Flacăra Iaşului, ianuarie 1965 (Anul 21, nr. 5698-5722)
1965-01-03 / nr. 5698
Pag. 2 ŞANTIER LITERAR 1965 A devenit un obicei ca, la fiecare început de ianuarie, scriitorii noştri să-şi prezinte proiectele lor pentru tot anul. Le prezentăm şi cititorilor noştri aşa cum ne-au fost prezentate nouă ca să ştie dinainte măcar cu aproximaţie (proiectele sunt proiecte) ce vor citi în 1965. OTILIA CAZIMIR : In anul care a trecut mi-a apărut un volum de „Poezii“ care cuprindea creaţii din întreaga mea activitate literară desfăşurată în aproaps o jumătate de secol. Ultima parte a acestui volum o consider cea mai izbutită, reprezentîndu-mă cel mai fidel. Aici sunt incluse poeziile scrise în ultima vreme, cu deplină maturitate şi deplină sinceritate. De aceea am şi intitulat acest capitol „împlinire". Tot în 1964 a apărut încă o ediţie din „Baba Iarna intră-n sat" (e vorba de o ediţie in limba maghiară) care a ajuns acum la un tiraj de un sfert de milion ... Şi acum despre 1965. Chiar în primul trimestru e vorba să iasă un volumaş în colecţia „Cele mai frumoase poezii“. De asemenea, aştept apariţia cărţii mele „A murit Luchi". Apoi, Editura pentru literatură imi cere proza mea neadunată în volum şi mai ales articolele împrăştiate prin diferite publicaţii. Doresc ca sănătatea să-mi permită să răspund şi acestei cereri. GEORGE LESNEA : Sunt foarte mulţumit că în 1964 a apărut un volum masiv de versuri, la Editura pentru literatură, care cuprinde poeme publicate de la începutul carierei mele literare pină în zilele noastre. Volumul a apărut in admirabile condiţii grafice, cum apar dealtfel toate tipăriturile la noi. Concomitent cu aceasta au apărut in colecţia liliput patru volume de poezie rusă şi sovietică (Puskin, Lermontov, Esenin, Maiakovski). Am colaborat cu traduceri la primele două, iar volumul Esenin este tradus de mine în întregime. Din acest mare poet voi continua să traduc şi în viitor. In 1965 voi continua să colaborez la revistele noastre literare cu versuri inspirate din realităţile socialiste ale patriei. Pregătesc pentru a-i prezenta tiparului (la Editura pentru literatură) un volum de versuri care se va intitula „Galben de soare". Poezia care dă titlul acestei cărţi a apărut în volumul din 1964. O parte din poemele ce vor fi cuprinse în cartea pe care o pregătesc sunt de inspiraţie folclorică. ION ISTRATI : Trag nădejde că în 1965 voi termina şi preda Editurii tineretului volumul al doilea al cărţii „Din neagra ţâranie" din care am publicat un fragment în „Iaşul literar" nr. 12/1964. O a doua scriere, care sper că nu va mai zăbovi prea mult pe masa mea de lucru, va fi o comedie ţărănească în trei acte, care va încerca să scoată din anonimat o seamă de podoabe morale şi civice ale unor sătence cărora, în anii noştri, li se încredinţează o serie de responsabilităţi obşteşti. In sfirşit, aş vrea să încredinţez Editurii pentru literatură un roman la care migălesc de mai mulţi ani şi care-şi propune să ofere cititorilor o cît mai proaspătă şi mai autentică imagine a satului cooperativizat. HORIA ZILIERU : Pentru mine 1964 nu a fost un an sărac in roade lirice. Experienţa de viaţă, în esenţă, mi-a sensibilizat anumite coarde !**ai grave, mai cu plină rezonanţă. 1965 ? Cum prevede şi planul pe anul acesta, la Editura pentru literatură, îmi va apare volumul „Cu luna pe umăr". Ce cuprinde, ce părere personală am despre piesele care-l compun, mă abţin să spun, întrucît, nu mai e mult pină la tipărire. Am alcătuit un volum nou, deocamdată în faza de dosar care încă nu intenţionez să-l înaintez spre publicare : „Echinox de toamnă". Este in întregime de dragoste. Această problemă etern umană, dragostea, filtrată prin straturi poetice, este văzută în ipostazele sufleteşti ale omului contemporan. Nu am avut de gînd să alcătuiesc un volum special pe această temă, deşi se scrie destul de mult acum, dar piesele adunate văd că pot avea dimensiunile tipografice ale unui volum ca atare. Revenind la izvoarele folclorice, am în intenţie de a scrie un ciclu de poeme, mai mare desigur, aducînd în contemporaneitate anumite mituri populare autohtone. FLORIN MIHAI PETRESCU : Anul trecut am publicat poezii cu o tematică diversă, avînd totuşi o idee generală în ceea ce priveşte arhitectonica volumului pe care intenţionez să-l predau la o editură, în acest an. In 1965, avind în plan o serie de călătorii, cred că voi realiza poezii in acest gen. Exemple in acest sens sint destule atît în literatura străină, cît şi în literatura noastră. ANDI ANDRIEŞ : Ţinută pe masa de lucru mai mult decit m-aş fi aşteptat, comedia „Atenţie, sens unic !“ pare, în sfîrşit, aproape de stadiul final. Unul dintre marii noştri scriitori contemporani îi sfătuia, nu de mult, pe tineri : „Grăbiţi-vă încet“. Cred că e un lucru de care trebuie ţinut seama. CORNELIU STURZU : Pe lingă poeziile publicate în diferite ziare şi reviste („Iaşul literar“, „Luceafărul“ etc.), anul care s-a încheiat mi-a adus şi bucuria debutului editorial : apariţia pe plan local a plachetei de versuri „Arcade peste anotimp“. Ca o evoluţie firească a creaţiei mele, anul care a sosit îl doresc mai fertil. Mă refer la volumul de versuri, în pregătire la Editura pentru literatură şi pe care l-am intitulat „Pasărea de lut". MIRCEA RADU IACOBAN : In 1964 am scris piesa „Vă cheamă Narva“ - care va apare in nr. 1/65 al revistei „Iaşul literar“. Ea se află depusă la două teatre din Moldova. In 1965 intenţionez să predau la E.P.L. o culegere de schiţe. Vreau să termin comedia începută despre studenţie. Cititorii ne vor ierta că in interviul de faţă nu şi-au spus cuvîntul toţi scriitorii ieşeni. Pe unii ne-a fost destul de greu să-i găsim in aceste zile cînd toată lumea este atît de... ocupată. Dar cum niciodată nu-i prea tirziu... STELIAN OPROIU LEANDRU POPOVICI Portretul pictorului Victor Mihăilescu-Craiu rs jmrs justsa OPERĂ DE STAT IAȘI prezintă : Miercuri 6 ianuarie, ora 19,30 : „LILIACUL" Duminică 10 ianuarie, ora 10 : „CASATORIA SECRETA" Duminică 10 ianuarie, ora 19,30: „NUNTA LUI FIGARO" FLACĂRA IAȘULUI Otilia Cazimir la Teatrul de păpuşi O idee pe cit de frumoasă pe atit de sortită izbinzii: realizarea, pe scena Teatrului de păpuşi, cu mijloacele acestuia, a unui montaj din poeziile pentru copii ale Otiliei Cazimir. De multă vreme scriitoarea , care şi-a adunat in volumul „Baba Iarna intră-n sat“ (1954) cele mai inimoase versuri dedicate celor mici este preferata copiilor de toate virstele. Aşa se explică tirajul impresionant la care a ajuns, in cele citeva ediţii, cartea cu titlu poznaş. Poetă inspirată a microcosmosului pe care ni l-a prezentat cu gingăşie, în trăsături line, vibrante, Otilia Cazimir s-a aplecat firesc, aproape inevitabil, spre universul copiilor, căruia i-a pătruns şi i-a înţeles toate „ascunzişurile“. O permanentă grijă are scriitoarea faţă de raportul dintre joc şi educaţie. In acest sens, criticul Const Ciopraga observa că fiecare poezie a Otiliei Cazimir este un joc in care cosmosul este intentionat diminuat la dimensiunile unui univers-machetă, in conformitate cu viata psihică a copilului. De aici excluderea elementelor hiperbolice. Iarna se comportă ca o simplă babă . Dochia nu are proporţii supranaturale. Miraculosul caracteristic basmului este evitat. Poftele naturii iau proporţii umane. Acelaşi critic notează un „Postlată" la volumul de „Versuri" (1957): „Simplificind detaliile, Otilia Cazimir găseşte trăsături tipologice distinctive ființelor descrise .Autoarea are in vedere aspectul fizic și comportarea acestora pentru a deduce anumite trăsături „de caracter", la animale, întocmai ca la oameni... Momentul educativ e înlesnit de o duioşie discretă, iar concluzia cutărei istorioare subliniază un adevăr de viaţă...“ Colectivul Teatrului de păpuşi care şi-a luat sarcina acestei montări, a inteles exact intenţiile scriitoarei şi s-a străduit să le redea intr-un limbaj scenic adecvat, plăcut şi accesibil, reuşind să ofere celor mici o spectaculoasă intilnire cu poeziile pe care toți le cunosc pe dinafară, ideea unui asemenea spectacol este rezultatul căutărilor permanente ale acestui colectiv harnic, al dorinţei lui de originalitate, de inedit, iar realizarea ca atare vorbeşte convingător de o matură experienţă (se ştie că Teatrul a împlinit, de curind, 15 ani de activitate, de un colectiv de artişti-minuitori bine pregătit, gata oricind să abordeze noi puncte de plecare şi noi mijloace de expresie. S-a pornit de la volumul .,Buba iarna intră-n sat" care oferă largi posibilităţi pentru desfăşurări plastice, pentru ilustrări„ antrenante. Simona Agachi, care semnează regia spectacolului, a dat rezolvări potrivite problemelor de creaţie ce impunea realizarea unui asemenea spectacol. Exuberanţa culorii şi mişcării, inventivitatea plastică ce uneşte poezia imaginii cu tehnicitatea teatrală bine stăpinită, fantezia minuirii şi spectaculosul formelor scenice folosite — sunt principalele trăsături ale „producţiei" păpuşarilor ieşeni. împărţirea scenei in şase dreptunghiuri suprapuse trei cite trei, dă posibilitate păpuşarilor să se mişte in diferite planuri. Adăugindu-se la aceasta lumina si culoarea, diferite pentru fiecare dreptunghi, se creează o realitate scenică de un dinamism foarte bine venit (caracteristică in acest sens ni s-a părut montarea poeziei „Un cămin de păsărele"). Scenografiei inspirate a Vioricăi Groapă (decoruri şi păpuşi) i se asociază armonios muzica lui Constantin Dediu, care creează o atmosferă de bună dispoziţie şi comentează, adesea cu umor, cele petrecute pe scena. Dintre interpreţi se remarcă Ion Jigachi, volubil, cu o voce plăcută şi flexibilă, sesizînd pină la nuanţă caracterul personajelor interpretate. Merite au de asemenea şi ceilalţi interpreţi : Ortansa Stănescu, Simona Agachi şi Constantin Ciofu, precum şi prezentatoarea, Rodica Vilcu, care a ştiut să întreţină interesul micilor spectatori şi să-i facă să participe la acţiune. De asemenea, ea a spus frumos versurile şi ghicitorile care i-au revenit într-un cuvint — am asistat la un spectacol original, plăcut şi antrenant, care a valorificat ingenios bogăţia etică şi poetică a versurilor Otiliei Cazimir. O singură umbră de regret ne încearcă , spectacolul este prea scurt. Este o lipsă pe care colectivul teatrului o poate înlătura, avind in vedere că volumul „Baba Iarna intră-n sat" oferă încă multe poezii care pot fi montate scenic ST. O MUGUR Recoltă NICOLAE TATOMIR Şi timpul, meşter mare... De ce vrei tinereţea să mi-o rechem aici Cind frunza-i de arama şi vîntu-i ca un bici ? Şi cum vrei să rămîie, de-aş rechema-o, vai, Cînd toamna ca un iaun îmi flueră din nai ? Recheam-o, glasu-mi fraged mă-mbie. Din pămint O nouă primăvară va izbucni în vînt. Şi timpul, meşter mare în alchimia sa, Primiva, printre calie, şi tinereţea ta. I. Buzdugan Filmele săptămînii „Sedusa şi abandonată“ Dacă în „Umbrelele din Cherbourg“ parodierea melodramei se face accidental şi nu cu o prea evidentă intenţie din partea realizatorilor filmului, în „Sedusă şi abandonată“ operaţiunea aceasta este efectuată aproape în mod demonstrativ. Filmul „Sedusă şi abandonată“ este al lui Pietro Germi, pe care l-am mai întîlnit, pe ecrane, de curind în „încurcătură blestemată“ şi, mai de mult, în „Feroviarul“ şi „Divorţ italian“, filme de prestigiu, capabile să certifice o impunătoare personalitate artistică. Ceea ce ne înfăţişează Germi este Sicilia. Dar nu aceea vag romantică în care agoniza Ghepardul, ci Sicilia realităţilor cotidiene, Sicilia înecată în prejudecăţi şi superstiţii, in meschinărie şi intoleranţă, ţinut rămas de tragică înapoiere şi întunecime. Dealtfel comicul prezent în filmul „Sedusă şi abandonată“ este un comic amar. Iar dacă recuzita este a eternei melodrame — o fată sedusă, un baron decăzut care vrea să se spînzure, un frate pornind cu arma în mină să salveze onoarea familiei etc. — substanţa filmului o constituie insă realităţile siciliene, surprinse de Germi cu pătrundere şi amplă cuprindere a cotidianului plin de semnificaţie, În centrul filmului stau acţiunile disperate ale unui tată, întreprinse în scopul salvării onoarei familiei, ameninţate prin seducerea uneia dintre fiicele sale de către logodnicul surorii acesteia. Bătălia, desfăşurată cu nepotolită înverşunare, va dura destul de mult. Inpricina lui preferă, la un moment dat, închisoarea unei căsătorii cu o fată, căreia îi reproşa cu vehemenţă faptul că nu mai era... neprihănită. Intr-o animaţie şi cu o volubilitate specific meridională, eroii discută, se acuză şi se scuză, ameninţă sau imploră, regizează o „răpire“ menită a salva aparenţele onorabilităţii, trec de citeva ori prin faţa judecătorului şi, de mai multe ori prin faţa judecăţii, mute ori dezlănţuite, a opiniei publice. Epuizaţi, înspăimîntaţi, seducătorul şi fata sedusă spun în sfîrşit „da“, mai întîi în contratimp, prelungind dramatic ostilităţile şi in cele din urmă în mod sincron, filmul încheindu-se cu o nuntă şi în acelaşi timp cu moartea tatălui fetei. Solicitat mult peste puterile lui, acesta moare, mulţumit totuşi că onoarea familiei a fost salvată, amintirea lui fiind perpetuată în cimitirul oraşului printr-un bust sub care sunt omagial dăltuite cuvintele „onoare şi familie”. După cum se poate observa, parodia nu constă numai în atitudinea realizatorilor filmuluifaţă de materialul de viaţă abordat ci în însăşi atitudinea personajelor faţă de problemele cărora trebuie să le facă faţă. Nimic nu este exagerat, ridicolul existînd în însăşi realitatea oglindită în această creaţie cinematografică. Germi nu face decit să-l surprindă şi să-l sublinieze prin adecvate modalităţi artistice. Personajele sunt bine individualizate, fiecare cu funcţia sa bine stabilită în tabloul de ansamblu al lumii înfăţişate. Tatăl — întreprinzător şi intempestiv, mama - docilă, fetele - stupid romanţioase, fratele acestora — las prin vocaţie; deţinătorul unui magazin de pompe funebre devine mijlocitor între părţi, organizînd „răpirea“ fetei; comisarul, informat asupra acestei răpiri, pleacă in afara oraşului pentru a nu stingheri, prin rigorile legii, buna desfăşurare a acţiunii ş.a.m.d. Uneori personajele acţionează „de ochii lumii", bravada lor in situaţii care nu justifică deloc o asemenea atitudine - dimpotrivă! — înecîndu-i în ridicol. Filmul „Sedusă şi abandonată“ face radiografia unui mediu uman, stabilind simptome ale unor maladii care macină existenţa şi deformează dezolant destine umane. Naraţiunea cinematografică este desfăşurată intr-un ritm susţinut, energic, imaginile în care negrul vestimentaţiei şi albul cenuşiu al decorului domină apăsător, accentuînd nota de amărăciune conţinută în comicul generat de situaţiile cu vervă, şfichiuitor parodiate. Un film care se impune prin complexitatea temei şi a rezolvărilor artistice. „Ghinionistul“ O comedie cinematografică a studiourilor engleze în care umorul englezesc este împletit cu comicul unor vechi comedii, de curind antologic readuse pe ecrane. Un ghinionist, ostaş în aviaţia engleză, devine notoriu prin numărul enorm de catastrofe pe care le produce prin unităţile prin care trece şi care culminează cu distrugerea cîtorva avioane şi inundarea unui întins teritoriu. Problema capătă importanţă naţională, alarmînd ministerul, răpind liniştea ministrului de resort şi impunînd intervenţia hotărîtă a primului ministru. Ghinionistul, rătăcit de unitatea sa, va fi căutat printr-o adevărată desfăşurare de forţe, cea de a doua parte a filmului fiind şi cea mai amuzantă şi sfirşind apoteotic prin „reîntoarcerea fiului rătăcitor". Filmul este plin de efecte comice (vezi maşina de spălat vase care bombardează pur şi simplu pereţii bucătăriei cu un potop de farfurii, ceşti etc.) uneori însă cam gratuite, de unde şi o notă de artificialitate în desfăşurarea subiectului. In general, însă, filmul se străduie să-şi dispună spectatorii şi - în mare parte - reuşeşte. S. TEODOROVICI Mr. 5698 EMIL ISAC. Publicist şi poet însufleţit de-a lungul întregii vieţi de luminoase idealuri umanitare, democratice, Emil Isac a fost un „spirit de visător şi totodată de combatant", cum il caracterizează Ion Brad, prefaţatorul recentei ediţii de „Versuri" apărută în colecţia „Cele mai frumoase poezii" din Editura Tineretului 1964. Scriitor apropiat de durerile şi speranţele spre mai bine ale poporului in anii aspri dinaintea Eliberării, Emil Isac s-a devotat în anii ultimi ai vieţii sale, după 1944, luptei partidului, năzuinţelor celor mai înalte, contemporane, scrisul său dobindind acum noi accente progresiste, noi şi largi rezonanţe sociale. Dintre volumele sale amintim : Poezii, Impresii şi senzaţii moderne (1908), Ardeoluie, Ardealule bătrin (1916), la care se adaugă ulterior Cartea unui om, Notiţele mele, Poezii, Poeme în proză. Din anii noştri, amintim volumele : Poezii alese cu o prefaţă de Veronica Porumbacu (E.S.P.L.A. Biblioteca pentru toţi 1954), Poezii alese, prefaţat de Ion Brad (Ed. tineretului 1956) şi recentul volum de versuri (Ed. tineretului 1964). Ultimul volum, apărut în colecţia „Cele mai frumoase Poezii", cu un călduros „Cuvînt înainte" de Ion Brad, însoţit şi de un portret al poetului, de Ştefan Dumitrescu, reprodus din „Universul literar" anul 1925, se prezintă indiscutabil superior celorlalte. Această superioritate se recunoaşte atît din punct de vedere tehno-redacţional, ceea ce este un merit al Editurii tineretului, cît şi din punctul de vedere al cuprinsului, al selecţiei şi ordonării textelor din ope RECENZIE la poetică a lui Emil Isac dinainte Şi după 23 August 1944 şi chiar al „Cuvîntului înainte" semnat de Ion Brad, care, deşi reia prefaţa ediţiei din 1956, o îmbunătăţeşte evident, completînd-o şi încercînd să adincească prin analiza poeziei lui Isac, înţelegerea critică a valorii ei artistice. Volumul „Versuri" în culegerea de faţă („Cele mai frumoase poezii“) grupează în cele două diviziuni sistematizate cronologic, urmărind evoluţia poetului între 1906-1944 şi 1945—1954, versurile cele mai reprezentative ale lui Emil Isac. Volumul reuşeşte să înfăţişeze, pentru cititor, o imagine interesantă şi impresionantă a poetului a cărui originalitate constă tocmai în căldura şi simplitatea cu care a ştiut să evoce poetic, de multe ori chiar prin mijloacele simbolismului, alături de simţăminte individuale de remarcabilă atitudine morală şi fineţe, suferinţa poporului nostru oprimat în trecut, ca şi izbînzile acestuia în actualitatea noastră socialistă, în care poetul ţine să noteze că : „n-a fost minune, a fost voinţă tot ce s-a întîmplat". „Poporul numai a vrut, după C3 'n zadar s-a tot rugat. Milioane de braţe s-au unit şi a trosnit ce-a fost aur şi lemn Şi degetul vremii a înfipt cu facufl servic. Lumea veche s-a cutremurat şi s-a dărîmat, Drumurile s-au luminat. Veniţi cu toţii la proaspătul izvor, Spălaţi-vă ochii, căci lăcrămile robiei nu mai dor, Nu mai pîndeşte ceaţa şi întunericul nu mai umileşte Şi steaua-n vîrf de munte sărută spicul de griu Ce pentru noi, numai pentru noi creşte“ (N-a fost minune) Emil Isac se situa, înainte de 1944, prin tendinţa novatoare a versurilor lui, manifestată în cultivarea simbolului şi a unei muzicalităţi noi, stranii, intre pionierii înnoirii artistice a liricii româneşti, alături de Bacovia, de pildă. Versul său, cu accente care amintesc poezia lui Ady Endre (cu care a şi fost bun prieten) şi uneori pe aceea a lui Verheeren, exprima nu numai frămintările sufletului său de o mare sensibilitate, ci mai ales jalea şi nedreptatea exploatării capitaliste la sate . „Rugăciunea robilor", „Boierul romin", ,, Aşteptare", „Plugarul“, „Plugul", „De la sapă vin...“, ,,Copii de moţi pe străzile din Cluj“, o dată cu denunţarea exploatării muncitori,mii : „Oraş bolnăvit", „Sirena fabricii", „Muncitoare", „Copii săraci", „In zori", „Azi". După Eliberare, poetul îşi închină versul imaginilor lumii hoţ, în care năzuirile de odinioară spre mai bine ale poporului îşi găsesc împlinirea („La conacul de odinioară", „Minerul") înalţă imn păcii („Copiilor din Coreea") şi cu sufletul luminat de optimism chiar şi atunci cînd ştie că boala nemiloasă de care suferea îl apropiase, fatal, de moarte („Cintec"), exprimă elanul împlinirii vechilor visuri şi perspectiva optimistă a viitorului. Adresîndu-se contemporanilor, oamenilor vieţii noi, socialiste („Veţi fi voi mai fericiţi de cum eram noi"), Emil Isac scrie acum : „Pe voi vă aşteaptă soare şi veţi uita şi ceaţă şi ploi. Frigul nu va mai arde degetele voastre cum le-au ars pe ele noastre. Pe noi ne-a înecat noaptea surdă, pe voi vă vor trezi zorile albastre. Pe cîmpia voastră, tot ce n-a crescut pentru noi, pentru voi o să-i dorească. Veţi fi mai fericiţi. Şi amintirea noastră să nu vă umilească. Vremea care pentru noi a tăcut, pentru voi a-nceput să vorbească”. Cuprinzînd („cele mai frumoase poezii" judicios selectate din opera lui Emil Isac, volumul de „Versuri" tipărit recent cu atentă îngrijire de Editura tineretului, apare ca un omagiu adus memoriei poetului, la înreplinirea a zece ani de la moartea acestuia. M. FRUNZA „V E R S U R I“ .