Farmacia, 1974 (Anul 22, nr. 1-8)
1974-01-01 / nr. 1
gene de inhibitori intră metilureea, fenilureea, p-nitrofenilureea, tioureea etc. O altă categorie de inhibitori, a căror acţiune se datoreşte tot interacţiunii acestora cu centrul activ al enzimei, este aceea a derivaţilor acidului hidroxamic, printre care cel mai activ este acidul caprilhidroxamic. In sfîrşit, întrucît ureaza este o HS-enzimă, substanţele capabile să interacţioneze cu grupările OSH (oxidanţi, metale grele, agenţi de acilare, agenţi formatori de mercaptide) pot funcţiona ca inhibitori ai enzimei (Barth şi Michel, Javillier şi colab., Dixon şi Webb, Blakeley şi colab.). Sandi pune chiar la punct o metodă de dozare a unor compuşi cu mercur, bazată pe proporţionalitatea existentă între concentraţia compuşilor mercuriali şi intensitatea activităţii enzimatice. Observaţiile de mai sus ne-au sugerat ideea de a cerceta dacă unele substanţe, îndeosebi medicamente, mai mult sau mai puţin asemănătoare structural cu ureea, exercită sau nu o acţiune inhibitorie asupra activităţii ureazei. O eventuală proporţionalitate între concentraţia inhibitorului şi intensitatea activităţii enzimatice ar putea permite elaborarea unor metode enzimometrice de determinare a acestor substanţe. MATERIAL ŞI METODĂ DETERMINAREA ACTIVITĂŢII UREAZEI Determinările activităţii ureazei au fost făcute după metoda indicată de Bergmeyer bazată pe principiul hidrolizei ureei la amoniac şi bioxid de carbon sub acţiunea ureazei. Amoniacul eliberat a fost determinat fotometric, pe baza reacţiei Nessler, cu ajutorul unui fotometru tip Spekol la lungimea de undă de 436 mp (Mamulea, Tocilescu). Activitatea enzimatică a fost exprimată în ampli uree hidrolizată de 1 ml soluţie urează conţinînd 50 mg proteină enzimatică pe ml. Activitatea ureazei a fost determinată ca atare, precum şi în prezenţa următorilor inhibitori : — uretan 1% ; — amîtal 1% ; — cafeină 1% ; — tolbutamidă 1% (solubilizată în mediu slab acid) ; — nicotinamidă 10%. Pentru a controla acţiunea inhibitoare, 0,1 ml urează a fost pusă în contact cu 0,5 ml soluţie uree 0,1% şi 0,5 ml soluţie inhibitor în concentraţiile menţionate. Paralel, s-au făcut pentru referinţă, probe neinhibate, în care soluţia de inhibitor a fost înlocuită cu apă distilată. Amoniacul eliberat în prezenţa şi absenţa inhibitorilor a fost determinat aşa cum s-a arătat, prin nessterizare. REZULTATE ŞI DISCUŢII a) Urmărindu-se influenţa exercitată de soluţiile de uretan 1%, amiral sodic 1%, cafeină 1%, tolbutamidă 1% şi nicotinamidă 10%, s-au obţinut rezultatele prezentate în figura 1. Din aceste rezultate reiese că tolbutamidă şi cafeina nu exercită o influenţă semnificativă asupra activităţii ureazei. 2