Familia, 1929 (Anul 4, nr. 1-2)

1929-01-01 / nr. 1-2

ín anul al patrulea. Pe marginea Pornim un an nou. Greutățile cari s’au ținut so­i de la reapariție, acum patru ani, încearcă să ne sugrume. Suntem tineri însă. Toți purtăm entuziasmul ca o pla­toșă. Și vom învinge. Avem siguranța că împrenjeniții la ochi, factori cu greutate în viața statului nostru, odată și odată își vor recăpăta vederea. Și ne vor înțelege străduința. Sprijinul nu va fi atunci, un dinar aruncat acelui care-ți întinde mâna, flămând, la colțul de stradă, ci, sacul de sămânță pe care-l dai semănătorului pentru a face să rodească un ogor năpădit de bălării. Nu încercăm să formăm curente. Alte organe de pu­blicitate, din alte părți și cu alte posibilități, au acest rol. Noi vrem să punem în mâna celor ținuți de soartă secole dea rândul în întuneric, o luminiță. Vrem să rupem din cultura generală o rază și s’o coborâm, modest și fără tămbălău, la sate , în căsuțele acoperite cu stuf, în odaia sărăcăcioasă a învățătorului, în chilia parohului, pe biroul notarului și a pretorului, și la orașe , în căminele celor înfrățiți cu cartea, cari n’au posibilitatea însă să se țină la curent cu ea, din cauza greutăților vieții. Nu școală vrem să formăm, ci un stimulent pen­tru dezvoltarea gustului spre slova românească. Și avem o satisfacție. Colecția celor trei ani ne este mărturie că ne-am ținut de program. Că ar trebui să dăm mai mult, e evident. Vom da când ni se va da și nouă posibilitatea. Până atunci, pornim anul nou cu frunțile sus. Mândri? Nu. Satisfăcuți numai că ne-am făcut datoria. O universitate la Oradea. Corpul profesoral al Academiei de drept din Ora­dea agită o chestie care poate să marcheze o etapă în mișcarea culturală a regiunei de Vest. Toate eforturile in­telectualilor și pseudo-intelectualilor noștri, de până acuma, pentru a fixa piloni în haosul acestui domeniu, au dat fiasca. Purtau germenul distrugerii în sâm­­bure, căci mai toate aveau un păcat inițial: intere­­sarea. De aceea falimentul atâtor societăți și asociații cu programe pompoase, înfiripate cu mult tămbălău și în­mormântate pe întuneric și în surdină. Curentul pornit de corpul profesoral al Academiei e de altă natură. Preconizează o realizare utilă : Universi­tatea Crișanei. Interesul aci e numai din domeniul na­­ ­ctualității. tional. Și ar trebui să fie luat în urgentă cercetare me­moriul înaintat. Oradea are o Academie de drept care ființează de 150 de ani. Era românească a găsit-o. Și e datoare să o mențină și să-i dea avântul necesar. Din ea și din con­centrarea celor două Teologii, unită și ortodoxă, să se formeze o Universitate. Trebue să înzestrăm și noi această regiune cu ceva solid. Destul am considerat-o ca o colonie și am tratat-o ca atare. Destul am încercat până acuma, toate exhibițiile cari n-au reușit de­cât să ne compromită. E timpul ... Să trecem odată la muncă. Și s’o pornim, căci trebue s’o pornim de la început, pe când minoritarii con­tinuă un drum pe care pășesc de mult. Și câte sacrificii n’au știut ei să facă­­ . . Teatrul de Vest. Inițiativa particulară s-a înființat. A fost un frumos efort care a aplicat o palmă ministerului Artelor ce se tot străduește impotent, de zece ani, să-i dea viață. Câte pretenții și ce dans al milioanelor ! . . . Câte pofte nesățioase nu răscoliră Bucureștii, când am tras semnalul de alarmă, cerând hotărât, acest teatru la Ora­dea. E cunoscută oferta dlui Demetriade, care cerea 17 milioane. S’a realizat cu mai nimica. Și neputința ministerului, care nu-și justifică prin nimica existența, și-a arătat colții. Să fi văzut’cu ce ochi halbați au întâmpinat, cei din bi­rourile tarapaneler artei, hotărârea grupului de intelectuali din Oradea, de a-și alcătui singuri trupa de teatru! Și au căutat să vâre toate bețele în roată- Au reu­șit un lucru. Să se arate așa cum sunt, adică neînțele­gători ai lucrurilor mari. Teatrul de Vest ființează de cinci luni. Și realizează lucruri frumoase. Modest, e drept. Te întinzi cât ți-e pla­­puma însă. Acum a ajuns la strâmtoare. Când verși cu nemiluita pentru tot felul de premii și pentru fel de fel de propagande, mai mult sau mai puțin culturale, nu înțelegem de ce guvernul nu găsește un ajutor și pentru teatrul de Vest. Noi așteptăm să se ia albeața din ochii acelora cari nu văd. Numai atunci se va putea lucra așa cum trebue. Actuala cârmuire credem că va fi mai înțelegătoare.

Next