Flacăra Iaşului, decembrie 2003 (Anul 4, nr. 960-983)
2003-12-01 / nr. 960
1 Focara Iaşului Luni 1 dECEMbriE 2005 C£\ ;;V. viV. rM. ffAf-, 'k '( îд,■ j.tst -)•» -i.r.—------focal BLITZ • “TĂNĂSESCU NU MINTE, DAR NU SPUNE TOT” Liberalii susţin că promisiunile pe care Partidul Social Democrat le face în ultima vreme sunt practic apă de ploaie. “Pentru orice om inteligent ar trebui să fie clar că PSD urmăreşte prin aceste promisiuni să mituiască electoratul”, a declarat Adrian Cioroianu, consilierul lui Theodor Stolojan, preşedintele Partidului Naţional Liberal. Referindu-se la declaraţia lui Mihai Tănăsescu (foto), miniştrii finanţelor, potrivit căreia ultimul mandat al guvernului a adus avuţiei naţionale peste 10 miliarde de dolari, Cioroianu a apreciat că “Tănăsescu are perfectă dreptate , dar nnu spune tot. Datoria externă a crescut cu peste 2 miliarde de dolari. Numai în 2003 circa două miliarde de dolari au fost trimise de românii de afară, ceea ce reprezintă pentru PSD o mai cerească”, în opinia liberalului, socialdemocraţii surit bjpdrtunişti, întrucât ei uită că în dfftpfi’guvernării CDR a trebuit să fie'^uSforţată falimentara Bancorex, a Băncii Agricole precum şi pierderile cauzate de politica dezastruoasă privind cursul de schimb, iar că toate aceste falimente au f fost rezultatul guvernării ante•nemre a PSD. . (I.B.) • FURT LA UMBRA NOPŢII - “'Cincimireri'dintre' care doi minori, puşi pe căpătuială au spart un magazin în toiul nopţii. Profitând de întunericul de afară, cei cinci au pătruns nestifîgheriţi în magazinul Elifiax din Complexul Alimentar Avram Iancu, de unde au furat mai multe genţi în care au pus ţigări de diferite mărci, cafea, gumă de mestecat şi produse cosmetice. Totul a fost descoperit dimineaţă, când vânzătoarea a venit la serviciu şi a constatat că dipăruseră bunuri în valoareruile 17 milioane lei, motiv pentru sesizat poliţia, în urma cercetfflbIlonuţ G., de 17 anii, Cosmin StffotieSei Ropcean, de 19 ani, I. Iubitefe 17 ani, Cosmin Dumitrei M., iib 17 ani şi Laurenţiu Mihai Omuşcfff^te 19 ani, au fost identificaţi inform Metalurgiei având asupra :IRr bagaje asemănătoare cu bunuri^ Sustrase de la magazinul Elma&PCei cinci au fost preluaţi pentru^cercetări de lucrătorii Secţiei a HTa Poliţie şi prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Cu această ocazie Laurenţiu- Mihai Oiuşoru şi Alin Antonesei Ropcean,au fost reţinuţi şi arestaţi pentru o perioadă de 24 ore. Ceilalţi hoţi sunt cercetaţi în stare de libertate cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat. (D.T.) • SESIUNE SUPLIMENTARĂ LA MEDICINĂ VETERINARĂ Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi organizează pentru studenţii harnici, în perioada 1-12 decembrie, o sesiune suplimentară de examene. Astfel, studenţii care vor să susţină examene înainte de sărbătoarea de Crăciun trebuie să aibă depusă o cerere de înscriere la secretariatul facultăţii. Pentru fiecare examen, studenţii vor trebui să plătească 250.000 de lei. (AS.) Liberalii ieşeni au fost urechiţi de şefi • Varujan Vosganian şi Adrian Cioroianu au fost uluiţi ca membrii din opoziţie ai Consiliului Local l-au votat pe Gheorghe Nichita ca primar • ei susţin ca Nastase urmăreşte sa râmânâ în turul doi al alegerilor prezidenţiale cu Vadim, şi ca astfel românii risca sa aleaga între guturai şi SIDA, dar fara a şti care-i unul şi care-i celalalt Adrian Cioroianu, consilierul lui Theodor Stolojan, preşedintele Partidului Naţional Liberal, şi Varujan Vosganian, membru al Biroului Naţional al PNL, au venit sâmbătă la Iaşi pentru a lua pulsul organizaţiei ieşene a liberalilor. Cu această ocazie ei au ţinut o conferinţă de presă şi, nu mică le-a fost mirarea când au aflat chiar în cadrul conferinţei de ultimele evenimente legate de conducerea Primăriei. Reamintim că în timp ce la nivel central alianţa PNL - PD ameninţă cu ieşirea din Parlament dacă nu va fi reglementată problema alegerilor parlamentare, la Iaşi, Gheorghe Nichita, preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat, a fost numit în funcţia de primar interimar cu doar două voturi împotrivă şi o abţinere. Auzind acestea, cei doi reprezentanţi de la centru ai PNL s-au arătat practic stupefiaţi de atitudinea consilierilor locali. “Sunt stupefiat de rezultatul votul colegilor mei de partid. A fost o farsă. Presupun că au fost intimidaţi de spectacolul de la Primărie şi au făcut această greşeală”, a declarat Adrian Cioroianu. In replică, cea care întruneşte speranţele liberalilor de a cuceri Palatul Roznovanu, anume Camelia Gavrilă, a afirmat că “mă miră că ceilalţi colegi ai mei nu au votat împotrivă. Personal, eu am votat împotrivă. Poate că prin prezenţa persoanelor centrale a Partidului Social Democrat s-a realizat un subtil transfer de imagine”. Menţionăm că la şedinţa extraordinară a Consiliului Local, atunci când Nichita a fost numit în locul lui Simirad, au fost prezenţi ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu. Guturaiul şi SIDA, echivalentele lui Năstase şi Vadim în altă ordine de idei, liderii de la Bucureşti ai liberalilor au criticat dur atitudinea PSD, pe care au calificat-o drept “diversionistă”. Ei au ameninţat că, dacă prin politica pe care o duce PSD va continua să pună în dificultate într-un mod nefondat alianţa PNL-PD, aceasta este dispusă să meargă până la retragerea din Parlament. “Simultaneitatea alegerilor pe 6 iunie este o strategie de diversiune. Propunerile PSD sunt făcute pentru a forţa Alianţa să meargă pe liste comune la locale. Ei vor un singur tur pentru alegerile locale. Dacă va fi aşa, PSD va avea prima şansă întrucât ei deţin 80 la sută dintre primari, iar în acest caz va funcţiona notorietatea”, a opinat Varujan Vosganian. Totodată, în cadrul conferinţei de presă a fost condamnată şi poziţia lui Ion Iliescu faţă de Alianţă căci, după cum susţine Adrian Cioroianu, “preşedintele Ion Iliescu s-a referit la noi într-un mod ce nu-i face cinste Este clar că îşi depăşeşte atribuţiunile” Liberalii sunt convinşi că prim-ministrul României, Adrian Năstase, urmăreşte ca în turul doi al alegerilor pentru preşidenţie să rămână candidatul social-democrat şi Corneliu Vadim Tudor. “Vor să ne pună să alegem între guturai şi SIDA. Numai că de această dată nu ştim care-i guturaiul şi care este SIDA”, a conchis Cioroianu. Iulian BĂNILĂ Ultima rundă la Colegiul Medicilor • medicii aci fost chemaţi la urne prin intermediul internetului va fi dezamorsată abia marţi când se va afla cine sunt membrii a*» La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc cea de-a doua rundă a alegerilor de la Colegiul Medicilor Iaşi. Deoarece în urmă cu două săptămâni prezenţa la vot a medicilor electori a fost scăzută, alegerile nu au fost validate şi, în consecinţă, s-a reluat procedura de vot. Pentru a preîntâmpina astfel de neplăceri, înainte de organizarea celei de-a doua runde a alegerilor Consiliului Judeţean a Colegiului Medicilor, preşedintele Astărăstoaie a trimis adrese, doctorilor prin intendefliul internetului. “Am frinmîs peste o luie ide emaîl-uri pentru a chema medicii să se prezinte la vot. Indiferent de prezenţa acestora în cea de-a doua tură de vot, alegerile nu se vor mai relua”, ne-a spus prof.dr. Vasile Astărăstoaie (foto). Potrivit statutului, doctorii cu drept de vot sunt cei care şi-au achitat cotizaţia lunară, în prezent, pe lista alegătorilor se află 2.879 medici din judeţ, nu acelaşi lucru se poate spune de ceilalţi 356 membri care nu şi-au achitat contribuţia lunară în valoare de 100.000 lei, care şi-au pierdut dreptul de vot. Pe listele candidaţilor se află persoane cu renume în peisajul lumii medicale ieşene, însă numai 21 dintre aceştia vor fi membri ai Consiliului Judeţean a Colegiului. Cu toate acestea, după primul tur de scrutin doctorii s-au împărţit în două, tabere pentru numirea felui de la şefia Colegiului." Pe de o parte sunt susţinătorii actualului preşedinte al Colegiului, directorul Institutului de Medicină Legală, prof.dr. Vasile Astărăstoaie (foto), iar din cealaltă tabără sunt cei care susţin pe rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa”, prof.dr. Carol Stanciu, însă preluarea preşedinţiei va fi decisă abia săptămâna aceasta de cei 21 noi membri ai Consiliului Judeţean al Colegiului Medicilor. (G.M.) starea tensionata consiliului judeţean ■mo Johnny Raducanu, Florian Lungu, Titel Popovici şi Liviu Butoi la Iaşi la feimei vor participa la "Inedit Jazz Reunion" Joi, 4 decembrie, va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente ale anului la Iaşi. Un maraton muzical fine cu cele mai bune formaţii de jazzel blues din oraşul nostru. Aşa cum îi stă bine unui eveniment de anvergură, “Inedit Jazz Reunion” îi va aduce la Iaşi pe: Johnny Raducanu, Florian Lungu, Titel Popovici şi Liviu Butoi. Ieşenii cu un gust artistic mai rafinat vor putea urmări pe parcursul a şase-şapte ore un adevarat regal de blues şi jazz care se va desfăşura, joi, în Club - Restaurant “Cotnari”, din zona Podu Roş, începând cu ora 20. Concertul va fi înregistrat, prezentat la TVR Iaşi, şi ulterior la TVR Internaţional. Organizatori sunt Marculescu& Anghel iar sponsorii evenimentului: Apopei&Blumen; Romii Service; FENE Grup; Serimage; Ruedas şi Carux. Partener media: “Flacăra Iaşului” Organizatorii încearcă astfel, să vină în ajutorul ieşenilor care apreciază muzica bună şi în general actele de cultură, care au nevoie de un loc al lor unde să se simtă bine şi unde să întâlnească oameni cu aceleaşi gusturi rafinate. Oraşul nostru are nevoie de cât mai multe evenimente cu caracter cultural pentru a demonstra că Iaşul nu este un oraş “mort” de provincie, “în care nu se întâmplă nimic” şi că, la nivel local se pot organiza evenimente de anvergură. LARIE din AIAIMIANJ darie din aluminiu Mobilier pal și aluminiu . Pentru unitățile bugetare se acorda un discount de 5% cu plata în rate Tel: 0232/244077 Mobil: 0788/319718 t Studenţii români şi străini sărbătoresc Ziua Naţională a României Zeci de studenţi români şi străini se vor întâlni luni seară, 1 decembrie, de la ora 21.00, în Sala Ethos a Casei de Cultură a Studenţilor, pentru a sărbători împreună Ziua Naţională a României. Manifestarea este organizată de tinerii ieşeni din asociaţia studenţească internaţională AIESEC şi se va desfăşura sub genericul “Seara internaţională”. Participanţi din Germania, Belgia, Italia, Franţa, Spania şi Portugalia se află în Iaşi prin intermediul unei burse Socrates - Erasmus şi vor avea ocazia să asiste la o prezentare a României, precum şi prilejul de a-şi prezenta propria ţară. Din programul manifestării nu vor lipsi muzica şi dansurile tradiţionale, precum şi felurile de mâncare specifice. La “Seara internaţională” vor fi prezenţi şi studenţi români care urmează să plece în străinătate cu o bursă Leonardo, precum şi studenţi sau absolvenţi care au beneficiat, prin AIESEC Iaşi, de Programul Internaţional de Schimb, concretizat în stagii de practică la firme din străinătate. în intenţia organizatorilor, manifestarea de luni urmăreşte promovarea experienţei internaţionale şi a deschiderii spre alte culturi, ca modalităţi de învăţare, în rândul studenţilor. Alice SAVA 1 Răcelile netratate provoacă pagube spitalelor • din cauza unei angine netratate la timp un ieșean se afla internat la terapie intensivă în ultima vreme s-a înregistrat o creștere în semialertăi a cazurilor ■de catagine şi otite cronice. Medicii ieșeni consideră că acest fenomen este pus pe ■ seama trecerii de la un sezon la altul. “Din cauza variaţiilor de temperatură, se modifică mucoasele căilor respiratorii superioare. In consecinţă, organismul devine pradă uşoară infecţiilor provocate de angine, otite, precum şi de virozele respiratorii”, ne-a declarat prof. Vasile Costinescu, şeful Clinicii ORL din cadrul Spitalului Universitar “Sf. Spiridon”. Acesta a ţinut să atragă atenţia că în această perioadă pot apare rinosinuzitele acute, precum şi diverse forme de angine acute. “Aceste afecţiuni trebuie tratate din timp, în caz contrar existând posibilitatea apariţiei unor serii de complicaţii nedorite. Astfel, în cazul sinuzitelor pot apărea complicaţii orbito-oculare, otitele cronice pot duce la complicaţii endocraniene, iar anginele la adenoflegmoane cervicale”, ne-a explicat prof. dr. Vasile Costinescu. Pentru a fi mai elocvent, şeful Clinicii ORL ne-a dat exemplul ieșeanului Vasile Rotaru. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, nu şi-a tratat la timp o inflamaţie a amigdalelor, motiv pentru care infecţia a migrat spre corp. “în acest moment starea pacientului este precară şi aş putea spune chiar instabilă, în momentul în care a fost adus la clinică pacientul avea adenoflegmon cervical. Deşi am intervenit chirurgical şi i-am administrat cele mai bune tratamente, infecţia a migrat spre cap şi ulterior a dus la infestarea meningelui. Deşi am continuat tratamentul cu antibiotice puternice, deocamdată starea acestuia este instabilă, motiv pentru care am fost nevoiţi să îl internăm la Clinica de Terapie Intensivă”, ne-a declarat şeful Clinicii ORL. (G.M.) Redacţia Redactor şef: Leonard RELEA Redactor şef-adjunct: Dana MATEI Secretariat de redacţie Paginare: Marius UNGUREANU Elena BRAŞOVIANU Grafică: Ionuţ POPESCU Corector Anca COSTIN Editorial Publicist: Daniel ŞANDRU Administraţie: Crina SECARĂ Alina EBRAŞU învăţământ: Alice SAVA Sănătate: Gabriel MIHAI Infracţional: Irina COSTAN Social: Iulian BĂNILĂ Economic: Adriana STANCIU Intern-extern: Adina ŞANDRU Mădălina BUJORIANU Sport: Daniel TEODORESCU Fotoreporter: Roxana SAMOILĂ I Coordonator Marketing: Cristina POPA Promovare: Dumitriţa POPA Publicitate: Vica ALEXANDRU Difuzare: Sebastian DOROHOI Relaţii cu publicul: Mădălina COZMA