Evenimentul, iulie-septembrie 1908 (Anul 16, nr. 118-193)

1908-08-05 / nr. 149

■ANUL­ XVI No. 149 s b­­a.:h­x ORGAN CONSERVATOR COTIDIAN S"u/b d.ixoo-feivL3ca.esu -u.:n.TÍLÍ coxxs.itet ApIAA,Hf.,H»IS. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA ixumtri@si It?„t PE e LUNI . . tO LEI T * 1 INSERȚII ȘI RECLAME pe LUINI s lei « STRADA LAPUȘNEANU 44 In p*e­i. '»“Ü"l ' '.'l'" , înstrăinat*ts PE «N­AN so LEI v *,*“dul • • *® T­alafon 1 A­8 t I­ PAG. 4» rftnda , i SO Bani v&olilu. 30 "tom Ai­arl­ia agrară Misohlate sono a quel cativo ooro Degli angeli, ehe non fúrón ribelli, Ne fur fedeli a Dio, mt per ae foro Inferno canto. III Dante Am cetit raportul prințului B Știrbey și mărturisesc că mi-a făcut o neplăcută impresie, dar nu m’am hotârît să’l critic pentru că-l cred grozav de periculos, ci pen­tru că mă simțesc pornit, fără voie, contra oamenilor cari crescuți In idei sănătoase, se singularizază și se pun într’o lumină care nu’i din atmos­fera lor—pentru a complăcea unor oare­căror vecinătăți... Doresc și eu din suflet să contribui la îmbunătățirea soartei populației noastre rurale, pentru că’i un factor al puterei neamului nostru ; dar socotesc că este rău pentru soluția acestei grele țară d’a căuta probleme prin metode socialiste și anarhiste pen­tru că nu-i bine să se deprindă mul­țimea a crede că cei neavuți au drep­­tul să despoaie pe cei avuți, pentru a se îndestula. Binele unora nu poate veni din despoierea altora—și soluția problemei țărănești nu se poate găsi de­cât prin cercetări făcute cu bună credință și pe căi cinstite de oameni serioși. Țara aceasta nu poate de­veni, fără pericol, teren de experi­mentări socialiste. Să vedem acum ce este în rapor­tul Prințului Știrbey. El debutează astfel: «Legea Invoielelor agricole «din 1907 a început să se aplice în «toată întinderea țării și, ca ori­ce «lege de natură economică, numai „experiența, pe măsura aplicării sale, „ne poate proba intru cit este bine „venită sau dăunătoare intereselor „agriculturei, precum și armoniei »care trebue să existe intre diferiți «factori de producțiune". Și imediat, părându-i-se că s’a ară­tat indiferent și prea rece—se gră­bește să declare că, cu tot timpul scurt al aplicării, s’a constatat o mulțime de măsuri prescrise de lege bine-venite și folositoare claselor ru­rale... și care dovedesc ca legea în in­­tențiunele ei este un progres din punc­tul de vedere social și economic !... Cine citește acest raport, cu luare aminte, constate chinul în care se află autorul său și silința ce-și dă să Împace două lucruri inconciliabile ; legile generoșilor, cu principiile să­nătoase economice și constituționale. Și pe când onorabilul dl. Teodor Rosetti declară tuturor că legile a­ceste sunt neaplicabile ; tinărul prinț spune că n’au alt defect decit lipsa de sancțiune. Ș’apoi îndată găsind iarăși că s’a prea avansat, dă indărăpt și se În­curcă în aceste declarații ciudate. ..O asemine sancțiune nu trebue „Intemeiată nici pe drepturi istorice— ,,care punând în cauză legitimitatea „proprietății cum e constituită astăzi, „ar aduce o stare de lucruri primej­­dioasă­­—nici pe violarea fățișă sau „ascunsă a principiilor constituțio­­nale, cum ar fi exproprierea, sau „decretarea de servituți incompatibi­le cu proprietatea 11. „Trebue dar găsită o sancțiune „care fiind eficace, să facă pe pro­­prietari se cedeze de bună voie și se fii „se evite,pericolul d’a desbate cu țăra­nii amputația proprietății lor“. Prin urmare trebuie se facem ca proprietarii se vîndă de bună-voie pă­­mînt țăranilor... Ea e’așa ! Ce crudă ironie pentru dl. Ionel Brăteanu /... Negreșit dacă oferi preț bun pro­prietarului moșiei, el îți va vinde pămîntul de care și nevoie... Aceasta se știa din moși și stremoși—căci remită din eterna lege a ofertei și cererii, atît de hulită de generoși! Pentru attta lucru, nu era nevoie de multă literatură. Și după toate aceste Prințul Știrbey intră In inima chestiunei constatind : 1. Ci țăranii nu n­u se aibă ima­­șuri în simpartașie, precum li s’au oferit de guvern—ci că doresc mai degrabă să aibă In stăpănire exclusivă mai mult pământ de arătură. 2 Că proprietarii aspiră și ies să se libereze de o mulțime de prescrip­ții jicnitoare, printre care cea mai supărătoare este înglobarea moșiei lor într’o regiune ai cărei prețuri sunt defavorabile. Ș’apoi urmează : „Pare­ că ast­fel „ambii ar urmări o liberare reciprocă... «pentru care și unii și alții ar fi dis­­„puși la concesiuni“. Și mai la vale prințul zice Incă : „proprietarul tulburat, în acțiunea „lui de deplină și exclusivă posesiu­ne, la fie­care moment de numeroase „prescripții supărătoare... ar găsi o „compensație cind ar ceda o mai mare „pătime de pămlnt, prin faptul că ar .,remine stăpîn pe rest“... Intr’un cuvînt, prințul Știrbey se găsește, după vorba ceia, în situația omului care voește să hrănească și capra, să cruțe și varza... Grea operă în care cei cărunțiți în marafeturi n’au isbutit încă—necum tinărul principe. Incit se vede cît cole cum oscilea­ză, cind în dreapta, cînd sn strigă— câutînd în zadar o concluzie împă­ciuitoare, într’un echilibru instabil de afirmațiuni contrarii. Se știe de toți că în cameră, lupta cea vajnică contra legilor socialiste, s’a încins mai cu samă. In jurul ideii de „sancțiune*1 , generoșii fă­ceau gura mare cerînd majorității serioase sancțiuni, oposiția ațintndu-le calea și împedeeindu’i. Sancțiunile aceste nu aveau alt rost. In fond, decit pur și simplu deposedarea marilor proprietari. Ei bine, asupra acestei idei se în­­vîrtește acum și prințul Știrbey—ca o veveriță la colivie. Ca soluție împăciuitoare pentru toți, prințul Știrbey propuse în fine : «Statul să fie autorizat să cumpere, «prin bună înțelegere, pînă la 1/1 din „toate proprietățile mari de cultură... „prețul să nu fie mai mic de 25 ori «valoarea rentei pământului, care se „va plăti prin o inscripție în Cartea­­«Mare a datoriei publice,­ar fi emitere de „rentă, dar cu procent de 4%—,fiind­că «acesta-i tipul normal al rentei sta­­­tului». D-sa nu propune emitere de rentă pentru ca să nu se «concureze“ renta în circulație pe piață. Și cere ca pro­prietarii care vor primi condițiile sale, să fie desrobiți și să’și recapete în­treaga lor libertate economică , iar ce­i ce vor refuza să rămi­e ca pe­deapsă sub povoara legilor generoși­lor, cu agravarea Încă d’a li se im­pune se dea,la arendă anuală ,țăranilor o treime din tot pămîntul agricol al moșiilor lor. Enorm !.... Cum se împacă toate aceste cu de­clarația d-sale de la început, cînd zi­­cea ca sancțiunea nu trebuie să a­­tingă legitimitatea dreptului de pro­prietate — nici pe față nici într’as­­cuns, și nici să violeze Constituția prin î­mproprieri sau impunere de ser­vituți ? De la o pagină la alta al raportu­lui său prințul Știrbey uita ce a zis la început și spune ceva cu totul contrariu la sfîrșit. La început legile socialiste erau bine-venite și folosi­toare claselor rurale, pentru că sunt un progres din punctul de vedere so­cial și economic... La sfirșit mărturi­sește că nici țăranii nu le fac haz nici proprietarii nu le adorează; și că, departe de a le privi ca pe un fac­tor de progres, și unii și alții, sunt în stare să -și taie poala ca să scape de binefacerile lor . Ceia­ ce declara întliu folositor, de­vine la urmă un instrument de con­­strîngere pentru clasele rurale, care doresc să se libereze cu prețul unor Însemnate sacrificii. Prințul voind să fie bine cu toții, ajunge să semene cu acei îngeri din Infernul lui Dante, care n’au fost nici pentru D-zeu, nici pentru DraculI ....Angeli, ehe non furon ribelli, ne fur fedeli a Dio, ma per se foro. per se foro I Frumoasă de visă pentru un blazon modern. (Urmează) A.D. Hulban .............otwocio......... Potoli ie necQQoscnti De cînd D­l Dimitrie Sturdza a început să fe luat mai des peste picior și aspestat de tineretul care să ridică pe ruinele prestigiului și a demnităței bătrînului șef, o ple­iadă de savanți și de ilustrații po­litice absolut necunoscute, dau straș­nic din coate ca să iasă la supra­față, ca vaca domnului la soare. In pusderia aceasta de politiciani cari revendică pentru dînșii dreptul de a pune țara la cale și a muș­­trului noroadele, este și un oare­care Ionescu-Quintus care la inter­vale catadiește să 'și spuie înal­tele sale vederi despre lucruri și oameni, în gazeta d-lui Straitman, Viitorul. Și să nu credeți că acest modern Mucius­ Scevola, mai mult mucius de­cît Scevola bine­înțeles, abor­dează chestii de zi, de actualitate, chestii sociale sau de interes politic sau economic. Ași!.... Dumnealui se crede aruncat în această vale a plîngerei cu o mi­siune mult mai superioară. D­l Muciu despre care vorbim desface vremurile, parcelează omeni­rea, judecă pe bărbații noștri de stat trecuți și viitori—că doar scrie în Viitorul — și dă sentințe fără a­­pel sau recurs, cari hotărăsc în mod definitiv de soarta oamenilor politici ai țarei. Și să nu credeți iarăși că musiu Quntus-Muciu, nu e și barbat cult. A cetit pe Alphonse Karr, pe Eugene Sue, pe Al. Dumas (papa), ba chiar și romancieri mai recenți ca Emil Gaborian și alții. Cunoaște pe Hamlet pe din afară, și știe pe de rost cuvintele pe care eroul din piesă le spune Ofeliei cînd o trimete:... la mănăstire, înțelegeți bine, că un bărbat de o așe vastă erudițiune ca d. Quin­tus își poate permite m­crul de a dispune ca d. Gh. Gr. Cantacuzino să steie la Florești, d. P. P. Carp la Țibănești, d-lui Al. Marghiloman la vila Albatros, și în cele din urmă chiar pe d. Dim. Sturdza să- i tri­­mită la mănăstirea Caldârușani ca să citească evanghelia Sfîntului loan,—politica țarei românești tre­buind de acum înainte să încape și să pe dusă numai de Ionești, pri­mus, Quintus ba chiar și de Ionești terții. Iac­ așa boeri D-voastră, D-l Mu­cius-Quintus de la Ploești nu mai dă voie nimănui să se mai amestece în treburile politice ale țarei româ­nești, și aceasta o susține cu dovezi irefutabile, anume, ca azi nu se mai caută marșul lui Napoleon, și că în locul deligențelor avem trenuri ac­celerate pe 90 de k­ilometri ora Așa dovezi mai rar. De alt­fel domnul cu ul în coada numelui său, are vederi sui generis nu numai în politica internă, ci și ’n cea externă, ba mai cu seamă în cea din afară. Acum vre-o c­te­va luni mi se pare, tot în coloanele gazetei d-lui Straitman, a desfășurat un întreg program de politică exterioară pe care ar trebui să’l urmeze regatul roman. Vedeți, omul e complect, și întrunește toate calitățile unui bar­bat de stat consumat. Ca om de litere, d. Quintus­ Mucius n’are păreche, căci bogăția frazelor și a vorbelor rondante (borăitoare), de care se servește, îl scoate din comunul prozatorilor. Ne vorbește de amurgul unor vremi apuse, de timpul logofeților care miroase a mucegai, de viața toată care se lnvește, — în pac de potopul de necunoscuți care se arată la por­țile politicei, etc., și conchide că toți bâtrînii noștri barbați de stat, cu toată experiența și capacitatea lor vie,—să se deie in lături, să se ’ifunde la Florești, Țibănești și a­­iurea, spre a face loc larg, Ionești­­lor, Quinților și altor Mucii-Scevoli, sau mai bine potopului de necunos­cuți, cum prea bine îi califea, pe noul apel pestii ariviști. Potop de necunoscuți ! Iată o idee la care, dacă d. Quin­tus s'a r ß oprit două minute să cu­gete, de­sigur că nu comitea insa­nitățile pe care le debitează prin gazeta d-lui Straitman, pe socoteala veneraților și apreciaților noștrii bărbați de stat!....­­—­­«g M­M »—— primul timp legile au fost dovedite inaplicabile și acum pe zi ce mer­ge nu numai că ori­ce tentativă de aplicare rem­îne infructuoasă și dă naștere la tot soiul de conflicte, dar însă­și instituțiunile menite să se aplice dau îndărăt, î­și declină sar­cina lor în fața imposibilului. La argumentarea noastră docu­mente cu fapte reale și la înde­­mîna tuturora, presa guvernamen­tală a fost nevoită să schimbe tac­tica, să nu mai amintească un cu­­vînt de aplicare a reformelor agrare. Ziarele liberale au adoptat o for­mulă nouă, formula complectă a re­formelor: «Guvernul nu se va retrage căci el are marea misiune de a complecta actualul sistem legislativ care este numai un început,... etc. etc. Mă rog... aplicăm... sau complec­tăm asta vrem să știm noi de­o­cam­dată și pe urmă stăm la dis­cu­ție. ....mi—«au Ck Pitei» ! 11 Rostul unei „misiuni“ Presa guvernamentală a ținut numai de­cât să intervie­m­ dis­cuția încinsă între organele par­tidului conservator și ziarele grupărei takiste asupra viito­rului guvern, discuție cum fără rost credem noi, de­oare­ce ar fi ridicol ca o singură clipă să punem ipoteza că o grupare de ori, de alaltă ori, fără nici o aspir­ație de­cît aceia a căpătuelei, for­mată din indivizi pe care cinstea și caracterul i-a scos din circu­lație, să vină și să se substitue unui partid de guvernămint, care prin cooperarea la viața socială a statului nostru constitue un factor constituțional. Natural că ambele ipoteze pre­­supunînd apropiata retragere a guvernului liberal de la cîrma țăreî, nu se putea ca presa li­berală să rămînă indiferentă; atit "Voința Națională" cît și „Secolul“, protestează cu energie contr­­ acestei eventualități, pe cuvîntul că actualul regim »are o misiune mare de îndeplinit". Strînsă cu ușa pentru a ne destăinui ace­a mare misiune, presa liberală a invocat în pri­mul moment aplicarea reforme­lor agrare, care va necesita încă un timp îndelungat, cel puțin atît de îndelungat în­cit opoziția să nu se privească a se gîndi la putere de pe acum. Dar dacă aceasta e „mare misi­une a guvernului liberal — a res­­pin­s presa conservatoare — dînsa poate fi considerată ca terminată încă de demult, de­oare­ce din chiar Ecouri Notifice rJn cazul când d. Tom­a Stelian, ** ministru al justiției, va pleca în concediu, d. V. G. Morțun, minis­tru al lucrărilor publice, va ține inte­rimatul departamaentului colegului său. D. V. G. Morțun se va întoarce din concediu, în cursul săptămănei viitoare.­­Dresa europeană ocupîn­­­­du-se de întîlnirea de la Ischl, e de acord, că ea a fost de mare însemnătate pen­tru politica din Balcani. Gu­vernul german accentuează într’un comunicat semioficios, că Germania observă o atitu­dine armonică cu părerile Austro-Ungariei și Angliei în această chestiune. Puterile tre­iie să și păstreze și pe mai departe ținuta neutrală, expec­tativă, fața de evenimentele din Turcia și să urmărească cu simpatie năsuința turcilor de a-și aranja referințele in­terne potrivit necesităților lor proprii. Ș­tiți care a fost răsplata jude­cătorului de pace din Călărași, d. Madgearu, pentru că și-a făcut da­­toria, condamnând pe măcelarul Fro­­nescu din acest oraș, care a pus în consumație carne infectă de da­­lac ? N’aveți s’o credeți ! El a fost permutat, în fundul Dim­­boviței, într’o nenorocită comună ru­rală, în care nu va risca nici­odată să se infecteze de dalac, fiindcă nu are ce să mănânce. E drept că Fronescu era consilier comunal și membru marcant al par­tidului liberal din Ialomița, iar printre apărătorii lui figura însuși ginerele prefectului Stoinescu, d. Sima Nico­­lescu, deputat. O pedeapsă se impunea acestui ma­gistrat, care și-a făcut datoria I... mișcare în magistratură va­­^­avea loc, cu ocazia numirii d-lui G. Boteanu, fost procuror de Constanța, ca președinte al co­­misiunii interimare din acest o­­raș. Această mișcare se va face mai înainte de plecarea d-lui Tom­a Ste­lian în concediu. Ca bun coleg, mi­nisterul justiției nu vrea­­ să lase in­terimarului său nici o grijă de mu­­tări și permutări de magistrați. «o* Prin munții Moldovei IV Ploaia torențială de la Bălț­irești, ne hotărâ să schimbăm programul de excursiuni, tot odată amânând pe mai târziu data plecărei. Ne-am reântors cu toții la M-t­rea Varatic, unde am rămas noaptea, iar a doua zi dimineață am pornit cu tovarășul, pe drumul larg, șoșeluit și făcut cu multe sacrificii de comu­na Filioara, de-a dreptul prin Muntele Crimgi, pănă la M-rea Agapia. Ajunși acasă ne-am restabilit pe deplin de oboselile drumului și aș­teptam cu nerăbdare să prindem o zi frumoasă pentru a porni în altă direcție. In fine, intr’o dimineață,­­cum stăm in cerdacul casei, admirând legăna­tul lin al brazilor și scăldându-mă în în razele călduțe ale soarelui de cu­rând răsărit, aud o trăsură aprindu­­se la poartă și glasuri cunoscute, în­trebând mereu: — Aici stă Maica Fevronia? — Mi se pare că alături ! — Ba nu afirmă cu hotărâre o voce argintie și sonoră, aici stă dl. R. lângă fântâna Bacalului, știu eu sigur. Mă cobor din cerdac și plăcut sur­prins văd pe mătușa mea cu vara cea mai mare și d-na M. cu fiica d-sale, d-ra Sofie. Venise să facem excursia proectată de mult la Sihlia-Săhăstrrea, Secu și alte mânăstiri din vecinătate. In timp ce eu fac programul, îm­preună cu duduile, doamnele pregă­tesc dejunul, pe care să’l luăm cu noi la Secu. In 2 ceasuri toate [sunt aranjate într’un mare panel, și date In seama unui voinic flăcău să le ducă îna­inte, înarmați fiecare cu câte un lung și gros băț de alun, pornim încet , râzând spre Agapia ’n deal. Trecem pe lângă un Ferăstrău ce funcționa, chiar la poalele Muntelui Agapiei mică. Aflu de la un țăran, că proprieta­­tarul Ferăstrăului — un evreu bogat speculează groaznic munca țăranilor din Împrejurimi. — Plata le-o dă în tot­deauna mai târziu, spre a-i avea în mână, și țăranii având de luat bani, nu pot să-i părăsească, nici să se tâ­ra pe drumuri, dându-i în ju­decată, ne­având nici timpul, nici ba­nii necesari. — Cucoane, ne ia pelea de pe noi, și n’avem cui ne tângui, termină of­tând omul, o­ o vădită durere impri­mată pe fața-i arsă de soare și slăbită de muncă. Drumul spre Mănăstire, e lat și frumos, noi Insă pornim pe o eftra­­rușă sălbatică ce ridica de-a dreptul In sus. Duduia Sofie cu verișoara ajunsese tocmai la vârf și țipau celor din vale să vie mai repede, s-au dat peste o stâncă mare unde sunt să­pate inscripții. E Stânca lui Aron-Vodă, pe care se află un Aghezmătar unde se ofi­ciază un serviciu divin odată pe an. Domnul înainte era încântător, în dreapta lui un colos de munte aco­perit cu brazi, iar ln stângă o spăi­­mântătoare prăpastie, unde abia pă­trunde lumina zilei, din cauza desi­șului pădurei. Intrăm în Mănăstirea Agapia mică. Clopotnița plesnită în dreapta, pare veche de tot, are o inscripție în limba Slavonă.­ Biserica din mijlocul Mă­­năstirei aproape ruinată abia se mai ține pe slăbitele-i ziduri, toate având largi și lungi plesnituri.—Ferestrele sparte, ușorii distruși iți fac impre­sia că e de curând devastată de bar­bari. Serviciul divin se oficiază într’o capelă improvizată, intr’o odaie mică, din dreapta Mănăstirei—transformată in Biserică. Mai sunt câte­va chilii mici și a­­proape dărăpănate, care adăpostesc câte­va maici—vre-o zece. Eșim prin­ poarta din dosul Mănăs­tirei cotim la dreapta și intrăm ia­răși în pădure, pe o cărare bătută bine. Dr­a­gofie mă ’ndeamnft sft merg

Next