Foaia poporului, 1912 (Anul 20, nr. 3-51)

1912-10-27 / nr. 42

Anul al 20-lea Duminecă, 14/27 Octomvrie 1912 Nr. 42 PREŢUL ABONAMENTULUI: Pe un an............................4 cor. 40 bani. Pe o jumătate de an ... 2 cor. 20 bani. România, America şi alte ţări străine 11 cor. anual. Abonamente se fac la „Tipografia Poporului“, Sibiiu Foaie politică Apare In fiecare Duminecă. Telefon Nr. 146. Adresa telegrafică: »Foaia Poporului«, Sibiiu. INSERATE: Mă primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI. (Strada Măcelarilor Nr. 12.) Un şlmpetit prima dată 14 bani, a doua oară 12 bani, a treia oară 10 bani. («Vântul de deschidere al înalt Prea Sfinţiei Sale, Mitropolitul Ioan Meţianu. In câteva numere din anul acesta al „Foii Poporului“ am publicat partea privitoare la parohii din Statutul organic al bisericei române gr.-or. din Transilvania şi Ungaria. Şi numai din cât am publicat au putut să vadă cetitorii noştri cu judecată, ce însemnătate uriaşe are acest Statut*) nu numai pentru viaţa noastră bisericească şi şcolară, dar şi pentru cea politică. Soartea bisericei şi a şcoalei e pusă în mâna poporului şi atârnă dela priceperea lui şi dela dragostea lui de tot ce poate fi pentru înaintarea mai ales culturală a neamului, ca aceasta să se şi facă într’adevăr. Dar nemuritorul bărbat al naţiunii române nu s’a gândit numai la parohie, când e vorba ca poporul să ia parte la tot ce priveşte viaţa lui culturală, ci l-au făcut părtaş şi la supravegherea mersului vieţii culturale, care se face, conform Statutului, prin sinoadele diecezane, când e vorba de dieceze,**) şi prin congresul naţional-bisericesc, când e vorba de mitropolia întreagă a tuturor Românilor gr.-or. din Transilvania şi Ungaria. Dar nu numai pentru supraveghere sunt deputaţii sinodali şi congresuali aleşi de popor, ci ei au totodată să caute şi cele mai bune mijloace pentru înaintare, care trebuie să pornească după aceleaşi hotărîri în întreaga mitropolie. Unitatea aceasta e de cea mai mare însemnătate, căci ea constituie unitatea naţională a mai bine de jumătate din naţiunea română locuitoare în Transilvania şi Ungaria.***) Săptămâna trecută şi-a ţinut congresul naţional-bisericesc şedinţele în Sibiiu. Despre cele hotărîte acolo raportăm la alt loc al foii noastre. Aici ne ţinem de datorinţă să dăm câteva părţi din cuvântul de deschidere al înalt Prea Sfinţiei Sale, mitropolitului Ioan Meţianu. Folosindu-se de dreptul, ce i-l dă poziţia înaltă (e principele bisericei noastre!) şi experienţa unei vieţi îndelungate petrecute în slujba neamului, înaltul Păstor nu dă numai sfaturi cu privire la viaţa noastră religioasă şi culturală, cine şi mustră cu durerea *) El a fost sancţionat (întărit) de împăratul, are deci aceeaş valoare ca şi orice altă lege votată de dietă şi casa magnaţilor. **) Avem următoarele dieceze gr. or.: arhidieceza Sibiului (Transilvania), dieceza Caransebeşului, dieceza Aradului şi vicariatul Orăzii-mari. ***) Unitatea naţională a tuturor Românilor, gr. or. şi gr. cat. o formează partidul naţional român, unicul partid adevărat românesc. Românii, cari nu sunt în acest partid sunt vânduţi dujmanului, şi iubirea părintelui, pe care-l au greşelile fiilor săi. Dar să vorbească singur! „Dacă biserica noastră străbună şi în cele mai grele împrejurări, când ea însăşi eră prigonită şi subjugată, avea acea putere magică de-a adăposti şi a întări pe fericiţii noştri părinţi împotriva valurilor cotropitoare, cauza a fost, că acei fericiţi părinţi ţineau cu toată tăria la ea, se grupau cu mare însufleţire în jurul ei, o cercetau cu mare dragoste şi evlavie, intelectuali (domni) şi popor, stăpâni şi servitori, bogaţi şi săraci deopotrivă, alipindu-se de ea cu atâta pietate (evlavie), încât nici cele mai crâncene prigoniri nu-i puteau înstrăina. De aceea nici nu s’au perdut de- j cât cei ce s’au înstrăinat de ea.*) „Câtă deosebire între atunci şi acum ! Atunci prigoniri crâncene asupra bisericei şi asupra credincioşilor ei, astăzi libertate şi autonomie, atunci alipire strânsă de bi- j serică, astăzi indeferentism şi supărare în j multe părţi, atunci cercetare regulată a bi- j sericei şi împărtăşirea cu sfintele taine din partea tuturor membrilor ei, astăzi o în- j trelăsare păcătoasă, care slăbeşte simţul religios şi prin aceasta însăşi biserica stră- bună. „De vom cercetă, pentru ce stăruesc atât de mult şi cele mai culte naţiuni şi popoară la cultivarea simţului religios, vom află, că s’au convins şi acelea, că fără religiune nu e nici cultură, tirei progres adevărat, iar fără de acestea nu e nici bine, nici fericire. S’au convins acele popoare şi naţiuni culte despre adevărul cuvintelor înţeleptului Solomon, că „înţelepciunea sau cultura religioasă este mai scumpă decât visteriile aurului şi argintului, căci în dreapta ei ţine lungirea zilelor vieţii, iar în stânga ei bogăţie şi mărire“ , s-au convins şi acele popoare culte, că numai cultura religioasă poate ferici pe fiecare om, familii şi societăţi. „Pentru ca însă lacrimile noastre să aibă cât mai bun rezultat, este neapărat de lipsă, ca alături cu îngrijirea de soartea bisericei să îngrijim şi de soartea şcoalelor noastre confesionale, stăruind a le desvolta, a le întări şi a le asigură existenţa, fiind şi ele chemate a ajută biserica la împlinirea înaltei ei chemări culturale. Astfel ni se impune deci şi acea mare datorinţă de a stărui, ca o parte din lucrările noastre concentrate până acum asupra bisericei pe viitor să o întoarcem şi asupra şcoalelor noastre confesionale. „Ni se impune de astădată să cheltuim mai puţin pentru biserică, pentru ca cu atât mai mult să putem jertfi pentru şcoale şi mai ales pentru şcoalele primare, atât de trebuincioase pentru popor, căci numai aşa va putea creşte şi tineretul nostru în spirit creştinesc, religios, naţional şi patriotic, ca să devie folositor bisericei, neamului şi patriei. „Deşi la aceasta încă se cer mari jertfe, mai ales de la noi intelectualii şi fruntaşii poporului, dar dacă vom consideră, că în timpul de acum şcoala este chestiune de viaţă pentru poporul nostru; şi dacă vom mai consideră, că acel popor ne susţine pe noi Arhiereuii săi, pe câteva mii de preoţi şi învăţători, intelectuali (alţi cărturari cu şcoală mai multă — advocaţi, medici ş. a.), comercianţi, meseriaşi şi alţii asemenea, pe cari în viitor numai cu ajutorul învăţăturii ne-ar mai putea susţine, atunci vom înţelege, că şi cea mai mare jertfă ce am pune pentru şcoală, este prea mică. Căci în ce măsură vom jertfi, în aceea se va lumină şi poporul şi apoi tot în acea măsură s’ar putea susţinea şi pe sine şi pe noi“. Pentru şcoala românească! Suntem fericiţi să putem vedti de nou frumoasa, pildă de jertfire pentru şcoala naţională românească. După comunele Covasna şi Şirnea vin comunele Zăbala (comit. Treiscaunelor) şi Ruja (comit. Târnavei-mari). Comuna Zăbala are abia 364 suflete, gata însă să jertfească mai bine totul, decât să ajungă de râsul lumii ca unele comune locuite de Români slabi cu conducători şi mai slabi, cari şi-au perdut şcoala românească. Poporul din Zăbala s'a învoit întrăm glas să contribuie pentru clădirea unei şcoale nouă în modul următor: 43 capi de familie câte 100 cor., 27 câte 50 cor., 12 câte 25 cor., iar câte opt familii din filia Pava dau 5 câte 100 cor., 2 câte, 50 cor. una 25 cor. In fruntea tuturor acestor bravi Români e învăţătorul Mihail Petru, care a subscris 200 cor. Comuna Ruja, în care Saşii au puterea, are numai 500 Suflete de Român. Şi aici 75 capi de familie au subscris câte, 85 cor., 50 capi câte 20 cor., iar câteva familii mai sărace cu sume mai mici. Nemernici cei ce se mai plâng, că, din cauza sărăciei nu-şi pot susţinea şcoala lor românească! Pilda bună ni-o dau Românii din Covasna şi Şirnea, Zabata şi Ruja. O nouă fărădelege. După tărăgăneală de patru ani şi după multe stăruinţe din partea dlui deputat Dr. Şt. C. Pop, ministrul de interne a aprobat statutele „Reuniunii femeilor române“ din Siria şi *) In timpurile mai vechi nemesimea română (Chendi, Chendefi, Chemeni, Betlen, Dragfi, Nopcea, Ciato, Mailat, ş. a.), în timpul mai noii burueni parazitare, lacome după oasele aruncate de dujmanii noştri (câte un jandarm, boactăr, ici colea și câte un alt slujbaş) Red.