Flacăra, ianuarie-martie 1970 (Anul 19, nr. 1-13)
1970-02-14 / nr. 7
n reportaj de şapte zile periplu economic în majoritatea întreprinderilor industriale din ţara noastră, planul pe luna ianuarie s-a încheiat cu rezultate pozitive. Combinatele siderurgice şi marile uzine constructoare de maşini, cele mai importante exploatări miniere şi petroliere, cele mai cunoscute întreprinderi chimice sau fabrici producătoare de bunuri de consum figurează pe panoul de onoare al unităţilor fruntaşe, care prin activitatea productivă, desfăşurată în ritm susţinut, contribuie în mod activ la întărirea potenţialului economic al ţării. Dar ceea ce atrage atenţia, ca un fapt deosebit de semnificativ în etapa finală a actualului cincinal, este însuşi nivelul realizărilor care în cele mai multe cazuri nu se limitează la întreprinderi izolate ci, dimpotrivă, relevă bilanţurile unor ramuri industriale. Astfel, cele trei centrale industriale aparţinînd siderurgiei şi-au depăşit sarcinile de plan pe luna ianuarie furnizînd suplimentar economiei naţionale 3 760 tone de oţel, 3 420 tone fontă şi 2 000 tone laminate, păşind astfel cu succes pe calea realizării sarcinii nominalizate în planul anual, ca în 1970 să se elaboreze 6,5 milioane tone oţel. în cadrul acestor eforturi se înscriu şi realizările oţelurilor din cadrul uzinelor constructoare de maşini, care au elaborat peste prevederi 1 170 tone de metal. Dar, pentru că ne aflăm în acest domeniu, socotim demn de relevat faptul că la o serie de produse importante întreprinderile Ministerului Construcţiilor de Maşini au depăşit sarcinile de plan pe luna ianuarie. Au fost astfel întrecute cu 7,3 la sută prevederile privind producţia de utilaje pentru industria alimentară, cu 5,4 la sută cele ale producţiei mijloacelor de automatizare, cu 3 la sută nivelul planificat al producţiei de utilaje metalurgice, cu 2,9 la sută cele ale volumului de motoare electrice de 0,25 kW şi peste această putere, precum şi nivelul unor produse larg solicitate furnizate de întreprinderile specializate în producţia de utilaje agricole, de vagoane, autoturisme de teren, locomotive diesel electrice şi altele. Nu mai puţin importante sunt realizările înregistrate în prima lună a anului de către petrolişti. Pe ansamblul industriei petrolului, producţia globală a fost realizată în proporţie de 101,7 la sută, întregul spor fiind obţinut pe baza creşterii productivităţii muncii într-un ritm mai înalt decâ cel preconizat. De asemenea, colectivele rafinăriilor au livrat peste sarcinile de plan aproape 10 000 tone produse petroliere, în industria chimică, producţia globală obţinută peste prevederi reprezintă — sub raport valoric — 77 milioane lei. Au fost astfel puse la dispoziţia economiei naţionale, în afara cifrelor de plan, 7 000 tone îngrăşăminte cu azot, peste 700 tone sodă calcinată 280 tone sodă caustică, aproape 350 tone acid sulfuric, circa 300 tone polietilenă şi importante cantităţi de negru de fum, aluminiu şi cauciuc sintetic. De notat că unităţile Centralei petrochimice de la Piteşti şi cele ale Direcţiei generale a industriei chimice din minister, care în 1969 rămăseseră în urmă, au reuşit nu numai să-şi realizeze sarcinile, dar să le şi depăşească. Confirmînd demarajul bun al multora din unităţile sale, industria materialelor de construcţii şi-a realizat sarcinile producţiei globale în proporţie de 105,1 la sută, iar pe cele ale producţieimarfă vîndută şi încasată în proporţie de 100,6 la sută, depăşind cu 19 la sută nivelul realizărilor din perioada corespunzătoare a anului trecut. Sub cele mai diverse aspecte, realizările înregistrate în luna ianuarie constituie un start bun. Astfel, în opt din judeţele ţării, citate nu după tradiţie sau grad de industrializare (Argeş, Bacău, Brăila, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Prahova, Suceava), valoarea producţiei globale obţinute peste plan depăşeşte suma de 166 milioane lei, în şase judeţe (Alba, Braşov, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Suceava), valoarea suplimentară a producţiei marfă vîndută şi încasată, indicator de care se leagă nemijlocit creşterea eficienţei economice, depăşeşte 86 milioane lei. După cum se vede, anul 1970 a început sub semne de bun augur. Din prima lună se simte puternicul avînt cu care întregul popor a pornit să încheie actualul cincinal, pregătindu-se să păşească la îndeplinirea marilor sarcini trasate de cel de-al X-lea Congres al partidului, mai călit, cu mai multă experienţă sub raportul înaltelor exigenţe ale producţiei moderne. N. DUMITRU ci doar sub cel al pieţei Nicolae Bălcescu, m-a făcut să-mi recîştig încrederea în obiectivitatea mea şi să adopt tonul laudativ care va urma. Nu-i nevoie de vreun sextantminune ca să stabileşti coordonatele precise ale domiciliului subiectului microreportajului de faţă şi nici de fantezie ca să ţi-l închipui. Este suficient doar să te ridici în vîrful picioarelor şi să arunci o privire peste tăbliile gardului mobil cu care constructorii — probabil datorită pudoarei care-i caracterizează pe cei din breasla asta — şi-au ferit de ochi indiscreţi progenitura. Parcajul şi-a făcut loc, înfigîndu-şi în pămînt, exact sub viitoarea zonă verde din faţa noului Teatru Naţional, temelii şi ziduri din beton pur şi simplu impresionante. O primă zonă a construcţiei este gata. O a doua, doar pe jumătate Dar important este ritmul de lucru intens, în pofida vremii nu tocmai înţelegătoare cu sarcinile de plan ale meşterilor de acolo. Calitatea excelentă a betoanelor turnate ce alcătuiesc structura parcajului are o consecinţă fericită: volumul obişnuit de tencuieli a scăzut simţitor. Şi acum, cîteva vorbe despre căile de acces la acest colţ de Bucureşti subteran, la această soboire a civilizaţiei moderne. Două rampe de comunicare vor traversa Bulevardul Bălcescu, fără să mai dăuneze fluxului continuu al circulaţiei de la suprafaţă, una ieşind în apropierea Bisericii Enei, cealaltă în faţa restaurantului «Dunărea». După cum se vede, proiectanţii au avut grijă de căi speciale pentru diferitele categorii de pietoni. Alte rampe vor sluji acelora cărora interesele le vor purta paşii spre strada Tudor Arghezi şi, de acolo, mai departe, pe drumuri obişnuite. Şi totuşi un parcaj este făcut înainte de toate pentru «acele maşini minunate şi oamenii lor zburători». Parcajul va putea înghiţi concomitent 980 de automobile. Pasagerii lor vor beneficia de pasaje directe spre teatru, hotelul «Intercontinental» şi pasajul subteran din Piaţa Universităţii. Dar să nu vă închipuiţi că acest uriaş garaj, această enormă cutie de beton scufundată în centrul Bucureştiului, va fi un simplu pustiu nemobilat. Parcajul va fi dotat cu linii automate de spălare şi gresare a automobilelor, cu prize de apă şi de aer comprimat pentru pneuri, cu instalaţii de ventilaţie pentru eliminarea gazelor nocive, de iluminare fluorescentă, de încălzire şi de marcare automată a timpului de staţionare. Cînd apar aceste rînduri, prima parte a construcţiei este terminată. La finele anului pe care abia l-am început, lucrările la parcaj vor fi complet isprăvite. Cum s-ar spune, noi, gazetarii, avem asigurat încă de pe acum un subiect gras de reportaj. I. NICOLAE coate staţiunile de pe litoral, intre Neptun şi Mangalia, să devină o vastă grădină. La Eforie-Sud, singura staţiune care rămăsese oarecum în urmă în ceea ce priveşte modernizarea, se înalţă — aşa cum ne informează Direcţia de investiţii a O.N.T.-ului — două hoteluri (totalizînd 900 locuri) şi patru mari restaurante. La Eforie-Nord, un nou hotel cu 400 locuri şi o nouă zonă de căsuţe şi vile, în care vor putea fi găzduiţi dintr-o dată 170 de vilegiaturişti, vor îmbogăţi capacitatea de cazare a acestei admirabile staţiuni. Un hotel nou cu o capacitate de 400 locuri va fi înălţat la Mamaia, tot aici lărgindu-se zona de bungalowuri. La Constanţa, un vechi şi mare hotel, «Palace»-ul de altădată, degradat in timpul ultimului război, va fi pus pe picioare. Prin arhitectura sa si prin aşezare (majoritatea camerelor au vedere la mare), «Palace» va deveni, după restaurare, unul dintre cele mai elegante hoteluri ale primului nostru port maritim. Realizarea la timp a tuturor acestor lucrări depinde şi de felul în care constructorii îşi vor face datoria. Pentru zona Mangalia, în scopul efectuării la timp a lucrărilor, s-a înfiinţat un trust special de construcţii. Să trecem la munte, în staţiunile de pe Valea Prahovei se reamenajează şi se extind spaţii de cazare. Cele patru teleferice (toate cu telecabine): Sinaia-Cota 1 400, Cota 1 400-Vîrful cu Dor, Braşov- Timpa şi cel de la Poiana, aflate în construcţie, vor fi date în folosinţă — aşa cum ni se spune — în 1970 (cu întîrziere însă, întrucît întreprinderile ce construiesc telefericele nu şi-au respectat planurile iniţiale. Şi o ultimă şi importantă informaţie: se construiesc în ţară, tot sub egida O.N.T.-ului, 41 de hoteluri turistice. Peste 25 dintre acestea se găsesc acum într-o fază avansată de construcţie. Vom avea astfel hoteluri noi la Mediaş, Hunedoara (unde nu erau de loc), Galaţi, Craiova, Piteşti, Curtea de Argeş, Suceava, Botoşani, Alba lulia etc., etc. în felul acesta se va lărgi posibilitatea de cazare (şi chiar în condiţii optime) a multor turişti români şi străini care se opresc în frumoasele noastre oraşe. F. URSEANU reportaj din subsol De cînd cu pasajul subpămîntean pentru pietoni, pasaj care îi îndepărtează de autobuzul 31 cu cîteva rele minute pe toţi cei care lucrează la «Casa Scînteii», credeam că n-am să mai fiu în stare să scriu o vorbă bună despre vreo construcţie asemănătoare. Şi totuşi, o vizită prin ceea ce a început deja să existe din marele edificiu subsolic al parcajului care ia fiinţă — cu o ritmicitate pentru care constructorii merită «o strîngere de mină» scrisă şi publică — care ia fiinţă, spun, nu sub nivelul mării, la munte sau la mare ? în pofida iernii, sute de specialişti, constructori, arhitecţi, ingineri se găsesc în momentul de faţă în plină campanie de pregătire a viitorului sezon estival — această vie activitate încadrîndu-se în vasta acţiune întreprinsă de Oficiul Naţional de Turism pentru dezvoltarea staţiunilor maritime şi montane. Aşadar, ce noutăţi ne rezervă viitorul sezon turistic? Pe litoral, de pildă, ne vom întîlni la vară cu multe hoteluri noi. «Apollo», «Egreta», «Delta», «Ileana» sînt numai cîteva din numele unor mari hoteluri (din cele 15) ce se înalţă acum la Mangalia (staţiunile: Jupiter, Venus, Saturn etc.). Noile hoteluri care vor fi date aici în folosinţă pînă la deschiderea sezonului vor putea găzdui 1 300 de oaspeţi. De asemenea, în noile căsuţe ce vor fi date în exploatare în în acest sezon se vor putea odihni nu mai puţin de 3 300 de turişti.Totodată îşi vor deschide porţile un camping (1 500 locuri) şi noi restaurante de mare capacitate. Va fi extinsă zona de vegetaţie, astfel încît, în cîţiva ani. Noile hoteluri în curs de construire vor întregi peisajul mirific al litoralului.