Gazeta de Sud, martie 2008 (Anul 14, nr. 3966-3991)
2008-03-01 / nr. 3966
r t* Oltenii, în alertă Derbiul Olteniei, programat mâine, pe stadionul Extensiv, este unul al suferinței. Nici Știința, nici Pandurii nu au o situație prea bună în clasament și au nevoie de victorie pentru a se menține în lupta de salvare de la retrogradare. Aflați în fața propriilor suporteri, craiovenii pornesc cu prima șansă, având în vedere și faptul că gorjenii vin după un meci epuizant în Cupa României Fanii Universității așteaptă ca favoriții lor să se revanșeze după eșecul de la Cluj și să obțină cele trei puncte în fața echipei care i-a învins în ultimele două confruntări directe. De partea cealaltă, antrenorul pandurilor, portughezul Teixeira, ar putea intra în dizgrația conducerii dacă nu obține un rezultat bun în Bănie. pagina Michael Baird vrea să-și spele păcatele în meciul din Parcul „Romanescu' Traficanți de droguri, reținuți de polițiști Doi craioveni au fost reținuți joi, pentru 24 de ore, de ofițerii Brigăzii de Combatere a Crimeii Organizate (BCCO), fiind acuzați de comercializare de substanțe stupefiante, după ce unul dintre ei a „reușit“ să vândă de trei ori canabis polițiștilor. După ce, pe 31 ianuarie, au aflat că în Craiova acționează o rețea de distribuție de droguri, ofițerii BCCO au efectuat mai multe cumpărături autorizate de la suspecți. Un polițist sub acoperire a cumpărat de la Mihnea Mistreanu, de 27 de ani, din Craiova, o țigară de 9,56 grame de canabis. Pe 2 februarie, de la același Mistreanu au fost cumpărate 1,54 grame de canabis, iar pe 8 februarie, încă 2,79 grame. Pe 28 februarie, Mistreanu a fost prins în flagrant de BCCO Craiova, în timp ce vindea aceluiași polițist sub acoperire 9,75 grame de canabis contra sumei de 400 de lei. în aceeași zi, în urma unei percheziții efectuate la domiciliul lui Florian Feruglio, de 22 de ani, din Craiova, partenerul lui Mistreanu, au fost descoperite 150,48 grame din același drog. în urma cercetărilor, s-a stabilit că, în decembrie 2007, cei doi au cumpărat 170 de grame de canabis de la un student din București cu 300 de euro, drog pe care l-au pus în vânzare în Craiova. Conform procurorilor DIICOT, cei doi craioveni au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, aceștia fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de comercializare de substanțe stupefiante. Aldezic MARIN Excepție făcând, poate, Călin Popescu Tăriceanu, Ion Iliescu e omul politic actual cel mai atacat de Traian Băsescu. Fostul președinte e dezrenunțat nu numai ca o piedică în calea reformării PSD, dar și ca un responsabil pentru teroriști, mineriade. Violența campaniei, puternic sprijinite și de artileria mediatică a Cotrocenilor, e pusă de unii pe seama implicării lui Ion Iliescu în suspendarea lui Traian Băsescu. Desigur, Traian Băsescu e un om ranchiunos. Nu atât de ranchiunos încât să-și pună în pericol interesele politice. Dependența de Ion Iliescu Or, în cazul Ion Iliescu, atacurile lui Traian Băsescu ascund și interese politice bine determinate. Cel mai important ni se pare următorul: Adâncirea figurii sale de reprezentant al Opoziției anti-FSN-iste din anii 1990- 1991. Desigur, în anii respectivi, dar îndeosebi în cei ai guvernării CDR-PD, Traian Băsescu a fost un brav FSN- ist. Nu numai că nici un document al vremii nu înregistrează nici măcar un oftat împotriva FSN-ului, condus de Ion Iliescu, și nici măcar un zâmbet în favoarea mișcărilor de stradă din anii respectivi, dar, mai mult, a deținut funcții în guvernul FSN- ist, în timpul guvernării CDR s-a remarcat ca un brav luptător din interior împotriva PNȚCD-ului lui Emil Constantinescu, de pe poziții de stânga. Cu toate acestea, printr-o manevră abilă, Domnia sa a devenit rapid, după alegerile din 2004, Arhanghelul luptei anti-FSN și anti-lliescu duse de talibanii anticomuniști din ianuarie 1990 până-n zilele noastre, fără să ostenească o clipă. Ca și în cazul dictaturii FSN-iste din anul 1990, al venirii minerilor în 1990 și în 1991, al Pieței Universității, ba chiar și al anticomunismului, Traian Băsescu lucrează fățiș la o rescriere a propriului trecut. Deși la vremea respectivă se găsea de cealaltă parte a baricadei, acum cată a ne convinge de un adevăr contrar. O rescriere a istoriei posibilă în condițiile în care generațiile mai tinere n-au trăit direct evenimentele primilor ani postdecembriști. Ce s-a întâmplat atunci e știut din viziunile falsificatoare ale presei, puse în slujba lui Traian Băsescu. Atacurile la adresa lui Ion Iliescu au pornit, de altfel, din clipa divorțului de PNL. Liberalii s-au remarcat, în toată perioada postdecembristă, dar mai ales în anii 1990- 1991, prin Radu Câmpeanu, Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu, drept crânceni adversari ai FSN-ului și mai apoi ai PDSR-ului lui Ion Iliescu. După un timp de cochetare cu Ion Iliescu, simțind că ruperea de PNL îi poate aduce pierderea electoratului taliban anticomunist, Traian Băsescu s-a afișat ca adversar al lui Ion Iliescu de pe pozițiile unui anticomunism de ultimă oră. Traian Băsescu își trage o parte a zestrei electorale din denunțarea lui Ion Iliescu. Ce se va face însă în clipa când Ion Iliescu nu va mai fi atât de activ politic? joii b\3* ăi 1 Titlurile zilei EVENIMENT/PAGINA 2 Pietonul care a tamponat mașina Pe lângă faptul că este oarbă, justiția se dovedește surdă, dar și ușor de dus de nas. Aceasta este concluzia la care a ajuns victima unui accident rutier, produs anul trecut pe o trecere de pietoni din Craiova ACTUALITATE / PAGINA 3 Electroputere se lansează în afaceri imobiliare Actualul stadion al societății va putea fi transformat într-un complex rezidențial SOCIETATE /PAGINA 5 Fost jurnalist, posibil comisar pentru justiție Cătălin Predoiu, noul ministru al justiției Președintele Traian Băsescu l-a numit veri-seară pe Cătălin Marian Predoiu în funcția de ministru al justiției, la propunerea premierului Călin Popescu Tăriceanu, care a renunțat astfel la mutarea lui Teodor Meleșcanu de la Ministerul Apărării la Ministerul Justiției. Cătălin Marian Predoiu este avocat-asociat al casei de avocatură Zamfirescu-Racoția Predoiu din București, a absolvit Facultatea de Drept din București în 1991, an din care a fost admis în Baroul București, și este doctor în drept din 2004, cu o teză de doctorat în domeniul băncilor comerciale. Este specializat în asistență juridică privind tranzacțiile comerciale, inclusiv proiectele societare complexe, reorganizări și restructurări de societăți, dar, mai ales, în sectorul bancar, fuziuni și achiziții. A predat și la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, ca lector la Catedra de drept comercial, în perioada 1994-2005, și a urmat un program de instruire în practica dreptului comercial la Baroul din Caen (Franța), în 1994. Din 2003 este membru al Consiliului Baroului București. Adrian DINU Tudor Chiuariu, din nou la DNA Fostul ministru al justiției, Tudor Chiuariu, s-a prezentat din nou ieri la Direcția Națională Anticorupție (DNA), însoțit de avocatul său, pentru a fi audiat de procurori. El a fost și pe 15 februarie la DNA, pentru audieri în dosarul „Poșta“, în care mai sunt vizați fostul ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, Zsolt Nagy, și directorul general al Poștei Române, Dan Mihai Toader. Șeful statului a avizat începerea urmăririi penale de către procurorii anticorupție atât împotriva lui Chiuariu, cât și a lui Zsolt Nagy, ambii fiind cercetați pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, având ca urmare obținerea unui avantaj patrimonial pentru altul, în dosarul nr. 240/P/2007. Cercetaile procurorilor vizează modul în care cei doi, pe vremea când erau miniștri, au avizat o hotărâre de guvern ce privea legalitatea unor achiziții publice realizate de Compania Națională Poșta Română, a unor asocieri ale acestei instituții sau ale angajaților săi, în diferite societăți comerciale, dar și posibila fraudare a patrimoniului public și privat al statului, ca urmare a acestor activități. La ieșirea de la audieri, Chiuariu nu a vrut să le spună jurnaliștilor în ce probleme a fost chestionat de procurori. Pentru a evita răspunsul, a încercat să facă o glumă, spunând că s-a prezentat la DNA pentru a da declarații în legătură cu dosarul „Flota“, despre care procurorii i-au spus că este închis, după care s-ar fi oprit la bufet ca să mănânce „spanac“. Adrian DINU De ce să te abonezi prin rețeaua de distribuție a 99 Gazetei de Sud? Pentru că numai așa poți citi Gazeta în fiecare zi, la cafeaua de dimineață. Sună acum la 0251/412.146 și un agent te va vizita pentru abonare în cel mai scurt timp. GAZETA de SUD Cotidian al oltenilor de pretutindeni