Flacăra Iaşului, ianuarie 1965 (Anul 21, nr. 5698-5722)

1965-01-03 / nr. 5698

Pag. 2 ŞANTIER LITERAR 1965 A devenit un obicei ca, la fiecare început de ianuarie, scriitorii noştri să-şi prezinte proiectele lor pentru tot anul. Le prezentăm şi cititorilor noştri aşa cum ne-au fost prezentate nouă ca să ştie dinainte măcar cu aproxi­maţie (proiectele sunt proiecte) ce vor citi în 1965. OTILIA CAZIMIR : In anul care a tre­cut mi-a apărut un volum de „Poezii“ care cuprindea creaţii din întrea­ga mea activitate literară desfăşurată în aproaps o jumătate de secol. Ul­tima parte a acestui volum o consider cea mai izbutită, reprezentîndu-mă cel mai fidel. Aici sunt incluse poeziile scrise în ultima vreme, cu deplină maturitate şi deplină sinceritate. De aceea am şi intitulat acest capitol „împlinire". Tot în 1964 a apărut încă o ediţie din „Baba Iarna intră-n sat" (e vorba de o ediţie in limba maghiară) care a ajuns acum la un tiraj de un sfert de milion ... Şi acum despre 1965. Chiar în pri­mul trimestru e vorba să iasă un vo­lumaş în colecţia „Cele mai frumoase poezii“. De asemenea, aştept apariţia cărţii mele „A murit Luchi". Apoi, Edi­tura pentru literatură imi cere proza mea neadunată în volum şi mai ales articolele împrăştiate prin diferite pu­blicaţii. Doresc ca sănătatea să-mi permită să răspund şi acestei cereri. GEORGE LESNEA : Sunt foarte mul­ţumit că în 1964 a apărut un volum masiv de versuri, la Editura pentru literatură, care cuprinde poeme publi­cate de la începutul carierei mele li­terare pină în zilele noastre. Volumul a apărut in admirabile condiţii grafi­ce, cum apar dealtfel toate tipăritu­rile la noi. Concomitent cu aceasta au apărut in colecţia liliput patru volume de poezie rusă şi sovietică (Puskin, Lermontov, Esenin, Maiakov­­ski). Am colaborat cu traduceri la primele două, iar volumul Esenin este tradus de mine în întregime. Din a­­cest mare poet voi continua să traduc şi în viitor. In 1965 voi continua să colaborez la revistele noastre literare cu versuri inspirate din realităţile socia­liste ale patriei. Pregătesc pentru a-i prezenta tiparului (la Editura pentru literatură) un volum de versuri care se va intitula „Galben de soare". Poezia care dă titlul acestei cărţi a apărut în volumul din 1964. O parte din poemele ce vor fi cuprinse în cartea pe care o pregătesc sunt de inspiraţie folclorică. ION ISTRATI : Trag nădejde că în 1965 voi termina şi preda Editurii ti­neretului volumul al doilea al cărţii „Din neagra ţâranie" din care am publicat un fragment în „Iaşul lite­rar" nr. 12/1964. O a doua scriere, care sper că nu va mai zăbovi prea mult pe masa mea de lucru, va fi o comedie ţără­nească în trei acte, care va încerca să scoată din anonimat o seamă de podoabe morale şi civice ale unor sătence cărora, în anii noştri, li se încredinţează o serie de responsabi­lităţi obşteşti. In sfirşit, aş vrea să încredinţez Edi­turii pentru literatură un roman la care migălesc de mai mulţi ani şi care-şi propune să ofere cititorilor o cît mai proaspătă şi mai autentică imagine a satului cooperativizat. HORIA ZILIERU : Pentru mine 1964 nu a fost un an sărac in roade liri­ce. Experienţa de viaţă, în esenţă, mi-a sensibilizat anumite coarde !**ai grave, mai cu plină rezonanţă. 1965 ? Cum prevede şi planul pe anul acesta, la Editura pentru lite­ratură, îmi va apare volumul „Cu luna pe umăr". Ce cuprinde, ce pă­rere personală am despre piesele care-l compun, mă abţin să spun, întrucît, nu mai e mult pină la tipă­rire. Am alcătuit un volum nou, deo­camdată în faza de dosar care încă nu intenţionez să-l înaintez spre pu­blicare : „Echinox de toamnă". Este in întregime de dragoste. Această problemă etern umană, dragostea, filtrată prin straturi poetice, este vă­zută în ipostazele sufleteşti ale omu­lui contemporan. Nu am avut de gînd să alcătuiesc un volum special pe această temă, deşi se scrie des­tul de mult acum, dar piesele adu­nate văd că pot avea dimensiunile tipografice ale unui volum ca atare. Revenind la izvoarele folclorice, am în intenţie de a scrie un ciclu de poeme, mai mare desigur, aducînd în contemporaneitate anumite mituri populare autohtone. FLORIN MIHAI PETRESCU : Anul trecut am publicat poezii cu o tema­tică diversă, avînd totuşi o idee ge­nerală în ceea ce priveşte arhitecto­nica volumului pe care intenţionez să-l predau la o editură, în acest an. In 1965, avind în plan o serie de călătorii, cred că voi realiza poezii in acest gen. Exemple in acest sens sint destule atît în literatura străină, cît şi în literatura noastră. ANDI ANDRIEŞ : Ţinută pe masa de lucru mai mult decit m-aş fi aşteptat, comedia „Atenţie, sens unic !“ pare, în sfîrşit, aproape de stadiul final. Unul dintre marii noştri scriitori con­temporani îi sfătuia, nu de mult, pe tineri : „Grăbiţi-vă încet“. Cred că e un lucru de care trebuie ţinut seama. CORNELIU STURZU : Pe lingă poe­ziile publicate în diferite ziare şi re­viste („Iaşul literar“, „Luceafărul“ etc.), anul care s-a încheiat mi-a adus şi bucuria debutului editorial : apariţia pe plan local a plachetei de versuri „Arcade peste anotimp“. Ca o evoluţie firească a creaţiei mele, anul care a sosit îl doresc mai fertil. Mă refer la volumul de versuri, în pregătire la Editura pentru litera­tură şi pe care l-am intitulat „Pasărea de lut". MIRCEA RADU IACOBAN : In 1964 am scris piesa „Vă cheamă Narva“ - care va apare in nr. 1/65 al revistei „Iaşul literar“. Ea se află depusă la două teatre din Moldova. In 1965 intenţionez să predau la E.P.L. o culegere de schiţe. Vreau să termin comedia începută despre stu­denţie. Cititorii ne vor ierta că in interviul de faţă nu şi-au spus cuvîntul toţi scriitorii ieşeni. Pe unii ne-a fost des­tul de greu să-i găsim in aceste zile cînd toată lumea este atît de... ocupată. Dar cum niciodată nu-i prea tirziu... STELIAN OPROIU LEANDRU POPOVICI Portretul pictorului Victor Mihăilescu-Craiu r­s jmr­s just­s­a OPERĂ DE STAT­­ IAȘI prezintă : Miercuri 6 ianuarie, ora 19,30 : „LILIACUL" Duminică 10 ianuarie, ora 10 : „CASATORIA SECRETA" Duminică 10 ianuarie, ora 19,30: „NUNTA LUI FIGARO" FLACĂRA IAȘULUI Otilia Cazimir la Teatrul de păpuşi O idee pe cit de frumoasă pe atit de sortită izbinzii: realizarea, pe scena Teatrului de păpuşi, cu mij­loacele acestuia, a unui montaj din poeziile pentru copii ale Otiliei Ca­zimir. De multă vreme scriitoarea , care şi-a adunat in volumul „Baba Iarna intră-n sat“ (1954) cele mai inimoase versuri dedicate celor mici­­ este preferata copiilor de toate virstele. Aşa se explică tirajul im­presionant la care a ajuns, in cele citeva ediţii, cartea cu titlu poznaş. Poetă inspirată a microcosmosului pe care ni l-a prezentat cu gingăşie, în trăsături line, vibrante, Oti­lia Cazimir s-a aplecat firesc, a­­proape inevitabil, spre universul co­piilor, căruia i-a pătruns şi i-a în­ţeles toate „ascunzişurile“. O permanentă grijă are scriitoarea faţă de raportul dintre joc şi edu­caţie. In acest sens, criticul Const Ciopraga observa că fiecare poezie a Otiliei Cazimir este un joc in care cosmosul este intentionat diminuat la dimensiunile unui univers-mache­­tă, in conformitate cu viata psihică a copilului. De aici excluderea ele­mentelor hiperbolice. Iarna se com­portă ca o simplă babă . Dochia nu are proporţii supranaturale. Mira­culosul caracteristic basmului este evitat. Poftele naturii iau proporţii umane. Acelaşi critic notează un „Postlată" la volumul de „Versuri" (1957): „Simplificind detaliile, Otilia Cazimir găseşte trăsături tipologice distinctive ființelor descrise .Autoa­rea are in vedere aspectul fizic și comportarea acestora pentru a de­duce anumite trăsături „de caracter", la animale, întocmai ca la oameni... Momentul educativ e înlesnit de o duioşie discretă, iar concluzia cută­­rei istorioare subliniază un adevăr de viaţă...“ Colectivul Teatrului de păpuşi care şi-a luat sarcina acestei montări, a inteles exact intenţiile scriitoarei şi s-a străduit să le redea intr-un lim­baj scenic adecvat, plăcut şi acce­sibil, reuşind să ofere celor mici o spectaculoasă intilnire cu poeziile pe care toți le cunosc pe dinafară, ideea unui asemenea spectacol este rezul­tatul căutărilor permanente ale a­­cestui colectiv harnic, al dorinţei lui de originalitate, de inedit, iar rea­lizarea ca atare vorbeşte convingă­tor de o matură experienţă (se ştie că Teatrul a împlinit, de curind, 15 ani de activitate­, de un colectiv de artişti-minuitori bine pregătit, gata oricind să abordeze noi puncte de plecare şi noi mijloace de expre­sie. S-a pornit de la volumul .,Buba iarna intră-n sat" care oferă largi posibilităţi pentru desfăşurări plasti­ce, pentru ilustrări„ antrenante. Simo­na Agachi, care semnează regia spectacolului, a dat rezolvări potri­vite problemelor de creaţ­ie ce im­punea realizarea unui asemenea spectacol. Exuberanţa culorii şi miş­cării, inventivitatea plastică ce uneş­te poezia imaginii cu tehnicitatea teatrală bine stăpinită, fantezia mi­­nuirii şi spectaculosul formelor sce­nice folosite — sunt principalele tră­sături ale „producţiei" păpuşarilor ieşeni. împărţirea scenei in şase drept­unghiuri suprapuse trei cite trei, dă posibilitate păpuşarilor să se mişte in diferite planuri. Adăugindu-se la aceasta lumina si culoarea, diferite pentru fiecare dreptunghi, se creează o realitate scenică de un dinamism foarte bine venit (caracteristică in a­­cest sens ni s-a părut montarea poe­ziei „Un cămin de păsărele"). Scenografiei inspirate a Vioricăi Groapă (decoruri şi păpuşi) i se a­­sociază armonios muzica lui Con­stantin Dediu, care creează o atmos­feră de bună dispoziţie şi comen­tează, adesea cu umor, cele petre­cute pe scena. Dintre interpreţi se remarcă Ion Jigachi, volubil, cu o voce plăcută şi flexibilă, sesizînd pină la nuanţă caracterul personajelor interpretate. Merite au de asemenea şi ceilalţi interpreţi : Ortansa Stănescu, Simona Agachi şi Constantin Ciofu, precum şi prezentatoarea, Rodica Vilcu, care a ştiut să întreţină interesul micilor spectatori şi să-i facă să participe la acţiune. De asemenea, ea a spus frumos versurile şi ghicitorile care i-au revenit într-un cuvint — am asistat la un spectacol original, plăcut şi antre­nant, care a valorificat ingenios bo­găţia etică şi poetică a versurilor Otiliei Cazimir. O singură umbră de regret ne încearcă , spectacolul este prea scurt. Este o lipsă pe care co­lectivul teatrului o poate înlătura, avind in vedere că volumul „Baba Iarna intră-n sat" oferă încă multe poezii care pot fi montate scenic ST. O MUGUR Recoltă NICOLAE TATOMIR Şi timpul, meşter mare... De ce vrei tinereţea să mi-o rechem aici Cind frunza-i de arama şi vîntu-i ca un bici ? Şi cum vrei să rămîie, de-aş rechema-o, vai, Cînd toamna ca un iaun îmi flueră din nai ? Recheam-o, glasu-mi fraged mă-mbie. Din pămint O nouă primăvară va izbucni în vînt. Şi timpul, meşter mare în alchimia sa, Primi­va, printre calie, şi tinereţea ta. I. Buzdugan Filmele săptămînii „Sedusa şi abandonată“ Dacă în „Umbrelele din Cherbourg“ parodierea melodramei se face acci­dental şi nu cu o prea evidentă in­tenţie din partea realizatorilor filmu­lui, în „Sedusă şi abandonată“ ope­raţiunea aceasta este efectuată a­­proape în mod demonstrativ. Filmul „Sedusă şi abandonată“ este al lui Pietro Germi, pe care l-am mai întîl­nit, pe ecrane, de curind în „încurcătură blestemată“ şi, mai de mult, în „Fe­roviarul“ şi „Divorţ italian“, filme de prestigiu, capabile să certifice o im­punătoare personalitate artistică. Ceea ce ne înfăţişează Germi este Sicilia. Dar nu aceea vag romantică în care agoniza Ghepardul­, ci Sicilia realităţilor cotidiene, Sicilia înecată în prejudecăţi şi superstiţii, in meschină­rie şi intoleranţă, ţinut rămas de tra­gică înapoiere şi întunecime. Dealtfel comicul prezent în filmul „Sedusă şi abandonată“ este un comic amar. Iar dacă recuzita este a eternei melodra­me — o fată sedusă, un baron de­căzut care vrea să se spînzure, un frate pornind cu arma în mină să salveze onoarea familiei etc. — sub­stanţa filmului o constituie insă rea­lităţile siciliene, surprinse de Germi cu pătrundere şi amplă cuprindere a co­tidianului plin de semnificaţie, În centrul filmului stau acţiunile dispe­rate ale unui tată, întreprinse în scopul salvării onoarei familiei, ame­ninţate prin seducerea uneia dintre fiicele sale de către logodnicul su­rorii acesteia. Bătălia, desfăşurată cu nepotolită înverşunare, va dura destul de mult. Inpricina lui preferă, la un moment dat, închisoarea unei căsătorii cu o fată, căreia îi reproşa cu vehe­menţă faptul că nu mai era... nepri­hănită. Intr-o animaţie şi cu o volubi­litate specific meridională, eroii dis­cută, se acuză şi se scuză, ameninţă sau imploră, regizează o „răpire“ me­nită a salva aparenţele onorabilităţii, trec de citeva ori prin faţa judecăto­rului şi, de mai multe ori prin faţa judecăţii, mute ori dezlănţuite, a opi­niei publice. Epuizaţi, înspăimîntaţi, seducătorul şi fata sedusă spun în sfîrşit „da“, mai întîi în contratimp, prelungind dramatic ostilităţile şi in cele din urmă în mod sincron, filmul încheindu-se cu o nuntă şi în acelaşi timp cu moartea tatălui fetei. Solicitat mult peste puterile lui, acesta moare, mulţumit totuşi că onoarea familiei a fost salvată, amintirea lui fiind per­petuată în cimitirul oraşului printr-un bust sub care sunt omagial dăltuite cu­vintele „onoare şi familie”. După cum se poate observa, paro­dia nu constă numai în atitudinea rea­lizatorilor filmului­­faţă de materialul de viaţă abordat ci în însăşi atitudi­nea personajelor faţă de problemele cărora trebuie să le facă faţă. Nimic nu este exagerat, ridicolul existînd în însăşi realitatea oglindită în aceas­tă creaţie cinematografică. Germi nu face decit să-l surprindă şi să-l sub­linieze prin adecvate modalităţi ar­tistice. Personajele sunt bine individualizate, fiecare cu funcţia sa bine stabilită în tabloul de ansamblu al lumii înfăţişa­te. Tatăl — întreprinzător şi intempes­tiv, mama - docilă, fetele - stupid romanţioase, fratele acestora — las prin vocaţie; deţinătorul unui magazin de pompe funebre devine mijlocitor între părţi, organizînd „răpirea“ fetei; comisarul­, informat asupra acestei ră­piri, pleacă in afara oraşului pentru a nu stingheri, prin rigorile legii, buna desfăşurare a acţiunii ş.a.m.d. Uneori personajele acţionează „de ochii lu­mii", bravada lor in situaţii care nu justifică deloc o asemenea atitudine - dimpotrivă! — înecîndu-i în ridicol. Filmul „Sedusă şi abandonată“ face radiografia unui mediu uman, stabilind simptome ale unor maladii care maci­nă existenţa şi deformează dezolant destine umane. Naraţiunea cinemato­grafică este desfăşurată intr-un ritm susţinut, energic, imaginile în care negrul vestimentaţiei şi albul­ cenuşiu al decorului domină apăsător, accen­­tuînd nota de amărăciune conţinută în comicul generat de situaţiile cu vervă, şfichiuitor parodiate. Un film care se impune prin com­plexitatea temei şi a rezolvărilor ar­tistice. „Ghinionistul“ O comedie cinematografică a stu­diourilor engleze în care umorul en­glezesc este împletit cu comicul unor vechi comedii, de curind antologic readuse pe ecrane. Un ghinionist, ostaş în aviaţia engleză, devine noto­riu prin numărul enorm de catastrofe pe care le produce prin unităţile prin care trece şi care culminează cu distrugerea cîtorva avioane şi inunda­rea unui întins teritoriu. Problema ca­pătă importanţă naţională, alarmînd ministerul, răpind liniştea ministrului de resort şi impunînd intervenţia ho­­tărîtă a primului ministru. Ghinionis­tul, rătăcit de unitatea sa, va fi căutat printr-o adevărată desfăşurare de forţe, cea de a doua parte a filmu­lui fiind şi cea mai amuzantă şi sfirşind apoteotic prin „reîntoarcerea fiului rătăcitor". Filmul este plin de efecte comice (vezi maşina de spălat vase care bom­bardează pur şi simplu pereţii bucă­tăriei cu un potop de farfurii, ceşti etc.) uneori însă cam gratuite, de unde şi o notă de artificialitate în desfăşu­rarea subiectului. In general, însă, fil­mul se străduie să-şi dispună specta­torii şi - în mare parte - reuşeşte. S. TEODOROVI­CI Mr. 5698 EMIL ISAC. Publicist şi poet însufleţit de-a lun­gul întregii vieţi de luminoase idea­luri umanitare, democratice, Em­il Isac a fost un „spirit de visător şi totoda­tă de combatant", cum il caracteri­zează Ion Brad, prefaţatorul recentei ediţii de „Versuri" apărută în colec­ţia „Cele mai frumoase poezii" din Editura Tineretului 1964. Scriitor apropiat de durerile şi spe­ranţele spre mai bine ale poporului in anii aspri dinaintea Eliberării, Emil Isac s-a devotat în anii ultimi ai vie­ţii sale, după 1944, luptei partidului, năzuinţelor celor mai înalte, contem­porane, scrisul său dobindind acum noi accente progresiste, noi şi largi rezonanţe sociale. Dintre volumele sale amintim : Poezii, Impresii şi sen­zaţii moderne (1908), Ardeoluie, Ar­­dealule bătrin (1916), la care se a­­daugă ulterior Cartea unui om, Noti­ţele mele, Poezii, Poeme în proză. Din anii noştri, amintim volumele : Poezii alese cu o prefaţă de Veroni­ca Porumbacu (E.S.P.L.A. Biblioteca pentru toţi 1954), Poezii alese, prefa­­ţat de Ion Brad (Ed. tineretului 1956) şi recentul volum de versuri (Ed. tine­retului 1964). Ultimul volum, apărut în colecţia „Cele mai frumoase Poe­zii", cu un călduros „Cuvînt înainte" de Ion Brad, însoţit şi de un portret al poetului, de Ştefan Dumitrescu, re­produs din „Universul literar" anul 1925, se prezintă indiscutabil superior celorlalte. Această superioritate se re­cunoaşte atît din punct de vedere tehno-redacţional, ceea ce este un merit al Editurii tineretului, cît şi din punctul de vedere al cuprinsului, al selecţiei şi ordonării textelor din ope­ RECENZIE la poetică a lui Emil Isac dinainte Şi după 23 August 1944 şi chiar al „Cu­­vîntului înainte" semnat de Ion Brad, care, deşi reia prefaţa ediţiei din 1956, o îmbunătăţeşte evident, completînd-o şi încercînd să adincească prin ana­liza poeziei lui Isac, înţelegerea criti­că a valorii ei artistice. Volumul „Versuri" în culegerea de faţă („Cele mai frumoase poezii“) gru­pează în cele două diviziuni sistema­tizate cronologic, urmărind evoluţia poetului între 1906-1944 şi 1945—1954, versurile cele mai reprezentative ale lui Emil Isac. Volumul reuşeşte să în­făţişeze, pentru cititor, o imagine in­teresantă şi impresionantă a poetului a cărui originalitate constă tocmai în căldura şi simplitatea cu care a ştiut să evoce poetic, de multe ori chiar prin mijloacele simbolismului, alături de simţăminte individuale de remar­cabilă atitudine morală şi fineţe, su­ferinţa poporului nostru oprimat în trecut, ca şi izbînzile acestuia în ac­tualitatea noastră socialistă, în care poetul ţine să noteze că : „n-a fost minune, a fost voinţă tot ce s-a în­­tîmplat". „Poporul numai a vrut, după C3 'n zadar s-a tot rugat. Milioane de braţe s-au unit şi a trosnit ce-a fost aur şi lemn Şi degetul vremii a înfipt cu fac­ufl s­ervic. Lumea veche s-a cutremurat şi s-a dărîmat, Drumurile s-au luminat. Veniţi cu toţii la proaspătul izvor, Spălaţi-vă ochii, căci lăcrămile ro­biei nu mai dor, Nu mai pîndeşte ceaţa şi întunericul nu mai umileşte Şi steaua-n vîrf de munte sărută spicul de griu Ce pentru noi, numai pentru noi creşte“ (N-a fost minune) Emil Isac se situa, înainte de 1944, prin tendinţa novatoare a versurilor lui, manifestată în cultivarea simbo­lului şi a unei muzicalităţi noi, stra­nii, intre pionierii înnoirii artistice a liricii româneşti, alături de Bacovia, de pildă. Versul său, cu accente care a­­mintesc poezia lui Ady Endre (cu care a şi fost bun prieten) şi uneori pe aceea a lui Verheeren, exprima nu numai frămintările sufletului său de o mare sensibilitate, ci mai ales jalea şi nedreptatea exploatării capitaliste la sate . „Rugăciunea robilor", „Boie­rul romin", ,, Aşteptare", „Plugarul“, „Plugul", „De la sapă vin...“, ,,Copii de moţi pe străzile din Cluj“, o dată cu denunţarea exploatării muncitori,­mii : „Oraş bolnăvit", „Sirena fabri­cii", „Muncitoare", „Copii săraci", „In zori", „Azi". După Eliberare, poetul îşi închină versul imaginilor lumii hoţ, în care năzuirile de odinioară spre mai bine ale poporului îşi găsesc îm­plinirea („La conacul de odinioară", „Minerul") înalţă imn păcii („Copiilor din Coreea") şi cu sufletul luminat de optimism chiar şi atunci cînd ştie că boala nemiloasă de care suferea îl apropiase, fatal, de moarte („Cintec"), exprimă elanul împlinirii vechilor vi­suri şi perspectiva optimistă a viito­rului. Adresîndu-se contemporanilor, oamenilor vieţii noi, socialiste („Veţi fi voi mai fericiţi de cum eram noi"), Emil Isac scrie acum : „Pe voi vă aşteaptă soare şi veţi uita şi ceaţă şi ploi. Frigul nu va mai arde degetele voastre cum le-au ars pe ele noastre. Pe noi ne-a înecat noaptea surdă, pe voi vă vor trezi zorile albastre. Pe cîmpia voastră, tot ce n-a cres­cut pentru noi, pentru voi o să-i dorească. Veţi fi mai fericiţi. Şi amintirea noastră să nu vă umilească. Vremea care pentru noi a tăcut, pentru voi a-nceput să vorbească”. Cuprinzînd („cele mai frumoase poe­zii" judicios selectate din opera lui Emil Isac, volumul de „Versuri" tipărit recent cu atentă îngrijire de Editura tineretului, apare ca un omagiu adus memoriei poetului, la înreplinirea a zece ani de la moartea acestuia. M. FRUNZA „V E R S U R I“ .

Next