Evenimentul, octombrie-decembrie 1913 - ianuarie-februarie 1914 (Anul 21, nr. 185-273)
1913-12-08 / nr. 229
ANUL XXI NO. 229 5 BANI ABONAMENTE 'ti un an Pe jumătate an Pe trei luni Lei 20 . 10 In străinătate un an „ 30 Un număr vechi 30 bai'î EVENIMENTUL ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu No. 44 DUMINICA 8 DECEMBRIE 1913 -5 BANI A lAN üNCIURI* inserții și iRastrame In pagina a 2-a rândul 1 leu In pagina a 8-a rândul 50 b. In pagina a1-a rândul 30 b.o — TELEFON No. 88 Pentru apărarea libertăței și a proprietăței \ In „Epoca“ de ori a apărut, sub titlul de mai sus, un articol iscălit de d. N. Filipescu. In buimăcială generală a incălcărei drepturilor fundamentale, o minte sănătoasă și o judecată adâncă, ajutată de cea mai desăvârșită competință, pune ’n adevărata ei lumină valoarea libertaiei și a proprietăței. Pentru a se vedea cât e de sinceră și salutară reforma liberalilor, privitoare la extinderea dreptului de vot, dl. Filipescu pune și paralel libertatea comunală, cu sufragiul universal. Se știe că prin actuala lege, întocmită tot de liberali, și asupra căruia nu se spune nicăeri că vor reveni, să ia țăranului orice drept de a interveni in comună, adevărata lui patrie ; el nu are cuvânt nici asupra drumurilor, nici asupra școlilor, el este epitropisitul Statului, reprezintat prin notar. Rămâi încremenit, zice dle Filipescu, față de o atare concepție : Tu țaran nu ești vrednic să hotărăști nimic hi sat la tine, dar ești suveran pe destinele țărei. Credem că nu se poate antiteză mai sugestivă, probă mai nediscutabilă de demagogie liberală. Primul lucru de care are nevoe țăranul este „libertatea locală cât de întinsă, descentralizarea împinsă până la ultimile limite permise, opera de cultură și educațiune, cea mai temeinică. Venind la dreptul de proprietate, dl. Filipescu, după ce arată ce însamnă acest drept în țările civilizate, citează cuvintele lui Kogălniceanu de la 3 Februarie 1886: „proprietatea mare a pastrat naționalitatea și patria română. Acei bătrâni,proprietari mari, care erau în tot momentul amenințați să-și piardă capul sau să fie surghiuniți peste nouă mări și nouă țări, aceia au aparat țara aceasta “. Și apoi astăzi, România singură în lume își are asigurată toată asistența publică prin marea proprietate. Să mi se arate care sunt burghejii și parveniții îmbogățiți care au lasat o singura moșie pentru spitale? Să amuțească, zice dl. Filipescu, afaristul lacom și totuși cârtitor, care face speculă prin politică și politica prin finanța, îmbogățitul misterios și suspect, făuritor de legi sociale pe care le calcă chiar când le-a iscălit ca ministru, cu ghiara de cămătar, să facă cumulardul la pace generos la tribuna și hraîn daravelile sale, care nu știe de existența macar a unui așezământ de binefacere, decât ca salariat al săracilor, ca avocat sau ca epitrop“. Proprietatea cu 5 hectare, ca model de proprietate ideală este, ori ce s’ar zice cea mai nebunească iscodire. Gândiți vă d-stră, tot pământul arabil românesc ciopârțit în petece de câte 5 hectare,pe care să dezvoltăm o agricultură sistematică, uniform sistematică, căci ca țara eminaminte agricole, va trebui să luptăm cu procedele mereu lacite ale culturei intenzive, a concurenților noștri din străinătate. Liberalii nu pomenesc macar de proprietate mijlocie. Dar ce vor face țaranii noștri, rămași fără pământ, pe-o proprietate de 5 hectare. Țaranul, la vreme de nevoe, își găsește salvarea pe o proprietate mare, de pe o proprietate de 5 hectare va fi nevoit să emigreze, cum se întâmplă astăzi cu Bulgarii, care emigrează la noi. I. Filipescu, arată cu cifre că sunt disponibile peste un milion de hectare de dat fără să fie nevoe de a ataca pe marii proprietari în drepturile lor și aceste pământuri prin o cultură bună, prin o muncă mai spornică, prin înlesniri de credite ar constitui o adevărată reformă civilizații. Preforma ideală propusă de demagogia liberală, are ca refren luarea fără nici o trudă bunul din buzunarul vecinului. „In farmecul exclusiv, al unei astfel de reforme s’a pironit mintea țărănimei noastre Pământul poate fi pentru țărani, dar expropiarea e uneltă de asuprire, râvnită de o oligarhie financiară, pentru întemeierea atotputerniciei sale. Priviți concepția Casei Rurale. Activitatea ei afirmă neted preferența stăpânirei comune prin obște asupra proprietăței individuale. Socializmul aice e luat în antrepriză de un consorțiu de capitaliști. Aceștia, până aici, s’au distins, nu prin vânzarea pământului, ci prin sporirea disdendelor. Socializmul pus pe acțiuni! Ce invenție și câtă imaginație. Dar chiar în teoria expropierei liberalii au o concepție... liberalul Statul poate expropia pe rurali, dar statul poate fi expropiat de drepturile sale în favoarea Casei Rurale sau a Băncii Naționale. Privilegiul aceștia din urmă este o adevărată expropiere. Aci Statul expropiază dincolo partidul expropiază Statul. Vom încheia această analiză a articolul d-lui Filipescu, chiar cu fraza domniei sale : „Și vom îndura toate acestea 1 „S’au văzut popoare amețite de glorie, jertfindu-și constituția. „Dar in fața unei dictaturi de zograf, socotesc că țara va reacționa. Când în Anglia libertatea a „fost primejduită în existența proprietăței amenințate, s’a organizat rezistența prin Liga pentru „apararea libertăței și proprietaței. „Triumful a urmat. Iată o pildă și o indicație. Ev.' D-Stroja decorat de d. Take lonescu ?! Oricât ar părea de paradoxala ideia aceasta, ea a fost concepută de ziarul „Seara“ cu toată spaima, bineînțeles, că așa ceva sar putea întâmpla. Ziarul „Seara“, vorbind de întrunirea de dăunăzi, scrie: „Iată de ce prefectul Strofa, care nu numai că n’a luat măsuri ca ordinea să nu fie tulburată și muncitorii și cetățenii ieșeni (muncitorii nu sunt cetățeni ? N. R.s vă poată să’și spună cuvântul într’o sală pe care o închiriaseră, dar a organizat chiar el bande de studenți care au năvălit în sala de întrunire, rămâne în fruntea poliției ieșene, va fi decorat, avansat poate“. Cei de la ziarul „Seara“ pot să doarmă liniștiți. D. Stroja nu va fi decorat nici o dată de d. Take Ionescu, pentru că d. Stroja nu e tateist, motiv pentru care, “Adevărul“, „Opinia“ etc.l-au înjurat și toate împrejurările. Să ne folosim însă ele prilejul ce ni-l dă ziarul „Seara“ pentru a povesti un fapt caracteristic. Acum câteva luni Marele Duce Neculai Mihailovici mergând spre București spre a înmâna M. S. Regelui bastonul de mareșal, s’a oprit o jumătate de oră în gara Iași, unde a fost primit de prefectul poliției și de autoritățile militare. La întoarcere Marele Duce a făcut o preumblare prin Iași condusele d. Stroja. Era natural—nu este așa?— ca la împărțirea decorațiilor rusești să se rezerve una și pentru prefectul poliției, care-și dăduse osteneala ca primirea să fie ireproșabilă și care a eluat în primul loc întreaga răspundere cu privire la persoana Marelui Duce din momentul ce acesta a pus piciorul în Iași. Ei bine toatăi lumea a fost decorată, începând cu d. Negruzzi, actualul prefect al județului și sfârșind cu subcomisarii din București. Numai dl, Stroia n’a primit nici un semn care să amintească vizita și atențiunea înaltului oaspe față de cei ce s’au ostenit să-l primească. Desigur că indelicateța nu poate fi atribuită Marelui Duce, care a cerut doar lista numelor cum se obicinuește în asemenea împrejurări. Este deci o răutate de mahala venită de la aceia ce și-au zis: „ăsta nu-i de-ai noștri, hai să-l prelucrăm“ crezând că vor face shige rău d-lui Stroia. D-sa însă nu a făcut nici un caz de acest neajuns al colaborarei, ci s’a mărginit numai la a povesti faptul unor amici politici ca o dovadă de dragostea ce-și poartă colaboranții unii altora. Prin urmare, încă o dată cei de la ziarul „Seara“ pot să doarmă liniștiți, d. Stroja nu va fi decorat de d. Take Ionescu. Ion! Șefilor D. Ionel Brătianu pe cât e de îndrăzneț pe atât e de ușurel, pe cât e de înaintat pe atât e de „vieux jeu“, pe atât e de demagog. Ne-am fi așteptat la discursul de la Senat să se pronunțe asupra directivei viitorului, să-și arate ideile domniei sale asupra viitoarei politice externe a României. Nu se facă oficiu de advocat și să critice —vorba d-lui Maiorescu—ceia ce ar fi fost dacă n’ar fi fost ce a fost, sau dacă ar fi fost ce n’a fost. Când C. Brătianu a ajuns la politica partidului liberal, nimeni din sală nu se mai simțea la locul lui. S’au plictisit și adversarii și partizanii să mai audă de acapararea dreptului tuturor monopolurilor de patriotizm și aspirații naționale de către partidul Național liberal Ce demagogizm sec, ce beșici de săpun într’o vreme când România caută să iasă din faza epitropisirei politice, și mai ales când vorbește ca șef de partid. Cine le-a prevăzut pe toate ? Ionel Brătianu ! Pentru că din 1912 el a spus unor reprezentanți străini că într’un conflict balcanic România își va spune cuvântul său: Auziți, mă rog, ce culme de prevedere, ce geniu politic. Intr’un viitor conflict Balcanic, România își va spune cuvântul său. Cine ar mai fi putut în România, să prevadă și să spue un asemenea lucru. Ce a resultat din această prevedere ? Pacea de la București! Cine, deci, a făcut pacea de la București? Domnul Ionel Brătianu, care a votat protocolul de la Petersburg! La acest discurs copilăresc a răspuns șeful guvernului, care de cum s’a ridicat, de la primele cuvinte a sdrobit vasta trufie și puțintică personalitate politică a lui Ionel. Un liberal serios, cu multă socoteală și luminat patriot, ne spune că de la faimosul discurs al ferului roș, rostit de marele P. Carp, n’a mai fost discurs care să fi lovit așa de exact și decisiv ca discursul d-lui Maiorescu. Logica strânsă, forma artistică, argumentarea filozofică și aluziile sarcastice ale d-lui Maiorescu au dat o dovadă de neînfrântă putere a marelui orator, pe cât de modest român pe atât de mare patriot. Dacă în locul d-lui Maiorescu ar fi prezidat aceste evenimente îngâmfatul Ionel, ar fi clocotit țara de izbânda partidului liberal, de genialitatea șefului, de aspirațiile naționale, de gloria cea mai imensă a celui mai imens partid Național liberal. Dar așa, cine le-a făcut toate: întâmplarea, norocul! întâmplarea a fost însă ca lui Ionel i-a răspuns cum se cuvine dl Maiorescu, care a redus la adevăratele proporții faptele și pe d. Ionel, noroc va fi pentru partidul liberal, faptul că trăim într’o țară ca a noastră, unde tot Ionel este și rămâne cel mai tara. % # —-—oQLZjQc----—— Un apel Am primit și publicat apelul funcționarilor Adției Finan ore locale adresat deputaților no. ni, prin care cer înbunătățire situl o lor. Din cauza ibtdzeloi do materie l’am publicat al.btsVn. ff», fi însă se ocupa de el. At izi însă ii vom da importanț» care o mentă și găsim de datorie nu numai sa’i suținem, dar să’l recomandăm cu căldura atențiunei celor în drept. Se mișcă tot felul de o degorii de funcționari, începând cu micii funcți'îari ai gr, vetor de judoctorii. Dreptate au cu toții și d t o ia statului e să i ajute în limitele posibilității, dar în primul rând se cuvine o grijă deosebită pentru cei care sa trudesc și adună ban lângă ban spre a-1 încredința în manele marelui vistiernic. Harnici ca albinele, conștiincioși și devotați serviciului, oameni cari’au serbători și Duminici, care n’au Crftciun și Paște, care de multe ori muncesc noaptea și muncesc din greu, funcționari care au o răspundere ca nimeni alții, merită desigur o soartă mai bună. Apelul lor e aproape disperat și e de datoria noastră ca presă cinstită și care trebue să plece urechile la nevoile celor apăsați, să-i ajutăm. E de necrezut cum de nu s’a făcut nimic de treizeci de ani pentru oamenii aceștia. Avem înainte cifrele budgetare și ne întrebăm cum pot funcționari cu răspunderi așa de mari, să fie așa de prost retribuiți și cum pot să trăiască. Da, acesta e adevărul ! Dacă n’am avea în fața noastră cifrele, care vorbesc singure, am crezut că apelul lor e exagerat și cererile lor absurde. Dar să le vedem salariile. Un șef de secție clasa I-a primește 289 lei și 20 bani. Un șef de secție clasa II-a primește 240 lei și 05 bani. Un șef de secție clasa III-a primește 201 lei și 90 bani. Un subșef de secție primește 218 lei și 25 bani. Un impiegat definitiv clasa I-a primește 180 lei. Un impiegat definitiv clasa II-a primește 135 lei. Un impiegat auxiliar clasa I-a primește 108 lei. Un impiegat auxiliar clasa II-a primește 90 lei. Controlorii asimilați cu subșefii și șefii de secție primesc aceleași salarii, plus o biată diurnă. Șefii de secție, oameni ajunși cu titluri, cu diplome universitare, după ani de zile de muncă, au un salar cu drept cuvânt derizoriu, 201 lei și 90 bani mare șef de secție, mai puțin decât un subșef de secție, căci șefilor de secție li se oprește 60 lei lunar pentru garanție. Garanția aceasta mare se urcă la suma de 6000 lei, care e formată când funcționarul ajunge să-și împlinească anii de pensie. Oamenii care mănuesc sute de mii de lei lunar, care au sub fiecare trăsătură de condei o cifră și o răspundere, ajung a fi plătiți cu 201 lei și 90 bani. Cererile lor sunt drepte, apelul lor e legitim și îl recomandăm cu toată seriozitatea d-lui Ministru de Finanțe, rugându-i să chibzuiască cum va crede mai bine, ca acești nenorociți funcționari să aibă dreptul la o viață mai bună. ________I "U ’"'SI II 1 ........... ^ ^ III ;il hl miJ