Gazeta de Sud, iunie 2012 (Anul 18, nr. 5252-5277)

2012-06-27 / nr. 5274

MADAGASCAR 3 14.00:19.00 ROCK OF AGES 16.30:21.30ACTUALITATE Miercuri, 27 iunie 2012 • Gazeta de Sud Un înger se zbate în întuneric S-a mai înălțat cu un cap, s-a mai subțiat. A crescut, dar trăiește în continuare în întuneric, ochii ei nu au văzut lumina niciodată și poate nici în curând. Micuța Leontina, Leo cum îi spune mama, a fost condamnată la beznă încă de la naștere.­ ­ Maria Cernătescu maria.cernatescu@gds.ro e Leontina Nicoleta Călin, din comuna doljeană Orodel, am cunoscut-o cu un an în urmă, am scris despre drama ei, când familia a cerut spriji­nul oamenilor din jur. Aveau atunci nevoie disperată de ajutor și au in continuare pentru a o duce pe Leontina în SUA pentru o intervenție chirurgicală, intervenție care i-ar da șansa să întrezăreas­că lumina soarelui, chipul mamei, pe care nu l-a văzut niciodată, să facă primii pași fără să fie ținută de mână. Era atunci o fetiță zglobie, vor­băreață, curioasă, dornică să cunoască tot în jurul ei. O întreb: „Ce ai mai fă­cut tu, Leontina ?" și ea în­cepe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înțelege și simți mai bine locul în care se află. „Păi am mers la școa­lă. Am învățat să citesc. Știu alfabetul Braille. Dar știi, eu citesc altfel, cu mâinile. Știu să socotesc. Am și o priete­nă la școală, Cătălina. Vezi, școala mea este departe și acolo stau fără maini și îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanță. Vrei să-ți spun o poezie? Uite. Nume­le meu este Nicoleta/Și în­cepe cu litera N/Stânga sus/ dreapta sus/în Norvegia eu am fost...", și fetița nu s-ar mai opri, atât de mare este dorința ei de comunicare. O strunește mama, strân­gând-o ușor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o școală specială în Buzău. Ne-a fost greu și ei, și nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteli­gentă și are o mare dorință de cunoaștere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd așa. Când mă uit la copiii de vârsta ei și când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea", spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept", și îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este ațintită în pământ. Este atentă la ori­ce zgomot, la vocile celor din jur ca și cum ochii ei au cres­cut undeva, înăuntrul minții copilei. I'M SO LONELY BROKEN ANGEL își amintește perfect pri­ma întâlnire, ca și cum a fost ieri. Este amărâtă că mami și tați nu au bani să o ducă mai repede la operație să vadă și ea. Să se joace, să alerge, să meargă la școală aici, aproa­pe de cei dragi, încerc să-i în­depărtez gândurile triste. „Ei, și cum este acum în vacanță? Mai ai cățelușul ăla neastâm­părat?“, o întreb. „Pe Rex. Păi da, și-l mai am și pe Adrian, dar ăsta este mai rău, latră și nu vrea să împartă oasele cu Rex. Mai am și rățuște, nu îmi place de ele. Știi ce îmi place să fac? Să cânt. Am pe un stil muzică și ascult. E așa prin radio, mi-a făcut un­chiul, îmi place să cânt: «I’m so lonely broken angel /I’m so lonely listen to my heart / On n’ lonley, broken angel / Come n’ save me before i fall apart...»“, cântecul curge. Nu a învățat limba engleză, dar pronunță aproape corect, pentru că a ascultat de nenu­mărate ori melodia, pentru că auzul ei a sorbit cu nesaț fiecare cuvânt, fiecare sunet. Dumnezeu nu i-a dat lumina ochilor, dar i-a dăruit o voce frumoasă pe lângă multe alte calități. Și mama con­firmă acest lucru, pentru că „doamnele" de la școală i-au cerut să o înscrie în cor și să o dea la muzică. Dar asta la anul. Deocamdată, Leontina se mulțumește cu posturile muzicale de la radio și TV. Sunt un refugiu pentru ea. în plus, este și un bun povesti­tor, deapănă amintiri despre colegii de la școală, despre „doamne". Brusc, își amin­tește că peste puțin timp este ziua ei, pe 5 august, și și-ar dori mult un telefon, pentru a vorbi cu mami când este la școală, îi cere mamei ei tele­fonul, pipăie tastele și spune ce rol are fiecare, tasta ver­de, tasta roșie... Mâinile sunt ochii ei. OPERAȚIA, O RAZĂ... DE SPERANȚĂ Leontina Nicoleta Călin nu a văzut niciodată, este așa de când a venit pe lume. Fata s-a născut prematur și a fost ținută un timp îndelungat la incubator. Părinții bănuiesc că de aici au început proble­mele copilei. De la naștere și până în acest moment, când Leontina are șapte ani, părin­ții au mers atât cât au putut cu ea pe la medici și clinici. în 2006, la vârsta de un an și șapte luni, micuța Le­ontina a avut șansa să ajungă în Belgia, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Din păcate, vederea nu și-a căpătat-o, dar ceva, ceva în­trezărește. Părinții își doresc cu ardoare să ajungă cu Le­ontina în SUA. „Am mers în Italia, după ce au consultat-o aici niște medici din America și ne-au spus că are șanse că vadă, pentru că nervul op­tic este sănătos și transmite imagini la creier. Dar trebuie să fie supusă unei intervenții chirurgicale într-o clinică din Detroit, la Spitalul «William Beaumont». E tot ce putem spera, dar avem nevoie de 30.000 de dolari (21.000 de euro). Nu avem acești bani, lucrează doar tatăl Leontinei, eu sunt cu gospodăria și fe­tița. Locuim și la țară, lipsiți de multe mijloace de comu­nicare, ajungem mai greu la oraș, plătim mașină. E foarte greu...", spune Mariana, fre­­cându-și mâinile, privind cu ochii înlăcrimați fetița care ascultă în tăcere, își întinde mâinile către mamă, se apro­pie de ea și îi șoptește ceva la ureche. FOTO: Maria Cernătescu Leontina își dorește foarte mult să vadă chipul mamei DIRECTOARE INTERIMARĂ Consiliul de Administrație al Grupului Școlar Industrial din Bustuchin a decis ieri după-amiază să o numească în funcția de director al unității de învățământ pe Ileana Popescu. Până la numire, aceasta a ocupat funcția de director adjunct al Gru­pului Școlar din Bustuchin. AJUTAȚI-O PE LEONTINA SĂ VADĂ Dacă cineva vrea să o ajute pe micuța Leontina, poate suna la numerele de telefon: 0769.244.865. Se pot face donații, oricât de mici, în conturile deschise la Banca Comercială Română pe numele Călin Ion: RO13RNCBoi340415n­570oo4 - cont în valută RO40RNCB0134041511570003 - cont în lei Directorul Grupului Școlar din Bustuchin a demisionat D­irectorul Grupului Școlar din Bustu­chin, Ion Pană, a demisionat din funcție, după ce elevii de la clasa a Xll-a din această localitate au ratat proba de competențe lingvis­tice, programată pentru 25 iunie. Ion Ișfan, inspectorul școlar general adjunct, con­sideră că directorul a făcut o gravă eroare prin neînțele­gerea metodologiei de baca­laureat, motiv pentru care, oricum, ar fi fost demis din funcție de conducere­a In­spectoratului Școlar Județean Gorj. Consiliul de Adminis­trație al Liceului din Bustu­chin va trebui să propună altă persoană pentru funcția de director: în ciuda faptu­lui că Ion Pană a renunțat la scaunul de șef, acest lucru nu-i consolează pe elevii care au ratat proba respectivă a examenului de bacalaureat și nu s-au încadrat în calen­darul oficial al examenelor. Din fericire, elevii care nu au susținut proba C a bacalaure­atului vor fi evaluați astăzi, cu subiecte de rezervă. Potrivit conducerii In­spectoratului Școlar Jude­țean Gorj, la Grupul Școlar din Bustuchin, directorul Ion Pană nu a programat proba de competențe lingvistice pe 25 iunie pentru audiție și scris. Directorul școlii, Ion Pană, nu a înțeles metodo­logia de bacalaureat privind desfășurarea examenelor, iar Inspectoratul Școlar Jude­țean a deschis o anchetă. Di­rectorul Grupului Școlar din Bustuchin, Ion Pană, a ocupat funcția prin delegație și nu prin concurs, fiind numit în acest post la jumătatea anu­lui trecut. „A fost vorba de o eroare de interpretare a unei proceduri. Proba aceasta de evaluare a competențelor de comunicare într-o limbă de circulație internațională are trei părți: audiția unui text, după care se discută pe tex­tul respectiv, deci au o probă scrisă. Nu au fost progra­mați copiii la proba respec­tivă, din cauza directorului, care nu a înțeles ce trebuie să facă. Multe nu înțelege. Ceea ce trebuie spus este că elevii nu pierd bacalaureatul, în urma discuțiilor cu dom­nul Pană, dânsul a demisio­nat, pentru că eu oricum îl dădeam afară. Mai bine că a plecat el. Aștept să vedem pe cine propun cei din Consiliul de Administrație. Viitorul di­rector va fi interimar, până la organizarea concursului pe post. Sperăm ca acest con­curs să fie organizat până la 1 septembrie", a declarat Ion Ișfan, inspectorul școlar ge­neral adjunct. Ion Pană i-a luat locul anul trecut directorului Cla­­udiu Perescu. La sesiunea din 2011 a examenului de bacalaureat, nici un elev din cadrul Grupului Școlar din Bustuchin nu a reușit să pro­moveze. Eugen Măruță

Next