din cele mai destrăbălate, ui­­tind măcar să respecte numele său, cinstit și onorat. Nu trecură cîți­va ani și din ave­rea pe care o moștenise cu atîta u­­șurință, nu-i rămăsese mai nimic. Doar singura moștenire, care nu se poate vinde ori și cu pe preț, o că nu-și lepădase titlul atit de căutat de... prinț și coroana ce cu grabă și-a pus-o pe cărțile de vizită. Ră­măsese din partea banilor, cum ră­mâne puiul de vrabie, părăsit de ai săi, afară de mica moșioara pentru care și începuse tratările cu un bogat țaran spre a o vinde. Și aproape ruinat, prințul Matei, sărac dar mîndru, voia să treacă in lume drept om cu mare putere și ca­valer distins. Biata Lola, fată din poporul de jos, însă de o deșteptăciune rară, iși ve­dea stăpînul în fie­care zi, ii examina starea sufletească, văzind cum bou­rului atit de slăvit odinioară, nu-i ră­măsese acuma decit acel neprețuit titlu, cu ca­re se mai putea îngrifa. Și ca și cum un înger păzitor o împingea să facă o faptă bună, dinsa iși pusese in gînd, cum va putea să șteargă pericolul. Dar, o ultimă nenorocire trebuia să închee romanul prințului Matei. Perduse la cărți,­jucind pe cel de pe urmă al său ban, existența sa, moșioara. Se întorcea plouat pentru a-și lua rămas bun de la pamintul, care odi­nioară era puțin observat și care în urmă ii devenise atât de scump. Vieței sale, voise să se poarte me­reu așa cum i se credea.“ Era perdut, perdut pentru tot­dea­­una ; nu-i mai rămăsese nemic și nici că s’ar fi apucat să-și caute vre-o meserie, o existență. Titlul său pen­tru dînsul atit de slăvit, nu-i permi­tea aceasta. Trecuse multă vreme și moșioara prințului care nu era deprinsă să fie cultivată, acum părea că și-a găsit stăpînul. Arendașul țăran știa cut prețuește locul, cunoștea dinsul bine că boerii, și mai cu samă cei grași la pungă nu vor să cunoască că din acest pămi­nt se hrănește o lume­ în­treagă. Și cînd, mai tirziu, Prințul se ghidi, constrins de nevoi, se ia pe Lola, fiica bogatului țaran, acesta îi răspunse : — Nu. — De ce ? — Fiind­că Lola—cum ii spuneau­ la Curte — va fi prințesă și văd că acest titlu e fără de noroc. Prințul Matei căzuse visător. In noaptea atit de dureroasă și chinui­­oare, în groaznicul vis, prințul ve­­ea fel de fel de imagini, fel de fel de lucruri necurate. Iși aducea aminte de gabrioleteJe sale, de echipajele, de caii săi, de... mîndria, sa dar nu-și putea închipui că o ast­fel de lovitură va avea pu­terea să-i șteargă până și coroana, a­­cest semn princiar, această demni­tate ereditară. Și bietul om cugeta mereu la tre­cutul său, făr’ doar cu toate acestea sa și creadă că steaua i-a apus...­­KOOOOOO*­ Rudo.

Next