Făclia, octombrie-decembrie 1971 (Anul 25, nr. 7742-7820)
1971-10-14 / 7753. szám
PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNIȚIVAL ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN CLUJ AL P.CR. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XXVII-IMI. 7758 Joi 14 octombrie 197Î 4 pagini 30 bani După 9 luni la Industria Sîrmei Cîmpia lunii Comuniștii, în primele rînduri, raportează Recent ne-am oprit prin cîteva secții ale Uzinei Industria sîrmei, consemnînd scurte convorbiri și date care ilustrează modul cum înțeleg comuniștii — și prin puterea exemplului personal și a îndemnului lor toți salariații întreprinderii — să traducă în fapte cuvîntul partidului, să-și concretizeze mîndria de a se număra printre constructorii prezentului și al viitorului luminos al României socialiste. LA OȚELĂRIE Maistrul principal, Mihai Blag, Erou al Muncii Socialiste, secretarul comitetului de partid pe secție, a ținut să accentueze chiar de la începutul dialogului că „în urma dezbaterii în organizațiile de bază a măsurilor privind îmbunătățirea educației socialiste, oamenii oțelăriei acționează mai ferm, efortul profesional este orientat mai hotărât către rezolvarea problemelor majore ale secției“. Ca urmare, așa cum ne-a relatat ing. Alexandru Lișcan, șeful secției, oțelarii raportează că în 9 luni au depășit planul cu 740 tone, îndeplinindu-și astfel angajamentul luat pe întregul an, iar la economiile suplimentare angajamentul anual a fost întrecut cu peste 500 000 de lei, încă la încheierea bilanțului pe 8 luni. Cu toate greutățile pe care le-a ridicat trecerea la turnarea în lingouri de 800 și 3 000 kg — a subliniat în continuare tovarășul Mihai Blag — stăm bine cu producția și cu calitatea. Firesc acest lucru. Comuniștii și-au înțeles pe deplin menirea, imprimînd un spirit creator în echipele din care fac parte. Rezultate deosebite obțin topitorii șefi Iosif Nemeti, de la cuptorul electric nr. 4, Ignat Miron, cuptorul nr. 2, Iuliu Deji, cuptorul electric nr. 1, Gheorghe Chiorean, cuptorul nr. 3 și alții. LA BARE TRASE — Dacă ar fi să mă refer la cei care semnează rezultatele schimbului condus de maistrul Sergiu Petrescu, din care fac parte și eu, ne spunea secretarul organizației de partid din această formație de lucru, tovarășul Augustin Chiorean, ar nominaliza cîțiva oameni de șoc ai acestui colectiv. Tinerii Nicolae Fetița și Teodor Zaiu, de pildă, sînt comuniști care excelează prin pricepere, ambiție și vrednicie. Urmîndu-le pilda, muncitorii de la secția bare Vasile CHICU (Continuare în pag. a ll-a) u g I.A.S. Dej. Combine CT-2-R, la strîngerea porumbului La C.A.P. Cojocna se impun măsuri ferme de urgentare a recoltatului și msămînțatului In orice parte a județului te-ai duce, în orice unitate agricolă te-ai opri, te întîmpină acel iureș de muncă specifici toamnei. Acum totul trebuie făcut rapid și bine. Impresia aceasta am avut-o vizitînd cele patru cooperative agricole de producție din raza comunei Cojocna. De la președinți și specialiști, pînă la ultimul cooperator, toți sînt preocupați de recoltări, de însămînțări, de adunatul în hambare a recoltei tîrzii de toamnă. Numai că, pe lingă preocupare, munca este însoțită de îngrijorare datorită faptului că zilele trec, lucrările sunt aglomerate, epoca optimă de însămînțare se apropie de limita maximă. Excepție — dacă o putem numi așa — fac cooperatorii din Iuriu de Cîmpie, unde au fost însămînțate 140 din cele 310 hectare cu grîu. Aici, mecanizatorii au la îndemînă teren liber, astfel că pot lucra in voie la fertilizări, arături, pregătirea terenului și insămînțări; printr-un efort mai mare de organizare s-ar putea ca la încheierea celei de-a doua decade a lunii octombrie însămînțările de toamnă să fie terminate. Acest lucru ar fi, fără îndoială, în avantajul celorlalte cooperative: Cojocna, Cara și Boju, întrucît mijloacele mecanice disponibile, ca și cele de transport, ar putea să le vină în ajutor. La cooperativa agricolă din Cojocna — cea mai mare dintre toate — situația însămînțărilor în seara zilei de 11 octombrie se prezenta astfel: din cele peste 700 hectare prevăzute a fi însămînțate în această toamnă — din care 100 hectare masă verde iar restul grîu — nu erau însămînțate decît 200, din care 100 hectare cu masă verde. Dacă ar exista teren pregătit, nu ar fi motiv de îngrijorare; în cîteva zile griul ar fi însămânțat. Numai că în această unitate mai sunt de arat circa 350 de hectare pentru însămînțări. Chiar dacă tractoarele puse la dispoziția unității ar lucra continuu, în schimburi prelungite, n-ar putea efectua mai mult de 30 hectare arături zilnic, ceea ce ar însemna încă 12 zile bune de ani înainte. Asta în cazul cel mai bun, după calcule matematice ideale. In realitate, mersul arăturilor este împiedicat de lipsa de teren liber. 400 hectare cu grîu urmează a fi însămînțate după 200 hectare cu trifoi de sămînță și aproape 200 după porumb. Or, trifoiul de-abia a fost cosit, iar o parte din el n-a fost transportat. Pe terenul cultivat cu sfeclă se mai află grămezi de colete care trebuie transportate. In ceea ce privește porumbul, din 633 hectare n-au fost recoltate decît 100 hectare. Față de volumul mare de muncă ce trebuie efectuat, rapid, numărul brațelor de muncă este destul de mic, iar al mijloacelor de transport foarte restrîns. La cooperativa agricolă din Cara se lucrează ceva mai bine, dar nici aici lucrurile nu stau tocmai pe raze. Din 240 hectare cu grîu au fost semănate doar 90. Există și ceva teren liber, astfel că mijloacele mecanice au „cale liberă“ la arat, discuit, semănat. Lucrările ar putea fi mai avansate. Din păcate, pînă acum tractoarele n-au fost utilizate cu randament, șeful secției de mecanizare de aici s-a dovedit un slab organizator și a fost înlocuit cu unul din tractoriștii fruntași de la C.A.P. Apahida și anume cu Dumitru Suciu. Rău este că și în prezent, din cele 10 tractoare, doar 7 lucrează, două sunt defecte de mai multe zile, iar unul nu are tractorist. S-ar putea ca „frontul de lucru“ al tractoarelor să se îngusteze sau să se lichideze" dacă nu vor fi luate măsuri urgente pentru recoltatul porumbutei, 4niuncîi ritmul de desfășurare a acestei lucrări este cu totul nesatisfăcător: din 240 hectare n-au fost culese decît 10. Este adevărat că numai 30 hectare vor fi însămînțate cu grîu după porumb, dar totuși este nevoie de un volum mare de muncă la recoltat și eliberatul terenului, iar forța de muncă este insuficientă. Aceleași probleme se pun și la C.A.P. Boju, unde s-a semănat puțin, iar suprafețele destinate însămînțărilor de toamnă sînt încă ocupate cu porumb. La sediul comitetului comunal de partid am discutat cu tovarășul Sándor Simion, secretar, cu tovarășul Chifor Aurel, primar, despre situația muncilor agricole din C.A.P. Cojocna, despre modul cum sînt ele organizate și îndrumate. In atari situații, de obicei se aduc fel de fel de argumente, care să justifice rămînerea în urmă. Argumentul principal, după cum spuneau interlocutorii, ar fi lipsa dotării cu mijloace mecanice la nivelul necesităților, ținînd cont de suprafața de teren pe care o are coopera Al. SOMEȘAN (Continuare în pag. a ll-a) Pe Someșul Cald, la lotul 5, Fereastra Leșului — Mărișel Fotografia; S. TAMAS > Tovarășul Nicolae Ceaușescu a primit pe Mario Zagari, ministrul comerțului exterior al Italiei Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, a primit, miercuri după-amiază, pe ministrul comerțului exterior al Italiei, Mario Zagari, care face o vizita în țara noastră. La primire a luat parte Cornel Burtică, ministrul comerțului exterior. A fost de față Niccolo Moscate, ambasadorul Italiei la București. In cadrul convorbirii care avut loc au fost abordate problema privind stadiul actual și perspectivele dezvoltării schimburilor comerciale, ale cooperării economice și tehnice româno—italiene. S-a subliniat că, în planuri multiple, relațiile dintre România și Italia se dezvoltă favorabil și s-a exprimat dorința comună ca acestea să înregistreze în continuare un curs pozitiv, în interesul ambelor state, al colaborării și progresului general. Au fost discutate, de asemenea, unele aspecte ale situației internaționale. întrevederea s-a desfășurat într-o atmosferă cordială. Imagini de la cel de-al V-Iea Pavilion de mostre, București 1971 In Editură Politici a apărut: _________________________________ Nicolae Ceausescu Cuvîntare la plenara lărgită a Comitetului municipal București al Partidului Comunist Român. 11 octombrie 1971 După ce a făcut lectura celor două cereri depuse de tinerii strungari Nicolae Bolboacă și Nicolae Onău, în fața inginerului Andrei Bocsardi s-a limpezit o enigmă: cei doi proaspeți absolvenți ai școlii profesionale — după cum mărturisesc în cererile depuse — nu au dorit și nu doresc să lucreze în meseria de strungari — Deci nu maistrul Gheorghe Suluț este de vină cum am presupus — își spunea inginerul Bocsardi, șeful secției de prelucrare. Dar să reconstituim succint scurta istorie a celor doi tineri de la uzina Tehnofrig. Cu patru luni în uzmă, ca proaspeți absolvenți ai școlii profesionale, Bolboacă și Onău au fost repartizați într-o echipă de strungari. Prima lună s-a încheiat pentru cei doi — respectiv pentru buzunarele lor — cu un rezultat acceptabil: cite 1000 de lei cîștig. Coechipierii lor însă au protestat. „Băieții“ nici nu au încercat măcar să pună umărul la îndeplinirea sarcinilor ce le reveneau formației respective. Să dovedească prin fapte — au cerut ei — că sunt apți pentru a lucra într-o formație, în care la cîștigul general trebuie să aducă contribuții fiecare om în parte. Altfel devin niște profitori de perfirma muncii altora. Conducerea secției a găsit o soluție: Bolboacă și Onău săf lucreze individual. Astfel, vor avea posibilitatea să-și dovedească calitățile profesionale și să recîștige încrederea tovarășilor de muncă. Au urmat trei luni de experiențe. Cei doi însă abia realizau cîte ceva, iar cîștigul lor lunar oscila între limitele cele mai scăzute din uzină. După cea de a patra lună de experiențe tinerii au depus cereri să fie transferați la alte secții fiindcă — repetăm nu au dorit și nu doresc să lucreze în meseria de strungar. Acceptămi — precizau în cererile depuse — orice altă muncă. Conducerea secției — după consultarea celor doi tineri — s-a transferat la atelierul de vulcanizare. Este un caz, din fericire, rar întîlnit, dar nu unic. Tineri cu diplome de absolvenți ai școlilor profesionale, după confruntarea cu viața în meseria pe care au învățat-o, dau bir cu fugiții. Onău și Bomboacă nu au căutat refugiu în altă parte ci — mărturisind cinstit că nu le place meseria învățată — au cerut să fie transferați în alte munci. Oricum însă cazul lor reprezintă o pierdere serioasă. S-au irosit cei trei ani de muncă depusă pentru calificarea lor în meseria de strungar; uzina a fost lipsită de aportul lor în cele patru luni cît au durat încercările; s-a irosit o mare cantitate de materiale, energie și scule datorită rebuturilor pe care le-au produs; recalificarea lor necesită încă un timp apreciabil ... Cine este vinovat pentru aceste pierderi și derută a celor doi tineri și — probabil — a altora care se află în situația lor? Să începem cu persoana care s-a părut cea mai răspunzătoare pînă la depunerea cererilor — maistrul Gheorghe Șuluț. — Prima lună — declară maistrul Șuluț — nu mi s-a părut edificatoare. Ar fi o greșeală de neiertat să identifici timorarea, lipsa de acomodare, complexele pe care le produc primele contacte cu locul de muncă și cu colegi noi, cu nepriceperea sau lipsa de conștiinciozitate. Aceasta a fost cauza pentru care mi s-a părut motivată hotărîrea luată de a-i lăsa să lucreze cîtva timp în mod independent. Pentru mine era o dezamăgire cind am constatat că cei doi tineri — după trei ani de școală profesională — nu cunosc nici instrumentele de măsurat, nici desenul nici modul de manevrare și a strungului. Pot fi învinuit pentru că nu le-am acordat suficient ajutor. Nu pentru motivarea mea, ci pentru clarificarea situației doresc să fac cîteva precizări: la repartizarea lucrului le-am creat posibilitatea să aleagă din mai multe comenzi. Să execute ce li se pare mai ușor sau ce le place. După ce au ales, le-am demonstrat practic modul de execuție, confecționînd personal primele piese. Apoi i-am urmărit și le-am dat explicații. Cind au rebutat — și au rebutat foarte mult — nu i-am certat și am încercat să-i încurajez și să le explic din nou cum trebuie să procedeze. Rezultatul: efectuau lucrări buni ( echivalente cu 2 ore de lucru din cele 8. Acub), după 4 luni de experiențe declar că străduințele noastre au fost zadarnice. Bolboacă și Onău n-ar fi devenit strungari niciodată. Prin urmare, vinovați, sînt Nicolae Bolboac^ și Nicolae Onău, respectiv eroii articolului de față? Să vedem. I-am găsit șezînd (în timpul lucrului!) lîngă strungurile lor. — Noi am declarat în repetate rînduri că nu ne place meseria de strungar. La înscriere la școală am cerut să fim calificați în meseria de lăcătuș. Nu știm din ce motive, am fost transferați la secția de strungărie. Un timp am bătut la diferite uși să fim trecuți la alte meserii dar nu am fost ascultați. Vă faceți strungari... în altă parte nu avem locuri — ni se spunea de fiecare dată. Nu avem chef nici de învățătură și nici de lucru. De ce sîntem siliți să învățăm o meserie care nu ne place? — ne-am întrebat zilnic. In timpul practicii nu am lucrat la strung decît foarte puțin. Le-am pus o întrebare cam delicată: cum ați trăit în ultimul timp din puținii bani pe care i-ați primit pe lună? Interlocutorii ne-au mărturisit sincer: stăm la părinți care ne ajută. Dar noi am cîștigat încă mult față de alții — adăugați la mărturisire. Doreî Purcil lua și mai puțin. El însă a plecat din uzină. Punem din nou întrebarea) sunt vinovați cei doi tineri? Ce avem să le reproșăm? Trebuia să protesteze mai energic împotriva deciziei (arbitrare după cum declară ei) a școlii care i-a transferat de la secția de lăcătușerie la cea de strungărie? Trebuia să se apuce, totuși, de învățătură. Chiar dacă meseria impusă nu ,vie era pe plac? Strau obligați să ceară intervenția altor organe cînd au constatat că nu sunt ascultați? Un lucru este cert. Nu trebuia să accepte să treacă din viața lor trei ani fără nici un rost. Dar toate aceste reproșuri sunt tardive. Este de apreciat că Bolboacă A. VARGA (După o scrisoare ■ tov. A. Bodor) (Continuare în pag. a Il-a) DE CE SE RECALIFICĂ DOI TINERI STRUNGARI? întreprinderea de prefabricate Turda. Vederea stației de agregate, în pagina a III-a: Reportajul publicitar: „O PREZENȚA ACTIVĂ PE ȘANTIERELE DE CONSTRUCȚII" Cine oare ar putea evalua investiția de sentimente, de efort material, de generozitate pe care un părinte o face pentru copii? Dragostea, gingășia, plenitudinea dăruirii, duse uneori pînă la sacrificiu, pentru a contura personalitatea și drumul în viață al copilului e greu să le așezi în balanță. Toate aceste trăsături de înaltă profunzime înalță ființa umană, conferindu-i o aureolă de elevată noblețe. Cu ajutorul copiilor, părinții rememorează activ o parte din viață, propunîndu-și, de data aceasta, prin ei să atingă o treaptă superioară, evitînd greșelile făcute, înlăturînd ceea ce în propria lor existență a fost balast. Irosirile de energie, eșecurile, urmează să fie transformate în reușite permanente. Sentimentul de plenitudine, de împlinire, este determinat de reușita copilului în viață, de afirmarea lui în societate, în raport cu posibilitățile personale și cu condițiile oferite de părinte. Se pune întrebarea: cu ce pot răsplăti copiii uriașa investiție afectivă și materială făcută de părinți, ani în șir? In foarte multe cazuri, părinții se mulțumesc cu un minimum de căldură, de dragoste, care le sînt atît de necesare, mai ales o dată cu apropierea vîrstei senectuții, cind o legătură sufletească strînsă înlătură sentimentul de singurătate. Aceste gînduri ne-au fost mărturisite de un tată aflat într-o situație neobișnuită. „Nu mi-am putut imagina niciodată că e posibil ca propriul meu copil să se înstrăineze de mine, să socotească că nu îmi datorează nici măcar nu mulțumesc pentru ceea ce am făcut pentru el“. Tatăl în cauză se întreba cînd și cum a greșit ln cei 18—19 ani, timp în care a făcut totul pentru a-i oferi copilului condiții optime de viață, de învățătură. „Eu am pornit de jos ,și mi-am croit drum în viață prin muncă îndîrjită. Eram frați mulți, iar în timpul războiului și în perioada imediat următoare ne părea bine dacă aveam strictul necesar. In afară de afecțiune, părinții n-au prea avut ce să ne ofere. Am înțeles acest lucru și am procedat în consecință: fiecare și-a croit drum în viață cu propriile forțe, fără sprijin din afară. Munceam și făceam școală în același timp. Am renunțat la distracții, în situația în care mă aflam nu aveam altă soluție. Am reușit să termin un institut de învățămînt superior; rînd pe rînd, am avut prilejul să-mi realizez proiectele pe care mi le-am propus. Dar această situație nu mi-a slăbit nici o clipă respectul pentru părinți, nu mi-a știrbit sentimentul datoriei de a-i ajuta, atunci cînd a fost nevoie. Au venit pe urmă căsătoria și copilul. Mi-am propus și consider că am reușit, în mare măsură, să-i ofer totul pentru a se dezvolta armonios, pentru a dobîndi tot ce-i era necesar realizării lui în viață. El trebuia să nu simtă nici o clipă că i-ar lipsi ceva și pentru aceasta nici un efort nu mi s-a părut prea greu sau prea mare. Am asigurat familiei condiții bune de locuit, mașină, o atmosferă plăcută în casă. Bucuriile mele proveneau din satisfacțiile pe care le trăia familia. Eram mulțumit Nu contau orele de muncă In plus, renunțările. Mă mîndream față de colegi pentru faptul că fiul meu învață bine, se comportă cuviincios. Acum, însă, nici nu mă salută, în aceeași casă, trăim mai rău ca doi străini. Mă chinui și acum să înțeleg: ce s-a putut întîmpla?“ Am reparcurs, împreună cu tatăl, care ne-a solicitat ajutorul într-un moment de asemenea cumpănă, cîteva momente mai importante, în măsură să pună în lumină reală atitudinea fiului. Tatăl recunoaște că în decursul anilor, datorită problemelor de serviciu care-i răpeau întreaga zi, uneori noaptea pînă tîrziu, s-a ocupat mai puțin de copil, lăsîndu-l mai mult în grija mamei, care nu a avut nici un serviciu, tocmai pentru a-i putea da o educație corespunzătoare. El a asigurat familiei toate cele necesare, copilului în mod deosebit condiții excelente pentru studiu. Cu toate că era un elev bun, pentru a avea certitudinea unei bune pregătiri, a intrării în perspectivă în facultate, a plătit multe ore de meditație pentru copil. Dar, se pare că, asemenea eforturi, duse uneori pînă la sacrificiu, nu au fost suficiente — și realitatea de azi demonstrează acest lucru — pentru a crea și cimenta trainic o legătură afectivă între fiu și tată. Un conflict mai puternic între cei Ion BUS Emil POP (Continuare în pag. a ll-a) SUNT VINOVAȚI NUMAI COPIII PENTRU INGRATITUDINEA LOR? CONDIȚIILE CERUTE PENTRU STABILIREA DOMICILIULUI ÎN ORAȘE MARI Printr-un recent Decret al Consiliului de Stat, au fost reglementate condițiile cerute pentru stabilirea domiciliului în orașele care, potrivit legii, sunt declarate orașe mari a persoanelor provenite din alte localități. Conform prevederilor noului act normativ, Consiliul de Miniștri stabilește anual, pe baza propunerilor ministerelor și celorlalte organe centrale, cu avizul comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, numărul de persoane ce pot fi angajate sau transferate din alte localități în orașele mari, necesare pentru aparatul central și cel al unităților în subordine. Tot Consiliul de Miniștri fixează anual, pe baza propunerilor comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, numărul persoanelor calificate necesare consiliilor populare și unităților subordonate ce pot fi angajate sau transferate din alte localități în orașele mari. Miniștrii, ceilalți conducători ai organelor centrale, precum și președinții comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, în limita numărului de persoane stabilit de Consiliul de Miniștri, dau aprobări nominale pentru persoanele care vor fi angajate sau transferate, pe durată nedeterminată, asigurînd cazarea acestora și a membrilor de familie pe care îi au în întreținere în locuințe corespunzătoare. Prin același decret sunt reglementate condițiile în care anumite categorii de persoane pot să-și stabilească domiciliul în localitățile declarate orașe mari, în afara cazurilor de angajare sau transferare în serviciu. Astfel, soțul care se mută la celălalt soț, părinții care se mută la copii, și copiii care se mută la părinți, precum și minorii care se mută la persoanele care potrivit legii au obligația să-i întrețină au dreptul să-și stabilească domiciliul în orașele mari, în suprafața locativă a persoanelor la care se mută, dacă acestea au domiciliul în orașul respectiv. Absolvenții in(Continuare în pag. a ll-a)