Gazeta de Sud, decembrie 2006 (Anul 12, nr. 3589-3612)
2006-12-01 / nr. 3589
Activele DAEWOO, naționalizate? 9 Activele uzinei de automobile ar putea fi folosite pentru stingerea datoriilor Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu, a afirmat ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Craiova, că statul va apela la „darea în plată“ a activelor DAEWOO Craiova, în cazul în care contestația depusă de societate la datoriile de 752 de milioane de euro care i se impută către buget va fi respinsă. Direcția Regională Vamală (DRV) Craiova a concluzionat, în urma unui control făcut în luna octombrie, că societatea datorează această sumă în contul taxelor vamale pentru importurile de componente auto în perioada 1994-2001. Reprezentanții DAEWOO susțin că în perioada menționată societatea a beneficiat de facilități fiscale la importuri din partea statului român și au depus o contestație care a ajuns la ANAF pentru soluționare. „Nu știm cum va fi soluționată contestația. Dacă decizia va fi de respingere, noi vom apela la darea în plată a activelor, dar asta numai dacă vom avea solicitări din partea unor instituții. Eu m-aș bucura să fie toată fabrica dată în plată, pentru a putea stinge datoriile la buget“, a afirmat Sebastian Bodu, șeful ANAF. Darea în plată a activelor înseamnă, de fapt, că o societate își plătește cu activele datoriile la stat. Dacă suma imputată de DRV 1 Craiova rămâne definitivă, este posibil ca aproape toate activele uzinei de automobile să fie folosite pentru stingerea datoriilor. (B.G.) Dacă bătălia pentru Anglia în 1940 a fost pentru controlul spațiului aerian, bătălia pentru România în 2006 se dă pentru controlul energiei. Vedem în ultima vreme cele mai spectaculoase răsturnări de situație, au apărut și spioni, și consultanții suspecți, și acuzația de trădare, de amenințare a siguranței naționale și tot ce vrei, îl găsești pe James Bond la colț de stradă, în birourile capitonate, prin bănci, prin sediile companiilor multinaționale, dar și la Cotroceni și Victoria. Serviciile speciale au de lucru, sunt în plină efervescență creatoare. Pot să își arate eficiența și să devină simpatice amatorului de romane polițiste și telenovele cu complicații la Viena, Sofia, Moscova, Londra.... Românii au debutat pe piața internațională a traficului contrabandei cu petrol în timpul războiului din Iugoslavia, când multe averi din România și-au pus bazele. Dar acolo erau niște găinării, făcute cu trenuri cisternă încărcate cu ce le era mai drag sârbilor și croaților, muntenegrenilor și bosniacilor, petrol, benzine și alte marafeturi. Poate le-am dat în dar și arme, că tot se măcelăreau între ei. Dar despre asta nu sunt sigur deloc. Deși, uite, au apărut acuzații că am fi trimis tocmai în Congo bravele AKM-uri, și tot în același scop: ăra să se măcelărească și întreprinzătorii noștri bravi să facă multe parale. De data asta e ceva mai complicat. Cartea sa e mai generală. Rusia și UE nu se prea înțeleg, ca să nu zic chiar deloc, în legătură cu energia. România e presa mică, dar e și ea pe tabla de șah. Fostul spion Putin știe că e în cărți atâta vreme cât poate șantaja Europa și o poate obliga la decizii strategice, dacă se folosește de gazele naturale din Siberia, de petrolul din Caspică. Ăsta e jocul lui. Lukoil bântuie prin Europa. Dar se agită și alți „marcanți" ai fostului imperiu, care țin sau nu de mafie sau de stat. Ceea ce într-un sens e cam tot așa - o spune și Putin de altfel, când se războiește cu oligarhii, dar o spun și alții în Rusia, ca și în Occident - arătând spre Putin. Spionul rus care a pierit misterios la Londra arată că nu se glumește deloc la Kremlin sau prin alte părți, la Lubianka... a fi căzut zidul de la Berlin, dar asta poate ajuta „brațul lung al revoluției" în loc să împiedice pedepsirea „trădătorilor". S-a încheiat războiul rece, dar războiul secret continuă cu mai multă fervoare. Și la București se vorbește de spionaj, de trădare, de scurgere de informații, și de tot felul de ingrediente. Cât adevăr este în toate poveștile astea e greu de știut. Mă feresc ca Dracu’ de tămâie să fac speculații, să mă las manipulat de „informații sigure" care ne intoxică zilele astea. Oricum, lucrurile sunt altfel decât par. Chiar dacă respectivii vor ajunge într-o sală de tribunal, esențialul tot nu va fi spus și adevărul nu o să îl aflăm. Presupun că undeva, pe parcurs, cei care acum se dușmănesc și se luptă orbiți de pofta de câștig vor cădea la pace. Acest război mediatic este doar aparentă, partea văzută a unui război subteran, unde teatrul de operații nu e numai România. E o poveste care duce în Orient, dar și în câmpurile petrolifere din Texas și Venezuela, în fostele republici islamice din ex-URSS. La bursele din NY, Tokio și Londra... E un domino în care noi suntem numai o piesă. România a vândut prost ce a vândut. Banii se amestecă tare de tot cu politica. Din cauza asta îi vedem pe liderii noștri având un comportament pe care l-aș caracteriza „naiv“, „paradoxal“... Suntem prea mici pentru un război atât de mare, îmi vine să spun. Parchetul a intrat în forță, face arestări, un ministru se plânge că este urmărit, că telefoanele îi sunt ascultate... O ședință CSAT, dedicată problemei energetice, face și desface... Și își propune planuri de măsuri, strategii. Am mai auzit bancul ăsta și nu ne-a folosit la nimic. De fapt, agitația asta e legată de 1 ianuarie 2007, când regulile se schimbă. „Bandiții“ se poziționează pentru ca la anul să înșface cât mai multe fonduri UE, să apuce cât mai mult din piață, să controleze energia. E o chestiune de putere. Și ea nu e la București. de Stelian TANASE Bătălia pentru România I Titlurile zilei EVENIMENT / PAGINA 2 Bodu n-a făcut-o legal în Bănie Cu toate că Ministerul Educației și Cercetării a decis, verbal, interzicerea distribuirii pliantelor tipărite pentru campania ANAF „S-o facem legal“, la cererea unor organizații nonguvernamentale, elevii doljeni ar putea să se delecteze în pauze citind mesajele Fiscului ACTUALITATE / PAGINA 3 Licitația pentru autobuzele RAT, ilegală După ce s-au „fript“ aprobând în alb garantarea leasingului prin care RAT Craiova urma să achiziționeze 40 de autobuze noi, consilierii Băniei suflă acum și în iaurt înainte de încheierea contractului. Ei au descoperit că Bursa Română de Mărfuri, organizatorul licitației, a încălcat prevederile legale SOCIETATE / PAGINA 5 Liceenii au cinstit Unirea Unul dintre liceele Craiovei a sărbătorit Unirea prin cântece, dansuri, filme documentare și o expoziție SPORT / PAGINA 18 „Universitatea este pe un drum bun“ LOTO 5/40 30, 27,14,10, 26, 24 JOKER 42, 39, 25,10, 28 + 10 Rezultatele extragerii din 30.11.2006 Acest număr conține Suplimentul TV SUD EXPRESSO Primești exact ce îți dorești. Anul acesta poți fi generos de sărbători! Indiferent ce cadouri plănuiești să iei, BRD îți pune la dispoziție un credit de nevoi personale în valoare de până la 40.000 RON (sau 10.000 EUR), pe o perioadă de până la 10 ani. www.brd.ro Tel Verde: 0800 804 804 ( Fără avans, giranți sau ipotecă, în plus, acum primești cadou o lună de grație totală, pentru ca tu să nu plătești nimic până după sărbătorii opt GROAPE SOCIETE GENERALE Tot mai simplu Agresorii din Brazdă s-au predat Polițiștii doljeni au comunicat ieri că au fost identificați cei trei agresori implicați, în noaptea de duminică spre luni, în uciderea tânărului Gabriel Silviu Radovici, de 17 ani, din Cerăt. Reamintim că Radovici a fost găsit într-o baltă de sânge de un locatar al blocului F7 din CREDIT PENTRU NEVOI PERSONALE NENOMINALIZATE cartierul craiovean Brazda lui Novac, care a și anunțat poliția. Tânărul a decedat mai târziu la spital, moartea sa fiind cauzată de trei lovituri de cuțit aplicate de un individ dintr-un grup de tineri cu care Radovici avusese o altercație. Chiar dacă polițiștii au declanșat activități complexe, în care au fost implicate toate formațiunile de poliție din Craiova, autorii omorului nu au fost găsiți. în noaptea de miercuri spre joi, s-au prezentat la poliție doi bărbați care au recunoscut că au fost implicați în omor, însă cel de-al treilea, care aplicase loviturile de cuțit, a transmis că îi este frică și nu se predă. Ieri, în jurul orei 12.15, agresorul s-a predat la IPJ Dolj, cerând să meargă la șeful inspectoratului. Agresorii au fost conduși la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru audieri. Până la închiderea ediției, audierile nu se încheiaseră, iar procurorii nu au oferit mai multe amănunte, precizând că este o anchetă în curs. (A.M.)