Foae sătească, 1843 (Anul 5, nr. 1-52)
1843-01-03 / nr. 1
la ce 6lova menenuiunea acestei torectiuri ca să certeteză zurie ajutata vie de este dreaptă monuitoriului, și să se închee hotărăre, pe de o parte s'au înlintit aucrarie cuvenită la șța locului, iar pe de alta să publică spre obesca guiniță, ca acii ce vor ave legiuite pretauții . 4' această Dechembr. 22, No. 11, an 7 După cerire Dsale Hat. grigoric ghica, „ar simținauuă pe soamă actul prin care dănnețe nepoatei Dsale Vfrosina Paladinescul Ghica, pote ne vie din podgoriia Nebuna sau Cișanul e moșiia Monast. Cetățuia, ce le are văstre de răpe. Dsale socru Dogi, lordacii Catargiu,i. judecătoriia țânutului Păamțu. Detemvr. 19, No. 5914. Însămpun A83 lice întocmai copie de le în. cerășii din satul Măstacănu stâlpul Portariu și Puunga, au dat Polcovnicului C. su și Postelnicelului Constandin Anastasi, să publică spre obșteasca șiință. Zapis. Noi răzășii din satul Mustacănu din stâlpul Vertariu și din stâlpul Punga, dăm al nostru siuirie la mâna Dlor sale Poicu, Ioan Cibupercă și Costeanc. Constandin Anastasi, să fie știut, că din E moșiei noastre, înștiiinta cu bani în trebuințele moșiei. Și putru că pon fi urcatori după cum mai sus cau vii, neam pus numele și degetele noastri, n- și perete satului. Asemene am rulu fost în posecie la Daui Marele Dogoffăt și Cavaler Aunu Balș, fiindcă și Dlor numiții mai sus sânt ruzzui cu noi, și în plata banilor lecănavrări moșiei noastre, cum și la apumurile la tot feiul ce vor fi pe moșiia noastră, să nu avem li îndatori a plăti, sau dejmă ada, din toate locuriie ce vor ave pe moșia Măstacănu mumiții de sus, fiindcă pai de a noastră bună voe pe am înspripat cu această acătuire de sus arătată, fiind căilor pe sunt le toate trăințee voastre, și rămân îndatoriți pentru poi a nu da aminteaă și a merge ori și unde va trebuința, precum și a negat și pe Pricigitoriul de ocol de au întărit acest înscris. 1842 Mai 22. (urmează esisterie răzășilor) (H.Ș. S. Supt No. 337, s'au încredințat de Dlui Ceculai Pelin Privigitoriul de ocol, puind și pecetea ocolului. Vindecătorii țântrengă cerirei ce prin jalobă au făcut iscăliții în acest zims răzăși, și Privighitoriului tația moșiei fără de însă Măstacănu ocol, pe temeiul adenumai în cât privește alcătuire dintre ei, să învrediințază de acest de a pute jigni totimă cătră Dlui Vorn. Mapolachi Miclescu. 1842 Iulie, N.. asvo. Surmăra iscăliturile mădularilor. (D. p.) (F Deaemvr. 17, No. 5997. Da acest Tribunal urmează deală pentru siguripsihia zestrii jidancei Maria fiica lui Davida Ghiții din avere soțului ei Haim Strul, și așa precum firea pricinii desvălește faliment, să publică spre înființarea tuturor atelor ce vor ave legiiute pretenții asupra numitului Haim Strul, ca să se înfățoșeze la aceată Judecătorie în termin de 30 zile socotit de la data publicației, căci la din 71 mai fi ascultați. Dedemvr. 24, No. 6116. Dlor Anica, Ralu și Nicolai Georgiadhe din târgul Pietrii, prin jalobă au cerut a fi servite prin mezat o casă ce au în acest târg pe proprietatea Gospod, acuma împunătați este: 5 odăi și sală, 1 pivniță, gracini, căsuae și doăr cuhni, și mărimea locului cu livadă de pomi este 36 st. 7 palme lungime, și curmezitul 27 st. 2 palme, deci să publică în termin de 40 vile, ca toți acei ce vor fi mușterei de a cumpăra arătatele acarituri, să se îfățoșeze la acest Tribunal. 1 . 15, No. 5971. - Poan și Vasili sin viezi Călpușneanu, articulariie au vândut de veci valahului Petrachi Aișu 8 pași moșie cu tot analogul lor, dreaptă parte a numiților din hotarul Negoeștii acest țânt, în preț de 100 lei. 2) Dechemvr. 19, No. 6036.- Vasili Hanganu și soția sa Ancuțar, au vândut de vecin lui Gavria TGrecu și soției sale Ineaa, o dugeană cu doi odăi, vechiui picniță (toate supt un acoperemânt) și ogradă, din târgul Șietrii pe loc cu turnpncind D.Hat. această dăruire în averea Dsa)), să publică spre obștesca știință în termin verbei amanenu vor - - M