Flacăra Iaşului, noiembrie 1969 (Anul 25, nr. 7196-7221)
1969-11-08 / nr. 7202
AMI XXVI. Nr. 7202 S .10 AIA 8 KOIEMHIMI 1969 N'AfilM 30 RANI Organ al Comitetului judeţean Iaşi al P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean Zilele frumoase » sînt pe sfîrşite, dar nu şi arăturile O dată cu sosirea toamnei „ziua-lumină" — această unitate de măsură a timpului de lucru în agricultură—a Început treptat să scadă. Se luminează de ziuă tot mai tîrziu şi se întunecă tot mai devreme, dar treburile ctmpului nu-s încă terminate. Oricît de frumos ar fi anotimpul, la prea multe zile favorabile nu ne mai putem aştepta, aşa că cele care au mai rămas trebuie folosite pe cît posibil mai intens. Foarte important este ca o dată cu strlnsul ultimelor cantităţi de recoltă să se grăbească arăturile, aşa ca pînă la îngheţ ere să poată fi în întregime încheiate. Din păcate, nu peste tot se înţelege necesitatea acestei acţiuni. 6 noiembrie, ora 8dimineaţa. In birouri activitatea a început de acum o oră. Pe mecanizatorii secţiei I.M.A. Holbota ce deservesc cooperativa agricolă din Rediu se pare că nici programul funcţionăresc nu-i prea încîntă. Primii tractorişti au reuşit să plece la lucru abia acum cîteva minute. Ia secţie mai sînt încă 11 tractoare din totalul de 18 care trebuie să execute arături. La unele se termină, în sfîrşit, întreţinerea şi alimentarea şi sunt gata de pornire. Intre timp, se face ora 8:30. Altele nu vor mai pleca la lucm nici măcar după această oră. E vorba de 4 tractoare defecte, dintre care unul se îndreaptă, remorcat, spre atelierele I.M.A. Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. La Rediu însă semnele acestei dimineţi nu prevestesc prea mult spor. Din păcate, nu e vorba aici de un caz singular. Randamentul secţiei la arat este aproape mereu sub orice critică. In săptămîna aceasta mecanizatorii au păşit cu stîngul, ca după chef. In timp de 3 zile cele 14 tractoare în stare de funcţionare n-au arat decit. .. 5 hectare. Nimeni nu se gîndeşte că unitatea mai are de făcut arături pe 700 din totalul de 1.038 de hectare prevăzute în plan. „Ne-ar fi rămas şi mai mult — ne declară tov. Lascăr, inginerul cooperativei — dacă nu ne veneau în cîteva zile 11 tractoare de la C.A.P. Vînători — Popricani unde n-aveau front de lucru asigurat. Ce folos însă că noi avem 220 de hectare de teren eliberat şi n-are cine-i ara". Am aflat apoi că nu lasă de dorit numai ritmul, ci şi calitatea lucrărilor. Din această cauză cooperativa a refuzat să facă recepţia la aproape 100 de hectare arate de mîntuială. Următorul popas, la cooperativa agricolă din Forăşli. In privinţa arăturilor lucrurile nu stau nici aici cu mult mai bine ; s-au realizat numai 420 de hectare din totalul de 1.000. Şi totuşi, la vremea prînzului, 10 din cele 18 tractoare sunt trase la linie la sediul secţiei I.M.A. Vlădeni, de care aparţin. „Avem azi zi de întreţinere“ — ne spun câţiva tractorişti, care numai de întreţinere nu se ocupă. După cum suntem informaţi, întreţinerea săptămânală a tractoarelor trebuie executată organizat, sub directa supraveghere a şefului de secţie. Dar dînsul tocmai acum s-a gîndit să plece la sediul IM.A. aşa că în urmă numai de organizare nu poate fi vorba. „Am profitat şi de sosirea atelierului mobil pentru a mai pune la punct unele defecţiuni" — completează explicaţia tov. N. Pascal, calculatorul secţiei. Dar iată că nici atelierul mult aşteptat nu e de mare folos. Unul din cele 3 tractoare stricate va trebui să rămină nereparat din lipsa unui rulment. Ne-am amintit atunci că şi la C.A.P. Popricani — tot în raza de activitate a I.M.A. Vlădeni — ni se vorbise despre problema pieselor de schimb. Un tractor trimis de o săptămină la atelierul Întreprinderii n-are nici acum cu ce să fie reparat. Pentru altul, căruia i a plesnit o conductă, s-a apelat la ajutonul I.A.S.-ului din Popricani. Dar să revenim la Forăști. Calculatorul ne dă de înțeles că n ar exista nici destul teren liber pentru toate tractoarele. Tov. M. Tanase, preşedintele C.A.P.-ului, cu I. Badaşcu, inginerul unităţii, adună împreună suprafeţele eliberate şi ne oferă rezultatul: peste 100 de hectare. De fapt front de lucru a existat tot timpul căci la eliberat sunt mobilizate permanent 25 de atelaje şi două platforme pe cadre de polidiscuri, ţinind seama de rămînerile în urmă, conducerea unităţii şi tov. M. Bîrsan — secretarul comitetului de partid — au apelat sîmbăta trecută la mecanizatori să lucreze şi duminică. Şeful secţiei, N. Cotnăreanu, a dat asigurări că cererea unităţii va fi satisfăcută, numai că a doua zi n-au lucrat decât 6 tractorişti la transport, cu remorcile. La arat — lucrare la fel de urgentă — nu s-a prezentat însă nimeni.Era bine ca măcar mecanizatorii să-şi pună la punct atunci tractoarele pentru a nu mai pierde o zi din timpul săptăminii. Nu s-a făcut însă nici măcar atit). Cum acestea nu erau singu- C. GRIGORAŞ (continuare in pag. a 3-a) ■ Lucrarea poate fi făcută şi la primăvară, însă amînarea costă ■ învăţăminte din care... nu s-a învăţat nimic ■ Teren eliberat în aşteptarea plugurilor şi mecanizatori în căutarea frontului de lucru In acest an s-a din Focuri, mutat în casă nouă şi ţăranul cooperator Constantin Rotaru Foto: AURIAN De la Ministerul învăţămlntului De la Ministerul Invăţămîntului aflăm că actualul an universitar va avea următoarea structură: Cursurile semestrului I vor dura pînă la, 31 ianuarie 1970, cu o vacanţă de iarnă între 21 decembrie 1969 şi 4 ianuarie 1970. Intre 1—17 februarie se va desfăşura sesiunea de examene, iar perioada dintre 18— 24 februarie va fi afectată pentru odihnă. Studenţii care doresc, pot susţine între 1 şi 24 februarie şi un examen parţial, pe baza opţiunilor depuse pînă la data de 15 ianuarie. Cursurile semestrului II vor începe la 25 februarie şi sa vor încheia la 30 mai. Sesiunea de examene din vară se va organiza între 1—28 iunie, iar cea din toamnă între 7 și 21 septembrie. în pagina a 2-a Viața 7 culturală Recent repartizată la dispensarul din Coarnele Caprei, Iustina Rusu, medic pediatru, a avut ca prim pacient peFomiţa, de 7 luni. Foto: G. PAUL Recepţie oferită de ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti Cu prilejul celei de-a 52-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti, A. V. Basov, a oferit, vineri seara, o recepţie în saloanele ambasadei. Au luat parte tovarăşii Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Emil Drăgănescu, Gheorghe Stoica, Iosif Banc, Mihai Gere, Mia Groza şi Gheorghe Necula, vicepreşedinţi ai Marii Adunări Naţionale, George Macovescu, primadjunct al ministrului afacerilor externe, membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat, şi ai guvernului. Au participat, de asemenea conducători de instituţii centrale şi organizaţii obşteşti, activişti de partid, membri ai Consiliului General ARLUS oameni de ştiinţă şi cultură generali şi ofiţeri superiori, reprezentanţi ai cultelor, ziarişti români şi străini. Au luat parte membrii delegaţiei Asociaţiei de prietenie sovieto-română în frunte cu A. M. Adanov, adjunct al ministrului petrolului al U.R.S.S., conducătorul delegaţiei, şi membrii delegaţiei culturale sovietice prezenţi în ţara noastră. Erau prezenţi şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi alţi membri ai corpului diplomatic. (Agerpres) Economii de materiale Printre preocupările muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor de la I.U.T. Iaşi se situează şi acţiunea de economisire a materiilor prime şi a materialelor. Colectivele de muncă de la atelierele de tîmplărie din lemn şi metalică, atelierul de prefabricate din beton, sectorul de transporturi auto au reuşit să obţină economii suplimentare de materii prime şi materiale ce depăşesc cu peste 13 la sută angajamentul anual. Printre materialele economisite se numără 4,5 tone laminate, 10 tone de ciment, 200.000 litri benzină, 2 tone oţel-beton 3 m.c. cherestea ş.a. Celiceţi cu timul cetiteiului? Parodiind un proverb desuet, putem spune, pe drept cuvint, că timpul înseamnă viaţă. După câte 3 ore de muncă, timpul care ne rămine este al familiei, al destinderii sau al perfecţionării individuale. Dacă cineva ne bagă mina în buzunar şi ne ia 5 lei, să spunem, asta înseamnă furt. Dar cum putem califica atitudinea celor care pun mina pe timpul acesta al nostru și ni-1 răpesc ? Fiindcă există Încă numeroase vaduri în organizarea noastră socială, unde suntem vomuifi de timpul acesta al nostru, în magazine, la ghișee, la rîndul Interminabile. Am facut o anchetă cu ceasul in mină să vedem cit timp ni se sustrage dintr-o defectuoasă organizare a unor servicii. Dacă la policlinică sau, să spunem, la cizmar ne ducem mai rar, nu există nimeni dintre noi care să nu facă cumpărăturile zilnice în magazinele alimentare. De aceea ne-am oprit mai întli la magazinul alimentar de la Supermagazinul Copou. Şi am început să cronometrăm. Am urmărit o cumpărătoare care s-a aşezat la tind la casă. Pînă a ajuns şi « tţa«. W MS**-12 minute, după «are s-a aşezat la celălalt rbid, la fftfcsciurf. Au trecut şi aici 15 minute plnă clnd ţi-a luat pachetele şl le-a pus In sacoşă. S-a aşezat din nou la un alt rlnd. Ia pline — alte 10 minute pierdute, după care s-a dus la raionul cu autoservire unde, după ce a ales ANCHETA NOASTRĂ cîteva articole, s-a aşezat la un interminabil rlnd la casă: 20 de minute. Total — 57 de minute. Aproape o oră ca să-şi facă cumpărăturile la unul din cele mai moderne magazine alimentare din oraşul nostru! La ieşire am oprit-o şi, după prezentările de rigoare, ne-am adresat cumpărătoarei Ana Trancă , RED. „ Fără să ştiţi, aţi fost obiectul continuu J& «tenţiei noastre. Ştiţi cite minute aţi pierdut In magazin ! V-am cronometrat 57 de minute. — Ştifi de unde vin acumf De la serviciu. Slnt aşa de obosită că nu-mi arde de uitat la ceas. Ştiu Insă că mă dor picioarele de stat aici şi mîinile, de la sacoşă. Iar acasă mă aşteaptă vase de spălat şi mlncare de făcut. Aş rămîne recunoscătoare oricui ar putea face ceva ca eu şi celelalte gospodine să pierdem mai puţin timp cu cumpărăturile. Am stat de vorbă şi cu Maria Cangiopol, responsabila magazinului care, deşi nu pierde timpul cu aceste cumpărături, cum e şi normal, e totuşi gospodină şi ar trebui să fie mai aproape de miile de cumpărătoare, care se perindă zilnic prin magazin. Responsabila ne-a spus că aceste rlnduri Interminabile se datoresc faptului că o casieră şi o vlnzătoare sunt In concediu şi nu se obişnuieşte să fie Înlocuite In această perioadă. RED. : Dar dv. personal, în orele de vîrf, obişnuiţi să daţi o mînă de ajutor vînzătoarelor ? — Eu?! (de unde îmi vine în minte replica aceasta: ,,Da, contesă“ ! — n.n.r. Sunt prea ocupată ca s-o fac. N. ALDIN (continuare în pag. a 3-a) A In pagina a 4-a O. N. U. Intervenţii româneşti ■ in Adunarea Generală , şi in Comitetul pentru ■ problemele economice ■ şi financiare FONDULUI CENTRAL-CIT MAI MULTE PRODUSE AGRICOLE! Datoria noastră de producători şi de cetăţeni La Infiinţare, In anul 1962, cooperativa agricolă de producţie Cotnari avea numai 32 de hectare de vie şi asta răzleţită in toate părţile comunei. Faţă de zona pedo-climatică extrem de favorabilă acestei culturi, se punea serios problema Înfiinţării de noi plantaţii, pentru a beneficia şi noi de avantajele economice mari, pe care Ie aduce viticultura în această zonă prielnică a judeţului nostru. Dar cum să faci plantaţii pe Întinderi mari, fără bani, materiale şi experienţă ? Era un lucru imposibil pentru noi, mai ales că doream să plantăm dealurile cu soluri nobile pentru vinuri superioare. Am arătat doleanţele noastre organelor de partid şi de stat care, pe baza unor studii făcute, ne-au înlesnit procurarea de la stat a tuturor materialelor necesare plantaţiilor moderne. Inginerii ne-au trasat şi pichetat parcelele, tractoarele grele ale I.M.A. ne-au desfundat şi nivelat terenurile şi apoi, cu butaşii şi spolierii procuraţi prin repartiţii, cooperativa Cotnari şi-a Înfiinţat Încetul cu Încetul o plantaţie de vie, care azi măsoară o suprafaţă de 225 de hectare. In ultimii doi ani, via aceasta, miiinată cu ajutorul statului, ne-a adus un venit de 5.700.000 de lei. Şi pentru că de pe urma ei rezultatele economice sunt aşa de bune, vom planta In 1970 Încă 50 de hectare, iar In viitorii ani plnă la 500 de hectare. Cu acest tablou prosper In iată, noi nu putem şi nu avem dreptul să uităm niciodată ajutorul ce l-am primit din partea statului. Ne străduim de aceea, ca In funcfie de posibilităţi, să răspundem tuturor sarcinilor ce ne revin ca agricultori şi cetăţeni pentru a ne achita iaţă de tot ce au făcut pentru noi clasa muncitoare, statul nostru socialist. Și pentru că sarcina cooperativelor agricole este valorificarea prin fondul central a cet mai mari cantități de produse agricole, noi am acordat featenție deosebită îndeplinirii în stricteţe a obligaţiilor contractuale, livrind beneficiarilor toate cantităţile prevăzute. In plus, faţă de contractul de 40 tone de porumb, vom livra fondului central alte 20 de tone, constatate a fi disponibile din producţia globală obţinută, iar plnă la sflrşitul anului vom depăşi şi contractul la produsul lapte de vacă cu 150 de beato* litri. Prin suplimentările contract răspundem îndatoririlor pe care le avem faţă de sprijinul ce ne-a fost acordat de stat, de la Înfiinţarea cooperativei şi până acum. Mihai UNGUREANU preşedintele cooperativei agricole de producţie Cotnari Maximă eficienţă cheltuielilor pentru tehnica nouă! ■ 11 teme de cercetare pe un teren fertil ■ O concluzie care costă 80.000 de lei Pentru a facilita acţiunea privind asimilările de noi produse şi instalaţii, introducerea procedeelor tehnologice noi, modernizarea produselor şi procedeelor tehnologice existente, după cum se ştie, cu ciţiva ani în urmă s-a luat măsura de a se constitui un fond „pentru tehnica nouă". Recent, am efectuat o analiză la Fabrica de tricotaje „Moldova" şi Fabrica „Ţesătura“ pentru a observa în ce măsură acest fond constituie un mijloc de extindere a progresului tehnic. La Fabrica „Ţesătura“, întradevăr, cercetările programata şi efectuate In acest an au vizat rezolvarea unor probleme stringente ale unităţii. Toate cele 11 teme, propunîndu-şi modernizarea unor procedee tehnologice sau asimilarea de noi produse, au contribuit la valorificarea superioară a deşeurilor de la filatura pieptănată, creşterea productivităţii muncii la faza de ţesut, îmbunătăţirea calităţii firelor, utilizarea raţională a materiei prime etc. Este lăudabilă iniţiativa Fabricii „Ţesătura“ de a studia şi găsi soluţiile de înlocuire parţială a bumbacului cu fibre poliesterice fabricate la tânăra uzină ieşeană de fibre sintetice. Eficienţa scontată la definitivarea cercetărilor respective este destul de substanţială şi confirmă încă o dată capacitatea creatoare a acestui colectiv de muncă. De altfel, întregul volum de fonduri, de peste un milion de lei, destinat pentru introducerea tehnicii noi, răspundă imperativului general al economiei noastre o eficiență economică sporită. Nu același lucru am constatat la Fabrica de tricotaje „Moldova“, unde ne-a frapat nu numai sărăcia planului de introducere a tehnicii noi, dar şi structura acestuia. Mai mult decit atît, la sfîrşitul celor trei trimestre ale anului numai 6 la sută din fonduri erau utilizate efectiv. Tovarăşa ing. R. Marcu, şefa serviciului tehnic, a încercat să ne explice că în curînd se vor mai consuma 79.000 de lei, mai exact se va plăti această sumă Institutului de cercetări textile din cadrul Ministerului Industriei Uşoare. , Red. : Care a fost tema cercetării efectuate de LG.T. Bucureşti pentru care se va plăti suma sus-menţionată » R. Marcu : îmbunătăţirea stabilităţii dimensionale a tricoturilor din bumbac albite pe linia continuă de albire. Red.: După cît rezultă, este vorba de unele alungiri la tricoturi în procesul de albire. Care va fi eficienţa acestor cercetări evaluate la 80.000 de lei ? R. Marcu î LG.T. Bucureşti, în urma cercetărilor, a ajuns la concluzia că nu se pot aduce îmbunătăţirile scontate, respectiv eliminarea alungirilor, cu utilajele existente la noi în fabrică. Red : Şi atunci fabrica va mai Întreprinde ceva în acest sens ? R. Marcu 9 Numai Ministerul Industriei Uşoare este în măsură să ia o hotărîre pentru unele modificări la actualele utilaje şi instalaţii din fabrică, sau, eventual, să le schimbe. După unele informaţii ştim că în anii viitori se va analiza această problemă. Aşadar, s-au irosit aproape 80.000 de lei. In aceste condiţii este firesc să ne întrebăm : fondul pentru tehnica nouă trebuie să suporte toate cercetările, indiferent dacă aduc sau nu un spor de eficienţă ? Tot în planul de introducere a tehnicii noi la această fabrică se mai prevede o sumă destul de substanţială (aproape 60 la sută din planul anual) pentru asimilări de noi utilaje (mașina de tricotat Interlock și Harghita). Pe lingă faptul că această sumă afectată nu vizează direct asimilarea de noi produse sau modernizarea unor procedee tehnologice la Fabrica de tricotaje „Moldova", dar nici nu s-a mai utilizat, rămînînd doar o cifră moartă pe hîrtie. De altfel, aproape toate temele din planul fabricii (şi acelea puţine la număr) au fost prevăzute la indicaţia Ministerului Industriei Uşoare pentru rezolvarea unor probleme ale ramurii, nefiind izvorîte din necesităţile fireşti ale unităţii, necesităţi care să elimine o serie de neajunsuri existente aici. Mai sunt încă refuzuri pentru calitate necorespunzătoare. Însemnate pierderi din întreruperi, produse declasate, stocuri de produse finite fără desfacere asigurată, depăşiri de costuri la materii prime, articole nerentabile ş.a. Oare printr-o studiere atentă şi profundă a cauzelor acestora nu s-ar putea depista şi temele corespunzătoare pentru cercetare în vederea modernizării unor produse sau procedee tehnologice existente care să se elimine? Cu certitudine afirmăm că o asemenea iniţiativă ar fi încununată de succes, iar planul pentru introducerea tehnicii noi ar corespunde în mai mare măsură şi nevoilor reale ale producţiei fabricii. Eugeniu ZIDARIŢA