Foaia poporului, 1928 (Anul 36, nr. 1-52)

1928-07-22 / nr. 30

SPETUL»­ului M­aiAR 3 LEI Duminecă 22 Iulie 1928 30 Anui 36-lea Apare în fiecara Duminecă Cea mai veche foaie naţională poli­­tică­ poporală înfiinţată în anul 1892 PREŢUL ABONAMENTULUI Pa un an..................................Lei 160'— Pa o jumătate de an . . . . Lei 80'— Pentru America 3 dolari pe un an întreg Un număr costă 3 Lei Redacţia şi Administraţia: Sibiu, strade Mitropoliei (Măcelarilor) Nr. 12 (lângă Poştă) Manuscrisele intrate nu se înapoiază INSERATE se primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI Sibiu, strada Mitropoliei (Măcelarilor) Nr. 12 Preţul inseratelor: Un şir petit 8 Lei pentru fiecare publicare Apare în fiecare Duminecă Proprietatea de pământ şi de casă Străduinţa bunului nostru ţăran să a­­jungă la ceva pământ şi o căscioară a lui— e bine cunoscută. Şi e vrednică de toată lauda această nobilă străduință, căci ea duce la muncă stăruitoare, la independenţă mate­rială, iar mai târziu la bunăstare şi mulţu­mire. Avem ţinuturi, pe unde e puţin pământ cultivabil. Oamenii noştri, în multe cazuri de acestea, şi-au cumpărat pământ de cultură în ale părţi, unde au găsit. Alţii s au dus şi au cerut pământ ca colonişti. Bine au făcut şi unii şi alţii. Lucrând în cinste şi omenie, nu înmulţesc ceata proletarilor, ci ajung oa­meni cu rostul lor într’un stat agricol. •­t­­ i.. In deceniile din urmă foarte mulţi co­pii ai ţăranilor dela sete au învăţat carte mai multă, după aceea s’au aşezat la oraşe în funcţii de stat şi la bănci, alţii ca medici şi advocaţi, sau în comerţ şi industrie. Urmând bunul simţ al ţăranului — de a-şi avea pământul şi casa proprie — aceşti noi ce­tăţeni ai oraşelor trebuiau să dea un formidabil ase­lt asupra proprietăţii orăşeneşti, oarecum poate, mai în centru sau la început mai la marginea oraşelor. Asta au şi făcut-o mulţi intelectuali români înainte de răsboiu. Spre cinstea lor. Ce se în­tâmplă după răsboiu ? In ora­şele minoritare au ocupat posturi de stat o mulţime de funcţionari români, veniţi din ve­chiul regat sau din satele noastre ardelene şi bănăţene. Mulţi din aceşti fraţi, fiind inte­lectualii satelor, şi-au părăsit frumoasele şi sănătoasele lor case proprii, venind în oraş, unde numai cu mare greu şi-au putut găsi locuinţe potrivite. Nu erau. Iar de zidit, era cam greu acum 8—9 ani. Mulţi locuiau prin cocioabe slabe. Ce a făcut autoritatea de stat, guvernul? Cum a ajutat pe funcţionari? In loc să le dea o îndrumare sănătoasă — şi curat ro­mânească­ — de a-şi zidi încet-încet, sau să cumpere case la oraş, care cum poate, mai mare sau mai mică, dând statul şi nişte îm­prumuturi mai efline pentru funcţionarii săi, — în loc de aşa ceva, guvernul le-a dat dreptul de rechiziţie: intri în casă şi fără voia proprietarului şi­­ arunci o chirie ba­gatelă! Oricât ar fi părut atunci de favorabilă această dispoziţie a rechiziţiilor, azi o putem consideră de criminală, chiar din punct de vedere curat românesc. In anii 1919—1923 erau pe mai nimic casele Ia oraşe. In bănci încă erau bani destui. Si vindeau minoritarii pe puteri... Ai fi putut cumpăra pe ales, tot în centrul oraşelor. Foarte putini s’au gândit la cumpărare. Grosul îşi alegeau casele cu rechizitie, fără a se gândi. Oare asta e bine şi va putea dura veşnic ? ! . • Cum stăm de prezent ? Cei cu rechizi­­ţii, alese de multe ori pe sprânceană pe lângă chirii bagatele, ar vrea să rămână tot aşa. Că dacă casa nu rentează cât de cât, nime­nea nu va mai zidi, deci lipsa de locuinţe va creşte, pe cel cu rechiziţie nu-l interesează. Că nu suntem în stare de răsboiu, ci la 10 ani după încheierea lui, deci trebue să se dea oamenilor libertatea asupra proprietăţii lor, încă îl lasă rece pe cel ce locueşte cu rechiziţie. Dar tot aşa de rece l-a lăsat şi pe scrii­torul acestor rânduri hotărârea ministerului adusă cu privire la peste 100 funcţionari români din Cluj, că: Până la 1 August 1928 ori să se înţeleagă cu proprietarii, ori să go­lească locuinţele. Statul nu-i mai protejează în locuinţe cu rechiziţie, fiind ei funcţionari comunali şi judeţeni. Aceşti funcţionari strigă acum, că statul nu vrea să-i mai ocrotească. Dar n’au drept. Statul face rău, dacă nici după 10 ani nu va da voie omului să facă ce vrea în casa lui. Dacă nu se rupe cu protecţia, până la urmă va fi rău tot de a­­ceia, cărora nu Ie-a ajuns încă favorul re­­chiziţiilor. Dar ce să facem ? Unde să locuim ? De unde să plătim chirii mai mari ca cele de favoare ? Aşa vor întreba cei cu musca pe căciulă şi vor striga, că scriitorul acestor rânduri nici nu e bun român ca ei. Acestora le răspund următoarele: Să vă întoarceţi la munca stăruitoare a ţâţânilor. Dacă eţi părăsit satul, de ce nu vindeţi casa sau pământul de acolo şi să vă cumpăraţi altă casă la oraş ? Bun înţeles, că nu vă ajunge suma. Dar înduraţi-vă a mai face şi ceva economie. Spre pildă , acum la început mai puţin tutun sau băutură, soţia mai puţine pălării şi mătăsuri. La băi mer­gem numai în caz de boală, nu de plăcere. Doar românul n’a trăit tot cu băi şi vilegiatură, sau cu automobil. Făcând economie în sensul acesta, în câţiva ani v-aţi plătit casa la oraş. Contribuiţi efectiv la românizarea oraşelor şi nu mai daţi prilej minoritarilor să ne înjure către toată lumea străină, pentru legea rechiziţiilor la 10 ani după încheierea răsboiului. V. Fraţi ţărani ! Aceia, care aveţi neamuri sau domni cunoscuţi la oraş, dojeniţi-i voi cât în glumă cât într’adins, că umblă pe la băi şi în mătăsuri, în loc să-şi facă o casă cu rost, aşa cum îl ajută puterile, ca să poseadă şi el ceva în stat, să-l lege ceva de al său, iar nu — cum fac mulţi — se leagă de banul statului, de mită şi alte drăcii. Onoare ex­­cepţiunilor ! Chiar şi de prezent se pot încă uşor cumpăra case la oraş. Sunt şi mari şi mici. La fel e şi preţul. După stabilizare nu vor fi mai ieftine, ci mai scumpe, casele bune şi la poziţie. Deci cumpăraţi, care puteţi. Casele vechi, în general sunt şi azi mai eftine ca cele noui. Pe de altă parte, sunt atâţia cari au pri­mit locuri de casă. Zidiţi pe aceste locuri. Cine zideşte mai curând, are în primii ani şi o chirie bună. Iţi plăteşti datoria şi încet­­încet ajungi stăpân pe casa, din care apoi nu te mai poate scoate nimenea. In timpul din urmă am observat, că multi ţărani vreau să-şi cumpere căscioare la oraş, unde să ţină vaci cu lapte sau să intreprindă alte afaceri Meditând asupra che­stiei, mi-a fugit gândul la chiriile de favoare ale unor domni şi nu am putut trece, fără a scrie acest articol. N. B. Politica în ţară Nici o chestie nu se discută de prezent aşa mult, ca împrumutul şi stabilizarea. Lu­crul e de înţeles. Dacă guvernul actual face împrumutul şi stabilizarea, atunci nădăjdu­­eşte să mai poată rămânea la putere. Nu izbuteşte cu aceste două mari afaceri de stat, va fi silit să plece. In săptămâna trecută au sosit în Bucu­reşti mai mulţi bancheri străini, francezi şi englezi, spre a vedea la faţa locului stările de la noi şi astfel să-şi poată face o icoană clară asupra condiţiilor, sub care ne dau împrumutul. Unii din ei au plecat deja, alti sunt pe plecare. Că ne dau sau nu ne dau bani, încă nu se ştie sigur. Poate că în 3—4 zile se va şti mai mult. După toate semnele ce se arată, împru­mutul şi stabilizarea au fost amânate până la toamnă... Se mai susţine însă ideia, că Franţa ne va da acum un avans de 300— 400 milioane franci, un fel de împrumut pe timp scurt. Aceşti bani îi va lua Banca Naţională şi-i va folosi ca acoperire pentru câteva miliarde de lei noi hârtie, pe care Banca Naţională ar urmă să-i pună în curând în circulaţie. Aceşti bani să fie folosiţi în prima linie la valorizarea nouei recolte. Aşa spun ultimele ştiri. Adevărul se va cunoaşte desigur peste câteva zile. Parlamentul n’a fost încă convocat ,­ cum se dă ziua de întrunire pe 25 iulie. Vom vedea, că rămâne această dată, sau urmează

Next