Flacăra Iaşului, mai 1973 (Anul 29, nr. 8276-8302)
1973-05-01 / nr. 8276
. á FLACĂRA IASULUI VIAŢA CULTURALĂ Uzină şi ogor După ce livezile de la Bucium, Copou, Cotnari, Osoi şi de pe toate molcomele dealuri ale Modovei au desfăcut Hora mireselor înhorbotate în , alb crud de cireş hulton şi un roz firav de măr domnesc, după ce griul verde ca buratecul s-a spălat pe ochi sub ploaia de april, trăind primele tunete din viaţa lui răsturnate peste mugurii plesniţi ai pădurilor, astănoapte s-a trezit liliacul, a întins braţe viorii şi a parfumat întregul oraş. Deschizind ferestrele, oamenii au prins din aer vestea şi au zîmbit spre cerul încă nedecis pentru înseninare, sprijinit pe turnuri industriale şi blocuri-turn. Odinioară întîiul de Mai era pregătit în adunări conspirative de partid, sub emblema înfrăţirii curajoase a secerei cu ciocanul. Şi azi retrăim fiorul adunărilor de la Socola şi dealul Gălăţii, cînd degete bătătorite de metalurgişti mîngiiau iarba de mătase şi plămînii năduşiţi ai frînghierilor înghiţeau aerul limpede ca pe un medicament visînd la ceea ce va fi. - Visul de atunci azi e realitate, ie răspund orgile albe din platforma industrială. - Cu atît mai mult să ieşim în cîmpuri. Vom reveni în oraş o dată cu amurgul, încărcaţi de lăcrămioare fragede şî plini de bucuria vieţii libere ca zborul ciocîrliei, veşnic repăscute de sărbătoarea eii. Aşa cere tradiţia. Industria modernă se extinde dincolo de oraş, are tendinţa evadării în cîmp. Simte nevoia de spaţiu şi libertate în mişcări. La Iaşi merge cu paşi repezi spre Holboca-Tomeşti, sprijinindu-se în prispa dealurilor, la Paşcani vizează lunca largă a Siretului. Totodată, uzina urcă pe verticală, pipăind cerul cu degete de oţel şi beton. Cînd te afli pe ultimul nivel de la „Moldova" sau priveşti zarea rotundă prin geamurile nesfirşite de la Fabrica de ulei, uiţi pupitrele de comandă cu indicatoare febrile, nu mai auzi murmurul războaielor, nu mai simţi mirosul de săminţă prăjită care trimite ulei pe conducte străvezii, te poţi crede în plin perimetru agrest. Oraşul se ţine de industrie ca pruncul de poala mamei, fuge după ea. Antibioticele au durat la Valea Lupului, între lanuri de porumb şi podgorie, cetatea lor de ferecat arme împotriva microbilor. A crescut an de an ca palatul din basme, înălţînd metereze de cleştar şi redute de lumină. Dar oraşul a şi întins punţi de legătură printre imaşuri şi livezi, iar azi Antibiotice e o staţie de autobuz. Complexul de morărit era acum cîţiva ani un islaz, ultimul din şirag. Azi e un centru de fabrici, căci au venit Ceramica şi celelalte mezine întinse în salbă pînă sub hoimul de la Tomeşti. La Iaşi ni se părea firesc ca nucii-bunici să privească pe geamul institutului spre a vedea cum funcţionează microscopul electronic şi castanii să ia parte la seminariile de matematici. De ce via n-ar rodi sub zidurile Uzinei metalurgice şi cireşii nu şi-ar scutura petalele pe noul schimb care intră în tură la Antibiotice? La Paşcani, descărcind bare de metal, muncitorii de la întreprinderea mecanică de material rulant sunt atenţi la covoraşele de pansele dintre hale, izvorite de grija lor pentru culori şi prospeţime. La Iaşi, fetele de la ţesătorii şi confecţii, de la tricotaje şi filaturi, vin dimineaţa cu flori culese la marginea crîngului pe lîngă care au trecut grăbind din sat la serviciu. Le păstrează în pahare aşezate lîngă maşini, le privesc şi cîntă, muncind în contul verii ce va veni. Cu primăvara şi-au lichidat învoiala. Interferenţa oraş — cîmp trece prin aceste uzine cu orgi albe, orgi roşii, orgi minerale ce pot fi văzute de departe şi care atrag asemeni magnetului. E o ieşire spre spaţii largi şi totodată un aflux al satelor spre forţa industrială, aşa precum noaptea la Uzina metalurgică sau la cea de fibre sintetice aburii fierbinţi, coloraţi după natura şarjei, urcă şi se lasă duşi de vînt ca un riu înspumat ce fuge peste dealuri, in timp ce jos un curent de aer proaspăt, rece, năvăleşte din şesul umed de ploaie. E prima zi a lui mai. Bătrînele stindarde, călite în lupte muncitoreşti, trebuie să iasă in cîmpul bătăliei însămînţărilor, în care vitejiile sînt citate prin ordine de zi. Vor ieşi aşa cum au făcut-o la campania de interajutorare uzină - ogor pentru repararea uneltelor, cooperativizare şi strîngerea recoltei. Se vor simţi bine, văzînd forfota din tarlale şi ordinea ca de industrie a agriculturii moderne. E prima zi a lunii mai. Lăcrămioarele vin la oraş să ne recite din Alecsandri, liliacul din grădina lui Mihail Kogălniceanu le face semn peste gard, pe locul hotelului Petersburg, unde a izbucnit flacăra de la 1848, înfloresc zambile şi lalele. Iarba de la căpătîiul lui Alecu Russo îşi scutură rouă. Fabricile fură florile lui mai şi le transferă în imprimeuri, în mase plastice, în tăietura confecţiilor. Peste ogoare şi uzine, peste oraş şi sat, e un aer de solemnă sărbătoare, parcă cineva ar citi din „Cîntarea României". Aurel LEON Haralambie TWGWI Tandră răsfrîngere de seve agile In culori şi nectare . .. Luminată şi iar luminată rodia inimi, Liniştea frunţii cutezătoare. E miracolul dulce-al Florarului, Taina vestirii de poduri în care ţar. Ca-ntr-o legendă străbună învie, Cununată pe veci cu primăvara. Cu proaspăt ram... Şi e pacea din ochii noştri adinei Precum albastrul Voroneţului... Pe clape De limpezimi celeste revărsăm Comori de vis şi înstelate ape. Acum în steaguri roşul e mai viu Şi încălzit de-a noastră frumuseţe. Acum în crudul verde-nveşmîntat Asculţi pământul cum îţi dă bineţe. O ! Cîntece de Mai şi flori de Mai Purtate-n zări de braţe muncitoare, Slăviţi al Lumii vis de înfrăţire Cu proaspăt ram şi glasuri tot mai clare ! ... 1 Prezenţe ieşene peste hotare Formaţia de teatru a Casei de cultură a tineretului şi studenţilor din Iaşi va prezenta un R. P. Polonă, în cadrul Festivalului internaţional de teatru pentru tineret „A opta primăvară teatrală de la Lublin“, spectacolul „Sub fruntea noastră e lumea“. Acest montaj, după lucrări de proză şi poezii eminesciene, este realizat de Cătălina Buzoianu, care semnează şi regia. Scenografia îi aparţine lui Lică Nicolae, de la Teatrul pentru copii şi tineret. Din distribuţie fac parte: Rodica Barbălată, Georgeta Furtăreş, Maria Junghieru, Valentin Ciubotaru, Dorel Zaharia, Mircea Rotaru, Nichifor Tulceanu. Acompaniamentul muzical este realizat de studenții : Mihai Bîrjoveanu, Cornelia Popa, Eugen Butucariu. L PAGINA Corneliu STURZU A întotdeauna Menit i-a fost acestui ţărm de slavă Să-nfrunte negurile şi furtuna, Şi să-nflorească tânără dumbravă In luna mai. Şi-ntotdeauna. Menit le-au fost acestor glii de aur Cu lanuri vălurind ca mări, intr-una Să înzecească-al roadelor tezaur In luna mai. Şi-ntotdeauna. Menit le-au fost acestor munţi de cremeni Cin ţării noastre să le fie struna Cu toate rîurile-n zvon asemeni In luna mai. Şi-ntotdeauna. Şi ţării-ntregi menit i-a fost să fie Noi, cei de-acum, să-i împletim cununa De muncă şi dreptate şi frăţie In luna mai. Şi-ntotdeauna. Tematica istorică în genurile muzicale complexe Zilele trecute, un telefon din Capitală ne anunţa că regizorul George Zaharescu de la Opera de stat din Iaşi va pune în scenă la Opera Română din Bucureşti poemul dramatic „Dreptul la dragoste“ de Teodor Bratu, lucrare inspirată din romanul autobiografic al luptătoarei comuniste din ilegalitate — Ecaterina Lazăr. O asemenea veste, sosită înainte de întîiul de mai a avut pentru noi o rezonanţă deosebită, pe care nu ne îndoiam că a găsit-o şi la cunoscutul director de sce-rnă ieşean. Am ţinnut deci să-i aflăm impresiile. — Este o sarcină de înaltă răspundere I în cariera dv. artistică. ' — In general, consider că punerea în I scenă a unor lucrări din patrimonial original, care reflectă evenimente istorice I din viaţa poporului nostru, ţinînd mereu I trează conştiinţa sa şi formîndu-1 în spi-I ritul unei înalte combativităţi, al mindriei naţionale, este un titlu de onoare , pentru toţi cei care lucrează în domeniul artei. De aceea, colectivul Operei ieşene a promovat, în decursul timpului, în pri- I mă audiţie, opere valoroase ale tezaurului românesc şi, personal, ca artist-cetăţean m-am confundat de fiecare dată cu cre- I zurile lor adinei, cu mesajul lor, străduin du-mă să servesc înmod special creaţia I românească de operă contemporană. Publicul 1. îşi mai aminteşte, desigur, de „Stej■ jarul din Borzeşti“. ..Mariana Pineda“, „ ..Milic director“. ..Punguţa cu doi bani“, iar acum pregătim,pe aceeaşi scenă, „Ion - Vodă cel Cumplit“. Sigur că evocarea tre cutului glorios de luptă a poporului, tăl- I măcirea artistică şi întruchiparea perso■ nalităţilor neamului, apoteozate de faptele I lor măreţe, constituie o sarcină de mare răspundere şi cu atît mai mult evocarea I zbuciumaţilor ani ai luptei din ilegalitate , a partidului nostru. Sînt lucrări care iu-Iflăcărează conştiinţele în vederea realizării celor mai nobile idealuri ale ome- I nirii — comunismul. — înţeleg că spectacolele de acest fel v-au oferit satisfacţii deosebite. — In primul rînd pe aceea de a vehicula idei majore şi sentimente de înalt patriotism, apoi de a pune în circulaţie, prin intermediul artei, eroi care au devenit aproape legendari prin faptele lor şi, în fine, bucuria de a descoperi metode noi de lucru, mereu alte şi alte mijloace de expresie ale genului cu tendinţa permanentă de a ieşi din tiparele sale obişnuite. Ca să nu mai vorbim de mulţumi- Interviul nostru cu regizorul GEORGE ZAHARESCU rea de a da viaţă unor creaţii inspirate din melosul popular, pentru că muzica românească cultă s-a ridicat pe temelia tradiţiilor artei populare, iar cea contemporană configurează în esenţa ei expresivă aceeaşi încredere in viaţă, idealul înnobilării sufletului omenesc şi toate aspiraţiile generoase pe care le conţinea filonul ei din totdeauna. — Ce ne puteţi spune despre opera „Ion Vodă cel Cumplit“ la care lucraţi în prezent ? — Că e una din cele mai valoroase din dramaturgia de operă românească şi cu siguranţă vă fi îndrăgită de public prin frumuseţea melodică şi profunzimea conflictului. La aceasta se adaugă faptul că se completează imaginea pe care ne-am făcut-o despre acest voievod din puţinele date aflate în manualele şcolare, opera prezentîndu-l ca pe una din proeminentele personalităţi ale timpului, devotată pînă la jertfa supremă cauzei drepte a neamului său. De altfel, toate episoadele se vor desfăşura pe fundalul social al frămîntatului secol al XVI-lea, subliniindu-se în spectacol dorinţa arzătoare de libertate şi independenţă naţională, care a străbătut mereu întreaga noastră istorie. Aş vrea să arăt că în colectivul nostru domneşte o înţelegere profundă a sensurilor partiturii atît la echipa de realizatori principali, printre care se numără şi dirijorul Radu Botez, artist emerit, Hristofenia Cazacu — pictor-scenograf, Anton Bisoc — maestru de cor, cit şi în mijlocul interpreţilor. — Am început prin a aminti de o lucrare pe care o veţi pune în scenă la Bucureşti. Mai sunt şi altele ? — După cum ştiţi, recent am semnat direcţia de scenă a spectacolului „lena Schiţă Văcărescu“, la Teatrul de operetă, iar în stagiunea viitoare, pe aceeaşi scenă, voi monta musicalul „Oklahoma“ de Rodgers. — Ştiam că aveţi şi unele preocupări la ceea ce priveşte creaţia muzicală propriu- zisă. La ce lucraţi în momentul de faţă? — După opinia mea un regizor poate contribui la îmbogăţirea repertoriului original, lucrînd direct cu compozitorii şi oferindu-le unele sugestii pe parcursul finisării operei lor, ceea ce de altfel aua şi făcut înainte de a dărui publicului pe scenă unele prime audiţii. De data aceasta însă am realizat un pas înainte, creîndlibretele la viitoarele opere „Vitoria Lipan“ şi „Cătălina“ (aceasta din urmă îrn colaborare cu Natalia Vronschi). Sper că, într-un ■viitor apropiat compozitorii ieşeni Vasile Spătărelu şi, respectiv, Anton Zeman, le vor da viaţa. In general, consider că trebuie să fim cit mai prezenţi în ansamblul muzicii cu „nota“ noastră particulară românească, îndeplinind astfel — după spusele marelui nostru Enescu — menirea sfîntă a muzicii de a potoli patimile, de a apropia inimile intr-o caldă înfrăţire. Acestea sînt gîndurile şi năzuinţele mele la acest 1 Mai — Ziua internaţională a oamenilor muncii. Elena PIETRARU Umor... la iarbă verde O întîmplare neprevăzută Cînd s-a aflat că printre cei care ne vor întovărăşi la iarbă verde se află şi Lică Gotincescu, vestea a produs o oarecare rumoare; oamenilor le era intrucîtva teamă că băiatul va risipi buna lor dispoziţie. Era un tip aparent sociabil, dar bunele maniere îl ocoleau, cite o dată, şi aceasta mai de mult, încă de Pe vremea cînd Începuse să urmeze şcoala vieţii - curs seral. Venea, de regulă, acasă la 2-3 noaptea. Ar fi putut să fie medic sau învăţător, dar, judecind după programul său, era limpede că n-avea timp să facă nici una, nici alta. Avea, bineînţeles, maşină, ceea ce-i conferea un plus de aroganţă faţă de colegi, in faţa cărora brava fie prin pasiunea pentru pictură abstractă, fie prin apetitul pentru dialoguri savante, sau umor sec. Cu gura Închisă, era, in schimb, uneori, aproape drăguţ. Dar poate veni, oare, omul la iarbă verde, numai cu intenţia de a admira peisajul primăvăratic ? Acest lucru nu-l putea anticipa colectivul - alcătuit din tineri şi unii mai puţin tineri - care era gata pentru mica excursie de început de mai. Dar grupul se hotărî, totuşi, s-o pornească la drum. La iarbă verde, ca la iarbă verde , tineri gălăgioşi, alături de familii de gospodari bine cumpăniţi, fete vesele cu tranzistoare şi cu mingi de volei, alături de grupuri de gurmanzi, care şi-au adus provizii pentru o săptâmină. Nu lipseau, desigur, nici reprezentanţi ai scriitorilor, dintre care un poet fusese uşor criticat pentru lipsa de contact cu viaţa. In pajiştea înverzită se revărsase o voie bună contagioasă, iar soarele zimbea discret ca un elev silitor. Grupul nostru se dispersase, care încotro , unii jucau şah, sau discutau despre virtuţile lui Romila III, alţii citeau, poticnindu-se, un roman imitat harte original după cel mai vechi nou val franţuzesc. Mai mulţi ascultau muzică sau loveau mingea (unii făceau asta concomitent). Napoleon Zamfirescu povestea întîmplări hazlii din prima tinereţe şi toţi din jurul său rideau fară discernămint. Era plăcut, trecuseră vreo două-trei ore minunate, cînd, din senin, apăru băiatul. Işi scoase, dintr-o sacoşă, două plini, citeva pacheţele cu mezeluri şi brinzeturi, ouă, salata, fructe şi o sticlă de un litru cu citronadă (un aer liber nu consuma coniact). Şi se apucă să înfulece de zor. Auzind că-i vorba de glume, işi îngădui, adresîndu-se chipurile unui bătrinel : - Vă spun eu una autentică, auzită anul trecut, cînd am fost in străinătate cu maşina. Cică era o fată minunată, in virstă de 20 de ani, care avea 4 copii şi care, trăind singură de 10 ani... Oamenii, stingheriţi, făcură o grimasă colectivă, iar unul, ceva mai meticulos, îi atrase politicos atenţia că n-ar strica să arunce la coş resturile de parizer şi ouă, plus ambalajul. Se porni un cintec zglobiu, la care participau şi cei mai vietate, era un tango cerebru, care cucerise inimile. Tocmai atunci, omul cu pricina îi implora pe melomani să-l asculte, întrucit voia să le explice ultimele noutăţi privind freudismul în psihiatrie. Dar oamenii ori n-aveau timp, ori, pur şi simplu, nu erau interesaţi şi nu-i acordau atenţie cuvenită. Cvitau şi se bucurau de minunile naturii. Cind, totuşi, s-au oprit o clipă, din cor, Lică a profitat de ocazie şi a intervenit din nou. - Măi artiştilor, hai să vă cvnt şi eu ceva... Şi a inguimat nişte sunete foarte aproape de ceea ce se numeşte muzică, dar intrucît nu stătea prea bine cu dieţia, nu prea se distingeau cuvintele; păreau indicite. Tovarăşii l-au încurajat, totuşi, să persevereze şi el i-a ascultat, fireşte. In definitiv, nimeni nu e fară cusur. Dar, vai, Lică s-a grăbit, probabil, şi a început să fredoneze, oarecum fals, ceea ce a surprins oamenii care, cu amabilitate, au propus un compromis din această situaţie : un meci de fotbal redus. Propunerea a fost însuşită numaidecit, s-au improvizat două porţi şi jocul a început furtunos. Din păcate, Lică n-a fost protagonist, intrucît el este, in principiu, spectator la televizor. La iarbă verde, ca la iarbă verde , grupul nostru a jucat fotbal, a mai cintat, s-au mai spus snoave, s-a mincat frăţeşte, fiecare oferind celuilalt ceva din bucatele lui şi s-a băut bere. Spre seară, înainte de întoarcere, l-am căutat de zor pe Lică Gorincescu, dar omul nu era de găsit nicăieri. Intr-un tîrziu, cineva ne-a anunţat, intîmplător, că a zărit, în jurul prinzului, un om care adormise pe pajiştea alăturată. Ori mîncase prea mult, ori era prea obosit, aerul care îşi făcuse efectul. L-am găsit, intr-adevăr, dormind buştean. Am rns cu toţii, a ris, jenat, şi Lică Gorincescu, şi ne-am îndreptat, voioşi, spre oraş cu autobuzele. Pentru prima dată, in ultima vreme, băiatul nu mai revenea acasă la 2-3 noaptea. La iarbă verde, ca la iarbă verde... Al. CERBU Se făcea că dispune de puteri nelimitate, iar de la o vreme printr-o amnezie stranie, aşa cum numai în vis se întâmplă, deasupra lui nu mai exista alt director. II inundă o senzaţie de putere şi de fericire fără sfîrşit. Da, merită să trăieşti, viaţa-i frumoasă, mai ales dacă ştii să ţi-o croieşti cu dichis, să-i sugi măduva ei dulce... Şeful serviciului personal bătu timid şi nu intră pînă n-auzi răspunsul lui silnic, întotdeauna emis cu întîrziere. Directorul luă tabelul şi începu să-l parcurgă... Cu un gest autoritar îl expedie pe omul care, respectuos, aştepta alte dispoziţii. Da, deocamdată va trebui să ne organizăm cu dichis viaţa, să ne înfruptăm din dulceaţa ei, să ne bucurăm deci. Ce minunată fată poate deveni Silvia Alina Papacostea. Dacă va manifesta anumite calităţi va face şi o carieră excepţională. Trebuie doar să dovedească dragoste nemărginită şi respect faţă de şef, faţă de vorbele lui sfinte. Dar, desigur, trebuie avută în vedere şi Monica Pahtara. Ridică receptorul şi cit se poate de incolor o cheamă pe Silvia Alina : „Tovarăşa Papacostea să vină în cabinetul meu !“. Fata intră învăpăiată şi el o invită să se aşeze. O privise numai o clipă, fu meduzat de sinii ei zvîcnind de emoţie, şi imediat lăsă ochii în hârtii. Literele îi jucau pe dinaintea ochilor, nu înţelegea nimic, dar întorcea meticulos filă cu Developări filă, parcă ar fi căutat o anume rubrică. Pe fiecare filă — Alina, aşa cum şi-o închipuia el, la plajă, în bar, la cabana aceea ascunsă... Se bucura sincer de această fantezie... — Fumați ? Nu. Alina nu fuma. Ce bine, oricât de ademenitoare și drăgălașă e o femeie degajat ținînd o țigară „Marlboro“ între degete, cînd o să o săruți e de preferat să nu fi fumat. — Tovarășa, hm... mai intim zis Alina (Alina s-a făcut purpurie)... te..., adică, hm, noi... te urmărim cum creşti, cum, desigur, devii o... mai cu seamă... nu-i aşa ?, o funcţionară în adevăratul înţeles al cuvîntului. Eu îţi asigur un viitor... Aş dori să mă preocup mai mult de prosperitatea... cît mai eficientă a carierei dumitale. Probabil ştii, doamna Mica va ieşi, săraca, la pensie. Noi, adică eu... ne gîndim... Apropo, eşti măritată ? Foarte bine, foarte bine că nu te gîndeşti încă Pasul ăsta se face cu chibzuinţă şi maturitate. îmi placi tot mai mult, eşti o fată isteaţă ! De-aşa ceva avem nevoie aici. Descurcăreţe... Vine cineva, îl suceşti, în ce problemă ? Aţi mai fost la noi ? Aţi fost chemat ? Trebuie să miroşi dacă ne face el sau trebuie să-i facem noi un serviciu. Dacă noi, făgăduieşti, promiţi, îl laşi însă să aştepte. Dacă el, te porţi foarte delicat... Vezi, la mine sunt două uşi. Ridici telefonul şi spui : după tov. Drăguş se anunţă iov. X, şi-l iei pe neve „Cu ce problemă ?“ Şi el sub presiune spune totul ! Ha, ha! Dacă intră, crede că Drăguş (doamna Mica l-a inventat pe Drăguş) a ieşit pe uşa asta. Ce zici ? Ţi-ar plăcea să lucrezi cu mine, să lucrăm împreună ?... Mie îmi place să cred de pe acum că... hm, colaborarea noastră... Să mai treci pe aici după servici. Te anunț că ştiu să fiu drăguț. Monica a intrat sigură de ea, cu ochii ei splendizi de-un verde aprins, ca și cum ar fi fost injectați cu morfină. — Nu mai știu ce-am vrut să zic. De vină e... prezența ochilor dumneavoastră... Aaaa, sigur, nu-i așa ? Mai cu seamă... Da, la noi este imperios necesar o secretară. Chiar nu știi că i-a venit vîrsta, doamnei Mica, de pensie ? Apropo, nu te-ai măritat ? Sau sînt greșit informat ? Eşti aşa... în „reratet“ ! ? Dar nu e ceva hotărît... foarte bine ! Un pas ca ăsta se face cu chibzuinţă, cu maturitate. Ascultă la Mandea, că-s păţit ! Ehei, ce ştii tu, Monica, nu te superi că-ţi zic aşa şi mă confesez. O să trebuiască cînd o să vină după mine Ea... de asta-ţi spun, pentru că te şi văd secretarea mea, a mea !... Da, ce spuneam ? Aaa, da, o să trebuiască să spui că-s chemat la o şedinţă. O să-mi aranjez deplasări oricînd o să vrei... Sînt tînăr, Monica, sînt tânăr şi pînă acum n-am avut posibilul, dar de-acum... înțelegi ? Dar nu te-am întrebat, fumezi ? ★ Se trezi brusc. Măduva dulce a vieții... La naiba ! Dacă-i părea rău de ceva, îi părea numai după fetele astea. Intr-o bună zi, una din două avea să i se supună directorului adjunct care era el... care fusese el. Director adjunct ! Ce minunat sună ! Răspunderea grea e a celui plin, iar un adjunct ca el huzurea... Tocmai de aceea între funcţia de şef de serviciu de la întreprinderea „Po-Vax“ şi cea de adjunct tocmai în Dert a preferat pe cea de director adjunct. Certul e un orăşel, nici nu ştie precis unde, întreprinderea aceea n-o cunoaşte, dar funcţia aceasta miraculoasă ... adjunct ! I. N. CLEMENT Vise, vise... JL