Evenimentul, iulie-septembrie 1908 (Anul 16, nr. 118-193)
1908-08-05 / nr. 149
■ANUL XVI No. 149 s ba.:hx ORGAN CONSERVATOR COTIDIAN S"u/b d.ixoo-feivL3ca.esu -u.:n.TÍLÍ coxxs.itet ApIAA,Hf.,H»IS. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA ixumtri@si It?„t PE e LUNI . . tO LEI T * 1 INSERȚII ȘI RECLAME pe LUINI s lei « STRADA LAPUȘNEANU 44 In p*ei. '»“Ü"l ' '.'l'" , înstrăinat*ts PE «NAN so LEI v *,*“dul • • *® Talafon 1 A8 t I PAG. 4» rftnda , i SO Bani v&olilu. 30 "tom Aiarlia agrară Misohlate sono a quel cativo ooro Degli angeli, ehe non fúrón ribelli, Ne fur fedeli a Dio, mt per ae foro Inferno canto. III Dante Am cetit raportul prințului B Știrbey și mărturisesc că mi-a făcut o neplăcută impresie, dar nu m’am hotârît să’l critic pentru că-l cred grozav de periculos, ci pentru că mă simțesc pornit, fără voie, contra oamenilor cari crescuți In idei sănătoase, se singularizază și se pun într’o lumină care nu’i din atmosfera lor—pentru a complăcea unor oarecăror vecinătăți... Doresc și eu din suflet să contribui la îmbunătățirea soartei populației noastre rurale, pentru că’i un factor al puterei neamului nostru ; dar socotesc că este rău pentru soluția acestei grele țară d’a căuta probleme prin metode socialiste și anarhiste pentru că nu-i bine să se deprindă mulțimea a crede că cei neavuți au dreptul să despoaie pe cei avuți, pentru a se îndestula. Binele unora nu poate veni din despoierea altora—și soluția problemei țărănești nu se poate găsi decât prin cercetări făcute cu bună credință și pe căi cinstite de oameni serioși. Țara aceasta nu poate deveni, fără pericol, teren de experimentări socialiste. Să vedem acum ce este în raportul Prințului Știrbey. El debutează astfel: «Legea Invoielelor agricole «din 1907 a început să se aplice în «toată întinderea țării și, ca orice «lege de natură economică, numai „experiența, pe măsura aplicării sale, „ne poate proba intru cit este bine „venită sau dăunătoare intereselor „agriculturei, precum și armoniei »care trebue să existe intre diferiți «factori de producțiune". Și imediat, părându-i-se că s’a arătat indiferent și prea rece—se grăbește să declare că, cu tot timpul scurt al aplicării, s’a constatat o mulțime de măsuri prescrise de lege bine-venite și folositoare claselor rurale... și care dovedesc ca legea în intențiunele ei este un progres din punctul de vedere social și economic !... Cine citește acest raport, cu luare aminte, constate chinul în care se află autorul său și silința ce-și dă să Împace două lucruri inconciliabile ; legile generoșilor, cu principiile sănătoase economice și constituționale. Și pe când onorabilul dl. Teodor Rosetti declară tuturor că legile aceste sunt neaplicabile ; tinărul prinț spune că n’au alt defect decit lipsa de sancțiune. Ș’apoi îndată găsind iarăși că s’a prea avansat, dă indărăpt și se Încurcă în aceste declarații ciudate. ..O asemine sancțiune nu trebue „Intemeiată nici pe drepturi istorice— ,,care punând în cauză legitimitatea „proprietății cum e constituită astăzi, „ar aduce o stare de lucruri primejdioasă—nici pe violarea fățișă sau „ascunsă a principiilor constituționale, cum ar fi exproprierea, sau „decretarea de servituți incompatibile cu proprietatea 11. „Trebue dar găsită o sancțiune „care fiind eficace, să facă pe proprietari se cedeze de bună voie și se fii „se evite,pericolul d’a desbate cu țăranii amputația proprietății lor“. Prin urmare trebuie se facem ca proprietarii se vîndă de bună-voie pămînt țăranilor... Ea e’așa ! Ce crudă ironie pentru dl. Ionel Brăteanu /... Negreșit dacă oferi preț bun proprietarului moșiei, el îți va vinde pămîntul de care și nevoie... Aceasta se știa din moși și stremoși—căci remită din eterna lege a ofertei și cererii, atît de hulită de generoși! Pentru attta lucru, nu era nevoie de multă literatură. Și după toate aceste Prințul Știrbey intră In inima chestiunei constatind : 1. Ci țăranii nu nu se aibă imașuri în simpartașie, precum li s’au oferit de guvern—ci că doresc mai degrabă să aibă In stăpănire exclusivă mai mult pământ de arătură. 2 Că proprietarii aspiră și ies să se libereze de o mulțime de prescripții jicnitoare, printre care cea mai supărătoare este înglobarea moșiei lor într’o regiune ai cărei prețuri sunt defavorabile. Ș’apoi urmează : „Pare că astfel „ambii ar urmări o liberare reciprocă... «pentru care și unii și alții ar fi dis„puși la concesiuni“. Și mai la vale prințul zice Incă : „proprietarul tulburat, în acțiunea „lui de deplină și exclusivă posesiune, la fiecare moment de numeroase „prescripții supărătoare... ar găsi o „compensație cind ar ceda o mai mare „pătime de pămlnt, prin faptul că ar .,remine stăpîn pe rest“... Intr’un cuvînt, prințul Știrbey se găsește, după vorba ceia, în situația omului care voește să hrănească și capra, să cruțe și varza... Grea operă în care cei cărunțiți în marafeturi n’au isbutit încă—necum tinărul principe. Incit se vede cît cole cum oscilează, cind în dreapta, cînd sn strigă— câutînd în zadar o concluzie împăciuitoare, într’un echilibru instabil de afirmațiuni contrarii. Se știe de toți că în cameră, lupta cea vajnică contra legilor socialiste, s’a încins mai cu samă. In jurul ideii de „sancțiune*1 , generoșii făceau gura mare cerînd majorității serioase sancțiuni, oposiția ațintndu-le calea și împedeeindu’i. Sancțiunile aceste nu aveau alt rost. In fond, decit pur și simplu deposedarea marilor proprietari. Ei bine, asupra acestei idei se învîrtește acum și prințul Știrbey—ca o veveriță la colivie. Ca soluție împăciuitoare pentru toți, prințul Știrbey propuse în fine : «Statul să fie autorizat să cumpere, «prin bună înțelegere, pînă la 1/1 din „toate proprietățile mari de cultură... „prețul să nu fie mai mic de 25 ori «valoarea rentei pământului, care se „va plăti prin o inscripție în Cartea«Mare a datoriei publice,ar fi emitere de „rentă, dar cu procent de 4%—,fiindcă «acesta-i tipul normal al rentei statului». D-sa nu propune emitere de rentă pentru ca să nu se «concureze“ renta în circulație pe piață. Și cere ca proprietarii care vor primi condițiile sale, să fie desrobiți și să’și recapete întreaga lor libertate economică , iar cei ce vor refuza să rămie ca pedeapsă sub povoara legilor generoșilor, cu agravarea Încă d’a li se impune se dea,la arendă anuală ,țăranilor o treime din tot pămîntul agricol al moșiilor lor. Enorm !.... Cum se împacă toate aceste cu declarația d-sale de la început, cînd zicea ca sancțiunea nu trebuie să atingă legitimitatea dreptului de proprietate — nici pe față nici într’ascuns, și nici să violeze Constituția prin împroprieri sau impunere de servituți ? De la o pagină la alta al raportului său prințul Știrbey uita ce a zis la început și spune ceva cu totul contrariu la sfîrșit. La început legile socialiste erau bine-venite și folositoare claselor rurale, pentru că sunt un progres din punctul de vedere social și economic... La sfirșit mărturisește că nici țăranii nu le fac haz nici proprietarii nu le adorează; și că, departe de a le privi ca pe un factor de progres, și unii și alții, sunt în stare să -și taie poala ca să scape de binefacerile lor . Ceia ce declara întliu folositor, devine la urmă un instrument de constrîngere pentru clasele rurale, care doresc să se libereze cu prețul unor Însemnate sacrificii. Prințul voind să fie bine cu toții, ajunge să semene cu acei îngeri din Infernul lui Dante, care n’au fost nici pentru D-zeu, nici pentru DraculI ....Angeli, ehe non furon ribelli, ne fur fedeli a Dio, ma per se foro. per se foro I Frumoasă de visă pentru un blazon modern. (Urmează) A.D. Hulban .............otwocio......... Potoli ie necQQoscnti De cînd Dl Dimitrie Sturdza a început să fe luat mai des peste picior și aspestat de tineretul care să ridică pe ruinele prestigiului și a demnităței bătrînului șef, o pleiadă de savanți și de ilustrații politice absolut necunoscute, dau strașnic din coate ca să iasă la suprafață, ca vaca domnului la soare. In pusderia aceasta de politiciani cari revendică pentru dînșii dreptul de a pune țara la cale și a muștrului noroadele, este și un oarecare Ionescu-Quintus care la intervale catadiește să 'și spuie înaltele sale vederi despre lucruri și oameni, în gazeta d-lui Straitman, Viitorul. Și să nu credeți că acest modern Mucius Scevola, mai mult mucius decît Scevola bineînțeles, abordează chestii de zi, de actualitate, chestii sociale sau de interes politic sau economic. Ași!.... Dumnealui se crede aruncat în această vale a plîngerei cu o misiune mult mai superioară. Dl Muciu despre care vorbim desface vremurile, parcelează omenirea, judecă pe bărbații noștri de stat trecuți și viitori—că doar scrie în Viitorul — și dă sentințe fără apel sau recurs, cari hotărăsc în mod definitiv de soarta oamenilor politici ai țarei. Și să nu credeți iarăși că musiu Quntus-Muciu, nu e și barbat cult. A cetit pe Alphonse Karr, pe Eugene Sue, pe Al. Dumas (papa), ba chiar și romancieri mai recenți ca Emil Gaborian și alții. Cunoaște pe Hamlet pe din afară, și știe pe de rost cuvintele pe care eroul din piesă le spune Ofeliei cînd o trimete:... la mănăstire, înțelegeți bine, că un bărbat de o așe vastă erudițiune ca d. Quintus își poate permite mcrul de a dispune ca d. Gh. Gr. Cantacuzino să steie la Florești, d. P. P. Carp la Țibănești, d-lui Al. Marghiloman la vila Albatros, și în cele din urmă chiar pe d. Dim. Sturdza să- i trimită la mănăstirea Caldârușani ca să citească evanghelia Sfîntului loan,—politica țarei românești trebuind de acum înainte să încape și să pe dusă numai de Ionești, primus, Quintus ba chiar și de Ionești terții. Iac așa boeri D-voastră, D-l Mucius-Quintus de la Ploești nu mai dă voie nimănui să se mai amestece în treburile politice ale țarei românești, și aceasta o susține cu dovezi irefutabile, anume, ca azi nu se mai caută marșul lui Napoleon, și că în locul deligențelor avem trenuri accelerate pe 90 de kilometri ora Așa dovezi mai rar. De altfel domnul cu ul în coada numelui său, are vederi sui generis nu numai în politica internă, ci și ’n cea externă, ba mai cu seamă în cea din afară. Acum vre-o cteva luni mi se pare, tot în coloanele gazetei d-lui Straitman, a desfășurat un întreg program de politică exterioară pe care ar trebui să’l urmeze regatul roman. Vedeți, omul e complect, și întrunește toate calitățile unui barbat de stat consumat. Ca om de litere, d. Quintus Mucius n’are păreche, căci bogăția frazelor și a vorbelor rondante (borăitoare), de care se servește, îl scoate din comunul prozatorilor. Ne vorbește de amurgul unor vremi apuse, de timpul logofeților care miroase a mucegai, de viața toată care se lnvește, — în pac de potopul de necunoscuți care se arată la porțile politicei, etc., și conchide că toți bâtrînii noștri barbați de stat, cu toată experiența și capacitatea lor vie,—să se deie in lături, să se ’ifunde la Florești, Țibănești și aiurea, spre a face loc larg, Ioneștilor, Quinților și altor Mucii-Scevoli, sau mai bine potopului de necunoscuți, cum prea bine îi califea, pe noul apel pestii ariviști. Potop de necunoscuți ! Iată o idee la care, dacă d. Quintus s'a r ß oprit două minute să cugete, desigur că nu comitea insanitățile pe care le debitează prin gazeta d-lui Straitman, pe socoteala veneraților și apreciaților noștrii bărbați de stat!....—«g MM »—— primul timp legile au fost dovedite inaplicabile și acum pe zi ce merge nu numai că orice tentativă de aplicare remîne infructuoasă și dă naștere la tot soiul de conflicte, dar însăși instituțiunile menite să se aplice dau îndărăt, își declină sarcina lor în fața imposibilului. La argumentarea noastră documente cu fapte reale și la îndemîna tuturora, presa guvernamentală a fost nevoită să schimbe tactica, să nu mai amintească un cuvînt de aplicare a reformelor agrare. Ziarele liberale au adoptat o formulă nouă, formula complectă a reformelor: «Guvernul nu se va retrage căci el are marea misiune de a complecta actualul sistem legislativ care este numai un început,... etc. etc. Mă rog... aplicăm... sau complectăm asta vrem să știm noi deocamdată și pe urmă stăm la discuție. ....mi—«au Ck Pitei» ! 11 Rostul unei „misiuni“ Presa guvernamentală a ținut numai decât să interviem discuția încinsă între organele partidului conservator și ziarele grupărei takiste asupra viitorului guvern, discuție cum fără rost credem noi, deoarece ar fi ridicol ca o singură clipă să punem ipoteza că o grupare de ori, de alaltă ori, fără nici o aspirație decît aceia a căpătuelei, formată din indivizi pe care cinstea și caracterul i-a scos din circulație, să vină și să se substitue unui partid de guvernămint, care prin cooperarea la viața socială a statului nostru constitue un factor constituțional. Natural că ambele ipoteze presupunînd apropiata retragere a guvernului liberal de la cîrma țăreî, nu se putea ca presa liberală să rămînă indiferentă; atit "Voința Națională" cît și „Secolul“, protestează cu energie contr acestei eventualități, pe cuvîntul că actualul regim »are o misiune mare de îndeplinit". Strînsă cu ușa pentru a ne destăinui acea mare misiune, presa liberală a invocat în primul moment aplicarea reformelor agrare, care va necesita încă un timp îndelungat, cel puțin atît de îndelungat încit opoziția să nu se privească a se gîndi la putere de pe acum. Dar dacă aceasta e „mare misiune a guvernului liberal — a respins presa conservatoare — dînsa poate fi considerată ca terminată încă de demult, deoarece din chiar Ecouri Notifice rJn cazul când d. Toma Stelian, ** ministru al justiției, va pleca în concediu, d. V. G. Morțun, ministru al lucrărilor publice, va ține interimatul departamaentului colegului său. D. V. G. Morțun se va întoarce din concediu, în cursul săptămănei viitoare.Dresa europeană ocupîndu-se de întîlnirea de la Ischl, e de acord, că ea a fost de mare însemnătate pentru politica din Balcani. Guvernul german accentuează într’un comunicat semioficios, că Germania observă o atitudine armonică cu părerile Austro-Ungariei și Angliei în această chestiune. Puterile treiie să și păstreze și pe mai departe ținuta neutrală, expectativă, fața de evenimentele din Turcia și să urmărească cu simpatie năsuința turcilor de a-și aranja referințele interne potrivit necesităților lor proprii. Știți care a fost răsplata judecătorului de pace din Călărași, d. Madgearu, pentru că și-a făcut datoria, condamnând pe măcelarul Fronescu din acest oraș, care a pus în consumație carne infectă de dalac ? N’aveți s’o credeți ! El a fost permutat, în fundul Dimboviței, într’o nenorocită comună rurală, în care nu va risca niciodată să se infecteze de dalac, fiindcă nu are ce să mănânce. E drept că Fronescu era consilier comunal și membru marcant al partidului liberal din Ialomița, iar printre apărătorii lui figura însuși ginerele prefectului Stoinescu, d. Sima Nicolescu, deputat. O pedeapsă se impunea acestui magistrat, care și-a făcut datoria I... mișcare în magistratură va^avea loc, cu ocazia numirii d-lui G. Boteanu, fost procuror de Constanța, ca președinte al comisiunii interimare din acest oraș. Această mișcare se va face mai înainte de plecarea d-lui Toma Stelian în concediu. Ca bun coleg, ministerul justiției nu vrea să lase interimarului său nici o grijă de mutări și permutări de magistrați. «o* Prin munții Moldovei IV Ploaia torențială de la Bălțirești, ne hotărâ să schimbăm programul de excursiuni, tot odată amânând pe mai târziu data plecărei. Ne-am reântors cu toții la M-trea Varatic, unde am rămas noaptea, iar a doua zi dimineață am pornit cu tovarășul, pe drumul larg, șoșeluit și făcut cu multe sacrificii de comuna Filioara, de-a dreptul prin Muntele Crimgi, pănă la M-rea Agapia. Ajunși acasă ne-am restabilit pe deplin de oboselile drumului și așteptam cu nerăbdare să prindem o zi frumoasă pentru a porni în altă direcție. In fine, intr’o dimineață,cum stăm in cerdacul casei, admirând legănatul lin al brazilor și scăldându-mă în în razele călduțe ale soarelui de curând răsărit, aud o trăsură aprinduse la poartă și glasuri cunoscute, întrebând mereu: — Aici stă Maica Fevronia? — Mi se pare că alături ! — Ba nu afirmă cu hotărâre o voce argintie și sonoră, aici stă dl. R. lângă fântâna Bacalului, știu eu sigur. Mă cobor din cerdac și plăcut surprins văd pe mătușa mea cu vara cea mai mare și d-na M. cu fiica d-sale, d-ra Sofie. Venise să facem excursia proectată de mult la Sihlia-Săhăstrrea, Secu și alte mânăstiri din vecinătate. In timp ce eu fac programul, împreună cu duduile, doamnele pregătesc dejunul, pe care să’l luăm cu noi la Secu. In 2 ceasuri toate [sunt aranjate într’un mare panel, și date In seama unui voinic flăcău să le ducă înainte, înarmați fiecare cu câte un lung și gros băț de alun, pornim încet , râzând spre Agapia ’n deal. Trecem pe lângă un Ferăstrău ce funcționa, chiar la poalele Muntelui Agapiei mică. Aflu de la un țăran, că proprietatarul Ferăstrăului — un evreu bogat speculează groaznic munca țăranilor din Împrejurimi. — Plata le-o dă în totdeauna mai târziu, spre a-i avea în mână, și țăranii având de luat bani, nu pot să-i părăsească, nici să se târa pe drumuri, dându-i în judecată, neavând nici timpul, nici banii necesari. — Cucoane, ne ia pelea de pe noi, și n’avem cui ne tângui, termină oftând omul, o o vădită durere imprimată pe fața-i arsă de soare și slăbită de muncă. Drumul spre Mănăstire, e lat și frumos, noi Insă pornim pe o eftrarușă sălbatică ce ridica de-a dreptul In sus. Duduia Sofie cu verișoara ajunsese tocmai la vârf și țipau celor din vale să vie mai repede, s-au dat peste o stâncă mare unde sunt săpate inscripții. E Stânca lui Aron-Vodă, pe care se află un Aghezmătar unde se oficiază un serviciu divin odată pe an. Domnul înainte era încântător, în dreapta lui un colos de munte acoperit cu brazi, iar ln stângă o spăimântătoare prăpastie, unde abia pătrunde lumina zilei, din cauza desișului pădurei. Intrăm în Mănăstirea Agapia mică. Clopotnița plesnită în dreapta, pare veche de tot, are o inscripție în limba Slavonă. Biserica din mijlocul Mănăstirei aproape ruinată abia se mai ține pe slăbitele-i ziduri, toate având largi și lungi plesnituri.—Ferestrele sparte, ușorii distruși iți fac impresia că e de curând devastată de barbari. Serviciul divin se oficiază într’o capelă improvizată, intr’o odaie mică, din dreapta Mănăstirei—transformată in Biserică. Mai sunt câteva chilii mici și aproape dărăpănate, care adăpostesc câteva maici—vre-o zece. Eșim prin poarta din dosul Mănăstirei cotim la dreapta și intrăm iarăși în pădure, pe o cărare bătută bine. Dragofie mă ’ndeamnft sft merg