Familia, 1937 (Anul 4, nr. 1-9)
1937-05-01 / nr. 5
7 Mihai Eminescu gazetar dului, când se nimerea ca ei să cadă în vreun păcat, ba era în stare să laude faptele bune și dacă ele erau săvârșite de adversari politici. Mult n'a trecut, dar, și a intrat și el în conflict cu Alexandru Lahovary. „Simțindu-se adânc jicnit în demnitatea lui, Alexandru Lahovary a pus chestiunea în discuțiunea comitetului: „Bătrânul Lascar Catargiu, care avea o deosebită slăbiciune pentru Eminescu, a fost de părerea, că cel mai fuminte lucru e să-i lase pe băieți să scrie cum îi taie capul, iar Lahovary ori vreun alt membru al partidului, care e nemulțumit, îi face partidului un prețios serviciu scriind articole, în care își arată părerile. ..Simțindu-se prin aceasta încă mai jicnit, Lahovary n’a mai dat pe la redacțîune, cea ce băieții au luat drept un mare succes. Ar fi și fost, dacă de acum înainte n'ar scăzut abonamentele și altfel puține și nu s'ar fi sporit membrii partidului, cari se copiau, când îi se cereau cotizațiuni pentru acoperirea deficitului. Eminescu era mare și tare la „Timpul”, stăpân pe „baracă”, dar pe o baratcă foarte șubredă — zicea Caragiale. „Intrase într'un rând și Ronetti Roman în redacțiune, dar văzând cum merg lucrurile, numai puțin a stat. „Era în prima parte a celor doisprezece ani de stăpânire liberală, cei însetați de căpătuieală aveau puțină nădejde ca conservatorii să vie la putere, și mereu se punea întrebarea, darcă va mai putea ori nu să se susție „Timpul”, de care azi se interesau mai puțin decât ori. Mai era apoi la mijloc și răutatea lui Caragiale care-i cânta lui Eminescu mereu la ureche, că e păcat de munca pe care o pune pentru o cauză perdută. După părerea lui era adecă „pe dric" partidul conservator, care nu mai putea să-și susțină cum se cade organul de publicitate. „Timpul" cu toate acestea se susținea. Vorba era, însă, cum. „La început ziarul se tipărea în tipografia „Tief și Weiss”, care se afla instalată în casele societății „Dacia", str. Lipscăniei, colț cu calea Victoriei. In fundul curții, la primul etagiu, se afla localul redacțiuni, trei saloane mari și luminoase, cel din fund elegant mobilat, biuroul direcțiunii, unde se întâlneau unii dintre cei mai însemnați fruntași ai țării,ca să pună lumea la cale și să le dea redactorilor îndrumări, de care, ce-i drept, aceștia nu prea țineau seamă. „După ce fruntașii au încetat a mai veni, au început redactorii a se duce când pe la unul, când pe la altul, care-i primia, de obiceiu, fie cu ceaiu, fie cu dulceață și cu cafeluță, și acum vorba nu mai era de îndrumări, i ci de îmbărbătări.