Flacăra Iaşului, martie 1964 (Anul 20, nr. 5438-5463)

1964-03-01 / nr. 5438

pag. ro POTECILE, IARNA reportaj de Mircea Radu Iacoban Farmecul iernii ? "Albul nemărginit care, la muchea orizontului se contopeşte cu albul norilor, siluetele bizar contorsionate ale copacilor despuiaţi - santinele, la marginea drumurilor - verdele cetinii, albul chiciurii, licărul stalactitelor transparente de gheaţă, jocul fulgilor neastim, pârâţi în lumina farurilor... După ceasuri in care peisajul alb ca cel de zahăr, din vitrinele cofetăriilor, a lunecat uşor-uşor, însoţindu-ne de la Iaşi şi pină la Vatra Câmpulungului, piciorul este potrivit în leacurile schiurilor, şnurul hanoracului strîns pină la bărbie şi începe urcuşul de iarnă pe cunoscutele poteci ale Rarăului. Neastîmpăratul izvor, Alb şopoteşte undeva, sub un strat de gheaţă şi denea gros de jumătate de, metru... Unde -o fi drumul?, ROMlNIA PITOREASCA (IX) viscol; peria pădurii se înfioară, brazii se mlădie, scuturlndu-se de povara fulgilor, norii prind să se vînzolească, ca-n apropierea furtunii... Dar, n-a fost decit atîta. Pădurea trezită adoarme din nou şi peisajul încremeneşte, măreţ, sever, de o frumuseţe stranie, ca Intr-un tablou măiestru în care nu s-au folosit decit trei culori: alb (zăpada), albastru (cerul) şi verde (brazii)... Apoi, după una dintre sutele de cotituri, apar turnurile Pietrelor Doamnei, amintind de ilustraţiile la „Călin, file de poveste Pe creasta Rarăului e mult ’soare, care luceşte cum numai la 1.600 de metri poate străluci, adică orbindu-te cu săgeţile razelor, in jur, Munţii Stînişoarei, Munţii Birgăului, Călimanii, apoi şi mai departe, Munţii Maramureşului, Ţibleşul şi Ceahlăul. As-noapte a fulguit. Norii s-au ingrămăprintre o brazi s-a aşdit prin văi, creşternut din covor pufos, ca cele ţesute in atelierele Buharei. Aşa că, matca drumului o bănui doar. Virful Bodea a rămas în aurind în urmă, schiurile rup în mantia albă două linii paralele, ce parcă, cercină să se intîlnească, tot se duc şi se duc, flăminde de înălţimi, ici-colo intilneşti cite un şirag de urme, mai mari ori mai mărunţele, urme în care ghiceşti pasul moale şi furişat al vulpii, ori săritura stingheră a veveriţei, ne-avoită să mai „călătorească“ cîteodată şi pe sol. Apoi, alte urme, incerte, unele aparţinînd poate păsărilor ce coboară şi ele cîteodată, căutind cine ştie ce „bunătăţi“ prin conurile căzute pe sub brazi. Parcă pentru a sublinia şi mai mult contrastul intre foşnetele verii şi încremenirea iernii, cite un copac cu frunza căzătoare se aţine stingher printre brazi, căutind adăpost de arşiţa viscolelor. Brazii îl privesc compătimitori, mijindu-se de crengile golaşe şi lipsite de viaţă, care învie, totuşi, primăvară de primăvară, într-o explozie de verde crud şi miros reavăn de frunză gingaşă. Dacă, ajuns la jumătatea drumului, priveşti înapoi, ţi se înfăţişează privirii tabloul de basm al pădurii vrăjite, in care nimic nu mişcă, nici o creangă nu se clatină, adevărată „pădure adormită“... După Poiana Sihăstriei, poteca abia bănuita, se furişează iarăşi in serpentine, şi, cîteodată, te mai amăgeşte cu un „coboş riş“ de patru-cinci metri, care mai rău te întărită. Şi, brusc, de undeva de sus, prinde a se rostogoli o trîmbă de tele au rămas In plin soare şi Pietrosul Bistriţei stră■ luceşte de parcă ar fi un iceberg. Aproape, cocoaşa Giumalăului îmbie cu presupuse plrtii de ski, dar peste tot se zăresc ieşind din omăt cioate ce fac, din păcate, imposibilă alunecarea spre vale. După ceaiul cu rom servit fierbinte la cabană, după noaptea In care somnul te-a cuprins de cum ai rezemat capul de perină, dimineaţa ceţoasă, apoi ziua limpede cum ii apa cristalină de izvor. Poate începe coborîrea spre Bistriţa. Se mai controlează încă odată legăturile schiurilor, curelele rucsacului sînt potrivite pe umeri, se ridică gulerul, o ultimă privire spre cabană şi start ! Brazii prind să rămînă în urmă, încet, încet, apoi totmai repede, la coturi trebuie să te apleci în unghi de aproape 45 de grade, aerul fluieră ascuţit pe lingă urechi şi, din cină in cină, trebuie să mai potoleşti viteza, frînind. O oră şi jumătate de alunecare ca o plutire liniştită, o sută unsprezece curbe, una mai afurisită decit cealaltă şi, iată Bistriţa. Neastimpăratul râu nu vrea să îngheţe; la mijlocul albiei apa freamătă ca-n toiul verii - lipsesc doar convoaiele plutelor. Rucsacul poate fi coborit de pe umeri şi începe aşteptarea autobuzului Broşteni - Vatra Dornei. Ultimele raze ale soarelui, ce-i gata să adoarmă, poleiesc Pietrele Doamnei cu foaie strălucitoare de argint, amintindu-ne din nou de castelul din virf de munte din basmul eminescian „Călin, file de poveste“. Premiere cinematografice In cursul lunii martie, pe ecranele cinematografice din oraşul Iaşi vor rula o serie de noi filme romîneşti şi străine. Astfel, intre 16—22 martie, la cinematograful „Victoria“ vom putea viziona filmul românesc „Paşi spre lună“. La acelaşi cinematograf, vor mai rula „Inculpatul 1040“ (argentinian), „Cascada diavolului*! (brazilian), „Rusalka*! (cehoslovac) şi „Viaţa sportivă!! (englez). La cinematograful „Republica" vor rula filmele: „Noi doi, bărbaţii“ (sovietic), „Locotenent Cristina“ (o producţie DEFA Berlin), reluare după 14 ani, „Era noapte la Roma*! (2 serii, o coproducţie italiano-sovietofranceză), „Omul cu ricşa“ (japonez) iar la cinematograful „Tineretului“,,împărăţia oglinzilor strîmbe“ (sovietic) şi ,,turta de aur" (R. P. Mongolă). FLACĂRA IAȘULUI Zilele acestea, pe scena Naţionalului ieşean a avut loc spectacolul cu piesa „Titanic vals“ de Tudor Muşatescu. IN CLIŞEU: Scenă, din spectacol. Cîntec de mărţişor... Care tren te aduce primăvară cu dor ?... In ce gară-ai să vii prea frumoasă şi bună !» Cerbii trec prin păduri, prin poemele lor Şi mestecenii sună... Ai să vii murmurlnd Şi bogaţi vor zvoni toţi cireşii in fioare... Intr-o seară de pace şi glnd Cînd iubirea pulslnd va urca rotitoare. Uite, oamenîi-s tineri şi frumoşi, plini de sens - Uite, serile-albastre curg in plopi pînă-n zare - Armonîe-i în lucruri şi cristalul e dens, Clipa nouă cîntinde prin noi sărbătoare. Care tren te aduce primăvară cu dor ?... Dăruiţi mărţişoare la iubire in seară - Harfe mici şi viori care-n amfora lor Tăinuiesc floarea rară. Să le prindeţi uşor peste gulerul sting, Cînd şoptesc Violine în jur şi e lună › ›› Cînd flntînile pling, Bucuroase de raze de aur pe strună. Iar în ochii albaştri se vor naşte poeme, Cum poeme răsar în sfioşi ghiocei Din petale fragile şi subţiri ca de gene - Dăruiţi primăvara prietenii mei !...Anotimpul de pace urcă-n fructe de-acum Urcă-n noi fermecat, şi trec cerbii... Cîntec de drum, Cîntec pentru prospeţimea firului ierbii. SORIN STOIAN CARN * Scriitorul sovietic Serghei Smirnov, a anunţat într-o discuţie cu ziariştii italieni că in viitorul apropiat se va începe turnarea unei coproducţii italo-sovietice. Filmul va trata despre Feodor Poletaev, soldatul sovietic care a luptat sub numele de „Feodor“ in rîndurile rezistenţei din regiunea Ligură şi a fost decorat cu medalia de aur pentru virtute militară. * Amedeo Nazzari va juca intr-un nou film—„Un italiano in Argentina“, a cărui turnare va începe in America de Sud la sfirşitul lunii februarie. Alături de el vor mai juca Vittorio Gassman şi Silvana Pampanini, iar regia va aparţine lui Dino Rist. * Cunoscutul regizor italian Federico Fellini a primit in Statele Unite premiul acordat de criticii cinematografici ai cotidianelor din NewYork pentru filmul „Opt şi jumătate* — considerat cel mai bun film de limbă străină prezentat in Statele Unite In 1963. * In piața cartierului comercial din Bombay (India) a avut loc inaugurarea festivă a ET unui monument ridicat in memoria acelora care şi-au dat viaţa pentru drepturile democratice ale poporului. Monumentul este format dintr-un grup sculptural care înfăţişează un muncitor şi un ţăran care ţin in mină o făclie şi simbolizează unitatea maselor muncitoare din India In lupta pentru transformările naţionaldemocratice. Acesta este singurul monument din India unde cele două mari clase sunt reprezentate alături. Nr. 5438 Vom comemora, peste câteva luni, 75 de ani de la moartea lui Mihail Eminescu, poet naţional şi universal, deopotrivă. Pregătiri din cele mai vii încep a se ivi de pretutindeni. Revistele alcătuiesc numere speciale, dedicate amintirii marelui poet, instituţiile noastre de cultură organizează conferinţe şi simpozioane, cercetarea ştiinţifică se îndreaptă temerar spre unghiurile mai puţin cunoscute ale operei eminesciene. S-a emis şi s-a închegat, de fapt, ideea unui „An Eminescu“ şi „Flacăra Iaşului“ i se asociază, cu entuziasm, cinstind memoria unui strălucit poet al patriei noastre, in oraşul din care — după cum spunea Ibrăileanu — opera eminesciană a izvorît, in mare parte, şi nu a cării atmosferă poate fi mai potrivit receptată, după părerea criticului. Poporul nostru recunoaşte în opera lui Eminescu propriul său portret ideologic şi artistic într-un moment dat al Istoriei naţionale şi anume în cel în care idealurile revoluţiei din 1848 începeau a se stinge, iar cele ale revoluţiei proletare abia se aprindeau. Poetul a trăit, cu ecouri multiplicate, variatele contradicţii ale epocii sale, ale ultimelor decenii ale veacului trecut. Inrădăcinindu-se într-un moment particular al istoriei poporului, poezia lui Eminescu simbolizează totuşi — ca opera oricărui poet reprezentativ—capacitatea generală a creaţiei naţiunii în domeniul literar. Ceea ce ne propunem să reliefăm însă, aici, nu este caracterul naţional indiscutabil al operei lui Eminescu, ci ecourile lui în străinătate, dimensiunea universală a creaţiei lui, măsura în care scrisul său depăşeşte hotarele ţării, integrîndu-se valorilor artistice care alcătuiesc tezaurul general al culturii universale. Trebuie spus insă, de pe acum, că Mihail Eminescu nu mai este, de mult, un poet necunoscut străinătăţii, că poemele sale au fost traduse — de numeroase ori — în limba rusă, franceză, germană sau engleză, în forme mai mult sau mai puţin izbutite, şi că — încă dinaintea ultimului război mondial — numele său intrase în circulaţia generală a literaturii. E totuşi necesar să adăugăm, că o valorificare mai stringentă a operei eminesciene se datoreşte abia vremii noastre, în cadrul intensificării relaţiilor culturale dintre naţiuni. Intr-adevăr transpunerea lui Eminescu în limbi străine înregistrează, in ultimele două decenii, o creştere cantitativă şi calitativă cu totul remarcabilă. Şi ecourile lui Eminescu în străinătate devin tot mai vii şi mai puternice. Faptul răspândirii peste hotare a operei eminesciene şi a comentării ei ample, ridică problema motivării generale a dimensiunii ei universale. Cum se explică interesul străinătăţii pentru poezia lui Eminescu şi care sunt perspectivele valorificării ei de acum înainte ? Circulaţia scriitorilor dintr-o ţară în alta se datoreşte unei indoite serii de motive legate între ele printr-o adevărată dialectică a contrariilor. Un poet, de pildă, interesează în străinătate atît prin elementele poeziei sale care sînt asemănătoare cu cele ale altor scriitori de peste hotare în baza unui conţinut tematico-ideologic relativ comun, dar şi prin aspectele ce-l deosebesc puternic de acestea, prin specificul lui şi al poporului său. Vom demonstra, şi în cazul lui Eminescu, valabilitatea acestei explicaţii schiţind, cu acest prilej, şi o caracterizare generală a operei eminesciene. Ne vom referi mai întîi la elementele ce leagă poezia lui Eminescu cu structura generală a poeziei universale din secolul al XIX-lea in care s-a desfăşurat şi activitatea lui creatoare. Trebuie subliniată, de pe acum, deosebita complexitate a omului şi operei eminesciene, faptul evident că ne aflăm în faţa scrisului unui creator modern. Eminescu e spiritul care reflectă, cu zbuciumul său permanent, ascuţitele contradicţii ale unei epoci ca cea a secolului trecut care depăşind regimul feudal a avut încă de înfruntat numeroasele şi variatele lui rămăşiţe, odată cu racilele noului regim capitalist ce n-au întîrziat să apară. Poetul român a exprimat prin tematica şi tratarea acesteia, ecourile tipice ale vremii sale, afirmîndu-şi astfel poziţia sa fraternă faţă de ceilalţi poeţi ai acestei epoci, reprezentând diferite naţiuni. Complexitatea şi modernitatea operei eminesciene nu constă numai în numeroasele genuri în care el a scris, ci şi în cultura vastă din care Eminescu şi-a tras, în parte, izvoarele. Cunoscător al literaturii universale, îndeosebi al celei romantice germane, al filozofiei kantiene şi postkantiene mai ales, al disciplinelor ce trezeau tot mai mult interesul veacului trecut ca economia politică, sociologia şi istoria generală . Eminescu a exprimat, în opera sa, idei care circulau printre poeţii şi filozofii secolului său ca, de pildă, istorismul, patriotismul şi democratismul. Poetul a cîntat apoi marile teme ce au interesat totdeauna pe oamenii de pretutindeni. El a intonat imnuri naturii sau dragostei în numeroase poeme de intens dramatism, s-a oprit îndelung şi adînc asupra problemelor vieţii şi morţii, a poposit în marginea soartei poporului ANUL EMINESCU de AL DIMA şi istoriei sale. Eminescu a tratat, prin urmare, principalele probleme care au preocupat poezia din toate timpurile şi, îndeosebi, pe cea din epoca romantică. Printre firele care ÎI leagă apoi de poeţii de seamă ai lumii, trebuie recunoscut şi preţuit, mai cu seamă, conţinutul de idei al operei eminesciene. Inregistrînd ca şi Victor Hugo ecourile sonore ale epocii sale, Eminescu o reflectă — după cum observam şi mai sus — cu numeroasele ei contradicţii evidente şi în fondul pe care-l expunea. Poezia eminesciană arată astăzi cititorului şi o anume faţă deprimantă, o lunecare limpede spre scepticism sau pesimism in care s-au recunoscut diferite izvoare filozofice, dar care se explică de fapt, mai profund, prin reacţiunea lui faţă de mizeriile unei epoci de oprimare. Nu astfel de aspecte constituie însă nota dominantă a contribuţiei eminesciene, ci dimpotrivă, tonul general pozitiv, încrederea în valorile vieţii şi în desăvîrşirea ei prin luptă necurmată. Eminescu se situează, prin urmare, prin ansamblul operei sale, pe o poziţie ideologică înaintată, pe cea pe care o anunţase mişcarea revoluţionară din 1848, cîntată de el cu atîtea prilejuri şi a cărei dezvoltare fusese oprită de cursul evenimentelor potrivnice din al 7-lea deceniu al secolului trecut. Poetul a fost totdeauna alături de poporul său şi de lupta acestuia pentru drepturile sale. In acest fel, Eminescu îşi marchează locul său eminent alături de toţi romanticii progresişti ai lumii care luptaseră de-a lungul Întregului veac al XIX-lea pentru aceleaşi ţeluri democratice. In sfîrşit, o trăsătură de seamă prin care poetul român se leagă încă odată de semenii lui întru poezie, e, desigur, participarea lui vie la marile curente ale Europei contemporane. Ne referim la încadrarea sa în cuprinsul romantismului ca şi în cel al realismului critic, ambele direcţii integrîndu-se în anume sectoare ale operei sale, coexistînd ca în cazul multor scriitori ai acelui veac. Iată, socotim, suficiente motive care justifică interesul străinătăţii pentru opera eminesciană, pe latura caracterelor ce o leagă de cadrul general al poeziei universale, încurajînd un sentiment fratern pentru poetul român, cîntăreţ al aceloraşi mari teme ce au preocupat totdeauna omenirea şi adept al unei atitudini ideologice înaintate, menite să servească promovarea societăţii. Opera eminesciană îşi realizează însă — după cum observam — seducţia ei şi pe calea elementelor specific naţionale pe care le reflectă şi care-şi exercită, fără îndoială, atracţia lor în străinătate. Vom înfăţişa aici doar citeva din ele. Eminescu oglindeşte, şi el, ca orice poet mare, realităţile particulare ale patriei lui: natura ei, istoria ei, evoluţia socială, inclusiv momentul contemporan lui. Dezvoltînd tema naturii, poetul a ştiut să diferenţieze peisajul, în mod obiectiv şi subiectiv, deopotrivă. Dintre tipurile priveliştilor ţării noastre, el s a oprit mai ales asupra munţilor şi codrilor, a celor din urmă mai cu seamă. In acest fel, poetul a dezvoltat, de fapt, o străveche tradiţie a poeziei noastre populare care a înfrăţit totdeauna codrul cu ţăranul obijduit, determinîndu-1 pe acesta să-şi înceapă numeroase cîntece cu descrierea codrului, joc de apărare şi refugiu împotriva duşmanilor neosteniţi. Sentimentul naturii nu reprezintă deci, la Eminescu, numai un motiv romantic comun tuturor poeţilor acestei metode de creaţie, ci înregistrează o tonalitate proprie care este cea a pădurii, a munţilor noştri, a mării In poezia descriptivă a naturii, Eminescu foloseşte — după cum se ştie — adesea formele populare ale expresiei, motivele folclorice, lexicul şi locuţiunile poporului. Dar, desigur, cititorul străin se va interesa de felul particular al descrierii lui Eminescu şi va putea preţui atunci unul din aspectele fermecătoare ale poeziei sale. Poetul îşi zugrăveşte peisajele — lacul, munţii, pădurea, marea — mai ales sub unghiul dominant al vizualităţii şi apoi sub cel al acusticităţii. II preocupă îndeosebi — ca pe toţi romanticii — peisajele scăldate în lumină selenară ce învăluie lumea în vis şi poezie. Universul acustic al lui Eminescu e apoi făurit din sunete scăzute, discrete, din „şoapte“, „murmure", „îngînări" etc. spre a sugera aceeaşi atmosferă romantică. ________ O caracteristică generală şi specifică a poeziei romîneşti pe care o exprimă cu relief şi opera eminesciană, e puternica ei notă populară. E o trăsătură care va putea constitui şi pentru străini o importantă sursă atractivă. Constatăm astfel, mai intîi, o accentuată solidaritate a poetului cu trecutul poporului său, o tendinţă de a se cufunda în istoria lui mai depărtată sau mai apropiată, întoarcerea romantică a poetului către trecutul naţional şi către marile lui figuri eroice înseamnă, în fond, o condamnare a contemporaneităţii lui, a regimului de oprimare a epocii lui, a desconsiderării meritelor strălucite ale acestui trecut de către oameni preocupaţi doar de interesele lor meschine. Strînsa legătură a poetului cu poporul său se mai vădeşte şi prin marea consideraţie pe care el a dat-o totdeauna folclorului, utilizîndu-i in mod variat şi profund, ridicind — pe materialele lui — creaţii cu adevărat nemuritoare. Se înţelege că Eminescu a fost foarte atent cu problemele sociale ale vremii lui, a vibrat la suferinţele poporului său oprimat şi şi-a exprimat, de numeroase ori, în versuri şi proză, afecţiunea pentru cei oropsiţi şi protestul viguros împotriva asupritorilor. Incepînd din tinereţe şi pină în epoca maturităţii sale, poetul a tratat necurmat tema socială, sub forme variate, şi cu registre afective felurite, de la protestul pur Intelectual şi pînă la dezlănţuirea vehementă a revoltei. Poet ginditor prin excelenţă, Eminescu a dăruit literaturii române, şi, desigur literaturii lumii, citeva din cele mai tipice poeme sociale şi filozofice ale ei. Atracţia pe care o exercită poezia eminesciană şi pentru străini, mai are însă încă o sursă asupra căreia ne vom opri acum. E vorba anume de valoarea artistică proprie a operei lui şi de interesul pe care aceasta o poate trezi în străinătate. Cele 15.000 de pagini ale manuscriselor sale dintre care doar o parte au fost publicate, dezvăluiesc — de la prima vedere — simptomele unei conştiinţe artistice extrem de laborioase. Multe poeme alătură numeroase variante, multe versuri sînt adesea refăcute, multe expresii, locuţiuni, cuvinte, sînt de nenumărate ori şterse şi îndreptate. Pînă la forma, socotită definitivă, au fost străbătute numeroase trepte şi, de multe ori, editorul ezită cînd e vorba să aleagă între ele. Poetul era mereu în căutarea „cuvîntului care să exprime adevărul“. Ceea ce cititorul străin nu va putea însă gusta din poezia eminesciană, va rămîne — desigur — limba lui Eminescu a cărei naturaleţă şi vivacitate îi e cu totul caracteristică. Cu un lexic uşor arhaisant, dar încadrat nu odată cu termeni noi şi abstracţi, cu o oarecare notă regională moldovenească, utilizînd uneori construcţii topice neobişnuite, descoperind rime rare şi sonorităţi sugestive — poezia eminesciană topeşte toate aceste elemente într-o melodie particulară, adesea gravă şi profundă, vibrantă şi răscolitoare care-i alcătuieşte farmecul unic, cu neputinţă de transpus într-o limbă străină, cum se întîmplă totdeauna cu marii poeţi. Dar acest natural şi organic impediment, comun întregii poezii universale, nu poate însemna condamnarea la izolare a poeziei eminesciene. Numeroasele ei calităţi, numai în parte mai sus expuse, îi dau — dimpotrivă — posibilitatea unei circulaţii mondiale largi care se întemeiază, în primul rînd, pe recunoaşterea mesajului ei propriu în cadrul poeziei universale. Sol artistic al unui popor care-şi croieşte astăzi cu avînt o nouă soartă, Eminescu şi-a alăturat graiul său aprins tuturor marilor poeţi ai lninii care intonează de veacuri acelaşi măreţ cîntec al inimii în luptă pentru înaintatele idealuri ale umanităţii. DIMENSIUNEA UNIVERSALĂ A OPEREI EMINESCIENE . Clişeele 1 şi 2 : ION NEAGOE Lucrători fruntaşi în sectorul zootehnic de la Gr.S. Popricani. Clişeul in: LIPA NATANSOHN : Zootehnişti. Rod al unei recente documentări, cele trei desene au fost realizate de către tinerii artişti plastici ieşeni Ion Neagoe şi Lipa Natansohn, în unităţile agricole socialiste de la Popricani şi Cristeşti.