Flacăra, aprilie-iunie 1989 (Anul 38, nr. 14-26)
1989-04-07 / nr. 14
Viaţa F.D.U.S In zilele de marţi, la primăria din Sulina se ţin audienţe. Audienţe la tovarăşul primar. Dimineaţa între 10 şi 12, după amiaza între 16 şi 18, după cum oamenii sunt liberi. Înainte sau după orele lor de muncă. De peste 5 ani, primarul este o tînără femeie, Florica Iordache. Nu avea 28 de ani, cînd a fost investită cu această răspundere, răspunderea conducerii unui oraş intr-o mişcare fantastică. Se dezvolta portul liber, şantierul naval trecea de la statutul de unitate de reparaţii, la cel de construcţii nave, se dezvolta fabrica de conserve din peşte, apăruse întreprinderea de valorificare complexă a resurselor naturale din Delta Dunării, se dezvolta liceul industrial, de la o lună la alta apăreau tot mai multe schele, sub care creşteau blocuri de locuinţe... Să reţinem, în 1985, oraşul avea 6 000 locuitori, acum are 8 000. Iau loc pe un scaun şi aştept să intre oamenii pe care i-am văzut dincolo de uşă. Nu mă surprinde, problema nr. 1 a cererilor sunt locuinţele. Nu mă surprinde, zic, deoarece este o istorie trăită de oricare localitate în etapele de maximă creştere, cînd dezvoltarea economică aduce după sine o explozie demografică. Din 1985, pînă azi, s-au dat în folosinţă 500 de apartamente — văd blocurile bordisind faleza, împînzind oraşul —, apartamente a căror materiale de construcţii, de la ciment la robinetul de baie, s-au cărat pe apă. Anul acesta vor mai fi înălţate încă 107, dintre care 57, la cheie , în semestrul I. Totuşi, nu ajuns, mă informează Florica Iordache, detaliind motivele generate de cursul vieţii urbei. Numărul noilor locuri de muncă o ia înaintea construcţiei de locuinţe; fireşte, se înalţă mai greu un bloc decit se încadrează 100 de lucrători în şantierul naval şi în Portul liber. Muncitorii vin din toate satele Deltei ca şi din multe alte zone ale ţării, de regulă sunt tineri, tineri care, după un „stagiu“ în căminele de nefamilişti se căsătoresc şi au nevoie de case.Sulina a moştenit o zestre edilitară meschină, construcţii puţine, din care şi mai puţine dotate cu confort urban). Ştefan Jigarov, lăcătuş mecanic la şantierul naval, este un astfel de caz. S-a căsătorit în 1987, cu o fată de la fabrica de conserve; au adus pe lume un copil iar camera din căminul de nefamilişti le-a devenit neîncăpătoare. Primăriţa verifică lista de priorităţi a şantierului , îi reconfirmă că va fi printre primii care se vor muta în casă nouă, în blocul aflat la ora aceasta în finisaj. Să vină să ajute şi ei în timpul liber. Nicolae Chirilov e în aceeaşi situaţie. Tot lăcătuş mecanic în şantierul naval. Soţia sa, de fel, din Galaţi, e tot muncitoare la conserve, iar copilul lor are 2 ani. Chirilov, îmi spune primăriţa care îşi cunoaşte bine cetăţenii, este un muncitor de nădejde la locul său de muncă. Dialogul este asemănător, şi el va fi locatar al aceluiaşi bloc. Iese cu chipul înseninat şi cu gesturile unui adolescent, gata să sară într-un picior de bucurie. (Ce frumos îi schimbă pe oameni bucuria !) Georgeta Cojoc e din Moldova, dintr-un sat al judeţului Bacău. A venit la primărie, direct de la locul de muncă, din şantier, are încă pe ea salopeta de lucru, peste care şi-a aruncat o jachetă înflorată, cu croială ultramodernă. Prin meseria ei, dă culoare şi personalitate navelor, e vopsitoare. Nicolae Cojoc, bărbatul ei, este docher în Portul liber. Au doi copii şi locuiesc la o gazdă care îi somează, de la un timp, să plece, să le lase liberă locuinţa pe care vor s-o vîndă. Povesteşte simplu, cu amănunte, ca unui prieten. Albastrul de cer primăvăratic al ochilor femeii de dincolo de masa de şedinţe, se întunecă. Primăriţa, cufundată în gînd, minute în şir nu scoate o vorbă. Soţii Cojoc nu se află pe nici o listă de priorităţi, dar oraşul are nevoie de munca lor, tot atît de mult cit au ei nevoie acum de un acoperiş. O soluţie trebuie găsită. Se va consulta cu directorii celor două întreprinderi, iar pînă cînd alte apartamente vor putea fi gata, „urgenţa !“, îşi notează pe agendă, este „o discuţie cu gazda familiei Cojoc“. Poate chiar astă seară va trece pe-acolo. Tînăra în salopetă pleacă şi ea liniştită, cu inima plină de speranţe. Apare un bărbat cu obrazul înnegrit de vînt, răvăşit de barba nerasă şi brăzdat de lacrimi. (Cînd plînge un bărbat parcă tot universul suferă şi plînge). „Ce s-a întîmplat Eftei ? Eftei Vamavici ?“, îl încurajează primăriţa. Vamavici .Îşi suceşte şapca in mînă şi măsoară cu privirea podeaua. „Am venit după un sfat !“, zice, luîndu-şi inima in dinţi. Viaţa, drama vieţii lui, poate fi judecată în fel şi chip, cu siguranţă principalul vinovat pentru ea este chiar el, e conştient de asta, dar are un colţ de seninătate şi lumină ce trezeşte admiraţie şi îl acoperă de nobleţe. Eftei a avut trei soţii şi toate trei l-au părăsit, lăsîndu-i în prag, fiecare cîte un copil. Efrei nu le-a căutat şi nici nu le-a dus copiii, cum ar fi fost chiar firesc, conform datoriei lor de mame, i-a crescut singur, aşa cum a putut, aşa cum s-a priceput. Cea mare e la Galaţi, studentă, ne spune cu licăr de mîndrie in ochi, cea mijlocie e în clasa a IX-a la liceul industrial din Sulina, nu e prea mulţumit cum învaţă, dar oricum, va deprinde o meserie şi, speră, să-şi cîştige cinstit pîinea. Problema e, prîslea, băiatul cel mic în vîrstă de 9 ani. E silitor la carte, e cuminte şi tare ar vrea să-l ferească de ispite rele, cu el se află pe ape. Efrer e pescar şi a început sezonul de pescuit la mare, pleacă de cu noapte, pleacă chiar cu zilele şi nu-l poate supraveghea aşa cum se cuvine. Verişoara sa, care l-a îngrijit pînă acum, nu mai poate s-o facă, s-a îmbolnăvit grav. Şi atunci, încotro s-o apuce, unde să-şi lase băiatul, în grija cui ? Primăriţa cade iarăşi pe gînduri, într-o tăcere apăsătoare.Dincolo de uşă, de cîteva ceasuri, şi pe ea o aşteaptă un copil, fetiţa ei, care face zilnic, după orele de şcoală şi lecţii, curse pînă la primărie, pentru a fi mai aproape de mama, de mama care, de cele mai multe ori n-are vreme, decit să-i mîngîie creştetul şi să-i spună domol, să fie cuminte). Florica Iordache ştie că Efrei are nevoie nu doar de un sfat, are nevoie de ajutor. De fapt, cel care trebuie ajutat este băiatul de 9 ani. îi propune să mute copiii — frate şi soră — într-o cameră de la căminul de nefamilişti al fabricii de conserve, să-i înscrie la cantina şcolii iar el, tatăl, să facă eforturi şi să vină mai des acasă, pentru a le fi în preajmă, pentru a-i controla, pentru a-i supraveghea, pentru a-i asigura de dragostea lui paternă. Vor creşte astfel mai drept şi mai frumos, iar Efrei va trăi astfel, mai multă satisfacţie şi bucurie, va munci mai bine şi va fi, cu siguranţă, mai fericit. ...„Audienţele unui primar, aud, după ce pescarul părăseşte încăperea, sunt, în ultimă instanţă, probleme morale şi te solicită foarte mult sufleteşte, indiferent dacă unul îţi cere casă, altul loc de muncă, un altul butelie de aragaz, dacă unul vrea să-i rezolvi neînţelegerile cu vecinii sau cu un şef de la locul de muncă, ori să-i rezolvi ceea ce alţi funcţionari erau datori s-o facă“. Maturizată de viaţă, de situaţiile în care funcţia şi răspunderile o pun zilnic, femeia din faţa mea, mi se pare mai încălcată de ani şi mai puternică. Pe urmenii ei văd, ca un şal greu, grijile oraşului şi ale atîtor oameni. E mare lucru soi, fii capabil să-l porţi. CICI IORDACHE-ADAM ■ Primarul, ca un prieten Nu de mult, într-o hală a întreprinderii Tractorul Braşov, am făcut cunoştinţă cu un robot. S-a întrerupt cîteva clipe din treburile lui obişnuite nu a mai poziţionat piesele în utilaje şi ne-a oferit o floare. Apoi, cartea lui de vizită. Pe ea înscrise performanţele : manevre de exactitate pe mai multe axe, acţionări simple, fiabile. Am făcut cunoştinţă şi cu părintele lui , un simplu muncitor. Un mecanic care a simţit într-o zi că poate construi un braţ metalic de precizie cu comandă electrică, mai productiv decît al său. In mintea lui se şi înfiripase anatomia viitoarei mîini deştepte. A început să migălească pîrghii, reductoare, rezistente, condensatori. Numai că ele trebuiau să se sprijine şi pe integrale, formule, desene pretenţioase. Simţea că se rătăcise în labirintul teoriei. Un moment s-a temut că totul se va stinge ca amintirea unui vis frumos dar întrerupt S-a adresat Comisiei Inginerilor şi Tehnicienilor din fabrică. Specialiştii l-au ajutat să scape de bîzîitul semnelor de întrebare, i-au dat o busolă pentru hăţişurile calculelor. Aşa s-a născut un robot şi un inventator. Din principiul societăţii noastre : unul pentru toţi, toţi pentru unul. O societate care a ştiut să găsească formele de descătuşare şi afirmare a forţei creatoare a întregului popor. Sub generoasa acoladă a Festivalului naţional „Cîntarea României“, sute de mii de ingineri, tehnicieni, maiştri, muncitori au deprins bucuria conjugării verbului , a unova. Tot mai mulţi sunt cei care semnează zilnic şi în condica ideilor noi. Comisiile Inginerilor şi Tehnicienilor din întreprinderi, oraşe, municipii, judeţe integrate marelui Front al Democraţiei şi Unităţii Socialiste reprezintă adevăraţi catalizatori ai acestei activităţi de creaţie ştiinţifică şi tehnică, devenită deja un fenomen de masă. De curînd, într-un climat de înalt spirit revoluţionar, exigenţă şi responsabilitate, aceste organisme, cu sarcini importante în stimularea şi coordonarea iniţiativelor novatoare ale oamenilor muncii, şi-au analizat munca desfăşurată în anul trecut şi s-au sfătuit asupra celor mai adecvate măsuri de îmbunătăţire a ei. Tovarăşul Constantin Niţă, secretar al Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor ne spune : „Plenarele Comisiilor Inginerilor şi Tehnicienilor şi-au desfăşurat lucrările in atmosfera de puternică angajare a tuturor oamenilor muncii pentru înfăptuirea istoricelor hotărîri adoptate de Congresul al XIII-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului, a sarcinilor formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Consfătuirea de lucru pe probleme economice de la C.C. al P.C.R. pentru realizarea în cele mai bune condiţii a obiectivelor dezvoltăriieconomico-sociale a patriei, pentru înfăptuirea Programului partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de inaintare spre comunism. Sarcinile, orientările şi indicaţiile formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu au constituit pentru Comisiile Inginerilor şi Tehnicienilor direcţii clare de acţiune pentru mobilizarea tuturor oamenilor muncii la îndeplinirea sarcinilor de plan in condiţii de calitate şi eficienţe sporite, la înfăptuirea programelor de organizare ştiinţifică şi modernizare a producţiei şi a muncii, la introducerea pe fluxurile tehnologice a progresului tehnic şi a ultimelor cuceriri ale ştiinţei. Ca un uriaş fluviu care-şi adună apele, iniţiativa „Fiecare cadru tehnico-ingineresc şi de specialitate să rezolve anual cel puţin o problemă tehnică sau de organizare a producţiei şi a muncii“ a angrenat în munca de concepţie peste 500 000 de ingineri, economişti, matematicieni, fizicieni, maiştri, muncitori de înaltă calificare etc., depăşind 91% din efectivul acestor categorii de oameni ai muncii. In 1988, ei au soluţionat peste 153 000 de teme vizind organizarea superioară a proceselor tehnologice, ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor, creşterea productivităţii muncii, asimilarea de noi tehnologii, reducerea consumurilor de materii prime şi energie, recuperarea, recondiţionarea şi refolosirea pieselor şi subansamblelor uzate. Aplicarea acestor rezolvări ingenioase a condus la o eficienţă economică de aproape 15 miliarde de lei. In fruntea acestei acţiuni de amploare, vizind materializarea creaţiei tehnicoştiinţifice originale a maselor, obiectiv de mare importanţă în activitatea F.D.U.S., se află municipiul Bucureşti, judeţele Timiş, Iaşi, Arad, Bacău, Braşov, Cluj, Prahova, Vâlcea, Galaţi. Comisiile Inginerilor şi Tehnicienilor au coordonat şi activitatea cercurilor Inventatorilor şi inovatorilor înfiinţate şi la nivelul secţiilor. Aici muncitorii pot primi o mină de ajutor de înalt profesionalism în conturarea şi imbrăcarea într-o formă ştiinţifică a ideilor lor de noutate menite să aducă aerul proaspăt al soluţiilor mai moderne în fluxurile de fabricaţie. Astfel, a crescut participarea fiecăruia la mai bunul mers al întreprinderii. Debutul in meserie al stagiarilor a devenit una din preocupările majore ale Comisiilor Inginerilor şi Tehnicienilor. Veniţi de pe băncile facultăţilor cu noţiunile teoretice fierbinţi, cu sete de nou şi afirmare, mulţi dintre ei au reuşit după puţin timp să capete şi legitimaţia de inovatori. In unităţile economice din municipiul Bucureşti au funcţionat aproape 12 000 de cercuri de calitate, unde s-au insumat gindurile celor mai largi categorii de oameni ai muncii îndreptate spre creşterea competitivităţii produselor româneşti. S-a acordat o atenţie sporită activităţii de perfecţionare profesională şi policalificare a personalului muncitor. In capitală, aproape o jumătate de milion de oameni ai muncii s-au aşezat in băncile acestor cursuri, 35 000 însuşindu-şi o a doua calificare. Acestea sunt doar cîteva exemple menite să demonstreze că uşa spre lumea plină de satisfacţii a muncii de creaţie tehnico-ştiinţifică este deschisă pentru fiecare“. Comisiile Inginerilor şi Tehnicienilor au dovedit că pot fi nucleul în jurul căruia să graviteze iniţiativele creatoare în ştiinţă şi tehnică al maselor, munca cu gîndul şi a muncitorului, şi a inginerului, şi a profesorului universitar. Rotite importante în funcţionarea mai viguroasă a mecanismului producţiei. Judeţul Iaşi, de pildă, se situează printre cele cu multe plusuri în promovarea înnoirilor semnate de oamenii muncii, ocupînd locul al treilea pe ţară în ierarhia creativităţii. In 1988, numărul brevetelor a fost de 505, al invenţiilor aplicate 896, al inovaţiilor 276, toate conducind la efecte economice de peste 900 milioane de lei. Listele inventatorilor şi inovatorilor cuprind peste 6 000 de nume dintre care aproape 2 000 sunt muncitori. „E mult ? E puţin ?“ , s-au întrebat ieşenii. „E puţin mai mult decât în 1987, dar mult prea puţin faţă de potenţialul uman şi tehnic al judeţului", şi-au răspuns. S-au sfătuit cum să mobilizeze şi celelalte întreprinderi în stimularea acţiunii de creaţie ştiinţifică şi tehnică de masă pentru a ajunge la nivelul ridicat atins de Institutul Politehnic, întreprinderea de Antibiotice, Tehnoton, C.U.G., I.R.E., Combinatul de Fibre Sintetice. Aceste rezultate pozitive au reprezentat subiectul unor intense acțiuni de propagandă tehnico-ştiinţifică organizate de Comisiile Inginerilor şi Tehnicienilor din judeţul Iaşi sub formă de schimburi de experienţă, simpozioane, sesiuni ştiinţifice, expoziţii, mese rotunde, lectorate tehnice. Peste 100 de specialişti au devenit inventatori cu brevete în buzunar după absolvirea cursurilor Şcolii de Inventică. Aici au învăţat că a unova este o datorie, o întrecere cu tine însuţi. FLORIN CONDURAŢEAN'U ■ Dialoguri despre arta invenţiei 12 Flacăra - anul XXXVIII - Nr. 14 (1763) - 7 aprilie 1989