Familia, 1884 (Anul 20, nr. 1-53)
1884-11-25 / nr. 48
ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) Ese in fiecare dumineca.Nr. 48. 25 Novembre st. v. Redacțiunea în ANUL XX. 6 Decembre st. n. Közép-utcza nr. 395. II 1884. Prețul pe un an 10 fl. i Pe 1 |a de an 5 fl.; pe *|, de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei. D e e ă a|^eca n’ar mai fi uitarea Pentru rănile din pept, )A ! puneţi care fericire Aş pută să mai aştept ? Decă n’ar mai fi mormântul Pentru cei carii disper, Spuneţi ajutor şi milă Cui aş mai putea să cer ?! Carol Scrob. Ana-Doamna. (Soţia lui Alesandru cel Bun.) — Dramă in cinci acte. — (Incheiare.) Voevodul. Alesandre ! Ţie, ca om, voiu să-ţi vorbesc cu dreptul unui om osândit. Dăcă te creji că ai o putere închipuită in mână, nu trebue să eşi din marginele ei, şi să vcuţi lumea după bunul tău plac. Am drept de sânge şi de rang ca şi tine. Ş-apoi, înaintea lui Dumnezeu şi a dreptăţii toţi suntem deopotrivă ! Iţi aduc aicea o dovădă despre înşelăciunea ta, o dovada de care nu te vei pute indoi nici o clipă. Citesce ast hrisov, dar nu aici, nu in faţa lumei, ci numai intre patru ochi, ai mei şi ai tei. Vodă. Ah ! sfinte tare ! Voevodici. Trimete, die, pe toţi aceşti ce te inconjoră in alt loc, până ce vei ceti. Şi deca nici acesta nu te va pute desamăgi . . . Vodă. Ce i scris acolo ? Voevodul. Este scrisorea însăşi a reposatului duca de Litvania şi Kievia, cu pecetea Ducatului, şi iscăliturile tuturor marilor boeri ai ţării. Vodă. Trebue să fie vr’o nouă înşelăciune. Singur cu tine ? nu i-a mai remas de cât să me ucidi poate ? Voevodici. Dec’ aş fi avut astă poftă, mi-aş fi indeplinit-o chiar in vremea când am intrat şi m’am arătat in faţa ta. Eră paloşul meu, ţi-1 arunc la picidre. Şi acum, eşiţi voi boeri şi curteni, şi tu sărmană Domniţă lasă-me cu logodnicul teu de silă, dar in curând ve veţi vedea ărăşi . . . Domniţa. Dóamne! Voevode ai milă. SCENA X. Vodă şi Voevodul. Vodă. Vorbesce mai repede ! Arată-mi hrisovul! Voevodici. (Punând in sin hrisovul.) înainte de a ceti acest hrisov, trebue să-ţi vorbesc. Vodă. Ei! eu nu am vreme să te ascult! Arată odată! Voevodul. M’ai osândit pentru uciderea unui olac. Dar inainte de a cuvântă osânda mea, nu ai avut prilegiul de a sei şi a cunosce fapta care m’a impins la ceea ce ţie ţi-a părut nelegiuire. Acum, când ved că sartea ne-au pus pe toţi pe un povârniş atât de repede, Iţi voi vorbi in faţă şi curat. Eră in dimineaţa zilei când trebuia să te întorci in Suceava, din călătoria ce făcuseşi in ţara de jos. Când cerul incepu a se lumină de diuă, eşti ca de obiceiu, să resuflu berea dimineţii, care dă trupului bolnăvicios o putere văcjută. Trecând prin cerdac, pe lângă uşile Anei, aud o vorbă tare inlăuntru. Me opresc puţin şi înţeleg vocea cămărăşiţei ce strigă, şi a unui bărbat necunoscut. Intrai, or cămărăşiţa văzându-me, se aruncă inainte-mi, şi-mi spuse, cu vorbele-i pline de năduşălă, că orai ce eră inainte-mi era placul marelui Logofăt Daniil, că el vinia trimes de dânsul, ca să căra cămărăşiţei prin buna voie său prin putere, cheile uşilor Dómnei, spunându-i că dăcă va ajuta bine pe Logofătul in planul seu, ea va fi resplătită . . . Am întrebat pe cămarăşiţă că ce nevoie avea Logofătul de cheile dela uşile Dómnei, şi ea mi-a respuns că: Daniil voiesc c a intră singur noaptea in camara Doamnei, pentru poftele ce le hrănesce de multă vreme ancă in sufletu-i de mişel, pofte cu indoit înţeles , de iubire şi de trădare. Atunci am prins de gât pe trimesul Logofătului, şi scoţendu 1 in cerdac, pentru ca ţipetele sale să nu trecjăscă pe sora mea, i-am înfipt paloşul drept in gât . . . Vodă. Să fie oare cu adevărat aceea ce-mi spui? Voevodici. Ca să cadă din ochii tei învinuirile ce mi s’au făcut de Daniil, care caută să me stârpăscă de pe faţa pământului, tocmai pentru a-ş ajunge mai in grabă la ţintă, am adus acest hrisov, dar mie, la pleicarea-mi din mănăstirea Bistriţei, de Ana, şi din care Vodă. N’ai grijă, Caterino ! Du-te ! Se vede că aşa mi-a fost dat să fie. Voiu să văd până unde va merge durerea şi zdrobirea sufletului meu. Du-te Domniţo ! In curând te voiu chemă. Du-te ! (Se face o tăcere profunda şi apoi toţi es inchinându-se incet. Afară se aude din când in când vueturi şi glasuri de omeni). Voevodul. Hatmane, du-te şi tu cu ei ! (Hatmanul se închină şi ese. Uşile se inchid.)